Literatura, VALORI ALE ESEISTICII CONTEMPORANE III / Gheorghe Apetroae Sibiu

VALORI ALE ESEISTICII CONTEMPORANE       III / Gheorghe Apetroae - Sibiu

          Am considerat poemul-eseu „În ostroavele Azore”, al scriitorului-filosof Liviu Antonesei, drept unul dintre puţinele scrieri literare contemporane, apărute după anul 1989 în publicistica românească, cu un atât de bogat conţinut filosofic. Este un sublimat gnomic, în formă versificată,  care a reuşit, ce-i drept, într-o perioadă de gestaţie evident îndelungată, pe deplin, condiţiile  apariţiei. Autorul reuşeşte în textul monologic non-socratic, să contracareze marginalizarea spiritului absolut, prin promovarea unui idealism obiectiv hegelian, urmare a depresiilor şi refulărilor constante generate de interpretarea dialectică cu  tentă de cvasimaterialitate a cosmicităţii .  Credem că substanţa poemului i-a fost adusă în prim plan scriitorului de experienţa sa în abordarea unicităţii,  contiguului şi disfuncţiilor structural-ontologice în structura estetist-metaforică, cu stigmat  monologic, cu corespondenţe, chiar şi în socialul monocrom şi monocord, de tip lukacsian.
          Poemul „În ostroavele Azore” este revelator pentru eseistica contemporană, şi nu întâmplător îl relev un pozitiv, ca un axiologic lavelleian, de receptare a poeziei contemporane. Poemul incită la meditaţie şi îngăduie o abordare critică a conţinutului său ideatic, o revelare a misterului ontologic sub cerul azur al metaforei, fără a se apela la teorii oculte sau personalism:” De la facerea lumii încoace”..,precizează filosoful.
           Experienţa , cu valenţe istoriciste şi progresul înregistrat de ştiinţe au incitat tot mai mult şi au condus la deschideri în receptarea tot mai conştientă a Universalului din spaţiul fenomenologic transcendental-nihilist, de tip heideggerian : „ Altfel decât pe insula mea ” şi  la investigarea ontologicului într-un fenomenologism antropo-ricoeurian şi husserlian: „Stânci negre şi roşii, dure şi buretoase”, prin metode epistemologice, revelator creatoare, dar sensibil încifrate ” Cu aerul închis în alveole”. În context axiologic s-a realizat interpretarea axială- în episteme –pe limaxul categoriilor de coexistenţialitate: ” Te ţii tare, suflet al meu,/Stabil şi călător în aceeaşi pulsaţie/ Deodată”,evident dialectic, în frecvente formulări energetist-dinamice antinomice: materie - spirit, obiectiv - subiectiv;  particular - universal; teoretic - pragmatic etc. : ” De la facerea lumii încoace”, din perspectiva paideică a Eului pur, situat în tangaj cu câmpul universal referenţial temporal. Liviu Antonesei permite în metafore ce sublimează discursul, o pronunţată revelare a fenomenelor şi proceselor naturale din Universal, dar şi socio-umane, desigur, limitative antropo-spaţial  şi antropo-temporal, cu elevaţii la cote axial-epistemologice. 
        Se sesizează, în acelaş timp, succesiunea dinamică a evenimentelor fenomenologice în relativitatea Universaliilor: ”Oricum ai privi lucrurile, aici / Este şi altcum, nu doar altunde”. Se relevă relativitatea existenţialului, ciclicitatea, în devenirea cosmică a lumii universale de tip ondulatoriu: ” Aici , totul e după alte ritmuri,/ Iar soarele umblă după calculele Sale secrete”.  -  Bine spus!. 
         În acest mod, Liviu Antonesei permite restructurarea şi reorientarea discursului filosofic în spaţiul topologic universal, al înşiruirii monotone ne-definite şi ne-finite: ” Doar ceea ce e închis în timpul meu/ Rămâne la fel, oriunde m-aş preumbla“, sau  “Era fără vârstă”.
        În registrul al doilea, al tautologicului, s-a realizat evidenţa dezalienării social-spirituale marcuseiene, cu dinamică volitivă schopenhaueriană, în paralel cu amendările de bază biologic-umană, mecanicistă a structurilor existenţiale cu inflamări apofantice revolute, de tip leibnizian şi blagian, s-a conştientizat şi s-a orientat subiectul cunoscător spre epistemologiile onticului în proiecţii metafizice: ” Din  lateral, un vânt cald/ Conspiră cu gândurile mele”. S-a pus în evidenţă transcendentul lăuntric- metaphisic, eul personal, fără a-l personaliza şi Universalul, în schema şi la dimensiunile sale necognoscibile: ” E închisă în mine/ Ca într-un sarcofag/ Care încă respiră”. Pentru argumentarea logică a unor răspunsuri riguroase, dintr-o gestaţie gnomică, pretinse a fi mai apropiate de adevărul aletheic, al Universaliilor, de primatul genezei:  ” Un fel de aer străveziu ce depăşeşte/ Şi încăpăţinarea aspră a pietrei”. Se receptează ,în ansamblul textelor, cromele policorde ale metaphisicului, ­începînd cu teoriile cosmologice sofiste şi ajungând, prin Platon, Aristotel, Descartes, Kant şi Hegel, la neopozitivismul Şcolii- scientiste de la Viena, sociologismul neocomptean al Şcolii de la Frankfurt şi la neoraţionalismul critic al lui Karl Popper.  
        Poemul relevă şi existenţa unor concepte filosofice care încearcă o înţelegere cosmică a unei lumi proprii a filosofului –poet, cu valenţe egocentriste, dar în conştienţa finitudinii, pe limaxul existenţial al unei lumi alienate şi angoasate, cu referenţialul contiguului metafizic:  ” A plecat agale/ Cu soarele bătându-I în ochi,/ Lăsând în urmă un şchiopătat  uşor/ Şi o mare singurătate în care se regăsea/ Numai foşnetul Oceanului.” 
         Pentru un demers al reuşitei livreşti, Liviu Antonesei  se va aliena şi el , desigur, în textul versificat şi-şi va travesti eul metafizic, până la monismul hobesian,  într-un corpus monadic leibnizian – axialitatea armonică absolută, diferenţial-divină  a bărbatului complet, generându-l mereu prin maximizarea rezultatului din ecuaţia dintre raporturile experienţă - pură intuiţie, de tip bergsonian, georgesberkeleyan şi humeian, şi prin minimizarea determinanţilor alienării şi anxietăţii, cu variabile non-aleatoare, de natură psiho-claustrofobică: „ Bărbatul care demonta duşurile/De pe Praia da Vitoria”. Se reuşeşte o surprindere refexivă a relativităţii  sale temporal-metafizice antropo-ontice : ”Nu era bătrân , nici tânăr nu era,/ Nu era nici măcar între două vârste”, pentru  a se identifica : „ Cu părul alb şi sârmos/Şi faţa smeadă întinsă/Ca pielea de pe tobă,” şi pentru a evidenţia limitele semnificantului ontologic uman  în planul limitativ - spaţial şi temporal al antropismului cu referenţial evolutiv istoric şi divagaţii existenţiale-temporal spaţiale, din păcate, comensurabile.
      În altă ordine de idei, poemul-eseu „În ostroavele Azore " se poate încadra, prin conţinut, între scrierile filosofice autentice cu un fond ideatic însemnat, ale căror tematici propun maximizări receptive şi reflexive cognoscibilului, o descifrare analitică a Universalului , prin disociere, până la etajele psihismului freudean - reyan, prin Piaget, cu reverberaţii psihanalitice, pâna la accesul tulburărilor logico-lingvistice şi apoi conjunse genomic, după propria schemă a filosofului, în construcţia moleculară şi atomară a cosmicului, într-un sistem de interpretare dual - în dublu sens. Sensul umbrei este psiho-revelatoriu , la filosoful-poet, chiar  şi pentru însăşi personalitatea lui Liviu Antonesei, magnific în structura sa livrescă, dar nu lipsit de modestie, aici:  ”În urmă,  o umbră uriaşă-/ Fiecare umbreşte după puterile sale”şi care îl ajută să privească  cu seninătate apofantică  finitudinea existenţială: ”Sezonul  se încheie, bucuria/Îmi sporeşte cu fiecare clipă ”. 
      Se dă posibilitatea celor interesaţi de demersul său filosofic în structuri poetice, să investigheze primordialitatea laturilor Unicului,  atât în plan material, cât şi spiritual, precum şi în temporalitate, într-un context analitic disociativ, pentru a înţelege rolul antinomiilor categoriale, materiale şi spirituale, adică a celor două fundamente ale ontologicului, în putinţa evitării sacrilegiilor oricărui naufragiu bio-existenţial, de tip sacrificial-sacerdotal: ”Un om cu aripi de pânză spre capătul golfului: / Sparge apa şi aerul într-o mişcare lunecoasă/Precum pata  de ulei de măslin pe masă,/ Pe masa din cealaltă insulă,/Ostrovul meu dintâi”. Se satisface, astfel, dorinţa cunoaşterii prin determinări introspective a esenţelor fenomenologice transcendental-­lăuntrice, extrapolate din esse prin circumspecţia formalismului pe baza antitezelor, vectorilor dubli, cu aceleaşi coordonate, care pot asigura evidenţierea axiomatică-asimptotică a Universalului în telescopie duală. Prin acest raţionament, poetul ne asigură,  încă de la primele versuri ale acestui reuşit poem, de coexistenţa sistemică a celor două entităţi categoriale monadice „corpul material” şi „corpul spiritual”, în „trupul unic”, aşa cum le sesiza cândva şi Nicolae Prelipceanu, în poemul său , la fel de reuşit, „Degetul de gheaţă”, prin acţiunea sa de înglobare monolitică a celui de al doilea în primul  şi a primului în cel de al doilea”, de transgresare temporală facilă , dintr-un spaţiu în altul, într-un cadru continuu culisabil atemporal a monadei unice leibniziene:”/... /Stabil şi călător în aceeaşi pulsaţie/ Deodată/”,  „ sau „ Pe masa din cealaltă insulă, Ostrovul  meu dintâi./, într-un veritabil sistem telescopic dual- universal ....

          Cu  o prezentare sinceră şi nedeterminată,  Gheorghe Apetroae Sibiu.  Probabil, va urma... 

 


 

LITERATURA,, POETUL CHARLES PIERRE BAUDELAIRE ŞI MITUL PRESIMBOLISMULUI LITERAR FRANCEZ , G.A.S.

 

  ESEISTICA - GHEORGHE APETROAE, SIBIU...  POETUL CHARLES PIERRE BAUDELAIRE ŞI MITUL PRESIMBOLISMULUI  LITERAR  FRANCEZ

 

     Baudelaire se remarcă în societatea franceză ca poet, estetician, critic de artă şi critic literar. S-a născut în anul 1821, la Paris .. În anul 1831 îl găsim în frecvenţa Colegiului regal Charlemagne iar în anul 1832 îşi continuă cursurile liceale la Colegiul regal din Lyon, până la terminare, în anul 1836.. Între anii 1836 şi 1838  este intern la  Colegiul  Louis - le - Grand. Este  considerat, un supraînzestrat („surdoue”), dar şi un excentric.... Scrie o piesă în versuri latineşti, „Exilatul”, ce avea să fie publicată abia în anul 1864.. În anul 1839 se transferă la Colegiul Saint-Louis, unde îşi trece bacalaureatul, iar în anul următor îi va scrie lui Victor Hugo, cerându-i o întrevedere şi mărturisându-i admiraţia... În anul 1841 îl găsim pe Baudelaire colaboratorul  scriitorului  Le Vavasseur , cel care îl va descrie pe poet lui Eugene Crepet  în anul 1886, viitorul biograf al poetului, astfel : „ brun, de talie mijlocie, slab ca un ascet, curat ca o hermină, elegant ca un secretar de ambasadă engleză, rezervat, libertin din curiozitate, păgân  din spirit de revoltă, caustic, zbuciumându-şi spiritul pentru a-şi zeflemisi propria inimă ...”şi „scrie cu uşurinţă poezii fără să adere la un anumit gen de subiect.”

  Prin hotărârea tatălui  său vitreg, generalul Jacques Aupick şi cu aprobarea consiliului de familie „... spre a-l smulge -trotuarului alunecos - al Parisului ”,  între 9 iunie 1841 şi 17 februarie 1842  îl găsim îmbarcat pe Pachebotul  mărilor sudului, cu destinaţia Calcuta. Vasul naufragiază, la 8 august 1841 şi Baudelaire rămâne pe insula Burbon ( La Reunion ). Se va întoarce cu vasul Alcide la Bordeaux, la 16 februarie 1842, în portul în care se îmbarcase, iar la 9 aprilie, devenind major, comunică părinţilor hotărârea de a se  consacra literaturii... Se ataşează de actriţa mulatră Jeanne Duval de la teatrul Porte-Saint-Antoine, care va dura toată viaţa poetului şi ei îi va închina cele mai frumoase poezii din „Florile răului”. În anul 1843 se instalează pentru o perioadă de 2 ani la Hotel  Pimodan (Lauzun) . Se va integra într-o viaţă mondenă şi de salon literar, având printre colaboratori şi prieteni pe Theophile Gautier, Honore de Balzac şi chiar pe Apollonie Sabatier, femeia cu o voce extraordinară care a studiat canto şi pianul  şi susţinea recitaluri de canto şi pian în cadrul salonului literar, imaginea ei fiind păstrată la Luvru, în bustul pe care i l-a sculptat Jean - Baptiste Clesinger (1814-1883)..

       În anul 1844, iese de sub tipar almanahul Les Mysteres galans des theatres de Paris , la care colaborează  Baudelaire, plin de picanterii şi cancanuri privind pe actriţe, publicişti şi prelaţi. În acelaş timp, pentru  risipă  şi permanente împrumuturi de bani , afectată de extravaganţa, prodigalitatea şi nechibzuinţele fiului ei, mama poetului  , doamna Aupich, deschide o acţiune în justiţie, solicitând constituirea unei tutele judiciare asupra poetului, ca o măsură de protecţie permanentă, tutelă pe care tribunalul  o aprobă şi o  încredinţează notarului din Neuilly.

       În anul următor, 1845,  în L`artiste publică sub semnătura lui d`Anglemont, sonetul A Madame Du Barry. În anul următor în publicaţia L`artiste îi publică, tot  sub semnătura d`Anglemont, sonetele: A Ivonne Pen-Moore; Avril şi  A une Belle Devote şi placheta „Le Salon de 1845”, un eseu care face din Baudelaire „ cel dintâi estetician al secolului său” (Claude Pichois). După o tentativă de sinucidere, eşuată, publică în „Le  Corsaire-Satan,  o  fantezie asupra lui Honore de  Balzac, sub titlul  Comment on paie ses dettes quand on a du genie ( Cum îţi plăteşti datoriile când eşti geniu).

        În anul 1846, poublicaţia Le Corsaire-Satan îi publică Choix de Maximes consolantes sur l-Amour iar L`Esprit îi publică textul sarcastic „ Conseils aux jeunes Litterateurs”. În placheta  intitulată Le Salon de 1846 , în care , realizând portretul lui Delacrois , Asselineau anunţă apariţia unui volum de versuri intitulat „ Les Lesbiennes”(Femeile din Lesbos), poezii de Baudelaire - Dufays, primul titlu al volumului „Les fleurs du mal”.  În acelaş an, poetul aderă la Societatea oamenilor de litere, publică în L`artiste poemul  Don Juan aux Enfers (Don Juan în infern) sub titlul L`Imperitent, şi poezia A une Indienne, viitoarea A une Malabaraise, Unei malabareze) şi îşi începe colaborarea la publicaţia Tintamarre, prin Causeries.    

       În anul 1847 , Baudelaire  publică în Bulletin de la Societe des Gens de Lettres nuvela „ La Fanfarlo”, în care transpare figura poetului sub numele de Samuel Cramer şi îşi începe legătura amoroasă cu actriţa Marie Daubrun. Refuză expunerea în salonul acestui an pânza „L-homme a la pipe, portretul pe care Courbet i l-a făcut lui Baudelaire (astăzi pânza se găseşte în muzeul din Montpellier) şi publică în  „Le Corsaire”, prin Champfleury, poemul Chats (Pisicile), care va figura în „Les fleurs du mal”, ediţia LXIX. 

      În anul 1848 îl găsim pe Baudelaire cu arma în mână pe baricadele Revoluţiei Franceze, în frenezia demolării şi gustul răzbunării pe însăşi tatăl său vitreg, generalul Aupik, luând exemplu de simplu combatant al poetului şi criticului literar american  Edgar Allan Poe  şi apoi secretar de redacţie al publicaţiei „ La Tribune nationale” , ziar republican moderat , cu vederi conservatoare. În acelaş an va publica prima sa traducere din E.A. Poe, „Revelation  magnetique”, în publicaţia  La Liberte de penser..

      În anul 1850, periodicul „ Le Magazin  des Familles îi publică poeziile L`Ame du vin (sufletul vinului) şi Chatiment de L-orgueil (Pedeapsă a trufiei), înserate ulterior în volumul Les Limbes.

       În anul 1851, anul loviturii de stat dată de Ludovic-Napoleon Bonaparte, o persoanalitate a momentului dezavuată de poet este şi anul în care  mama lui Baudelaire, doamna  Caroline Aupik revine la Paris, de la Constantinopole, de unde soţul ei, ministru plenipotenţiar al republicii Franceze, generalul Aupik, trebuia să plece pentru a primi portofoliul de ambasador la Londra, post pe care îl refuză, acceptând, în schimb, postul de ambasador al Franţei  la Madrid . Reîntoarsă, îl găseşte pe fiul ei în lipsuri cumplite. „ Le Messager de l-Assemblee” îi publică poetului „ Du Vin et du Hachish compares comme Moyens de Multiplication de L-Individualite”, eseul provizoriu al unei părţi din ciclul „Paradis artificiels” şi o culegere de unsprezece poezii, intitulată „Les Limbes”.

       În anul 1852,  revista „La Semaine theatrale” îi publică articolul L`Ecole paienne şi poeziile les  Deux  Crepuscules iar în „La Revue de Paris”  Teophile Gautier, directorul revistei îi publică un studiu important consacrat scriitorului american E.A. Poe , intitulat Edgar Allan Poe, Sa Vie et ses Ouvrages şi  poemele: „ Le Reniement de Saint -Pierre( Lepădarea Sfântului Petru) şi L-Homme.... et la Mer( Omul  şi marea). Frecventând de mai mult timp salonul frumoasei doamne Apollonie Sabatier, îi trimite o scrisoare prin care îşi manifestă afecţiunea pentru ea, fără a renunţa la iubirea statornică cu actriţa mulatră Jeanne Duval, la care scrisoare ataşează prima versiune  a poeziei „ A Celle qui est trop gaie (Celei prea vesele)”,poem  pe care îl va transforma  în tr-o piesă de teatru. 

       În anul 1853, publicaţia L`Artiste îi publică traducerea poemului „ Le Corbeau” de E.A. Poe, iar revista „ Le monde litteraire” îi publică „Morale du Joujou, eseu  regăsit remaniat şi redus ca areal, într-un poem în proză, XIX, Le Joujou du Pauvre, din publicaţia „Le Spleen de Paris”, în anul 1869 .

       În anul 1854, publicaţia ”Le Pays” începe publicarea traducerii de către Baudelaire a lucrăeii Histoires  extraordinaires, care va apărea cu intermitenţe, până în anul 1855, an în care „ La Revue des Deux Mondes” publică optsprezece poeme, de Baudelaire.

       Anul 1857 este anul apariţiei Nouvelles Histoires extraordinaires de E. A. Poe, în traducerea lui Baudelaire. În următorul an, 1858, publicaţia „La Revue  contemporaine” din 30 septembrie  îi publică lui Baudelaire eseul  „ Le haschisch”, prima parte a volumului „Paradis artificiels”,

         În anul 1859, Baudelaire publică la „Honfleur”, Le Voyage (Călătoria), cel mai întins poem din Florile Răului , reprodus  separat şi  împreună cu  L`Albatros, într-o plachetă, iar  la 13 ianuarie,” L`Artist” publică  studiul lui  Baudelaire asupra lui Theophile Gautier, studiu reluat apoi într-o plachetă prefaţată cu scrisoarea trimisă de Victor Hugo din exilul său din insula Guernesey.  În prefaţă, Victor Hugo afirmă că „Les fleurs du mal” au adus în lirica franceză „un frisson nouveau”, iar „ La Revue francaise” publică „ Le salon”, de Baudelaire şi  La Genese d-un Poeme, traducerea lucrării lui Edgar Allan Poe, Philosophy of Composition, de acelaşi Baudelaire, căreia îi adaugă şi traducerea faimosului poem „ Le Corbeau”. Acest moment este de mare însemnătate în istoria poeziei universale,l întrucât în acest eseu „ Corbul”, Poe dezvoltă teoria poeziei pure, o teorie împărtăşită şi propagată intens în spaţiul literar francez de Baudelaire însuşi, iar după el de Stephane Mallarme şi mai târziu de Paul Valery..

      În februarie 1861 apare ediţia a doua a volumului  „Les fleurs du mal” iar „Le Revue europeenne” publică studiul lui Baudelaire ,”Richard Wagner et Tannhauser a Paris, ajuns sub stigmatul sifilisului şi unei situaţii financiare precare. La 11 decembrie  îşi depune candidatura la Academia Franceză, pentru fotoliul rămas vacant, al lui Lacordaire, dar pe care şi-o va retrage  la 10 februarie 1962.

       În august 1862 iese de sub tipar volumul IV al antologiei lui Eugene Crepet, Poetes francais, care va însera ”notiţele” scrise de Baudelaire  în anul 1861. Precedând cele şapte poezii ale lui Baudelaire incluse în antologie, apare şi „ notiţa” pe care i-o consacră acesta lui Theophile Gautier.  În anul 1863 , Baudelaire  cedează editorului Hetzel dreptul de publicare pentru „Les fleurs du mal” şi pentru Micile poeme în proză, Îi apar sapte poeme în proză în „Revue nationale et etrangere” iar „Le Figaro” îi publică  eseul  Le Peintre de la Vie moderne.

      În 1864 îi apar în „ Le Figaro” publică în anul 1864 şase poeme în proză sub titlul „ Le Spleen de Paris”.

      În anul 1865, Baudelaire este omagiat de Stephane Mallarme, în L`artiste  şi  de Paul Verlaine, în L`art. În acelaş an apare al cincilea volum de E.A. Poe, intitulat Histoire grotesques et serieuses, în traducerea lui Baudelaire .

     La jumătatea lunii martie 1866, în timp ce vizita biserica „Saint Loup din Namur”, împreună cu Felicien  Rops  şi  Poulet - Malassis , Baudelaire are un atac apoplectic, urmat de instalarea lentă a hemiplegiei drepte şi a afaziei totale, cu păstrarea intactă a capacităţii de a înţelege...

       După internărea din Bruxelles, între 3 şi 19 aprilie 1866, revine la Paris, la 2 iulie şi este internat în clinica Chaillot unde este vizitat de Sainte - Beuve, Maxime Du Camp, Theodore de Banville, Leconte de Lisle, Felix Nadar ş.a.. Decedează la 31 august 1867 , la  numai 46 de ani şi este înmormântat în cimitirul  Montparnasse.

        Discursul  liric  al simbolistului  Charles Pierre Baudelaire este structurat în poeme, în general de scurt metraj şi redus areal , introvertit în incantaţii eclatante magic armonizate cu mesaje încifrate într-un registru - sublimat de imagini cu crome simple , generând senzaţii puternic tactile, specifice curentului literar postmodernist iniţiat de acesta şi exprimat în creaţiile sale adunate în unicul său volum de poeme „Les fleurs du  mal”.

      Baudelaire a tradus în limba franceză opera poetului american Edgar Allan Poe , arhitectul poemelor elegiace reuşite şi interesante: Corbul (...Nevermore), Anabell Lee, Cetatea din mare,Ulalume, Eldorado, Helenei, Pentru Annie, Steaua serii , Clopotele  şi a preluat  din poezia şi proza acestuia, de scurt metraj, accentele elegiace, viziunile misterioase halucinante, rigurozitatea construcţiei compoziţionale, exprimările estetice în crome  şi sonanţe lirice tulburătoare , de inspiraţie byroniană , autonomia şi intuitivitatea artei ,evidente în  poemele: Cititorului; Giuvaerele; Masca, Imn frumuseţii; Părul; O călătorie în Cytera; Litaniile Satanei şi , după mine, cel mai semnificativ poem  psihologic, intitulat „ Un stârv”, amintind de corespondenţa cu poemul lui Edgar Allan Poe „Anabell  Lee”şi poemul lui Arthur Rimbaud „ Ofelia”...  

       Estetica poeticii baudelairiene , aşa cum aceasta este observată de Gabriela Danţiş în volumul „ Scriitori străini”, Editura  ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981, este „ afirmarea autonomiei artei, neîncrederea  în spontaneitatea inspiraţiei, accentuarea rolului intelectului la actul creaţiei, cultul frumosului straniu... înţelegerea concret- umanului, grotescului... a stăpâni prin analogie, simbol şi corespondenţe încifrate, enigmele universului”.  

       „Les fleurs du  mal”, apărut în anul 1857, exprimă condiţia umană a sufletelor disipate în fluviul destinului de la viaţă la moarte , de conştiinţa trecerii cu pendulări existenţiale între angelic şi demonic,  reflectate cu succes în cele şase cicluri, intitulate: Spleen et ideal ; Tableaux parisiens; Le vin; Les fleurs du mal; Revolte şi La mort.   

      Baudelaire a fost un revoltat permanent  împotriva tiparelor şi modelelor în artă şi literatură, cu înclinaţii spre solitudine, un contemplator al frumuseţilor cosmosului, în reflectarea permanentă a acestuia ca o putere misterioasă, favorabilă doar spiritelor malefice . A crescut intelectual sub influenţa cinismului şi a satanismului, preluate din scrierile marchizului de Sade şi ale marelui poet englez George Gordon Byron şi mereu interesat de abordările teoretizate moderne ale structurilor poetice în poezia pură elaborată de  E.A. Poe. Toate acestea propagate intens într-un curent presimbolistic de nestăvilit în spaţiul literar francez, de Teophile Gautier, Arthur Rimbaud,  Paul - Marie Verlaine şi de  însuşi Baudelaire, iar după acesta configurat în simbolismul postbaudelaireian, simbolizând conţinutul fatalităţilor sumbre şi pasiunilor exarcebate încifrate, atitudini promovate estetic  în ermetismul expresiilor literare cu accente de sarcasm , dinamică a vehemenţei, ironii spirituale, sublim, patetism şi pesimism, tragic şi comic promovate literar în spaţiul cultural francez, prin poeţii Jules Laforgue, poetul şi criticul literar Stephane Mallarme - precursor al dadaismului şi futurismului, Remy de Gourmont, Gustave Kahn, poetul şi criticul literar Paul-Ambrozie Valery ş.a., şi,  în spaţiul literar paneuropean, amintind de simbolismul românesc, prin George Bacovia,  simbolismul rus, prin poetul Vyacheslav Ivanovich Ivanov ş.a...  

În evoluţia valorică a curentului postmodenist în lirica modernă românească a sfârşitului de secol 20, preocupaţi  de cultivare eului liric, E. Lovinescu ( Poezia simbolistă - Mişcarea modernistă rezultantă a sincronismului; Nota diferenţială a simbolismului)  şi „de rafinarea excesivă versului spre degajarea unei muzicalităţi  misterioase şi învăluitoare” în estetica simbolistică contemporană...s-au impus cu insistenţă: Mircea Ivănescu( Mopete şi ipotezele...), Ovidiu Genaru (Patimile după Bacovia...), Mihai Ursache( Inel cu enigmă...), Emil Brumaru(Elegie...).Dan Rotaru(Lacrima Laurei, Pastel floral...) , Horea Bădescu (Armură...), Mircea Florin Şandru ( Obiceiuri, Mai vino...) ş.a....

        Prin opera sa, Charles Baudelaire, să amintimm, pe lângă ciclurile de poeme şi proza poetică ( Petits poemes en prose), memorialistica ( Journaux intimes) şi corespondenţa sa , aşa  cum avea să sesizeze şi poetul francez, laureatul Premiului Nobel, Saint-John Perse, în reflexie axiologică, acesta  se identifică, în urma descifrării misterelor şi spiritelor fiinţei umane, un configurator al unui nou univers poetic, cel care avea să  revoluţioneze creaţia lirică cu reverberaţii eufonice evidente, începând cu primele decenii ale secolului 20, cu propagarea curentului literar al suprarealismului postmodern cu contur artistic simbolistic, un mit al tropilor prin intimitate, spiritualitate, culoare, aspiraţii spre infinit, valori literare care conduc, prin valenţele lor estetice şi ideatice, la o anvergură de universalitate a simbolismului şi postmodernismului  în sanctuarul artei versificaţiei.

 Sibiu, 2013, Gheorghe Apetroae -Sibiu

 

BIBLIOGRAFIE:

- Almosino, Eleonora, Danţiş, Gabriela, Pandele, Rodica, Scriitori străini, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981,

- Apetroae, Gheorghe, Depăşirea trecerii, Editura FIATLUX, Bucureşti, 2000;

- Apetroae, Gheorghe, Postmodernismul literar în opera scriitorului Mircea Ivănescu, Blog personal, autorizat în anul 2009:

- Bacovia, George, Plumb, Jurnalul Naţional , Bucureşti, 2009;    

- Baudelaire, Charles, Florile Răului, Editura Univers, Bucureşti, 1991,

- Ciorănescu, Alexandru, Principii de literatură comparată, Cartea românească, 1997;

- Felea, Victor, Dialoguri despre poezie.... profil Bacovia,Editura pentru literatură, 1965;

- Gautier, Theophilie, Portraits contemporains, Paris, G. Charpentier et C-le, editeurs,1886; Histoire du romantisme, Paris, Biblioteheque Charpentier,Eugene Fasquelle, editeur,1911;

- Iordan, Margareta, Genul liric, Editura tineretului, 1967;

      - Ivanciu, Ioan, Fiinţă şi valkoare în gândirea filosofică a lui Louis Lavelle, Editura
      Academiei Române, 1979;

- Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, vol.I,ediţa Eugen Simion, Editura Minerva, Bucureşti, 1973;

- Leviţchi, Leon,Tudor, Dorin, Antologie de poezie americană, Editura Minerva, 1977;

Souvenirs romantiques, Libraire Garnier freres, 1929;

- Manu, Emil, Sensuri moderne şi contemporane, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982;

- Manu, Emil, Arta poetică la români, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1979;

- Rimbaud, Arthur, Integrala poetică,Editura Eminescu,1992;Mavrodin, Irina, Romanul poetic, Editura Univers, Bucureşti, 1977;

- Ruja, Alexandru, Valori lirice actuale, Editura Facla,1979;

- Rău, Aurel, Poeţi francezi,...Charles Baudelaire, Stephan Mallarme, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Jules Laforgue, Francis Jammes, Paul Claudel, Paul Valery,, Guillaume Apollinaire, ... Editura Dacia Cluj-Napoca, 1987;

- Sârghie, Anca, Universitatea Alma Mater Sibiu, Lumina slovei scrise, vol.X, V, lector univ. dr.Clementina Mihăilescu, Univ, „L. Blaga” din Sibiu şi prof. Stela Pleşa, Proiecţii stilistice _ Interpretarea poeziilor lui James Merrill şi Gheorghe Apetroae din perspectiva conotaţiilor lor metaforice.

 

LIteratura, Crinul cerului fecund, G.A.S.

 

CRINUL  CERULUI  FECUND

 G.A.S.

  

 

De rupi văluri vii de taine,

razele  îşi sorb din sine !..

le aşază-n rosturi Luna,

nimb al  serii, reveria

din  romantice priviri...

 

Cornul safic mereu sună…

e-al Dianei şi-ţi răsună

gândul dezlegat de şoapte,

strălucirile din noapte:

îngeri albi, în jur, plutind!...

 

Luna  mări  de  aur  varsă

şi  te-neacă  în lumină,

soare-al  nopţilor, regină...

cu trăiri de  vis cuvântă,

iar  tu te  renaşti deplin...

 

Bat  erinyi reci în poarta

inimii... deschide Luna !,,

intră, în delir, Fortuna,

firul vieţii să ţi-l  rupă:

viu  pământ  în  vid fluid...

 

Cu puterea  veşniciei,

lângă „stele”, pe-al lor drum,

demn de-aleasa lor simţire ,

te îmbeţi  cu-n cer de roze

şi-nfloreşti la ne-nceput,

 

crinul cerului  fecund !...

Gheorghe Apetroae Sibiu

 

Literatura, Despre eternitate, G.A.S.

 DESPRE ETERNITATE /  

Gheorghe Apetroae d.B.

În culorile zeiescului amurg,
sângerie, voluptoasă şi fierbinte-
eternitatea îşi intinde aripile,
purtând în zborul sarabandic
transparenţa plăcerilor în ritm:
clopote cereşti, prevestind
petrecerile din asfinţit - aprinse
deşerturi în toasturi fierbinţi:
nisipul sfinx, oriunde în amor         
cu libertatea stelelor căzute
în el- vâltorile substanţei
cu şarmul veşniciei umbrei
flăcărilor sfinte-n solitudini...
... un abis, porţile-ţi deschide
cu dogmele firilor triste,
spre cerul tainic, un mormint!
... acolo să-şi cuprindă lesne
lumina -n sine, cerul în jaspul
hariolat în franjuri apofantice-
tornada veşnicei în păcat-
nori  alunii, pe bolţi gonind
tot ce e zeiesc înspre al lui arc,
priviri spre hău, în infinitul
grandioas şi rece, de el săgetat
spre tot ce fiinţează-n trecere!
săgeţile de chiciură s-atingă
vidul trist, adâncurile surde:
... un alt răsărit, căzut din el, la rugă!
Gheorghe Apetroae d.B.
 

Literatura, Îngerul bolnav, G.A.S.

ÎNGERUL BOLNAV
Treci distins în zbor, acvilă/
crudă în glas şi ne-somn/
peste turnul de fier, demult,/
 de îngerul bolnav părăsit!.../
Eşti limbă temută  de sânge/
şi clopotului, aripă de lut…/
Din apele tulburi înalţi/
 în zăpezi numai libertatea ,/
iar din umilinţă înteţeşti/
 flăcările sacre în  astre!../
Pajiştile  tremole  adormite/
în crini albaştri, te-au vlăguit..,/
Eşti pelerinul proaspăt/
 trezit  cu ochii închişi/
năbuind zorii în lacrimi.../
uşor să răstorni comori:/
mirific plâns de primăveri /
din conturul navei solare -/
inundaţii în corturi stelare../
Pentru un anotimp nevenit/
creşti din lacrimile reci/
şerpii ucigaşi în ai tăi fiori:/
credinţa că oriunde eşti/
pe- trecere, primul venit!....

 Gheorghe Apetroae Sibiu