sâmbătă, 30 iulie 2011

Literatura, Ipoteşti, El, Eminescu, Gheorghe Apetroae Sibiu

poem apărut în volumul "Depăşirea trecerii, Editura  "FIAT LUX",
 Bucureşti, anul 2000.


EL, Eminescu
  1. Din grădinile de aur a cules
  2.  ai Lunii crini
  3. să-i păstreze-n templul fiinţei
  4. candelabre de rubin,
  5. arc de cer, din El,
  6. Cu-vântul celei mai pure lumini...
  7.  Fruntea, boltă peste veacuri,
  8.  şi-o înclină visător
  9.  să-şi revadă-n codrii, lacul,
  10. strălucirea în izvor...
  11.  Pe azure văi de cuget,
  12. cu ochi negri- lini, coboară
  13. El, Luceafăr al iubirii,
  14.  printre nuferi să răsară!..
  15.  Cu luna se plimbă-n trestii,
  16. iar din cornul ei de argint
  17.  îşi desfată nemurirea,
  18. dă luminii dor şi gând,
  19. când pe harfele de unde
  20.  stele cad şi se aprind:
  21. orgi selenice pe lucii,
  22. valuri risipite-n grind...
  23. El, ecouri între clipe,
  24.  le ascultă-n infinit...
  25. Teii, încărcaţi de floare,
  26.  ning miresme de amor...
  27. El luceşte-n rostul Lumii,
  28. spre trecut şi viitor...

  29. He, Eminescu From the golden gardens up he picked the lilies of the moon to guard them in his being’s temple – ruby chandeliers archwayed blue, within Himself, the light of the purest light... His brow, a dome over the ages, musingly inclines to behold again his lake in the woods, the brightness in the spring... on blue valleys of thought he descends with his dark, calm eyes This evening star of love, among water lilies shall he rise. when on harps of rippling waves stars are falling and start playing selenary organs on glittery waters, waves scattered on the store He, the echo between moments, infinitely senses them. Along with the moonlight he sweeps the rushes, and its silvery horn his immortality delights and gives melancholy and thought to light. the lime trees in full blossom spread the scents of love, towards past and future gleaming, full of meaning.

  30.  p.s. Am ajuns în această vară la Ipoteşti , cu dorinţa de a-i revedea poetului angelic, mag şi profet al neamului nostru, casa părintească  în mijlocul curţii în care mai sunt câţiva din salcâmii cântaţi de El, mormântul părinţilor şi fraţilor poetului, lacul , colinele Ipoteştilor şi Cătămărăştilor, mereu prezente în ale sale versificaţii. Aş fi dorit o mai mare emulaţie cultural-spirituală pe aceste locuri- toposuri româneşti divine-, dar ,din păcate, am rămas puţin dezamăgit. Implicarea autorităţilor botoşenene şi din Ipoteşri-Cătămărăşti - locale nu se ridică la cotele de spiritualitate, eminesciene ale acestor locuri bagoslovite cu harul divin al marelui Eminescu. Chepingul din preajma lacului este incendiat şi părăsit, iar intrarea în drumul Ipoteştilor, din drumul judeţean Botoşani-Dorohoi nu este semnificată de numele poetului. De asemenea , venind dinspre Suceava şi traversând municipiul Botoşani, nu am observat măcar un indicator care să atenţioneze şi să direcţioneze vizitatorii acestui frumos oraş spre Ipoteşti, obârşia genezică providenţială a Marelui Eminescu. Vă rog, pe dumneavoastră, literaţii revistei Hyperion, pe care vă preţuiesc, aşa cum l-am rugat şi pe nepotul meu, poetul Liviu Apetroae, şi el legat de cultura Botoşeneană, să solicitaţi acestor autorităţi, care moldovene, fiind, ştiu că sunt mult generoase şi pline de solicitudine, să marcheze mai mult cu reperi eminescieni aceste frumoase locuri. Cu multă stimă, Gheorghe Apetroae Sibiu...




joi, 28 iulie 2011

Literatura, întrebări, gheorghe apetroae sibiu


IV.  TEMPLE  ÎN  FLĂCĂRI


 ÎNTREBĂRI

Unde umblă acum zeiţa egoistă
care din templul lui Zeus
a izgonit  frumuseţii, limita
misterului angelic, lumina flacării?
Unde îşi ţine  arsenalul zeiesc
re-întâlnit în orice dragoste?...
l-a  închis,desigur, a-l îngriji
pentru ne-începuturi telurice ....
Prea mult şi-a expus iubirile
în ochii albaştri ai hăului:
acolo unde furtuna tot amânată
de ei, e mereu aproapele tău...
privirile  zeiţei: lumini violate
de treceri, petreceri  spre  veşnicii,
deosebind simţiri şi ne-linişti,
îţi ating- desfac trupul cu-vântului
aruncat  în crug  de  Hades ...
E  închisă în templul în care, sfinţi
orbii o exorcizează , ameninţând-o
cu sfârşitul  hidos al pământului...?

-Unde sunteţi  voi, sacre duhuri :
primele brize ce-i alintă  ombilicul...
târâtoare sexuale, încă ne-ajunse
în frâiele scurte ale timpului
pentru noile  hemoragii stelare:
râvnite  duhuri  ale apelor?...
Cu geamătul ei, smuls cerului,
impune primilor lui ochi  myozotici
irişii privitori ai noilor stele:
sfreder în  nopţile  reci de lumină...
Voi primeniţi  Ne - începutul
strâns violent de chinga trecerii
slăbită de  ne-liniştile  ne-limitei.  
Stăpâne  reci,  peste cer aruncaţi
simţirile ştiute  de ne-despărţire
infinitului liber mereu violat
de întâmplări: violenţe tăinuite:
Un  modus vivendi: pelerinajul
lui  Childe  Harold  pe valuri
de frumuseţe din chin, slobozite!...

duminică, 24 iulie 2011

literatura, un rest din mugurii târzii, gheorghe apetroae sibiu

VII. SONATA ASTRELOR
   
 UN REST DIN MUGURII TÂRZII

Un singur nor ţi-ascunde cerul
cu roiul astrelor  pe  grinduri...
şi mică-i lumea  în mărire,
deşi din flăcări  s-a crescut
pe umărul tău stâng să cadă
în alt apus, la  hăuri sclavă...
îţi  cauţi  steaua  în  abis ...

Din vreri, în vreri  reţii  dorinţa
şi  îi pricepi  ei  neputinţa
de bine, gândul i-l  pătrunzi...
Îi vrei  sublimu-n chin apus,
un cer, în doi, să i-l  aprinzi, 
îl  mai  slobozi  în  grâul  alb:
tărâmul  sincerelor  ploi...

Când se întind valuri din valuri,
pleoapele  pe - albaştrii  irişi
şi-olivi licheni pe duzi se prind,
în locul ierbii, muşchi tremoli
din patimi - hidoşii viclene -
creşti din secunde, aripi  stelei,
din  cataracte - n  hău,  azur...

De-aceea -n El, un  norocos,
ne-nvins, muncit de deveniri,
nu cugeţi  la  culoarea ceţii
pe  sufletu-i viu în  simţiri
la cântul  astrelor  din fire-ţi ...
îţi cauţi  liniştea  în rugi
şi-n oasele frânte de noaptea
ce-o porţi în sâni, să îi rezişti...

Trecut, prezent  şi  nemurire,  
din ne-nceput, vrei o  iubire,
misterul  paşilor  prin  bine,
de  braţ  cu îngerii  ce-ţi  mor:
un fruct măncat din pomul vieţii,
când mărul  e mai alb de rod,
iar  miezul pâinii e mai liber...

din  muguri, resturi  reci  învii ,
smulgi  stelei, flori din alchimia
cu mâinile  prin  vreri  târzii...
şi-n solitudinea  zidirii,
râvneşti  la timpul  împlinirii,
tot  ocolind   nemărginirea
atâtor lumi absurde-n zvârgoliri....

Literatura, Fălticeni, te salut!,Gheorghe Apetroae Sibiu

          XVI. ÎNTOARCEREA  LA ANII  ADOLESCENŢII





ÎNTOARCEREA  ÎN  MIT

Te  salut,  Fălticeni! :
leagăn de carte şi iubire !..
la porţile deschise larg ,
în chip sărbătoresc,
vreau să-ţi sărut icoana,
să te revăd
la vremi de împlinire,
la masa zorilor
cu tine să prânzesc !..

Primeşte-mă în largul tău :
covor îmbălsămat de roze
şi roagă « Adormirea »
să clopoteze tare !..
să afle Vesta Civis
de-ntoarcerea mea-n mit,
iar cerul tău să-mi uite
toţi anii de plecare!…

Urbe de dor şi suflet :
rai pe pământ moldav-
în rostul tău, acelaşi :
grădina mea de flori,
mai porţi iubiri ascunse,
surâs nostalgic, grav,
pe-alei de amintiri,
parfumuri şi culori…

La lumea de atunci îmi ceri
întoarcerea în mit...
Al vieţii labirint să-mi umpli
cu seva tinereţii ,
de braţul zorilor purtat,
îţi intru-ntinerit
cu soarele Moldovei,
pe porţile cetăţii !!…

Fălticeni, 15 iulie 1987






sâmbătă, 23 iulie 2011

literatura, un rest din mugurii târzii, gheorghe apetroae sibiu

VII. SONATA ASTRELOR
   

 UN REST DIN MUGURII TÂRZII

Un singur nor ţi-ascunde cerul
cu roiul astrelor  pe  grinduri...
şi mică-i lumea  în mărire,
deşi din flăcări  s-a crescut
pe umărul tău stâng să cadă
în alt apus, la  hăuri sclavă...
îţi  cauţi  steaua  în  abis ...

Din vreri, în vreri  reţii  dorinţa
şi  îi pricepi  ei  neputinţa
de bine, gândul i-l  pătrunzi...
Îi vrei  sublimu-n chin apus,
un cer, în doi, să i-l  aprinzi, 
îl  mai  slobozi  în  grâul  alb:
tărâmul  sincerelor  ploi...

Când se întind valuri din val,
pleoapele  pe - albaştrii  irişi
şi-olivi licheni pe duzi se prind,
în locul ierbii, muşchi tremoli,
din patimi - hidoşii viclene -
creşti din secunde, aripi, stelei,
din  cataracte - n  hău,  azur...

De-aceea -n El, un  norocos,
ne-nvins, muncit de deveniri,
nu cugeţi  la  culoarea ceţii
pe  sufletu-i viu în  simţiri,
la cântul  astrelor  din fire-ţi ...
Îţi cauţi  liniştea -n lungi rugi
şi-n oasele frânte de noaptea
ce-o porţi în sâni, să îi rezişti...

Trecut, prezent  şi  ne- murire,  
din ne - nceput, vrei o  iubire,
misterul  paşilor  prin  bine,
de  braţ cu îngerii  ce-ţi  mor:
un fruct măncat din pomul vieţii,
când mărul  e mai alb de rod,
iar  miezul pâinii e mai liber...

Din  muguri, resturi  reci  învii ,
smulgi  stelei, flori din alchimia
cu mâinile  prin  vreri  târzii...
şi-n solitudinea  zidirii,
râvneşti  la timpul  împlinirii,
tot  ocolind   nemărginirea
absurdei  lumi,  în  zvârgoliri!....

joi, 21 iulie 2011

Literatura, In memoriam Mircea Ivănescu, Gheorghe Apetroae Sibiu



Cine nu-şi doreşte fiinţarea în Mircea Ivănescu, in acel templu al verbelor şi al căutării de lumină prometeică, în aletheie, la adâncimea înaltei cunoaşteri iniţiatice, dincolo de comprehensibilul comun şi rugozităţile sediment ale pseudoconştiinţelor claustrate de apocaliptic? Cine nu l-ar urma pentru a transgresa cotidianul insolit al propriului Ego, uneori agresiv, alteori într-o nebănuită recluziune?! Mulţi şi-l doresc magistru, ştiind că vor descoperi în logosul său variile antinomii ale unui univers ontologic pe un traiect spiritual dialectic, care l-a consacrat, alteori doar a recepta, ca audienţi, fervoarea unei lucidităţi spontane cu o conotaţie ironică şi anecdotică, atunci când ei încearcă descifrarea finalităţii metafizice printre tautologii şi locuri comune, cum poetul însuşi se relevă în poemul „celălalt timp e acelaşi …” cu versurile: „ca să iasă la lumină şi ochiul acela ascuns … să ne ţintuiască …:”. Iată, dar, geniul maieutic care reuşeşte transfigurări semantice pe coordonate heideggerine, într-o aritmie şi acromatică a versificaţiei, aşa cum reuşea Arthur Rimbaud în frumosul poem „Ofelia”, ori Saint John Pearce în proza versificată: „Femeie îţi sunt … în tăcerile inimii de bărbat”. El se înalţă „într-o lumină care nu mai e a soarelui, ci a muzicii vorbelor”. În poemul „degeaba ne jucăm de-a viaţa adevărată” (M. Ivănescu, Comentarius perpetuus, pag. 105; 139), într-un discurs metaforic, încărcat de thimonul unui profetism angelic. A reuşi dialogul verbelor cu posesorul  premiului literar: „Opera Omnia” este „ca şi cum” te-ai purifica de ingredientele de romantism utopic şi năzui la împlinirea ritualului de botez în suprarealismul simbolist şi expresionist cu o binecuvântare structuralist- futuristă eclatantă, într-un sacerdoţiu integral. Se degajă, din discursul livresc, în spaţiul hermeneutic, un imbold spre construcţia de temple literare pe temelii livreşti, care conferă Edenului poetic al sfârşitului de secol siguranţa perenităţii. Şi aceasta pentru că Mircea Ivănescu, decelând misterul, materialitatea şi tragismul social-politic al vieţii, „în constructio”, uzează de recuzita unei înalte culturi, de geniu şi rafinament în felul ingenuu al rostirii cu-vintelor ne-cuvinte, generând creaţiei o arhitectură barocă, axiologic inegalabilă. Acest fapt este remarcat şi de poetul Ion Mircea atunci când virtual laureat, Mircea Ivănescu ne prezenta într-o şedinţă de cerc literar ciclul de poeme din volumul „Tratat despre neputinţă”, arătând că "poetul Ivănescu deţine secretul unui stil în alteritate virtuală, la care nimeni nu poate ajunge”. Aceasta, sprijinit de o infrastructură literar metafizică iniţiatică, a ajuns la arcul de finalizare al sistemului său literar anabazic, în coordonate spirituale, atingând cotele ubicuului, într-o relevanţă asimptotică a „translaţiei dinspre existenţă spre literatură” (Ion Mircea, Dumitru Chioaru).Totul se derulează în tangajul: realitate-ficţiune şi în interferenţa antinomiilor spaţial-temporale, în infinitatea planurilor metafizice pe via mentis a unei geneze literare copleşită de subtilităţi şi circumscrisă unei modestii „proverbiale” inefabile, în câmpul creaţiilor lui Garcia Lorca, Paul Jean Jouve, Paul Claudel, Paul Valery, Stephane Mallarme ori Baudelaire. Geniu din spiritul lor, Mircea Ivănescu ignoră esteticul şi platitudinea oniricului, formalismul armoniilor pentru a încerca propulsia altei lumini prin vitraliile noilor temple literare, având şansa unică de a pătrunde cu ea în panteonul marilor literaţi imediat după Lucian Blaga şi Ion Barbu, odată cu Nichita Stănescu, desigur,în faţa lui Leonid Dimov, Grigore Hagiu ori Cezar Baltag şi mult înaintea poeţilor Petre Stoica, Anatod Baconsky, Matei Călinescu, Modest Moraru, Alexandru George, precum şi celui care avea să încheie plutonul său, Mircea Cărtărescu, învăluind, cu rostirea-i simbolistică, oceanul de linişte al furtunilor homerice pentru o primenire a versului într-o retorică arhetipală şi în reveriile uraniene ale lirismului orfic.
Gheorghe Apetroae- Sibiu, Despre Mircea Ivănescu „Radical”, Sibiu, nr. 1212, anul 1994

miercuri, 20 iulie 2011

Literatura, Din nou în abis, Gheorghe Apetroae Sibiu

V.  ZBORURI   ÎN   ABIS



   
  DIN NOU ÎN  ABIS

Iei steiul iar pieptiş ,zorind spre cerul lor,
te speli în flori şi - azur, te curăţi în izvor
de mocirlirile păcatelor vâscoase…
ideile în care crezi, le simţi împrospătate…
şoptite, le  ritmezi  în inimă  pulsaţii
promise aparente primejdii regretate !…
îţi fluieri clipele pe grind albastre–sfinte :
polarul orizont  al cerului de noapte…
Cu rugă-n surle şi-n cântări de harfe,
îi limpezeşti iar zarea magiilor de taine,
în lacrimi de iluzii …nocturnii licurici
ţi-apar pe şesul mişcătoarelor cu-vinte …
şi-n duhul tău aprins de nebunii şi patimi
cerni toamnei stele - frunze galbene
pe al cărărilor alcov - pustiuri adunate,
le şuieri trecerea-n mister, şoptiri în val
prin ramuri diamantine, cerul în smarald 
şi-n fagii voluptoşi, ecliptici în simţiri
creşti razele din frunţile de gheaţă în nimic,
ridicoli îngeri ce slăvesc în aripi al tău chin…

Re-aprins  din nou de sideralele plăceri, năuc, 
crepusculul din soarele zeiesc un tăvălug
pe noaptea rece a tribunelor Vârtoape
îl treci în  buiecii zenit, adâncului Nadir,
fluidic în amor, celest în hău pe-Treceri…
Jinarilor în crucea serii acareturi, aurind
iar nopţii îi coboari  din culme ne-lumina…
e prea profundă liniştea,în patimi, Luna...
în şoapte –i tulburi zodia, i-o cumpeni…
o culci modelul libertăţii în balans stelar…
Te bucuriă-n răsplată, un cluster de Pleiade
cuprinse de parfumul abisului  Licorn…
e joc cu sentimente, îngemănând hazardul
cu anii tăi granaţi ce-ţi trec sălbatici orbi
romanticii în vide andaluzele vesminte,
femei în vii dorinţe, geloase pe- a ta voluptate…
Muţenia chermezei cerului te- amuză ,
cum şi cei neştiuţi, platonici şi socratici…

marți, 5 iulie 2011

Literatura, Fără întoarcere, Gheorghe Apetroae Sibiu

VI.   DOR  DE  VEŞNICII


FĂRĂ  ÎNTOARCERE
-variantă -                                   
Veacurile hoinare
ies în joc din clepsidră
şi dorm, fără  griji
în leagănul tău adânc
de umbre  roz - albe;
se preschimbă în gând…
singur, trăieşti în cele
ce eşti, în vis, netrăind,
să alungi întoarcerea…
În stăpânirile apuse,
pătrunzi  nepătrunsul
cel ştiut de clepsidră…

Ai descoperit vesmântul
de rouă al primei flăcări
şi -n ea, El, infinitul, în doi,
mult mai slab
decât imperiul cuprins
al celui mai vârstnic atom…

Din clipa începerii,
bate inima haosului:
arcul extins în arcul între bolţi,
slăbit de clepsidră…
Incă  tânără, flacăra,
de la El, tot alt El
în fiorii iubirii,
cu spaimele fulgerilor
învaţă ne-ntoarcerea…

De ce-n mormântul razei,
sângele haosului
cântă ne-nceputul,
Tot El, în El,  va şti…

E sigură himera de dimineaţă
şi seară,
dar nici-odată de zi!…

Iasi, 1965
(volumul de versuri » Despre ne-nceput », Ed. Hermann, 1992)


duminică, 3 iulie 2011

Literatura, Poezia Anei Maria Puşcaşu, Gheorghe Apetroae Sibiu

 

Cenaclul literar„ Pavel Dan”şi poezia Anei Maria Puşcaşu

                   de  Gheorghe Apetroae Sibiu


    Mai înainte de abordarea poeziei Anei Maria Puşcaşu, postată în paginile Web ale revistei” Tiuk”,o  iniţiativă personală pe care mi-am propus-o în această intervenţie, voi aminti, cu permisiunea membrilor Cenaclului Pavel Dan, şi  de ultima  şedinţă de cenaclu, din 12 mai, a.c..
În această şedinţă şi-au prezentat ultimile lor creaţii, Alexander Stoicovici (proză) şi Marius Aldea (poezie). Aşa cum a consemnat Eliana Popeţi, în cronica ultimei şedinţe de cenaclu, creaţiile acestora au fost abordate critic de majoritatea membrilor cenaclului. Proza lui Alexandar Stoicovici este relevată, ca interesantă prin temă, dinamica şi magnetismul atitudinal, prin tenta unei ficţiuni şi prin psihologia personajului Margareta, dar cu loc pentru o abordare mai socratică şi onirică a acţiunii  ( Eugen Bunaru), cu loc pentru relaxarea dialogului (Ioana Duţă), pentru creşterea valenţelor personajului (Octavia Sandu), reducţia lentorii acţiunii (Eliana Popeţi), explorarea onticului (Marian Oprea, Remus Lazăr, Alexandru Colţan) şi pentru acumularea experienţei în creaţie (Florin Donţu). Cât priveşte poezia lui Marius Aldea, aceasta se caracterizează  prin forţa expresiei estetic - literare, principiilor arhaice- rurale, lirismului autentic şi  fanteziei lexicale cu substrat prozodic ( Eugen Bunaru), prin dinamica contrastului (Bogdan Cazacu), prin evidenţa filonului popular (Eliana Popeţi) şi  definirea principială a contrastelor ontice (Alexandeu Colţan, Alexandar Stoicovici).  În activitatea cenaclului “ Pavel Dan”  creaţiile celor doi  scriitori, Alexander Stoicovici şi Marius Aldea sunt relevate  în registrul evidenţei estetice şi al valorificării literale contemporane, în cadrul întâlnirilor literare de creaţie şi  receptare critică a literaturii contemporane cu valenţe axiologice, care pot amprenta pozitiv  literatura  timişoreană şi nu numai.
 Aruncând privirea pe postările Web  ale revistei Tiuk, nu am putut să nu remarc textele versificate ale Anei Maria Puşcaşu, recunoscând-o ca fiind una dintre colaboratoarele redutabile ale cenaclului “ Pavel Dan”. Mi-a atras atenţia ecartul literal al introspectivei imagistice, dialogul socratian între lăuntricul versificat, cu accente ludice şi onirice şi realismul social exteriorizat în semantica textului.  Descoperim , la Ana Maria Puşcaşu, o tipologie a subiectivităţii literale estetizate pe undele policorde ale cotidianului social. Se relevă aceasta, în poemul “ patru şi şaptespe dimineaţa” ,în “huruitul fabricilor de bere din care ies  oameni mirosind puternic a drojdie”, dar şi în apreciabila
 depărtare a lăuntricului sensibil subiectivizat de metalogica contrastelor telurice ontice, de devenire interioară a poetei. Prin reuşita sa, de a ancora facil de spaţialitatea îmagistic-receptoare a cotidianului, cvasisocialul visceral ”fabricile de bere cresc, se multiplică”, în idealizarea  condiţiilor intelectuale ale poetei . Contrastul se realizează prin  extrapolarea lăuntricului sensibil , din spaţialitatea dimensională anabasică, sensibil- profundă, de factură sentimentală întelectuală, în cea a  unei  bodegi de mahala care “prind conturul unui  bărbat bărbos care cântă la vioară”, antipod în registru oniric, nonangelic. Se eludează, astfel, trecerea şi  se substituie în text cu armoniile arhaice, se elimină misterul şi se înlocuieşte cu icoanele realităţii cotidiene: ” încerc inutil să îmi scot bani/de la bancomat şi cineva/care păzeşte terasa mă priveşte buimac”,prin instantanee în clişee emoţionale. Se remarcă în structura versificaţiei , un discurs prozodic, cursiv şi dinamic, cu puţină metaforă, dar care este complementat de elemente abstracte, intuitive ce diluează sensibilitatea, dar  pentru agenera un magnetism al relativităţii tematice, polisemantic,caracterizat prin raritatea epitetelor.  Imagini care generează starea de claustrare: ” autobuzele cu primul schimb…dube înalte umplute până la refuz”,  te sustrag din cadrul discursului poetic şi te extrapolează în  necuprinsul zenit din ţinuturile celeste ale unui lirism indus antinomic. Dorinţa de a petrece cu liniştea rurală, glacială, introducerea de clişee într-un text cu principii şi structură, apolinice, adus în tr-un registru al versificaţiei unui cotidian banal, cu reflexii slabe asupra toposurilor metalogice , fără eluvii sinctatice, o parodiere a onticului aleatoriu şi iubirea cea  maternă se realizează în exhibări ale stărilor viscerale, fără acea sacralitate angelică din registrul luminii apofantice: ” aş vrea doar să mă opresc/şi să vomit cu fruntea sprijinită/de suprafeţe reci/asta ar fi cu adevărat liniştitor/”o exced din spaţialitatea spiritului cosmic şi din zona reflexiilor gnomice: ” vânzătoarele ies să măture trotuarul/acasă mă aşteaptă ei/sau poate nici nu ştiu că ajung/”. În acelaş text, în strofa următoare, poeta mută scena, din relativitatea derizoriului, în zona eroticului: ” …ce bine ar fi să ne întâlnim /din întâmplare într-un oraş din sud/şi acolo să petrecem împreună…”, într-un alt cadru, de o evidentă  expresivitate, obţinută  prin ludismul dintre candid şi incisiv, uneori încifrat: ” şi acolo să petrecem împreună/…/numărând pisicile care străbat piaţa/”, în orizontul citadin premonitiv , în lipsa onirismului juvenil şi al farmecului pitoresc  al locurilor natale.   În poemul “ ultimile zile”  se relevă  lirismul indus într-un vers cu accent  ludic, al cromelor crude: ” dâre de soare ca un fum gros”,cu persistenţa mirosului “ miroase aproape mai mereu a castane coapte”şi prezenţa asonanţelor ”izbucnirea alarmelor în parcare”. Sun acestea motive de eludare a magicului, pe care-l completează cu elemente olfactive şi optic- apolinice, fără armoniile ispititoare ale celestului, cu un filon de realism metaliterar, cu tentă de solitudine în registrul combinatoriu real - mister - magic, în unicitate , până la agresivitate în forţarea metaforei prin  componenta dialectică  a  solitudinii.
 O retorică contextuală  este motivată de ”atingerea costumelor ignifuge/ de pereţii  scărilor de bloc,/în mijlocul zilei/ ”. Staticul şi apocalipticul este indus în vers spre a genera un nou cadru ontic,cu disoluţia antinomică a unicului, prin translaţia în angoasă şi  finitudine:  ” pot să rămân aşa ore în şir/ în apartamentul ăsta neaerisit/ s-ar putea să faci cancer la …/şi să mori/ bună-ta tot cancer la… a avut/…/ sau o să înnebuneşti/ ca mă-ta să le moşteneşti pe amândouă/…/ ”. Interesant  este , prin fantezia poetică  şi tema temporalităţii, şi poemul “ poţi să tragi din ţigările lor”. Se relevă aici,  o tensiune a condiţiei de vulg urban ,în toposul de mahala”/.. acolo la capăt te-ai opri/ bărbaţi ar ieşi în stradă/s-ar strânge în jurul tău/”, desigur, cu subsidiarul factorial al promiscuităţii sexuale”, într-un registru al transfigurărilor semantice: “ s-ar strânge în jurul tău / şi te-ar privi / te-ar obliga să tragi din ţigările lor / să bei din paharele lor/”, sensuri sublimate în ironie şi umor, în introspecţii psihice , cu sentinţe erotice, în încifrări reflexive : ” cineva m-ar privi în ochi,aşteptând/” .        Intervenţiile critice pe textele prezentate nuanţează şi identifică   universul creaţiei acestei poete,   definit de forme de stil şi de principii  gnomice autentice,  raportat la structurile geno- tipologice literare postmoderne, şi îl configurează politematic  sinchorologic şi sindinamic.
          Se constată o reuşită a creaţiei în texte, prin uzitarea de elemente  ludice, reflexive, antinomice şi erotice, dar, nu mai puţin, de numeroase  locuri comune .
     Autenticitatea sistemului sau, alunecarea facilă a stilului şi ideaticii în alte sisteme literare, generează tonalităţi armonice, dar şi stridenţele din aritmicitatea  disonantă a  versului, identifică numeroase sintagme  în fluxul reverberaţiilor noetice şi în abordarea celestului. Asistăm, în
    structura versificaţiei textelor Anei Maria Puşcaşu,  la un vizionarism sugestiv al imaginilor, în policromii astrale, la contraste de  sustentaţie şi căderi tensive. Încărcătura metaforei, generată de  expresii plastice, până la pictural-sculpturale, reflexivitatea şi  raţionalitatea discursului, intruziunea numeroaselor elemente valente din cotidian, dinamica schimbării registrelor  mediului- paideic - cultural, spre cel maieutic- socratic, în dialogul categorial dintre lăuntricul anabazic şi cotidianul banal,  toate aceste mijloace stilistice  exprimă, la poeta Ana Maria Puşcaşu, un spirit al devenirii autentice, lucid, cu sensibilitate poetică , profunzime  şi suflu de geniu în emergenţă, ce îi conferă, indiscutabil, identitate în marele curent literar postmodernist  şi   vocaţie, în  cercul  larg al intelectualităţii timişorene  .

 Cu stimă şi urarea de noi succese literare, cenaclului „Pavel Dan”… Gheorghe Apetroae Sibiu.