Postmodernismul lui Mircea Ivănescu...
Memento mori, cu ocazia zilei sale de naştere ( 26 martie, 1931).
Memento mori, cu ocazia zilei sale de naştere ( 26 martie, 1931).
Literatura, Postmodernismul lui Mircea Ivănescu
Poezia curentelor postmoderniste, în general, un edificiu liric de scurt metraj s-a construit în peisajul literaturii contemporane de către Mircea Ivănescu din elemente structurale de firească sensibilitate, într-un sublimat de interioritate și de incantație, în figuri suprastilistice de simbol. Se asistă la seria construcțiilor poetice în afara convențiilor estetice, cu un liant de metaforă specifică genului său livresc, în crome stranii și în vibrații asonante... Se descoperă în registrul armoniilor fonice ale acestui creator de sublimări literare partituri ale dizarmoniilor cosmice, care dezvoltă voliţii şi atitudini propensive limaxice, stări noetice celeste ce reverberează în integralitatea existențialismului antropologic cu o rezistență comprehensivă nebăuită în ecuațiile sale estetice (din „Versuri”...vorbe, vorbe, vorbe; din „Alte poezii”...poezia e altceva...) . Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmarea estetică a grotescului, mitului, chiar și a satanicului, răului, tragismului uman și a sinistrului, spre a crea în structurile poetice înterfeţe - măști cu reflexii antinomice de natură telurică și apolinică de înaltă factură, opuse prețiozității estetizante. Se vrea a se pune în evidență toate aceste ipostaze ale valorii creaţiei sale prin tropismul metaforei, prin corespondențe și analogii de termeni identificatori prin simple intenții absconse: frumosul, concretul uman și normalitatea ontologică în structuri cu formulaări ermetice. Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul, prin utilizarea acestor elemente artistice postmoderniste cu principii simbolistice și imagistice, lingvistic dominate de imagism metaforic, esențe lirice care ne despart de creațiile versicate clasice, prin înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și disimulării în actul creației....Mircea Ivănescu, așa cum l-am cunoscut şi cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni sau din afară, în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor sibiene, era unul dintre puținii poeți care în destinul și voința-i, livrești, putea realiza facil, uneori cu tentă ironică, comparații - corespondențe în principiile textelor comparate, rostind frecvente citate bine articulate, în contextul acelor ședințe, din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot, Dylan Thomas. Cocheta foarte relaxat cu P. Eluard, J. P. Jouve, G. Apollinaire, Jean Arthur Rimbaud. Nega, cu accente sociologice radicale valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora, împreună cu Tristan Tzara, R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba și Giusepe Ungaretti. Sau particulariza, cu o spontaneitate genuină, rezonanțele meditative ale sensibilității și neliniștilor cotidiene, preparând pe loc soluții politice pe care le releva anecdotic, ca pe o iubire aridă, pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului, cochetând de această dată cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil , Raymond Queneau, J.R. Jimenez, sau lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de textele auctoriale ale participanților cu creații în cenaclu, aducându-le în luminarea poetică, prin descifrarea facilă a misterelor existențiale din textele expuse, lucrând cu o sumă de culturi și învățături sedimentate în lăuntricul său, pe care ni le releva, împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw , Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound , W. C. Wiliams. Apăsând pe pedala realismului, în lucide observații, îl semnifica pe Cesare Pavese , Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și a lui Rabindranath Tagore... Mircea Ivănescu s-a configurat, astfel , într-un simbol critic al postmodernismului literar în România. . - De ce? Pentru că a reușit sindinamic şi spatial sinchorologic inducerea acestui curent - postmodernist narativ în poezia românească contemporană. A reușit cu succes aceasta, așa cum o releva Mircea Ivănescu în ” Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, prin intervențiile sale edificatoare, prin structurarea accentuat anecdotică, expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor sensibile şi abisale, de la satiric și până la descifrarea misterului ființării... Poezia sa inedită și prin critica doctă dezvoltată în cercurile literare sibiene Mircea Ivănescu a activat suprarealismul și expresionismul în lirica sibiană și a extrapolat-o cu mult succes în poezia românească în acei ani memorabili pentru literatura sibiană, o bază valorică pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne din sedimentele impresiilor entive lăuntrice revelatoare... Reuşise într-un scurt timp inducerea
posmodernismului în spaţiile literare româneşti, Mircea Ivănescu, la cotele pe care le reușise alţi titani ai literaturii în alte spații literare, amintind de Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams , Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și John Crowe Ransom - în critica literară și eseistica americană, Andre Gide, J.F.E. Lemaitre, Andre Maurois, Andre Thibaudet, Charles Mauron, Jean-Pierre Richard, Jean - Paul Sartre și L. Goldman în critica literară și eseistica franceză, Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, Eugenio Montale și Antonio Gramsci, în critica literară italiană, William Edmund Gosse, Edward Herbert Read, Middleton John Murry și Arthur Symons, în critica literară și eseistica engleză, iar Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno, în literatura spaniolă și nu numai, în toate aceste spațialități culturale. În același timp, prin erudiția și talentul său scriitoricesc, cât și grație activității de traducător, prin numeroasele traduceri din limba engleză, să nu uităm traducerile din Wiliam Faulkner (Povestiri...), Francis Scott Fitzgerald (Marele Gatsby), Soren Aabye Kierkegaard (Şcoala creştinismului), Friederich Nietzsche (Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti), culminând cu traducerea romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyce, scriitorul Mircea Ivănescu a devenit reper literar ireversibil, de cel mai înalt rang în literatura română și universală a sfârșitului de secol 20 și începutului de secol 21... În prezența scriitorului poet eseist și traductolog Mircea Ivănescu, de multe ori găsindu-mă, modestia sa, conjugată cu înalta cultură, dialogul livresc cu acesta, un permanent antren la inedit şi la trancenderi metafizice, mă fericea și mă fascina. De aceea, îi voi păstra, cât voi trăi, imaginea vie în memorie...
Sibiu, 2011, Gheorghe Apetroae, Sibiu, 26 martie 2016.
