duminică, 31 ianuarie 2021

Literatura- Marile zăpezi, Gheorghe APETROAE, Sibiu

MARILE ZĂPEZI
Gheorghe APETROAE; Sibiu

La Șanta-Păltiniș te urci pe trecători de cerbi
și-n murmurul zării, în urlete de lupi,
s- ajungi sfințit de plaiu-nzepezit...!
Î(n)noți cu greu printre troienele
ascunse-ntre cabanele de lemn,
pustii, cu-acoperișuri de șindrilă-
mpovărate de polarele zăpezi...!
Îmbătrânite, gem de plecăciuni,
sub biciul vântului iuțit în asfințit...!
Și porți aici inverniei povara vrerii ei...
Te lași curtat de cavalcadele de nori
ce-și cern prin sita cerului pe stei
cu vântul aprig, fulgii lor mărunți,
dansând șăgalnic și în piruiete lungi,
înveșmântați în giulgiul razelor,
brânciți, căzuți în râna brazilor înalți,
pe cetini moi și dese, așezați
pe-alcovuri albe, calde de plăceri...!
La Păltiniș ajuns, te bucuri ca și ieri
de mijlocul de iarnă din cuprins,
de Soarele râzând prin crăpături de cer,
cernit de ceața groasă-a plaiului înalt,
de strălucirea zărilor cuprinse-n El,
în muntele ”Bătrâna”, marile zăpezi...!

La Păltiniș-Sibiu, 30. 01. 2021

sâmbătă, 23 ianuarie 2021

LITERATURA: UNIREA MOLDOVEI CU ROMÂNIA, poeme, Gheorghe APETROAE

 EVENIMENT NAȚIONAL CU RĂSUNET EUROPEAN: „ 24 IANUARIE 2021, 161 DE ANI DE LA UNIREA ÎNTRU VECIE A ȚĂRII MOLDOVEI CU ȚARA ROMÂNEASCĂ”


MĂRTURII DESPRE UNIRE”-
GHEORGHE APETROAE, SIBIU (G.Ap.)


I. ”MĂRTURII ”
Patriei,/ Istoria, cupolă de rubin, / e un cântec de arbore / întins peste neam...!/ E pajura ce-i poartă în aripi/ izvoarele în culorile de sânge,/ pâine şi cer;/ e cântecul de dor al trezitelor zări/ din Cartea Unirii...!/ Printre genele zorilor / săgeată cerul arc- / în trunchiul de Eroi/ cu rădăcini de neam, intins-arcul noii generaţii…!/ Din sângele ţărânei/ trandafirii cresc temple- / scut şi simbol:/ Limba şi neamul, marea şi cerul – / stau mărturii de safire/ Poporului Român, Erou!


II. Și în Ardealul românesc, unde locuiesc de 40 de ani, ca și aici în BOROAIA mea natală, în toată BUCOVINA- diamant din stema lui Ștefan , ori din îndurerața și orfana BASARABIE, lupta pentru unitate națională și pentru întregirea României a început cu mult înainte de MAREA UNIRE. În acest context îl pot exemplifica pe marele luptător și patriot roman din Ardeal, AVRAM IANCUL , pe care, în urma uneia din manifestările culturale ale ASTREI rediviva, care a avut loc la Țebea, acolo unde tribunul odihnește sub gorunul bătrân, străjuit de tunul libertății, într-o permanentă veghe la neam și la țară și, sub impresia acestui eveniment cultural, am încercat să-l imortalizez în poemul:


”DORUL DE IANCUL” G.Ap.:

De dor de Craiul lor, / răsar la Ţebea moţii …/ îşi leapădă calvarul/ şi-l freamătă-n gorun/ să le coboare Iancul/ în retrezire cerul/ cu Vidra în cunună/ şi Apusenii brâu …/Durerea să le curme,/ El se revarsă-n zorii/ împărtăşiţi cu Horea,/ sub roata altei lumi …/ Sfânt, magul libertăţii/ şi soarele dreptăţii/ se-nalţă printre astrer/ mai falnic, mai august …/Furtunile să-nfrunte,/ El se-mpleteşte-n ramul/ gorunului din Ţebea/ cu freamătul român !…/ din Mureş le cuvântă,/ din Arieş le cântă/ pe undele soboare/ de harfe îngereşti …/ Că-s ocrotiţi de Thetis,/ mărturiseşte Crişul/ cu malul drept în Tisa/ şi malul stâng în Nistrul …/ O mamă, România,/ i-a botezat şi-n Jii.../ Înconjurat seraphic pe drumul sfânt al Vidrei/ îi însoţeşte Iancul în cer,/ în munţi şi-n fii …/ La Ţebea-nalt gorunul/ le stăruie zenitul !/ să le aline dorul,/ El le-mplineşte visul …/ În templul Judecăţii,/ din tronul dreptei legi/ le porunceşte Iancul, îi vredniceşte sfântul/ să-şi neclintească locul, şi,/ împlinindu-i gândul,/ pe Apuseni, pe Alba,/ va străluci Crai Nou! …/ Se creşte-n cer gorunul/ şi se preschimbă-n scuturi/ cu chip de moţi, Ardealul/ iubit de Dumnezeu...!


III. Suferința de secole a românilor din Basarabia și din Bucovina noastră și a mea am surprins-o în poemul

”MATER DOLOROSA - SCRISOARE CĂTRE FIICE” - (G.Ap.):

< Fiicele mele tribune, auguste,/ glorii latine,/ vă vreau lângă mine.../ mamă cu mult of, vă cuvânt:/ liber vă este drumul de sânge / în limbă şi datini,/ de Sfântă Unire, vă înţeleg ruga,/și-m suflet v-o ascult!/... Cu aură de dor, codrii / şi ţarinile vi le-am cuprins,/ iar mormintele străbune / vi le acopăr de veacuri, numai cu crini.../... Coroana lui Ştefan cu stele de flori şi cuvinte, / o port boltă de slavă, unui singur românesc pământ!/ ... Mirese de suflet și plai / de port, de dor şi de grai,/ fiice prinţese române, / vă vreau lângă mine, în raiul de Sfântă Unire,/ în aceeaşi strămoşescă glie.../ Copile nefericite-n trăiri,/ prea iubitoare de mamă,/ cu soarele meu vă cunun / pe amândouă!.../ Cu glasul cerului senin, / al unei mari și singure inimi,/ vă chem la sânul meu arzător... / De atunci, vă doinesc, / grabnic lângă mine să reveniţi, / să vă petrec în alaiul divin.../ Basarabie! Bucovină! /Mamă, vouă, în putere,/ Tricolorul vi-l port cu credinţa / în adevăr şi destin…!>


IV..Reîntoarcerea tuturor românilor în singura lor patrie ”ROMÂNIA” este dezideratul spiritului unionist national, care a căpătat valențe istorice sub steagul UNIRII, cel de la 1859 și cel de la 1918. Drumul reîntregirii este deschis pe un filon de românism și de aceea îl cânt în versurile:

”IMNUL REÎNTOARCERII ÎN PATRIE” –

 „Patria este locul, lumina şi vechimea neamului - G.Ap.”

Prin colbul zărilor,

de fiii tăi

atât de mult bătut,

 la tine să se reîntoarcă,

 pe locul lor străbun,

Tu, cutezătoare Patrie

 le cânţi solemn, de-ntorcere

 şi le reverşi din al tău suflet,

 scumpi zorii re-ntregirii…!

*

Tu ştii şi poţi a-i vindeca

 de dor şi rana rătăcirii,

din gheara vitregiei lor

 a-i smulge, de la moarte

 şi a le da semnul de bun venit

 în liberă sosire,

 tot dreptul de-nălţare-n tine

cu-alesele lor fapte!

*

Să-i reînveți că sunt lăstari

din trunchiul României,

și să le-aprinzi în cuget

mare vie, flacăra Unirii,

…în duhul firii tale re-nflorit,

Tu, mamă cu iubire,

nu înceta a-ţi reprimi

în cuviinţă dreaptă, fiii...

 Azi, bucură-te că se-ntorc

în tine-acasă şi-ţi cuvântă!

Toţi sunt ai tăi şi vin a-şi coborî

 în rosturile gliei

 sămânţa sângelui matern,

 să-ţi crească-n stăpânire

 pe şesuri de lumină

 …sfânt, geniul României!

”IMNUL REÎNTOARCERII” - „Patria este locul, lumina şi vechimea neamului - G.Ap.”

<Prin colbul zărilor, de fiii tăi /atât de mult bătut,/ să se re-ntoarcă -n tine, acum,/ pe locul lor străbun,/ cutezătoare Patrie / le cânţi solemn, de retrezire/ şi le reverşi din al tău suflet, / scumpi, zorii re-ntregirii!/ Tu ştii şi poţi a-i vindeca / de dor şi rana rătăcirii,/ din gheara vitregiei lor,/ a-i smulge de la moarte/ şi a le da un semn de bun venit/ în liberă sosire, / tot dreptul de-nălţare-n tine /cu-alesele lor fapte!/…în duhul firii tale re-nflorit/ de mamă cu iubire, /nu înceta a-ţi reprimi / în cuviinţă dreaptă, fiii.../ Să-i reînveți că sunt lăstari/ din trunchiul României,/ să le-aprinzi în cuget/ mare vie, flacăra Unirii!/ Azi, bucură-te că se-ntorc/ în tine-acasă şi-ţi cuvântă!/ Toţi sunt ai tăi şi vor a-şi coborî/ în rosturile gliei / sămânţa sângelui matern,/ să-ţi crească-n stăpânire/ pe şesuri de lumină/ …sfânt, geniul României!


V. Nu departe de Boroaia mea natala, din miezul Bucovinei bat mereu clopotele Putnei, al căror glas românesc de întregire a neamului l-am auzit, ajuns la Putna în anul 1991 și l-am redat în poemul ” GLASUL PUTNEI”- (G.Ap.), poem pe care l-am lăsat înscris, în anul 1991, în hrisovul acestei sfinte mănăstiri ștefaniene, acolo unde Ștefan, odihnindu-și oasele, continuă să-și cheme oștenii și să pornească o nouă luptă, pentru a-și aduce acasă toată Moldova, cu toată Basarabia și tot restul de Bucovină...

GLASUL PUTNEI

<< - Români, ce înfloriţi fiinţa/ unui popor creştin, viteaz,/ Moldova nu i-a voastră soră,/ cu Nistru-n plâns, român în glas…?!/ Săriţi, dar, toţi! …striviţi tăcerea/ de ger pe un străbun pământ…/ grăbiți, cât glasul ei mai cântă/ şi-mi trageţi clopotul cel sfânt…!/ El va rosti la cerul lumii/ de un popor și-un ideal.../ Din vrerea Putnei, o Moldovă/ vă poartă scuturi de hotar…!/ Nu staţi ca să-i truncheze trupul/ şi fala să-i spurce-n orgii;/ purtaţi- o -n braţe la durere,/ i-aprindeţi torţe-n morţi şi vii…!/ Iar, de-i nevoie, în Unire,/ daţi Prutul Nistrului!…Treceţi/ Stindardul sfânt al României/ pe locul gliei strămoşeşti…!/ Să simtă cei orbi că Românii/ sunt mândrii daci, demni de trecut…!/ -Tu, Decebal…! - Mihai…! - Ştefane …! / Voi știți şi-acum ce-i de făcut?!/… Acum, cât glasul ei mai cântă,/ pe pod de flori treceți la Prut/ şi strângeţi-o la pieptul ţării/ augustă-n românesc triumf…!>> G.Ap..

joi, 14 ianuarie 2021

LITERATURA; El,EMINESCU, GHEORGHE APETROAE; SIBIU


EL, EMINESCU

Autor: Gheorghe T. Apetroae, Sibiu

(poem pe care l-am scris într-o seară senină dintr-un început de iunie,
aflat cu soția și copii pe marginea străjuită de tei înfloriți, a lacului
din Cătămărăștii Ipoteștilor, plin de nuferi și de trestii, prin anul 1983).

Când pe harfele de unde
stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii,
valuri risipte-n grind,

fruntea - boltă peste veacuri-
El și-o-nclină visător,
să-şi revadă-n codri lacul,
strălucirea în izvor...!

Pe azure văi de cuget
cu ochi negri lin(i) coboară
El, Luceafăr al iubirii,
printre nuferi să răsară…

Cu Luna se plimbă-n trestii,
iar din cornu-i de argint
îşi desfată nemurirea,
dă tăcerii dor şi gând...!

Teii, încărcaţi de floare,
ning miresme de amor,
El, luceşte-n rostul lumii
spre trecut şi viitor…! . Din grădinile de aur
îi culege Lunii crini-
să-i păstreze-n templul firii
candelabre de rubin...

... El, ecoul între clipe:
stea cu duh prin galaxii;
arc de cer în El - lumina
celei mai pure lumini...!

Din volumul ”Depășirea trecerii”, Editura FIAT-LUX, București, 2000; Revista „Foaia Poporului” - ASTRA, nr. 6, ianuarie, 1993.

luni, 4 ianuarie 2021

LITERATURA:ŢARĂ BOLNAVĂ Gheorghe APETROAE, Sibiu

 ŢARĂ BOLNAVĂ

Gheorghe APETROAE, Sibiu
Ţară bolnavă, durerea şi răul îţi zac ascunse cu cerul în noroi şi pâslă de fum;
din zăpezile pe stânci balauri cresc pe creste, purtaţi de vântul toamnei peste stei, nebuni …
Cascade, peste tot, îţi înzăporesc lumina din izvoare, bulboanele-nghiţind îngheţul tău în râu;
mai vin şi păsările-n crâng, doar ca să-ţi cânte jalea, când şobolani din zodii îţi mişună urban sătui destui …
Și-ţi dorm „bâtlani” în trestii şi-n mâl „ceata de broaşte”, iar nada în năvod s-adună tot mai greu …
Mai ai femei cu braţele de flori întinse prin casele curate, uitate de plăceri...
Mai stau căpiţele de fân în dosul şurii şi-n ţarc mioare, prea puţine, mai behăie de miel,
iar vacile, rămase din măcel, aşteaptă de păşune, s-adune-n clopul sorţii al laptelui „mister” …
Mai ai cărările pe crestele alpestre, tot aşteptând mioarele, în turme care nu mai vin
şi stele blonde-ţi mai răsar devreme, dar când te văd în umbră, în noapte-ţi pier în chin …
Ţi se-nmulţesc, în schimb, „hârciogii”, se-mbuibă ca flămânzii toamna din porumbiştea neculeasă de ţăran …
şi tot mai rară-ţi creşte iarba printre spinii verii, iar sălcii prinse-n dâlme te plâng, dar în zadar…!
Tu ai şi „cruci” pe cer şi cruci în cimitire, ce se-nmulţesc acum prin satele ce pier,
când mulţi copaci, de noul vânt, blestemul tău, căzând zăpor de suferinţă, se vor sicriul tău …!
Şi-ţi cresc din ploaia nopţii peste frunte „şerpii” şi râuri scurg veninul lor în marea-ţi de dureri…
La serile albastre de tăcere plâng bătrânii, în van, ducându-se, te duc doar ca să mori cu ei …!
Ţi se-n înmulţesc „năpârcile” în taină, iar gloata ţi-e muşcată, e-n groaznice dureri, de ieri …
Și mulţi ţărani îşi dau hectarul pe-o para, la zar primit, de s-ar scăpa de el …. e greu …!
Au ruginit piroanele în porţi ce cad din balamale, iar carele nu-ți ies din curţi, nici se întorc din ţarini;
se-mpodobesc ferestrele în colb şi în paianjeni şi-n vatra stinsă de cătun, în sihle se-ntorc anii …!
Ciulinii cresc în şes, se-ntrec cu mărăcinii şi-ţi bate „Traista goală”, de mulţi ani a pustiu;
La Râul Vadului închizi devreme ochii şi casele îți urlă în steu din senin …
Și vin străinii, ca să-ţi vindem totul, în a-ţi grăbi pieirea; să-ţi verse sărăcia în sacul ce ţi-e gol;
ei vâră-n sacul lor pân-l-or tixi nebunii, noi, să cerşim la poduri pentr-un leu …
La subsiori, pe trup, pădurile îţi tund, de poale te despoaie, în alte părţi virgine putrezind...,
dar cresc vârtoşi din gropile din drum stejarii de care să te sprijini, să nu apleci de boală, nici de vânt …
Că pomii tăi, bătrânii, de rod lipsiţi, s-or altoi de vreme, spre- a-ți înflori noi stele din muguri rubinii
şi-n gând de vindecare să-ți înmulţească zorii izvoarele prunciei, să-ţi ieşi din agonii …!
Valea Oltului, 5.03.1999
Este cuprins în ciclul de poeme „ Destine”, din volumul de versuri„Depășirea trecerii„ Editura FIAT-LUX, București, anul 2000