vineri, 25 martie 2016

Literatura, Mircea Ivănescu, Gheorghe Apetroae, Sibiu

Postmodernismul lui Mircea Ivănescu...
Memento mori, cu ocazia zilei sale de naştere ( 26 martie, 1931).
 
 
 
    
 




Literatura, Postmodernismul lui Mircea Ivănescu


Poezia curentelor postmoderniste, în general, un edificiu liric de scurt metraj s-a construit în peisajul literaturii contemporane de către Mircea Ivănescu din elemente structurale de firească sensibilitate, într-un sublimat de interioritate și de incantație, în figuri suprastilistice de simbol. Se asistă la seria construcțiilor poetice în afara convențiilor estetice, cu un liant de metaforă specifică genului său livresc, în crome stranii și în vibrații asonante... Se descoperă în registrul armoniilor fonice ale acestui creator de sublimări literare partituri ale dizarmoniilor cosmice, care dezvoltă voliţii şi atitudini propensive limaxice, stări noetice celeste ce reverberează în integralitatea existențialismului antropologic cu o rezistență comprehensivă nebăuită în ecuațiile sale estetice (din „Versuri”...vorbe, vorbe, vorbe; din „Alte poezii”...poezia e altceva...) . Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmarea estetică a grotescului, mitului, chiar și a satanicului, răului, tragismului uman și a sinistrului, spre a crea în structurile poetice înterfeţe - măști cu reflexii antinomice de natură telurică și apolinică de înaltă factură, opuse prețiozității estetizante. Se vrea a se pune în evidență toate aceste ipostaze ale valorii creaţiei sale prin tropismul metaforei, prin corespondențe și analogii de termeni identificatori prin simple intenții absconse: frumosul, concretul uman și normalitatea ontologică în structuri cu formulaări ermetice. Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul, prin utilizarea acestor elemente artistice postmoderniste cu principii simbolistice și imagistice, lingvistic dominate de imagism metaforic, esențe lirice care ne despart de creațiile versicate clasice, prin înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și disimulării în actul creației....Mircea Ivănescu, așa cum l-am cunoscut şi cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni sau din afară, în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor sibiene, era unul dintre puținii poeți care în destinul și voința-i, livrești, putea realiza facil, uneori cu tentă ironică, comparații - corespondențe în principiile textelor comparate, rostind frecvente citate bine articulate, în contextul acelor ședințe, din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot, Dylan Thomas. Cocheta foarte relaxat cu P. Eluard, J. P. Jouve, G. Apollinaire, Jean Arthur Rimbaud. Nega, cu accente sociologice radicale valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora, împreună cu Tristan Tzara, R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba și Giusepe Ungaretti. Sau particulariza, cu o spontaneitate genuină, rezonanțele meditative ale sensibilității și neliniștilor cotidiene, preparând pe loc soluții politice  pe care le releva anecdotic, ca pe o iubire aridă, pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului, cochetând de această dată cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil , Raymond Queneau, J.R. Jimenez, sau lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de textele auctoriale ale participanților cu creații în cenaclu, aducându-le în luminarea poetică, prin descifrarea facilă a misterelor existențiale din textele expuse, lucrând cu o sumă de culturi și învățături sedimentate în lăuntricul său, pe care ni le releva, împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw , Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound , W. C. Wiliams. Apăsând pe pedala realismului, în lucide observații, îl semnifica pe Cesare Pavese , Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și a lui Rabindranath Tagore... Mircea Ivănescu s-a configurat, astfel , într-un simbol critic al postmodernismului literar în România. . - De ce?  Pentru că a reușit sindinamic şi spatial sinchorologic inducerea acestui curent - postmodernist narativ în poezia românească contemporană. A reușit cu succes aceasta, așa cum o releva Mircea Ivănescu în ” Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, prin intervențiile sale edificatoare, prin structurarea accentuat anecdotică, expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor sensibile şi abisale, de la satiric și până la descifrarea misterului ființării... Poezia sa inedită și prin critica doctă dezvoltată în cercurile literare sibiene  Mircea Ivănescu a activat suprarealismul și expresionismul în lirica sibiană și a extrapolat-o cu mult succes în poezia  românească în acei ani memorabili pentru literatura sibiană, o bază valorică pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne din sedimentele impresiilor entive lăuntrice revelatoare... Reuşise într-un scurt timp inducerea
 posmodernismului în spaţiile literare româneşti, Mircea Ivănescu, la cotele pe care le reușise alţi titani ai literaturii în alte spații literare, amintind de Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams , Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și John Crowe Ransom - în critica literară și eseistica americană, Andre Gide, J.F.E. Lemaitre, Andre Maurois, Andre Thibaudet, Charles Mauron, Jean-Pierre Richard, Jean - Paul Sartre și L. Goldman în critica literară și eseistica franceză, Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, Eugenio Montale și Antonio Gramsci, în critica literară italiană, William Edmund Gosse, Edward Herbert Read, Middleton John Murry și Arthur Symons, în critica literară și eseistica engleză, iar Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno, în literatura spaniolă și nu numai, în toate aceste spațialități culturale. În același timp, prin erudiția și talentul său scriitoricesc, cât și grație activității de traducător, prin numeroasele traduceri din limba engleză, să nu uităm traducerile din Wiliam Faulkner (Povestiri...), Francis Scott Fitzgerald (Marele Gatsby), Soren Aabye Kierkegaard (Şcoala creştinismului), Friederich Nietzsche (Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti), culminând cu traducerea romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyce, scriitorul Mircea Ivănescu a devenit reper literar ireversibil, de cel mai înalt rang în literatura română și universală a sfârșitului de secol 20 și începutului de secol 21... În prezența scriitorului poet eseist și traductolog Mircea Ivănescu, de multe ori găsindu-mă, modestia sa, conjugată cu înalta cultură, dialogul livresc cu acesta, un permanent antren la inedit şi la trancenderi metafizice, mă fericea și mă fascina. De aceea, îi voi păstra, cât voi trăi, imaginea vie în memorie...
Sibiu, 2011, Gheorghe Apetroae, Sibiu, 26 martie  2016.

miercuri, 23 martie 2016

Literatura, Ţară bolnavă, Gheorghe Apetroae, Sibiu


ŢARĂ BOLNAVĂ

    Patria - locul unde ai cunoscut lumina şi

            vechimea neamului”

 Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

Ţară bolnavă, durerea şi răul îţi zac ascunse

cu cerul în noroi şi pâslă de fum;

din zăpezile pe stânci, balauri cresc pe creste

purtaţi de vântul toamnei peste stei, nebuni...

 

Cascadele pe Olt  înzăporesc lumina din izvoare,

bulboanele-nghiţind îngheţul tău în râu;

mai vin şi păsările-n crâng, doar ca să-ţi cânte

jalea, când şobolani din zodii îţi mişună urban

sătui destui…!

 

şi-ţi dorm „bâtlani” în trestii şi-n mâl „ceata de

broaşte”, iar nada în năvod s-adună tot mai

greu...

Mai ai femei cu braţele de flori întinse prin

casele curate…, uitate de plăceri…

 

mai stau căpiţele de fân în dosul şurii şi-n ţarc

mioare, prea puţine, mai behăie de miel,

iar vacile, în grajd, rămase din măcel,

aşteaptă de păşune,

s-adune-n clopul sorţii, al laptelui „mister”...

 

Mai ai cărările pe crestele alpestre, tot aşteptând

mioarele în albe turme care nu mai vin

şi stele blonde-ţi mai răsar devreme, dar,

când te văd în chin, în noapte pier cu al tău frig...

 

Ţi se-mulţesc, în schimb, „hârciogii”, se-mbuibă

ca flămânzii toamna din porumbiştea încă

neculeasă de ţăran...

şi tot mai rară-ţi creşte iarba printre spinii verii,

iar sălcii prinse-n dâlme te plîng, dar în zadar...!

 

Tu ai şi ”cruci”  pe cer şi cruci în cimitire,

ce se- mulţesc cu rod prin satele ce pier,

când mulţi copaci, de noul vânt, blestemul tău,

căzând zăpor de suferinţe, se vor sicriul tău...!

 

şi-ţi cresc din ploaia nopţii peste frunte”şerpii”

şi râuri scurg veninul lor în marea-ţi de dureri...

la serile albastre de tăcere plâng bătrânii în van,

ducându-se, te duc, doar ca să mori cu ei…!

 

Ţi se-nmulţesc în schimb „năpârcile” în taină,

 iar gloata ţi-e muşcată, e-n groaznice dureri, de ieri...

şi mulţi ţărani îşi dau hectarul pe-o para, la

zar primit, străinilor, de s-ar scăpa de el...! E greu!!

 

Au ruginit piroanele din porţi ce cad din balamale,

iar carele nu ies din curţi, nici se întorc din ţarini;

se-mpodobesc ferestrele cu colb şi cu paianjeni

şi-n vatra stinsă din cătun, în sihle se-ntorc anii...!

 

Ciulinii cresc în şes, se-ntrec cu mărăcinii

şi-ţi bate „Traistă goală” de mulţi ani, a pustiu;

La Râul Vadului, de-nchizi devreme ochii

vezi casele urlându-se pe steuri din senin...

 

şi-ţi dau străini năvală, ca să îţi vindem totul,

în a-ţi grăbi pieirea; să-ţi verse sărăcia în sacul ce ţi-e gol;

ei vâră-n sacul lor pân l-or tixi, nebunii,

românii, noi, ca să cerşim la poduri pe un leu...

 

La subsuori şi de pe sfântu-ţi trup, pădurile îţi tund,

de poale te despoaie, în alte părţi virgine putrezind...

dar cresc acum vârtoşi din gropile adânci din drum

stejarii de care să te sprijini, să nu apleci de boală,

nici de vânt...

 

Că pomii tăi, bătrânii, de rod lipsiţi, s-or altoi cu-o vreme,

spre a-ţi înflori noi stele din muguri rubinii

şi-un gând de vindecare, să-ţi înmulţească zorii,

izvoarele prunciei…, să-ţi ieşi din agonii...!

joi, 17 martie 2016

Literatura, Un demers faustic, Gheorghe Apetroae, Sibiu

UN  DEMERS  FAUSTIC
Gheorghe Apetroae Sibiu

.. Cu ochi de stele în izvoare,
un meteor pe seri căzut,
plin de mister şi-mpătimit
veghezi la orice asfințit...!


Ceri restul clipei efemere
şi-o scapi de ce-i Necunoscut...
Scoți din implozii, vlagă, vremii
și grai iubirii de absurd…


Te-acuzi și când te ştii în rai,
sorbind din pleoapa clipei mari…
Trânteşti de stâncă…, de paradă,
tot începutu-n vreri să-ţi cadă…


Slujești celui divin, bând vin
din mers şi îi repeţi trecutul-
accepţi pe-oricine de magistru...


 Din zămisliri,  pentru cavou
sapi în oricând Neînceputul!


Te-alinţi femeie care… eşti
oriunde ne-mplinită-n gând,
de braţul lui, când strâns te prinzi,
din sânge ca să-i sorbi cuvântul…


Si, de aceea -n chinuri eşti
cea care, neştiind ce eşti
cu  flăcări reci,  te tot sfinţeşti
şi-mparţi infernul la poeți...!


 Mai cânţi cu îngerii în roze,
acolo sus când rătăceşti
prin bucuria că trăiești
cu-n visător... Necunoscutul!


– Dar, Tu, ce faci...?
prezent şi  singur ,
de toarta cerului desprins,
bolnav , în rugăciune prins,
joci clipele cu Ne-nceputul!


Şi cazi letargic dintr-o slovă
magnetic vis în necuvânt,
rotind simţirile în linişti,
din sâni stelari,sorbind alt gând,
ca să te-ntreci cu-al clipei fulger...


Te- aprinzi o flacără-n oriunde
şi în adâncul ei o mistui,
arzi în iubire sfinte plângeri,
netimpul dragostei de îngeri…


Agonic, cânţi psalmuri în zori
seminţei cerului din fire –
Un legământ i-acorzi şi-n rod
crești clipei, clipa retrăirii!


Boroaia , 5 septembrie,1963
 

sâmbătă, 5 martie 2016

Literatura: Drumul în nefiinţă, Gheorghe Apetroae, Sibiu


DRUMUL ÎN NEFIINŢĂ - DRAGGED  INTO  NONENTITY

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Nepăsător, de ne-nceput adânc pătruns

un şarpe azuriu din El ieşind, tevrei stăpân

pe cerul erelor ce azi le vezi cum pier

pe drum, în jocul tău cu libertatea lor...

 

Nerăbdător de dor şi de înşelăciuni

apui o stea - recif din tot al ei cuprins,

ştiind s-apuci pe pajiştea-I albastră, sfinx

cu vreri în duh - nevreri, pe un deşertic drum...

 

Din ne-nceput îl urci, tot să-l cobori

spre trupul ei- netrup de crise amintiri,

făclia eritrină-a sângelui carnal celest

în  game de lumini, din care-ai glăsuit...

 

Rămas îi eşti o nesfârşită fire altei zile reci,

purtat de cerul alb..., sub cruce aşteptat,

nelocul locului ţi-l înconjori zelos

cu împărţirea clipelor din ultimul răvaş...

 

Şi scoli toţi zorii alunii din dulce somn,

din vlaga sânilor de stea tot mai albaştri -

tăcerea raiului cuprinsă-n rotunjimi

cu freamătul dorinţei astrei alabastre.

 

Sub râna cerului, sub vălu-I boraciu

revii cu ea în vis, de un alt vis păzit

să poţi din nou visa pe ultimul tău drum

la îngerii copilăriei care n-au murit...

 

Trimiţi clepsidra rece la-ntâlnire plină

şi-i muţi din loc în loc nisipu-n scurte rugi

în nicăieri şi-n Totul, hăruit, să-ncânţi

cu stele-zei, viaţa ta de nefiinţă-nfrântă...!

 

 

marți, 1 martie 2016

Literatura: Despre eternitate. G.A.S.

DESPRE  ETERNITATE - ABOUT  ETERNITY
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Din cromele zeiescului amurg,
sângerie, voluptoasă, fierbinte-
eternitatea îşi întinde aripile,
purtând în zbor sarabanda
transparenţei plăcerii în ritm:
clopote cereşti, prevestind
petreceri în tot alt asfinţit,
deşerturi în toastări fierbinţi:
oricând nisipul sfinx, oriunde
ia libertatea stelelor căzute,
cum şarmul veşniciei umbrei
din flăcări plânse-n pretutindeni...
Un abis, porţile - i deschide
cu dogmele unor firi triste
spre cerul tainic din mormânt...
...acolo să - şi cuprindă lesne
lumina - n sine, crugu - n jasp
hariolat  în crise franjuri-
tornade veşnice-n păcat,
nori alunii pe bolţi gonind
tot ce-i zeiesc etern în arc...
priviri spre hău, în infinitul
firesc de grandios şi mut-
prezentul fiinţând în treceri...
Săgeţi de chiciură s- atingă
din vidul trist, adâncul larg...
De Oricând, Totul nu-i  temut
şi- alt răsărit îi cade - n rugă...!