Felicitări!... Gheorghe Apetroae, Sibiu

Cu ocazia Crăciunului şi a  Anului Nou , 2015, la toţi cititorii mei, pentru care le mulţumesc şi îi venerez, le doresc sănătate,  impliniri de gânduri măreţe şi speranţe , umplerea sufletului cu aura de credinţă, trăiri spirituale înalte şi aleasă dragoste!..... Sărbătorile de iarnă fericite!... Gheorghe Apetroae, Sibiu 

Literatura, Balsamul gândului, Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

BALSAMUL GÂNDULUI

 

Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

Ca să cobori bătrân cu greu,

din patul astrelor culcat,

de multe griji lesne trezit-

al stelelor din Gemeni,

din sfânt alcovul tău, sculat,

în roua sângelui scăldat, 

păşeşti uşor încet pe cerul turmalin ,

a nu-i trezi tăcerea,

ca-ntr-un cavou adânc, sfinţit,

în care-ai îngropat pe rând

toţi zeii, încă în putere,

spre-a le-nvăţa în trecere

credinţa -n legi şi în  tăcere....

şi a putea să-nvârţi uşor,

în jurul axului galactic,

spre a spori  cu firea ta,

….lumina zilei din petale,

 făr-ajutorul lor, cântând, simţind

iubirea şi speranţa-n cer:

tot universul de plăcere!…

 

Te-mbată crinii săi fierbinţi-

balsamul gânditor ce-aşteaptă

şi îl valsezi păgân, desculţ,

pe cântul tot al marii treceri ,

al razelor în tine, înroind, 

ritmate pe clavirul mării-

un cant sirenic primăverii

ivită din al tău adânc!.. :

- petele noi de pale roze

şi-un paradis de albe flăcări:

- ninsori de fluturi blânzi

cu raze de vecie-n  aripi-

preludii de plăcere blues-

căzut în al tău necuprins!…

 

Tu, roza lui în dans, albastră,

răpusa de sfinte iubiri,

aşa cum inima fecioarei

ritmează gându-n frăgezimi

viind în torţe mari  sărutul-

aprinse flacări din iubiri,

de-al ei  ales,  furată…

desprinzi  opalul buzelor, surâsul-

mireasma rozei, ne-nceputul

cel prea devreme ofilit în glastră !...

G.A.S.

Literatura, Nostalgia obârşiei, Gheorghe Apetroae, Sibiu

  NOSTALGIA  OBÂRŞIEI

 Gheorghe Apetroae, Sibiu    

 

Era  pe când aici curgeau solar sudorile

cu iz de mosc pe-alama feţelor  agreste,

când ochii de-ametist  ai pietrei vii ,

de cer lazur  şi -amor păgân  aprinşi,

se-ncremeneau în large arcuiri pe creste !…

 

erai la locul unde zei, pe codrii împăraţi,

îţi cuvântau ales din  înfoşnirea frunzei …

goruni  şi fagi  pe-obârşii, de doruri retezaţi,

zăceau agest în lunge prăvăliri sub Cruce…

 

haiduc iubit de codru, de codru răsfăţat,

din margini i-ascultai corul de filomele !…

molizi şi brazi, cu umbra lor te ploconeau

şi te iubeau naiade  pe hăul Pădurenii !…

 

tu hoinăreai  aşa prin clipa unor duhuri sfinte,

păşind lumina lor pe tăinuite plaiuri,

nelinişti  răscolind  în suflete trezite

de flăcările vii din abisale raiuri !…

 

şi locuri neştiute ieri, acum îţi repornesc

trăiri în flăcări mari şi-o tainică nălucă…

… poţi tu să uiţi de mit, de unde magic creşti,

de unde, încă, steaua înspre seară-ţi urcă?...

                                                   

 iar, când în tine ele-mpătimit se-aprind,

 poţi a scapa de-amorul jar al clipei din cuvânt,

de locuri de obârşii?... când nouri de-amintiri

stau chip de flori livezilor bătute de absint?…

 

te primeneau , aici, cybilic tot alte ne-nceputuri

prin pajiştile înroite de culori rebele,

izvoarele, curgând din patul Proserpinei,

pârleazul vechi sărindu-l, te înfloreau în ele !…

 

şi duhul rătăcit al unui pui de cerb,

curând ieşit din codru, zvelt în salt şi liber

ca soarele scăpat din lăţul marelui adânc,

îl ucideai, vuind cu glas de corn în crânguri !..

 

din cer, din zbor înalt, totemic, uliul coborai

cu aripile-n alici negre-ntinse ţintuite,

salvând de clonţul oţelit şi ghiara morţii

mici vulpile carmine prin ruguri răvăşite…

 

din drumul drept de-odată te-abăteai, tăind pieziş

desişurile-n tinse peste stânci albastre,

sfidai magneticul hăţaş : un şarpe viu în arc

crestat de ani pe fruntea zărilor sihastre !…

 

aici, din brad în brad, un jder în salt înalt

pe al tău Vector urmărea cum fugărea mistreţii

cu colţii, sângerând  poteci în sihla nepătrunsă

şi cum din lupării, cu şiretlic, lupanii izgonea…

 

îşi lepădau de-ntoarcere hlamidele, irozii,

la fel, cum tu, de patimile grele-a cărnii şi de zodii…

te-mpreunai cu glia sângerândă , răscolind

faunice trăiri, tainic, balsamul de canine roze…

 

curând, la templul tău străbun ajuns,

fântâna deborda în flori, cu apa-i rece vie…

mesteacănul  acoperise cerul casei…

pe lada bunei, stând, te lumina icoana-i...

 

apoi, la via răsleţită, alergând, şerpi-i simţeai

încolăciţi sub rugi , plăcerii cum adastă

şi cum dogorii în cărări, veninul a pustiu şi-l varsă,

lui Eros să-i atingă aripa albastră!…

 

atunci, cuprins de Dumnezeu, cu El te logodeai,

jurându-i de credinţă tainică, slujirii

în horele  de slavă-a locurilor prins,

îi mulţumeai de harul grijii şi-al iubirii !…

 

tot tu, din trecere să-ţi poţi  opri părinţii

cu glasul orfic :  imn de binecuvântare,

le răscoleai în rugăciuni, străbunilor tăi gândul

din somnuri lungi şi-adânci,  pe tăinuita Vale!…

 

iar cerul te privea, curtând  fântânile adânci

cu ochii din cofei aprinsi de violete plângeri

cum mulţumeai în duh l-arhanghelii  bătrâni

de slobozire-n paradisul plin de îngeri….

 

Dar, te sfia acea  neagră vestire, cum că- aici

un cuget sclav trecutului, în el , zvâcnind

din uşa-acioalei sale-ntors, în blestemat amurg

sub geana-i  pală rece,a fost în fulger tras

şi -ucis cu colţii lungi, de un mistreţ flămând !…

 

 … de cât te bucurai de-nsufleţirea  sorţii

în zborul mai departe de rostirea morţii,

tu-i prohodeai în loc de rai plecarea tristă

cu chip de aură şi semne de ispită !…

 

… piereau atunci şi florile de mângâieri aprinse,

plângeau şi ierburile grase sub copite -

ecvestre-exilate lacrimi, şiroind dureri adânci

pe faţa libertăţii fiecărei clipe…

 

că totul nu-i decât acea secundă revărsare

a cerului căzut în crâncena vâltoare

şi-o gemere de faceri vii a apei în bulboane

sub roata carului,  în inelări bărbare ! ...

 

Da! Fusesei tu robitul,  cel sortit plecării,

la lungi, multe visări şi triste contemplaţii,

să înţelegi ecouri din glasul Bucovinei!…

te cheamă iar!…doar să te plângă fraţii!…

 

Creşti tu,  aici ,  în dorul lor cuprins de graţii,

în rang de zeu şi-ţi prelungeşti scara vieţii

un adoptat de –Ardeal, tot de  române locuri!…

de mic, ştiut rebel, efebul libertăţii !…

 

Aici te vezi, te simţi cer în blsam de gânduri

şi-un mare nesătul de proprii griji şi chinuri-

copilul , ieri, azi dor şi duh luminii,

 îţi adoptezi în nostalgii, cu fiecare zi, destinul!…

………………………………………………

 Cătunul  Pădureni ,

Slimnic - Sibiu, 28.05,2004

Literatura, Universul .... Mărginimii Sibiului, Gheorghe Apetroae, Sibiu

UNIVERSUL GEOGRAFIC, ECONOMIC ŞI CULTURAL- SPIRITUAL NAŢIONAL  AL  MĂRGINIMII SIBIULUI

Făgăraş, 8 septembrie, anul 2000, Adunarea Generală  a  ASOCIAŢIUNII TRANSILVANE PENTRU LITERATURA ŞI CULTURA POPORULUI ROMÂN - ASTRA.

- Comunicare - eseu  în Secţiunea a V – a de comunicări ştiinţifice, în cadrul „ Manifestărilor ASTREI” - relevată de  „Rondul de Sibiu”, din  7 decembrie, 2000, pag.4., Dr. Gheorghe  Apetroae, Sibiu,  membru  fondator şi  activ  al  ASTREI  rediviva,  publicist şi scriitor.

- Coordonatorul secţiunii: Acad. DUMITRU PROTASE, istoric şi arheolog

 Distinsă audienţă, dragi astrişti,                                                                                                                         

      Îngăduiţi-mi  dorinţa ca excursul meu, în program, să  primească un caracter omagial. Să constituie unul din  modulele de însufleţire, înflăcărare şi de afirmare a unităţii noastre naţionale spirituale, prin cultură, în matricea istorică a Mărginimii Sibiului, în unul din cele mai nobile ţinuturi româneşti!... - De ce spun acest lucru? - Pentru că o cunoaştere a trecutului naţional şi o sacralizare ontologică bine-meritată a unor astfel de locuri, prin cultul de univers matricial geografic-economic şi cultural-spiritual, de această dată, a acestei fascinante zone sibiene, Mărginimea Sibiului,  trebuie să conştientizeze, spre  neclintire, tot ce este  în inimi şi în minte românesc în ecuaţia memoriei istoriei noastre naţionale cu temporalităţile de sfânte glorii dar şi cu caracteristicile sale antropologice restrictive, în acest spaţiu transilvan de luptă şi de jertfe. Şi toate acestea, numai pentru conservarea istorică a poporului român, a acestui mare neam, în locul şi la timpul lui, cu răsfirate şi vânjoase rădăcini ancestrale!  - De ce?  - Pentru ca să se statornicească în generaţiile de acum şi în cele care vor veni din urmă, aici, ca oriunde în spaţiile marei Românii, istoria generaţiilor de mărgineni din adânci vremi, a românilor plecaţi de aici în vremi de restrişte şi reveniţi , în dor, sau a celor nevoiţi numai cu gândul la obârşie  permanenta chemare la aceste frumoase meleaguri româneşti.... - Unde , dar, să revină? – În aceste sublime locuri, hăruite de  slavă şi binecuvântate de Dumnezeu, întru românească trăire şi întrusăvârşire  în credinţa strămoşească românească, în matricea constelară a Cibinului şi a Lotrului, la  zenitul spiritului naţional românesc transilvan pe care l-a cultivat aici,cu prisosinţă, această perlă constelară naţională, Mărginimea Sibiului!

  Când vorbim de Mărginimea Sibiului, trebuie să admitem ontologic  conceptul spaţial de nemărginirea de loc şi de timp, de locuire la sălaşele perimontane şi montane ale munţilor Cibinului şi Lotrului , în frăţie şi în fascinaţia priveliştilor sub negurile groase şi  în  lumina vremilor liniştitoare.    (1)

Unde? – În împărăţia  celor două masive muntoase, Cibinul şi Lotrul, a celor doi fraţi buni, feţi frumoşi, travestiţi în zâne. Norii crisotili , de corindon şi travertin, învăluraţi în mariajul lor celest cu munţii, trec turme şi astăzi de neguri axinii gonite de vremile acestea nestătătoare, pe deasupra  pajiştilor alpestre, la întrecere cu puzderiile de turme de mioare ce urcă în fiecare an, cu umanitatea ancestrală, până la umărul stâncilor de micaşisturi în reflexii translucide şi frunţile neclintite de paragnaise melanitice, mereu dezgolite de ploile nesfârşite  şi de  vijelia furtunilor mereu abătute aici , cum peste ţară....

  Din împărăţia crestelor înalte, ei, aceşti doi mari munţi, din constelaţia Carpaţilor  sudici,cărora le încântă geneza, Cibinul şi Lorul. Aceste două mari râuri îşi vor slobozi sub ceţuri pantareice pantoclasticile patimi, în susurul izvoarelor cristaline , spre a-şi potoli apoi chemările,în nesfârşitul urlet, în pitorescul şi liniştea policromă a poalelor dantelate şi îngemănate ale munţilor mumă.  Strigătul lor este mereu auzit şi de munţii cei mult timp înzepeziţi, cei de peste Olt, ai Făgăraşului, reverberând  din spaţiile mărginimilor antropice ale Boiţei, Tălmaciului, Sadului, Sibiului, Răşinarilor,Gurii Râului, Orlatului,Săliştei, Poienei şi Jinei spre a fi mereu auzite la poalele lor sudice, noi şi noi răspunsuri de convieţuiri fraterne. Pentru că aici ei, cu anii lor, şi-au brodat straie cu-vântătoare cu glasul de izvoare şi  în veşminte înroite cu stele, satele mărginene ale  ţinutului Sibiului.

      Trebuie, dar, ştiut  că satele din poalele Lotrului şi Cibinului, pentru că de acestea este vorba, sunt îndesate, unele, sau dispersate, altele, până la umărul masivelor muntoase şi locuite de oameni vânjoşi, harnici şi dârji, frumoşi, aşezaţi antropogenetic aici din cele mai vechi timpuri, de la începutul ultimului postglaciar, cu o atestare de 10-11000 de ani.  Aici statorniciţi ca populaţii ariene, în locul acelor populaţii (eschimoşe) ale  culturii renului, retrase din atealele Cindreluli şi Lotrului spre nord, odată cu retragerea calotei glaciare, de mai multe milenii, ei şi-au consolidat  aici identitatea  sorbind-o din seva şi spiritul hăruit  locului şi si-au cultivat-o, ca să dăinuiască  aici, precum munţii aceştea. Ele, aceste populaţii ariene, s-au îndeletnicit şi continuă a se îndeletnici şi astăzi cu păstoritul, prelucrarea laptelui, lânii şi pieilor, cu pomicultura, agricultura, olăritul şi comerţul ( Dumitru Moga, 1982).

   Dar , ca să ne introducem în universul geografic-economic şi cultural-spiritual al Mărginimii Sibiului, trebuie, mai întâi, să identificăm, în contextul tematic, două universuri de forţe economice şi cultural-spirituale, dimensionate geografic şi antropic, aproximativ egale  şi anume: Universul  Lotrului- Tălmaciului  şi Universul  Cibinului-Săliştei, iar oraşele Tălmaciu şi Sălişte trebuie să le recunoaştem ca  centre ale  cosmicităţii lor economice şi spirituale.

    Aşadar, în Universul Lotrului descoperim  constelaţia Tălmaciului, de fapt fostul scaun zis al Tălmaciului, cu aşezările:  Boiţa, Tălmăcel, Tălmaciu, Sadu, Râul Sadului, Cisnădie şi Cisnădioara, iar în Universul Săliştei, zis scaunul Săliştei, identificăm aşezările:  Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina (Irimie şi colaboratorii,1985). După cum se ştie, toate  aceste aşezări au intrat începând din secolele XIV–XVII în componenţa ducatului transilvănean al domnitorilor Ţării Româneşti, sub denumirea de Ducatul Amlaşului, cu administrare şi cetăţi proprii şi în aceeaşi formă de organizare cu Ducatul Ţării Făgăraşului, de peste râul Olt..  (2)

În contextul amintit, ridicarea unei biserici ortodoxe în Răşinari, la anul 1383, cu sprijinul lui Radu Basarab va fi dovada interesului naţional românesc purtat  de către voievozii munteni pentru locuitorii de pe Cibin şi a prestigiului de care se bucurau conducătorii (cnezii) mărgineni în relaţiile lor cu domnitorii şi dregătorii Ţării Româneşti. Erau  preocupări şi raporturi bilaterale, de creare a unui climat favorabil dezvoltării în perspectivă a unor relaţii economice româneşti în spaţiile Sibiului şi ale Făgăraşului, una din condiţiile obiective pentru realizarea unităţii statale între Transilvania şi Ţara Românească, de mai târziu ( Nicolae Nistor şi Mihai Racoviţean,1985; Dumitru Moga, 1982).

     Călătorind, dar, în spaţiile geografice ale Mărginimii Sibiului, prin cele două constelaţii  naturale cu determinări antropologice, vom descoperi , pe faldurile celor doi munţi  pajişti înflorite şi versante împădurite, ori  curmături sculptate de vreme de zbuciumul apelor repezite acolo de culmi şi de creştete, vom descoperi, prin ei , cărări pitoreşti  şi accesibile, care au înlesnit circulaţia şi umanizarea unui relief  climax, în trepte, de la poalele munţilor spre vârful acestora, de o parte şi de alta a acestora, cu statorniciri umane de secole care se materializează şi astăzi în  sălaşe, colibe şi mai nou în cabane şi aşezări turistice, presărate peste tot, pe  trupurile acestor prielnici munţi. Pentru că netezimea culmilor, lipsa crestelor pronunţate şi a piscurilor stâncoase, prezenţa înşeuărilor largi  şi  lipsa pădurilor excesiv de întinse, lipsa abrupturilor  de pe laturile lor nordice şi rotunjimea formelor orografice îi califică, deopotrivă, pe cei doi munţi, ca având un caracter de ospitalitate, pentru o dezvoltare istorică a unei vieţi umane intens pastorale, caracteristica unui relief uşor ondulat, într-un spaţiu diferenţial armonizat, de o intensă vitalitate cu adevărat acel spaţiu matricial mioritică, aşa cum îl identifică, cu atributele  sale  ontologic – metafizice, Lucian Blaga, în subima sa Trilogie.    

     Mai mult, acest spaţiu montan, uşor accesibil, a favorizat instalarea pe bordura nordică a  munţilor Cibin , la  mare altitudine, mari aşezări umane, cum este cazul satelor Poiana Sibiului şi Jina, două dintre cele mai înfloritoare sate din România şi nu numai, iar în partea  sudică acestora,  până  sus, la 1500 m altitudine , a unor  puzderii de sălaşe şi colibe, de case şi  grajduri, de târle  şi chiar livezi de meri, până departe în munţi, în direcţia Cindrelului şi Frumoasei. Nu mai vorbim de  prezenţa în munţii mărgineni, la altitudini şi mai mari a multor obiective turistice, cele ale Crinţului şi Păltinişului, cea mai evidentă fiind Staţiunea Climaterică Păltiniş, situată la altitudinea de 1478 m . Staţiunea Păltinis este una dintre cele mai vechi staţiuni de acest gen din ţară, singulară prin altitudinea la care este aşezată. Staţiunea benficiază de prezenţa în apropierea ei a circurilor glaciare şi a iezerelor, ca formaţiuni geologice periglaciare  şi glaciare unice,  formaţiuni geologice situate pe latura nordică a munţilor Cindrel, a  fostelor geizere din găleata Cindrelului, cât şi prezenţa unei flore şi faune, în tipologii de o mare diversitate, cu multe elemente endemice, în perspectiva unui peisaj  variat, prin configuraţia geografică, dar de o uşoară accesibilitate, caracterizată prin prezenţa mai multor trasee turistice, de o mare atractivitate....

      Pe  plaiurile Săliştei şi Jinei, pe lunga lor culme, la cumpăna ei, începând cu cele de la Guga Mare şi Guga Mică, de pe teritoriul Jina, urcă  de multe secole, pentru a o străbate (3) lejer, unul dintre cele mai vechi şi mai lungi drumuri pastorale, de legătură cu  Novacii şi  cu alte aşezări de la poalele Carpaţilor sudici... Pajiştile  întinse şi grase, drumurile accesibile şi roirile de construcţii din această zonă, ca şi din altele asemenea , identificate pe toată latura nordică a munţilor Lotrului şi Cibinului, crează  vara aici impresie de activitate parcă mai bogată şi mai vie decât cea de la baza munţilor ( Lucian Badea şi col.,1985). Condiţiile  naturale favorabile economiei pastorale, gradientic asemănătoare zonelor de la baza Alpilor elveţieni şi a Tirolului austriac, au permis până în prezent popularea acestor doi  munţi şi valorificarea lor economică, pastorală, silvică şi chiar agricolă, baza existenţei umane, aici, de veacuri a unor mari populaţii...  Regretabil este faptul că astăzi, din cauza unor migraţii de populaţii  din aceste locuri spre alte localităţi cu condiţii urbane mai favorabile şi spre alte activităţi profesionale, activitatea productivă s-a restrâns iar resursele  naturale ale acestor munţi sunt tot mai puţin valorificate, cu impact negativ în realizarea veniturilor de către populaţile din Mărginimea Sibiului din creşterea animalelor  şi  agricole.  Şi totuşi, graţie dezvoltării altor ramuri economice în mărginime şi  perimărginime, un mare aport, îl are astăzi aici agrotuirismul, locuinţele şi aşezările  mărginene nu se restrâng, ci ,mai mult, se consolidează şi bat recordul  devenirii  lor, de la o zi la alta, tot mai frumoase şi mai înfloritoare!.

       Părăsind înălţimile  mijlocii şi coborând la poalele Lotrului şi Cibinului, vom descoperi aici un alt important segment  matriceal din universul  geografic-economic şi cultural – spiritual al Mărginimii, cel al depresiunilor Sibiului şi Săliştei. Aceste depresiuni  dantelează poalele munţilor cu păduri  întinse de stejar şi de şleau în terasele, luncile şi agestrele sudice ale Cibinului şi Sadului cu mulţimea de afluenţi adunaţi la centrul acestora. Aici  stratificaţiile litologice şi direcţia drenajului  au favorizat sculptarea în rocile relativ dure, a unui lanţ depresionar montan, accesibil pe toată latura nordică, cu rolul de conservare a legăturii monolitice  a  antropologicului perimontan şi depresionar cu muntele, printr-o fâşie de trecere proluvo-aluvială,  cu un glacies fragmentat , în cuprinsul diluvial în care  se află înşirate toate  satele mărginenilor. Se poate aminti aici că, urmare a efectului glaciaţiunilor din cuaternar, mai precis, din pleistocenul cunoscut ca perioada în care s-au desfăşurat fazele glaciare,  depresiunile de la poalele Cindrelului şi Lotrului au fost terasate interglaciar cu depozite proluvo-aluviale. Cea mai joasă terasă depresionară, situată în cea mai apropiată zonă a albiei Cibinului şi  parţial a Sadului aparţine ultimei perioade glaciare Wurm- Vistula.    Această terasă a rezultat  din materialele detritice dislocate din cei doi munţi în postglaciaţia Wurm (Vistula), de  acum 15-16000 de ani, depozite şi astăzi la zi, rămase, urmare a terminării - întreruperii  scurgerilor  glaciare, în găleţile( Iezerele Cindrelului), precum şi din depozitele aluviale pre şi postglaciale, toate aşternute pe straturile  perioadelor geologice tortoniene, sarmaţiene, panoniene sau euxinice, după caz, acestea, determinându-şi amplitudinea în bazin în funcţie de arealele de subsidenţă marină ale  stratificaţiilor geologice respective...

   Revenind la  aspectul geografic al zonei  se reţine prezenţa în peisaj a reliefului de o mare amplitudine, de la 400 m în Depresiunea Sibiului, la  700 m în piemontul Gura Râului, la 1478 m , la Staţiunea Păltiniş şi de 2268 m, în vârful Cindrel- Frumoasa. Asistăm , dar, aici, la un relief construit natural, în trepte şi acoperit  în mare parte, pe lângă  fitocenozele de pajişti permanente, diferenţiate tipologic de climaxul-altitudinal, de  pădurile de Quercete şi Făgete, pe etajul altitudinal de la 500 la  800 m, de pădurile de Făgete, pe etajul nemoral  de la 800  m la 1000 m, de pădurile de Făgete şi de Molidete( picetae) , pe etajul  de la 1001 m la 1250 m, de păduri le de Molidete şi de Abiete, pe etajul , de la 1251 m la 1650 m- 1700m şi de zona pajiştilor alpine cu Pinus cimbra  şi Ienuperus  sp.,  pe etajul boreal, la altitudinea de peste 1700 m. 

   Revenind la abordarea aspectelor de antropomorfism al acestei mari zone şi al universului economic şi spiritual-cultural al Mărginimii Sibiului, continuarea populării munţilor şi piemonturilor Lotrului şi Cibinului  în zonele de “Margine” şi în zonele montane este dovedită de izvoarele arheologice, aşa cum am mai arătat, ca având o vechime de  peste  10.000 de ani. Antropomorfismul a fost cercetat şi descoperit aici , ca fiind apropiat de sfârşitul ultimei glaciaţii. Şi nu e un miracol  faptul că satele din munţi, cu accesul , atât spre largul depresiunilor, dar şi spre interiorul munţilor, de-alungul văilor perimontane, sunt legate istoric , ca  rezultat al transhumanţei şi al tradiţionalelor legături economice, cu aşezările de la sud de Carpaţii Meridionali. Un exemplu îl constituie “ Villa Gallis”, adică aşezarea Galeş de astăzi , din Mărginime. În perioada  cât această localitate era cuprinsă, alături de celelalte aşezări limitrofe în Scaunul Săliştei, acestei aşezări săliştene, “ Villa Gallis”, i s-au găsit , ca rezultat al transmutaţiilor de populaţii - efect al transhumanţei, surori  de nume, de obiceiuri şi de port , în mai multe părţi ale ţării.  Aceste aşezări ,omologe celor din Mărginimea Sibiului   sunt  atestate încă din secolele XII-XIII şi dovedesc  transhumanţa intensă a locuitorilor păstori din  Mărginime. Ei treceau munţii cu turmele de oi, până la Dunăre şi până la Marea Neagră, până în Crimeia şi Caucaz( Mariana Rusu, 1997; Constantinescu-Mirceşti, 1976). Această populaţie de păstori, din Mărginimea Sibiului, acolo unde ajungeau cu turmele de oi îşi organizau noi aşezăminte în zonele de  păşuni  cu climat mai favorabil în timpul iernii..    Şi nu întâmplător , cea mai apropiată  “ surată” a Villei Gallis o găsim pe celălalt versant  al Carpaţilor, în Argeş. Această similitudine toponimică şi antropogenetică demonstrează  istoriceşte, ca un argument în plus, că munţii care despărţeau  pe românii din  Ardeal de cei din Ţara Românească, în fapt îi unea şi nu i-a putut despărţi niciodată( Dumitru Moga, 1982).

  Se deduce, dar , cel puţin economic,  că  păstoritul a fost din vechime  îndeletnicirea de bază a locuitorilor din Mărginimea Sibiului, cu început în epoca primitivă, continuat  cu intensitate mărită în perioada dacică şi cea daco-romană, devenită înfloritoare în secolele XVI- XIX. În context,  însăşi din perioada romană, documentele istorice confirmă că unele păşuni din Munţii Cibinului erau considerate “ patrimonium caesaris” şi erau arendate  acelor “ conductores pascui”  sau unor asociaţii de vite, celelalte rămânând în folosinţa populaţiei autohtone ca “ ager stipendiarius”... Aceleaşi pajişti vor fi împărţite în secolul  al XII  între mărgineni şi saşii colonişti aduşi, fără dreptul populaţiei autohtone de a comenta, de regele maghiar, Gheza al II-lea, la anul 1142. Strămutarea saşilor a fost determinată de inundarea de către Marea Nordului a  provinciilor saxone  Holand, Ziland şi Flandra.  Pe saşii aduşi în aceste teritorii transilvane, regele ungar avea să-i înzestreze de la bun început, în detrimentul Mărginenilor, printre altele, în regimul de folosinţă, cu păşunile munţilor Cindrel şi Lotru, prin actul  “ andreanum decretum “ ( Ion Albescu, Monografia satului Boiţa, 1985; Irimie şi colaboratorii, 1985). Acest act poate fi considerat  pentru mărgineni, un act ostil, de frustrare a  lor de drepturile naturale asupra  munţilor... În alt  context de împrejurări,  în  sensul aprecierii economice a celor doi munţi , merită a fi  evidenţiat un alt document, de la anul 1721, act care înscrie, de această dată, aprecieri economice asupra munţilor aparţinători satelor Sălişte, Fântânele, Galeş, Sibiel, Tilişca şi Vale , ca fiind  “foarte buni, atât pentru semănături, cât şi pentru fâneţe şi păşuni, fiind mai mult întinşi decât înalţi şi îi stăpânesc, împărţiţi în familii,  fiecare proprietar, având aici clădiri comode de locuit”.  Iată , dar, un document prin care se confirmă inductiv starea economică şi socială a locuitorilor Mărginimii, de la 1721, o apreciabilă bunăstare, graţie valorificării munţilor şi sacrificiilor transhumanţei.

     În dimensiunile matricei spaţiale a Lotrului şi Cibinului, se cuvine a se releva, în continuare, latura antropologică  prin aşezările şi civilizaţia  din Mărginimea Sibiului , începând de la “Poarta veche boiceană”, sau “ Poarta lui Traian” , de acum 2000 de ani, acolo unde romanii ridicaseră castrul “ Caput sttenarum”, începând, dar, cu satul Boiţa şi continuând pe toată întinderea pericarpatică a Lotrului şi Cibinului, până la satele Poiana Sibiului şi  Jina...   Perlele  de aşezăminte  mărginene din şiragul amintit, fiecare cu valenţele sale specifice de identitate, de proprie stare, de istorie şi de mit, se vor releva  dictate de vicisitudini sau în magia celestă a dezvoltării  acestei zone, pe măsura strălucirii acestor trainice aşrzări, cuprinse în numeroase monografii  şi documente de arhivă.

      Trebuie, în acelaşi timp,  amintit, în contextul istoric, organizarea statală în zonele mărginene ale  munţilor Cibin şi Lotru şi cu deosebire, impactul negativ al retragerii aureliene asupra intregului Ardeal. Or, se ştie  că împăratul Aurelian,  la anul 274 d. Cr. , luând act de urgiile migraţiilor răsăritene, care prin năvălirile lor necontrolate ameninţa tot mai vizibil şi în mod repetat Imperiul Roman, din mai multe direcţii, acesta a retras armata şi administraţia romană din oraşele şi fortăreţele dacice, masându-le tot mai concentrate   pe malul  estic al  Dunării. De aici se poate aprecia atitudinea laşă şi duplicitară a administraţiei romane de răsărit, care , deşi exploatase intens Dacia, transformată în provincie romană, într-un interval de 170 de ani , exploatându-i marile bogăţii metalifere, în special aurifere, şi după care trăise în fast aristocraţia, armata şi populaţia Romei, întreaga Italie şi mai târziu populaţia Bizanţiului , după bogăţiile şi după truda populaţiei marii provincii  dacice. Pe Marea Dacie, cuceritorii romani în loc să o apere în faţa năvălirilor sălbatice, cei care îi promisese la ocupare o administrare şi o conservare, superioare celei dacice, au părăsit-o fără a opune o minimăm rezistenţă ( Ion Albescu, Monografia satului Boiţa)..  Desigur, dacă  regatul Daciei  bine organizat şi  înfloritor cum era în perioada regilor Burebista şi Decebal , cu o populaţie înflăcărată şi însufleţită de spiritul dacic al conducătorului ar fi dăinuit, cu siguranţă ar fi făcut faţă la acea puzderie de populaţii în valuri de migraţie, distrugătoare de civilizaţie, populaţii care, astfel, n-ar fi reuşit uşor să calce spaţiile dacice...  Şi, cum putem să traducem faptul că acest împărat roman, Aurelian care, întinând memoria cuceritoare a lui Traian,  şi-a retras neputiincios armata şi instituţiile într-o  notă de laşă fugă şi de indiferenţă faţă de destinul populaţiei dacice, rămasă fără instituţia de apărare în faţa năvălitorilor  sălbatici ( Ion Albescu, Monografia satului Boiţa)...

    Populaţia dacă, văzându-se  fără apărare la puhoiul hoardelor de goţi şi de sarmaţi, în faţa unor sălbatici lipsiţi prin geneză de omenie şi milă, lipsită, fiind de instuţia romană de apărare, pentru că Dacia, devenită provincie romană, nu mai deţinea instituţiile sale proprii de apărare şi de administrare pe care aceasta  le avea în organizarea statală dacică anterioară, nu putea decât să fie vulnerabilă la valurile de  migraţii de secole, trebuind să se retragă din faţa acestora, să părăsească aşezările ajunse în bătaia valurilor de migraţii şi să ia în masă drumul  spre ţinuturile greu accesibile şi străine acelor hoarde  devastatoare, spre munţi şi spre ascunzişurile codrilor...  În acest context istoric au apărut în bazinele  Cibinului  şi Târnavelor, ale Someşului şi Crişurilor, insule  întinse de teritoriu dacic rămase  mai puţin locuite de autohtoni, şi care ulterior  au fost populate de maghiarii ajunşi, ca un nou val migrator, în ţinutul Câmpiei Panonice, într-un spaţiu liber şi puţin populat, rezultat geologic din intinsul fund Mării Panonice, devenit acum uscat în urma scurgerii şi localizării apelor Mării Panonice în Marea Egee, o mare formată în urma prăbuşirii platoului egeean, câmpia , un teritoriu fertil şi plan, fiind constatat de ei ca prielnic a-l locui. Aici  s-au aşezat definitiv şi s-au organizat ca stat. Statul lor consolidat în Câmpia Panonică  a expansionat apoi şi  în teritoriile dacice, în cele  rămase vulnerabile şi mai puţin populate. Pentru că numărul populaţiei maghiare, oricât ar fi  expansionat, nu era atât de mare pentru a ocupa întreg teritoriul dac mai puţin populat, regele maghiarilor, Geza al II-lea  a încuviinţat   popularea unor ţinuturi dacice mai libere din Transilvania, la 1142,  cu populaţia saşilor adusă de acesta, cum s-a relevat mai sus, o populaţie germană ale cărei teritorii au fost inundate catastrofal , la acea dată, de Marea Nordului.

    În acelaş timp, populaţia autohtonă dacică, într-un fel latinizată prin impunerea administraţiei şi instituţiilor romane, inclusiv a limbii latine pe o periaadă de 170 de ani de ocupaţie romană a Daciei, retrasă acum în majoritatea sa în munţi, în alte locuri dacice, mai izolate, greu accesibile s-a ocupat aici cu creşterea animalelor, la început , pentru  un strict existenţial, apoi cu exploatarea lemnului întinselor păduri, cu construirea de colibe şi sălaşe, transformându-se, în munţi, într-o civilizaţie de “ colibaşi” cu  un potenţial economic tot mai ridicat, venituri substanţiale realizate din creşterea animalelor şi din exploatarea lemnului.   Aceştea comunicau între ei economic şi social, la început pe cărări ascunse şi se conduceau după legea locului “ jus valachicum”.  Mărginenii Sibiului , în fapt, în majoritate fiind dacii cei fugiţi de la şesuri, au supravieţuit aici în ciuda valurilor de migraţii răsăritene şi de ocupare cu populaţiile de migraţii, de maghiari şi de saşi a terenurilor lor de şes, cele mai fertile!.. Ei nu au încetat să se dezvolte economic şi social aici, în statornicia lor, chiar în condiţiile vitrege ale munţilor şi ale tranhumanţei, ceea ce a permis tot mai mult schimburile economice, în special cu produse zootehnice şi lemn, iar prin penetraţia expansivă a acestora de la munte la şes,  în piaţa   populaţiilor de maghiari şi de saşi , aceştea vor reuşi ,într-un timp relative scurt, chiar strămutarea  în  mod  gradat din munţii înalţi, în  spaţiile  lor de cuvenienţă strămoşească, convieţuind, într-o bună parte, alături de populaţiile de saşi şi de maghiari!.. Mai mult, migrarea lor forţată de vicisitudini în munţi, în spaţiile de relief frămmântat, în acel spaţiu ondulat, identificat de Lucian Blaga în metafizica universului mioritic, avea să-i transfere genetic definitiv din spiritul unui spaţiu iniţial ontologic plan, al şesurilor, mai puţin ondulat, în spiritul unui spaţiu învălurat intens, determinant al reperelor matricei spirituale şi de civilizaţie româneşti, emblematice, în spaţiul   Mărginimii Sibiului...

      De aceea, se cuvine a introduce astăzi în circuitul cultural şi turistic naţional şi european localităţile Mărginimii Sibiului, fără selecţie, îndeosebi, ca un model antropologic existenţial consolidat în specificităţile acestuia, pentru că aşa se poate vedea, simţi  şi  comenta imaginea matriceală  ontologică şi spirituală a aşezărilor Mărginimii, în care Gura Râului va constitui prin Lucia Blaga, primatul locului de geneză a spaţiului mioritic mărginean. Pentru că, intrând în această aşezare din Mărginime, aşezată de la poala Cindrelului, până “sub Iezere” , o simţi hărăzită de Dumnezeu  a exista în acest cadru pitoresc, fascinant, de invidiat, îi vezi gospodăriile îngrijite şi străjuite de semnul crucii aşezat pe frontispiciul de la stradă al fiecărei case şi poţi lesne gândi  cum aici obiceiurile şi tradiţiile populare  au putut fi spiritualizate, înflăcărate  şi sublimate de poetul şi cărturarul George Coşbuc în poemul  “ Nunta Zamfirei”, poţi gândi cum Lucian Blaga  avea să esenţializeze, tot aici, matricea ontologică a spaţiului mioritic şi să statornicească principiul ontologic “ Veşnicia s-a născut la sat”, ingerii cristici coborând aici din celest cu celestul spre a-i cuvânta filosofului gândul din casa preotului Manta ( Gheorghe Apetroae, Sibiu,  Gura Râului , frumoasă aşezare…,Tribuna Sibiului  din 25 ianuarie 1999 ).

      Spaţiile lor eterne aveau să imprime generaţiilor noi mărginene, trăirile în imaginile perene, eudarismul cosmic al locurilor!..  Şi numai acest dumnezeiesc spaţiu, atât pentru cei  plecaţi de aici în transhumanţă sau în oriunde, cât şi pentru cei locuind mereu în el ,rămaşi în truda locurilor şi în aşteptarea  celor plecaţi din ele, trăindu-le întoarcerea, putea să-i copleşească cu dorul şi zbuciumul existenţei , atăt pe cei rămaşi cât şi pe cei plecaţi... Dorul lor, cel mai intens aici, în condiţiile antropologice ale acestor locuri mărginene aveau să şi-l aline prin doinele elegiace mărginene şi prin farmecul cântecelor  în tradiţia şi graiul locurilor.

      Numai acest spaţiu învălurat , mioritic, de dor, mult mai cromatizat şi mai teofonicizat decât spaţiile plane, de şes, locuite, în mare parte de saşi şi de maghiari, va reuşi să-i  recheme, reverberând  cu intensitate în cei plecaţi din el şi să-i  adune la obârşie, în răsărirea primordială din  mijlocul munţilor şi al stâncilor şi să rămână înrădăcinaţi în Mărginime, în locul pentru eternitate, adică în satul de “ acasă” (v. Alexandru Brad, poemul “Acasă”), satul lipit de munţi, satul stabil şi neclintit, de obârşie păstorească...

   De aceea, nu puţini sunt românii din Mărginimea Sibiului, care pentru păstrarea locurilor şi pentru păstrarea graiului strămoşesc şi-au dat din plin jertfa lor de sânge pe altarul unităţii naţionale şi, în fond, aceasta era soluţia  de mare responsabilitate, în exerciţiul de destin al fiinţei neamului nostru.

    Se cade, dar, să considerăm , acum , la confluenţa dintre două milenii , lupta de cristalizare culturală şi spirituală a neamului  românesc din toate timpurile, de pe aceste locuri, ca de pe multe altele etern româneşti, de dobândire sau redobândire, de apărare sacră prin jertfă a gliei strămoşeşti,  glie de prea multe ori sfârtecată de străinii de locuri şi de neam, de o continuă luptă pentru libertate şi demnitate, pentru drepturi democratice şi civilizaţie naţională,  de folosirea graiului strămoşesc în spaţiul transilvan etern românesc, principiile de existenţă proprii dreptului genetic, proprii spaţiului istoric românesc, tradiţiilor şi aspiraţiilor noastre naţionale.

      Este, dar, de datoria oricărui bun român, acum , ca şi înnainte, acum şi din totdeauna , de a memora în graţie deplină  pe oamenii care au contribuit la conservarea şi întărirea identităţii noastre naţionale româneşti, în speţă, pe oamenii politici şi de cultură, de înaltă simţire şi spiritualitate românească şi nu puţini au fost fiii Mărginimii Sibiului. Luând de model ASTRA, multe din personalităţile mărginene  au fost active în lupta pentru libertate şi demnitate, de identitate naţională a românilor majoritari din Transilvania, înrolându-se în fruntea batalioanelor de luptă prin literatură şi cultură ale Asociaţiunii pentru Literatura şi  Cultura Poporului  Român – ASTRA, înflăcăraţi în suflet, în inimi şi în minte de principiile naţionale promovate cu osârdie de  Asociaţiune şi implicate profund, sub stindardul naţional al ASTREI,  în actul de Unire a tuturor românilor, de la 1918, ca şi în cel al  consolidării Unirii, după 1918 ... 

      Asemenea multor locuri  româneşti, încărcate strălucit  de  spiritul adânc şi înalt al conservării matricei spirituale naţionale, locurile  Mărginimii Sibiului, încărcate de mileniile de umanitate şi de spiritualitate naţională românească constelară aveau să sublimeze în oamenii lor de seamă, principiile unei existenţe culturale şi spirituale româneşti  nobile, sacre  şi intens creatoare...

     Desigur, la un loc de cinste vor fi aşezaţi dintre Mărgineni, oamenii cei mari ai Săliştei Sibiului... Se cuvine, dar,  îngăduinţa de a enumera chiar şi numai câţiva dintre aceştea, precum: acad. profesor Onisifor Ghibu (1883-1972), cel care a propagat idealurile de unitate naţională ale ASTREI în Basarabia unită cu mama sa, România,  istoricii: prof. univ. Ioan Lupaş (1880-1967) şi prof.  dr. Ioan Moga (1902-1950), filosoful hegelian, academician D. D. Roşca ( 1880 - 1967 ), academicianul  Andrei  Oţetea - Sibiel (1984-1972), publiciştii  Axente Banciu  ( 1875-1959) şi Dumitru Lepădat (1861-1954), cineastul Victor Iliu ş.m.a. ... De reţinut, din ultimii ani ai comunismului, şi  numele  primarului săliştean Toma Lupaş, un inimos săliştean contemporan nouă care, conştient de valorile culturale si spirituale istorice ale Săliştei Sibiului, în perioada primatului său nu a tăgăduit să le scoată pe multe dintre acestea în evidenţă şi a punctat magnific, prin actualizarea valorilor istorice săliştene , restituirea personalităţilor  sale acestei nobile aşezări transilvane de înaltă însufleţire spirituală românească şi de înflăcărare naţională, între cele mai distinse aşezări din Transilvania.

       Răşinarii  Mărginimii  Sibiului , la fel ca şi Săliştea Sibiului , are marele merit  de a ajunge într-o perioadă importantă un exponent cultural şi spiritual pentru  destinul nostru naţional, prin adopţia marelui ierarh mitropolit Andrei Şaguna şi nu numai pentru că a devenit  leagănul ortodoxismului în Ardeal, dar şi pentru că a dat  naţiunii române mai mulţi oameni de seamă. În primul rând l-a dat pe  poetul “lacrimei” şi omul politic Octavian Goga, identificat cu poetul cel mai de seamă al Ardealului, un împătimit şi un înflăcărat luptător naţional  pentru întregirea ţării ( Onisifor Ghibu, despre Octavian Goga, 1972) cu Ardealul robit de unguri  şi cu Bucovina  furată şi sfârtecată, la anul  1775,  de habzburgi ( Octavian Tăzlăuanu, 1915)…. Lângă Octavian Goga am putut  aşeza şi alte personalităţi răşinărene. Amintim, aici, pe dr. Daniil Popovici Barcianu (1875-1900), botanist, pedagog, publicist, secretar al ASTREI, semnatar al Memorandumului de la 1892, apoi pe publicistul şi politicianul inginer agronom Eugen Brote (1850-1912), pe doctorul Traian Bratu (1875-1940) şi , nu în ultimul rând, generaţiile nobile de  preoţi  Cioran, care aveau să dea  universalităţii spirituale pe filosoful Emil Cioran . De asemenea,Răşinariul a dat generaţiile de preoţi Barcianu, din care a descins , după cum bine am fost informat şi vicepreşedintele  şi secretarul literar actual al ASTREI rediviva, prof. Virginia Hodorogea..

      Legat tot de Răşinari, de spaţiul cultural-spiritual mărginean, cu prisosinţă trebuie revenit şi  memorat  aromânul Andrei Şaguna (1808-1873), cel care a păşit neînfricat în fruntea mişcării naţionale române, în tumultul revoluţiei române, de la 1848, cel care a restaurat Vechea Mitropolie a Transilvaniei, desfiinţată la anul 1702 şi restaurată de acesta  în anul 1853  cu reşedinţa iniţială la Răşinari şi apoi, definitivă, la Sibiu, cel care, în anul 1861 obţine dreptul de înfiinţare a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român- ASTRA, o asociaţie românească în tr-un imperiu austro-ungar care avea să devină templu de cultură şi spiritualitate naţională, până în anul 1946 şi să redevină, după 1990, o mare tribună de luptă, prin literatură şi cultură, pentru realizarea idealului etern de unitate naţională a populaţiei de grai românesc din spaţiile sale continui. Pentru toate aceste vrednicii, răşinărenii l-au adoptat pe Andrei Şaguna pentru eternitate, gâzduindu-l  într-un mausoleu somptuos, întru odinna sa veşnică. (Notă: Andrei Şaguna a fost santificat în anul 2012 şi osemintele sale - moaşte s-au aşezat în catedrala mitropolitană a Sibiului)

      Să nu uităm ,apoi, originea, tot din Mărginimea Sibiului, din Sadu , a marelui cărturar român, Inochenţie Micu Clein (1692-1768). Acesta a fost consilier imperial, baron şi membru al Dietei Transilvaniei, filosof şi preot ,episcop greco catolic român, mare iluminist şi luptător pentru confesiunea sa  şi pentru drepturile românilor cuprinse în  codixul “ Supplex Libellus Valachorum şi, tot din Sadu, trebuie să-l relevăm pe Samuil Micu Clain (1745-1806), teolog, istoric, filolog, filosof  iluminist, reprezentant de seamă al  Şcolii Ardelene, cel care a elaborat fundamentele filosofice ale mişcării spiritual-culturale ale Şcolii Ardelene ( Lucian Blaga, Gândirea românească  în Transilvania).

    Şi să nu uităm că în ţinuturile Mărginimii Sibiului, la Păltiniş şi-a petrecut o bună parte din ultima perioadă a vieţii sale o personalitate a spiritualităţii şi culturii române contemporane, Constantin Npoica (1909- 1987), filosof, eseist şi scriitor. Pe Constantin Noica, doctor în filosofie, cu afinităţi spre  fenomenologia elaborată de Martin Heidegger, şi ale cărui seminarii le va frecventa, la Berlin, fiind acuzat de susţinerea ideologiei legionare, între anii 1949-1958, îl vom găsi cu domiciliu obligatoriu  la Câmpul Lung Muscel., iar din anul 1958   arestat  şi apoi eliberat, în anul 1964. Din anul 1964, până în anul 1974  a lucrat la Centrul de Logică, ca cercetător şi a ţinut mai multe seminarii private de filosofie  platonică,  kantiană şi hegeliană, printre discipolii seminarişti care l-au frecventat la Bucureşti şi apoi la Păltiniş, în Mărginimea Sibiului, printre corespondenţii epistolari, numărăndu-se şi Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Alexandru Dragomir,  Dan C. Mihăilescu, Sorin Vieru  şi alţii.

      Începând cu anul 1975 , îl vom găsi pe Constantin Noica în spaţiile Mărginimii Sibiului, la Păltiniş, acolo  unde timp de 12 ani a reflectat  asupra cuvântului scris şi rostit, asupra fenomenologiei de fiinţare-întrufiinţă şi asupra adevărului - aletheiei  socratice, la concurenţă că un alt mare filosof logician roman al aceleaşi perioade, Anton Dumitriu. La Păltiniş, în Mărginimea Sibiului, Constantin Noica a creat şi a fost deschis în permanenţă dialogului cu discipolii şi numeroşii admiratori ai săi ( Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş) . Este înmormântat în luna decembrie a anului 1987, lângă Schitul Păltiniş, spre a rămâne, după dorinţa sa,  ontologic, în eternitatea sa materială şi spirituală contopit cu veşnicia materiei  şi spaţiilor Mărginimii Sibiului.

        Iată, dar, ce densitate de creativitate culturală, spirituală şi ştiinţifică adastă în comuniune naţională, până la contopirea genuină cu stâncile acestor munţi, întru eternitatea spaţială şi culturală românească. Sunt stâncile spirituale care în devenire istorică eluvionează solul potenţelor culturale şi spirituale, fertile, al locurilor mărginene eterne în frumuseţi şi  româneşti!

     Iată numai câteva principii existenţiale certe de civilizaţie generate de tradiţiile istorice ale acestor locuri din elemente spirituale şi culturale naţionale absorbite cu nesaţ  de noile generaţii, spre a se nutri în conştiinţă şi a se împlini naţional prin rădăcinile viguroase, ancestrale!   Iar acest spaţiu , constituit din elemente geografice , economice, culturale şi spirituale mărginene, componente principiale ale spaţiului şi câmpului spiritual românesc, constituie primii factori interrelaţionali, repere de geneză naţională unitară!...

       Acesta este, în fapt, şi dezideratul ASTREI , de la înfiinţarea sa, ca şi cel de acum.  Ea s-a aprins stea transilvană pentru a arde în luminare naţională cu flacăra idealurilor româneşti de libertate şi unitate, emanaţii ale revoluţiei de la 1948  şi , în aceeaşi măsură, din spiritul de latinitate şi românism al Şcolii Ardelene, pentru a se înălţa în iluminare şi deveni, prin propagarea culturii şi ştiinţei, focarul de românism prin literatură şi cultură, călăuza şi modelul de formare definitivă a conştiinţei noastre de naţiune unitară multimilenară...

      Prin ce reuşea, dar ASTRA, încă de la 1861, acest imperativ românesc din prim-planul Mărginimii Sibiului,devenit naţional ?!. Prin seminţele nobile de cultură, îndeosebi transilvană, pe care aceasta le-a semănat cu sârg în ogorul spiritual- cultural românesc, ca să răsară iubirea fraternă, unitatea în gând şi în simţire românească, pentru a creşte şi a rodi un spirit înalt naţional, civilizator în toate sufletele- şimţirile şi conştiinţele române din toate spaţiile sale existenţiale.

      Vorbind de modelele desăvârşirii unităţii naţionale, putem vorbi de lupta ASTREI, dusă în toate planurile pentru săvârşirea Întregirii şi conservării unităţii naţionale, la locul de înaltă cinste  aflându-se şi mulţi astrişti din Mărginimea Sibiului şi de luptă câştigată prin jertfa de sânge a  sutelor de mii de ostaşi români, floarea tânără a României, ambele lupte consfinţite prin actele politice de la 1918.

      Graţie succeselor sale economice- financiare şi cultural- spirituale în desăvârşirea Unirii, să reitărăm, din nou, modelul aşezării mărginene Săliştea Sibiului. Această aşezare  a fost reprezentată semnificativ la Adunarea de la 1 Decembrie de la Alba Iulia de 12 delegaţi.  Mai mult, dintre delegaţii acestei aşezări au făcut parte marele istoric român prof. univ. dr. Ioan Lupaş, medicul dr. Nicolae Comşa şi învăţătorul Dumitru Lepădat, toţi sălişteni, membri activi ai ASTREI Sălişte şi colaboratori distinşi ai ASTREI  Centrale,  care au avut înalta cinste de a fi aleşi în Marele Sfat Naţional Român.

      Ca şi înainte de 1918, ca şi atunci, la 1918, ca  şi astăzi, condiţiile culturale şi sociale ale populaţiei româneşti, în principal din spaţiile populate şi de alte naţionalităţi, tot  mai mult se deteriorează!... Şi aceasta se întâmplă, în principal, în condiţiile unei ofensive politice panmaghiare, netolerante, cu susţinere politică, în inconştienţă politică, cu multă uşurinţă, chiar  de la Bucureşti, pe toate planurile.  Suntem la timpul  când în propria lor ţară , românii din aceste spaţii conlocuitoare sunt tot mai îngrădiţi, în variate forme, în a se manifesta cultural şi spiritual, în graiul şi tradiţiile lor româneşti naţionale, simţindu-se singuri în propria lor ţară, fiind ţinuţi sub obrocul întreţinut de  agenturile străine şi uneltele lor de aici, trădătorii noştri de neam, cei care mereu încearcă şi în mare parte reuşesc să propage spiritul paneuropean în detrimental conştiinţei naţionale româneşti, chiar şi autonomia Transilvaniei şi, mai nou, federalizarea!....

     Parcă cuprinşi de hipnoză şi de sevrajul cântărilor false, românii iau act cu uşurinţă şi indiferenţă , până la ignoranţă  faţă de toate inducerile în eroare ale Occidentului în materie şi, mai mult, uită  cu o uşurinţă nebănuită de toate atrocităţile comise de instituţiile  austro-ungare  şi maghiare asupra populaţiei autohtone–române în decursul secolelor în propriile, în legitimile sale spaţii existenţiale .

      Se pot nota, numai câteva din experienţele negative de conlocuire a românilor cu aceste populaţii, sub vicicitudinile imperialităţii habzburgice şi maghiare, şi nu numai, cum ar fi: distrugerea sutelor de lăcaşe de cult ortodox de către armata austro-ungară în Transilvania, trădarea capilor răscoalei de la anul 1784: Horea, Cloşca şi Crişan, prin oferta făcută de baronul Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei, de 12000 de galbeni, pe capul acestora, pentru cine îi desconspiră  şi ajută la prinderea acestora,  de spânzurătorile frecvente “În furci” din localităţile săseşti ale Transilvaniei, destinate în principal românilor nenorociţi în destin, de ascuţişul ghilotinelor şi halebardelor instalate, în principal, tot pentru aceştea, în pieţele mari ale oraşelor din Transilvania, de tortura intelectualităţii româneşti, a celorlalţi  români în aşezările  ocupate de instituţiile maghiare, de fanatismul  şi sadismul exagerat, prin uciderea cu scoaterea prealabilă a ochilor şi spintecarea burţilor românilor din ţinuturile retrocedate maghiarilor în urma odiosului  Dictat de la Viena, din 1940,  cum  şi de atrocităţile comise de ucraineni şi de ruşi prin împuşcarea miilor de români din ţinuturile Bucovinei de Nord şi ale Basarabiei  ş.a. m. d. .... 

          ASTRA  rediviva trebuie să vegheze şi astăzi, ca şi înainte de 1918, la unitatea naţională, la reîntregirea naţională şi la crearea cadrului de conlocuire armonizată  a tuturor  locuitorilor, indiferent de naţionalitate, din toate spaţiile etern  româneşti...  ASTRA  a devenit , deja,  prima societate culturală naţională  competentă cultural şi capabilă de a reuşit, într-un termen scurt, să înlocuiască din spiritul  multor locuri româneşti  elementele antinaţionale şi să-l înnobileze cu elemente cu certe valenţe spirituale naţionale, de armonizare interetnică, un model constituindu-l,în acest sens, frumoasele aşezări transilvane româneşti din Mărginimea Sibiului.

           ASTREI îi  revine, dar, sarcina să conştiientizeze, în primul rând,  tineretul român şi tot în primul rând intelectualitatea cu vederi largi naţionale a României de  necesitatea  conservării şi întăririi unităţii naţionale prin actul inducerii înaltei culturi şi înaltei morale sociale,  prin progresul economic al populaţiilor din fiecare aşezare românească, indiferent din ce populaţii şi din care etnii este constituită şi locuită, să antreneze într-un demers  economic, social şi politic unitar naţional favorabil întreaga naţiune română, în toate spaţiile ei, cum cele ale Mărginimii Sibiului şi de pretutindeni!....

     Să esenţializăm, dar, în  finalul acestei comunicări că munca cu folos, graiul , dorul, doina, folclorul , în general, apoi portul, dansul , artizanatul  şi tradiţiile locului  sunt principii ale etnogenezei poporului român, ce curg osmotic în eternitatea culturală şi spaţială  românească filoane de aur, de tezaure cultural-spirituale, nestemate mult râvnite de alţii şi care sunt la mare cinste aici, în  Mărginimea Sibiului, o vatră incinsă de românismul în diversitate, o mină bogată de cultură şi spiritualitate, de valori  umane care reuşesc să identifice în eternitate  un ţinut de nobilă spiritualitate românească, căruia cu greu îi poate fi depăşită bogăţia strălucirii milenare! 

       Dr. Gheorghe  Apetroae, Sibiu, expert tehnic judiciar polidisciplinar: topografie, geodezie, agricultură, ameliorări funciare, evaluarea proprietăţilor imobiliare,  consilier judeţean de Sibiu - legislatura 1996 - 2000, membru fondator şi activ al ASTREI rediviva, membru al Societăţii “Probasarabia şi Bucovina”, membru al Societăţii Naţionale” Avram Iancul”, membru fondator al Societăţii de Filosofie Lucian Blaga, Sebeş-Lancrăm,  membru al Corpului Agronomic Naţional Român, vicepresedinte al Societăţii Inginerilor Agronomi din România, publicist şi scriitor.