CÂNTEC- DESCÂNTEC PENTRU MUZE
*
Sub privirile reci ale bolţii, împătimiţii
plopi piramidali îşi tot pendulează aiurea
limbile de foc, îsufleţiti de zefirul eolic…
El, fluieră greul secundelor prin amenţi
și le uşurează trecerea prin amor, muzelor…
*
Iar tu, cu Naiadele, în neştire, de neoprire
cobori soarele tânăr din munţii albaştri
de braţ cu tămăduitoare firi- izvoarele…!
*
Cu Eos, cea veşnic îndrăgostită de tine,
îubind-o, descânţi de vindecare, zeului Pan,
să îl încânţi cu glasul zefir de pe lunci…
Îl desfeţi pe Dionysus, în multele petreceri
cu driadele, în Parnas pe muze le seduci…!
*
Păsările cu aripile săgeți din arcul luminii
se întoarc la tine, gânditoare din cer, în tine
să odihnescă furtuna... Din Odiseea zării
*
alergi infinitul cu Cybele-n magnolii înflorite
și în cireşii înveliţi în giulgiu de argint,
înebuniţi de înflorire şi de sevele fierbinţi
de adevăr, în aprilie. În amoruri lungi,
aprinzi în grădini, în orgasme de foc narcisele…!
*
Pe zare, adulmeci urmele reci ale muzelor-stele
dezbrăcate de seară şi învelite de zori…!
Inorogii lui Pan, din desişurile dese i- alungi
când în rut se întrec, cu balsam de cântec
în chemările nelimitei plăcerile cerului sporesc…
*
De pe crug, adulmeci nebun, urmele ciutelor
irişii lor în formă de boltă sorbiți în retrageri de râu
și descoperi, în Aprilie, ultimii zori în fiori…
*
Îngropându-l aurore –n nelinişti și dorinţe-n simţiri,
prin cântece în descântece, din trecere îl oprești
pe Cronos, zeul urât, tainele, măcinându-le muzelor…!
