CÂNTURILE ABISULUI CU
SENS ȘI ROST
CÂNTUL 1
Autor: Gheorghe Apetroae
d.B.
*
Te-am surprins demiurge
al Totului sferei Tale,
cel din Tine, într-o
luptă lungă și dreaptă:
- cu Tine, cel în
nemurire, pe văile cerului
rozasii, chilimbare și nefeline;
- cu războinicul din
Tine, sigur de victorie;
- cu timpul, ce-ţi fură
și-ți dă, câte puţin,
cu sens și fără sens,
cel lipsit de griji,
stropi de idei și picuri
de putere,
iubirea pentru
selene,luceferi și stele…;
- cu razele astrelor din
Unica-ți sferă,
pe care le frângi în
plăceri și în cădere
le preschimbi cu rost,
în tăcere…!
*
Ești în dimensiunile Totului,
în Unul:
- frumusețea celor Toate
din Câmpiile Elisee;
- iubirea nesfârșită a
ploilor de stele;
- muzica dorului și
sângele sufletelor,
scurs în torenți adânci
de pe buzele cerului…!
Toate, din înălțimile
tale, cântă de atunci
și, pe Toate, deodată, pe
rând, le știi
- de când le-ai nins și îți
ning azurii și astrofilii;
îți fac plecăciuni și-și
dăruiesc plăcerile,
voluptatea lor, de
corindon și de azur privirea;
-
de când îți poartă chipul cu prețul
luminii
hematicelor umbre-n adâncul
adamit de pe ambele-ți fețe celeste,
cu larguri milerice de mări smaralde…!
Al Unui și al Aceluiași- Tu, în Totul,
cel
din pretutindeni și din oricând,
de imanența revelațiilor
demiurgice
ale neînceputului, nu îţi faci probleme…!
CÂNTURILE ABISULUI CU
SENS ȘI ROST
CÂNTUL 2
Autor: Gheorghe Apetroae
d.B.
*
Cu mâinile cuantice
desfaci în câte una,
corolele mari și disforme
ale stelelor
și, în forme minerale-
pietre, le aduni
în poeme, le deschizi
libere, porţile metagalactice…!
Totul sferei Tale intră
și îți sărută inima:
axis-ul magnetic- marele
black-hole
al cosmosului tău Unic- paragalactic-
un monstru vulcanic în
stibin, ametist și citrin-…!
*
Demiurg, pe toate în
inima ta le cuprinzi-
ești stafilopodul
trident de sprijin la toate
în oriunde și în oricând,
iar duhul tău- osia lumii-
miezul magnetic, în
prasen și cu har Trinitar,
întoarce mereu din
început spre neînceput
eritrinele - limonii turme
rebele de astre…!
Pe toate le dansezi, în
piruiete strânse și largi,
le priveşti mereu, oriunde
ar fi, le zâmbeşti!
vulcanice iar unele
reci, ești pe placul lor…!
În nopțile tale și ale
mele le dezvelești
de taina norilor în
trecere, alanii și alunii,
să le admiri nudurile lor
fierbinți, unele reci…!
*
Da! Eşti pe placul la
toate cele ale tale-
chiar și pe ale mele le
porți prin locuri tăcute,
ademenitoare, numai de
tine știute…!
Pe toate le dezbraci, le
iubeşti şi le cuprinzi,
de ce, nici tu nu știi, în
brațele tale axinii,
iar cu mâinile-ți
polare, cu care dezmierzi
tânăr, de atunci, din
vecii, cosiţele anatase
ale fetelor și le
cuprinzi, pe cer, spre a-ți zâmbi,
de tine, toate, mereu să-și
amintească,
Tu, Totul-demiurg, de
fiecare, să-ți amintești…!
*
Toate s-au cotlonit în
polii boracii ai inimii tale,
iar cu mâinele - ramuri din
cer-, pe toate le porți
în pretutindeni, pe
fiecare într-o eternitate!!
Da! Totul nu ești,
desigur, în este, numai Unul
și, infinitul, pe care
l-ai turnat în granat și în bazalt,
în carnalit și mineral, Totul
în doi, ți-l desfăşori:
polii inimii și ai
inimii- axis magnetic la toate: doi;
mâinile tale la toate și
ale mele, două…;
ochii tăi și ai mei…:
doi; buzele tale…: două;
tu și ea: doi, doi în
doi și una pentru unul:doi...!
Din început, toate în
Totul tău se întâlnesc,
câte doi, câte două se
unesc, se iubesc,
își fac de cap, se
urăsc, se despart neînţeles,
ale tale, de ale tale, cu
sens și fără sens…!
Dar, până când, toate în
Tine, cele ce sunt
se întâlnesc, se unesc,
se despart ne-nțeles…?!!
CÂNTURILE ABISULUI CU
SENS ȘI ROST
CÂNTUL 3
Autor: Gheorghe Apetroae
d.B.
*
Tot alte cuprinsuri, din
Totul tău desprinse,
din Universul în cinabru,
ametist al dragostei-,
pe locuri în chihlimbar
și în jasp, răsărite,
de inima ta- axis
magnetic sunt prinse, purtate,
păstorite și-n cerul tău
în oriunde aleargă…!
Din galaxii, din
constelații, de inima ta atrase,
toate la tine se vor, te
însoțesc și te iubesc…!
Pe toate le primeşti cu trupul
în Cuvânt,
pe toate le crezi ce îți
spun, cu rost, fără rost,
cu sens și fără sens, dar
pentru ce și de ce,
nici tu nu ai știut, nu știi și nu vei putea
ști…!
Ca să le fii pe plac, la
toate- astrele-ți oferi
mâinile-ți înfipte în inima- osia Cosmosului tău:
și polii tăi în bronzit-
infiniții miezului axis-
nori paragalactici în
lazurit și în malachit…!
*
Să le arăţi cât de mult
le iubeşti. le dorești,
pe toate le prinzi cu
mâinile tale, le dezmierzi,
le îmbrățișezi, le
mângâi fețele-n lumina Ta
și pe toate le bați pe
umărul sufletelor…!
Mâinile îngemănate, sub
greutatea sferei,
fiecare, împreună, simt
mişcarea posibilă…!
In mâinile tale, toate
se întâlnesc, se doresc
şi toate se
iubesc...tot, câte două, ca un recif
cu infinite creste crisale, din mările astrale,
în lumina ta se lăfăie
dezinvolte, îşi fac de cap
și, de tine, când unele
se despart, cad în Haos
înveșmântate într-un
lințoliu de nelumină…!
Neînţeles, fără sens, te
lasă în solitudine,
precum orologiu ce bate trist
miezul nopții…!
Tu-demiurg, pe toate le aduni
și cu ele pleci
în zorii inimii tale- magnetic-,
să le aduci
ființă zilelor, de când
aceasta sunt ce sunt…!
*
Unele stele, ascunse,
flămânde de limită,
sfărâmă şi îți înghit
gros lanţul degetelor,
se conjugă în tine, în a
Ta secundă…!
Din impulsul unirii în porfirul
inimii,
îți fulgeră prin degete
limitele Tale,
până la Haosul frigid,
delăsător, și orgii,
până unde nu este, nici
loc și nici timp…!
De când și de ce este ce
este aceasta,
până când, în tine pier
și din tine renasc
cu rost și fără rost
toate cele ce sunt…
De ce-și prind din Tine
putere, să piardă putere,
în cerul fluorin și
melanteritic, în spesartin,
toate ale Tale, în
oriunde și în oricând…?
Da! În mâinile tale,
stele-n constelații-puzderii,
își înfloresc vrerile și-și desfată privirile-
ankerii, desmine și în
dioptaz, galaxiile-…!
CÂNTURILE ABISULUI CU
SENS ȘI ROST
CÂNTUL 4
Autor: Gheorghe Apetroae
d.B.
*
Un univers în Totul
sferei Tale - alt univers
e în marea iubire a
celuilalt, fără somn…!
Pe toate le admire, le
înțelegi și-n Tine le primești
să le stingi, să le renaști
cu sens și fără sens…!
Sufletul lor de os mineral
e în sufletul Tău,
ființe cu rost și fără
rost, dar le dorești
și pe calea Ta le porți
trupul, din trupul Tău,
pe calea mea să le-ntorci,
să-ți aflu calea ta…?!
Da! În mâinile tale, tot
alte lumi se nasc,
cresc, se iubesc, sufăr
şi mor neînțeles,
cu rost și fără de rost,
pe unele le adori,
le iubești, pe altele le urăști și le-nfrunți…?!
Raze ale stelelor aragonii, antofilii și arenii,
cu surâs angelic în abisul
inimii îți pătrund
și cu marmoreene zâmbete
te înfierbântă…,
îți mângâie clară și erigină privirea de lut
al sufletului
înhăruit și-n travertin învelit,
să-ți dezghețe,
infinite, hematicele gene…!
*
Dar, până când și de ce
își câștigă și își pierd,
în sfera Ta- Unică,
ființa furată din tine,
-din mâinile tale de
carnalit- miezul de cer-
cu rost și cu nerost-,
substanță cu dor de putere;
-din sufletele celestine,
credința vie a pietrei,
risipind-o pe câmpiile
olive ale veșniciei…?
Ai fost, să rămâi Tu mereu
în cântecul zilei
Ființa Totului, pentru
cele ce-au fost și sunt,
pentru cele care din
urmă vin, la nesfârșire…!
Cu Cuvânt – demiurgul la
prora constelațiilor-
cu miez magnetic:axis
mega - black- hole-,întorci
și faci să răsară din marea
Ta, să apună astrele…!
Da! cu magneticul tău
Cu-vânt pe toate le strunești,
pe toate cele bune și
rele, ale Tale, le ții în șah …!
Unele, pe care le porți cu cinstea lor în Tine,
în al tău mimesis, se ivesc,
cresc și își dăruiesc,
de atunci, căldura lor-
a ta, semănându-ne fericire,
existența pură ale celor
ce sunt un Paradis-…!
Pe altele, în fără rost și fără sens, ființa
lor o porți-
Infern înzăpezit- iarnă
în suflet și, cu a ta voință,
seamănă cerul cu dureri,
ură nestăvilită și frică…!
Dar până când, Tu,
Totul, lași pe cele din urmă
din
axiile Sferei Tale să-și procure nevrutele…?
Tu- Demiurgul, care pe
toate le faci și le păstorești,
în abisul tău- dual ai un
singur drept și rost:
să dezlegi pe cele rele
de puterea de a distruge
viața ființelor celestine,
angelice în suflete…!
Poezii şi eseuri
,Volumul „Despre neînceput”, Editura Hermann, 1992, revăzut, 2023.
