marți, 27 septembrie 2016

Literatura. ADRIAN GRAUENFELS: ” NEVOIA DISONANŢEI” şi “DUPĂ PARADIS”, comentariu - Gheorghe Apetroae,Sibiu



Literatura. ADRIAN GRAUENFELS: ” NEVOIA DISONANŢEI” şi “DUPĂ PARADIS”, comentariu - Gheorghe Apetroae,Sibiu
      Prezentărille domnului Adrian Grauenfels, cu titlul " Nevoia disonanţei",  sunt revelatorii pentru încercările tot mai frecvente de promovare în arta picturii, în imagologie, a inesteticului, angoasei, haosului şi solitudinii, în crome stridente şi în tuşe disonante, diforme, de tot mai mulţi artişti contemporani nonconformişti cu o viziune apocaliptică, continuatori ai picturii decadente (Gleen Braun, Terence Koh, Paul Mc Carthy) şi aceasta într-un limax art-now (Louis David) de nestăvilit. Toţi aceştea sunt  obsedaţi de incertitudinile valorice în artă, încearcaţi de tensiunile şi trăirile interioare puternic refulate în neconformismul imaginativ - imitativ, în ofensiva lor declarată asupra impresionismului imaginar ( Renoir, Cezanne, Claude Monet), un current neoimpresionist , caracterizat printr-o violentare a imaginii (fovismul), a imagologiei naturalismului. Stările lor estetice sunt generate de nevoia  actului artistic liber, de system configurat detaşat istoric şi semnificat de o viziune apocaliptică asupra existenţei sensibile ( A. Breton).  Este o nouă artă, copleşită de discreţia diacromelor şi de variaţii complexe de  liniarităţi, de extravaganţa penumbrelor, în care realitatea este definită ca destinaţii existenţiale sistemice supuse  exhibării forţate de  formele caracteristice armonice  în planul artistic. Obiectivul lor este cel de substituire aproape în masă a formelor artistice clasice armonizate prin altele, în transfigurări neesthetice. Structură estetică  este sugerată  psihologic prin diformităţile gnozice, prin grimasele  forţate ale esteticului în imaginarul timpului lăuntric, într-un plan interior cu coordonate estetice în  expresii liniare. Imaginarul se interiorizează prin forme şi crome sugerând  modalităţi existenţiale şi ideatice neconforme, postimpresioniste şi expresioniste, inedite în present în fondul acestora ( Matisse, Picasso) .În acest cadru, Adrian Graunfels  relevă antitetic  pictura germanului Neo Rauch, barocul artistei fotograf Cindy Sherrman din New York, pictura erotică şi portretica Marlenei Dumas din Africa de Sud şi pictura provocatoare a femeii răstignite, în alb, de Mauritzio Cattelan din Padua, Italia. Pentru pictura lor evidentă prin exponatele expuse nu se poate intui o perenitate, ci doar o modalitate de exprimare în detaliu şi în temporalitate a stărilor complexe de conştiinţă estetică, ideatică  şi  de reflexii ontice asupra realităţii individuale şi universale. În acelaş context, al interesului pentru arta de la graniţa dintre ficţiune şi suprarealismul caricatural grotesc, al supraexpresionismului, Adrian Grauenfels  relevă în Reţeaua literară  pe artista pictor Beatrice Bernath, din Haifa, a cărei expoziţie, purtând genericul “După Paradis”, şi constând într-o colecţie de desene şi schiţe  în culori simple, primare, şi cu tuşe groase,  expuse recent  în salonul din “Cafeneau Tina” din oraşul de pe ţărmul mediteranian, Ein Hod , este bine prezentată de d. Bianca, din Haifa. Se pune în evidenţă interesul deosebit al pictoriţei pentru folclorul iudaic şi arta ebraică  într-o linie postmodernă, pictura sa fiind revelatoare de tensiuni interioare, radiază satira, umorul , grotescul antropomorfic şi ridiculizează sexul opus feminităţii, cu un final al regăsirii şi împletirii sexelor. Stilul  lui Beatrice Bernath este asemănător expresionismului german (Kirehner, Beckmann), care a culminat cu expoziţia din anul 1937, intitulată “Arta degenerată”.   “ După Paradis”-ul pictural al lui Beatrice Bernath înfăţişează pe cei doi, Adam şi Eva izgoniţi din paradis, pe Eva,  cercetând spectacolul dincolo de Paradis, iar pr Adam, static şi grotesc, neapetisant, cu dinţi de carnivor, pregătit să devoreze prada. Nu există în această pictură o axă de demarcaţie între cele două condiţii existenţiale: Paradis şi după Paradis, condiţia modernităţii în arta picturală fiind astfel îndeplinită. ”Tehnica picturală clasică este înlocuită cu un desen instinctiv în care obsesiile şi angoasele existenţialiste îşi fac loc cu forţa şi cu o sinceritate care ne dezarmează” (Bianca)...  Pentru interesul manifest al domnului ROB REMUS, cu referire la acest comentariu, am încercat doar o  modestă definire a esteticului portretistic în plastica graphic- picturală, în principal de după Van Gogh şi nu am dorit să mă refer asupra valorilor concrete din expunerea imagistică a acestora în Reţeaua literară, nu fără valoare estetică, de către domnul Adrian Grauenfels. Desigur, în exerciţiul promovării conştiente de către pictorul artist a stilului abstract, cu aport fictional himeric şi cu suport imagologic apocalyptic în expresii şi în diformităţi (Albert Durer) cu nuanţe compoziţionale  thanatice (Louis David), acesta încearcă debarasarea de desuietudinea  impresionismului, abandonul tiparelor şi canoanelor clasice şi promovarea expresionismului senzual conflictual (Kandinski, Chagall).  Kitchul  şi urâtul generat de kitch  este utopic şi intempestiv artei. Acesta, chiar şi conştientizat de artist (C.Brâncuşi), niciodată nu va reuşi să creeze stări estetice revelatorii , nu încântă ochiul lăuntric şi nu poate răscoli sufletul în dezordinea sa estetică, nu reuşeşte să genereaze vibraţii şi frământări interioare, să releve estetica reflexivă a creaţiei şi toate acestea nu semnifică, dimpotrivă, nu-şi ating scopul şi disperă conştiinţele estetice! Reţin din exponatele dumneavoastră, forţa expresivităţii existenţiale în formele stilizate şi în potrivirea de culori (H. Focillon), a unui mixaj de fabulaţie, realism în graţie  şi de umanism, de unificare (Dada),  caracteristici ale cubismului spaţial lobacevskian ( Cezanne, Picasso) şi ale futurismului aspaţial şi atemporal abstract, în formulări iluzive, suprarealiste. Obiectele, pentru a fi interiorizate estetic - imaginative, sunt decromate şi dezobiectivate, vidate de contrast  în geometria formal quadridimensională a imaginarului interiorizat (T.V. Doesburg). Toate acestea se petrec, cu siguranţă, în “Art Now”, numai pentru denudarea onticului anthropologic de un real în derizoriu şi pentru evadarea din cotidianul instinctual amorf, pentru o evidenţă a valorii axiologice a artefactului imagistic interiorizat (Louis Lavelle) şi pentru o certă  estetizare - conştientizare etică  estetică  postmodernistă, spectral revelatory, în universalitatea artelor !  Cu stimă, Gheorghe Apetroae, Sibiu, 18.04.2014.

    Comentariu realizat şi publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu , 18.04.2015   

sâmbătă, 10 septembrie 2016


Comemorări: 10 septembrie 1872 - pentru marele patriot Iancul , pentru tribunul Corneliu Vadim Tudor

şi pentru ceilalţi apărători ai românismului în Transilvania şi în celelalte spaţii româneşti...

DORUL DE IANCUL

 Gheorghe Apetroae, Sibiu

De dor de Craiul lor, răsar la Ţebea moţii …

îşi leapădă calvarul şi-l freamătă-n gorun

să le coboare Iancul în retrezire cerul

cu Vidra în cunună şi Apusenii brâu …

durerea să le curme, El se revarsă-n zorii

împărtăşiţi cu Horea, sub roata altei lumi …

Sfânt, magul libertăţii şi soarele dreptăţii

se-nalţă printre aştrii mai falnic, mai august …

Furtunile să-nfrunte, El se-mpleteşte-n ramul

gorunului din Ţebea cu freamătul român !…

din Mureş le cuvântă, din Arieş le cântă

pe undele soboare de harfe îngereşti …

că-s ocrotiţi de Thetis, mărturiseşte Crişul

cu malul drept în Tisa şi malul stâng în Nistrul …

O mamă, România, i-a botezat şi-n Jii...

Înconjurat serafic pe drumul sfânt al Vidrei

îi însoţeşte Iancul în cer, în munţi şi-n fii …

la Ţebea-nalt gorunul le stăruie zenitul !…

să le aline dorul, El le-mplineşte visul …

În templul Judecăţii, din tronul dreptei legi

le porunceşte Iancul, îi vredniceşte sfântul

să-şi neclintească locul, şi, împlinindu-i gândul,

pe Apuseni, pe Alba, va străluci Crai Nou! …

Se creşte-n cer gorunul şi se preschimbă-n scuturi

cu chip de moţi, Ardealul iubit de Dumnezeu !…


..... DE VEGHE, IANCUL
Cât clopote cu dangăt românesc  mai înfierbântă Blajul
şi din Sibiu, Bărnuţiu îi declamă libertatea-n zodii,
cât vârful lancei e-n triumf: izvor de legământ eroic...
... ne trec prin fire, ale Iancului tribun, chemările la arme...!

Nu-i loc de şedere, nici de-nchinări, de ni-s umbrite glorii...
cât ţara e -n dureri şi lacrimile-i curg pe şarul Vidrei
şi-i plânge Arieşul, Nistrului, neliniştile zilei,
contăm pe Iancul şi pe moţi!…prin ei, pe toţi românii!

Chemări de le-nălţăm, ... ei le-nţeleg şi ştiu să le răspundă!
- stejarii veacului eroic ne cuvântă cu aprinse graiuri!
Ei, mari Goruni, în crezul lor, o taină ne ascund în ramuri-
îşi cresc coroane: Bucovina, Basarabia şi întreg Ardealul!

În glorie, cu faptele de arme mari, împovăraţi de stele
păşesc lumini pe cer, iar lângă ei, cu mers român, Poporul-
îl ştie-n veci pe Iancul crai! ..în fruntea lui, cu cerul scut,
de pavăză - trecutul înalţat în fii, în strălucire,Tricolorul!

Sub semnul stâncii pe - Apuseni  ni-s veşniciţi Eroii...!
cu Iancul ne veghează Sever, Pumnul, Dobra şi Buteanu…
cu legământ de ţară, stau dreaptă strajă Ghibu şi Cipariu ..
- urmaşi ai lor, le venerăm jertfirea, ne-nflăcărăm curajul...!

Cu glasul torţei vii - când ei cuvântă - se aprinde cerul!
- noi le-am pus cruci şi flori pe osemânt, în loc de arme,
credinţa să le aromeze-n veci în lan şi-n vechile livezi
îmbălsămări din înfloriri române , noilor (v)lăstare !

Şi-acele flăcări ce ne ard  din neam, statornicind  în candele
un soare ce îşi varsă duhul re-nfrăţirii în străvechi hotare,
se-nalţă-n imn de slavă ţării, glas de binecuvântare...!
- Români, sunteţi uniţi şi  m(t)ari, cât e în veghe Iancul!!!

Ţebea, 1991, Gheorghe Apetroae Sibiu

joi, 1 septembrie 2016

Literatura: Dor de veşnicii, G.A.S.



LITERATURA, volumul „ FULGERÂND TĂCEREA”,ciclul
„TEMPLE  ÎN ZORI”, Gheorghe Apetroae Sibiu
DOR  DE  VEŞNICII

Azurul boraciu l-ai acoperit cu roze -
ziua ta cu vălul lor de sărutări,
iar în munţi, pe liniştea serilor, 
cu Chaterton
şi cu muzele lui ai învăţat
să cânţi alături de izvoare,
cu multă iubire, lui Thetys,
arzând în inimă-i necuprinsul:
sângele neînceput în recif-
era cuvântul sfinţit cu armonii:
sonanţele fericirii… .

Furtunile de atunci le-ai alungat,
destrămându-le: timp al tău
pe  albastra celestină pădure ;
pe Soare l-ai dezbrăcat de început
ca pe un copil, uşor,
de   privirea-i de corindon,
învelindu-l în linţoliul tău de... neguri…

Ai strâns în braţe mereu lazurul
dar şi mijlocul cerului  axiniu
din nopţi cu evantaie selene...
în plutirea stelelor
ai vibrat sideral, arzând în adânc...,
şi uşurinţa în zbor ai luat-o
de la păsările cu aripi de flăcări…

Tu, nicicând nu  ai  abătut  naiadele -
surori ale tale-, de la  izvodiri:
pâraiele repezi, în jasp şi crisoberil,
le-ai condus în cântecul lor printre stânci
şi le-ai slobozit fulgerate de cer:
 un dor aprins de veşnicii -

noi melodii  pe portative de stele….