Literatura, Dorinţa , Gheorghe Apetroae Sibiu

 DORINŢĂ

Atât ţi-ai dorit, Casandră,

din seducătorul tău Fiind:

Jumătatea citrin - andaluză,

lumină  siderală - femeie

cu chip de clepsidră ,

curgând în veneric prisos,

cascadă pe pleoapele clipei,

pe vrerea - ţi  în prunc,

travee de vis  infinit!…

- Profetic, cerul  să-şi şiruie

din al toamnei granat potir,

ne-începutu-ţi ciobit

şi-nsângerat

în  irişii lui, rostogolit

în eternul păcat...

să-ţi cauţi din oricând şi oricât

oriunde dorit

tot altul, bărbatul, Fiindul,

de vrerea-i , vrerile tale:

purtat în buiecii, chinuit,

doar  atât ţi-ai dorit... 

- Muritorului, despre iubire

să-i înşiri cu  Cuvântul

să-i desfaci larg aripile

revederii,

desminul cerului blues - gri,

în demult  rece seninul

ce din copilărie  l-a  robit…

- zâmbetul jumătăţii tale

odrăslite din jumătatea lui,

freamătând în ea, nesfiit,

briză de nesfârşit surâs

prin făptura primăverilor tale,

femeie vis,  ţi l-ai dorit

vântul întors ce topeşte

cuvântul rece al trecerii

celui ce calcă tot apăsat

şi fără de număr, treptele

locului din al tău gând...

singur

îşi coboară trecutul...

suflet smaragd în sufletul

zăpezilor aduse din  munţi

pe un pelagic  răcoros

nisip ... mulţimile cu glas

de rece regală lumină !…

Ofelie, îi eşti şi-i pluteşti văl

albastru de flacări

din Munţii Venerei,  de cerul

deschis întrepătrunşi...

Însăşi, stelele, febleţe aprinse

clocotesc în boltă frenetic

flamate de iubirea  lui …

-Casandră înţeleaptă, tu,

din inima-ţi, din fiorul sincer,

în bătătura timpului  scurs

tot lui îi  răsari , înflorind

tot din jumătăţi de astre,

albi  liliecii, pe ultimul drum,

crinii  zărilor tale albastre...

 în rest…dorul de alt alint...

Din arcadele largi ale tidvei

ce i-ai descoperit-o târziu,

pe poldul părăsit, pe alt grind,

ţi-au răsărit şi inflorit zorii 

Totului  numai în cerul lui:

Neînceputul, profetul Iris

pe calea altui Fiind!…. G.A.S.

 

 

 

 

Literatura, Despre trecere, Gheorghe .Apetroae .Sibiu.

III.  ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII        
 DESPRE  TRECERE -  G.A.S.
 În Ea, cerul îşi plimba  în desmăţ
norii de corindon şi travertin,
stropind imensul axiniu al  ochilor
albaştri cu neîncepute cuvinte
din cuvântările celeste…
O lumină undeva în clepsidra
simţirilor ei  se mistuia
expiraţie şi risipă de întreg….
înţelegeau şi asta … apoi,
cu cât  ocoleau nemărginirea,
mai adâncă uitarea  creştea,
în înfloriri erau mai singuri, ,
 în trecere, împreună…
Se extindea trecutul, prezentul
şi nemurirea în singurul  glas
tremurul căderii în Hades,
când  Ea, fără Ea, era  Euridice,
era,  fără să vrea  Orfeu,
iar Lui , cu duh răscolitor
în armonii  îi răsfăţa Treimea!…
timpul  n-ajungea de plângeri
poetic  for  ever…în  Totul,
Ei , rămânând,  unul -  altuia,
adânci  jumătăţi  în trecere,
libere  în viscoliri, în simţiri ,
în mângâieri, între îngeri! …
Gheorghe Apetroae Sibiu

Literatura, Pe trecerea lui, Gheorghe Apetroae Sibiu

 ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII           
 PE  TRECEREA LUI
Între  albastrul şi  smaraldul mării,
dusă de valuri, îi cânta Lui,
Sirena, în trecere, ademenindu-l,
a o urma, fără a-l umili, spre templul
înalt al înspumatelor  valuri
în crisale zbateri  şi în  turcoaz, 
tulburi acum  de  tăcerea  vidului!…
şi nu-i  scotea  firii  misterul,
ea, boltă cu aripi deschise pe  trecere
prin intergalacticul în sine-i tunel:
străpungeri de furtuni astrale
prin fruntea deschisă infinitului…
cu privirile-i sfinte de încredere
de  sub înalte, înzăpezite arcade,
în risipiri, ea  presără  ţipete -
slobode umbre, în loc de cântece,
purtate de  imensele-i gene
căzute din pleoape bătrâne,
genele milerice ale răsăritului ,
înrourând  în fiinţă carnalic
fluxul  sideral, pe trecerea lui...
mai absenţi, sirenici, mai aproape!…
 Gheorghe Apetroae Sibiu

Literatura, Fulgerând tăcerea, Gheorghe Apetroae Sibiu

FULGERÂND TĂCEREA - REVEDEREA  DIN  ZORI

 

 LA  PORT  ARTHUR

 

Aici, din resturi argilii, o fire blue de cer încins

în suflul primăverii, plasmă, adâncul l-ai desprins...

eşti prund cu sângerări de vreri: chip de nisip,  

în duh să creşti duh bolţii, granatic în cuvânt...

s-aduni din ploi de flori, balsamul greu de  mir,

sedus de jumătăţi de corn magnetice - n delir,

încercuit de gând, involt, zvâcnind în bobociri

de îngeri, zbori în lumini de aripi cerului citrin!....

Ca să răsari din el, al lui şi-n sine-n re-găsiri

pe- algare mări  geode, colindător de stele,

în valuri crise-malachii, plimbi rozele rebele...

Eşti rege pe columbe, pe  griji şi pe  mistere!..

Ţi-alegi în schimb simţirile în Thule, alte arce

vieţile de aştri-n zori cu retrăiri în Parce...

În mistice asceze, verşi razele, un râu de lacrimi!...

de suferi, stânci îţi cresc din cruce şi din datini,

un crin alb cu balsam, să i - l  oferi bacantei

virilă-n simţăminte mari şi în iubiri cu patimi !....

în rest, speranţa noii dimineţi  zăgăzuită - n Sfinx,

din ce-s smeriri, să le înalţi o rugă  la  părinţi,

în tot ce sapi adânc, să dai de stele, de senin,

cu raze, re-nflorind  trăirile în recile-ţi iatacuri...

de trecere, să scapi, reizvodeşti în firi icoane

şi le aşezi  pe fruntea Lunii, în mălinii coroane,

femeiei uceniţă-n scrin.. Monah cu chip de pelerin,

dintr-un gheţar norveg spre Ron, pe-o glacială cale,

în pripăşiri de demoni, sub vălmăşii de mult azur,

apostol crist devii şi-o strajă iar Ofeliei barbare,

s-o cânţi, ca şi Rimbaud, uimit de Port Arthur!...

Literatura, La castel, Gheorghe Apetroe Sibiu

CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”

LA CASTEL

Din port, cu soarele de braţe prins,
pe umerii săi mari, cu cerul levantin,
spre scara-naltă-n arce de recif
urca El, prinţul Cristofor, uimit
de Luna care îi curta misterul...,
nerăbdător a-şi revedea castelul!...

Cu aripi largi, întinse-n necuprins
îl însoţea în dans, din chei, Lilith
şi-l îndrăgea-n păcatul greu, Ursita:
răspunsul lui era în fiecare val-
dor renăscut de largul egean! ...

În jur, livezile de rai îmbălsămau,
batute-n stele, calea-i de absint
şi-n mersul fericit, în înflorire, rodii
valsau cu doru-i de Felippa,
prinţesa lui rămasă-n Porto Santo
sub andaluze boracite zodii! …

În urmă,valurile năvăleau pe chei,
scăldând faleza, unduind în vele
mari negurile ce stropeau lazurul
cu- apusul soarelui în văl granat-
turcoazul viu şi adamit al zării,
tot ceru-n  anatas al mării,
castelul lui, curtat de briza serii!...

Şi-n troienirea urnelor de crini,
pe-alei de taină-n unduiri solare
scruta El, prinţul înspre înălţimi,
de Eros prins, în apriga-i vâltoare ,
castelu-i alb în fresce siderale,
zidirile-n lumini cu axinii portale
pe-o  cristă,  princiară cale!...

Curteni slujeau castelul său cu dor
şi-l însoţeau  pe prinţ, pe Cristofor ,

cel mistuit de un neîmplinit amor

pe scări, spre turnul marilor fiori,

acolo unde îi sporea în rău, ursita,

chemările din larg şi dorul de Felippa!...

Din turnul prins de cer, columbele

vegheau la salbele verdurilor rebele

şi tot cuprinsul nins de roze izabele

ce  irizau în multele lor crome

veşmântul levantin al mării

şi-al prinţulului sedus de stele

căzute-n el, dintr-o  magie- a  serii!...

 Gheorghe Apetroae Sibiu