luni, 25 iunie 2012

Literatura, Floarea de salcâm, Gheorghe Apetroae Sibiu



              FLOAREA  DE  SALCÂM




                         Gheorghe Apetroae Sibiu



           Poem cuprins în ciclul  "Cântarea luminii" şi publicat în volumul " Depăşirea trecerii",Editura " FIAT  LUX " , Bucureşti, anul 2000...


Din ramurile de salcâm
ce ning lumini ,
pe drumul ei, de vis,
o floare ai desprins
şi i-o oferi …
Ea-n părul răvăşit de vânt,
din mers şi-o prinde …
cu privirea o petreci
la cugetul primei iubiri …
parfumul florii albe
o-nvăluie şi-aprinde …

Răpit şi tu
de valul ochilor senini,
pluteşti pe mări de raze;
covor de flori
i-aşterni pe adânc,
tot soarele-n privire …
Tresari ! …
în ochii mari, azuri, zglobii
un univers admiri,
iar ea în floarea de salcâm,
o lume de iubire !…

Din cel mai lung fior
al flăcării de-amor
calea-i întorci şi-i ceri
în locul florii albe,
mâna delicată …
Şi-o întinde vad,
spre trupul ei copil, nevinovat
şi adori ce doar visai,
cea mai frumoasă fată! …

Prin râul sărutărilor adânci,
pe braţe-o treci,
o-nalţi uşor;
de gâtul tău se prinde …
cerul o scaldă cu seninul
şi-o poartă de cunună;
pe faţa ei: zăpezi de mai,
o floare de salcâm,
curg râu, petale de surâs,
iar buzele-nflorite
le-neacă în furtună …

De atunci, se tot îmbracă
în alb curat salcâmii,
să ningă-n primăveri
un drum de amintiri,
de vise încărcat,
din locul florii crise,
desprinsă la-ntâlnire,
izvoarele luminii
să curgă ne-ncetat …

 Fălticeni, 1964




duminică, 17 iunie 2012

Literatura, Un trandafir albastru, Gheorghe Apetroae Sibiu


FUGERÂND TĂCEREA- ELEGII  ÎN  IMAGINI


 



UN  TRANDAFIR  ALBASTRU


Bolnavul de furtuni e cerul în El nins,
să-l culci cu chip în turmaline  roze,
jertfindu-i din Cu-vânt, corola îi admiri,
lazuru-i re-aprinzi printre stelarii crini 
pe–alei adânci, beţive de narcoze…

Cu El, furi zările din ameţite  raze
cuprinse de delir şi de-ncâlcite fraze,
sorbindu-i  seva grea de-mpătimiri…

Din când în când înfingi adânc din zi,
 în scalpul Lui, lungi  ghimpi sihaştri
crescuţi de cer angelici trandafiri
din sânii albi rotunzi ai Lunei sfinte,
ajunşi aşa albaştri-n vindecări târzii…

A te  hrăni mereu din « pomenirea  lui »–
balsam de  mosc, tu, stelă călătoare,
porţi clipa-n crez de  bine-cuvântare,
şi sorbi ambrozii din lumina  Blue…

Mai creşti din cerul Lui argilică-divină
cu slăvile-i  din rugă, resorbind
prin crude rădăcini adamice solare,
iubirea razelor din mările smaralde !

Îl prinzi de cer ca pe un policandru
de stele-n El ,sorbi vieţii adevărul
şi înger blând, în gândul sfintei taine
cu zborul crist  la lumea celor sus
îl vrei pretext de-o nouă cu-vântare!

Că toate se rodesc cu vrerile în cripte
să crească crucile albastre-n  irişi,
...să îl alini, te pierzi  în a lui minte,
Treime-n fire creşti, în El,un nor divin...

Cu el, în el, te aperi şi-ţi  hrăneşti Cuvinte
din seva blue a sfintelor  morminte !



vineri, 15 iunie 2012

Literatura, Castor 100 %, în publicistică, Gheorghe Apetroae - Sibiu


Iou-d better, go now, Castor!..


Avertisment !!!

Există o bandă de subculturnici profani şi  imorali , plini de vanitate şi vulg care , abuzând de internet, exhibă, postându-şi  tot felul  de imagini excrementale proprii şi proferează blasfemii la adresa unor persoane care nu  pot fi cunoscute de ei, pentru că gena lor nu le dă nici dreptul , nici posibilitatea de a ajunge pe terra la demnitatea şi moralitatea acestora.

   Excuse me!... It is your invitation!... Dar  te regret sincer, " Sibiu 100 %"...- De ce ?..Pentru că Sibiul istoric este Sibiul cultural, care trebuie să pretindă o publicistică pe măsură. Eşti  emanaţia unui sumum subcultural, preocupat, printre altele, de spargerea cite-urilor personale, fapt cu iz consistent de procuratură!  Dar, apropo, din poemul pe care l-am înserat la comentariile libere, nu?!, din cit-ul publicaţiei, intitulat
 " Copacul" se poate bine înţelege :...The  mark on the tree it is the only way. Men  feaer death...Sorry, I can-t help you!..
   Pentru ofensele publice aduse persoanei, se poate personaliza poemul "CASTOR IUBIT DE POLUX"...... Iată-ţi rechizitoriu:
      

       E exemplar de prund cu gena
şlefuită-n Pasadena,
troglodit, de bună seamă,
Castor- ul îşi sapă-n rană;
Fugit din Mousterian,
 zace-n Magdalenian,
dar atacă bont şi critic,
 în stilul premegalitic …

De când seva a gustat
altui pom(copac) mai răsfirat
roade- adânc şi sistematic,
castorul, ...din hieratic …
În cotlonu-i ,un mister,
 se crede stăpân pe cer
şi-i dă lecţii de geneză,
sfâşiindu-l în foreză …

Iar de zboară-o rândunică,
colbu-n labe şi-l ridică
şi-l aruncă să doboare
orfeul razei de soare...
jubilând " căderea" ei,
se aprinde din scântei …
Totuşi, când sfidează râul,
îl înghite şi pârâul …

Din lumea sa de sobol,
 să  piară „nemuritor”
ochi-şi unge cu nămol,
 iar ţestul cu orbul  lor …
natura i-a dat ca dar
– viitorul glaciar
şi ceva imaginaţie -
râpa,pentru ostentaţie …

Bun de ros, chiar şi săpat,
îl adoptă cei din sat,
dar de cât a defrişat
toţi dinţii şi-a retezat …
- La măcel cu ce mai pleci
dacă nu-i mai ai întregi?…
Poţi să-i schimbi pe o secure,
 să-ţi dobori marea pădure!…

Toată apa de talent
s-o verşi plumb într-un alt piept
şi să treci la măcinat,
câte nu i-ai rumegat …
vezi, memoria te-a trădat,
 hailaf plagioclaz;
o banală compilare,
ţi-i pretext de etalare?..

Nu respiră-al tău trecut,
 nu te văd, nu te aud,
nici izvoarele nu-ţi curg,
 nici bricheta nu ţi-e rug !…
Salve, Castor dioscur,
 de la Pollux, un gând bun
şi păstrează-i amintire,
 c...pulberile din iubire …
                     


    .....all the best!...


 Sibiu, 1987-Iubit de Pollux
 Volumul de poezii şi eseuri,
" Despre neînceput",
 Editura HERMANN, 1992

Literatura, Omagii, lui Eminescu, Gheorghe Apetroae Sibiu


 123 de ani, de la moartea lui Mihai  Eminescu   15 iunie  1889 - 15 iunie 2012



      Gnosisul axiologic al studiilor eminesciene



           EL,  EMINESCU





Din grădinile de aur a cules ai lunii crini,
să-i păstreze-n templul fiinţei - candelabre de rubin:
arc de cer, în El, lumina celei mai pure lumini …

Fruntea, boltă peste veacuri, o înclină visător,
să-şi revadă-n codri lacul, strălucirea în izvor…
pe azure văi de cuget, cu ochi negri, lini coboară
El, luceafăr al iubirii, printre nuferi să răsară

când  pe harfele de unde... stele cad şi se aprind,
orgi selenice pe lucii, valuri risipte-n grind...
- El, ecouri între clipe, le ascultă-n infinit…

Cu luna se plimbă-n trestii, iar din cornul ei de- argint
îşi desfată nemurirea, dă luminii dor şi gând …
teii încărcaţi de floare ning miresmele de-amor,
El, luceşte-n rostul lumii, spre trecut şi viitor…


Revista „Foaia Poporului”, nr. 6, ianuarie, 1993




Eseu critic la studiile „Archaeus” şi "anamneza în Sărmanul Dionis”, elaborate de Carmen Negulei


-  de Gheorghe Apetroae Sibiu

                Studiile şi eseurile aparţinând lui Carmen Negulei şi inserate în volumul cu acelaşi titlu (apărut la Editura Alfa Press, 1995), se relevă  ca un început inspirat al unei eclatante exegeze a universului gnoseologic eminescian. În context Anamneza în Sărmanul Dionis constituie contrafortul cerebral al unei cunoaşteri perene, „în sacrum”, înălţat cu profesionalism filosofic şi cu vocaţie literară pe fundamentul „Archaeus” ca nous universal şi schemă gnostică în natura unei naraţii ideatice. Termenul de Archaeus va fi relevat de Carmen Negulei ca un primat axiologic elaborat, cu caracterul de dominantă a naturii cunoaşterii în raport cu natura ontologică a povestirii, ca determinant al dualităţii gnoseologice. Tot Carmen Negulei va modula din Archaeus principiile omoloage între viziunea  europeană şi cea indică asupra universalului, prin supralicitarea sensului Archaeului ca spirit al Universului. Este aceasta „în fond” o promovare a conceptului de metodă, proprie eminesciană, de „a ajunge la esenţa lucrurilor prin cunoaştere, Archaeul fiind invocat de la început pentru a clarifica ipoteze ale gândirii” (C.N., „Studii şi eseuri”, 1995).
                Archaeus va fi considerat, ca şi în Sărmanul Dionis, principiul realului dublu ca implicit filozofic, de identitate a personalităţii şi fundament gnoseologic, prin expunerea în plan dublu a celor două personaje, unul neiniţiat, celălalt iniţiat şi purtător al principiului spiritual cognitiv, al bătrâneţii, Archaeus spiritual, la care „existenţa implică esenţa în ea însăşi”. Dar acest principiu spiritual cognitiv va fi erodat formal de principiul metempsihozei, întrucât sufletul (atman), făcând parte din permanenţa esenţei spiritualizate de ordin ontologic, este un exponent axiologic al relativismului percepţiilor prin analizatori, al propulsiilor universale. Archaeus, ca principiu al cognoscibilităţii, se poate induce epistemiologic în ontologicul universal şi elimina prin el, ca pandant al relativismului tautologic, sechelă a devenirii formale. Carmen Negulei, ca indolog, sesizează implicaţiile în marea literatură a brahmanismului, prin supremaţia de castă şi prin inducerea credinţei de reîncarnare, un concept prefilozofic, care avea să fie depăşit în creaţia eminesciană, marcată de gnomismul indobudist. Carmen Negulei va remarca rolul ontologicului în procesul cunoaşterii filozofice şi va expune în interferenţă modalităţile de gândire promovate de poetul filozof, descoperind trasee duble de cunoaştere şi influenţă asupra creaţiei, pe care în aceeaşi măsură le va cerceta.
                Această viziune filozofică este versificată şi identificată cu un concept universal al genezei în Scrisoarea I, care este în fond o variantă versificată a Sărmanului Dionis, receptată şi asimilată cu o voinţă schopenhaureană de Carmen Negulei. Dar cine este Dionis, în accepţia metempsihotică eminesciană? Este copilul sărac, copist la 18 ani, „pentru care visul era o viaţă şi viaţa un vis, într-o ordine a realităţii”, cel care-şi gândeşte condiţia socială precară în „înrâurirea zodiilor asupra vieţii omeneşti”. Dionis va conştientiza condiţia sa socială numai când va reintra în reamintire, în anamneză, în antecedentele proprii, graţie unei meditaţii socratiene. Se deduce de aici că Eminescu când a conceput Sărmanul Dionis , aprofundase actul Karman, „un act care depinde de spiritul şi de vorbirea care conferă fiecărei individualităţi umane antecedente proprii şi situaţia sa particulară, îi conferă de asemenea un destin care, dacă nu se va realiza în viaţa prezentă, se va realiza după sfârşitul acesteia într-o reîncarnare pe care o va orienta el” (Jean Filliozat, Filosofiile Indiei, Brahmanele şi speculaţiile ritualiste), în fond renaşteri ale nousului individual receptat din imnurile ariene rig-vedice şi din canoanele budhiste.
                Şi Mircea Ivănescu va observa în studiul Anamneza în Sărmanul Dionis o viziune eminesciană, graţie filozofiei indiene, prin care se aduc „detalii şi interpretări inedite, necunoscute în literatura română şi străină, în analiza operei eminesciene”. Cred că Mircea Ivănescu s-a referit aici la inspiraţia eminesciană din Rig-Veda, imnul despre creaţiune (X, 129), din care a fost inspirată şi poezia filozofică Scrisoarea I, capodoperă a conceptului de geneză, scriere care tratează deopotrivă Archaeus  şi anamneza. Revenind la Sărmanul Dionis, înţelegem că, în urma studiului astrologiei lui Ruben, Dionis simte că „sufletul călătoreşte din veac din veac” şi numai moartea materială îl face să uite că a mai trăit. Este acesta un concept bazat pe astrologia bizantină, pe sistemul filozofic geocentrist, în care lumea transpare ca o rânduială dumnezeiască, pentru că în imaginea lui Dionis, ordinii cosmice a lucrurilor – dharma i se opune dezordinea – adharma, iar unei periodicităţi normale a vieţii naturale i se opun perturbaţiile thanatice. Pentru cunoaşterea dionisiacă, opusă dharmei, Carmen Negulei va aserta axiomatic cum că „spaţiul şi timpul sunt în noi”, iar „existenţa lor în noi infirmă atemporalitatea şi ubicuitatea fiinţei umane”. Translaţia în timp şi spaţiu – afirmă C. Negulei – aşa cum este văzută de Eminescu, „nu mai are nimic cu metempsihoza de care vorbeşte Platon, prin faptul că este determinată de către eu, în timp ce la Platon ea are expresia unui etern ciclu obiectiv în care se integra omul. Eminescu îl deconspiră pe Dionis în text: „Călugărul Dan se visase mirean cu numele Dionis”. Anamneza se confundă în text cu metempsihoza, Dan devenind Dionis, dar în vis.
                Dan va călători în Univers pentru a constata realitatea (rta), adevărata natură ordonatoare a lucrurilor (dharman), periodicităţii vieţii naturii, a timpului ciclic fără început şi sfârşit. Dan se doreşte şi un „brahman”, o cheie a enigmei, a genezei universale când, referindu-se la astrolog, relaţionează fenomenele şi actele terestre la ritmurile cosmice, expresiv vedice, reluându-le sincretic. Să reţinem că adâncimile metafizice ale călugărului Dionis sunt extrapolate din spaţiul citadin al Iaşilor, urmare a vizitei sale (a călugărului Dan) la astrologul Ruben, profesorul metafizician de la Academia din Socola, Dan fiind unul din şcolarii Academiei şi discipolii lui Ruben. Dan se va confesa lui Ruben „echivalând diviziunile timpului cu diviziunile Vedei”, că vremea nemărginită e făptură a nemuritorului nostru suflet, Yajna, o replică care-l va îndritui pe Dan să exclame altcumva decât predicativ şi premoniţional: „Am trăit în viitor. Îţi spun, acum am doi oameni cu totul deosebiţi în mine – Unul, călugărul Dan, care vorbeşte cu tine şi trăieşte în vremile domniei lui Alexandru Vodă, altul cu alt nume, trăind peste cinci sute de ani de acum înainte”. Aşadar, omul cosmic, Purusa, e în corelaţie cu opera rituală (Yajna), care presupune un rit, o succesivitate, concretizată în anamneza lui Dan (că fusese Dionis) şi în călătoria sa în Univers, relevată de răspunsului lui Ruben: „în şir, poţi să te pui în viaţa tuturor inşilor care au pricinuit fiinţa ta şi a tuturor a cărei fiinţă vei pricinui-o tu …”. C. Negulei va sesiza că „Dionis vrea să atingă simultaneitatea prin anularea legii succesivităţii”, de fapt, dorind „o anamneză inversă: o anamneză în care el nu depinde de ce s-a întâmplat odată în el, ci, în care, ceea ce se va întâmpla cu el depinde în întregime de el”. Carmen Negulei va admite „un astfel de sens al anamnezei, ca reamintire a propriei experienţe şi având o altă finalitate: pentru Dionis prima anamneză are importanţă doar atât cât să-l convingă că spaţiul  şi timpul sunt în EL (în individ)”, acceptând apoi, în detrimentul succesiunii, simultaneitatea ontologică. Autoarea consideră că „soluţia pentru depăşirea  legilor spaţio-temporalităţii i-o dă Ruben”. Ea constă în „a primi puterea umbrei pentru a decoda formulele din carta de astrologie”. Mai mult, Ruben îi propune lui Dionis să lase un om din şirul infinit de oameni din el să-i ţină locul cât timp el va fi plecat în univers şi aceasta pentru a înşela, după C. Negulei, legea succesivităţii. Dan se roagă „pentru ca umbra, în timpul vieţii sale eterne să-şi scrie pe pământ memoriile curate. Simţurile umbrei (întunecarea) şi ale lui Dan (lumina), prin întoarcerea foilor, au dimensiuni magice. Căci înlocuitorul este TU  şi acel spaţiu pe care îl ocupi nu poate să rămână gol, deoarece, conform legii succesivităţii, tu nu poţi ieşi din el în timp ce vei călători în Univers. Căderea lui Dionis, explică C. Negulei, este datorată voinţei sale de a încălca „interdicţia de a-l vedea pe Dumnezeu, de a atinge zona de dincolo de fiinţă şi nefiinţă, zona celestă”.
                Apare evident caracterul obsedant al poetului de a conceptualiza în planul trăirilor viscerale al unei iubiri adânci imaginare la care material, nu putea să ajungă. Mioara Avram, în interpretarea studiilor eminesciene (Archaeus şi Anamneza în Sărmanul Dionis) ne îndeamnă să concepem la Eminescu „anamneza generalizată”, iar „visul” ca având o semnificaţie ontologică majoră, în dauna celei onirice, demonstrând în Sărmanul Dionis existenţa a patru straturi de realitate şi anume: lumea fizică (Dionis, Pământ), lumea avatarurilor (Dan, Pământ oniric), lumea prototipurilor (Umbra, Lumina) şi lumea absolutului (Dumnezeu, Doma). Cum reuşeşte identificarea acestor stratificaţii ontologice? Numai prin căderea lui Dan din planul reflexibilităţii în cel al contemplării.
                Studiile tinerei scriitoare, cu rezonanţe din adâncurile filozofice, de descoperire a centrelor ideatice în lumea conceptelor eminesciene îl va îndreptăţi pe publicistul Aurel Cioran, fratele filozofului Emil Cioran, să deconspire „recunoştinţa eternă pe care trebuie să o poarte Carmen Negulei pentru Constantin Noica, cel pe care scriitoarea l-a vizitat de mai multe ori la Păltiniş şi din a cărei idee a trecut la studiul limbii sanscrite şi culturii indiene”. Tot el va aplauda dubla şansă a lui Carmen Negulei de a-l avea ca mentor spiritual pe Constantin Noica şi de a se hrăni direct de la sursă, prin bursa de studii oferită de University of Poona, Department of sanskrit, cu spiritul literaturii şi filozofiei indiene.
                Să înţelegem că Archaeus, ca spirit al universului, şi Anamneza, ca dualitate ontologică, pot da o explicaţie facilă conceptelor filozofice de universalitate, a cunoaşterii spiritului indian din creaţia eminesciană.

 Interferenţe literare, nr.5, 1998

miercuri, 13 iunie 2012

Literatura, Nu eşti copacul..., Gheorghe Apetroae Sibiu


NU  EŞTI  COPACUL  ACELA...






- Copacul eşti ca să–ţi înalţi  în cuget înfrunzirea
şi să te-apleci de multe dese ploi şi de furtuni prin ani,
să ţii de casă  şi căldură vie pentru cei sărmani,
sporind în stăpânire-ţi, lumii veşnică-nflorirea !..
-Copacul, nu îţi laşi în ger să-ţi piară olive rădăcini,
ci veşnic le hrăneşti cu jarul cerului care, arzând
în el păduri, urci razele-i în alte ranguri,revărsând
mărirea Lui şi adevăru-n glas al marelui Cu-vânt,
un duh divin, lumină sfântă, veşnic, sângerând!...
- Nu eşti copacul care se înclină la zefir pe lunci!..
- Copac te-apleci, robind ca să-nfloreşti în crâng,
jucând pe frunzele desmine razei liniştile-n vânt...
simţirii să rămâi fidel şi-n inimi soarele să-nchini
potire-cupe de lumini pe ramul tău cu stele ruginii...
Ţi-i  rodu-n creştere, la stareţul  cu gând viclean
ajuns la schimbul de sfârşit, noi vieţi, împărtăşind
cu nopţile şi  stele reci, iubind în sine ne-mpliniri,
cu-vintele-i înzăpezeşti: troian de griji şi-amor!...
- Nu eşti copacul acela ce pierea de alte vreri uşor!..
- Copac vânjos, veghezi stăpân pe tunet, fulgere şi ploi
cu inima-ncâlcită-n legi ce le dezlegi xilinic în trăiri,
clopot ceresc, vibrând nădejdilor în alte răsăriri...
Ţi-arunci poverile în mâna cerului şi-n schimbul lor,
de freamăt eşti cuprins şi duh,din duhul de lumini,
absorbi avid, tot ce nu este supt de alte rădăcini-
plăcerea cerului, o boltă ţi-i coroana chip în chip
şi uşă casei tale, iubirilor adânci când o deschizi,
stâlp templului în care îngeri cântă sfinte melodii
şi aripi crise îşi desfac în zborul prin nemărginiri!...
- Nu eşti copacul acela care - atunci pierea pe hat ...
- Copac ceresc, cânţi sevei calea, ca un serafim,
să o întorci din rătăciri, din frunze galbene-n păcat,
duh te pogori la-altarul rădăcinii, întru rai lăsat
şi-i cauţi harul în misterul tău, îl luminezi, s-auzi
cum creşti vânjos, înalt din mare şi  rodeşti curat
cu slava Lunii, arcă de iubire-n valuri şi în rugă ,
copac, cum creşti din tine liber, bolţii, păstorind
dorinţa stelelor ce-au coborât să-ţi cânte în irugă
cu păsările pe-al tău ram,cu glas de vânt prin frunze...
În noile rodiri însângerate-n chin, plăcerile îţi umblă...
- Nu eşti copacul ,unul, fără Unul, în nelinişti slugă!….
- Copac prin fire-ţi înfrunzit bogat,în alt păcat te vrei
preaplin de sevă, liber, înflorit şi ne-ntomnat de vremi
când nu te clatini şi-ncovoi,oricum, ci îţi înalţi pe stei
vânjosul trup de stea, al inimii cuprins, să îţi ajungă...
Îţi creşte trunchiul drept, cu-vântul  ruginiu din ieri
născut din sarea ţarinei cu-al primăverilor dureri,
când de-al lor simţ, o mare -ţi biciuieşte gândul ;...
Nu eşti copacul acela, altul, care se pierdea în umbră !...

duminică, 10 iunie 2012

Literatura,, The Morning of the Evening, Gheorghe Apetroae Sibiu






THE  PHILOSOPHI  OF  SILENCE
                 - by Gheorghe Apetroae  Sibiu
Coordonarea traducerii în limba engleză: 
anglicist universitar doctor Clementina Mihăilescu


As days went by and into encounters did they turn,
you-ve finally got clear
that her passion-flared eyes
may only soothe
of hidden words in a heanvenly sea-s waves
that it is so natural and fine for you
to carry your light
below the pomegranate trees and through the blooming snows,
its silence to undo,
and then hastily to wrap it up
and cover wat she-s got yet best
by the widest gown made up of morning stars.
Then, driven by the first of lusts.
Corollas you shall bring and lay before her feet,
and later snow and harmony
are to be found , on the sky shore,
shadowed by journeys
and in the end,
so full of life, the unborn dawn shall come,
as mystic emeralds.






FILOSOFIA  TRECERII
Gheorghe Apetroae "Dimineaţa serii"


Cu zilele ce cresc în revederi
ai înţeles că ochii ei
aprinşi de omenesc
se potolesc
în valurile unei mări celeste
de adânci cu-vinte...


că e firesc
sub rodii, prin zăpezi de flori,
lumina să îi porţi,
tăcerea să-i dezlegi
şi s-o îmbraci de-vreme,


apoi, să îi acoperi
tot ce are pur
cu cel mai lung veşmânt
din dimineaţa stelelor...
venust al primei voluptăţi,
corole să-i aduni
şi să i le aşterni
ninsori şi armonii
pe ţărmul cerului, de treceri troienit;
smaralde de mister:
vii, zorile din ne-nceput!...







vineri, 8 iunie 2012

Literatura, Scenă cu panteisme, Gheorghe Apetroae Sibiu



GHEORGHE  APETROAE  -  TEMPLE  ÎN  FLĂCĂRI


SCENĂ   CU   PANTEISME   I

De la cerul cu care de copil eşti logodit,
te hrăneşti cu himera-n fulger, glacială:
- E luna plină , uitată pe valurile crise 
şi umbra genelor castanii: lucirile ei
în descărnarea depărtării apocalipsei!...
Îşi oferă razele, aurul primelor flori,
lui Celaeno, pletele primăverii cuminţi:
dimineaţa  fericirii ei de apus răpită...
-În ploaia ta, rana aşteptării să-i stingi,
la botezul matern cu pâine şi cu-vinte,
mai înainte de nuntirea verbelor roase
de sărutul polar al luminii bolţii aride...
în cascada  îmbrăţişărilor  fierbinţi
s-acoperă cu cerul zâmbetul ei de copil....



SCENĂ  CU   PANTEISME    II

Ne - răpus, în jilţul ei de-argint prăvălit,
din ardere creşti în prospeţime lărgimi, 
luminii zărilor albastre, nevroze în doi:
sărutul lacrimelor pe fiecare piatră,
ofrande nivale  cerului bine strâns
în snopuri de fruze şi flori deşarte :
salcii plângătoare în al apelor zvon...
- Pe zâna cu păr andaluz despletit
în solitudine, înlăcrimând în cântece
de suferinţe, de umbra tămăduituare
adâncul veneric al pădurii i-l dezbraci
şi vălul multifloral în iluzii i-l prinzi
semn  nuzial şi miraj al dorinţelor blues...
Dintre verdurile adore ale stelelor,
oferi brizei, numai vesnicia rozei albastre
profeţită de nimfe, apelor nostalgice,
iar ei, numai  ei, simţiri cu balsam
de libertate în libertate.. cu-venita linişte...




SCENĂ  CU  PANTEISME    III

În bântuirea valului de despărţiri, în amurg
se învârt ace-secunde spre întâlnirea clipelor!...
Cerul,  în albastru, în el, căpuşând solar
primăvara nouă ce-şi ninge polenul azur
din corăbii în hyacint, legănate de noul vânt,
cântă, viscolind cu gingăşii, briza mării,
altele în altele, spulberând din fiecare zi,
scântieierile de plăceri în renuntiri de idei...
Toate-s ne-nceput: lumini, aşteptări, iubiri
prin ceaţă, polei, ploi şi ninsori de stele...
Tu, dormi în vina zbaterii balsamului de roze,
şi arzi în palme nisipul pelagic, nostalgiile
în leagănul de cântec  al  lebedei ucisă 
pentru o trezie în baletul  ne-cu-vintelor 
răstignite,unul în altul, sfâşiată - amintirea
sfârşitului  primelor  ploi  de  narcoze…


miercuri, 6 iunie 2012

Literatura, Anotimpul miraculoaselor combustii, Gheorghe Apetroae Sibiu





Dimineaţa serii – The Morning of the Evening



WAKE UP  WITHIN  MYSELF

First tree ray, couplet torn away drom the sky
Spring of sweet drinks and of scorching heat,
wake up within myself !...
wake up within myself, from the arms
of the first instant first thought…
…echoes of waves
At first star –s moon, the azure
Undulates its fickleness in your wine
Out of you, for us done, another raz was born,
And yet another instant,
Another seed, another hope
And troubled I am not, for the first day
Is noting but your way…
But, wake up within myself, universe of light,
Blue seed undulated by time…
Shake  yourself in signs, snowilke tears in summer :
Stars of night and stars of day over the beginning
Wake up within myself!?
- to share with me the first love with the azure…



TREZEŞTE- TE  ÎN  MINE

Prima rază sinceră, prinsă de cer desprinsă,
izvor de licori şi de arşiţă, trezeşte-te în mine !..
Trezeşte-te în mine, din braţele primei clipe-
primul gând în alcovul pustiu…
...ecouri de valuri !...
La prânzul primelor stele, azurul îşi leagănă
în al tău vânt,  nestatornicia…
Pentru noi încă o rază s-a născut din tine,
încă o clipă,
o altă sămânţă, o altă speranţă de viaţă
şi nu mă supără că mijlocul primei zile
numai în tine este cuprins… 
Dar, trezeşte-te în mine, tu, acum, univers de lumină,
sămânţă albastră legănată de timp
rodie a ceruluiu pretutindeni  crescută
şi mereu în tine  crisal înflorită
scutură-te-n zodii, ninsori de lacrimi în vară :
aştrii cei de seară şi zi de peste început…

Trezeşte-te în mine, zeiţă a luminii!?
- să-mi povesteşti despre prima dragoste cu azurul….




 Dimineaţa serii – The Morning of the Evening
WAKE UP  WITHIN  MYSELF

First tree ray, couplet torn away drom the sky
Spring of sweet drinks and of scorching heat,
wake up within myself !...
wake up within myself, from the arms
of the first instant first thought…
…echoes of waves
At first star –s moon, the azure
Undulates its fickleness in your wine
Out of you, for us done, another raz was born,
And yet another instant,
Another seed, another hope
And troubled I am not, for the first day
Is noting but your way…
But, wake up within myself, universe of light,
Blue seed undulated by time…
Shake  yourself in signs, snowilke tears in summer :
Stars of night and stars of day over the beginning
Wake up within myself!?
- to share with me the first love with the azure…