sâmbătă, 31 martie 2012

Literatura, The Morning of the Evening, Gheorghe Apetroae Sibiu


Gheorghe Apetroae Sibiu*** Dimineaţa serii- The Morning of the Evening




-Translation: 
Anglicist  dr. univ. Clementina Mihăilescu

MOONBEAMS

Moonbeams touch me, caress me,
I tel them my sorrow,
they surround my sadness,
 with love they fill me,
thei wash away the darknes of time when
I want to know
what they think
about the abyiss of the world,
about its endless flight…

Not one beam escapes this straight way,
not one star remains a primordial star…
Even the earth knows well to think
about the end
Of the people coming from blossoming worlds,
passing one by one…

Moonbeams  , I can see you,
in your play, your lips are smiling!...
Here! You quieltly penetrate
the depth of my ezes:
You stir me to the love of my mind,
when sending your arrow
strayght towards the heart of my sky, you,
 the doting beam of gods.

When I conquer your secret,
 zou make me blush,
your cover me with clouds,
in order to feel your leam life,
that of a set star, in me,
 love should grow on selenary meadows;
I satisfy you…you offer me more light…

From dusk to dawn, endless worlds,
deliberately awoken by the Sky.s  Fates…
I live with my beams,
 from Selena.s face
In the night.s aura, with irised opened arms…

-Translation: Anglicist dr. univ. Clementina Mihăilescu


RAZELE  DE LUNĂ

Razele de lună mă ating, mă alintă,
le spun durerea,
îmi împresură tristeţea,
mă încarcă de-amor,
mă purifică de negura vremii,
când le cer părerea,
de abisalul zbor…

Nici o rază nu scapă de calea
cea dreaptă,
nici o stea nu rămâne stea
de început…
chiar şi pământul stă bine
să  gândească sfârşitul
popoarelor de lumi răsărite,
înflorite să treacă pe rând…

Rază de lună, te văd, în al tău joc,
ai zâmbet pe buze !
Iată ! Îmi pătrunzi tăcută
adâncul  ochilor mei :
mă inciţi la iubire de cuget,
trimiţându-ţi săgeata
în inima cerului meu,
mult iubitoare de zei…

Când mitul ţi-l înving, mă îmbujorezi,
mă acoperi cu norii
să-ţi simt trăirea ta de rază
a stelei asfinţite,
iubirea în mine să crească
pe pajişti selene,
Iţi dau satisfacţii…
tu mă luminezi şi mai tare…

Din amurgire în răsărire,
lumile  necuprinse,
în vrere trezite
de ale bolţii ursite,
trăiesc cu razele mele
de pe chipul selenei
în aura nopţii cu braţele
de irişi, deschise…

Editura ADE PRINT, Sibiu- Hermannstadt, 2007



joi, 29 martie 2012

Literatura,Zvon, Gheorghe Apetroae Sibiu



IV.   SONATA  ASTRELOR
                                     




ZVON

Tu , călător în  stele  bătuceşti  imensul
din cercul  timp,  în vrerea ta  pierdut...
din neştiut aduni reci crini, roze şi irişi
şi mori cu florile de toamnă-n limoniu
sedus de-amurg !.. În cerul altei clipe,
porţi pe-ai tăi umeri, altă stea, delirul,
muşcând din firea ta, o stingere de rug
ce arde sub travea falsă a cerului lazur,
în El, în ametist  şi-n chihlimbare roze!..

Din lira-ţi de păun îi cânţi, în Ei, sonetul,
chiar  Lunii ce-ţi  şopteşte - n fiecare val
al mării, un amor nestins. A o îmbrăţişa,
te urci desculţ pe zare-i, profetic şi regal
cu dorul la  trecut, angelic, intonând
coralele serafe... cu gândul constelar
la jumătatea ta de stea, pe ţărmul realgar..
iar în nebunele iubiri de astre în plăceri,
gemi, tot în despărţiri, de încă alte vreri....

Doineşti din fluerul de soc, în altă rugă,
de frica revederii  stelei  tale-n umbră...
purtat de un zefir din liniştile-ţi renăscut
aşa cum cerul, de iubiri, s-arată obosit
şi geme-n valul mării, de o rece toamnă,
în chinul frunzei  ruginite -n viile foşniri,
pe-alei de  amintiri ce se ascund în iarnă
cu zilele - ţi rămase, s-apună-n clocotiri
la zvonul unui timp de nouă primăvară!..

marți, 20 martie 2012

Literatura, The Morning of the Evening, Gheorghe Apetroae Sibiu


THE  FASCINATION  OF  THE  ANTONYMY  OF THE  APOLLINIAN WITH  THE  TELLURIC

Ever Since


 Translation:  dr.anglicist Clementina Mihăilescu, University "Lucian Blaga" Sibiu

The ephebe, who’s rather mesmerized, while the sapwood’break...
I am listening to the streams of the seasons purling archetypely –
because of the steep of crucified quests, bleeding
through every beam – to the songs of the stars,
first in the hyacinths, forsythias and daffodils,
then in magnolias, lilies and in roses...

Ever since, the stars have kept falling down in the holms
and I‘ve been growing them in the Midsummer sunset,
flirting with the quarrelsome Eol...
ever since I have been to the deep meditation of the rocks,
that had fallen down in the rivulet I had often come down to
in the verses, with rhythms carved from themselves,
and I asperse them with the memories of the April rains...

Ever since, I have been listening to the white symphonies of the zephyrrus
with the melodies of the non-beginning overture
in the sky’s solemn flats, which I had buried
together with the trills of the lark, together with the springs,
but the white, black, green and red butterflies, billed by
the hail in the summer, I had exhumed
from under the blue roses that are still in blossom
in the childhood of the symbol, the expectations
of those who had gone before us...

Ever since, I have been loving myself with my habits,
with my aberrations
and I enjoy the frenzied time, myself, without a clue...

 Gheorghe  Apetroae  Sibiu -
 din volumul de versuri "Dimineaţa serii"."The Morning of the Evening"
 editura  ADEPRINT , Sibiu-Hermannstadt, 2007

luni, 19 martie 2012

Literatura eseistică, Alexandru Brad,"acasă", Gheorghe Apetroae Sibiu


IIIII

VALORI ALE ESEISTICII CONTEMPORANE       III






Alexandru Brad, „acasă”

    Dacă scriitorii Grigore Vieru şi Leonida Lari aveau să treacă în Edenul - cerului lazur, lăsându-şi rămăşiţele în tărâna Basarabiei româneşti, mereu cu gândul la o reintregire a României cu Câmpiile Elizee ale Basarabiei, atunci, vă spun că nu am găsit un scriitor român, mai român decât, poate Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Ioan Alexandru sau Radu Selejan ,apărut în literatură după 1959, anul în care am început să scriu şi să mă intereseze acest domeniu, care să tânjească atât de mult după locul natal şi să iubească cu atâta înflăcărare satul românesc, să-l proslăvească cu responsabilitate şi simţ etico-civilizator, aşa cum este poetul Alexandru Brad. Dar cine e Alexandru Brad? S-a  născut la 27 0ctombrie 1938, al cincilea din cei nouă copii ai Corneliei(n.Barna) şi Traian Brad din Pănade, satul lui Timotei Cipariu , judeţul Alba, fratele poetului şi omului politic, Ion Brad. – De  ce  vorbesc,  de Alexandru Brad şi ce m-a îndeamnat să-l abordez ? Pentru că era prin anul 1983. Activam ca inginer şef la una dintre cele mai mari, să zicem entry price agricolă din judeţul Sibiu, la Ocna Sibiului. Era atunci când activitatea cotidiană, diversitatea lucrărilor şi acţiunilor, într-un  asemanea  domeniu îţi solicitau, desigur, la maxim, toate puterile şi toată voinţa şi îţi ocupau tot timpul şi nu ştiai decât să vorbeşti cu pământul şi să-l îngrijeşti ca pe propriul copil!.. Dar s-a întâmplat ceva!  Era la o oră de dimineaţă însorită de primăvară-văratică, când spre mine se îndrepta dezinvoltă, parcă rupând rândurile, spre o revendicare, credeam  profesională, inginera B.G., fluturând în mână, o revistă ca pe un stindard, după o cucerire războinică. - Te rog citeşte G.A., această revistă!...Era revista Flacăra, redactată de A.Păunescu!.. Preocupările şi tensiunile producţiei nu-mi lăsau un răgaz. . Văzându-mă  atât de încurcat, cu frica de a nu-i  aborda revista, mi-o deschise ea, la o pagină în care am putut observa, de la distanţă, un titlu scris cu majuscule: „RECVIEM, pentru bunicii mei”. M-a cucerit această sintagmă. Revista cu pricina nu mi-ar fi trezit un interes şi putea să-mi rămână necitită, dacă doamna inginer n-ar fi fost insistentă .  B.G. înregistrase o primă victorie!. Era poemul lui Alexandru Brad, publicat de Adrian Păunescu în acel număr, din Flacăra. Titlul era reflexiv, provocator şi mă interesa acum!. I-am luat nerăbdător revista din mână şi am început  lectura poemului cu glas tare cu tot mai multă înflăcărare:  ” E în Ardeal un sat cu pomi bătrâni,/ în care-s trezi ai mei, ca o pădure,/ rărită an de an în legea ei,/ de aprigă nemernica secure,// La el mă-ntorc , atât cât îmi stă în putere /  cu aceeaşi cadă bucurie,/ ca la un ţărm în care bate unda/ de sânge bătrânesc şi apă vie./.../”. Citeam un poem care era revendicativ, în plin comunism, articulat, fascinant. B.G. realizase o a doua victorie, asupra condiţiei mele de atunci! Reflectam îndelung, pe măsură ce citeam poemul, la curajul lui Alexandru Brad. Făceam pauze de respiro, după tumultul unor versuri, cum ar fi: „ Frâng pâinea. nu –i acea  pe care-o ştiu,/ deşi era mai rară ca acum/ Şi nu e albă , nici crescută nu-i,/ cum o creştea cuptorul ars de muma,/”!.., sau exclamam la versurile în care se arătau inechităţile socialului rural: „ Noi, dragul nostru facem ce putem/ pe aici pe lângă casă, ca bătrânii,/ noroc cu voi, că după cei de aici / ne-ar da ca mâine se ne mânce câinii/.”, sau cântam dizarmonic la versurile: „Şi stiu că-s drepte rosturile ţării,/ că-n fruntea ei avem un om de soi,/ tot din ţărani crescut, că aşa-s ţăranii,/ au lemnul sănătos pentriu altoi./”, . apoi mă legănam de pe un picior pe altul cu un ritus de revoltă, la versurile: „ Dar iar mă-ntreb şi zic /de ce dreptatea-i pusă la mijloc,/ de ce la noi mai sunt boieri/ care trăiesc supă săraci,/ De ce anapoda  se dă pământul,/ pe braţ de muncă, tânăr sau bătrân,/ Unii cosesc pe deal, alţii pe luncă,/ unii adună spini şi alţii fân/ „, îmi accentuam revolta, la versurile: „ Hotarul nostru pacă e bătut de gheaţă,/din an în an tot mai măcel,/se ară cu tractoarele pe fugă, mai rău de cât aram cu plug de lemn,/” sau îmi schimbam paloarea feţii spre un regret patern şi compasiune, la versurile: „ La grădină suntem noi bătrânii,/ că tot avem mijlocu-n covoiat/”....Toate aceste schimbări de nimică , cu accente şi reacţii psihologice, de înverşunare, îmi erau observate de cei care erau la acea oră în preajma mea şi care, de la acea dată şi-au dat seama că au de a face, nu cu un om rece, aşa cum păream, de ani de zile, ci cu o persoană sentimentală , cu principii umane . Un moment memorabil pentru un poem  la fel de memorabil! Am apreciat public curajul înflăcăratului Adrian Păunescu, de a publica în revistă, un asemenea poem. Pentru că în acea perioadă cine avea curajul să pună în evidenţă racilele sociale, nu puţine, atunci, orice mijloc de exprimare ar fi folosit, nu avea decât un sfârşit dramatic .I-am considerat, aşadar, şi lui Păunescu, gestul sacrificial, deşi nu-i prea suportam acestuia "urletele" de înflăcărare, amplificate de microfon în spectacolele Flacărei, decibelii care mă deranjau şi îmi oboseau auzul, cu toate că îi apreciam lirismul poetic şi pe el, ca poet. L-am apreciat pe Alexandru Brad pentru curaj , dar şi pentru că acesta reuşea să sublimeze într-un singur poem toată condiţia satului românesc de la acea vreme, decelându-i şi radiografiindu-i structura elementelor etico- morale şi politice componente, pentru a evidenţia faptele reprobabile şi grava diluare a principiilor morale, valorile intrinseci ale toposului rural românesc, liantul naţiunii române de veacuri.!. Erau versurile unui scriitor pe care, să mă ierte acum pentru preceptul meu de atunci, îl consideram minor, eu fiind un emfatic,  la  gândul că la vremea când eram licean şi în primii ani de facultate  scriam în vogă poezie, cu mult succes, iar acum domeniile  literare, pe care le abandonasem, încă din primii ani de facultate, nu însă fără regret, mi se păreau desuete şi mult neimportante.
            Era, atunci,  cu puţin timp înainte de a lua contactul cu marele scriitor  Mircea Ivănescu, cel care avea să mă determine, prin obligarea de a scrie excesiv de mult şi de a-i prezenta săptămânal scrierile, în reluarea  activităţii  literare.  S-ar putea ca momentul Alexandru Brad, să-mi fi declanşat acea stare anamnezică, care să-mi reamintească şi de un alt fel de a fi, trecut al meu şi să mă determine  să reiau activitatea literar- filosofică, în care mă consideram, cu toate că o abandonmasem de mai mulţi ani, şi pe care nu ştiam decât să o  banalizez, fără a mă exterioriza,  un redutabil. Dar, cred că Alexandru Brad, prin poemul său mă mobilizase, iar acum, când l-am cunoscut în Bucureşti, la Societatea Inginerilor Agronomi  şi în urma publicării articolelor mele tehnice,  ştiinţifice şi politice, cu zecile, în revista „Agricultura României” pe care a  condus-o mai mulţi ani, devenisem  unul dintre prietenii lui. Aşa, stând lucrurile, m-am mobilizat pentru această intervenţie a mea, trebuie să ştie de acest lucru, Alexandru Brad,  iar aceasta  o socot ca pe o datorie de conştiinţă  şi de gratitudine, o încercare de recuperare a unei literaturi flamante din noianul umbrelor culturnice !..
    Tot  ce pot azi să spun, este că tot  de atunci, îi port neîncetat în memorie poemul. Aproape zilnic îmi vin în memorie versurile ce exprimau adevăruri, acum istorice. Un poem şi social, şi moralizator, dar şi patriotic şi destul de estetizat. Un poem  scris aunci când  nu  puteai vorbi  nici chiar de realitatea ţăranului îmbătrânit  şi de condiţia agriculturii, precară, la acea dată. El nu pregeta a le exprima cu mult aplomb, în versuri, precum „ .../ajuns în faţa casei buimăcit / cuvintele n- au braţe- a ne cuprinde/ şi moşul scoate un rachiu bătrân / şi buna împle masa cu merinde. /... După cum ştii, nu-ţi spun o veste nouă/ Sunt lucrurile tot mai rele-n sat/ Căci s-a ajuns ca-n ale brazdei/ Să fie rară mâna de bărbat / Mai sunt , ce-i drept, câţiva, puţini la număr,/Care, se zice, ne conduc pe toţi,/ Aceştea, să ne fie cu iertare, / Ne vâră mâna-n straiţă! Parcă-s hoţi!/"(am reprodus poemul, din memorie).
Pentru că totul trebuia să fie numai perfect. Consider acest  poem al lui Alexandru Brad,  un poem referenţial în reflectarea unei nestrămutate legături a românilor din Ardeal , cu glia, cu  locul natal. Am simţit aici legăturile  strânse cu toposul  locului natal şi preocupările faţă de condiţia satului românesc a autorului. Mai târziu, din răsfoirea volumului său de versuri, intitulat „Carusel”, apărut la editura Eminescu, în anul 1979, am reţinut aceleaşi elemente topologice rurale româneşti, ce-i aureolează creaţia, din  poemul „Fântână”, în  versurile: ” Vă simt suflarea rece şi doar  sunt / Oglindă de-aşteptări ascunsă-n apă ,/Şi setea vă răstoarnă-n cerul meu, / Şi cerul se dilată să vă-ncapă/ ”,sau din  poemul   „Acasă”, în versurile:  „ Acasă - apă vie, cald cuvânt, / Acasă - locul sfânt / În care simt că sânt chiar când nu sânt / , iar din poemul „Inscripţie pe o potcoavă, închinat lui Fănuş Neagu, versurile: „  Mi-e dor de cai, de cai adevăraţi /Hrăniţi în vis cu foc, înaripaţi/ Mi-e dor de-o sanie şi de un ham / .../ Mi-e dor de cai ca de copilărie /.../”.i-am simţit legătura monolitică şi perenă cu spaţiul existenţial românesc transilvan .  Acest lucru explicitează legătura magnetică  funciară a românilor transilvăneni de locurile  genezice, de legăturile cu ele, de jertirile pentru glie, ce sunt genomic  ancestrale,şi nu pot nici când fi  rupte.  Alexandru Brad , un legat redutabil de ele, se constituie în exponentul grijii pentru menţinerea acestor legături.  Se va exprima poetul ,în acest sens, în  poemul: ” Numele meu în tăcere”,  în versurile: /...câte spice de grâu copt în mirişte/ şi câtă nesfârşire în cărare / câtă alergare în această odihnă/..../ atâta sudoare, înclinându-ne frunţile / atâta risipire de tinereţe/”, cât  şi  în poemul „ Roşu de inimă”, în versurile:”...E veghe starea ta primară/ Ca primăvara să dea-n vară, / Părinţii stinşi să ardă- n fii / Cât mai albastru, cât mai vii././..../”. Foarte frumoase  şi  în mult  adânc  spuse !
 Am trăit, cu Alexandru Brad, acea nerăbdare a copilului plecat în oriunde , de a se întoarce mereu pentru a  călca  în locurile de joacă cu copii satului şi  pe locurile muncite alături de părinţii şi fraţii săi, pe propriul  ogor, în trecut, mijlocul unic de subzistenţă al majorităţii românilor. Se trudea în „loc” cu râvnă , cu sudoare şi cu bucuria de a avea prin munca ţarinei, cele trebuitoare. Născut, nu departe de Blaj, am simţit  în aceste versuri, influenţa pe care a avut-o asupra sa spiritul naţional cultural al Blajului. Am reţinut grija de a transmite continuitatea neamului şi a spiritului locului din toposul ardelean rural-agraar, al Pănadelui, urmaşilor poetului, în poemul „Rânduri pentru fiul meu”, în versurile: „ Ulciorul să nu-ţi sece niciodată- // Chiar marea de s-ar stinge vinovată,/ Să simţi pe limbă cum foşneşte grâul / Ca în năvodul lunii ramul, râul, / Să-ntorci în bine răul, cât de bine,/ Cinstit mai mult, de poţi, să fii ca mine,/ Să  legeni şi să arzi în vorbă dulce, / Să dai şi nume, să ciopleşti şi cruce,/.../...În toate risipit să te înduri./”. O grijă permanentă pentru perenitatea antropologică a ruralului!..   La acele locuri bătrâneşti, din Pănadele natal, se întorcea de la Bucuresti, de mai multe ori pe an, Alexandru Brad, cu bucuria, cu nerăbdarea  şi  cu memoria  bunicilor şi părinţilor. Se va confesa poetul în poemul „ Stea polară” , în versurile: „....Numai aici îmi pot uita vârsta, / Zidit în trupul tău veşnic, / Tânăr şi roditor / Pământ al nemuririi neamului meu/” şi în acelaşi  poem, „Acasă”, în versurile:” Acasă- cât mai e câte-un părinte, / Acasă - şi de sunt numai morminte / Ne dau puteri aducerile-aminte;/ Aici, acasă-i şi balsam şi rug, / Un neam străvechi încovoiat pe plug / Din care nici în moarte n-o să fug/.E o contopire genetică a trupului cu spiritul oricărei entităţi umane, iar câmpul existenţial al poetului îl gravitează mereu spre referenţialul genezic.
     E îngrijorător  pentru poet că la aceleaşi locuri se întoarce şi astăzi, acasă, tot mai în vârstă, fiind, Alexandru Brad, la pietrele de hotar ale neamului. Şi astăzi se întoarce poetul, gârbovit de ani şi de frumoasele amintiri ale locului natal, şi tot atât de nemulţumit, ca şi atunci când îşi scria poemul ” Recviem pentru bunicii mei” , şi la acea vreme, necăjit şi tulburat  de sălbăticiile locurilor de atunci, ca şi de acum,” locuri” rămase nelucrate , ţelini  neroditoare.
       Îl ştiu pe Alexandru Brad că suferă, ca un Sisif, de lucrurile nefăcute bine.. .I-am  simţit durerile  şi i le  ştiu  din bucuria cu care îmi publica articolele mele, nu mai puţin caustice şi mai adevărate, privind condiţia agriculturii şi a satului românesc  de după revoluţie, în interesanta revistă  „Agricultura României, pe care a condus-o mai mulţi ani, ca director .
    Nu-l bucură condiţia satului românesc de astăzi şi de aceea îşi dă poetul militant  dă tot obolul  vieţii rămase pentru îndreptarea racilelor şi pentru reînflorirea satului românesc, ca o datorie sfântă şi pe viaţă, ce o are  la  părinţii,  bunicii şi strămoşii săi,cu gândul la o întoarcere lăuntrică, „Acasă”.  Pentru că se exprima poetul în poemul său ”S-ar putea”, în versurile: „ ...trupul meu peste clipă să-ţi rămână de veghe / s-ar putea să mă chemi când e ceasul mai drept / când la vremea poruncii nu mai fivom pereche / când din ora aceea ar mai fi de trecut / ca o apă stătută  doar  un pas, o părere / s-ar putea ca bezmetic, muribundul minut /  să m-abată la ţărmul înnecat de durere... / 
  L-am considerat şi  îl găsesc şi acum  pe  Alexandru Brad,  un  neobosit activist al presei vremii şi al culturii române, aşa cum  îl observase şi-l preţuise,  public ,atunci,  Adrian Păunescu, chiar şi cu puţin timp, înainte de plecarea în eternitate, referindu-se la acel strălucit  poet de suflet al neamului, al său, care i-a fost, nu altul decât Alexandru Brad. Il va preţui pe poetul „ Recviemului pentru bunici” şi Ion Gheorghe, care în posfaţa la   volumul  „Carusel” , va exclama:  „- Iată-l pe Alexandru Brad, cel până peste cap implantat în solul bătăliilor realităţii, scuturându-se, atât cât trebuie, de toate ţărânile. El vine în poezie dintre ziariştii de linia întâia ai presei..fierbinţi... din zmulgerea lui din teren şi faptul diurn  a rezultat bărbăţia filosofică  a cântecului din cartea (sa) de poeme ce a păstrat numai Fiorul celor la care a fost martor pe viaţă. Adică Esenţa...ceva de totdeauna pentru totdeauna. Adică Poezia...” . O radiografie a socialului şi soluţia îndreptării  le expune poetul în poemul ” Lemnul de umilinţă”, în versurile: „Niciodată / Furtunile / Nu-şi asmut dulăii / La umbrele tufelor,/La poalele codrului./ Ele cu munţii, se-ncaeră / ,Cu fruntea pădurii - / Să calce, / Să îngenuncheze./ Securea caută / Copacii rămaşi./..../”.  Am citit , nu de mult timp, articolul  lui Alexandru Dumutru, în periodicul PORT@LEU, ca să aflu de pledoaria culturală a lui Alexandru Brad , pentru   întoarcerea, prin literaturaă, la unitatea naţională, că  <<“Presa culturală românească (se îmbogăţise,încă din anul 2009), cu un nou titlu, foarte preţios: este vorba despre … serioasa publicaţie ” Acasă”, (acest titlu va spune mult) periodic …editat de Fundaţia Naţională “ Satul românesc”, condusă (de cine altul decât )de poetul Alexandru Brad…O publicaţie aparte, solemnă, înfăptuită cu devotament şi dăruire, de un colegiu editorial…de elită, care îi reuneşte pe Eugen Simion, Viorel Mărginean, Horea Bădescu, Ion Brad, Lucia Mureşan, Ştefan Dincă, George Filiti, Răzvan Voncu, Petru Poantă, Ioan Sălcudean, Mircea Popa, Petru Sechel…Mircea Tomuş. O publicaţie globală a spiritualităţii naţionale, reunind în paginile sale acea intelectualitate contemporană verticală, durabilă, fidelă unui românism echilibrat, dar esenţial şi … unui consevatorism, la fel de echilibrat şi esenţial…>>. Se spune, în continuare în acest articol,de faptul că în acel  număr al publicaţiei “Acasă” sunt implicaţi, cu scrieri literare de factură spiritual naţională  : Cristina Crăciun, Ioan Opriş, Petre Pandrea, Ioan Buzaşi, Nichita Stănescu, Dan Hăulică, Ion Brad, Răzvan Teodoresco, Dumitru Popescu, Maria Corduneanu, Răzvan Voncu, Fănuş Neagu . De asemenea, sunt omagiaţi, la aniversar, “în semn de apreciere şi deosebit respect … reperele verosimile (naţionale)….: Ioanichie Olteanu, Ion Lăncrăjan, Ion Rahoveanu, Toma George , Maiorescu, Miron Scorobete, August Buzura, Nicolae Dragoş…De ce “Acasă”?. Pentru că Alexandru Brad , în toată viaţa lui, indiferent unde a umblat, a fost  în totul , în spaţiu şi în timp, în tumultul efervescenţei sale  spirituale, numai şi numai acasă!...
Pentru că se exprima poetul ,în poemul,” Numele meu în tăcere”, în versurile: câtă  linişte în această nelinişte/ câtă  neîmpăcare în această  împăcare / câte spice de grâu copt în mirişte/ şi câtă nesfârşire în cărare / câtă alergare în această odihnă / câtă supunere în această tristeţe- / atâta sudoare, înclinându-ne frunţile / atâta risipire de tinereţe / câtă nelinişte în această  neodihnă  / câtă sfiaslă în această durere-
Premoniţia unor timpuri de bine, într-o nelinistită  aşteptare şi de încredere într-un anotimp nou, al seninului primăverii pământului, o relevă  Alexandru Brad , atât în poemul comentat ” Recviem pentru bunicii mei”, în versurile finale: „Mă-ncred în anotimpul nou în care / Pământul va miroase-sărbătoare”, dar şi în poemul „ Semnul care rămâne, în versurile: „.../ Să aşezăm în pământul poemelor noastre / Sămânţa curată, iertată de lacrimi, / De nedreptatea făcută părinţilor noştri, / Să rămânem cu fruntea sus / În febra mistuitoare a revoluţiei / Până la ultimul, inegalabilul / Şi adâncul răsuflet / Al trecerii noastre în lumina / Care macină la rădăcina nopţii./”,sau în poemul „Inscripţie pe o coloană, în versurile „.../ În tot ce valul veşnic spală / În tot ce timpul creşte-n noi / Nu-s numai fructe de-ndoială / Ci şi nădejdea-n calde ploi/.”
      Îl felicit pentru trecutul său literar curajos, pentru totul, pe Alexandru Brad şi-i mulţumesc, în primul rând, pentru tenacitatea abordării socialului românesc prin mijloace culturale, mult necesare  şi la această vreme, pentru acţiunile  sinergice, prin fundaţii şi publicaţii, ca prim autor, de inducere a  preceptelor etico-politice morale, în ruralul românesc, în perspectiva reconstrucţiei sale aletheice şi sincategorematice durabile.

 15.09. 2009, Gheorghe Apetroae- Sibiu






joi, 15 martie 2012

Literatur, Spirally Curved Images, Genesis, Gheorghe Apetroae - Hermannstadt




GENESIS
              
  by  Gheorghe Apetroae - Hermannstadt




Translation: Roxana Cârceag; Armanda Bartalan


The stillness vanishes
            in  the depths
of the seas, covered in dust
with beams of flowers,
golden and purple flowers,
gathered in bunches,
reflected
in innumerable colours...


The  fertile seas
throw away their ashes-
the cerulean seed
of its yet-to-be
into a ploughed field
of beginnings,
as each and everz star
follows its creed
with the mystery
of the celestial marriage
between god and His Word...


Ade Print Sibiu-Hermannstadt, 2009













miercuri, 14 martie 2012

Literatura, Vasile Alecsandri - Legământ, Gheorghe Apetroae Sibiu


LEGĂMÂNT  - la  mausoleul  poetului- Gheorghe Apetroae Sibiu 
                                                           
 
 

                                            Portret realizat de inginerul -pictor Titi Apetroae, 
                                             tatăl - poetului  filosof  Liviu  Apetroae şi 
                                             frate al scriitorului  Gheorghe  Apetroae -Sibiu

 
 
 
LEGĂMÂNT  - la  mausoleul  poetului- Gheorghe Apetroae Sibiu 
                               
 
 

                            REGELUI  BARD, 
                                 VASILE ALECSANDRI


                  Cu forţa stelelor,
pe calea lor purtat
în simfonii de-azur,
visam a te-ntâlni, 
"steluţa" ta  cântând…
dar tu mi-ai apărut
în lumea florilor
şi odelor, în mai,
plin de  parfum,
cu irizări de crini
şi-n irişi ,  lilieci  
cu crezul de  atunci... 

să te petrec pe lunci
printre steluţe sfânt
un rege nouă bard …
Zei, zâne şi viteji
într-un hrisov de cer
văzuţi din ne-văzut,
comori le strângi şi-acum 
la serile de-argint,
în hăruite ierni...
cu lira ta mă chemi,
te-ascult şi te urmez,

poemele  să-ţi  ning
pe alte primăveri
cu zbor de ciocârlii:
săgeţile cu-vinte cris
meşteşugite-n gând
şi-aprinse-n violet
cu razele-ţi pastel,
purtat de geniu tău
prin crângul zăpezit,
la zarea ta le-arunc,
Vasile Alecsandri …

 Mirceşti, 14 mai 1992

Volumul de versuri  "Depăşirea trecerii", Editura "FIATLUX",
anul 2000 

sâmbătă, 10 martie 2012

literatura,eseu genezic,gheorghe apetroae sibiu


IV.   SONATA  ASTRELOR



SUBSTANŢA  ŞI  CÂMPUL

Logos, în El născut-renăscut,
nu trăieşte în haos;
în Sfere îşi ţine în sfere,
astrele în frâu ;
cu forţa-n vreri, supremă
şi  la  re-împărţire,
le propulsează-n crug
pe ne - sfârşitul drum!...

Priviţi  deschisele cărări
la razele în unde vii
ce vin un clocot surd
şi pleacă-n infinit!...
Seminţele--urzite-n focul lor--
în  El, în joc, au răsărit!...
..din şirul  razelor în şir
şi voi v-aţi despletit!...

Nemărginirea lui e-n El 
cu stelele căzute-n stele,
e însăşi Totul
ce diacronic te-nconjoară...
Materia, de colbul ei,
în ea, oricât se va spăla,
nu va-nţelege
din altă vrere, să dispară...

Da!  Plăceri, în stele cresc,
cât  îşi  găsesc în  alţii
orice..., ce le  lipsesc...
iar ei, găsind  în  stele,
ce  siguri nu îşi împlinesc!...
În Totul, li-i nădejdea,
şi în simţirea lui trăiesc...

Acelaşi, re - născutul,
pe un alt loc în el re-naşte;
cu energiile,  în Ele,
pulsează-n viitor!..
Din ce s-a risipit în cer,
în loc îşi ţes ”cu - vântul”
pe câmpuri în substanţă,
noi astre, noile cărări!.....

Din volumul de poezii şi eseuri „ Despre ne-nceput”, 
Editura HERMANN,1992



joi, 8 martie 2012

Literatura, eseu pentru Lucian Blaga, Gheorghe Apetroae Sibiu

 Eonul indiferent

lui Lucian Blaga 

Intre El şi mine te-ai arătat indiferent;
în căutarea nemarginilor eşti numai  zi
şi din nelimită  iţi ascult verbele 
încă nerostite ...
De acum, eu şi tu, înstăpâniţi în El,
trinitam, în poeme, neştiutul luminii ...
prin fiecare deşert trecem vânt zelos
răscolitor de colburi telurice;
cu zorii, mereu îmbrăţişaţi, fără  El,
ne îmbătăm de celestul parfum -
prund şi gând, plămădite în femeie;
ne împletim vârstele în fire de raze
intr-un carnaval de lumină ...
Iată cum  marginea rece a lumii
si, iscoade, cuvintele tale îmi cuvântă
 gândurile ...
Tu, intre El şi mine, mereu altul,
ai exclus dogmele.
Am devenit, fiecare, Eonul indiferent ...



 Din volumul de poezii  şi eseuri
" Despre neînceput",Editura HERMANN,1992














 Poezii şi eseuri „Despre ne-nceput”, Editura Herman, 1992




marți, 6 martie 2012

Literatura, Abisul sinelui, Gheorghe Apetroae Sibiu



V.  ZBORURI   ÎN   ABIS

ABISUL SINELUI



Eşti un imperiu de nisip încins
granat şi cerului fidel de anatas...
În sine-n limpezimi, vulcanici,
sânii fluorini  ai  serii îi acoperi
cu  celestine  lazurii  ecouri...
În infinitul de înviorat topaz
desfaci muţenia crescută vremii:
glas zorilor, izvoare, în turcoaz,
de gânduri sfenice - ametiste:
cu-vinte  reci, vii  în  poeme!...

Creşti dorul ucigaş de nori pribegi
şi-n  boltă arzi, eşti vis al Ielei - 
duhul căinţei şi brumat în drept
de legea firii: focul din Cirene!..
Porţi chipul regelui Peleu, în paşi
-urletul stâncii în cascada clipei 
şi  zării crez de nobil dioptaz!...
Eşti gânditor, în eritrin,  Selene ,
vibrând  magnetic, cum un val,
trecutul dintr-un  alt refren...

Cărărea ta deschisă printre flori,
e- n marmorea vorbitoare  roză,
sub troieniri de brize şi de ani,
de zbor în vise, clipelor, balsam...
Pe irişii bonavi de mit şi potriviri,
din ceaţa lor desprins şi fulguit, 
cazi fugerul  pe frunze ruginii 
ce singure se-aşează în cu-vânt,
sfinţite umbre, bolţii sângerii  -
abisul sinelui, în blue, altui zenit....