Literatura: El, Eminescu, autor: Gheorghe APETROAE.

 EL, EMINESCU

Autor: Gheorghe Apetroae

133 de ani de la trecerea în eternitate, spre a străluci pe cerul literaturii și culturii române, pe bolta înaltă a spiritualității neamului românesc, MIHAI EMINESCU, 15 iunie 1889 - 15 iunie 2022, „Luceafărul nostru - poet național și universal”.

*

Când pe harfele de unde

stele cad şi se aprind

orgi selenice pe lucii,

valuri risipte-n grind,

*

fruntea - boltă peste veacuri-

El și-o-nclină visător,

să-şi revadă-n codri Lacul,

strălucirea în izvor...!

*

Pe azure văi de cuget

cu ochi negri lin(i) coboară

El, Luceafăr al iubirii,

printre nuferi să răsară…

*

Cu Luna se plimbă-n trestii,

iar din cornu-i de argint

îşi desfată Nemurirea,

dă tăcerii dor şi gând!

*

Din grădinile de aur,

El, îi culege Lunii crinii

să-i păstreze-n templul firii

candelabre de rubin!

*

Teii, încărcaţi de floare,

ning miresme de amor,

El luceşte astrul nobil,

spre trecut şi viitor…!

*

... El, ecoul între clipe:

stea cu duh prin galaxii;

arc de cer în El - lumina

celei mai pure lumini...!

Lacul Cătămărăști- Ipotești, iunie, 1983

Din volumul ”Depășirea trecerii”, Editura FIAT-LUX, București, 2000;

Revista „Foaia Poporului” - ASTRA, nr. 6, ianuarie, 1993.

LITERATURA: SE_MBRACĂ-N ÎNGERI LILIECII, GHEORGHE APETROAE

 SE ÎMBRACĂ-N ÎNGERI LILIECII

Autor: Gheorghe APETROAE

*

Spre-a re-nflori-n stibin azi cerul firii tale,

adusă-i ploaia -n ropot în cuvânt de linişti

pe zări, a-mpăduri cu ea colinele crisale

și umbra razei pure-n jumătăți stelare…

*

Din duhul ei se hăruiesc iubiri în Parce- râuri

de flăcări celestine, lilieci bătuți în roz-marin

cu lacrimi alabastre pe zări crisoberile,

să-și piardă din miresmă în nobilul destin...

*

Ieri candele, azi astre-n luminişuri clare…

Din firea lor se-aprind icoane, în lilla liliecii

re-mbracă-n re-nflorire îngeri serii duhuri,

misterele -n syringii cu doruri minerale...

*

Și azi mai plâng în fire reci, să-nmiresmeze

iar râna bolții îngeri-lilieci, sălbăticind cyanic,

și-n ei și-n al tău vis, pe lunci cu filomele,

cu astrele în cârd, polog, în umeziri la glezne!

*

Își trec prin asfințiri cu ploile în ropot, stele,

cu sânge de fecioară, îmbălsămând petale,

cu clipe fața șiroind-o, spre a-și spori lumina vie

amurgu-nzăpezit cu lilieci, în straie isabele…

 

  DESPRE NUMELE POETULUI LABIȘ:

Autor comentariu: Gheorghe APETROAE, Sibiu

Cunosc bine zona copilăriei lui Nicolae Labiș, a Munților Stânișoarei, cu populații numeroase de căprioare/ciute (La biche). S-ar părea că numele de Labiș, precum îmi sugera și poetul Gheorghe NEAGU, își are origine în franțuzescul „ La biche”?!? (căprioara)... Și mai știu că în aceste locuri, încă din timpul copilăriei mele, oamenii zonei practicau frecvent braconajul cervidelor. Dacă te apropiai de piemont, auzeai focuri de arme sporadice, încât îți era frică să treci prin poalele acestor munți de teama de a putea fi împușcat din greșeală de către acești numeroși braconieri. Poezia „Moartea căprioarei” publicată pentru prima dată în iunie 1954, a fost inspirată dintr-un fapt real. Cu siguranță, copilul Nicolae l-a însoțit pe tatăl său, pe învățătorul de la Școala din Poiană Mărului și apoi de la Școala din Mălini ........, prieten bun de vânătoare cu Mihail Sadoveanu, la astfel de vânători, vânătoarea de căprioare fiind o sursă de existență pentru populația locului după război, mai ales în perioada secetei din anii 1945-1946.

Inspirația pentru generarea acestei capodopere, a poeziei „Moartea căprioarei” poate fi conjugată și cu o lectură extinsă a poetului Labiș în domeniul cinegeticii, inclusiv din literatura franceză, fapt care l-a determinat mult mai târziu, doar la vârsta de 19 ani, să-și conceapă cu un astfel de titlu poemul, dar și să-și forjeze pentru eternitate numele...

LÂNGĂ LABIȘ SUB CRUCEA TALIONULUI

autor: Gheorghe APETROAE, Sibiu

*

Era atunci, când El împărățea pe codrii arși ai Suhei,

vorbind cu fagii însetați din uscăciunea frunzei,

când în prelins, izvoare clipoceau în adăparea ciutei

iar zările dansau cu El un asfințit cu luminări în arce...!

*

Cu sfinxul enigmatic, temător din cerul în fuiorul Parcei,

o stea trecea-n galop pe ocoliș de munți, cu chip de căprioară

cu oglindire-i siderală-n apa Suhei, ca să piară

de clonțul cel de fier al pasării cu aripi reci, străpunsă...

*

De atunci, se tot încing în limpezimi la creste focuri

din reci sudori cu iz de vâsc şi mosc, din maldăre de cetini

și ciute-n cavalcade trec pe-alama feţelor agreste

spre poala muntelui, întoarse-n crug, în vânători ucise...

*

Îl vezi pe El, ca și atunci, pe obârşie-nfrățit cu linxul,

cu brazii cei înalți și retezați de vânturile în năluce,

cu fagii groși căzuți și de țapini conduși înspre uluce,

tot suferind de prăvălirrea-n irizări sub Taliana Cruce...

*

Pe-aceleași locuri- un altar de cer, Orfeu, slujindu-l

tu steaua albatrosului ucis, sibilică i-o porți și-i cânți

cu șuvoirile-n izvoare purtate în beții stelare

l-amiezi caniculare, satanice în duh, în inelări barbare…

*

Și mergi la locul sfânt, al Lui, să îl urmezi sălbatic,

jelindu-i inima din ne-nceput a ciutei, sub Talionul Crucii,

de-al pasării cu clonț de fier străpunsă - un zbor fatal

al glonțului păgân dintr-o paternă flămânzită pușcă...!

Moișa, Boroaia - Suceava, 20.08.1988