Un răspuns (revăzut) la Isabela Vasiliu-Scraba: Sfârsitul filozofului Constantin Noica
ÎN FIREA FILOSOFULUI CONSTANTIN NOICA
Autor Gheorghe Apetroae
L-am întâlnit de mai multe ori pe filosoful Noica în mersul mașinii, care mă ducea în interes de serviciu la lucrările de investiții pastorale pe care le realizam atunci în munții Sibiului, dar și în cel al culegerii de elemente geo-floristice pentru teza de doctorat, pe care o pregăteam atunci,, prin anul 1982,, cu trecere, desigur, prin Stațiunea Păltiniș, înspre munții Cindrelului, ai Frumoasei și ai Șerbotei. L-am întâlnit, de mai multe ori, pe drumul ce urcă înspre Stațiunea Păltiniș, pe traseul de la Cantonul Silvic, la Schitul Păltiniș, dar și mai jos, până la cărarea care îl ducea la o casă - cabană de lemn relativ mică, așezată pe un deal gru accesibil, între brazi, în care locuia de câțiva ani. Era un bătrân slab, potrivit de înalt și cu baston. Purta un pardisiu uzat și pe cap avea o bască, la fel de uzată, ce acoperea doar parțial o frunte lată și înaltă care îi profila un chip liturgic.... Dar, Noica nu drumețea întâmplător. Pe drumul pe care îl parcurgea zilnic, odată sau de mai multe ori, cuprins și învăluit de mirajul locurilor de mister blagiene, filosoful gândea profund și dialoga maieutic cu Socrate... Gândea la aporiile eleatului Zenon și la adevărul dublu-aletheic al lui Platon, la ființarea parmenidică, la nelimită și la perathosul pitagoreic, la dialectica, holistica și la idealismul obiectiv ontologic al lui Hegel, la raționalitatea cosmică și la criticismul esoteric al lui Kant, la intuițiile bergsoniene... La ce nu gândea marele filosof...? Gândea, parcă de braț cu Aristotel, la silogisme și la simboluri, la esențele categorial- existențiale, la logica formelor eucldiene, dar și la cele neuclidiene și hilbertiene, la axiomele negaționiste și bucuriilor sale simple, la dialectica și metafizica fenomenologică a spiritului husserlian și al ființării de Sine și pentru Sine, la nihilismul heideggerian, la diferențialele divine ale simetriilor monadice leibniziene, la raționalismul euristic cartesian, la psihologismul Gestalt- levinic și la ipotezele cuantice einsteiniene. Nu neglija, totuși, misterul cognoscibil mitic și ontologic neotomist, nici agnosticismul lui David Hume, nici scolastica lui Anselm de Canterbury, nici antropologismul lui Kierkegaard cu acel katarsis in fatum, ca act estetic-epistemologic pur, promovat de Gentile și dezvoltat, prin spinozismul ontic lessingian, prin Levi-Strauss, la deism și adaptat la estetismul structural, totul spre meliorismul spencerian pe care l-a transcens filosoful român prin prisma sociologismului augustcomtean, el, însuși,neputând fi rupt, nicidecum, de socialul românesc, de binefaceri și de tragismele sale...
Filosoful Noica, în condiția sa existențială, accepta austerul și îi repugna hedonismul... Fundamenta, în același timp, în legea lui, hermeneutic și axiologic, construcțiile logice formale ale convenționalismului neopozitivist scientist, promovat atunci în mare vogă de Scoala pozitivistă de la Viena, identificând cu profunzimea sa valențele apoteotice existențiale raționale camusiene în dimensionarea fenomenologic duală a Universalului, ființatrea Totului- absolutului spațio- temporal, desigur, din orizontul său ideatic și din cel al devenirii bergsoniene, dar și din cel al ființării supraumane, elitist și nihilistic nietzscheene. Era dotat, și domnia sa, cu acea voință de putere schopenhaueriană, ca și Nietzsche, un aspect care a fost tratat de filosoful Noica atât de eminescien,în spiritul ancestral umanist românesc, fără a se delimita, cu viziunea sa kantiană, de declinul multicultural și social determinat al Occidentului, mergând, desigur, în ciclicitate, în destinul ființării biologice, în exemple valide, pe urmele predecesorului său, Oswald Spengler..!
Mulți oportuniști l-au căutat și l-au abordat speculativ pentru viziunile sale filosofice sistemice, pentru deschiderea spre rațiune, spre logică și spre metafizică, adunând și convorbirile cu el într-un așa-zis Jurnal de la Păltuiniș, dar pe care l-au ținut și l-au mediatizat numai pentru a-și obține valențe valorice prin El...
Merg deseori la schitul Păltiniș, acolo unde este înmormântat filosoful și aprind lumânări pentru viii și pentru morții mei, dar, nu de puține ori, aprind o lumânare într-un gând de rugă și pentru cel care a fost intelectualul strălucit, demiurg, marele filosof român, Constantin Noica! Gheorghe Apetroae, Sibiu.
LA SCHITUL PĂLTINIȘ- SIBIU
lui Constantin NOICA
Autor: Gheorghe Apetroae
*
Chemat întru a sa ființă, la Păltiniș revii ades
și intri-n casa-n care Noica își rostise geniul,
apoi să te îndrepți spre schit, la El, să-i spui
că-n hruba mică de pe Dealul Mare
bizonii pe pereții (peșterii) pictați și-acum
îl stăruiesc cu prețul unei vieți stelare...!
*
La locul lui de veci, la schitul sfânt te urci
să sapi cu vlaga peșterii într-o sfințită stâncă,
să-l vezi la fața-I- un altar de cer, sub brazi
cum stă imperial, cu Tricolor la cap, veghind
încoronat de flori, de buxuși și smirdari,
trancederea de limită prin abisale-I gânduri…!
*
Să cânți din El cu El și maice în evlavie și har
la corul slujbelor de binecuvântare,
când toaca-l retrezește și clopotele-i cântă,
primind pe cei ce vin înșiruiți la schit
din locuri multe neștiute, din necaz și ură
la o solemnă, sacră, preoțească rugă...!
*
Cu el, să cânți la cerul albăstrit de El, în El,
să îl revezi pe bolta-n care ți-a premers,
cât lumânări din ființarea Sa în veci emerg,
cu rosturi drepte ard și-n oglidire-l țes...
Revii la Schit, pe chipul lui să-ți altoiești destinul
și șă-ți strecori din Haos, la al lumii Univers,
trăirile prin El, de cosmică lumină...!
Schitul Păltiniș, Sibiu
18. 07. 2021
