miercuri, 28 iunie 2017

Literatura: Mariaj princiar; Gheorghe Apetroae, Sibiu


GHORGHE APETROAE ~  CÂNTECUL LUI  CRISTOPHER COLUMBUS  (18)


MARIAJ  PRINCIAR
Nuntirea grabnic a-nceput :
în turnul cer cu boltă de  cristal,
în revărsarea Lunei pline,
luceau mari sori de-a lor iubire… !
Pe creştet  prinţul i-aşternea
Felippei, marea diademă
de amintiri, spre-a-i năvăli
trăiri de ieri, azi de-mplinire…
fantasme și simțiri sublime.. !

Erau în dans  cu ceru-n ritm
de clopote, în turn, bătând,
în semn de mare răzvrătire… !
Sirenele cântau cuprinse-n valuri
iubirea lui pentru Felippa,
rescrisă –n largul nemuririi…

Robit de –alesele-i cuvinte
şi de-al luminei sfetnic  simţ,
trezit din umbre și-a agonie,
El Crist,în braţe își trecu mireasa
pe sub înalte arce de cristal…, !

Purtată pe-al lui braț, Felippei
de mângâieri îi înflorise crinii,
strâmt decolteul, i-l desface
spre-a poposi în văi sfințite
cu sâni alunii devreme-aprinși … !
Pe coapsele-i selene în crisal,
cu al lor colind se-nvioră apusul…,  
… ea se lega cu ea de gâtul lui…

Un roi de raze –i rourau în gene
în irişi, hoinărind sub pleoape, 
mari flăcări : ispitiri și vreri… ! 
o marea-n spume le era iubirea
și prin cuvinte aprinse-n  astre,
dorinţele și le  uneau în sine!
Acum, un singur trup erau, de cer,
plutind în sărutări saturne… !

Descopereau mai nobile plăceri,
o celestină cale abisină-n vrere
prin munții falnici ai Venerei,.. !
cu gând de a săpa sub pleoapa clipei
cu  princiare – nfiorări,  adânci,
filonul sfânt, serafic  și abisul
însângerat de marele neînceput…, 
… sămința princiară, aruncând-o

rod levantin pe stâncile Felippei…!

sâmbătă, 24 iunie 2017

Literatura: Nu ești copacul acela... G.A.S.


“Maraton de poezie în memoria scriitorului Gheorghe Crăciun
gheorghe apetroae sibiu
NU EŞTI COPACUL ACELA

Gheorghe Apetroae, Sibiu
-- Copacul eşti ca să–ţi înalţi în cuget înfrunzirea
şi să te-apleci de multe dese ploi şi de furtuni prin ani,
să ţii de casă şi căldură sfântă pentru cei sărmani,
sporind în stăpânire-ţi, lumii veşnică-nflorirea!...
nu eşti copacul care își înclină la zefir privirea…!

Copacul, nu îţi laşi în ger să-ţi piară olivă rădăcina,
ci veşnic o hrăneşti cu jarul cerului care, arzând
în el păduri, urci razele-i în alte ranguri, revărsând
mărirea Lui şi adevăru-n glasul marelui cu-vânt:
un duh divin, lumină sfântă, veşnic, sângerând...!

-- Copac nu te apleci, robind ca să-nfloreşti în crâng,
jucând pe frunzele desmine razei liniştile-n vânt…
simţirii să-i rămâi fidel şi-n inimi soarele să-nchini
potire-cupele luminii pe ramul tău cu stele ruginii…
clopot ceresc, vibrezi nădejdileîn alte răsăriri…

Ţi-i rodu-n creştere, la stareţul cu gând viclean
ajuns la schimbul de sfârşit, noi vieţi, împărtăşind
în nopţile cu stele, reci, iubind în sine ne-mpliniri,
cu-vintele înzăpezeşti: troian de griji şi-amor…
nu eşti copacul ce pierea de alte vreri uşor…!

Copac vânjos, veghezi stăpân pe tunet, fulgere şi ploi
cu inima-ncâlcită-n legi ce le dezlegi xilinice-n trăiri,
ți-arunci poverile în mâna cerului şi-n schimbul lor,
de freamăt eşti cuprins şi duh, din duhul de lumini,
absorbi avid, tot ce nu este supt de alte rădăcini…!

Plăcerea cerului, o boltă ţi-i coroana chip în chip
şi uşă casei tale, iubirilor adânci când o deschizi,
stâlp templului în care îngeri cântă sfinte melodii
şi aripi crise îşi desfac în zborul prin nemărginiri…
copac ceresc, cânţi sevei calea, ca un serafim…!

Nu eşti copacul acela care atunci pierea pe hat …!
să te întorci din rătăciri, din frunze galbene-n păcat,
duh te pogori la-altarul rădăcinii, întru rai lăsat
şi-i cauţi harul în misterul tău, să luminezi, s-auzi
cum creşti vânjos, înalt din mare şi rodeşti curat…

Copac, tu creşti din tine liber, bolţii, păstorind
cu slava Lunii, arcă de iubire-n valuri şi în rugă,
copac, creşti liberul din tine, bolţii, păstorind
dorinţa stelelor ce-au coborât să-ţi cânte în irugă
cu păsările pe-al tău ram, cu glas de vânt prin frunze…

-- Nu eşti copacul, Unul, fără Unul, în nelinişti slugă….
în noile rodiri însângerate-n chin, plăcerile îţi umblă…
copac prin fire-ţi înfrunzit bogat, în alt păcat te vrei
preaplin de sevă, liber, înflorit şi ne-ntomnat de vremi,
când nu te clatini şi-ncovoi, oricum, ci îţi înalţi pe stei

Vânjosul trup de stea, al inimii cuprins, să îţi ajungă…
îţi creşte trunchiul drept, cu-vântul de rugini din ieri
născut din sarea ţarinei cu primăverile-n dureri,
când de-al lor simţ, o mare-ţi biciuieşte gândul.…


nu eşti copacul acela, altul, care se pierdea în umbră !…
Ghweorghe Apetroae, Sibiu



Literatura: Întâlnirea din turn, Gheorghe Apetroae, Sibiu


GHORGHE APETROAE ~  CÂNTECUL LUI  CRISTOPHER COLUMBUS  (17)


ÎNTÂLNIREA  DIN  TURN

Ajunsă lângă prinț în turn,
cu vreri de vindecare-n mit,
din zestrea ei, să i le- ofere :
același gând și-același cer,
Felippa –i dărui iubirea…-
El, diamant : țărmul luminei
dorinţa vie a inimilor lor
e flacăra ce- o-mpart, din stele… !

Când clipele din  gând  le vor
un cântec de-mplinire-n vrere-
ea-i cântă lui cu glas șoptit….
..și-n levantin, desminul bolții -
lăuntrul lui, un val  smarald
în cursa zărilor buiestre,
aprinde-n prinț flacăra vieții!...

Zeiţa lui din Rodosul de flori
şi din azur, cu el nuntește…
Când viaţa i-a redat-o-n cer
din candela cu-ncinșii sori
de amintiri și ard din zori
în irişi ce s-aprind dorințe,
făclii cresc  nobile plăceri...

Că-n mătăsări de vânt pe val,
prin cântecul ce îl pătrunde
cuprinsul ei i-a-l mării harpă,
și-i cântă lui cu-ntreg oceanul,
cel contopit cu prinț, pe viață!..

În zorii înmiresmați de crini,
trezit de-al cerului sărut,
viaţa i-a redat-o –n Sine,
Felippa-i răsărit  şi har…
în cântece și-al mării val
arde-n mister de răzvrătire
sedus , în vraja lui, de vis…
de El, nuntesc în turn, în fericire ….

Cu el se vrea să meargă-n lume,
licornul pe-amândoi să-i poarte,
spre falnicul castel de astre
pe-al zilei răsărit mileric,
de-a dăinui -n grădini cinabre
cu rod în corindon, albastre,
pe soclul greu de nemurire…!


miercuri, 21 iunie 2017

Literatura: Disertație la porțile metafizice; Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

DISERTAŢIE LA PORŢILE METAFIZICII  sau despre cântecul  din neînceput ...
Gheorghe Apetroae, Sibiu

Pământ, în paşii tăi merg mulţi spre ne-nceputuri -
pe-adâncuri largi din gând, prezenţa le-o frămânţi
cu-n rostogol de lacrimi nins -prelins pe glaciare scuturi-
nisipul tău e şi al lor, e gând al frunții de-mprumut...

 Spuza din ardere e în tentacole ce fură astrei lumina
din foste mări smaralde, carnalică inundă cu flori
din raze în purpură, cerului să-i despletiţi cununa
la fiecare pas și împreună vă răsfrângeţi visele în culori...

Cald, zâmbetul stelei, izvor al sfintei fiinţe să-l scurgeţi
din cangrene albastre-adânci, de neguri stibinice-l goliţi
de nelinişti, în tine şi-n ei purtaţi razele spre a le stinge-
ecou din primul val, însemnele star pe andezite stânci...

 Mai liberi, pe braţul iubirii înmuguriţi împreună lumina
prin seva ţărânei vă urcați nisipul mai lesne-n cuvânt:
nectarul i-al rozei-fiorii  în lacrimi-gândul raze îi sorbit:
vlaga din amfore tremole, e sincerul trecut -neînceput....

 La botezul celest  petreci cu ei sămânţa şi rodul-
din cutremure mereu înfloriţi, fiecare, universul din voi-
corole azure pe tot neînceputul - în voi, răsădindu-l
spre creştere-n violetele astre, fără  a privi înapoi...!

Dar cenuşa mâinilor tale - din mâinile lor, zâmbeşte,
în sărutări cu  norii praseni şi cu bolta, pe rând, împreună
printre degete curg torenţi de lanuri travertine:
în rouă, clipele pe care le sorbi - sunt netrecutele lumi...!

 La un loc, vă mistuiţi flăcări din flăcări, în crug reaprinse
să vă priviţi cu ochii liliacului andaluz abia înflorit...,
pretutindeni e un gând, jar din eros, în care-şi frământă
fiorii nisipuri crisale, cântând adâncului din neînceput..!




duminică, 18 iunie 2017

Literatura eseistică: Cenaclul literar”Pavel Dan” și poezia Anei Maria Pușcașu, G.A.S.

Eseistica: Cenaclul literar„ Pavel Dan”şi poezia Anei Maria Puşcaşu

                   de  Gheorghe Apetroae, Sibiu


    Mai înainte de abordarea poeziei Anei Maria Puşcaşu, postată în paginile Web ale revistei” Tiuk”,o  iniţiativă personală pe care mi-am propus-o în această intervenţie, voi aminti, cu permisiunea membrilor Cenaclului Pavel Dan, şi  de ultima  şedinţă de cenaclu, din 12 mai, a.c..
   În această şedinţă şi-au prezentat ultimile lor creaţii Alexander Stoicovici (proză) şi Marius Aldea (poezie). Aşa cum a consemnat, Eliana Popeţi, în cronica ultimei şedinţe de cenaclu, creaţiile acestora au fost abordate critic de majoritatea membrilor cenaclului. Proza lui Alexandar Stoicovici este relevată, ca interesantă prin temă, dinamica şi magnetismul atitudinal , prin tenta unei ficţiuni şi prin psihologia personajului Margareta, dar cu loc pentru o abordare mai socratică şi onirică a acţiunii  ( Eugen Bunaru), cu loc pentru relaxarea dialogului (Ioana Duţă), pentru creşterea valenţelor personajului (Octavia Sandu), reducţia lentorii acţiunii în schimbul energietismului creator (Eliana Popeţi), explorarea onticului (Marian Oprea, Remus Lazăr, Alexandru Colţan) şi pentru acumularea experienţei în creaţie (Florin Donţu). Cât priveşte poezia lui Marius Aldea, aceasta se caracterizează  prin forţa expresiei estetic - literare, principiilor arhaice- rurale, lirismului autentic şi  fanteziei lexicale cu substrat prozodic ( Eugen Bunaru), prin dinamica contrastului (Bogdan Cazacu), prin evidenţa filonului popular (Eliana Popeţi) şi  definirea principială a contrastelor ontice telluric-apollinic (Alexandeu Colţan, Alexandar Stoicovici).  În activitatea cenaclului “ Pavel Dan”  creaţiile celor doi  scriitori, Alexander Stoicovici şi Marius Aldea sunt relevate  în registrul evidenţei estetice şi al valorificării literale contemporane, în cadrul întâlnirilor literare de creaţie şi  receptare critică a literaturii contemporane cu valenţe axiologice, care pot amprenta pozitiv și energiza literatura  timişoreană şi nu numai.
 Aruncând privirea pe postările Web  ale revistei Tiuk, nu am putut să nu remarc textele versificate ale Anei Maria Puşcaşu, recunoscând-o ca fiind una dintre colaboratoarele redutabile ale cenaclului “ Pavel Dan”. Mi-a atras atenţia ecartul literal al introspectivei imagistice, dialogul socratian între lăuntricul versificat, cu accente ludice şi onirice induse de apofanticul universal  şi realismul social exteriorizat în semantica textului.  Descoperim , la Ana Maria Puşcaşu, o tipologie a subiectivităţii literale estetizate pe undele policorde ale cotidianului social. Se relevă aceasta, în poemul “ patru şi şaptespe dimineaţa” ,în “huruitul fabricilor de bere din care ies  oameni mirosind puternic a drojdie”, dar şi în apreciabila depărtare a lăuntricului sensibil subiectivizat de metalogica gravimetriei contrastelor telurice ontice, de devenire interioară a poetei. Prin reuşita sa, de a ancora facil de spaţialitatea îmagistic-receptoare a cotidianului, cvasisocialul visceral ”fabricile de bere cresc, se multiplică”, în idealizarea  condiţiilor intelectuale ale poetei . Contrastul se realizează prin  extrapolarea lăuntricului sensibil, din spaţialitatea interioară dimensională anabasică, sensibil- profundă, de factură sentimentală -întelectuală, în cea a  unei  bodegi de mahala care “prind conturul unui  bărbat bărbos care cântă la vioară”, antipod în registru oniric, non-angelic. Se eludează, astfel, trecerea şi  se substituie în text cu armoniile arhaice, se elimină misterul şi se înlocuieşte cu icoanele realităţii cotidiene: ” încerc inutil să îmi scot bani/de la bancomat şi cineva/care păzeşte terasa mă priveşte buimac”,prin instantanee în clişee emoţionale. Se remarcă în structura versificaţiei, un discurs prozodic, cursiv şi dinamic, cu puţină metaforă, dar care este complementat de elemente abstracte, intuitive ce diluează sensibilitatea, dar  pentru a genera un magnetism al relativităţii tematice, polisemantic, caracterizat prin raritatea epitetelor.  Imagini care generează starea de claustrare: ” autobuzele cu primul schimb…dube înalte umplute până la refuz”,  te sustrag din cadrul discursului poetic şi te extrapolează în  necuprinsul zenit din ţinuturile celeste ale unui lirism indus antinomic cu energiile apollinicului. Dorinţa de a petrece cu liniştea rurală, glacială, introducerea de clişee într-un text cu principii şi structură, apolinice, adus în tr-un registru al versificaţiei unui cotidian banal, cu reflexii slabe asupra toposurilor metalogice, fără eluvii sinctatice ce sublimează axial o parodiere a onticului aleatoriu şi iubirea cea  maternă se realizează în exhibări ale stărilor viscerale, fără acea sacralitate angelică din registrul luminii apofantice: ” aş vrea doar să mă opresc/şi să vomit cu fruntea sprijinită/de suprafeţe reci/asta ar fi cu adevărat liniştitor/”o exced din spaţialitatea spiritului cosmic şi din zona reflexiilor gnomice: ” vânzătoarele ies să măture trotuarul/acasă mă aşteaptă ei/sau poate nici nu ştiu că ajung/”. În acelaş text, în strofa următoare, poeta mută scena, din relativitatea derizoriului, în zona impulsivă a eroticului: ” …ce bine ar fi să ne întâlnim /din întâmplare într-un oraş din sud/şi acolo să petrecem împreună…”, într-un alt cadru, de o evidentă  expresivitate, obţinută  prin ludismul dintre candid şi incisiv, uneori încifrat: ” şi acolo să petrecem împreună/…/numărând pisicile care străbat piaţa/”, în orizontul citadin premonitiv , în lipsa onirismului juvenil şi al farmecului pitoresc  al locurilor natale.   În poemul “ ultimile zile”  se relevă  lirismul indus într-un vers cu accent  ludic, al cromelor crude în configurări estetice ale universalului material prin induceri de energii astrale fotonice : ” dâre de soare ca un fum gros”,cu persistenţa mirosului “ miroase aproape mai mereu a castane coapte”şi prezenţa asonanţelor ”izbucnirea alarmelor în parcare”. Sun acestea motive de eludare a magicului, pe care-l completează cu elemente olfactive şi optic- apolinice, fără armoniile ispititoare ale celestului, cu un filon de realism metaliterar, cu tentă de solitudine în registrul combinatoriu real - mister - magic, în unicitate, până la agresivitate și la forţarea tropică a metaforei prin  componenta dialectică  a  solitudinii.
   O retorică contextuală  este motivată de ”atingerea costumelor ignifuge/ de pereţii  scărilor de bloc,/în mijlocul zilei/ ”. Staticul şi apocalipticul este indus în vers spre a genera un nou cadru ontic, cu disoluţia antinomică a unicului, prin translaţia în angoasă şi în finitudine thanatică:  ” pot să rămân aşa ore în şir/ în apartamentul ăsta neaerisit/ s-ar putea să faci cancer la …/şi să mori/ bună-ta tot cancer la… a avut/…/ sau o să înnebuneşti/ ca mă-ta să le moşteneşti pe amândouă/…/ ”. Interesant  este , prin fantezia poetică  şi tema temporalităţii, şi poemul “ poţi să tragi din ţigările lor”. Se relevă aici,  o tensiune a condiţiei de vulg urban, în toposul de mahala”/.. acolo la capăt te-ai opri/ bărbaţi ar ieşi în stradă/s-ar strânge în jurul tău/”, desigur, cu subsidiarul factorial al promiscuităţii sexuale”, într-un registru de transfigurări semantice: “ s-ar strânge în jurul tău / şi te-ar privi / te-ar obliga să tragi din ţigările lor / să bei din paharele lor/”, sensuri sublimate în  ironic şi în umor, în introspecţii psihice , cu sentinţe erotice, în încifrări reflexive : ” cineva m-ar privi în ochi,aşteptând/” .        Intervenţiile critice pe textele prezentate nuanţează şi identifică   universul creaţiei acestei poete,   definit de forme de stil şi de principii  gnomice autentice,  raportat la structurile geno- tipologice literare postmoderne, un universal configurat politematic  sinchorologic şi sindinamic.
          Se constată o reuşită a creaţiei în texte, prin uzitarea de elemente  ludice, reflexive, antinomice şi erotice, dar, nu mai puţin, de numeroase  locuri commune, reminiscențe ale gnozisului arhaic.
     Autenticitatea sistemului sau, alunecarea facilă a stilului şi ideaticii în alte sisteme literare, generează tonalităţi armonice, dar şi stridenţele din aritmicitatea  disonantă a  versului, identifică numeroase sintagme  în fluxul reverberaţiilor noetice şi în abordarea celestului. Asistăm, în final, în
    structura versificaţiei textelor Anei Maria Puşcaşu,  la un vizionarism sugestiv al imaginilor în policromii astrale, la contraste de  sustentaţie şi căderi tensive susținute de imagistica creației poetei. Încărcătura metaforei, generată de  expresii plastice, până la pictural-sculpturale, reflexivitatea şi  raţionalitatea discursului, intruziunea numeroaselor elemente valente din cotidian, dinamica schimbării registrelor  mediului- paideic - cultural, spre cel maieutic- socratic, în dialogul categorial dintre lăuntricul anabazic şi cotidianul banal,  toate aceste mijloace stilistice  exprimă la poeta Ana Maria Puşcaşu, un spirit al devenirii autentice, lucid, cu sensibilitate poetică , profunzime  şi suflu de geniu în emergenţă, ce îi conferă, indiscutabil, identitate în marele curent literar postmodernist  şi   vocaţie,  în  cercul  larg al intelectualităţii timişorene. Felicitări!   Cu stimă şi urarea de noi succese literare, cenaclului „Pavel Dan”… Gheorghe Apetroae,  Sibiu.