Literatura, Recviem, Gheorghe Apetroae Sibiu

Recviem
tatălui meu,

 

Din fereastra violetă,
un ciob cristalin alunecă,
crucifix alb, tatălui meu …
Florile,
fiori să-l acopere
cresc statornice
printre cetăţile
de pomi răsleţi
încrinate pe dealuri …
 
În fereastra de violet,
cu prelingeri vii
de cuvinte,
revin să astâmpăr,
ţărânei dogorâte
de sărutul mamei,
setea de întoarcere,
să admir
zambila ultimei primăveri
în culorile trecerii;
crinii şi lăcrimiorele
cu ochii înecaţi
în sărutarea din urmă! …
 
La masa florilor,
lângă crucifixul alb,
martor statornic
al tatălui meu,
petrec amintirile
şi ascult
curgerea placidă
a nimicniciei
peste ne-nceputuri …


 
Pe fereastra în violet,
ambrozii îngălbenite,
cuvintele lui,
curg din amfore,
flori şi fiori
printre cetăţile de pomi răsleţi
încrinate pe dealuri …
 Poezii şi eseuri „Despre neînceput”, Editura Herman, 1992

Literatura, Hoestia, Gheorghe Apetroae Sibiu

                       Hoestia

Mamei

Îngerii din magnoliile înflorite,

cu lumina ta mi-au glăsuit:

în braţele lui Charon, te poartă

luntrea

prin freamătul de graţie al stelelor-

vuiet al brazilor în mariaj, sădiţi

făgăduinţă pietrei înnegrite

din templul Cybelei!...

 

Destinul tău de rugă cristică

 te-a înălţat biserică

cu multe turnuri, lângă drum,

pe pământul străbun,

mai înainte

de scăpătarea-ţi în eternitate,

mai înainte de nunta cu sfinţii

cei de credinţa ta încremeniţi

şi spânzuraţi de catapeteasma trecerii !…

 

Să te bucur,

 îţi vestesc că zeii te doresc

şi că lipsirea ta-i apasă, Hoestie:

 stâlp  rezidit din semnele iertării

pe culmile vrerii-

paternă logodnă cu zorii,

prin copiii tăi, înflorind

spre a te odihni lângă altar,

altar de cer la răsărit !…

 

Să ştii că, tot ce-n vale ai lăsat

îţi stau la locul lor

aşa cum ţi le-ai rânduit

şi-o viaţă le-ai gândit …

 

Din primăveri, poetic înflorind

din cripta de mormânt,

Tu vezi cum prunul ce bătea

întroienit şi-miresmat

cu crengile-nflorite în fereastra ta,

de câte ori, întors din lumea mea,

mă aplecam spre mâna ta

să ţi-o cuprind şi s-o sărut,

de dorul tău „De Vale”

s-a uscat în el curând,

sporindu-ţi albe anotimpuri,

slava rechemării!…

 

Cu tinereţea ta, eu

ţi-am rămas copil, Tu, Hoestia,

în ochii tăi ce îmi furau matern

surâsul cristalin,

la sânii tăi când gânguream

şi când cântam în vis,

porţi chipul magului serafic

sedus de sfinte melodii

din nesfârşite raze! …

 

Acum  revii cu cerul

din mormânt

şi-mi ostoieşti durerile

cu braţele de amintiri,

de sărbători,de-mbrăţişări

şi părintesc sărut,adulmecând

balsamul florilor de crini,

de lămâiţă şi magnolii

crescute-n jurul sânilor tăi albi

trandafirii ,

cu seva primăverilor  trecute,

 năbuind

în templul vechilor grădini,

spre-a nu se ofili

zambilele şi trandafirii!…

 

Am revenit ca să cuvânt

la capul tău de candelă păzit,

poemele pe care mi le-ai scris,

recunoştinţă-a vieţii tale,

mie dăruită !!…

Lumina ta 

şi har al flăcării de stea

cu glasul tău adânc

copil, mă strigi în preajma ta

să-ti stau, alături să mă ştii!...

 

... Chemării tale îi răspund

cu fiecare sfântă clipă !…

 

Gheorghe Apetroae

 BOROAIA - SUSENI, 15 mai 1999

   

Literatura, Eonul indiferent, Gheorghe Apetroae Sibiu

EONUL  INDIFERENT
    Lui Lucian Blaga
 
 Între El şi mine Te-ai arătat
indifferent..
În căutarea nemărginirii eşti
numai zi
şi din nelimită îţi ascult
verbele încă nerostite…
De acum, eu şi tu, înstăpâniţi
În El,
trinităm în poeme neştiutul
luminii…
prin fiecare deşert trecem
vânt zelos
răscolitor de colburi telurice…
cu zorii , mereu îmbrăţişaţi,
fără El,
ne îmbătăm de celestul parfum-
prund şi gând, plămădite
în femeie-
… ne împletim vârstele
cu fire de raze
într-un carnaval de lumină…
Iată cum marginea rece
a lumii
şi iscoade,
cuvintele tale îmi cuvântă gândurile!...
Tu, între El şi mine, mereu altul,
ai exclus dogmele…
am devenit, fiecare, Eonul indiferent!...
 
Gheorghe Apetroae Sibiu

Literatura, Carmen patriae şi Leonard Ancuţa, Gheorghe Apetroae Sibiu

În poemul " România, sunt aici cu tine", aparţinând lui Leonard Ancuţa, dacă încă din primele versuri  acesta anunţă însoţirea neputiincioasă a victimei ucise şi o priveste neputiincios, fiind vorba de o imagine transfigurată a ţării,  considerându-se neputiincios şi în întoarcerea gândurilor celor care au dat ordinul asasinatului ei fizic şi spiritual, în miezul poemului , paradoxal, asistăm la o veritabilă angajare a acestuia la mediere şi împăciuire: "şi cu mâna ca un porumbel / încerc să aduc linişte".. Metafora lacrimei materne este generată de o existenţă fenomenologic minerală care, cristalizând, faţetele acesteia reflectă temporalitatea,  descoperind, astfel, configurarea limitei şi ciclicităţii istorice pentru entitatea ţării  în agregat intim cu poetul!... "Dorul dor", de care face vorbire poetul, se constituie motiv metafizic de influenţă blagiană, şi este uzitat de poet  în urma sentinţei metafizice, de mister al ancestralului cu valenţele sale de cosmicitate... În lupta unei naţiuni , atributele toposului , ale ariei geografice şi fiinţării cosmice nu pot fi  valorificate decât apelând la subconştientul genezic, respectiv la motive de genul mioriţei, sacrificialului manolian  "jalea  din glasul Anei",  prezenţei lui Mircea la Cozia, al cântecului, în loc de sabie.... Iar, dacă lipsa de apel conjugat la aceste motive ontologice,  cu valenţe de liant spiritual national regenerator,  poate crea un vid existential  şi  facilita expansiunea durerii, atunci poetul, mereu în inima lui, inima şi fiinţa ţarii sale, conservă conturului spatial şi cultural national, din durerile ei, din monolitul durerilor cu  trăirile adânci  interstiţial-umorale ale poetului cu ţara. Acesta reuşeşte  fluxul translaţiilor organice în cuvinte dinspre el, spre ţară, o sporire a energiilor şi vitalităţii  patriei  din " rana grea din dreptul inimii / sângele curge / refuză / să se termine"... Interesantă, această viziune sacrificială în metafora  iubirii de ţară, poetul, însuşi, se poate considera un  adevărat Evander, cel însoţit de Carmenta , nu în Arcadia, ci în peregrinările sale poetice de suflet,  prin sufletul şi destinul patriei sale, România,  de care se simte legat atât de organic!... Felicitări, domnule Leonard Ancuţa!... Gheorghe Apetroae Sibiu 

Literatura, Emil Cioran..., Gheorghe Apetroae Sibiu

Emil Cioran...
    Intimitatea , melancolia şi scepticismul, singurătatea, fatalitatea ontologică, misterul, alienarea şi angoasa  sunt tot atâţi termeni tematici dominanţi care au preocupat viaţa livrescă  şi creatoare a filosofului şi scriitorului Emil Cioran, încă de pe băncile facultăţii de filosofie din Bucureşti şi până în ultimile clipe ale vieţii sale...
        L- am cunoscut bine pe fratele său, Aurel Cioran, pe cel care mi-a fost şi un bun prieten şi caruia îi plăcea să  relateze, în cadrul cenaclului "Euphorion" din Sibiu, cenaclu  pe care acesta îl frecventa cu o tenacitate de invidiat, despre scrisorile primate din Paris de la Emil Cioran, despre întreaga activitate filosofică şi condiţia socială a fratelui său în în Cartierul Latin al Parisului, în Franţa.       
      Am înţeles că personalitatea intelectuală a lui Emil Cioran a fost influenţată în bună măsură şi de cultura religioasă pe care acesta  a primit-o de mic , prin condiţia sa de copil de preot în Răşinari. A dezavuat, în urma unor adânci reflexii şi unor studii de hermeneutică  eclesiastică, până la permanenţa obsesiei în abordarea acestei teme, a personalismului sau unicităţii-monistice, unele excese dogmatice şi canonice!..
      Nu s-a mai întors la Răşinari, de la plecarea în Franţa, nici măcar să-şi viziteze locurile natale, casa părintească şi celebra sa " Coasta Boacii",  şi aceasta nu din cauză că era urmărit de securitate, ci doar pentru faptul că o revenire în corespondenţă cu motivele şi momentul dezrădăcinării sale  o considera  rece şi intempestivă!...   
     Acest fapt  m-a mişcat şi m-a determinat să  compensez nerevenirea filosofului în spatiul mioritic al Răşinarilor, în care personal am hălăduit conjectural- profesional în ani,  cu un poem pe care l-am intitulat ” Periplu”, şi pe care îl redau în continuare:

   Lui Emil Cioran
Întors la rostul tău, cuprinzi în braţe zarea,/
cornişele cărării le-apuci din Răşinari/
să te întreci cu norii din pajişti alabastre/
pe plaiul revederii zăpezit de ani …/

La stâncile cărunte de ostenirea vieţii/
ajuns, respiri sălbatic şi desprinzi de cer/
azurul prăfuit de dor - o sacră revedere-,/
într-un decor de cetini, de vrajă şi mister …/

Trezit de nesfârşit, aici tu îţi cerţi clipa,/
privirea ţi-o arunci prin rariştea de pini/
stropiţi cu zorile, când crestele rebele/
te-aleargă la crepuscul, iubire să le-nchini!.../

Sclav serii îi vorbeşti şi o hrăneşti cu stele/
pe lucii de izvoare ce fug prin firea ta/
cu amintirile întoarse din înălţimea Steazei/
la boca văii strâmte, în a le-mbrăţişa!.../

Tăcerile din aşternutul de negură-a plecării/
în reveria nopţii le stingi cu un sărut/
pe genele ce cad din pleoapa de amurg,/
în susur de izvoare şi în miros de brad …/
Răşinari – Sibiu, 1996
      
       Emil Cioran a transcens în studiile sale, după cum se exprima Blaga, din planul "imediatului" în cel al orizontului misterului şi aceasta pentru revelarea fenomenologică a genezei existenţiale, nu biologice,  ci a mutaţiilor ontologice divine specifice genomului umanităţii... Dar nu a găsit decât un scepticism al sacralităţii esteticului şi nu a văzut dincolo de mister, în travaliul său de depăşire a trecerii, bine cenzurat de transcendenţă , decât limita metafizică a lacrimilor  sfinţilor!..
     Oricum, filosoful a fost o flacără nestinsă a conştiinţei livrescului şi un explorator temerar de nestemate filosofice, dar fără a se bucura în viaţa sa de preţul valorilor sale agonisite şi transferate cu o oarecare gratuitate eternităţii!... Gheorghe Apetroae Sibiu