Literatura. ADRIAN
GRAUENFELS: ” NEVOIA DISONANŢEI” şi “DUPĂ PARADIS”, comentariu - Gheorghe
Apetroae,Sibiu
Prezentărille domnului Adrian Grauenfels, cu
titlul " Nevoia disonanţei", sunt revelatorii pentru
încercările tot mai frecvente de promovare în arta picturii, în
imagologie, a inesteticului, angoasei, haosului şi solitudinii, în crome
stridente şi în tuşe disonante, diforme, de tot mai mulţi artişti
contemporani nonconformişti cu o viziune apocaliptică, continuatori ai
picturii decadente (Gleen Braun, Terence Koh, Paul Mc Carthy) şi aceasta
într-un limax art-now (Louis David) de nestăvilit. Toţi
aceştea sunt obsedaţi de incertitudinile valorice în
artă, încearcaţi de tensiunile şi trăirile interioare puternic refulate în
neconformismul imaginativ - imitativ, în ofensiva lor declarată asupra impresionismului imaginar (
Renoir, Cezanne, Claude Monet), un current neoimpresionist ,
caracterizat printr-o violentare a imaginii (fovismul), a imagologiei
naturalismului. Stările lor estetice sunt generate de nevoia actului
artistic liber, de system configurat detaşat istoric şi semnificat de o
viziune apocaliptică asupra existenţei sensibile ( A. Breton). Este
o nouă artă, copleşită de discreţia diacromelor şi de variaţii complexe de
liniarităţi, de extravaganţa penumbrelor, în care realitatea este
definită ca destinaţii existenţiale sistemice supuse exhibării forţate
de formele caracteristice armonice în planul artistic. Obiectivul
lor este cel de substituire aproape în masă a formelor artistice clasice
armonizate prin altele, în transfigurări neesthetice. Structură
estetică este sugerată psihologic prin diformităţile gnozice, prin
grimasele forţate ale esteticului în imaginarul timpului
lăuntric, într-un plan interior cu coordonate estetice în expresii
liniare. Imaginarul se interiorizează prin forme şi crome sugerând modalităţi
existenţiale şi ideatice neconforme, postimpresioniste şi
expresioniste, inedite în present în fondul acestora ( Matisse,
Picasso) .În acest cadru, Adrian Graunfels relevă antitetic
pictura germanului Neo Rauch, barocul artistei fotograf Cindy Sherrman din New
York, pictura erotică şi portretica Marlenei Dumas din Africa de Sud şi pictura
provocatoare a femeii răstignite, în alb, de Mauritzio Cattelan din Padua,
Italia. Pentru pictura lor evidentă prin exponatele expuse nu se poate intui o
perenitate, ci doar o modalitate de exprimare în detaliu şi în
temporalitate a stărilor complexe de conştiinţă estetică,
ideatică şi de reflexii ontice asupra realităţii individuale
şi universale. În acelaş context, al interesului pentru arta de la graniţa
dintre ficţiune şi suprarealismul caricatural grotesc, al
supraexpresionismului, Adrian Grauenfels relevă în Reţeaua literară
pe artista pictor Beatrice Bernath, din Haifa, a cărei expoziţie, purtând
genericul “După Paradis”, şi constând într-o colecţie de desene şi schiţe
în culori simple, primare, şi cu tuşe groase, expuse recent
în salonul din “Cafeneau Tina” din oraşul de pe ţărmul mediteranian, Ein Hod ,
este bine prezentată de d. Bianca, din Haifa. Se pune în evidenţă interesul
deosebit al pictoriţei pentru folclorul iudaic şi arta ebraică într-o
linie postmodernă, pictura sa fiind revelatoare de tensiuni interioare, radiază
satira, umorul , grotescul antropomorfic şi ridiculizează sexul opus
feminităţii, cu un final al regăsirii şi împletirii sexelor. Stilul lui
Beatrice Bernath este asemănător expresionismului german (Kirehner, Beckmann),
care a culminat cu expoziţia din anul 1937, intitulată “Arta degenerată”.
“ După Paradis”-ul pictural al lui Beatrice Bernath înfăţişează pe cei doi,
Adam şi Eva izgoniţi din paradis, pe Eva, cercetând spectacolul dincolo
de Paradis, iar pr Adam, static şi grotesc, neapetisant, cu dinţi de carnivor,
pregătit să devoreze prada. Nu există în această pictură o axă de demarcaţie
între cele două condiţii existenţiale: Paradis şi după Paradis, condiţia
modernităţii în arta picturală fiind astfel îndeplinită. ”Tehnica picturală
clasică este înlocuită cu un desen instinctiv în care obsesiile şi angoasele
existenţialiste îşi fac loc cu forţa şi cu o sinceritate care ne dezarmează”
(Bianca)... Pentru interesul manifest al domnului ROB REMUS, cu referire
la acest comentariu, am încercat doar o modestă definire a esteticului
portretistic în plastica graphic- picturală, în principal de după Van
Gogh şi nu am dorit să mă refer asupra valorilor concrete din expunerea
imagistică a acestora în Reţeaua literară, nu fără valoare
estetică, de către domnul Adrian Grauenfels. Desigur, în exerciţiul
promovării conştiente de către pictorul artist a stilului abstract, cu aport fictional
himeric şi cu suport imagologic apocalyptic în expresii şi în diformităţi
(Albert Durer) cu nuanţe compoziţionale thanatice (Louis David),
acesta încearcă debarasarea de desuietudinea impresionismului, abandonul
tiparelor şi canoanelor clasice şi promovarea expresionismului senzual
conflictual (Kandinski, Chagall). Kitchul şi urâtul generat de
kitch este utopic şi intempestiv artei. Acesta, chiar şi conştientizat de
artist (C.Brâncuşi), niciodată nu va reuşi să creeze stări estetice revelatorii
, nu încântă ochiul lăuntric şi nu poate răscoli sufletul în
dezordinea sa estetică, nu reuşeşte să genereaze vibraţii
şi frământări interioare, să releve estetica reflexivă a creaţiei şi
toate acestea nu semnifică, dimpotrivă, nu-şi ating scopul şi disperă
conştiinţele estetice! Reţin din exponatele dumneavoastră, forţa expresivităţii
existenţiale în formele stilizate şi în potrivirea de culori (H.
Focillon), a unui mixaj de fabulaţie, realism în graţie şi
de umanism, de unificare (Dada), caracteristici ale cubismului
spaţial lobacevskian ( Cezanne, Picasso) şi ale futurismului aspaţial
şi atemporal abstract, în formulări iluzive, suprarealiste. Obiectele,
pentru a fi interiorizate estetic - imaginative, sunt decromate şi
dezobiectivate, vidate de contrast în geometria
formal quadridimensională a imaginarului interiorizat (T.V.
Doesburg). Toate acestea se petrec, cu siguranţă, în “Art Now”, numai pentru
denudarea onticului anthropologic de un real în derizoriu şi
pentru evadarea din cotidianul instinctual amorf, pentru
o evidenţă a valorii axiologice a artefactului imagistic interiorizat
(Louis Lavelle) şi pentru o certă estetizare - conştientizare etică
estetică postmodernistă, spectral revelatory, în universalitatea
artelor ! Cu stimă, Gheorghe Apetroae, Sibiu, 18.04.2014.
Comentariu realizat şi publicat de Gheorghe
Apetroae - Sibiu , 18.04.2015
