marți, 29 aprilie 2014

Literatura -eseu, Domnule Rareş Bogdan, Realitatea TV, Gheorghe Apetroae Sibiu





Domnule  redactor Dragoş  BOGDAN... Realitatea TV
    Am urmărit o parte din emisiunea dumneavoastră   " Jocuri de putere", din 30.04.2014 şi anume tema: " Cui aparţine Transilvania - 100 de ani de controverse?". În emisiune s-a analizat poziţia domnului Lucian Boia, exprimată în noua sa carte, cu titlul de mai sus, faţă de condiţia istorică a Transilvaniei, încercarea sa de  a  nega apartenenţa naturală a acestei mari provincii la cultura, spiritualitatea, spaţialitatea demografică şi lingvistică  a poporului roman. Faţă de modul de abordare a acestei mari probleme istorice, cu o mare încărcătură naţională, de către colaboratorii dumneavoastră din platou, cât şi de intervenienţi, pot afirma că atitudinea domnului profesor de Bucureşti, nu i-am reţinut numele, poate aduce, împreună cu aserţiunile scrise şi mediate de domnul Lucian Boia, mari prejudicii, mari deservicii României, unităţii  teritoriale naţionale.... Acel domn profesor universitar cu marcă de Bucureşti,  pe tot parcursul emisiunii dumneavoastră a încercat să susţină utopiile malefice antinaţionale ale domnului pe care îl credeam cândva  un român serios, Lucian Boia şi care, prin aserţiunile sale otrăvitoare asupra legitimităţii statale a României, pe care nu stiu pentru cine le prepară acest domn,  poate fi identificat ca un disipator al unităţii poporului roman... Profesorul de Bucureşti, prin emanaţiile sale semidocte a manifestat, pe tot parcursul abordării temei Transilvaniei, un comportament insidious,  arogant, mereu capabil să arunce noroiul său mult pe sentimentele naţionale şi pe legitimitatea naturală a acestui popor roman, mereu dispus la o lupta sentenţială, decisivă pentru unitatea spaţiilor sale existenţiale şi lingvistice, prin jertfele de secole aduse libertăţii şi identităţii naţionale. Tăranii din toate spaţiile românesti, animaţi de idealul national al intelectualiilor români progresişti, în principal cei din satele şi oraşele transilvane au fost stâlpii românismului din spatiul nostrum daco-roman, au fost cei  care au dat marile jertfe de sânge şi au creat un suflu generalizat de unitate  natională prin limbă, cultură şi prin credinţă cristică, împlinirea idealului  în dreptul de unitate spaţială culturală, lingvistică şi spirituală întru eternitatea acestui mare popor! Şi, iată, acum când vedem câtă nevoie aveam de întărirea  unitatii poporului roman într-o ţară puternică , consolidată economic  şi  sociologic, o ţară culturală şi civilizată social, idealul de secole al poporului roman, apar aceste elemente detractoare,  adevăraţi provocatori sau, mai bine spus,  trădători de neam! Aceştea sunt capabili să verse otrava cea mai ucigătoare în sufletele curate ale românilor şi conaţionalilor, să facă jocul unor curente antinaţionale cu caracter subversiv şi să adape curentele diversioniste, secesioniste şi revisioniste, cu preponderenţa acţiunii acestora în zona Transilvaniei...
Aplaud intervenţiile academicianului Ioan-Aurel Pop, de la Cluj, din inima Transilvaniei şi ale celor doi înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe şi  Bisericii Greco - Catolice din Transilvania. În această emisiune şi pe această temă, Domniile lor au abordat cu multă competenţă şi responsabilitate, cu multă evlavie şi cu certitudine spun, au reuşit să clarifice aspectele istorice de principiu ale spaţiului românesc ardelenesc,  dând o ripostă doctă pe măsură antinaţionaliştilor de tipul Lucian Boia şi de tipul domnul intervenient- profesor de Bucureşti, mereu provocator, care, regret sincer, nu a fost capabil să interpreteze constructiv istoria milenară a daco-românilor, acele numeroase evenimente istorice  care au structurat acest mare popor în spatiul Carpato-Dunărean. În schimb, aceştea au încercat să deturneze un dialog pozitiv despre statalitatea de drept natural românesc a Transilvaniei numai în componenta României, pe o direcţie ideologică malefică, cea a domnului Lucian Boia, în fond, de contestare, până la a nega conştiinţa unitară milenară a românilor din toate spaţiile lor ancestrale, de a nega contribuţia decisivă a acestora,  ca o datorie în dreptul lor juridic şi biologic - natural, la reconstrucţia binemeritată, pe teritoriul lor strămoşesc dacic, a statului român unitar...
     Ca cetăţean al acestei ţări, un adoptat al marii provincii române Transilvania, consider că organismele de siguranţă naţională ar trebui să urmărească cu mai multă atenţie şi să se sesizeze de existenta  unor asfel de opinii , de destrucţiile  opinienţilor  antinaţionali, spre a le stopa gândirea  şi manifestările lor antinaţionale, aceasta până nu e prea târziu, a stabili cu promptitudine liniştea şi ordinea cuvenite fiecărui suflet curat românesc, siguranţa poporului roman nobil, statornicit numai pe drepturile sale, într-o singură şi eternă - curată ţară, România!...    
       Emisiunile dumneavoastră, domnule Dragoş Bogdan, ca formator de opinii social- istorice şi culturale juste, benefice acestui  popor, prin teme de acest fel , dacă vă permiteţi să le abordaţi, trebuie să le trataţi cu mai multă atenţie, trebuie să fie  constructive, să nu lase dubii şi interpretări haotice cu privire la problematica abordată, de altfel interesantă prin încărcătura în principii, să nu rămână, din păcate cum s-a întâmplat în această emisiune, în coadă de peşte!



  prof. dr. ing. Gheorghe Apetroae - Sibiu, scriitor 
Domnule  redactor Dragoş  BOGDAN... Realitatea TV
    Am urmărit o parte din emisiunea dumneavoastră   " Jocuri de putere", din 30.04.2014 şi anume tema: " Cui aparţine Transilvania - 100 de ani de controverse?". În emisiune s-a analizat poziţia domnului Lucian Boia, exprimată în noua sa carte, cu titlul de mai sus, faţă de condiţia istorică a Transilvaniei, încercarea sa de  a  nega apartenenţa naturală a acestei mari provincii la cultura, spiritualitatea, spaţialitatea demografică şi lingvistică  a poporului roman. Faţă de modul de abordare a acestei mari probleme istorice, cu o mare încărcătură naţională, de către colaboratorii dumneavoastră din platou, cât şi de intervenienţi, pot afirma că atitudinea domnului profesor de Bucureşti, nu i-am reţinut numele, poate aduce, împreună cu aserţiunile scrise şi mediate de domnul Lucian Boia, mari prejudicii, mari deservicii României, unităţii  teritoriale naţionale.... Acel domn profesor universitar cu marcă de Bucureşti,  pe tot parcursul emisiunii dumneavoastră a încercat să susţină utopiile malefice antinaţionale ale domnului pe care îl credeam cândva  un român serios, Lucian Boia şi care, prin aserţiunile sale otrăvitoare asupra legitimităţii statale a României, pe care nu stiu pentru cine le prepară acest domn,  poate fi identificat ca un disipator al unităţii poporului roman... Profesorul de Bucureşti, prin emanaţiile sale semidocte a manifestat, pe tot parcursul abordării temei Transilvaniei, un comportament insidious,  arogant, mereu capabil să arunce noroiul său mult pe sentimentele naţionale şi pe legitimitatea naturală a acestui popor roman, mereu dispus la o lupta sentenţială, decisivă pentru unitatea spaţiilor sale existenţiale şi lingvistice, prin jertfele de secole aduse libertăţii şi identităţii naţionale. Tăranii din toate spaţiile românesti, animaţi de idealul national al intelectualiilor români progresişti, în principal cei din satele şi oraşele transilvane au fost stâlpii românismului din spatiul nostrum daco-roman, au fost cei  care au dat marile jertfe de sânge şi au creat un suflu generalizat de unitate  natională prin limbă, cultură şi prin credinţă cristică, împlinirea idealului  în dreptul de unitate spaţială culturală, lingvistică şi spirituală întru eternitatea acestui mare popor! Şi, iată, acum când vedem câtă nevoie aveam de întărirea  unitatii poporului roman într-o ţară puternică , consolidată economic  şi  sociologic, o ţară culturală şi civilizată social, idealul de secole al poporului roman, apar aceste elemente detractoare,  adevăraţi provocatori sau, mai bine spus,  trădători de neam! Aceştea sunt capabili să verse otrava cea mai ucigătoare în sufletele curate ale românilor şi conaţionalilor, să facă jocul unor curente antinaţionale cu caracter subversiv şi să adape curentele diversioniste, secesioniste şi revisioniste, cu preponderenţa acţiunii acestora în zona Transilvaniei...
Aplaud intervenţiile academicianului Ioan-Aurel Pop, de la Cluj, din inima Transilvaniei şi ale celor doi înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe şi  Bisericii Greco - Catolice din Transilvania. În această emisiune şi pe această temă, Domniile lor au abordat cu multă competenţă şi responsabilitate, cu multă evlavie şi cu certitudine spun, au reuşit să clarifice aspectele istorice de principiu ale spaţiului românesc ardelenesc,  dând o ripostă doctă pe măsură antinaţionaliştilor de tipul Lucian Boia şi de tipul domnul intervenient- profesor de Bucureşti, mereu provocator, care, regret sincer, nu a fost capabil să interpreteze constructiv istoria milenară a daco-românilor, acele numeroase evenimente istorice  care au structurat acest mare popor în spatiul Carpato-Dunărean. În schimb, aceştea au încercat să deturneze un dialog pozitiv despre statalitatea de drept natural românesc a Transilvaniei numai în componenta României, pe o direcţie ideologică malefică, cea a domnului Lucian Boia, în fond, de contestare, până la a nega conştiinţa unitară milenară a românilor din toate spaţiile lor ancestrale, de a nega contribuţia decisivă a acestora,  ca o datorie în dreptul lor juridic şi biologic - natural, la reconstrucţia binemeritată, pe teritoriul lor strămoşesc dacic, a statului român unitar...
     Ca cetăţean al acestei ţări, un adoptat al marii provincii române Transilvania, consider că organismele de siguranţă naţională ar trebui să urmărească cu mai multă atenţie şi să se sesizeze de existenta  unor asfel de opinii , de destrucţiile  opinienţilor  antinaţionali, spre a le stopa gândirea  şi manifestările lor antinaţionale, aceasta până nu e prea târziu, a stabili cu promptitudine liniştea şi ordinea cuvenite fiecărui suflet curat românesc, siguranţa poporului roman nobil, statornicit numai pe drepturile sale, într-o singură şi eternă - curată ţară, România!...    
       Emisiunile dumneavoastră, domnule Dragoş Bogdan, ca formator de opinii social- istorice şi culturale juste, benefice acestui  popor, prin teme de acest fel , dacă vă permiteţi să le abordaţi, trebuie să le trataţi cu mai multă atenţie, trebuie să fie  constructive, să nu lase dubii şi interpretări haotice cu privire la problematica abordată, de altfel interesantă prin încărcătura în principii, să nu rămână, din păcate cum s-a întâmplat în această emisiune, în coadă de peşte!
  prof. dr. ing. Gheorghe Apetroae - Sibiu, scriitor 

















marți, 22 aprilie 2014

Literatura, Semnificaţiile pietrei, Gheorghe Apetroae Sibiu


                            SEMNIFICAŢIILE  PIETREI

                                     de  Gheorghe Apetroae Sibiu

 

         Eseu- exegeză apărut în volumul “ Opera lui Radu Selejan  în interpretări critice”, Editura Universităţii  Lucian Blaga din Sibiu, 2007

           
         Parcurgând  volumul  de  poezii, intitulat  Cântece şi descântece de piatră, aparținând lui Radu Selejan, apărut în anul 1972, am constatat că poetul –inginer avea să fie predestinat spaţiilor ancestrale din fiinţa neamului românesc, laboratorul organic al genezei poporului roman, un popor cu destin de legendă, în care teluricul inflamat de spiritul de statornicie al munţilor îşi va decliva în forme antropomorfice - dacice și românești - propriile zăcăminte. Carpaţii sunt, deci, locul de geneză al românismului , iar  poetul, ca inginer şi geolog, va mitiza acest topos al eternităţii  şi al fertilităţii umane, iar spiritualitatea lui ontic ființială o va reliefa versificată, încă din primul ciclu al volumului său, intitulat  Cântece de piatră  :

           Carpaţii urnesc soarele/ către marginile lumii,

           Şi-I fac loc de popas / cerului ostenit de albastru.

           (Omul care seamănă şi adună)

      În aceeaşi viziune, de poveste, conturată morfologic în  cântecele de piatră, acest spaţiu mineral, cu clivaje și tuşe în transfigurări panteistice, este umanizat de poet prin apelul la strămoşi:

             strămoşii coboară / din munşi / printre noi-

              suflet de ţară / cu izvoare limpezi, afunde, / bogate /

               crescute din rădăcini carpatine.( Basm).

            Există la Radu Selejan crezul revelării entităţii neamului în statornicia istorică a locului:

             şi  fiecare am jurat- / sfânt / adevăr adevărat / (…)

             Pământul  din/ care-am răsărit- / credinţă şi / să-I fim

             statornici, / să-l păzim/… ( Ţara).

       Pentru că poetul a cercetat şi a identificat în compoziţia genetică perenă a  neamului românesc, în spaţiul seminal ancestral, virtuţile străvechi ale pietrei - ca element constitutiv al munţilor,în translații umane. Aceasta: piatra  va deveni simbolul central al cărţii sale. Sugestia statorniciei ontice a umanului se confirmă cronologic fiinţial, începând cu cele patru poeme, intitulate Dacice , în care se conturează o viziune aureolată asupra Daciei, şi pe care o va exprima, fără emfază, cu fervoarea unei lucidităţi spontane, în vitralii de cântec, precum:
Soarele s-a născut din munţii Orăştiei, / la Sarmisegetuza…( Dacica 1). Sau: Zamolxe / s-a risipit în fiecare./ Cenuşa  din altare / s-a adunat în pietre / de alte începuturi/…/iar  munţii şi-au împlântat / cu tărie / umbrele până dincolo de adânc,/ seminţe ale întâilor hotare (Dacica II). Sau: Drumurile lumii s-au risipit / prin  munţi…/ În păduri/ a înfrunzit de-atâtea ori/ liniştea/ înveninată de săgeţile / noilor veniţi/…(Dacica III).

        Şi pe care o susţine patrimonial, până la ultimul ciclu, în versurile : Transilvania, Moldova, Muntenia /…/hotarul dragostei / pentru pământul  în care / ne dorm strămoşii/…/furtunile n-au fost în stare/ să adune/ şărâna pieirii în jurul inimilor. /… /şi viaţa a fost de veacuri/ mai puternică decât moartea/…(Dacica  IV).  

         Poetul-inginer Radu Selejan, cu cunoştinţele sale de mineralogie,spectrografie, paleontologie, geodinamică –tectonică şi stratigrafie, putea îndreptăţit să susţină că: 
       Pământul acesta ne ştie/ de  la naşterea începutului (Credinţa).

        Şi totuşi, în istoria sa existenţial-ancestrală, românului îi va reverbera  mereu frământata istorie, strămoşească, iar figura sa este expresiv conturată prin coordonatele existential funciare, relativitatea fiinţării în acel topos, în poemul  Baladă , în imaginea unui ,, Ion bătut de soartă ,, ,cel care:

        a cioplit din munţi o poartă/şi pe frunţile de zare

        a crestat cu slovă mare:/,, străbătut-am lanţ de zodii,

        drum pustiu, drum fără rodii, / între unde şi neunde,

        între când şi între dacă, /…/ Îngropând cer peste cer

        altoind crug după crug / cu brăzdarul de la plug.

În ciclul al doilea al volumului, intitulat  Descântice de piatră, care cuprinde 49 de poeme, Radu Selejan menţine acelaşi simbol central: piatra  , dar semnificaţiile  sunt mai diversificate, sugerând dinamica dramatismului existenţial. Bunăoară :

          După vrere şi soroc

           Piatra s-a cioplit pe sine

           luând chip de nenoroc (Descântul 13).

Universul , ontologic fiinţial, este un leagăn al durerii:
       Adunate-n bob de piatră/ lumea plânge (Descântul 20).

           Sursa durerii ar putea fi spargerea unităţii iniţiale a lumii: ori a spaţiului românesc , acum căzut, vremelnic
       o pradă între lumea/ adunată-n bob de piatră/ şi un cearcăne de fulger/ răsfirat pe umbra lunii/ ca un blestemat altar…(Descântul 20).

         Este o geneză concepută şi expusă de poet, parcă prea dramatic, ca un antropomorfism  al naţiunii, dar şi unul al nesiguranţei  ontice:

          Pe ascuns, ca o ispită,/dintele muşcă din os.

          Umbra-n două se despică./ din risipă în risipă

          Rătăcitul prin viaţă

          Soarbe flămânzit din ceaţă (Descântul 3).

          Eul poetic este înconjurat acum de incertitudini şi angoasat cu reverberaţii, uneori apocaliptice pentru neamul său, cel atât de mult iubit de el,şi se va retrage resemnat într-un spaţiu damnat, sepulcral :
       Bat cărarea-n miezul nopţii,/ cucuveaua strigă hoţii/ mă opresc pe-o margină/ajunsă paragină…(Descântul  4).
        Sau îşi va releva, într-un cadru dantesc, o vădită pierdere a încrederii în ideologia  politică a unui partid unic, guelfic,  menit a conduce destinul neamului în făgăduinţele ideologice ale acestuia, constatate a nu fi decât gratuităţi, şi care- dacă în Cântece de piatră acele  ziceri, de multe ori îl înflăcărau-  acum ajunse doar vorbe goale, aproape că-l înspăimântă pe scriitor.

           El va gândi cum să-şi atenţioneze neamul de o atingere malefică şi va striga imprecativ, dar, poetul în unul din descântece:
          Dealu-I sec,/umbre-l petrec,/ iarba-I înflorită-n foame,/ urlă fiara, lungă-I gheara (Descântul 6).

            Trădarea  neamului , prin jurământul fals al acelor care-i conduc destinul, va fi înfierată de poet în versurile altui descântec:

                Undeva , un jurământ/s-a  scurs cu neaua-n pământ

                       Râul curge-nspre izvoare/ schilod şi flămând de mare.

                        Ochiul jurământului, / parastas la făgădău (Descântul 7).

    Nimic nu îi este indiferent unui fiu bun, iubitor şi legat monolithic de neam, aşa cum se va dovedi Radu Selejan. Se va confesa,dar, elegiac şi aproape nestăpânit de o maternitate a dorului, surprisă în descântec:

                     Dragostea adâncului,/bate-n pieptul pruncului

                     Când o lacrimă de mamă/ înroşeşte o năframă.

                     Murmurul de rugăciune/ se preschimbă în tăciune

                     Umbre ard la foc de vatră,/ dor de mamă/ ros de piatră

                     Se-nfăşoară-n jar de brumă. ( Descântul 8).

 

     Poetul, este cuprins  de amărăciune şi de neîncredere, de lipsa unei viziuni clare, imediate, de reabilitare a  condiţiei neamului românesc, în antiteză cu acei mari bărbaţi, goruni ai istoriei neamului, care purtau  cununile de laur ale neamului ,glorificaţi de poet în ,, Cântecele de piatră,,  din primul ciclu al volumului, cum ar fi : Zalmoxe, Burebista, Decebal şi alţi mari bărbaţi,
precum Muşatinii,Basarabii, Menumoruţii, cei care :
           au izbit în porţile/ lumii, /În porţile veacurilor,/ altoind lumina/ pe trunchiul nemuritor/ al străbunilor daci ( Fiecare căpătâi de drum).

         Starea de descânt devine pe tot parcursul poemelor din ciclu un unic sens şi o normă existenţială:

               În  cenuşa de gorun/pribeagul caută zvon…

               Şi-nvelit în piatră seacă/taie brazde şi adună/grindină/…/Plugu-I vânăt,/ bou-I ciung…(Descântul 10).

        Viitorul strălucit al neamului, mereu gândit ca posibil şi aşteptat de către poetul născut şi crescut  la  Brad, în nobleţea spiritului ţinuturilor dacice aurifere,  nu-l mai întrevedea acum poetul, motiv pentru care se va exprima resemnat:

         Despletit în rădăcină,/focul rumegă tulpină.

              Fusul , învelit în lut,/ se trudeşte/ şi din fire de lumină

              Strop de rouă putrezeşte-n /floarea creşte răsturnată. (Descântul 15.

      Radu Selejan va avea, fără a apela la Fortuna şi fără recluziuni in fatum,   cu premoniţia prelungirii stării malefice a neamului său, a zodiei peştelui, pe care poporul român a va tranzita cosmic, în care alunecase şi  se zvârgolea, avea crezul unui destin restaurator și condiția de moment o releva enigmatic, ca descântec ancestral, în versuri, unele în formulă blagiană:

         Pântecele se dospeşte/fugind de zodia peşte.

            Ţărmul Marelui se-ntoarnă/către un izvor de toamnă

             şi-o pădure se adună/ într-un strop de mătrăgună. (Descântul 17).

       Destinul de legendă al neamului  românesc în lume, cu istoria şi tradiţiile sale milenare, nu trebuie abandonat (cum lesne s-ar întrezări), ci apărat cu sfinţenie, ca fiind ontologic genuin în ființa sa continuă și așa îl va gândi poetul, chiar dacă:

           A crescut fulgerul trup/ şi pornit din ochi de nor,

               fulgeru-a făcut omor./ Şi în loc de întrupare/ s-a-mplinit

               în nehotare/ unde dorul s-a fost dus/pe drum strâmb ,pe drum ascuns.(Descântul 24).

 

     Printre numeroşii exegeţi ai operei lui Radu Selejan,   Miron R. Paraschivescu, în  Prefaţă tardivă  la  Descântece de piatră, menţionează faptul că, în acest al doilea volum, Radu Selejan ,, încearcă o altă modalitate de expresie decât cea dintâi, fără să-şi trădeze însă nici timbrul, nici orientarea lirică modernă (…). Poezia lui Radu Selejan descinde din  spiritual liricii lui Blaga…, va accentua M.R.Paraschivescu şi va releva “ pecetea unei constelaţii sufleteşti comune…”  cu a poetului Victor Nistea, recunoscută în placheta sa intitulată Păstorul pietrelor : “ Unul păstoreşte pietre, altul le descântă, dar şi unul şi altul îşi caută material din care-şi clădesc visările şi versul, într-un sentiment al gravităţii şi al trăiniciei, în vrerea de a dura…”, continua prefaţatorul.

                                                     

***** Eseul    Semnificaţiile pietrei    se constituie parte din  calupul  de trei  eseuri prezentate de Gheorghe Apetroae la Concursul Naţional de Literatură  - Poezie şi Exegetică -  Radu Selejan , anul 2003, lucrări  pentru care acesta  a fost distins , de către  juriul concursului, cu premiul  I   pentru  exegeză literară.

luni, 21 aprilie 2014

Literatura, Din restituiri , Gheorghe Apetroae Sibiu

 VREAU SĂ MĂ UIT, SĂ-L UIT
Din restituiri - G.A.S.
Atunci iubeam culoarea
şi mai eram copilă,
simţeam balsamul serii
în floarea de salcâm
şi mă plimbam în tine
cu un băiat romantic
pe alei de raze stele
căzute pe pământ!...
 
Râdea vecia-n mine
şi mă visam crăiasă,
cântam păpuşa Lili,
lui îi plăcea să cânt!...
cu vocea înflorită,
pe buze de dorinţe
mă săruta fierbinte
şi îmi plăcea nespus!...
 
Al meu, azi, pe acelaşi
aş vrea să- l pierd de tine,
în „Strunga” amintirii
nu ştiu dacă mai cred!...
Vecia nu – i vecie,
e numai despărţire
şi n-a fost el, acela-n care
să cred şi să - l păstrez!...
 
Cu visele, păianjeni
pe frunze ruginite,
cad peste mine-n floare,
în pânza lor m-ascund...
pe drumul vieţii mele
spre lumea nefiinţei,
în clipe de agonie
vreau să mă uit, să-l uit!....
 Iaşi, 20 octombrie, 1965

Literatura, E o altă Ofelie, Arthur, Gheorghe Apetroae Sibiu

       Gheorghe    Apetroae   -   Spirale  în  imagini
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
 E  O ALTĂ OFELIE, ARTHUR
 În inimi, primăverile
poetic le pulsezi
înviorate şi acum
de trecerea luminii:
timpurie nălucă,
ca un văl norveg,
pe grindul Moldovei ...
 
Ofelia, sub steu
pentru Hamlet
e în altă derivă,
se mai aruncă
ca o eternitate
în ideal şi vise
cu incertitudine,
din oglinda amurgului!
 
De multe ori, un sfânt
vagabond,
ca un crepuscul,
nivelând lumina
cu unica umbră
întârzie ,
uită să revină
lângă Shakespeare
cu cartea facerii...
 
Simetriile munţilor de aici,
înaripate în tine,
le cobori umede 
într-o altă Ofelie, Arthur!...

Literatura, Adopţii de destine, Gheorghe Apetroae Sibiu


 ADOPŢII  DE  DESTINE

              Gheorghe Apetroae Sibiu

 Când locuri neştiute până ieri îţi sunt izvod

de flăcări vii în retrăiri, o tainică nălucă,

pe cerul din obârşii, nouri de-amintiri

au chip de flori în straja proprie-ţi zidiri...

 

ca să nu scapi de doru-nsângerat cuvânt,

în tine-mpătimit şi-aprins de o paternă umbră...

să poţi  uita uşor că eşti  mag la neînceput

şi stelei ce din steaua ta în seară-ţi urcă...

 

Da!.. ai fost robit şi un sortit pe cercul  firii

la lungi sfinte visări şi triste contemplaţii,

să re-nţelegi ecouri din glasul Bucovinei!...

te cheamă iar în lepădărea din neştire, fraţii!..

 

plecat din locul tău cu dor cuprins de graţii

de mic copil ştiut de toţi efebul libertăţii,

în rang de zeu, îţi urci şi azi scara vieţii,

un adoptat de-Ardeal, tot de române locuri!..

 

Aici te porţi şi simţi îmbălsămat de treceri,

un rege orb de proprii griji şi-nvăluit de gândul

copilului în ieri, azi duhul răzvrătit luminii

cu dor a-i adopta din fiecare zi, destinul!...
 
 Sibiu, 1983