sâmbătă, 25 iunie 2016

Literatura: Disertaţie la porţile metafizicii, Gheorghe Apetroae, Sibiu


 

DISERTAŢIE LA PORŢILE METAFIZICII  sau despre cântecul  din neînceput ...

Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

Pământ, în paşii tăi merg mulţi spre ne-nceputuri -

pe-adâncul larg din gând, prezenţa le-o frămânţi-

un rostogol de lacrimi nins prelins pe glaciare scuturi-

nisipul tău e şi al lor, e  gând al frunţii de-mprumut...

 

Spuza din arderi în tentacole fură astrei lumina

din foste mări smaralde, carnalică inundă cu flori

din raze în purpură, cerului, să-i despletiţi cununa

la fiecare pas, împreună, răsfrângeţi visele în culori...

 

Cald, zâmbetul stelei, izvor al fiinţei, îl scurgeţi

de cangrene albastre-adânci şi de neguri stibine-l goliţi

de nelinişti, în tine şi-n ei, le purtaţi spre a le stinge-

ecou din primul val, însem de star pe andezite stânci...

 

Mai liberi, pe braţul iubirii înmuguriţi împreună

din seva ţărânei îţi urci nisipul mai lesne-n cuvânt:

nectarul i-al rozei-fiorii  în lacrimi-gândul razei sorbit:

vlaga din amfore tremole, e sincerul neînceput....

 

La botezul celest îi  petreci, cu ei,  sămânţa şi rodul-

din cutremure mereu înfloriţi, fiecare, universul în voi-

corole azure pe tot neînceputul - în voi răsădindu-l

spre creştere-n violetele astre, fără  a privi înapoi...

 

Dar cenuşa mâinilor tale - din mâinile lor, zâmbeşte,

se sărută cu  norii în prasen şi cu bolta, pe rând..., 

printre degete curg torenţi de lanuri travertine:

în rouă, clipele pe care le sorbi - sunt trecutele lumi...!

 

La un loc, vă mistuiţi flăcări din flăcări, în crug reaprinse

să vă priviţi cu ochii liliacului andaluz, abia înflorit...,

pretutindeni e un gând, jar din eros, în care-şi frământă

fiorii, nisipuri crisale, cântând adâncului din neînceput...

 

 

 

luni, 20 iunie 2016

Literatura - "CRAI NOU" de Suceava- "Generaţia mea- tânără la 70 de ani", prof. Zenovia Apostol, Ţicalo, Râşca

7 iunie 2016 de Crai nou,
Literatura - "CRAI NOU" de Suceava - " Generaţia mea - tânără la 70 de ani" , prof. Zenovia Apostol, Ţicalo, Râşca

Generaţia mea – tânără la 70 de ani


Doar dragostea, doar ea-i nemuritoare,
Şi-ntrece-orice tezaur omenesc.
(Abu Hassan Rudaki)
Întâlnirile foştilor colegi de liceu sunt un prilej de a evada din cotidian în raiul amintirilor acestei vârste pure şi generoase din vremea când camaraderia era REGE, iar politeţea era LEGE. Dincolo de haina festivă a vorbelor, rămâne un important şi simplu mesaj: Mă bucur că (încă) vă văd şi vă aud! Bine aţi revenit în lumea noastră!
Au trecut doi ani de la aniversarea semicentenarului Promoţiei 1964 şi, precum ne-am promis, ne vom întâlni pentru a serba cei 70 de ani împliniţi, pe rând, de fiecare anul acesta. Aşadar… Mălini, 28 mai ora 9,30…
Ne oprim mai întâi la casa memorială a poetului Nicolae Labiş. Fiindcă pătrundem în munţii lui dragi, se cuvine a cinsti memoria acestui „spirit al adâncurilor”. Atmosfera e pregătită – depunem flori la monument şi eu lipesc poezia dedicată lui pe care am semnat-o Z. A. – RÎŞCA: Mălinul tot ninge amar…: Coboară spre noi, în april,/ O ploaie de frunze şi flori,/ Iar noi, la POETUL – COPIL,/ Cu dor poposim uneori.// Stă singur pe soclul stingher/ Şi-i leagănă somn-un mălin./ E pace şi-i linişte-n cer –/ Poetul zâmbeşte senin.// O căprioară s-arată arar,/ Şi piatra cu fruntea i-atinge./ Mălinul, cu freamăt amar,/ Noian de petale tot ninge.// Coboară spre noi, dinspre munţi,/ Un viscol de flori şi dureri,/ S-aştern peste tainice frunţi/ Şi negre, şi albe tăceri.
Cu vibraţie-n suflet, colegul Nicu Sturzu, profesor încă la Colegiul „Nicu Gane”, Fălticeni, e gata să ne descifreze paşii poetului.
Pătrundem în universul familiar al veşnic tânărului Nicolae, ne fotografiem ca să imortalizăm momentul, păşim apoi pe trepte (unde suntem filmaţi) şi intrăm în casa-muzeu. Aici ascultăm glasul vibrant al doamnei ghid, apoi, luându-ne rămas-bun, ne „îmbarcăm” şi străbatem frumoasa aşezare a mălinarilor, vrednici şi mândri gospodari.
Popasul nostru de suflet este la Biserica din Poiana Mărului. Aici se face pomenirea profesorilor şi colegilor noştri, duşi dintre noi. Totul e bine pus la punct de liderii noştri inimoşi, Monica Mardare şi Constantin Mercore. Paul Dascălu, mâna dreaptă a Monicăi, s-a ocupat şi el de pomenire, în cea mai mare parte.
La poarta Bisericii fac apelul (în gând, fireşte!). Mă uit atentă, cu ochii sufletului, la colegii mei: ce oameni de valoare au ajuns liceenii noştri! De fapt, fiecare om este important, de la generalul (r.) Alexiu Dumitru şi (alfabetic), până la sora Veronica Nistor. Ea strânge stropii de bunătate ai oamenilor şi îi donează, mai departe, pentru fapte bune.
Pe sub pleoape îmi defilează liceenii noştri, deveniţi oameni ai muncii, conştiincioşi şi harnici: militari, biologi, jurişti, muzeografi, ingineri tehnicieni, detaşamente de educatori, bibliotecari, funcţionari şi medici. (Ah, dr. Sonia Ursu şi dr. Viorica Apetroaie, iar ne lipsiţi?! Măcar dr. Mihai Volosciuc are o scuză: el nu mai poate ajunge până la noi, căci s-a mutat DINCOLO…). Ei, dar asistentele medicale Anişoara Aparaschivei şi Zenaida Ştefănescu sunt cu noi – sigur vom fi sănătoşi toată ziua!
Dar… „unde sunt cei ce nu mai sunt”? îmi răsună sfâşietor în minte.
Apelul celor duşi la Domnul îl face Părintele paroh Gheorghe Sava la frumosul locaş din acest sat. Aici suntem altfel la chip şi la suflet. Cu lumânărele în mâini, îi descopăr în LUMINĂ pe foştii mei colegi, azi, oameni în toată firea. Aproape le ating sufletul la „Veşnica pomenire!”, când ne strivim o lacrimă-ntre gene! Iar Părintele se roagă îndelung şi fierbinte, intrând în comuniune cu noi. Cât de mult înalţă şi uneşte rugăciunea! „Zadarnic mai trăim, dacă nu vrem să ne amintim de cei plecaţi: bunici, părinţi, fraţi, colegi, prieteni, profesori…” tuna vocea Părintelui. Dar, după evlavia fetelor şi băieţilor noştri, maturi acum, e clar că n-am trăit zadarnic! Şi Părintele Gheorghe Sava înţelege acest lucru, apoi ne invită în casa de prăznuire ca să putem gusta din ofrandele aduse de colegi.
Cu sufletul împăcat (oarecum), ne luăm rămas-bun de la Preot (şi de la cei duşi, rechemaţi prin rugăciune) şi ne îndreptăm spre Văleni. Înaintăm în împărăţia pădurilor, spre adâncul munţilor. De aici, pe cărări străvechi, oamenii coboară şi astăzi în Slătioara noastră, mergând, un timp, pe Drumul Nemţilor. Peisajul devine măreţ şi singuratic, pe alocuri. Este o zi splendidă, încât uit şi de masa aranjată care ne aşteaptă la pensiunea „Bucovina”. Suntem primiţi frumos, filmaţi şi… degajaţi.
Liderul Constantin Mercore anunţă programul zilei, în timp ce suntem serviţi, invitând la microfon pe oricine doreşte să spună ceva. Primul este Corneliu Solcanu, care, curajos ca întotdeauna, precizează semnificaţia întâlnirii noastre, „dovada că între oameni rezistă solidaritatea şi prietenia, prin ani”.
Eu nu voi putea vorbi fiindcă sunt absorbită de decor: în faţă, munţii profilaţi pe un cer curat, albastru, în stânga şirurile de colegi şi colege. Ce-aş mai putea spune? E ceea ce mi-am dorit: să-i văd şi să-i aud! Aşa că îi ascult cât de frumos vorbesc. După Corneliu, urmează Jorj, cum îi spunem noi lui Gheorghe Apetroae,  devenit literat, un scriitor consacrat, stabilit la Sibiu. El scrie poezie şi eseuri. E amintit şi în studiul „Journal of Romanien” cu scrierile: „Poeme alese” şi „Despre ne-nceput”, din care ne dăruieşte cu drag. Acum doi ani ne-a oferit volumul „Spirale în imagini”. Poezia este incifrată, dar se ascultă cu plăcere.
Când Simona Hobincu, şefa clasei umaniştilor, îşi prezintă cartea, mă reped spre ea prea repede ca să-i ofer un modest coşuleţ cu flori. Dar îmi place cum şi ce spune despre scrierea ei, elegant realizată, „Râul care curge spre izvor”. Merită felicitări pentru curaj şi talent literar autentic.
A doua zi, citindu-i cartea, constat că avem în faţă o scriitoare cultă şi talentată, întrucât stăpâneşte perfect arta narativă, deşi, de profesie, a fost biolog… Bravo, Simona! Abia acum te înţeleg şi te apreciez corect! …Şi cuget, ca şi alţii dintre noi: nu ştim mai nimic despre fiecare din noi, fiindcă ne-am înstrăinat, nu de tot, din fericire! Aşteptăm oare împlinirea centenarului ca să ne cunoaştem reciproc valorile crescute în noi?
…E atât de frumos încât abia mă ating de mâncare – peisajul montan şi decorul de lângă mine mă absorb, căci pe chipul colegilor (nici urmă de morgă, de ifose!) descopăr lumini. Sunt lumini vesele, triste (prea puţine), duioase, înţelegătoare, blânde…
Dar vine şi ora plecării, când „munţii vor pune misterul la loc” (Adrian Păunescu) şi ne despărţim ca şi cum ne vom regăsi mâine-poimâine pe străzile Fălticeniului nostru.
Unii dintre noi mai rămân să petreacă, în cinstea celor 7 decenii de viaţă, o noapte sub stele, să audă buciumul la un foc de tabără, cu un berbecuţ la frigare, stropit cu vin. Şi, după cum am aflat ulterior, au avut parte de clipe încântătoare: un magnific apus de soare în munţi, turmele coborând de pe un deal (peisaj curat mioritic), conversaţii interesante, până târziu în noapte. Iată, îmi zic, sensibilitatea, tinereţea şi energia supravieţuiesc!
…Las pe colegii mei acolo, potolindu-şi dorul de munţii noştri dragi, şi duc cu mine o întâlnire de suflet care m-a fermecat. Şi mai duc şi nişte argumente clare că, din gândurile şi preocupările tuturor, GENERAŢIA MEA a rămas tânără. Astfel am aflat veşti despre o generaţie puternică şi activă încă (mulţi cu slujbe, în continuare), despre modul în care poţi să-ţi petreci frumos şi util anii ce ne-au rămas. Doar câteva aspecte sunt elocvente în acest sens:
> „Am venit din Israel să vă revăd, am fost şi la zece ani. Am venit, special, pentru Sonia. Mi-a plăcut aici, mai ales la biserică. Eu încă lucrez la o bancă.” (Mina Vidman)
> „Am fost cu o zi înainte de întâlnire la cimitirul din Tâmpeşti, ca să punem lumânări la Andrei, la Mihai şi la Paul. Dumnezeu să-i odihnească!” (Monica Mardare)
> „Importantă a fost revederea, împărtăşirea bucuriilor şi a impresiilor. Pentru mine este tonic să mă gândesc la colegii mei de liceu.” (Dumitru Alexiu)
> „Mai avem multe de făcut. Eu privesc mereu înainte…“, mă înştiinţează o colegă energică şi tonică. (Angela Moisii)
> „N-am timp să gândesc aiurea, am atâtea de făcut şi mă organizez mereu. Deşi muncim, nu lipsim de la unele acţiuni culturale, mai ales lansări de carte, expoziţii.” (Măriuţa Miron)
> „Sunt văduvă de 40 de ani şi mi-am crescut singură copiii, făcându-le un rost.” (Tincuţa Gîda)
> „Îmi refac casa, îmi aştept copiii şi nepoţii, cânt în corul Mănăstirii Bogdăneşti.” (Corneliu Solcanu)
> „Mă ocup de nepoţi, ajut acolo unde ştiu că trebuie ajutorul meu.” (Constantin Mercore)
> „Ceea ce m-a uimit este implicarea Monicăi Mardare în păstrarea relaţiilor colegiale şi în pregătirea întâlnirilor. Monica ştie să-şi păstreze prietenii, electrizând pe toţi cu entuziasmul ei. Ea a rămas ŞEFA CLASEI pentru că este altruistă, iubitoare de oameni, foarte energică şi sinceră. Colegii o ascultă şi acum (după 50 de ani!), fiindcă i-a iubit şi i-a apărat la nevoie. Şi acum îi ajută pe unii, ca un lider-model ce este. Mulţumim, Monica!” (Zenovia Apostol)
…Din telefoanele primite după întâlnire, am înţeles că PROMOŢIA 1964 de liceeni, de la Liceul Nr. 1 „Nicu Gane” se va reuni în fiecare an. Minunat! Aşa redevenim puternici; lucru explicabil, căci, deşi trăim în lumi diferite, avem ceva comun: anii tinereţii şi LUMEA NOASTRĂ care încă trăieşte intens!
…Mă îndepărtez uşor, rememorând ultimele gânduri ale intervenţiei mele de la SEMICENTENAR: …şi nu uitaţi că pentru mine/ veţi rămâne mereu/ frumoasele colege,/ frumoşii mei colegi,/ din anii de liceu!
Prof. ZENOVIA APOSTOL - ŢICALO,  Rîşca

sâmbătă, 18 iunie 2016

Literatura: Prinţul Cristofor(Cristofor Columb), Gheorghe Apetroae, Sibiu

Literatura, Prinţul Crist.....G.A.S.


GHEORGHE  APETROAE   - 
“  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR"  
 



















LA  PORTO  SANTO

din ciclul „Cântecul lui Cristofor”


Felippa, din Levant, un  vis,
cu mlădierile-i în valuri
sub cerul  nins de ametist
pe- alesul ei şi-l duse cântec
în  dezmierdări şi  dăruiri
pe lunga caravelă  Sfinx
în paradisul  Porto Santo
- o insulă-n  strai andaluz
şi-o  floare-n braţul ei - Azore
al Madeirei, lumii :  Eden !


acolo zorii ninşi pe zare
se sparg  de  stânce arenii,
aşa cum stelele, de haos!
acolo - şi prinse neuitarea
în el, icoană -n roze crome
şi-acolo, ea  l - aşează prinţ,
stăpân castelului pe stânci
de argilii şi-agate marmori…

Când cerul tot  în sine-i  cade
pe braţe- nlănţuind lumină
în pure dezmierdări fierbinţi
spre  arzătoare, noi dorinţi
cu pătimiri sfinte-n săruturi,
Felippa -n  El, e şi mai mult
 prelinsă-n lacrimi - duh al firii


şi gând al inimii din  astre
rămase-n cer  şi în simţire,
de sânge-i clocotesc, fiorii:
un trup cu El, un singur duh 
ţinut de drag..., cerul iubirii!
 Visa ,el, Crist..., un vis al ei,
Ea , lui -  oceanul fericirii ?!

joi, 2 iunie 2016

Literatura: Amurg aluniu; Gheorghe Apetroae, Sibiu.


 


GHEORGHE   APETROAE - REVEDEREA  DIN    ZORI
 

 

 

AMURG  ALUNIU

 

Pe-o trecere din  depăşiri
cu patimi, reaprins în roze,
ai faţa tronului ceresc
şi-arzi  rugul  violet  al  firii -
izvod, în muguri, de iubire:
galanthe crise…, pe amurg...,

 

Îţi cânţi, ca să- ţi dezmierzi
cuvântul, copilăria-n tropi, urâtul ...
petreci cu rest din glas, tăcerea
trezit de dangăte rebele...,
pe pajiştea în anatas,

tremole stele-ţi cântă-n greieri...

 

In alb, văzduhul greu al serii
îl colorezi în reci poeme
cu anemone..., ne-nceputuri !!!
plăceri în rod, i le restitui,
semănător în sol veneric,
flori în buchete de nelinişti… 


 

Împrăştii umbrele în zâmbet,

şi-ţi  joci pe ele sufletul

damnat într-un altar cu legi,

de crinii obosiţi - pribegi...

... în insomnii adânci căzut,

furi razei duhului, adâncul...    

 

Împarţi din vrere, necuvântul -

simţiri ce ştii să le închini

la reci icoane din stânci vii

la care îţi declini prezentul...

secundele ce plâng lumini

le-aprinzi în candele pustii.

 

Din alte lumi... din galaxii,

de ziua ta, în răzvrătiri,

primeşti în aluniu, amurgul ....