Eseistica: Cenaclul literar„ Pavel Dan”şi poezia Anei Maria Puşcaşu
de
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Mai înainte de abordarea poeziei Anei Maria Puşcaşu,
postată în paginile Web ale revistei” Tiuk”,o iniţiativă personală pe
care mi-am propus-o în această intervenţie, voi aminti, cu permisiunea
membrilor Cenaclului Pavel Dan, şi de ultima şedinţă de cenaclu,
din 12 mai, a.c..
În această şedinţă şi-au
prezentat ultimile lor creaţii Alexander Stoicovici (proză) şi Marius Aldea
(poezie). Aşa cum a consemnat, Eliana Popeţi, în cronica ultimei şedinţe de
cenaclu, creaţiile acestora au fost abordate critic de majoritatea membrilor
cenaclului. Proza lui Alexandar Stoicovici este relevată, ca interesantă prin
temă, dinamica şi magnetismul atitudinal , prin tenta unei ficţiuni şi prin psihologia personajului
Margareta, dar cu loc pentru o abordare mai socratică şi onirică a
acţiunii ( Eugen Bunaru), cu loc pentru relaxarea dialogului (Ioana
Duţă), pentru creşterea valenţelor personajului (Octavia Sandu), reducţia
lentorii acţiunii în schimbul energietismului creator (Eliana Popeţi),
explorarea onticului (Marian Oprea, Remus Lazăr, Alexandru Colţan) şi pentru
acumularea experienţei în creaţie (Florin Donţu). Cât priveşte poezia lui
Marius Aldea, aceasta se caracterizează prin forţa expresiei estetic -
literare, principiilor arhaice- rurale, lirismului autentic şi fanteziei
lexicale cu substrat prozodic ( Eugen Bunaru), prin dinamica contrastului
(Bogdan Cazacu), prin evidenţa filonului popular (Eliana Popeţi) şi
definirea principială a contrastelor ontice telluric-apollinic (Alexandeu
Colţan, Alexandar Stoicovici). În activitatea cenaclului “ Pavel Dan”
creaţiile celor doi scriitori, Alexander Stoicovici şi Marius Aldea
sunt relevate în registrul evidenţei estetice şi al valorificării
literale contemporane, în cadrul întâlnirilor literare de creaţie şi
receptare critică a literaturii contemporane cu valenţe axiologice, care pot amprenta pozitiv și energiza literatura timişoreană şi nu numai.
Aruncând privirea pe postările Web
ale revistei Tiuk, nu am putut să nu remarc textele versificate ale Anei Maria
Puşcaşu, recunoscând-o ca fiind una dintre colaboratoarele redutabile ale
cenaclului “ Pavel Dan”. Mi-a atras atenţia ecartul literal al introspectivei
imagistice, dialogul socratian între lăuntricul versificat, cu accente ludice
şi onirice induse de apofanticul universal şi realismul social exteriorizat în semantica
textului. Descoperim , la
Ana Maria Puşcaşu, o tipologie a subiectivităţii literale
estetizate pe undele policorde ale cotidianului social. Se relevă aceasta, în
poemul “ patru şi şaptespe dimineaţa” ,în “huruitul fabricilor de bere din care
ies oameni mirosind puternic a drojdie”, dar şi în apreciabila depărtare
a lăuntricului sensibil subiectivizat de metalogica gravimetriei contrastelor
telurice ontice, de devenire interioară a poetei. Prin reuşita sa, de a ancora
facil de spaţialitatea îmagistic-receptoare a cotidianului, cvasisocialul
visceral ”fabricile de bere cresc, se multiplică”, în idealizarea
condiţiilor intelectuale ale poetei . Contrastul se realizează prin
extrapolarea lăuntricului sensibil, din spaţialitatea interioară dimensională
anabasică, sensibil- profundă, de factură sentimentală -întelectuală, în cea a
unei bodegi de mahala care “prind conturul unui bărbat bărbos
care cântă la vioară”, antipod în registru oniric, non-angelic. Se eludează,
astfel, trecerea şi se substituie în text cu armoniile arhaice, se
elimină misterul şi se înlocuieşte cu icoanele realităţii cotidiene: ” încerc
inutil să îmi scot bani/de la bancomat şi cineva/care păzeşte terasa mă
priveşte buimac”,prin instantanee în clişee emoţionale. Se remarcă în structura
versificaţiei, un discurs prozodic, cursiv şi dinamic, cu puţină metaforă, dar
care este complementat de elemente abstracte, intuitive ce diluează
sensibilitatea, dar pentru a genera un magnetism al relativităţii
tematice, polisemantic, caracterizat prin raritatea epitetelor. Imagini
care generează starea de claustrare: ” autobuzele cu primul schimb…dube înalte
umplute până la refuz”, te sustrag din cadrul discursului poetic şi te
extrapolează în necuprinsul zenit din ţinuturile celeste ale unui lirism
indus antinomic cu energiile apollinicului. Dorinţa de a petrece cu liniştea
rurală, glacială, introducerea de clişee într-un text cu principii şi
structură, apolinice, adus în tr-un registru al versificaţiei unui cotidian
banal, cu reflexii slabe asupra toposurilor metalogice, fără eluvii sinctatice
ce sublimează axial o parodiere a onticului aleatoriu şi iubirea cea
maternă se realizează în exhibări ale stărilor viscerale, fără acea
sacralitate angelică din registrul luminii apofantice: ” aş vrea doar să mă
opresc/şi să vomit cu fruntea sprijinită/de suprafeţe reci/asta ar fi cu
adevărat liniştitor/”o exced din spaţialitatea spiritului cosmic şi din zona
reflexiilor gnomice: ” vânzătoarele ies să măture trotuarul/acasă mă aşteaptă
ei/sau poate nici nu ştiu că ajung/”. În acelaş text, în strofa următoare,
poeta mută scena, din relativitatea derizoriului, în zona impulsivă a eroticului:
” …ce bine ar fi să ne întâlnim /din întâmplare într-un oraş din sud/şi acolo
să petrecem împreună…”, într-un alt cadru, de o evidentă expresivitate,
obţinută prin ludismul dintre candid şi incisiv, uneori încifrat: ” şi
acolo să petrecem împreună/…/numărând pisicile care străbat piaţa/”, în
orizontul citadin premonitiv , în lipsa onirismului juvenil şi al farmecului
pitoresc al locurilor natale. În poemul “ ultimile
zile” se relevă lirismul indus într-un vers cu accent ludic,
al cromelor crude în configurări estetice ale universalului material prin induceri
de energii astrale fotonice : ” dâre de soare ca un fum gros”,cu persistenţa
mirosului “ miroase aproape mai mereu a castane coapte”şi prezenţa asonanţelor
”izbucnirea alarmelor în parcare”. Sun acestea motive de eludare a magicului,
pe care-l completează cu elemente olfactive şi optic- apolinice, fără armoniile
ispititoare ale celestului, cu un filon de realism metaliterar, cu tentă de
solitudine în registrul combinatoriu real - mister - magic, în unicitate, până
la agresivitate și la
forţarea tropică a metaforei prin componenta dialectică a
solitudinii.
O
retorică contextuală este motivată de ”atingerea costumelor ignifuge/ de
pereţii scărilor de bloc,/în mijlocul zilei/ ”. Staticul şi apocalipticul
este indus în vers spre a genera un nou cadru ontic, cu disoluţia antinomică a
unicului, prin translaţia în angoasă şi în finitudine thanatică: ”
pot să rămân aşa ore în şir/ în apartamentul ăsta neaerisit/ s-ar putea să faci
cancer la …/şi să mori/ bună-ta tot cancer la… a avut/…/ sau o să înnebuneşti/
ca mă-ta să le moşteneşti pe amândouă/…/ ”. Interesant este , prin
fantezia poetică şi tema temporalităţii, şi poemul “ poţi să tragi din
ţigările lor”. Se relevă aici, o tensiune a condiţiei de vulg urban, în
toposul de mahala”/.. acolo la capăt te-ai opri/ bărbaţi ar ieşi în stradă/s-ar
strânge în jurul tău/”, desigur, cu subsidiarul factorial al promiscuităţii
sexuale”, într-un registru de transfigurări semantice: “ s-ar strânge în jurul
tău / şi te-ar privi / te-ar obliga să tragi din ţigările lor / să bei din
paharele lor/”, sensuri sublimate în ironic şi în umor, în introspecţii psihice ,
cu sentinţe erotice, în încifrări reflexive : ” cineva m-ar privi în ochi,aşteptând/”
. Intervenţiile critice pe
textele prezentate nuanţează şi identifică universul creaţiei
acestei poete, definit de forme de stil şi de principii
gnomice autentice, raportat
la structurile geno- tipologice literare postmoderne, un universal configurat politematic sinchorologic şi sindinamic.
Se constată o
reuşită a creaţiei în texte, prin uzitarea de elemente ludice, reflexive, antinomice şi
erotice, dar, nu mai puţin, de numeroase locuri commune, reminiscențe ale gnozisului arhaic.
Autenticitatea sistemului sau,
alunecarea facilă a stilului şi ideaticii în alte sisteme literare,
generează tonalităţi armonice, dar şi stridenţele din aritmicitatea
disonantă a versului, identifică
numeroase sintagme în fluxul reverberaţiilor noetice şi în abordarea
celestului. Asistăm, în final, în
structura versificaţiei textelor Anei Maria
Puşcaşu, la un vizionarism sugestiv al
imaginilor în policromii astrale, la contraste de sustentaţie şi căderi
tensive susținute de imagistica creației poetei. Încărcătura metaforei, generată de
expresii plastice, până la pictural-sculpturale, reflexivitatea şi
raţionalitatea discursului, intruziunea numeroaselor elemente valente din
cotidian, dinamica schimbării registrelor
mediului- paideic - cultural, spre cel maieutic- socratic, în dialogul
categorial dintre lăuntricul anabazic şi cotidianul banal, toate aceste
mijloace stilistice exprimă la poeta Ana Maria Puşcaşu, un spirit al
devenirii autentice, lucid, cu sensibilitate poetică , profunzime şi
suflu de geniu în emergenţă, ce îi conferă, indiscutabil, identitate în marele
curent literar postmodernist
şi vocaţie,
în cercul larg al
intelectualităţii timişorene. Felicitări! Cu stimă şi urarea de noi succese literare,
cenaclului „Pavel Dan”… Gheorghe Apetroae, Sibiu.
