vineri, 30 ianuarie 2015

Literatura, Alte...reflexii, Gheorghe Apetroae, Sibiu

ALTE ...  REFLEXII
 Gheorghe Apetroae, Sibiu
Să-ți graviteze-n jur o lume,
te-arunci în mijlocul vâltorii
şi nu-i refuzi nimic din TOT...
pe-aleele de roze albe vise
cu al lor balsam și în iubire
nutrești  a vieții poezie !...
în  zboruri sacre, printre astre,
la re-ntâlniri de ochi albaștri,
stelarii  iriși adunați buchete
i-oferi speranţe în regrete!...


Ești tu, în orice duh al  razei
și legile le porți cu tine -
trecut, prezent și ne-nceput-,
închise-ntr-o nemărginire...
de-ți vrei ieșirea din vâltoare
și alte căi,  spre împlinire,
pe lumea ta, în devenire,
nu le spera, ci doar atât:
fii  fericit că- ai fost, rămâi
fluid de dragoste și gând,
pentru oriunde în oricând-
substanță-n câmpul veșniciei...


hiperbolei  deschisă-n sine,
nu-i  cugeta un alt cuprins! ...


Gheorghe Apetroae, Sibiu
Din volumul de poezii şi eseuri” Despre neînceput”
Editura HERMANN, 1992

marți, 27 ianuarie 2015

Literatură, Arte, Nicapetre, Gheorghe Apetroae, Sibiu


DEZVELIREA LEMNELOR
Arta lui Nicapetre ( 1936 - 2008) se constituie artă a comunicării  multiplelor semnificaţii evenimenţiale, a modului de solubilizare în propriul eu  a esenţelor universalului, cvasiantinomice, în expresia formelor imagistice şi sculpturale cu contururile relativ simple ale realului... Genomul sculptural al artistului este unul reflexiv şi generat de o integrală triplă a  segmentelor puţin variabile, în construcţia formelor cât şi de planele circulare în sustentaţiile metafizice, spiritual celeste ( Dezvelirea lemnelor), dându-i acestuia posibilitatea  creerii de forme simple, dar sugestive, dezabuzate de elementele stilizate, complicate... Privind piesele artistului, toate sugerează sindinamica temporalităţii spaţiale, canoanele devenirii organice  sensibil interioare şi pur rationale.. În toate piesele artistului se simte tensiunea exerciţiilor umanizării în lemn, se descoperă soluţia existenţei în devenire  minerală, în piatră şi se admiră monumentalitatea şi  frumuseţea, în simetrii, toate ordinate static şi imanente în quadratul  trecerii !.. Ecelentă prezentarea realizată de  Virgil Untilă!... Felicitări!... Gheorghe Apetroae, Sibiu 

vineri, 23 ianuarie 2015

Literatura, Mărturii, G.A.S.

MĂRTURII
 
Patriei,
istoria, cupolă de rubin,
e un cântec de arbore
întins peste neam!…
E pajura ce-i poartă
în aripi
izvoarele
în culorile de sânge,
pâine şi cer;
E cântecul de dor
al trezitelor zări
din Cartea Unirii!…
 
Printre genele zorilor
săgeată cerul arc-
un trunchi de Eroi
din rădăcini,  intins-
arcul noii generaţii!...
 
Trandafirii cresc temple
din sângele ţărânei,
scut şi simbol:
Limba şi neamul,
marea şi cerul –
stau mărturii de safire
Poporului Român, Erou!
 G.A.S.

joi, 22 ianuarie 2015

Literatura, Dezvăluiri, Gheorghe Apetroae, Sibiu


    DEZVĂLUIRI

 Gheorghe Apetroae, Sibiu

Iar când vibrezi într-un ecou de harfă
al stelei reaprinsă-ntr-o buimacă vrere,
te-ntorci himeric ca să numeri sfinţii
altarelor cuminţi din templul pocăinţei!

şi pleci de-aici strain, cu ielele în graţii,
ştiind că te vor plânge-nepăsare fraţii!

Mai poţi uita că-ai  fost şi tu robit-
sortit spre rătăciri cu alte sfinte astre,
plâns şi hulit, de Dumnezeu jertfit,
să nu apuci  Luceafăr..., ... noul răsărit
şi-a nu-ţi  dori prezenţa lor în minte,
doar când ţi- aruncă vălul suferinţei?!

 Ca tu să uiţi, nu poţi, când te-nsoţesc
de unde încă vii, dincolo să-nfloreşti
cum un covor ţesut cu razele-n amurg,
pe care- aluneci în abis, plângând
blajină seara ta ce în cădere-ţi urcă
târziul clipelor, în jocul lor rostit!?

 Da!... că  alte locuri de neştire, ieri,
te hăruiesc regal, te fericesc cinstite                 
în revărsări milerice pe stâncile olive
lumina ta  de stea - demonica nălucă

cu aripi largi de flăcări - un Pegas neînvins
de marile iubiri angelice-n cuvinte!

G.A.S.

luni, 19 ianuarie 2015

Literatura, Sympozion, Gheorghe Apetroae, Sibiu


 

 

SYMPOZION

 

In ţara lui Zalmoxis, Kronos fulgeră, îmbătat

de lumină, ogoarele...

la Athenee  el îşi  adună neaşteptat ţăranii –

bătrânii zei ai gliei reavăne, – la sfat.

Amfitrioana, între muze, cu ochii pe cer,

sub scutul cu sângele Gorgonei înflorat,

poartă cununa din frunze de măslin

prinse pe tricolor… îi învaţă pe oaspeţi

a şti cugetul adânc- hematic al ţărânei

şi retrezirea spre trudă a ţării din ei!…

Venera, lânga Athena, cocheteaza cu muzele…

Ţăranii-zei ridică pocalele de vorbe înţelepte

ale Athenei, beau, din ele, până la capăt

şi exclamă, în cor, cu glasul sirenic-curat

al bobului de grâu în  spice mari, solare:

- Iţi mulţumim zeiţă divină, înţeleaptă

cu retrezirea  din  statuie a ogoarelor!…

azi ne întoarcem pe urmele miresmelor gliei:

va fi:întruparea travertină a Totului în rod,

pretutindeni, sporuri de culori şi  parfum:

marea iubire între pământ, grâu şi măslin!...

- În curând vom ara câmpiile selene

din pragul primăverii, cu braţele zorilor

vom slobozi adânc, în ele, brăzdarele de belşug!…

mirabilă, în respiraţie sămânţa, va încolţi

în ţărână bucuria zeiţelor, mulţumirea lui Kronos

cu zâmbetele muzelor noului anotimp!...

Da! la Athenee  au cântat de desparţire

fericiţi  de ştiinţa reîntâlnirii cu Marele Cronos,

bătrânii zeii ai gliei, sub privirile Athenei!...

Gheorghe Apetroae, Sibiu

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Literatura, " El, e poetul ...", Gheorghe Apetroae, Sibiu


EL,   E   POETUL  ....

 

Acum e cel aprins în marile ninsori-

azurul boltii i-a căzut în Sine decor ...

înfipte-s în eter şi în nelinişti

stelele ce-şi închină frunţile-n zori

codrului idol în straie de brocart ,

ostenite de cantec şi joc în neant -

poetul freamătă-n flacăra lor, ireal!...

diavolii sorb sângele serii reci

din izvoarele iubirii, în El înecate

clipele bacante şi în ritm de vers nou,

cu lira divină i le recântă Orfeu

lui Euridice, până îi umple crugul

cu cete de îngeri şi cu regretul tău!...

Tăcerea e-n cântec, iar Luna pe lac,

printre nuferi, stăpână pe irişi...

se tot plimbă sfânta prin raiul de gânduri!...

Luceafărul îşi trăieşte suferinţa, sus

în sfinte ne-nţelese străfunduri

şi-ntre clipe-ecou de corn ireal?!...

De început, e aprins necuprinsul

demn irumpe Ne-nceputul, în El,

adevărul obosit ca-ntr-un vulcan!...

Salcâmii bătuţi de flori răsfăţaţi

pe cer răsfiraţi ning cu balsam,

iar plopii, în brâiele vide  plâng

şi sufăr de iubire, de viscol şi ger...

briza libertăţii îi jură credinţă,

când pe tronul Lui, cu sângele Lui

în beţii îşi răsfaţă Luna privirea,

şi-n raza Lui, stella Antares, amorul absurd!..

...El, e poetul iubitor de adevăr

îmbietor de miresme, de cântec şi dor!...

 

Gheorghe Apetroae, Sibiu

marți, 13 ianuarie 2015

LITERATURA , SENSURI LITERARE - EMINESCIANISMUL, Gheorghe Apetroae, Sibiu


SENSURI LITERARE - EMINESCIANISMUL

 

Gnozisul axiologic al studiilor eminesciene

„Archaeus” şi anamneza în „Sărmanul Dionis”,

elaborate de Carmen Negulei



Eminescianismul poate fi definit ca unul din semnele consistente ale imortalităţii spiritului universal, spirit dedus din sensurile permanentei mişcări şi din infinitatea creaţiei, pe un parcurs al eului existenţial, receptat şi relevat în forme pure, estetice... Gheorghe Apetroae, Sibiu , 14.01.2015.
 


                Studiile şi eseurile aparţinând lui Carmen Negulei şi inserate în volumul cu acelaşi titlu (apărut la Editura Alfa Press, 1995), se relevă  ca un început inspirat al unei exegeze eclatante asupra universului gnoseologic eminescian. În context,” Anamneza în Sărmanul Dionis” constituie contrafortul intelectiv al unei cunoaşteri perene, „în sacrum”, înălţat cu profesionalism filozofic şi cu vocaţie literară pe fundamentul „Archaeus” ca un nous universal şi schemă gnostică în natura unei naraţii ideatice. Termenul de Archaeus va fi relevat de Carmen Negulei ca un primat axiologic elaborat cu caracterul de dominantă a naturii cunoaşterii în raport cu natura ontologică a povestirii, ca determinant al dualităţii gnoseologice. Tot Carmen Negulei va modula din Archaeus principiile omoloage între viziunea  europeană şi cea indică asupra universalului, prin supralicitarea sensului Archaeului ca spirit al Universului. Este aceasta „în fond” o promovare a conceptului de metodă, proprie eminesciană, de „a ajunge la esenţa lucrurilor prin cunoaştere, archaeul fiind invocat de la început pentru a clarifica ipoteze ale gândirii” (C.N., „Studii şi eseuri”, 1995).

                Archaeus va fi considerat, ca şi în Sărmanul Dionis, principiul realului dublu ca implicit filozofic, de identitate a personalităţii şi fundament gnoseologic, prin expunerea în plan dublu a celor două personaje, unul neiniţiat, celălalt iniţiat şi purtător al principiului spiritual cognitiv, al bătrâneţii. Este un Archaeus spiritual, la care „existenţa implică esenţa în ea însăşi”. Dar acest principiu cognitiv va fi erodat formal de principiul metempsihozei, întrucât sufletul (atman), făcând parte din permanenţa esenţei spiritualizate de ordin ontologic, este un exponent axiologic al relativismului percepţiilor prin analizatori, al propulsiilor universale. Archaeus, ca principiu al cognoscibilităţii, se poate induce epistemologic în ontologicul universal şi a se elimina, prin el, ca pandant al relativismului tautologic, sechelă a devenirii formale. Carmen Negulei, ca indolog, sesizează implicaţiile în marea literatură a brahmanismului, prin supremaţia de castă şi prin inducerea credinţei de reîncarnare, un concept prefilozofic, care avea să fie depăşit în creaţia eminesciană, marcată de gnomismul indobudist. Carmen Negulei va remarca rolul ontologicului în procesul cunoaşterii filozofice şi va expune în interferenţă modalităţile de gândire promovate de poetul filozof, descoperind trasee duble de cunoaştere şi influenţă asupra creaţiei, pe care în aceeaşi măsură le va cerceta.

                Această viziune filozofică este versificată şi identificată cu un concept universal al genezei în poemul  Scrisoarea I, care este în fond o variantă versificată a Sărmanului Dionis, receptată şi asimilată cu o voinţă schopenhaureană de Carmen Negulei. Cine este, dar,  Dionis, în accepţia metempsihotică eminesciană?..  Este copilul sărac, copist la 18 ani, „pentru care visul era o viaţă şi viaţa un vis, într-o ordine a realităţii”, cel care-şi gândeşte condiţia socială precară în „înrâurirea zodiilor asupra vieţii omeneşti”. Dionis va conştientiza condiţia sa socială numai când va reintra în reamintire, în anamneză, în antecedentele proprii, graţie unei meditaţii socratiene. Se deduce de aici că Eminescu când a conceput Sărmanul Dionis , aprofundase actul Karman, „un act care depinde de spiritul şi de vorbirea care conferă fiecărei individualităţi umane antecedente proprii şi situaţia sa particulară, îi conferă de asemenea un destin care, dacă nu se va realiza în viaţa prezentă, se va realiza după sfârşitul acesteia într-o reîncarnare pe care o va orienta el” (Jean Filliozat, Filosofiile Indiei, Brahmanele şi speculaţiile ritualiste), în fond renaşteri ale nousului individual receptat din imnurile ariene rig-vedice şi din canoanele budhiste.

                Şi Mircea Ivănescu va observa în studiul Anamneza în Sărmanul Dionis o viziune eminesciană, graţie filozofiei indiene, prin care se aduc „detalii şi interpretări inedite, necunoscute în literatura română şi străină, în analiza operei eminesciene”. Cred că Mircea Ivănescu, în intervenţie, s-a referit aici la inspiraţia eminesciană din Rig-Veda, imnul despre creaţiune (X, 129), imn din care a fost inspirată şi poezia filozofică Scrisoarea I, capodoperă a conceptului de geneză, scriere care tratează deopotrivă Archaeus  şi anamneza..., începutul prezentul şi neînceputul în cadrele - şi spaţiile existenţiale ale cunoaşterii... Revenind la Sărmanul Dionis, înţelegem că, în urma studiului astrologiei lui Ruben, Dionis simte că „sufletul călătoreşte din veac din veac” şi numai moartea materială îl face să uite că a mai trăit. Este acesta un concept bazat pe astrologia bizantină, pe sistemul filozofic geocentrist, în care lumea transpare ca o rânduială dumnezeiască, pentru că în imaginea lui Dionis, ordinii cosmice a lucrurilor – dharma i se opune dezordinea – adharma, iar unei periodicităţi normale a vieţii naturale i se opun perturbaţiile thanatice. Pentru cunoaşterea dionisiacă, opusă dharmei, Carmen Negulei va aserta axiomatic cum că „spaţiul şi timpul sunt în noi”, iar „existenţa lor în noi infirmă atemporalitatea şi ubicuitatea fiinţei umane”. Translaţia în timp şi spaţiu – afirmă C. Negulei – aşa cum este văzută de Eminescu, „nu mai are nimic cu metempsihoza de care vorbeşte Platon, prin faptul că este determinată de către eu, în timp ce la Platon aceasta are expresia unui etern ciclu obiectiv în care se integra omul... Eminescu îl deconspiră pe Dionis în text: „Călugărul Dan se visase mirean cu numele Dionis”. Anamneza se confundă în text cu metempsihoza, Dan devenind Dionis, dar în vis.

                Dan va călători în Univers pentru a constata realitatea (rta), adevărata natură ordonatoare a lucrurilor (dharman), periodicităţii vieţii naturii, a timpului ciclic fără început şi sfârşit. Dan se doreşte şi un „brahman”, o cheie a enigmei, a genezei universale când, referindu-se la astrolog, relaţionează fenomenele şi actele terestre la ritmurile cosmice, expresiv vedice, reluându-le sincretic. Să reţinem că adâncimile metafizice ale călugărului Dionis se vor extrapola din spaţiul citadin al Iaşilor, urmare a vizitei sale (a călugărului Dan) la astrologul Ruben, profesorul metafizician de la Academia din Socola, Dan fiind unul din şcolarii Academiei şi discipolii lui Ruben. Dan se va confesa lui Ruben „echivalând diviziunile timpului cu diviziunile Vedei”, că vremea nemărginită e făptură a nemuritorului nostru suflet, Yajna, o replică care-l va îndritui pe Dan să exclame altcumva decât predicativ şi premoniţional: „Am trăit în viitor. Îţi spun, acum am doi oameni cu totul deosebiţi în mine – Unul, călugărul Dan, care vorbeşte cu tine şi trăieşte în vremile domniei lui Alexandru Vodă, altul cu alt nume, trăind peste cinci sute de ani de acum înainte”. Aşadar, omul cosmic, Purusa, e în corelaţie cu opera rituală (Yajna), care presupune un rit, o succesivitate, concretizată în anamneza lui Dan (că fusese Dionis) şi în călătoria sa în Univers, relevată de răspunsului lui Ruben: „în şir, poţi să te pui în viaţa tuturor inşilor care au pricinuit fiinţa ta şi a tuturor a cărei fiinţă vei pricinui-o tu …”.
       C. Negulei va sesiza că „Dionis vrea să atingă simultaneitatea prin anularea legii succesivităţii”, de fapt, dorind „o anamneză inversă: o anamneză în care el nu depinde de ce s-a întâmplat odată în el, ci, în care, ceea ce se va întâmpla cu el depinde în întregime de el”. Carmen Negulei va admite „un astfel de sens al anamnezei, ca reamintire a propriei experienţe şi având o altă finalitate: pentru Dionis prima anamneză are importanţă doar atât cât să-l convingă că spaţiul  şi timpul sunt în EL (în individ)”, acceptând apoi, în detrimentul succesiunii, simultaneitatea ontologică. Autoarea consideră că „soluţia pentru depăşirea  legilor spaţio-temporalităţii i-o dă Ruben”. Ea constă în „a primi puterea umbrei pentru a decoda formulele din carta de astrologie”. Mai mult, Ruben îi propune lui Dionis să lase un om din şirul infinit de oameni din el să-i ţină locul cât timp el va fi plecat în univers şi aceasta pentru a înşela, după C. Negulei, legea succesivităţii. Dan se roagă „pentru ca umbra, în timpul vieţii sale eterne să-şi scrie pe pământ memoriile curate. Simţurile umbrei (întunecarea) şi ale lui Dan (lumina), prin întoarcerea foilor, au dimensiuni magice.  Înlocuitorul este TU  şi acel spaţiu pe care îl ocupi nu poate să rămână gol, deoarece, conform legii succesivităţii, tu nu poţi ieşi din el în timp ce vei călători în Univers. Căderea lui Dionis, explică C. Negulei, este datorată voinţei sale de a încălca „interdicţia de a-l vedea pe Dumnezeu, de a atinge zona de dincolo de fiinţă şi nefiinţă, zona celestă”.

                Apare evident caracterul obsedant al poetului de a conceptualiza în planul trăirilor viscerale  acea iubire adâncă,  imaginară la care material, nu putea să ajungă. Mioara Avram, cercetător la Biblioteca ASTRA din Sibiu, în interpretarea studiilor eminesciene (Archaeus şi Anamneza în Sărmanul Dionis) ne îndeamnă să concepem la Eminescu „anamneza generalizată”, iar „visul” ca având o semnificaţie ontologică majoră, în dauna celei onirice, demonstrând în Sărmanul Dionis existenţa a patru straturi de realitate şi anume: lumea fizică (Dionis, Pământ), lumea avatarurilor (Dan, Pământ oniric), lumea prototipurilor (Umbra, Lumina) şi lumea absolutului (Dumnezeu, Doma). Cum reuşeşte identificarea acestor stratificaţii ontologice? Numai prin căderea lui Dan din planul reflexibilităţii în cel al contemplării...

                Studiile tinerei scriitoare, cu rezonanţe din adâncurile filozofice, de descoperire a centrelor ideatice în lumea conceptelor eminesciene îl va îndreptăţi pe publicistul Aurel Cioran, fratele filozofului Emil Cioran, să deconspire „recunoştinţa eternă pe care trebuie să o poarte Carmen Negulei pentru Constantin Noica, pentru cel pe care scriitoarea l-a vizitat de mai multe ori la Păltiniş şi din a cărei idee a trecut la studiul limbii sanscrite şi culturii indiene”. Tot el va aplauda dubla şansă a lui Carmen Negulei de a-l avea ca mentor spiritual pe Constantin Noica şi de a se hrăni direct de la sursă, prin bursa de studii oferită de University of Poona, Department of sanskrit, cu spiritul literaturii şi filozofiei indiene.

                Să înţelegem că Archaeus, ca spirit al universului, şi Anamneza, ca dualitate ontologică, pot da o explicaţie facilă conceptelor filozofice de universalitate şi  cunoaşterii facile a spiritului indian din creaţia eminesciană.

  
Dr. ing. Gheorghe Apetroae, Sibiu, scriitor.

„Interferenţe”, nr. 5, iulie 1998

duminică, 4 ianuarie 2015

Literatura, Ideal ucis în crome, Gheorghe Apetroae, Sibiu


IDEAL UCIS  ÎN CROME

 Gheorghe Apetroae,Sibiu

De cer ejectat, în turcoaz şi granat

cobori zeule orb, zăpada de stele

s-o arunci umbre peste pădurile albe…

pe raze să aluneci cristic proteic

anonim sub steiul limoniu, înalţime,

pustiu, în roz desmin îmbrăcat…

strivit eşti de stânci şi ucis de valuri,

providenţial, înşeli sinceritatea !...

Ai crescut timid spre neînceput

spre a-l mirui pe Ajax cu balsamuri

- răşina brazilor vânjoşi doborâţi,

purtaţi de nebănuitele tale stihii

în asurzirea celor neauziţi de tine :

- jarul mocnit când scapără şcântei

sub orizontul căderii, trăsnet

eşti  şi stea îngropată în necunoscut

ca-ntr-un vis himeric, speranţele

îţi sunt purtate-n puhoiul  memoriei …,

de necunoaştere, slăbit şi tulburat,

urli  ameninţătoar la cerul fragil

indecent, cobori serpentinele văii,

să constaţi cum ţi se înnoroiază

vederea în voma sfinţită, leneşă

pe ulucele rigide - dube în flux-,

creste lungi dioptaze pierdute-n reflux

în luncile de cireşi înfloriţi de atunci-

piramide astrale de travertin,

şi corindon mălinii în creştere veşnică :

buchetul tău de ametist resfinţit  

în globuri de lumină- clopoţei de argint

culeşi de pe cer, cântecele zării

şi bronzul Lunei  de pe timpanul  mării,

asurzit spânzurat în ghirlande

de la un cer la alt cer, prins în torţe

cu ploi ruginii căzute din firescul firii

din  norii negri , alunii şi turmalini

în furtuni reuniţi, deşertând iubire,

credinţa în care nu crezi în cădere…

lilieci în stibin îţi inspiră idealuri,

parfum de iluzii, văpăia întoarcerii

rozei în dantela cu jocuri fluorine-

cu-vinte aruncate, mute, irepetabile,

nonsensuri la noul mariaj adamic…

eşti dezbrăcat de speranţe, spălat

în ploile reci de aprilie cu amintirile

scrise cu sângele zeului tăcerii…

…atomii tăi de carbon cer împăcare !?

În grădina visării, ca-ntr-o criptă,

joacă ritmic destine-n uitare :

sufletele-năluci de mesianice himere

în jarul privirii monarhului, ternă

e iubirea inimii zăpezită curând

în pieptul lasc-hematic  al femeii:

mormântul tău e-n tăcerea arterei

învolburate, sângerând iluminare-

substanţa sfintă-n substanţa eternă!...

joi, 1 ianuarie 2015

Literatura, Demers faustian în clipă, Gheorghe Apetroae, Sibiu




DEMERS FAUSTIAN  ÎN CLIPĂ
    Gheorghe Apetroae Sibiu


.. Cu ochi de stele în izvoare,
un meteor din seri căzut ,
plin de mister şi-mpătimit,
veghezi la orice asfințit!…
...ceri sacrul clipei efemere
s-o scapi de un necunoscut...
şi din implozii viaţă vremii
eşti grai iubirii de absurd…
te-acuzi și când te ştii în rai,
sorbind din pleapa clipei mari…
trânteşti de stâncă…de paradă,
tot începutul ei de slavă…
slujești celui divin, bând vin,
din mers, repeţi cu El trecutul-
magistrul zămislit din El,
sapi în imens, neînceputul?!…


Te-alinţi femeie care… eşti
neîmplinită-n chip cu gândul,
de braţul lui, când strâns te prinzi
din sânge a-i sorbi pământul!…
şi de aceea eşti în chinuri,
cea care, neştiind că eşti
din flăcări… ca să te sfinţeşti
împarţi infernul la poeți! …
mai cânţi cu îngerele roze,
acolo sus când rătăceşti
în bucuria că trăiești
 cu-n visător, necunoscutul!…



– Dar Tu, ce faci?.. prezent și singur
de toarta cerului desprins,
bolnav și-n rugăciune prins,
joci clipa tot cu ne-nceputul!…
....și cazi letargic dintr-o slovă
într-un magnetic necuvânt,
sporind simţirile în linişti,
din sâni tăcuţi sorbind alt gând!…
... ca să te-ntreci cu- al clipei vis,
tot alte flăcări să aprinzi,
s-arzi în iubiri și în şoptiri
netimpul dragostei din îngeri…
agonic cânţi psalmul în zori
seminţei cerului din fire –
un legământ i-acorzi şi-n rod,
crești clipa-n calda-i retrăire!….


Boroaia- Suceava , 5 septembrie,1963