Literatura: La castelul din Levant; G.A.S.

LA CASTELUL DIN LEVANT  

Gheorghe Apetroae Sibiu

Din port, plecând  cu soarele

în braţe strâns,
pe umerii săi largi,

cu cerul levantin,
urca pe scara-naltă-n arce de recif ,
nerăbdător  a-şi revedea castelul,

El, prinţul Cristofor,

uimit de fluorinele verduri

de pe aleile cu oglindire-n cer,

cu  rodii și magnolii zăpezite-n flori

ce îi curta misterul...!

Cu aripile –ntinse peste necuprins
îl însoţea în dans, din cheiul vechi,

Lilith,
și-l îndrăgea-n păcatul ei,

Ursita:
răspunsul lui era numai turcoazul 

fiecărui val,
cu dor aprins de Porto Santo…,

de-ntoarcere la largul egean…!

În urmă-i, valuri năvăleau pe chei,
scăldând faleza –n boraciu cinabru

și undele în spume,

unduind în vele -
columbele  stropeau azurul
cu soarele l-apus…,

și-n turmalinul stelei,

dansa turcoazul viu al mării

cu adamitul cris al zării…!
era tot cerul în prasen cuprins

și-al lui castel pe stânci,

curtat de briza serii!...

În jur, livezi de rodii rodosii
batute-n salbe-mbălsămau

calea-i în fire de absint

sub grelele lor ramuri -
- prinţese îi erau, în flori plângeau,

în mersu-l lui gândit,

magnolii, drumul i-l ningea…
… corolele valsau cu dorul prințului,
iubirea mare a Felippei

rămasă-n Porto Santo-n chin

în dorul prințului, visând
la andaluze nesfârșite zări

și la-ntristate princiare zodii! …

În troienirea urnelor de crini,
pe-alei de taină, unduind lumini
scruta El, prinţul

azurul de pe înălțimi,
și, cuprins de Eros,

în apriga-i vâltoare,
castelu-i alb cu fresce siderale
și ziduri vechi în travertin

cu axinii portale
în cristă,  princiara-i cale …!

Curteni slujeau castelul cu onor
şi-l însoţeau acum supuși pe prinţ,

pe Cristofor ,

de cum urca pe scări,

cel mistuit-bolnav

de dor și de neîmplinit amor,

spre turnul marilor fiori,

acolo unde îi sporea în rău, ursita,

doruri mai mari de larg

şi dorul de Felippa …!

Din turnul prins de cer, columbele

vegheau la salba de culori

ce îmbrăcau castelul princiar…,

… cuprinsul nins de rodii

și împânzit de parfumate roze 

ce  irizau necontenit

în zecile de crome

îmbălsămând castelul,

veşmântul levantin al mării -

al prinţulului cel iubitor  de stele-

frânt de dorința revederii

și de-al Felippei dor,

crescut în El, din Ea, întru magia  serii…!

Literatura: La timpul și locul lui Labis; Gheorghe Apetroae, Sibiu

LA  TIMPUL  ȘI  LOCUL  LUI  LABIȘ…

Gheorghe Apetroae, Sibiu          

Era atunci când  zeii, pe codrii Suhei  împărați,

cu fagi își cuvântau simțiri din înfoşnirea frunzei...
izvoarele Naiadelor cântau la adăpatul ciutei,
iar stele  galopau peste păduri cu surlele de vânt

și-n pajiştile de -anatas, cu glas  de ne-nceput…!

De-atunci, prin veri  se tot preling  din creste,
în luminări de dor șiroi pe-alama feţelor agreste,

sudorile cu iz de vâsc şi mosc în mări de cetini

cu șuvoirea unei lumi cuprinsă de beții stelare -
din destrămarea norilor în duh cu inelări barbare…

Copil era și-avea ochi-n lazurul pietrelor încinse
în ametistul cris-prasen  din despicarea stâncii,
și-al Stânișoarei miez vulcanic  reaprins  în astre,
dansând cu el în munții Suhei cărările  în arce
de-n toarcere cu har în cerul din fuiorul Parcei ..!

Era tot El, pe Suha, la obârşii și-nfrățit cu sfinxii,
cu brazii retezați de vânt , Vălenii din răscruce,
în lungi și –n repezi prăvăliri cu irizări năluce…
zăcea de fiecăre brad condus de o țapină spre uluce
la poala muntelui pietros,  sub Taliana Cruce …!

Păşea în văl de corindon cu soarele-n  amiezi,
din Obcini, răscolind în liniști , iubirile himerice  

de flăcări  îngerii, a le-mpărți-n  Mălini, buchete 
spre retrezirea  plaiului înalt, însângerând în creste

stelare trepte abisale-n vidul tăinuitei vetre…!

Pe locul lui cuprins de cer, știi să-l urmezi și-acum
hoinar prin lunca de mălini cu înroiri de fluturi

s-admiri juneţea-n  joc cu rit în veșnicia de culori-

și locul lui cel sfânt cântat  de-al cerului sobor,

la stea de mag , slujind orfeic, altarului cibilic …!

Literatura: Prințul Cristofor; Gheorghe Apetroae, Sibiu.

PRINȚUL CRISTOFOR (Columb)

Gheorghe Apetroae

De unde-i el? ... E fiu de Albisola -

ţinut sub cer azur, de – ntinderi portocale?!

Cândva, trecând pe străzi, la Boliasco,

se prezenta cu „Prinţul de Chiavara”-

unui ţinut exotic, pururea în soare...

Mulţi îl ştiau că e din neam regal,

urmaş ales al regelui din Quinto…!

chiar şi Savona şi –l dorea al ei

şi-i declara pretura, viţa princiară!

deşi...unii ziceau că l –au văzut copil,

trăgând din sfârcul ţâţei unei bone din Piadeloo...!

Dar el, ajuns, în ani, de Eldorado rege,

n-ar recunoaşte alt paradis al vieţii

decât Genova însorind - un mare port italic...

acolo unde adăstau, cum călătoresc stele,

galere mari şi lunge caravele....,

de unde-i tatăl său de fapt, Domenico Columbo...

De acolo, el scruta cu mintea-i agera, întinsul

atras, ca porumbelul  blând de cântecele marii,

de voci sirene reci la ţărmuri egeene,

corabii călărind pe valurile zării – și

 înspumând în vise,

îl fericeau  pe Crist….  cărări orientale...

Aşa porni pe mare, prinţul spre Levant

cu stelele din bolți ce-i cuvântară drumul

mânat de crezul unei noi Veneţii,

lăsând Genovei dorul de lagună

şi soarele italic, răscolind în ţărmuri

pelagicul nisip închis în scoica vieţii...

Fălticeni, 10.08.1963

Literatura: Glasul clipei; Gheorghe Apetroae, Sibiu

GLASUL CLIPEI 

Gheorghe Apetroae , Sibiu

Vărsând clepsidra umbrei crude

de vid  mundan, stelar din fire,

pe boltă-n  Pollux irizezi   

între mister şi  geana clipei

cu începutul altor vieți…

și-n  joc zeiesc, te dăruieşti,

un meteor să cazi din  Gemeni…,

... petreci cu Luna în izvorul

limonei stele-n  rătăcire,

și-i smulgi apusu-n prăbușire

cu gheara clipei de nerost...!

La cer, slujind, toarta-i desprinzi,

să cazi cu El, în El,  nesigur

prinzi clipe cuibărite-n  îngeri,

din al lor suflet, ca să bei

gena de zbor - sânge de zeu,

iar El , din tine: gratitudini…!

cu El,  tot  îţi repeţi trecutul-

şi porţi cu griji de ne-nceput,

pe stelele ce-ți plâng pe umeri

cu glas magnetic în oricând...!

bolnav, dar întărit de gânduri ,

corăbier barbar, aluneci

pe largul frământat de slavă,

te-mbeţi  cu  valul  înspumat,

sorbind licoarea zării caste

din cupa trecerii sihastre…:

ambrozii slobode, vii flăcări

din sânii clipei desfrânate! ...

Cerni des lumini prin năluciri,

să scapi de clipe- n necunoaşteri,

iar din  implozii adori umbre…

le joci ritmat, brâncind un suflet…

… îi cerţi destinul și-l renegi,

iubindu-te mereu cu-absurdul

din slove, tainele-ţi  trăind,  

 himeră-n chip în faţa clipei,..!

te - alinţi când ştii că-i poţi fi idol,

la cea ce lesne,  hoinărind

prin haos  calea-ţi luminând

de braţul ei mai strâns te  prinzi,

ca gândul ei vorbit să-l sfâşii,

când ţipă-n vifor, să o pierzi

în agonii, psalmi noi  îi cânţi,

sporindu-i simţul prin săruturi!...

De- aceea,  retrezită-n  chinuri,

cât  geme  clipa-n  Ea, Ea-n tine,

o resfinţeşti cu flăcări vii…,

…din rozii sâni ispite-i slobozi…

pulsând în Ea în alte ritmuri

pe care cânţi...  seraf,  şi roze,

poeţilor le- oferi tot clipa, 

și stânci împarţi dintr-un alt cer

la ne-nceput, tot începutul!...

Literatura: Pe stânci , la Palos; Gheorghe Apetroae, Sibiu

PE STÂNCI, LA PALOS

Christopher-s Song on the cliffs at Palos -
 Gheorghe Apetroae, Sibiu

Pe când crisele-i coapse le dezgolea

abisinic şi ai ei nuri îi frământa

dezlănţuit cu întregul ocean,

cu glasul aprins, El, Cristofor

îi şoptirile inimii, o privea princiar:

- Felippa mea frumoasă, dorită,

plină de farmec şi sfioasă-n cuvânt,

tu m-ai renăscut şi vindecat în Levant

cu surîsul pur și cu al tău sărut...!

Chinul meu, în rostul tău s-a stins,

și m-ai reîmplinit...,

nuntind cu tine în marele palat,

la Palos,

Veneră, pe stânci ţi-am jurat

credinţa neţărmurită,

cum marmurei albe, valul din larg...

Ea îl privea zeu al luminii şi mării,

cunună de irişi albaştri

îi puse pe frunte,

și clipele-i erau acum împărţite

în numai plăceri şi-n fiori,

uitând de lungi nopţi de nelinişti,

de zilele grele de mari aşteptări...

Erau acum împreună, acoperiţi de lauri şi roze

şi legănaţi de un madeiric ocean,

la Palos, în castelul pe stânci,

în destrămarea freneticelor valuri

 amorul lor primea peceţi stelare,

cum Luna pe larg, rangul regal...

Fericirea ei era iarăşi a lui,

era a lor..., ... ca-ntr-un vis ireal...!

Literatura: Să înveți, fă-ți timp; Gheorghe Apetr0ae, Sibiu

SĂ ÎNVEȚI,  FĂ-ȚI TIMP

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Să-nveţi s-ajungi din nou supusul,

în straja neputinţei pus,

un îngeresc păstor al turnului sedus

de-o  stea, înlăcrimând apusul

în ne-mpliniri, căzut…  ecou…

Cu-n  tâlc, acum, lui să-i zâmbești

și să-l primeşti în razele-i de- atunci…

să-l uiţi în tine să-l înveţi

să re-nflorească –n prund un crin

pe seara vieții, sângerând

de brat cu diafanul astru…!

Fă-ți timp să-nveţi cum să iubeşti,

cum s-aromezi cu focul stelei

pe un pold cu îngeri travertini

un cer căzut în pâinea verii,

cu miezul zilei mai carnal…!

Să-nveţi cum s-o dezbraci de rele

gând, rătăcind prin oase drepte

şi-n lanul plin de maci albaştri,

de cercul crucii, umbra-i răstignind…

Fă-ți timp s-o reaprinzi  pe boltă

și glasul flăcării  să-i stingi

în zborul grav de fluturi albi,

s- o- nveţi  să-și crescă-n al tău vid

magnetic, din fluidul vieții,

lumina firii argilii… !

G.A.S.

Literatura: Vrăjit de trecere; Gheorghe Apetroae, Sibiu

VRĂJIT  DE  TRECERE

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Cum totul nu-i decât  secunda revărsare

a cerului căzut, în joc de trecere,

în crâncenă, magnetica vâltoare,

gemea însângerând în facerile vii

şi apa limpede-n bulboane

sub roţi milerice  de car stellar-

fluide căile, în inelări barbare...

Și flori se ofileau de mângâieri aprinse,

plângeau - râzând  bătute ierburi grase

sub trecerea ecvestrelor copite

spre exilarea lacrimilor  reci

cu şiroirile-n dureri, cântând,

pe faţa libertăţii fiecărei clipe !…

Din trecere, să-ţi fi oprit părinţii,

cu glasul orfic,  de binecuvântare,

îți închinai  în ei cu gândul rugăciunii

la liniștirile-n trezii,  străbunii,

din somnul lor adânc, pe tăinuita Vale!

Te bucurai de semnele prunciei,

lăsate-n ea, spre-nsufleţirea sorții…

…și-ţi  pregăteai,  în loc de  rai,

plecări de taină în sfințire- triste,

în zborul  de rostire - a morţii

cu chip  aprins de dor…, condor

cu  aripile-ntinse  de … ispite !

G.A.S.

Literatura: De atunci; Gheorghe Apetroae,Sibiu.

Literatura: De atunci; Gheorghe Apetroae, Sibiu

De atunci - Ever since

Efebul, mai mult în transă, în pauzele alburne

ascultai cum susura arhetipal izvoarele anotimpurilor

de povarnișul căutarilor rastignite, sângerand

prin fiecare rază - cântecele astrelor,

mai întâi în zambile, apoi în crini și trandafiri ...

De atunci, tot cobori pe lunci stelele

și le păstorești în portocaliul de sânziene,

cochetând cu certarețul Eol ...

De atunci,  batjocorești cugetul adânc al stâncilor

prăbușite în pârâul pe care l-ai coborât deseori

în stihuri cu ritmuri din ele cioplite

și le stropești cu amintirile ploilor de aprilie...

De atunci,  asculți simfoniile albe ale zefirului

cu melodica uverturii despre neînceput

în bemolii gravi ai cerului,  pe care i-ai îngropat

alături de trilurile ciocârliei, împreună cu primăverile

și de grindina verii i-ai dezgropat

de sub albaștrii trandafiri rămași înfloriți

în copilaria simbolurilor: așteptarile în cei adormiți...

De atunci,  te iubești cu obiceiurile și aberațiile…,

te bucuri de timpul himeric, de tine, fară habar...

 G.A.S.

Literatura: Mariaj în Levant; Gheorghe Apetroae, Sibiu.

CÂNTECUL LUI CRISTOFOR

MARIAJ ÎN LEVANT

Gheorghe Apetroae, Sibiu

La revărsarea Lunei pline

în turnul falnic de cristal,

nuntirea grabnic începuse …

dorinţele -şi uneau rebele,

selenice-n prelung sărut…

El, Cristofor, prinț, ea , Felippa,

de-mbrăţişări, în ei, aprinşi

roze-și muşcau din roze buze…!

Sărutul lor: un cer în fulger

ritmat de corul andaluz ...!

… pe creştet, prinţul i-aşternea

Felippei, marea diademă

de amintiri, șirag stelar -

văl de bocard: adâncul bolţii-

filonu-i sfânt: valul seraf..,

… zei palatini cântau pe clape

pianic valsul crin al apei

şi clopote ritmau în larg

cu glasul mării, nemurirea -

semnul păgânei răzvrătiri…!

El, de cântari sfinte - aprins

trăia-n iubirea cu Felippa…,

… din mare-i înfloreau smaraldic

sâni alunii- un cer albastru

şi coapse-țărmul abisal…!

… pe braţe- o trece în săruturi

sub arcele de bolţi, spre rai

rob, ei, și-ntr-un ceresc alai,

irişi în flăcări ard azurul

cu-al duhului mir princiar...!

Din raze, dar de nuntă-n scrin:

surâsul ei și al lui zâmbet,

pagane vreri îi ispitesc

cuvintele luminii : șoapte,

el, ei, ea, lui, dar și le-oferă..!

în dezmierdări, ea îl apucă

uşor, saturnian de mijloc…

fiorii ritmului din cântec,

în print înviorează- apusul,

spre-a răsări stele pe larg ..!

Iar în vulcanicii ei munţi,

pe dansul sânilor zglobii,

de vii simţiri și-nfiorări

din marile plăceri, în val,

nuntea cu ei… marea-n Levant !…

Din volumul ” Fulgerând tăcerea”, ciclul ” Cântecul lui Cristofor