Literatura, ... între îngeri, Gheorghe Apetroae Sibiu

I II.    DESPRE  TRECERE

În viscoliri,în simţiri , între îngeri…

 

Există nemuriri , nemargini,/

pretutindeni sentimente …/

exemplul este al Ofeliei, jurând /

dăruire universului Hamlet,/

în trăiri împreună  rămași,/

călători în dragoste, singuri…/

există  și universul Orfeu,/

etern în viață cu ființă cântată/

altă sonată, pentru tot alt cer/

iubirea pentru El, înflorind ,/

fără  Euridice, alțil  crini…/

în tremurul  Lor grav creștea /

dorința pentru  o  altă stea,/

pudoarea în  fiorii Mimozei.../

Chiar și tu, răscolitore de duh,/

și pe  El - suflet de cer, șarpe,/

l-ai mușcat, coborând în armonii /

de cuvinte, etern călătoare,/

neobosită, în îngeri,Treimea…/

credința Lunii , a afla judecata/

munții cerului, ochii tăi i-au trecut, /

stăpânind culori de  lumini,/

...să renaști din apolinic amor… /

Acum, în solitudine,  pământ/

din suferință , cobori pe apus,  /

înalțând  templul dragostei.../

-ștergi azurul din icoana ochilor../. 

 din ce ți-a cerut și i-ai dat,/

ce i-a rămas, nu-i este de- ajuns.../

-  Lași Totul în viață, când urci /

pe bolți Cuvânt și causa sui/

extinzi  neînceputul de treci/

ca să petreci tot cu  alt cer,/

prezentul Lui nu - ți  ajunge –/

poetic fior în dans de vals- /

for  ever…în neliniști firești/

în  Totul, legați , rămânând /

unul - altuia,  împreună sfințiți,/

 în legături adânci și întregi ,/

fără cedări ,renunț și plângeri.../

Liberi în iubire și aprinse patimi /

ridicați din neamul flăcării roze/

treceți din ”vârful cu dor”, coborând/

cum din crug neguri în gând,/

pe poarta serii crucii de drum/

în crepusculul cel  fluorin /

adunate  siderale în curgeri,/

plăceri în carnalice frângeri .../

în viscoliri,în simţiri ,în mângâieri,/

între îngeri…

 

Literatura, Temple în flăcări, Gheorghe Apetroae Sibiu

 

. III.  TEMPLE  ÎN  FLĂCĂRI

 

 

 

. III. TEMPLE ÎN FLĂCĂRI - DESPRE TRECERE

Singuri, acum, în veșnicii, împreună…

În Ea, cerul din cerul lui îi plimba

în desmăţu-i dionisiac, fluorina Lilith

grei norii gri cu excrescențe travertine…

El îi stropea circulară întinderea-

imensul turcoaz din ochii albaştri realgari

ce vedeau isteria cuvintelor calde

din adâncul facerii: vorbe mari

în cartea libertății caste, arbore

din începutul de identitate în credință,

nădejde și în dragoste… O flacără este

și o lumină undeva, configurată în tot,

altcineva acolo, unde imensul simţirilor

îi mistuie uitarea albastră ,creşterea solară...

În expiraţie şi cu risipă, deopotrivă,

segregă lumină, în El, Ea, întregul

în scene de rit, pe peretele peșterii…

-Înţelegeau şi asta, cu cât, ocolind nemărginirea

sacră-n adâncul ei, înverzindu-și trecerea,

în despărțire, în tot, mai singuri, amintiri,

în veșnicii, cu dorul rămân împreună…

 

 

Literatura, Temple în flăcări, Gheorghe Apetroae Sibiu

I. DESPRE TRECERE
III. TEMPLE ÎN FLĂCĂRI .
I. DESPRE TRECERE


Absenţi, în flăcări mai aproape
de umbre, ei sunt…
între albastrul şi verdele mării,
acolo era ea
dusă de valuri cristice,
îi cânta
Lui Sirena și, într-un zbor pe abis,
sonata astrelor…
şi nu-i descoperea,
și nu-i scotea din fire misterul
neînceperii…
Cu privirile-i sfinte de rugă în temple
de sub înalte, înzăpezite arcade,
în risipire, presărând cuvintele grații
slobode gânduri , alese
din umbrele inverse
erau purtate
de imensele-i gene galbene
căzute din pleoapele suferinței
vii, gândurile resemnării
inverse-n meristeme, înrourând
în carnalică siderală metafizică:
trecerea trecerii,


în iubire absenţi, în flăcări mai aproape
de umbre, ei sunt…
 

Literatura, Crepuscul trist, Gheorghe Apetroae Sibiu

 DOR DE VEŞNICII - CREPUSCUL TRIST


La zei, le dăruieşti balsamul din bujori,
simbolul de-nceput: rază de soare, firii,
vieţii îi oferi fulgi calzi, zăpezilor trăire...
și-n mers pe-alei de roze cianice și crise
fugi scos din minți, de trista prevestire
a zorilor agrești în cromele - nfloririi,
deschiși în crug la zborul despărțirii ...
și, jovial oferi în vise, un buchet de cimbru,
fiorii de iubire-n Sine, fără șovăire,
un cer de crini- lumini, rozisii trandafiri :
carnali în nimb tremol milerici și stibini...
Sunt razele - n ființa întâlnirilor de astre
cu ochii lor albaştri-n fulgerări sihastre.
La joc, pe-ntinsuri în flacări de iubire,
cu vocea lor le cânţi imnul Treimii...
Că eşti celor din jur plăcerea între vreri,
din început, crepuscul și aprins mister
un scut, poemul tău cu verv în primăveri...
Smulgi florii albe ziua, clipei, alchimia,
cu mâinile pe zări, însemn de liniștire,
și ocolești cu ea, în gol, nemărginirea!...
Eşti tu și tu, în Ei, cu chip în zbor,lumină,
un duh de seri răscolitor, ofertă fericirii…
suav, cum fluturii pe iriși fluorini cinabri
de ultim zbor pe hău, cu soarele în aripi!...

Dar Legea-ţi scrii din Tot și-o porţi în tine:
cel încercat de dor, la ultima-ntâlnire
cu un trecut prezent -neînceput, în Sine!...

 

Literatura, Statornicie, Gheorghe Apetroae - Sibiu

STATORNICIE

din volumul de versuri ” Dimineața serii - The Morning of the Evening”, 2007

Eram sărut al primelor lumini,
o slobozire la întâiul țipăt
și gângurit la sânii mamei
cu semnul viselor de căntec...

Din ne-nțeles furam cuvântul
și în răsfățul de icoane
priviri gândeau să calc pământul
în chipul lebedei - al mamei...

să râd, să cânt lângă izvoare
de flori albastre-ndrăgostit,
să mă alin , susurul lin ...
- cu taina cerului senin

muream , un tânăr crin sălbatic...

STABILITY

I was the kiss of  the first light,/
a liberation on the first scream/
prattling at my mother-s laps/
dreaming about signs of song...

I would steal the meaning out of mystery/
and leave it unspoiled by the first icons/
I dreamt of stepping on the ground/
looking like the swan, my mother.../

to laugh, to sing near the springs/
infatuated with  blue flowers,/
to calm dawn the quiet murmur,/
with the secret of the clear sky/

I would die, a wild young lily... 



 

Literatura, Postmodernismul lui Mircea Ivănescu, Gheorghe Apetroae Sibiu

Postmodernismul lui Mircea Ivănescu...
Memento mori, cu ocazia zilei sale de naştere ( 26 martie, 1931).

 

 

 

    
 

 

Literatura, Postmodernismul lui Mircea Ivănescu

 Gheorghe Apetroae - Sibiu 

Poezia curentelor postmoderniste, în general, un edificiu liric de scurt metraj s-a construit în peisajul literaturii contemporane de către Mircea Ivănescu din elemente structurale de firească sensibilitate, într-un sublimat de interioritate și de incantație, în figuri suprastilistice de simbol. Se asistă la seria construcțiilor poetice în afara convențiilor estetice, cu un liant de metaforă specifică genului său livresc, în crome stranii și în vibrații asonante... Se descoperă în registrul armoniilor fonice ale acestui creator de sublimări literare partituri ale dizarmoniilor cosmice, care dezvoltă voliţii şi atitudini propensive limaxice, stări noetice celeste ce reverberează în integralitatea existențialismului antropologic cu o rezistență comprehensivă nebăuită în ecuațiile sale estetice (din „Versuri”...vorbe, vorbe, vorbe; din „Alte poezii”...poezia e altceva...) . Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmarea estetică a grotescului, mitului, chiar și a satanicului, răului, tragismului uman și a sinistrului, spre a crea în structurile poetice înterfeţe - măști cu reflexii antinomice de natură telurică și apolinică de înaltă factură, opuse prețiozității estetizante. Se vrea a se pune în evidență toate aceste ipostaze ale valorii creaţiei sale prin tropismul metaforei, prin corespondențe și analogii de termeni identificatori prin simple intenții absconse: frumosul, concretul uman și normalitatea ontologică în structuri cu formulaări ermetice. Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul, prin utilizarea acestor elemente artistice postmoderniste cu principii simbolistice și imagistice, lingvistic dominate de imagism metaforic, esențe lirice care ne despart de creațiile versicate clasice, prin înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și disimulării în actul creației....Mircea Ivănescu, așa cum l-am cunoscut şi cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni sau din afară, în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor sibiene, era unul dintre puținii poeți care în destinul și voința-i, livrești, putea realiza facil, uneori cu tentă ironică, comparații - corespondențe în principiile textelor comparate, rostind frecvente citate bine articulate, în contextul acelor ședințe, din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot, Dylan Thomas. Cocheta foarte relaxat cu P. Eluard, J. P. Jouve, G. Apollinaire, Jean Arthur Rimbaud. Nega, cu accente sociologice radicale valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora, împreună cu Tristan Tzara, R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba și Giusepe Ungaretti. Sau particulariza, cu o spontaneitate genuină, rezonanțele meditative ale sensibilității și neliniștilor cotidiene, preparând pe loc soluții politice  pe care le releva anecdotic, ca pe o iubire aridă, pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului, cochetând de această dată cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil , Raymond Queneau, J.R. Jimenez, sau lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de textele auctoriale ale participanților cu creații în cenaclu, aducându-le în luminarea poetică, prin descifrarea facilă a misterelor existențiale din textele expuse, lucrând cu o sumă de culturi și învățături sedimentate în lăuntricul său, pe care ni le releva, împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw , Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound , W. C. Wiliams. Apăsând pe pedala realismului, în lucide observații, îl semnifica pe Cesare Pavese , Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și a lui Rabindranath Tagore... Mircea Ivănescu s-a configurat, astfel , într-un simbol critic al postmodernismului literar în România. . - De ce?  Pentru că a reușit sindinamic şi spatial sinchorologic inducerea acestui curent - postmodernist narativ în poezia românească contemporană. A reușit cu succes aceasta, așa cum o releva Mircea Ivănescu în ” Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, prin intervențiile sale edificatoare, prin structurarea accentuat anecdotică, expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor sensibile şi abisale, de la satiric și până la descifrarea misterului ființării... Poezia sa inedită și prin critica doctă dezvoltată în cercurile literare sibiene  Mircea Ivănescu a activat suprarealismul și expresionismul în lirica sibiană și a extrapolat-o cu mult succes în poezia  românească în acei ani memorabili pentru literatura sibiană, o bază valorică pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne din sedimentele impresiilor entive lăuntrice revelatoare... Reuşise într-un scurt timp inducerea
 posmodernismului în spaţiile literare româneşti, Mircea Ivănescu, la cotele pe care le reușise alţi titani ai literaturii în alte spații literare, amintind de Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams , Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și John Crowe Ransom - în critica literară și eseistica americană, Andre Gide, J.F.E. Lemaitre, Andre Maurois, Andre Thibaudet, Charles Mauron, Jean-Pierre Richard, Jean - Paul Sartre și L. Goldman în critica literară și eseistica franceză, Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, Eugenio Montale și Antonio Gramsci, în critica literară italiană, William Edmund Gosse, Edward Herbert Read, Middleton John Murry și Arthur Symons, în critica literară și eseistica engleză, iar Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno, în literatura spaniolă și nu numai, în toate aceste spațialități culturale. În același timp, prin erudiția și talentul său scriitoricesc, cât și grație activității de traducător, prin numeroasele traduceri din limba engleză, să nu uităm traducerile din Wiliam Faulkner (Povestiri...), Francis Scott Fitzgerald (Marele Gatsby), Soren Aabye Kierkegaard (Şcoala creştinismului), Friederich Nietzsche (Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti), culminând cu traducerea romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyce, scriitorul Mircea Ivănescu a devenit reper literar ireversibil, de cel mai înalt rang în literatura română și universală a sfârșitului de secol 20 și începutului de secol 21... În prezența scriitorului poet eseist și traductolog Mircea Ivănescu, de multe ori găsindu-mă, modestia sa, conjugată cu înalta cultură, dialogul livresc cu acesta, un permanent antren la inedit şi la trancenderi metafizice, mă fericea și mă fascina. De aceea, îi voi păstra, cât voi trăi, imaginea vie în memorie...
Sibiu, 2011, Gheorghe Apetroae, Sibiu, 26 martie  2016.

 

Literatura, Pășind lumina lor, Gheorghe Apetroae Sibiu

ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII*
Dar, în Olimp, nu ştii că e Palas- Atena ?

Era pe când aici curgeau solar*
sudorile cu iz de mosc
pe-alama feţelor agreste,
când ochii de- ametist ai pietrei vii,
de cer aprinşi,
se-ncremeneau în large arcuiri pe creste…
Eram acolo unde zei,
pe codrii împăraţi,
ne cuvântau ales din înfoşnirea frunzei ;
Goruni şi fagi pe obârşii ,
de vânturi retezaţi,
zăceau agest în lunge prăvăliri sub Cruce…

Ne primeneam cybilic,
cu glas de ne-nceput,
prin pajişti înroite-n fluturi,
în culori rebele,
izvoarele, curgând din patul Proserpinei…
un vechi pârleaz,sărindu-l,
ne înfloream în ele !…
Şi hoinăream, aşa, prin clipa
duhurilor sfinte,
păşind lumina lor pe tăinuite trepte,
nelinişti , răscolind în sufletele cu obîrşii
în flăcările vii din abisale vetre !….

Pădureni, Sibiu, 1989