joi, 28 ianuarie 2016

Literatura: Cu un zâmbet, plânsul i-l declini. Gheorghe Apetroae, Sibiu

CU  UN  ZÂMBET, PLÂNSUL  I - L  DECLINI -

WITH  A SMILE, YOU ERASE HIS CRYING

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Prin luminiş, demoni în stoluri,

ieşind din cruci, ard asfinţitul

şi-mpăduresc cerul cu crini...

Pe vatra-ncinsă-n al tău suflet

în zămisliri, alt duh de-l plimbi,

o stea, drept candelă-ţi, s-aprinde...

Căzut din cer, te porţi pe brânci,

de stela ta în stânci te-ascunzi

în roz-marin şi-ncepi să-i cânţi

liturgic...în dorinţe-o mângâi

pe obrazul nevăzut, în rictus,

ca să-i valsezi pe irişi plânsul,

prin nopţi sfinţite-n zi, te ştii...

la vreri, nevreri iubind absurd!

Izvor de flăcări i-al tău gând

şi-n el s-o linişteşti prin cântec,

să-i ţeşi brocard din albe fire

de umbre-ascunse în lumini,

apusul tău e-n zboru-i liber,

o boltă-n cimbru-nrourând...

toţi zorii orbi..., icoanei criste,

cu un zâmbrt plânsul i-l declini!

duminică, 24 ianuarie 2016

Literatura: Şi azi, copiii; G.A.S..


 

VITRALIU - ŞI AZI, COPIII - STAINED GLASS - EVEN TODAY, THE CHILDREN

Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

Copiii în cântările la jocuri prin zăpezi, roind

şi azi i-asculţi în trecere pe locuri tăinuite

de îngeri şi de serafimi, în fulguiri de crini

cu Pan, pândind pe nimfe, sihlele păzind-

cântând din syrinx turmelor de cerbi şi ciute…

 

Din fulgii norilor, ce bat tot mai sfioşi în geam

cu cerul coborâţi la ei, îngenunchind,

tu ţeşi un văl brocard cu acele de flori,

urzit veşmânt de seară crisă stelei , cuprinsu-i de fiori

pe sânii cei cuminţi de peruzea ai zânei…

 

Copiii cu aprinşi bujori din bulgăreli fierbinţi,

şi azi, în joc de bucurii, cu zâmbete şi vise

se-nşiruie făclii de basme vii pe albul plai

şi râuri sângerii de râs le curg pe irişii zglobii

din raiul stelelor, izvorul re- nfloririlor în grai …

 

Şi azi, petreci în cimbrul bolţii toamna-n ruginiu

spre zori, la mările cereşti în troieniri târzii

şi coşi cu fir de sânge cris din raze, un alb voal

pe cerul adamit lazur şi-n ametist regal,

covorul ei limon brodat cu albăstrimea zării…

 

Copiii-zei, lumini valsează spre neînceput

tot dreptul cerului imund, în ei să-l afli lesne…

vrăjiţi de îngeriu veşmânt, de necuprins jertfiţi,

par norii trecători prin recile-alunii zăbrele-

pleiade în surâs pe sănii, prin muntele Cyllene…

 

 

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Literatura: Întoarcerea Carmentei; Gheorghe Apetroae, Sibiu.

 
„ÎNTOARCEREA CARMENTEI”,
 
Patria:  locul unde am văzut prima lumină din vechimea neamului”
 Gheorghe Apetroae Sibiu
 
Din colbul zărilor străine
zvârlit pe un ceţos destin,
a-i aduna acum în jur
pe toţi copiii tăi de-o fire,
tu, Patrie le cântă,
de noul an, “Hora Unirii”
şi varsă-le din cerul tău
dorinţa sfântă - a re-ntregirii ...!
 
Şi nu-nceta  a-ţi rechema
în cuviinţa ta  reîncărcată
cu  har de duh străvechi român
şi cu trecutu-ţi mare,
fiii..., de pe oricare drum,
la mersul demn şi bun,
pe locul lor firesc, străbun...!
 
Să-i  reînveţi  de loc şi  bine,
cât sunt de mari de neam
şi, spre o cristă re- ntregire,
să-i reaprinzi stele pe toţi
prin semnul vieţii în iubire,
de liberă - demnă trezire,
în torţe cuvântând fratern,
cu flacăra Unirii...!
 


Că ştii prea bine cum să-i scoţi,
cu harul tău cald în rostire,
pe toţi , din gheara vitregiei...!
Şi dă-le dreptul îndără
de ţară, limbă şi de sânge...,
spre-a te-nălţa, un mare neam,
spre a-ţi jura pe  veci  slujire,
cinstindu-te prin fapte,
...şi-a-şi înflori  cu crinii tăi
deşertul - sterp al rătăcirii...!
 
În cerul tău stellar întorşi,
a-i revedea, mai lesne poţi,
în dreptul lor copil, patern-
un sânge, clocotind în inimi…
...ajunşi în leagănul matern,
de dragoste, toţi îţi cuvântă
şi de iubire-ţi cântă..!
Coboară demni în trupul tău,
în seva strămoşească-a gliei,
 
spre a nutri cu  rost străbun,
din plaiuri ninse de lumină,
sfânt, geniul  României...!
24.01.2016

vineri, 22 ianuarie 2016

Literatura; Nu crezi în cădere; G.A.S.


 

 

 

NU CREZI ÎN CĂDERE - ONE DOES NOT BELIEVE IN  FAILING

 

Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

Asurzit spânzurat în ghirlande

de la un cer la alt cer, prins în torţe

cu ploile ruginii căzute firesc

din norii negri, alunii şi turmalini

în furtuni reuniţi, deşertând iubire,

duci credinţa în care nu crezi în cădere…

 

Lilieci în stibin îţi inspiră idealuri,

parfum de iluzii - văpaia întoarcerii

rozei în dantela cu jocuri fluorine-,

cuvinte aruncate, mute, irepetabile,

nonsensuri la noul mariaj adamic…

 

Eşti dezbrăcat de speranţe, spălat

în ploile reci de aprilie cu amintirile

scrise cu sângele zeului tăcerii…

… atomii tăi de carbon cer împăcare…

 

În grădina visării, ca - ntr- o criptă,

joacă ritmic destine-n uitare:

sufletele - năluci de mesianice himere

în jarul privirii monarhului, ternă

e iubirea inimii zăpezită curând

în pieptul lasc - hematic al femeii:

 

mormântul tău e în tăcerea arterei

învolburate, sângerând iluminare -

substanţa sfântă în substanţa eternă

vineri, 15 ianuarie 2016

Literatura, Închinare, Gheorghe Apetroae, Sibiu


ÎNCHINARE  - DEDICATE POEMS TO THE POEM

Gheorghe Apetroae- Sibiu

 

În primul zeu în sine, altul,

ascuns de muntele cărunt,

înveţi la Eros să te-nchini-

la marele tău demiurg…

…ajungi ca să vibrezi adânc

în duh, un liber unicorn,

zburdând pe pajiştea albastră

 

Din trăsnete şi norii slobozi

pe stei abrupt cobori şi cânţi

cu glas ales de mare preot….

dansezi prin ploaie baiadere

la crucea satului din stele,

liturgic mesian în blugi…

 

Te vrei un faun pe irugi

şi nimfe-n vreri uşor seduci

cu fin balsam de crini în sine…

tot pleci şi vii în pretutindeni…

din fulgere înveţi să fulgeri

privirile aprinse-n taine,

le umpli vidul şi le farmeci,

din mers implozii, desenând…

 

Un curtezan cu glass sirenic

tot absolutul le închini-

un arc din zori mileric viu-

al Reiei munte, săgetând

şi îl petreci un mare Eros

pân-hăt în ultimul amurg…

 

La desfinitul Ne-nceput

Închini poemele poemei… G.A.S.

 

 

marți, 12 ianuarie 2016

Literatura, Metafizica eonului

METAFIZICA  EONULUI
THE   METAPHYSICS  OF  THE  EON
 
În adâncul lor căzuţi, cauţi,
tulburat de imagini rupestre,
şi obosit de zborul lor lung,
eonii milerici ai punctului,
în tine prăvăliţi
din orizonturi vetuste…
 
Cu ei cobori, să-i urci neostoit…
sunt tot mai obosiţi eonii:
luceferi şerpuind trecerea…
în cuvinte călătoreşti guraliv
cu alint de cântec metallic -
lumina căreia în tine - i asculţi
până în seri târzii, respiraţia…
 
E trilul, în ea, cel al filomelei
ucisă de înfrăgezirea crângului
înalt crescut pe un polder aletheic…
 
eonii nu-şi uită astrele
pe care-n suiş, auzindu-le, ecstatice
îşi trâmbiţează singure sigură căderea:
- impulsuri în sânii materiei,
tatuaţi pe firea marilor mistere…
 
Urlă necontenit din clepsidră
cerul plin de ninsori cu mizerii
rebele, puroind stâncile eului,
printre ele - scurgeri venerice…
 
Altul e-n ea, ea e alta, în altcineva
devine şi mâine nu o mai iubeşti…
Clipei, neînceputul să-i dezveleşti-
restul de adevăr obosit de tine -
îl dezbraci,  la rând, de tăcere…
în duh şi în gând, îţi curg erele…!
G.A.S.
 

joi, 7 ianuarie 2016

Literatura, În doi, cu ritmuri..., Gheorghe Apetroae, Sibiu


 
ZBORURI  ÎN  ABIS - ÎN  DOI, CU  RITMURI
FLIGHTS  INTO  THE  ABYSS - TWOSOME,  IN  RHYTHMS

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Cât poartă bolţii, solitara taină
pe albe-I gânditoare calde aripi
de fluture stellar şi-aprins rămâne
sub cuta cromei eritrinei raze
în setea nălucirii celor prinşi
de mult să-I sfărâme crisalida -
clepsidra-I sensul lui de zbor,
iar Ea, în jasps, plină şi grea
de duhul sfânt al asprului nisip
îi curge-n clipe rostul, adâncindu-i
însemnul rupt din ne-nceput…

Cât încă râde-n El, lumina Ei,
iar El, de tainele- I nu e răpus,
în mariaj îi lunecă prin simţuri,
un univers al ei, albastru şi ascuns
îi stă fiinţei sale un slujbaş supus,
de-I satură statornic curatele
bătrâne ruguri - aprinse rădăcini,
ţesând din seva Ei cuprinsuri vii,
în sfintele-nţelese armonii…

 El, razei-crin, acum, captiv al bolţii,
îi ninge flori
pe buzele- n surâs:
petale crise, un troian de gânduri…
langajul lor e- n doi, cu ritmuri în abis…

( Filosofia!)

 

 

miercuri, 6 ianuarie 2016

Literatura, Curcubeul firii, Gheorghe Apetroae, Sibiu


TEMPLE  ÎN  FLĂCĂRI -  CURCUBEUL  FIRII

TEMPLES IN FLAMES - THE RAINBOW OF BEING

Gheorghe Apetroae, Sibiu

 
Eşti lut de fluture în vântul

clipei calde de lumini sedus,

în şerpuirea nopţii lungi,

de fulgii care-ţi bat sfioşi

în geam cu cerul coborâţi

în tine, despre linişte-ţi vorbind…

 
Un văl brocard de tainice urzeli

cu acele de flori, adânci fiori -

veşmântul serii criste în culori

croieşti pe sânii cei rotunzi

cuminţi, turcoaz, ai zânei

stropiţi cu sânge de plăceri…

 
Pământu-l ţii departe sub călcâie

şi-un deget de prinţesă îl mângâie

cu alte mari aprinse umbre

din Tot să le aduni, le cânţi în tine…

de-apus te-nfricoşrzi şi te-nţeleg

că singur eşti în  paradis

 
şi … poţi veni lesne în Sine…

Un tribunal decide să-ţi primeşti

felicitările cu şnur în cruce

când spada-n  voie-ţi taie alămind

cu capătul adânc în simţul tău înfipt

un arc de cer, din curcubeul firii…

G.A.S.

marți, 5 ianuarie 2016

Literatura, Sonata astrelor, Gheorghe Apetroae, Sibiu


SONATA  ASTRELOR - THE SONATA OF STARS

Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

Singur îşi coboară trecutul…

suflet smaragd în sufletul

zăpezilor aduse din munţi

pe un pelagic răcoros

nisip… mulţimile cu glas

de rece regală lumină!

 

Ofelie, îi eşti şi-I pluteşti văl

albastru de flăcări

din Munţii Venerei, de cerul

deschis întrepătrunşi…

însăşi , stelele, febleţe aprinse

clocotesc în boltă frenetic

flamate de iubirea lui…

 

- Casandră înţeleaptă, tu,

din inimă-ţi, din fiorul sincer,

în bătătura timpului scurs

tot lui îi răsari, înflorind

tot din jumătăţi de astre,

albi liliecii, pe ultimul drum,

crinii zărilor tale albastre…

 

în rest… dorul de alt alint…

Din arcadele largi ale titvei

pe care i-ai descoperit-o târziu

pe poldul părăsit, pe alt grind,

ţi-au răsărit şi înflorit zorii…

Totul numai în cerul lui:

Neînceputul astrelor, profetul Iris

pe calea altui Fiind!

 

 

 

 

 

vineri, 1 ianuarie 2016

Gheorghe Apetroae, Sibiu, Filosofia - „Conceptul categorial al cunoaşterii în opera lui Lucian Blaga”.

Filosofia - „Conceptul categorial al cunoaşterii în opera lui Lucian Blaga”.

      În “ Hronicul şi cântecul vârstelor” se receptează la Lucian Blaga o satisfacţie peremptorie creată de investigarea şi identificarea temporalităţii în fatum şi cele din urmă, graţiei trecerii sale translative prin “ locuri de mister “, calea unei polarităţi energetice şi spirituale systemic-antinomice...  Ieşirile din mister sunt primele determinante structurale specifice primelor dimensionări noetico - fenomenologice şi care sunt evidente în fragmentele de text, precum ”(…) răzbăteam uneori în livezi cu linişti ce n-au fost parcă niciodată sparte de cineva “  sau ” (… ) trezeau în mine o luciditate nouă faţă de care fantasmele terifiante se prăvăleau sub plugul conştiinţei”. ..  Sunt cadre gnoseologice noi, configurate în livrescul determinismului epistemologic tot mai implicat şi cu care filosoful va reuşi să depăşească în scurt timp simplele relaţionări ontologice şi imaginare, bucuriile primului venit şi o anumită ataraxie, în limite iraţionale, exprimate până atunci, în volumul “ Încercări filosofice”, Editura Facla, 1977, fără prea multă exuberanţă şi cromatică filosofică.  Cu siguranţă, magnetismu-i genuin livresc  va determina dinamismul trecerii sale la construirea unui sistem filosofic autentic şi configurat cu baza în multele studii speculative, laborioase, pe care acesta le efectuează.   Lucian Blaga a perseverat şi a reuşit geneza unui concept ontologic funcţional, cu referinţă fenomenologică sensibil-imaginară şi raţională în templul misterului, uzitând de mijloacele logice de cunoaştere rational-intelectivă şi de mijloacele proprii de natură supra-logică, cum ar fi minus-cunoaşterea.
        Reformulând obiectivele gândirii blagiene în conceptul categorial de cunoaştere - atât axiologică, ca diferenţiale pozitive - leibniziene cât şi  existenţial - panteistică - spinozistă, acestea sunt larg şi adânc abordate  de filosof, în mare măsură soluţionate şi, în acelaşi timp,  formalizaţi termenii liberi din ecuaţiile sistemului incognoscibilităţii fenomenologice.  Soluţiile sunt elaborate şi grupate în cele două volume de valoarea cel puţin a operei kantiene, intitulate Trilogia cunoaşterii", “Trilogia valorilor”, cu extindere la filosofia culturii “ şi “ Trilogia cosmologică”.  Cele trei studii filosofice ample se constituie laitmotivul conceptual trial şi quadrat, orientat, al unei opere ce-l remarcă şi-l individualizează în spiritualitatea europeană, conferindu-i lui Lucian Blaga, un loc binemeritat pe podiumul filosofiei româneşti şi universale.
    Pornind , în principal , de la formulele fizicii şi metafizicii aristoteliene, precum şi de la dezvoltările neoraţionalismului kantian, Lucian Blaga realizează serii de speculaţii creatoare şi reuşeşte să definească, intuitiv bergsonian, substanţa existenţialului sensibil imaginar într-un creuzet spiritual – raţional, ca entelechie a formelor materiei în temporalitate, rezultat al diferenţialelor divine spirituale leibniziene  cvadridimensionale, induse în mister şi extrapolate fenomenologic, pentru a fi luate de aici şi proiectate relevatoriu în sinele  fanic şi criptat.  Este un domeniu constatat de filosof ca fiind numai al fiinţelor superioare în raportul formal transcendendal, între esenţa materiei şi metaformele materiei superior organizate, proiectate  ca fiinţialitate parmenidică într-un context de determinism cazuistic relativ al spiritului de material, care pot să declanşeze funcţionalităţi raţionale ce pot să conducă la revelaţii şi la stingerea inefabilului în relaţia cu ontologicul universal.
        Prin receptarea analitică, gradientică a sensibilului şi apoi a interioarelor formelor, propriului lor câmp spiritual, Lucian Blaga a reuşit un control al fluxului dinamizării stărilor lăuntrice în eternitatea universalului, al magnetismului individual şi universal,  să determine întreg spectrul categorial existenţial de natură antinomică, coordonatele misterului în sensibilul catabazic şi nivelul universal al abisalului în lăuntricul anabazic, ca fiind stări sistemice cartezian - spaţiale unice, iar raţionalul să-l identifice ca un dat, ca un principiu ontologic holistic al întregului existenţial metafizic, fie şi fenomenologic sub raport imaginar- estetic, fie şi numenologic, al identităţii şi cunoasterii sinelui.
       Opera blagiană infuzată, prin stoicismu-i caracteristic, de ideea determinismului biologic şi cel mecanicist - mathematic, graţie studiului newtonian realizat de filosof asupra magnetismului mişcării astrale continui, faptului că a penetrat systemic, gravitaţional conceptele clasicismului filosofic, graţie propagării valenţelor cunoaşterii  în structuri şi în sinteze de concept şi a generat o epistemologie a cosmicului - diacronic şi sincronic - constituită ca armătura de principii ontologice şi în complexul de relaţii şi de reflexii  asupra activităţilor şi condiţiilor umane interpătrunse şi culisabile în identificarea emergenţei entive şi deconstrucţia unicităţii...
        Grupuri tot mai largi de admiratori ai operei blagiene încearcă să recepteze şi să asimileze la filosof o fenomenologie promisteră, la cotele sale autentice şi majore, apriori, având ca ambază şi releveu speculaţiile şi experienţa filosofilor clasici antropologi şi existenţialişti, începând cu Aristotel, continuând cu Leonardo Davinci, Galilei, Descartes, Spinoza, apoi cu David Hume, Malbranche, Locke, Kant, Hegel, Spengler, cu fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă şi cu Bergson, ultimul cu filosofia sa dualistă, de conflict permanent între forța vieții (élan vital) și lupta lumii materiale, ca entități independente în spațiul intelectual, împotriva acelei forțe determinată de intuiție şi care provine din instinct, oferind o idee de universalitate despre forța vieții, cea care străbate toate ființele...
       Fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă, dar şi fizicaliştii neopozitivişti – scientişti, începând cu fizicaliştii metateoreticieni ai şcolilor scientismului modern propagat de Cercul de la Viena, durat şi de cercetătorii naturalişti ai  Şcolii filosofice  de la Marburg  au avut o influenţă notabilă asupra abordării gnoseologice de către filosof asupra existenţei în dualitate - antinomică, iar toate conceptele acestor gânditori au fost cunoscute de Lucian Blaga, fiind amplu analizate şi mai mult sau mai puţin acceptate ori criticate de acesta în studii elaborate pentru construcţia noului său sistem.
       Meritul incontestabil al filosofului român este acela de a fi reuşit să delimiteze în Kant originea scientismului, iar pe baza dezvoltărilor teoretice şi a experienţelor creatoare postkantiene, să participe cu unele teorii şi concepte ontologico-epistemologice la construirea unei cosmologii fizicale într-un spirit nou, postnewtonian, pe structura sistemului logico - matriceal wolfian, introvers-noetic, să realizeze prima critică la “ Critica raţiunii pure “, o critică logico-formală a subiacenţelor existenţiale - juxtapuse contigui sau discontinui de diferenţiale în spaţialul material - spiritual, în aletheia spaţialităţii universale şi asupra finitudinii.  Cu aceste concepte filosofice fanice - de adevăr, existenţă şi de temporalitate-, abordate mai întâi şi cu success de  Kierkegaard şi cum vom vedea, postblagian, de logicianul filosof Anton Dumitriu, va pune, el, bazele primei epistemologii a metafizicii, dar cu premise şi concluzii intuitive- subiective şi imaginare, destul de incerte în decriptarea şi identificarea “Marelui Anonim”...
       În grupajul de studii filosofice intitulat generic “ Trilogia valorilor” se identifică construcţia celui mai calificat răspuns la esotericul cauzalitate iniţiatică, aristotelian “ cum e posibilă ştiinţa exactă”, o întrebare pusă de Kant şi care avea rolul de a premerge seriile valorice de teorii din diversele ştiinţe, cum ar fi: teoria geometriilor neeuclidiene, spaţiilor curbate, teoria cuantelor şi câmpurilor magnetice extraparticulare, teoria relativităţii şi mişcării ondulatorii, agregatelor ioni-cuantice etc…
       Tot Lucian Blaga a reuşit să pună în evidenţă la Kant conceptele şi metodele de descoperire a izvoarelor fundamentale ale cunoaşterii: intuiţia spenglerian - bergsoniană, culturală, cu formele ei conştiente, anticipate, raţionale şi aportul reflectării sensibilului în senzaţii, percepţia limitată-pitagoreică a concretului în imaginar, repere pe baza cărora filosoful a construit tipul de cunoaştere paradisiaco – parnasianică şi a deschis  o perspectivă apofantică asupra cunoaşterii lumii sensibilului şi senzualului, iar pe de altă parte, gândirea inteligentă, humeiană şi psiho-conceptele kantiene, expresii ale entelehiei metaformelor pure, pe baza cărora şi-a construit filosoful român tipul de cunoaştere luciferic-raţională.
       Pentru tipul de cunoaştere luciferică, Lucian Blaga a folosit ca elemente de ansamblare categorială sistemică: spiritul , conştiinţa şi inconştientul, toate abordate ca diferenţiale existenţiale cvadridimensionale, uzând în primul rând de categoriile cunoaşterii abisale prin abordarea lor anabazică, în temporalitatea acestora, preluate în mare parte de la Hegel, ca şi corespondente ale evoluţiei pozitive a existenţialului material, categorii fenomenologice identificate în extinderile paradisiace - narcisic şi parnasian–orfice, abordate filosofic–structural pentru prima data de Aristotel.  Prin descoperirea sau, mai bine spus, prin delimitarea spaţial-temporală a celor două izvoare ale cunoaşterii: paradisiac-sensibil şi luciferic - raţional şi prin încadrarea categorială a acestora în sistemul filosofului român cu specificitate funcţional-matriceală, într-o configuraţie arhitectonic – raţională,  a fost disipată pentru totdeauna starea de conflict din punct de vedere epistemologic-metafizic între senzualiştii (paradisiaci) şi raţionaliştii (luciferici). Aceste două concepte ale cunoaşterii diferenţiale, eterogene prin natura lor, nu au fost reductibile în sistem, unul la celălalt, dar, prin studiile întreprinse, în special în domeniul categoriilor abisale şi misterului, în esenţă categorial- antinomice, s-a concluzionat o egală însemnătate a celor două tipologii ca realităţi şi abordări fenomenologice, ca problematici ale ontologiei universalului în sistemul filosofic blagean.
          În contextul delimitării şi înserării funcţiilor categoriale  sensibile şi abisale şi al determinării coordonatelor spaţial- temporale ale universalului, Lucian Blaga a definit cunoaşterea în ansamblul structurilor sale pe intervalele cosmice metagalactice, dar tot atât şi infinitizimal subcuantice, populate de nonfiinţa şi de fiinţa concretă constelar- cardinală în starea de plasmă eterogenă, neuniform distribuită spaţial şi temporal, discontinuă şi culisabilă în interiorul spaţial, promovând ideea de realitate pe domeniul spaţial al unor cardinali care includ între ei lumea lucrurilor concrete dar discontinui ce nonfiinţează şi magnetizează, apoi, în devenire. Când intuiția percepe realitatea timpului, durata se exprimă din punctul de vedere al vieții scalar şi vectorial în imaginar, dar nu se poate divide sau măsura în stările interioare estetice.   — Rezultatele acestor asocieri sunt complexiuni ale intuiţiei senzitive şi gândirii conceptuale, concluzii la care ajunge Lucian Blaga prin analiza atentă a teoriei kantiene cu privire la rolul ştiinţelor exacte în cunoaşterea senzitiv- raţională şi prin deducerea din aceasta a faptului că natura s-ar orienta după legile pe care spiritul uman şi le-ar impune ca judecăţi “ necesare şi general valabile, ştiinţelor exacte “, rezultate din aplicarea unor intuiţii şi unor concepte categoriale verificate ontologic şi în socialul augustcomptean.
        De fapt, obiectivul acestui studiu ţine de structura generală a spiritului uman şi a găsit la Blaga terenul epistemologic al metateoriilor de cunoaştere.  În sprijinul studiilor sale speculative, Blaga va aduce în prim plan senzualismul englez, analizele neopozitiviste întreprinse de David Hume în legătură cu conceptele fundamentale intelective ale “ substanţei” şi ale “ cauzalităţii” spontane şi instituite, acele concepte care au preocupat şi au influenţat creator critica filosofică kantiană. Pe toate acestea gânditorul român le-a expus şi supus unei examinări atente, profunde şi le-a individualizat în seria conceptelor categoriale fundamentale. Abordarea existenţialului din punct de vedere categorial i-a facilitat descoperirea unor structuri noi şi un conţinut diferenţial care depăşeşte datele simţurilor, potenţialul de receptare analizatorie, chiar şi raţională a sensibilului, fiind perceput ca perathic, determinat de limita sensibilităţii structurii materiei receptoare a fiinţei umane. Toate acestea, pentru a identifica în cadrul existenţial al misterului proprietăţile esenţiale şi legăturile cele mai generale ale obiectelor şi proceselor realităţii obiective în devenirea spaţial-temporală, într-un paralelism sau interferenţă materială cu spiritul în forme pure sau în ipostazele respingerii duale ori triale, pe intervalul de la misterul abisal universal, cardinal,  la totul posibil.
          În cognoscibilul categorial trebuie reţinut, din conceptul blagian, faptul că toate categoriile naturii sensibile ori abisale sunt operante asupra simţurilor şi îşi au geneza într-o inteligenţă individuală, dar nu sunt acoperite în totalitate de potenţialul de receptare limitată a simţurilor individuale, fiind deci subiective.
         Interpretându-l pe Kant, Lucian Blaga se detaşează de acesta asupra conceptului de cunoaştere raţională imediată  şi susţine intuitiv că obiectivitatea categoriilor abisale s-ar putea evidenţia doar printr-un miracol sau ca produse pure ale divinităţii, zămislite şi semănate direct în spiritul uman.  Kant consideră conceptele categoriale ca fiind “apriori” şi funcţii inerente ale intelegenţei umane, le distribuie “subiectivitate” şi, apoi, “ necesitate” şi “ generalitate”, pe când la Lucian Blaga le consideră imperiul ontologicului, al existenţialului universal, al microcosmosului intraparticular şi extraparticular care transcende şi rămân în continuare ca neinvestigate, puterea de receptare a concretului prin sensibil fiind limitată în mister. De aceea , determinarea unor noi principii şi elemente de geneză rămâne pentru cunoaştere doar o ipoteză ce nu poate fi încă demonstrată, decât numai intuită.
     Intuiţiile realizate, astfel, poartă amprenta aleatoriului, rezultat al unor  raţionamente silogistice prin completarea de valenţe libere în structurile neuronale umane şi realizarea unor selecţii de inducţie în cortexul imaginar şi de reflectare extrapolare cosmică a unor termeni în ecuaţia universalului, deducerea prin relaţionare a adevărului genezei universale din necunoscutele apriori ale limbajelor metafizice luciferic-abisale.
      Dar conceptul categorial de cunoaştere pentru Blaga este şi expresia apercepţiilor transcendentale induse în forma organizată a eului gânditor cu posibilităţi de desfinire şi de desmărginire a conştiinţei în devenire, cu tendinţa de depăşire a limitelor cunoaşterii... De la acest nivel de investigare, în fond kantian, pornea şi Hegel în elaborarea idealismului obiectiv, a dialecticii categoriale de cunoaştere pozitivă, pentru care nu s-a ferit să uzeze de reacţiile antinomiilor existenţiale cu inducerea combustiilor entropice ale unor categorii de genul: substanţă, câmp bioelectric, magnetic şi spiritual, energie, precum şi de surprinderea acestora în rivalitatea cosmică duală, antinomică, ori în formele lor de coabitare şi de susţinere în magnetismul mişcării relative a spiritului generalizat în materie, făcând astfel înţeleasă funcţia, auzit şi urmărit îndeaproape motorul mişcării diacronice şi sincronice a universalului, în sens scientist-pozitivist, dar neluînd în calcul limitele structural fenomenologice ale peratologicului.
      În studiile întreprinse asupra celor două tipuri de cunoaştere, filosoful accentuează propensiv discontinuitatea cunoaşterii în orizontul lumii sensibile pentru deschiderea obiectuală a orizontului misterului, în vederea revelării acestuia în climaxul spaţialităţii gradientice şi ondulatorii, în variabilitatea polifactorială a misterului. Se realizează hiatusuri, discontinuul autoconservării, ca urmare a abordării directe a lumii sensibile şi a relevării ei prin seria de plăsmuiri teoretice, rol al fizicalismului şi al scientismului neopozitivist, ideatici noetico-ontice promovate de B. Russel, L. Wittgenstein, R. Carnap, H. Reichenbach, A. Ayer şi de funcţionaliştii fenomenologi contemporani în actul cunoaşterii.
      Lucian Blaga sesizează sensibilul ca fiind pentru ştiinţă ”numai un prag de pe care se încearcă salturi în mister şi nu singura realitate”, aşa cum sunt prezentate fenomenologic obiectele cunoaşterii, ca simple aparenţe de pozitivismul pur al lui Mach, ori de neopozitivismul şi ficţionismul lui Waihinger. Ştiinţa este, după filosoful român, rezultatul unui  < proces infinit al gândirii “posteriori” care, prin etape gnozice categoriale, procedează(…) evoluţionist, spre constituirea unui dat problematic >.  Acesta este şi conceptul şcolii lui Heinrich Rikert, de la Baden şi conceptual argumentativ al Şcolii lui H. Cohen, de orientare logico-formală, de la Marburg în teoria cunoaşterii istorice, concept de care uzează filosoful român atunci când abordează analitic cel de-al doilea tip de cunoaştere, abisal-luciferic, reuşind astfel să separe cele două orizonturi ale cunoaşterii şi să disocieze  sincretismul relativ pronunţat, al cunoaşterii categoriale de tip kantian.  Acel “ dat problematic” este “ indeterminatul” infinit depărtat sau infinit apropiat, a cărei determinare este tocmai ţinta infinită a procesului de gândire conceptuală iar, în acest proces, categoriile abisale inconştiente apar ca o necesitate dialectică, istorică(Sc de la Baden), modelează plăsmuirile ştiinţifice, problematicul cunoaşterii adevărului prin elementele aletheice, încercându-se nu mai puţin şi disocierea obiectelor, ajungerea evolutivă la părţile ascunse ale acestora, la desfinirea fiinţială parmenidică şi la revelarea posibilă a misterelor, la determinarea indeterminatului. Ori, pentru fundamentarea categorială a acestui tip de cunoaştere şi pentru determinarea coordonatelor spaţiale a părţilor ascunse ale obiectelor se acţionează , desigur, asupra câmpului de forţă al misteruluiui.
       Lucian Blaga a proiectat şi a construit, astfel, pe baza studiilor categoriale întreprinse de Kant, a idealismului hegelian revolut- dialectic şi a studiilor categoriale de concept elaborate de Ernst Mach şi de Friedrich Nietzsche, precum si pe baza atomismului logic husserlian, un sistem de cunoaştere referenţiat la sensibilul conştientizat, culturalizat  şi la  abisalul imaginar stilistic,  singular ori interferat, în fond quadrat, cu totul original.
          Pentru stabilirea tipurilor de cunoaştere, Lucian Blaga s-a folosit şi de observaţiile lui Haeckel privind cunoaşterea relativă a concretului material şi spiritual, de cazuistica fenomenologică, de studiile teleologice pragmatice lamarkiene şi de evoluţionismul darwinian, teorii pe baza cărora s-a elaborat legea fundamentală a biogeneticii formulată de Haeckel , lege conform căreia “ ontogeneza este scurta recapitulare a filogenezei “. Astfel, folosindu-se de osatura coordonatelor geologice , paleontologice, fenomenologice şi biologic-pragmatice, ca recuzită filosofică, marele gânditor român a realizat serii de raporturi categoriale şi a determinat stilistic reperele marilor sale construcţii ontologice, în principiu dialectice, cu  propensiuni în matricea stilistică variabilă a misterelor.
           În fundamentarea acestui sistem, Lucian Blaga ţine să precizeze în nenumărate rânduri că ştiinţa cunoaşterii determină liniile de forţă ale câmpului stilistic în coordonate categoriale sensibile şi abisale, o interpretare în plan metafizic a cunoaşterii  care depăşeşte simpla analiză logică–metodologică şi epistemologică a conceptelor categoriale clasice. Aici se va referi, în principal, la categoriile ontice de unicitate - personalizare , multiplicitate, substanţă, cauzalitate spontană şi instituită, la discontinuu, diferenţial, apoi la spaţiu şi timp, gravitaţie şi mişcare, în formele lor unice - holistice, duale în plan dialectic şi triale în spaţialitatea trinităţii, forme diferite care  crează posibilitatea de obiectualizare şi de depăşire a câmpului categorial sensibil, pentru a conduce la orizontul spiritual psihologic freudian evolutiv, al misterelor, construit pe coordonate abisale, la dimensiuni transcendente axiologic-divine, cu disponibilităţi umane ascendente, de sustentare în planul anabazic stilistic-abisal al cunoaşterii.
         Prin această teorie , superioară teoriei cunoaşterii kantiene , uzând de procedeele de deducţie, inducţie şi intuiţie, promovate de neopozitiviştii neokantieni scientişti, Lucian Blaga, fiind exponenţial, cu siguanţă, un referenţial ideatic al acestora, se rup liniile de forţă principale ale câmpului stilistic şi se deschid hiatusuri spre descifrarea cripticului abisal – aparent. Plăsmuirile teoretice ale filosofului au reuşit să penetreze adânc problematica cunoaşterii în spaţii cu perspectiva unor revelaţii mult înafara lumii sensibile, spre entelechia formelor şi infailibilului raţional divin. 
     Receptarea eclatantă a modurilor existenţiale şi a structurilor categoriale ale celor două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică sub imperiul magiei stilistice, studiile sale logico-analitice elaborate, superioare altor epistemologii ontologice şi utilizarea categoriilor stilistice pentru modelarea, direcţionarea şi amplificarea angajării spiritului uman în imaginarul revelării misterelor, conferă lui Lucian Blaga dreptul de originalitate a sistemului .
Studiu publicat în anul 1992, în volumul de eseuri intitulat “Despre neînceput”, Editura Hermann , Sibiu.   Apărut şi în revista de cultură “Interferenţe”, nr. 5, iulie 1998,  Gheorghe Apetroae, Sibiu