Literatura, subiacenţe, G.A.S.

SUBIACENŢE

 


Ea şi El, cu cerul
înţeleşi,
iscodeau zăpezile 
din memoria gliei...
Tu coborai, să urci
penumbre
printre pietrele vremii,
din primele flăcări,
însemnele firii...
 
Când seminţele
lor
mureau de două ori
de  nemurire,
colorai cu răbdare
lumina sângelui
 în arce corole
petale: irişii ţărânei
cerul  şi... marea ...
 
Printre ferigi şi reptile,
dogorât
de ultimii  aştri,
calcai  arborean
nemărginirea...
de multă primăvară,
seminţele lor
reîncolţeau selene ...
.. se deschideau
pleoapele
ochilor tăi albaştri.....


Gheorghe Apetroae Sibiu

Literatura, C\ntecul lui Crist.... , 18, G.A.S.

GHEORGHE APETROAE - SIBIU
“ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR, 18 ” 
 

LA  PORTO  SANTO
 
Felippa, din Levant, un  vis
cu mlădierile-i în valuri
sub cerul  nins de ametist
pe- alesul ei şi-l duse cântec
în  dezmierdări şi  dăruiri
pe lunga caravelă  Sfinx
în paradisul  Porto Santo ...



o insulă-n  strai andaluz
şi-o  floare-n braţul ei, Azore
al Madeirei , lumii ,  Eden !…
... acolo zorii ninşi pe zare
se sparg  de  stânce arenii,
aşa cum stelele, de haos!…


Acolo - şi prinse neuitarea
în el, icoană -n roze crome...
şi-acolo, ea  l - aşează prinţ,
stăpân castelului şi legii,
de argilii şi-agate marmori…


Când cerul tot  în sine-i  cade
pe braţe frânte din lumină
în dezmierdări pure, fierbinţi
spre  arzătoare, noi dorinţi,
cu pătimiri sfinte -n săruturi
Felippa -n  El, e şi mai mult
 
prelinsă-n lacrimi, înger, firii
şi gând al inimii din  astre
rămase-n cer  şi în simţiri
de sânge, clocotind fiorii
un trup cu El, un singur duh 
ţinut de drag, ea e-n iubire!...


Visa ,el, Crist..., un vis al ei,
ea , lui,  oceanul fericirii ?!...

Gheorghe Apetroae Sibiu
 

Literatura, Cântul 17, G.A.S.

“ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”, 17

Silogismul literastului Gnomonus Genomus Plicticus
din K.cultura.ro - revist
"Când Totul e într-un Nimic
şi ... din Nimic e Totul,
tu, prinţul sau poetul,
ce crezi că eşti, ce poţi să fii?!.."

MARIAJ LEVANTIN

La revărsarea Lunei pline,/

în turnul falnic de cristal, /

nuntirea începuse grabnic! … /

Dorinţele -şi uneau , rebele /

plutind sub sărutări selene,/

El ,Cristofor, iar ea , Felippa.../

de-mbrăţişări, adâc aprinşi /

roze muşcau din roze buze… /

sărutul lor, un cer în fulger,/

ritmat în cor de filomele .../

Pe creştet, prinţul i-aşternea/

Felippei, marea diademă, /

din amintiri, stelar şirag /

şi văl, adâncul greu al bolţii,/

filonul sfânt, serafic larg…./

zei palatini cântau pe clape/

pianic valsul cris pe ape/

şi clopote rosteau nuntirea/

cu glas de boltă, nemurirea, /

în semn de răzvrătiri barbare…/

Lui, de cântari sfinte, învins/

şi în iubirea de Felippa,/

din ape-i înflorea rostirirea /

sâni alunii, pe văi de flori /

şi coapse-n arcuri abisale…/

Pe braţe- o trece -n sărutări /

sub arce-n raiuri princiare /

rob, ei , cerescului alai... /

De irişi, flăcări ard azurul/

cu-al duhului - mir princiar... /

Şi raze, dar de nuntă-n scrin /

pe faţă-i hoinăresc, un zâmbet, /

cu-vinte de lumină - n mir…/

El, ei, ea, lui, se ofereau... /

Când el o prinde-n dezmierdări /

uşor saturnian de mijloc:/

cărări cu-vintelor în cântec,/

colind, înviorând apusul,/

spre-a răsări rotunde stele .../

Iar în vulcanicii ei munţi,/

pe dansul sânilor pătrunşi /

de mari simţiri şi-nfiorări /

de-al mărilor...plăceri în val, /

nuntea acum întreg Levantul !…

Literatura, Cristoforul 16, Gheorghe Apetroae

GHEORGHE APETROAE SIBIU  - “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR” -

Cristoforul 16

DAR DE NUNTĂ

Un prinţ , mai zâmbitor
decât lumina cerului de crini,
pe lira timpului  trecut
în orfic cânt s-arcuia-n boltă ,
iar ea, Felippa, în  săruturi
valsa –n amor  stea eritrină...

-Prinţesă-ţi dăruiesc iubirea,
câmpii  regale, andaluze 
şi limpezi, zările - aurii ...
 din flăcări, limpezind azurul...
ea-n cerul turnului de- argint ,
mireasă-n cer, lui, în sclavie…

 Dar, El, cu glasul stins, de crist,
rupea din rai albastre taine
şi-i  culegea zări rozasii ,
mistere din nemărginiri...
Ii  oferea ca dar de nuntă,
Felippei lui, călătorii regale !...
La zorii stelei-n vii lumini-
iubirea lor, izvor în fire,
îl răsfăţa-n sfinţite gânduri -
făclii prin luminiş de cer
buchet de vise în  iubire  
pe ne-nceputuri celestine!..

Iar în stelarul sânge scurs,
prelins pe neciobite stânci ,
cu visele-n-mpliniri stelare
plutea -n oceanul lor, un astru,
uşor, cum numai o gondolă ,
în seri, spre insula Cimpangu !... 

GHEORGHE APETROAE SIBIU -
“ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”

Cristoforul 17

17. II. MARIAJ LEVANTIN

La revărsarea Lunei pline,
în turnul  falnic de cristal,
nuntirea începuse grabnic …
Dorinţele -şi uneau , rebele
plutind sub sărutări selene...
El ,Cristofor, iar ea , Felippa,
de-mbrăţişări, în ei, aprinşi
roze muşcau din roze buze…
sărutul lor , un cer în fulger,
ritmat în cor de filomele ...

Pe creştet, prinţul i-aşternea
Felippei, marea diademă
din amintiri, stelar şirag
şi văl, adâncul greu al bolţii,
filonul sfânt serafic, largul….

zei palatini cântau pe clape
pianic  valsul crin  pe ape
şi clopote sunau în larguri
cu glas de boltă, nemurirea,
în semn de răzvrătiri barbare…

Lui, de cântari sfinte învins,
pentru iubirea de Felippa,
din ape-i înfloreau  rostirirea
sâni alunii,  pe văi de flori
 şi coapse-n arcuri abisale…
Pe braţe- o trece în săruturi
sub arcele de bolţi , spre rai
rob, ei   cerescului  alai...
de irişi, flăcări ard azurul
cu-al duhului - mir princiar...

Şi raze, dar de nuntă-n scrin
pe faţă-i  zâmbet hoinăresc
spre-adâncuri, vreri îi ispitesc,
cu-vinte de lumină-n mir…
el, ei, ea, lui, dar s-oferea... 
Când îl apucă-n dezmierdări
uşor, saturnian de mijloc
cărări cu- vintelor în cântec,
colinde-nviorează- apusul…
spre-a răsări rotunde stele ...

iar în vulcanicii ei munţi,
pe dansul sânilor zglobii,
de mari simţiri si-nfiorări,
al mărilor, plăceri în val,
nuntea acum întreg Levantul !…

,

Literatura, Mit de vindecare, Gheorghe Apetroae Sibiu

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

Cristoforul  15

MIT DE VINDECARE

De lipsa ta , o stea din nevăzut -

Felippa  cerului  lazur,

El,  prinţul suferea în vis…

azi , din priviri şi din surâs ,

un cer de linişte-i redai…

alintul tău e de-mplinire…

şi al tău  glas, cântecul crist

pe bolta–n ccrisotil, l-ascultă…

Că soare, lui ,  lumină firii,

zăpezile-i  topeşti cuvinte…

eşti  stelă  mit în  răsărire 

şi-n dans îl prinzi, ca să-i ucizi

pe rând, hapsinele  ursite…

îl porţi pe  zări  astrofilii,

de îngeri, ninse, care-i cântă

pe strune de  vioară  sfintă,

în noi acorduri de voinţă,

spre mare, iarăşi, îndemnându-l !...

Că eşti mireasă zilei, zână

şi cerul tot  e-n  ochii tăi

stropiţi pe irişi cu turcoaz 

ce groase ceţi  desfac  în  fire…

eşti stea cu sorţi de retrezire

şi-n tainicul  apus , zburând

de-o vindecare –n necuprins,

pe prinţ îl porţi în retrezire….

Literatura, Leământ astral, Gheorghe Apetroae Sibiu

LEGĂMÂNT ASTRAL -
Gheorghe Apetroae Sibiu
Timpul , purtând pe braţe cerul de roze, cugetă despre sine în altarul entropic al genunei şi despre lumina luminii,.. pământul, cum să-l ardă în purpura rugului, cu lumina cu care îi cunună albastra lui ţărână…În memorie , rămânându-i doar somnul - şi asfinţitul îşi va robi visele altarului cu chipurile celor dispăruţi…
Brăzdează în el - timp fluvial de jar al adâncului de cer, arborii ce vâslesc cu istoria stelelor, erele ştiute numai de zeii altarului, prea nepăsători…Pe crestele primelor brazde în cer germinează , de la început, neînceputul, spre marea întoarcere la pacea astrelor, o tot febrilă renaştere…De sub brazda plugului stelar , sufletele albe ies şi râd azurului rătăcit printre pietre…
Rămase-s bolţii, doar tenebrele trecerilor prin labirintul muzelor ..
Păsările soarelui cântă în zborul lor cu lire eritrine de milerice raze , privesc ecstatice în oglinda de nisip a mileniului de pâine fârâmiturile de pe mesele depărtate de tâmplele trecerii tale , ale lor şi , a le ciuguli, îşi scutură aripile numai de cuvintele triste ,rătăcite prin lava uitării cu ritmul luminii….
Tot, Timpul , cu cormanele antropomorfe, arată pământului ce-i rodnicia, întoarcând dinspre fiecare dimineaţă de primăvară umbrele în noile morminte, buchetele astrelor de crini…E rodul cerului greu de laudă şi munca , şi-a împlinit-o, El, în merele zăpezilor celeste…
Cerberul cu dinţii de lapte, locotenent cu săgeţi înflorite pe arcuri de clipe săgeată mereu dorul ţărânei însărcinată de primii semănători ai cerului, drumul spre Hades în chinurile facerii telurice, ale grâului, în spicele soarelui tainic…
Plugul cerului frămîntă în vlaga trecutului şi din înmuguririle astrale cresc tulpinile de gând ale stelelor, rodind noi zboruri pe zările limpezite de liniştea mormintelor stelare, în sângele luminii, cu miresme de coacere ale lanurilor, în freamătul de împlinire a vântului orfic…
Umbrele cerului sunt zilele furate de vânturile astrale, halouri de fulgere crisoberile în dansuri frenetice cu veşnicia şi în eterne depăşiri cu trecerea flăcărilor....
Ochii stelelor privesc aurorile propriilor nevederi, iar pleoapele lor sângerează în aripile păsărilor tăcerea şi iar tăcerea şi din nou tăcerea…
Nebunia luminii s-a cununat în altarul timpului cu dorinţa vieţii din tenebrele ţarinei, iar zorile, mereu altele la porţile timpului, înrourează dimineaţa serii… G.A.S.

Literatura, Cântec.... ,Trezirea prinţului din vis, Cristoforul 14,

TREZIREA PRINŢULUI DIN VIS
Gheorghe Apetroae Sibiu

El, prin cupola – naltă, cu ferestre prinse
nemarginirilor cinabre – sidefii,
din flăcări olivii în vii culori stelare,
sorbea într-un nesaţ, narcisicul balsam …

Era Cu-vântul ei cu resorbire- adâncă
în suferinţa celui care se-ndrăgise
de marea -n ispitirile-i aprinse şi de Ea…
şi-n faţă-i cerul , vălu-şi desfăcuse …

Ea, soarele, ardea în prinţ, în ochii lui
cu suliţile –i lungi de gene ce-l pătrunse…
cu glasul ei de înger – lira razei ,
de cât cântâ în El, în grai se prefăcuse !…

Un zâmbet viu sporea pe buze argilii,
 sărutul ei era un duh serafic, de iubire,
cu-vintele –i erau înfipte-n trupul Crist,
lăuntru-i adâncea cu fericite vise…

Apoi, cu părul lung , în blonde bucle
şi faţa cum cristalul stâncii . lazuriu ,
cu sânii de- ametist, în semilune,
Felippa lui, obrajii crisotili i-atinse…

Cu ochii de azur, în irişii morbizi pătruns…
în simţ înviorându-l , el s-aprindea pe cer
de buzele-i fierbinţi…, astral era sărutul…

Îl fericea într-un Cu-vânt ales acum,
pe prinţul revenit din lumea firii reci ,
cu razele din zorii care-l retrezise !…