SEMNAL LITERAR
ȘI O RETROSPECTIVĂ ASUPRA CONȚINUTULUI REVISTEI LITERARE „FEED BACK nr. 9-10 (SEPT.-OCT.
2023, ANUL XX), CU APARIȚIE LA IAȘI, SUB EGIDA U.S.R.
Autor
comentariu: Gheorghe Apetroae d.B., exeget și poet
* Atras de valorile
literare identificate în această revistă literară de excepție, nu mi-a fost
greu să mă apropii din nou, de data aceasta de numerele 9-10, Anul XX, 2023 ale
acestei reviste, să le parcurg și să le prezint cu interes conținutul.
Revista ”Feed Back”, după cum se știe, apare sub egida Uniunii
Scriitorilor din România cu sprijinul Primăriei municipiului Iași, începând din
anul 2003 și este editată de Asociația Culturală ”Feed Back”, având director pe
poetul și distinsul om de cultură ieșean Daniel CORBU, redactor șef, pe
scriitorul Călin COCORA, redactori, pe scriitorii: Tiberiu ROȘU, Iulian MOCANU,
Ion P. IACOB, tehnoredactor, pe Janine PÎRVULESCU, corector: Daniela
ASTĂRĂSTOAE și redactori asociați, pe scriitorii: Emilian MARCU, Adrian SUCIU,
Ionuț CARAGEA, Olimpia IACOB, Victoria FONARI (Rep. Moldova), Viorel BOLDIȘ
(Italia), Carmen DOREAL (Canada), Bill WOLAK (S.U.A.), Laureano SILVEIRA
(Portugalia).
Publicația se deschide cu un amplu editorial semnat de Daniel
CORBU, directorul revistei.
Din parcurgerea textelor revistei îți poți da seama că întregul
conținut se constituie un monolit literar, cu o densitate de valori ideatice
expuse într-o estetică tipologic- culturală și într-o concepție stilistic
unitară, integralistă, notabile în formule de abordare hermeneutică a unor teme
extrase, mai bine spus, selectate din diferitele medii literare și
cultural-noezice, abordate cu accente, atitudini și semantici extrem de
interesante, sub aspect epistemologic și axiologic.
Revista publică, în general, poezie, proză și exegeze, cronici
pentru scrieri literare, remembăre ale unor scriitori …, lucrări cu conținut
valoric semnificativ, aparținând unor personalități științifice, scriitorilor
și poeților români și străini.
Seria de rubrici literare din cele două numere, 9 și 10 ale revistei,
s-au relevat după succesiunea titlurilor în rubrici literare, astfel:
- Editorialul este realizat de directorul revistei, Daniel
CORBU;
- Cronicile pentru scrieri literare sunt semnate de Ștefan VIDA
MARINESCU, Amalia ACHARD, Constantin STANCU, Vasile HATOS;
- Eseu: aceste exegeze sunt semnate de: Ioan-Aurel-POP,
Cassandra CORBU, Tudor GHIDEANU, Lucian GRUIA, Gheorghe IORGA, Evghenios
ARANITSIS- Grecia despre Odyseeas ELYTIS (Alepoudelis), Jean PONCET- Franța,
Ludmila BEJENARU, Mioara BAHNA despre Boris PASTERNAK șiVirgil DIACONU;
- Poezia, aparținând poeților tineri: Mihaela Roxana BOBOC și
Daniel MOȘOIU;
- Poezia, aparținând slujitorilor consacrați ai poeziei: Ion
MIRCEA, Adrian SUCIU, Lidia POPA, Valeriu BARBU, Petruț PÂRVESCU, Victoria
MILESCU, Nicolae TZONE, Vasile TUDOR, Gheorghe Mihai BÂRLEA;
- Atelier poetic- eseu, semnat de Horea ZILIERU;
- Poezia experimentală: Șerban FOARȚĂ cu o introducere de Daniel
CORBU, Mihai MERTICARU;
- Poemul vizual, de Mihai PÎNZARU PIM;
- Biblioteca de poezie: Fernando PESSOA- Portugalia, cu
traducere de Geo VASILE;
- Proză semnată de Aurelian SILVESTRU și Lucian MERIȘCA;
- Confesiuni literare: Miron KIROPOL;
- Jurnalul unei asceze: Gheorghe SIMION;
- Teorii, idei, manifeste: Dumitru ȚEPENEAG;
- Interviuri: în dialog Daniel CORBU cu Nasos VAGHENAS;
- Portrete critice: Ana BLANDIANA;
- Imagini-document: Emil CIORAN și Constantin NOICA, Lucian
BLAGA și Cornelia BLAGA-BREDICEANU, Mircea ELIADE și Nina ELIADE, Panait
ISTRATI și Nikos KAZANTSAKIS;
- Remember: Adam PUSLOJIč; Radu CÂRNECI, Vasile ANDRU;
- In memoriam: Eugen SIMION, Vasile TĂRÂȚEANU, Emil BRUMARU,
Tucu MOROȘANU, Dumitru-Radu POPESCU;
- Galaxii lirice: Carl SANDBURG- S.U.A., Wiliam E. LEPARULO-
S.U.A., Jorge Luis BORGES- Argentina, Wystan Hugh AUDEN- în memoria poetului
irlandez William Butler Yeats, Laureano SILVEIRA- Portugalia;
- Violon d'Ingres, poeme de Franz KAFKA;
- Promo libris: Vasile CONTA, Matei VIȘNIEC;
- Supliment Feed BacK 85: Rainer Maria RILKE.
Pentru o retrospectivă a conținutului acestor două numere, 9 și
10 ,ale revistei FEED BACK m-am oprit succint, de această dată în succesiunea
paginilor de revistă, la editorialul scris de Daniel CORBU, directorul
revistei, cu titlul „Cartea sau mitul universului ficțional”, în care se
accentuează rolul istoric al cărții și se fac trimiteri la scrierile vechi, pe
tăblițe și pe papyrus- pergament-Biblia, la cartea veche în viziunile lui
MALLARMÉ și BORGES, Daniel DEFOE, dar și în holografiile mai noi din ecranul
Internetului…
- Interesant este eseul în excurs, prezentat de Ioan- Aurel POP,
președintele Academiei Române, cu titlul „Eminescu și Transilvania sau Elogiul
culturii naționale românești”-”Avatarurile globalizării și identitatea
românească” prin care se înțelege și se reconfirmă că „Identitatea românească
este felul de a te simți român”. Domnia sa, în această speță, arată că
„Academia Română are menirea- prin testamentul lăsat de înaintași și, în primul
rând, de EMINESCU, să vegheze la conservarea, dezvoltarea și perpetuarea
acestei realități și să nu permită punerea sub semnul întrebării a legatului
unității naționale…”. Acad. Ioan Aurel POP îl preia pe „Luceafăr” din expozeele
lui George Călinescu și îl transpune, sub semnul eternității, în peisajul
cultural românesc, evidențiind, în același timp, rolul Secției de Filologie din
Academia Română, care a conturat pozitiv geniul literar românesc Eminescu,
sentimentele sale naționaliste, dar justificate istoric, ca fiind relevate în
„spiritual aspirațiilor de libertate națională și de formare, la acea vreme, a
statelor naționale, în construcția statelor moderne, în speță, cel românesc.
Ioan Aurel Pop admite existența viziunilor eminesciene și le reliefează ca
mesaje istorice, limitându-se numai la cele cu referire la spațiul intern
românesc „de la Nistru până la Tisa”, acesta preluând viziunea anticipativă a
predecesorilor săi, precum Miron COSTIN, Dimitrie CANTEMIR, Școala Ardeleană,
așa cum și alte spirite gânditoare universale s-au manifestat în spațiul
European, printre care DANTE, SHAKESPEARE, CERVANTES, GOETHE, PUȘKIN, PETOFI,
GIBBON, MOMMSEN sau MICHELET, care s-au exprimat într-un mod naționalist despre
țările și popoarele (națiunile lor).
- Un eseu care se identifică valoric în revistă este și cel
semnat de criticul literar Ștefan VIDA MARINESCU, intitulat „Magia urcușului
poetic: George Vulturescu- César Vallejo urcă pe Manchu Picchu”, precum și
- cronica literară semnată de Amalia ACHARD, intitulată
„Meditația transcendentală în poezia lui Daniel CORBU”, la volumul lui DanieL
CORBU, intitulat „Conseils pour tromper les ténèbres”, apărut la editura Jaques
Andrè și pe care Amalia ACHARD îl definește a fi „o filosofie transcendentală
despre viață, despre moarte și despre ființa umană”.
- Criticul literar, poet Constantin STANCU realizează penetrații
de profunzime critică în romanul autoarei Dorit Silverman, intitulat „Poarta
Milei și Poarta Jocului” apărut la Editura Fundației Culturale „Ion D. Sârbu”
din Petroșani în anul 2023, tradus în limba română de M.M. Falek. Acțiunea se
desfășoară în Israel, într-un loc plin de simboluri religioase, istorice,
existențiale, bine reliefate și prin intervențiile sale critice în structura
epică ale romanului .
- Revista prezintă, în continuare, pe tinerii poeți:
Mihaela-Roxana BOBOC cu poemele: „Iubește-l, Anya” și „Număr până la zece,
mamă”, din care se poate percepe o transcendere celestă a existenței în variile
sale forme ființiale, trecătoare, într-o structură lirică metaforizată și pe
- poetul Daniel MOȘOIU, cel care abordează în poezie principii
ontice și metafizic-spirituale cu expuneri într-o lirica grosieră, impregnată
cu elemente pasionale, unele chiar respingătoare, impudice, cu excederea
sexualismului în elemente poetice neomoderniste, în expuneri imunde.
- Se pote semnala și cronica literară scrisă de Vasile HATOS,
intitulată „Problema morții în lirica poetică la Dorina Brândușa Landén”, la
cartea de poeme introspective „Mitologia morții moderne” (Editura
Vinea-București, 2019). Prin acest studiu se „intră în sfera ineluctabilă a
morții, mai ales a omului modern, care, pe zi ce trece, se îndepărtează tot mai
mult de Sacru, de valorile spirituale” și aceasta prin depărtarea de „adevărata
iubire” a sufletului de la porțile apollinice, prin care „Omul se apropie de
absolut” și prin căutarea sensului vieții în durere (din Nichomacus), ipostaze
existențiale cu accente thanatice și sepulcrale, pe care le identifică Vasile
Hatos în poezia Dorinei Brândușa Landén, în sufletul unei poete „învolburat de
tristețe, amăgiri, văzând, aceasta, că lumea se îndreaptă spre prăpastie, dar
care încercă să redea adevărata față a lumii, prin întoarcerea la suflet(ul) de
copil…”.
- Poetul Ion MIRCEA, pentru animația trecerii în devenire
ființială își învesmântează regal metafora cu o parte din cosmosul
existențialismului mureșan mundan și, în aceeași măsură, cu simbolismul
apollinicului genezic sibian, în filigrane lirice, uneori încifrate
neavizaților, generând reflexii ontologice apodictice într-o permanentă
devenire hilbertiană, evident metafizice, sinergii axiale în misterul creației
poetice și ne întâmpină, în acest număr de revistă, cu trei poeme într-o lirică
ieșită din decorul său metaforic, cu care ne obișnuise poetul, de data aceasta
într-o o structură mai mult epic-narativă, aluziv ironică. În primul poem,
intitulat „Pleiada”, poetul identifică anumite excentricități și excese
existențiale ale unor personalități cultural românești, precum: Eminescu,
Vasile Voiculescu, Mircea Eliade, Sadoveanu, Noica, Ioan Alexandru ș.a.. În
poemul „Din Egiptul unei fotografii” poetul, referindu-se la Cetatea Tebei, la
vechile reședințe ale faraonilor, motivează, într-o notă de ironie și sarcasm,
din istoric și din prezent, ușurința declanșării morții la un simplu semn
faraonic, cum ar fi cel al bătăii clopotelor, relevând și multitudinea
ipostazelor create de om și de mediile naturale cu imprevizibilul morții și al
descompunerii… În poemul „ Adam Puslojic”,autorul poemului ipostaziază, tot în
nota ironică a primelor două poeme, condiția de traducător al poetului sârb,
deficiențele lingvistice în traducerile acestuia.
- Poetul și filologul Horea Zilieru este prezent în acest număr
de revistă cu eseul „Meditând la păcatul bipolar” și face o trecere în revistă
a pozițiilor extreme ale vieții, la Unitatea divină (tawhid) și a recunoștinței
nobleței (kibriya), la „anonimatul, ca normă a frumuseții individuale (Faguet),
dincolo de amorul « „liber”, care nu se supune perceptelor religioase, cel
pasional, presupunând suferință, umilință, refuz, iubirea spirituală și își
asumă respingerea „materialității și a senzualului”», accentuează în exegeza sa
Horea ZILIERU, relevând și abandonul rilkeean, iubirea platonică fără duh,
radicalismul schopenhauerean, trupul Preoției universale, paroxismul tristeții,
maladia alienării, ieșirea din ”tenebrele ignoranței”.
- La rubrica de poezie îi găsim pe poeții: Adrian SUCIU cu cele
zece scrisori din care respiră celestul cu vibrațiile lirice ale prezenței în
spațiile antinomice, telurice și apollinice, în construirea sferei religiosului
apocrif, antitetic divinului… și pe
- poeta Lidia POPA, fondatoarea grupului literar „LIDO ’DELL
ANIMA” de la Roma, cu poemele: „Din diminețile cu rime împărătești”; „Două
măști împotriva unei crizaline”; „Despre răbufnirile nehimerei” și „Ce himeră
te-a născut”, cu abordări existențiale în vers și cu abstractizări în virtutea
unei episteme care le constrânge și remodelează intuitiv, în forme lirice
proustiene.
- Valeriu BARBU, prin poemele sale se identifică ca poet
nihilist extaziat de întrebările pe care și le pune retoric sinelui dar și în
hiperbola astralului structurat și reformulat într-o lirică antinomică
cosmopolită, uneori specifică liricii folk, de dor și erotice, cu laitmotive,
precum frunza, pe care o ipostaziază semantic.
- La rubrica „Confesiuni literare” semnează Miron KIROPOL eseul
său „Despre scriitură”, care apare în pseudocolaje, implicat în reverimentul
curentului pseudodadaist și descendent al posmodernismului baudelairean, omul
căruia moartea, de ea îndrăgostit, o substituie cu statuile pe care le sărută
drogat în obțiunea devenirii în „Lucifer” și în trăirea de „momente atât de
terne, venite din nu știu din ce regiune vulcanică a sufletului și refuză
Providența”, luând act de mediocritatea prezentă în literatura română și
franceză, amintind de o literatură idolatrică și de pudibonderia marxistă, de
simplitate și de mister, explorând și aducând argumente din zona socialului și
a politicului cu un limbaj uneori vehement și un ton spontan al unui Musil și
Kafka, uneori contradictorii , vădit accentuate, în demersuri cu oarecare
dificultate a compoziției eseistice.
- La rubrica eseu, criticul exeget Casandra CORBU vine cu o
comunicare elaborată- livrescă, intitulată „Metamorfoze literare de la
romantism la postmodernism- Poezia de dragoste”, prin care se reliefează conținutul
și formele cunoscute și canonice ale evoluției poeziei de la romantism la
modernism și de la avangardism la postmodernism. În poezia postmodernă de
dragoste, tema acesteia, erosul, a cunoscut o interesantă metamorfoză literară,
prin care trezirea emoției estetice se obține printr-o generalizare a
particularului, plecând de la creațiile de factură romantică și în spațiul
literar românesc, eminescian, în care „eul lyric se află în poziția geniului
neînțeles…”, proiectat în spațiul oniric, în care iubita plutește ca visul de
ușor” (Atât de fragedă), cu o viziune a perechii androginice, preluată de
simboliști, după modelul yin și yang. Casandra CORBU arată că în perioada
avangardei, forma ideală consacrată poeziei în romantism a fost sfidată «dorind
crearea unei „nepoezii” și șocarea…cititorului», iar pentru desființarea
conceptelor canonice se promovează «„un coșmar baroc adus la nivelul
spectacolului pur”, „umorul negru și ironia reprezintă instrumente vitale în
construirea mesajului poetic avangardist, ce se află pe linia unei „rupturi”
(E.Coșeriu), în aparență, de sens». Eseista accentuează că principiile acestui
avangardism, cu trecere prin dadaism„vor fi preluate într-o manieră mai puțin
radicală, viziunea asupra iubirii aflându-se undeva între cele două extreme ale
romantismului, simbolismului și avangardismului” și că principiile creației
neomoderniste, a poeziei pure (Edgar Allan Poe) le aflăm, la noi, la Nichita
Stănescu, Casandra CORBU, arătând că « poezia de dragoste a acestuia nu poate
fi „decodificată”, înțeleasă pe deplin, aspect pur neomodernist, sesizează că
aceasta transmite stări de o profunzime lirică și estetică impresionantă, prin
subiectivizarea mesajului…(poveste sentimentală)». Această poezie a iubirii,
este cu evidență în lirica postmodernă, de aflare a sacrului în profan în noile
metamorfoze literare.
- Poetul Petruț PÂRVESCU apare în paginile revistei cu poeme în
versuri în care excelează prin răceala generată de carența lirismului și prin
tenta pronunțată a politicului, construite în forme canonice atipice, îeșite
mult în afara registrului pudorii poetice, iar
- Victoria MILESCU apare cu poemele „Acolo unde…”; „Lucrurile”;
„Doar prezentul contează” și „Trezire”, cu versuri în structuri și forme
neorealiste, pe linia liricii lui Nichita Stănescu, într-o curgere liberă dar,
uneori, cu hiatusuri spontane în structurile greoaie, mai mult încifrate, care
subiectivează și nu spun aproape nimic unui neavizat, impresionând, totuși,
prin lirism și prin estetica formei versului…
- Un eseu care poate trezi un interes deosebit cititorilor,
datorită conținutului cu accente ideatice-reflexive, este intitulat „EMIL
CIORAN- Taborul răstignit și cinismul axiologic” și aparține filosofului ieșean
Tudor GHIDEANU (T.G.), fost profesor la Univ. „Al. Ioan Cuza” din Iași, din
pleiada filosofilor, sociologilor și esteticienilor trecuți pe la catedra de
filosofie și sociologie a Universității ieșene, precum: Ștefan AFLOROAE, Petre
ANDREI, Nicolae BAGDAZAR, Dan BĂDĂRĂU, Simion BĂRNUȚIU, Alexandru CLAUDIAN,
Vasile CONTA, Petre NEGULESCU, Ion PETROVICI, Ernest STERE și Ștefan ZELETIN.
T.G. a fost un colaborator principal la realizarea unor lucrări de referință,
printre care Istoria filosofiei românești (Editura Academiei, 1985), pentru
care a primit premiul Vasile Conta, acordat de Academia Română în anul 1990. În
eseul său, de un lung metraj, dat cu principii axiologice semnificative,
relevă”TABORUL, blestemat de profetul IOV”, acea culme a «plângerii» de pe care
se revendică «întemeierea logică a necesității ontologice a NAȘTERII» descrisă
de filosoful Tudor GHIDEANU, adică acel deal de la 590 m, cu pante abrupte din
Israel, în Galileea, la 8 km SE de Nazareth, locul schimbării la față a
Mântuitorului, de data aceasta, cel al nașterii , fiind și Taborul cioranian,
dar pe care acesta, vorbind „despre neajunsul de a te fi născut», de un TABOR
(«Fără Dumnezeu și fără lepră»). Și, totuși, Cioran, adoptând filosofia
absurdului, afirmă că «punerea în cauză a nașterii ține de un tip special de
veghe», unul lipsit de temei, «că nimic material nu e de natură să înnobileze
ceva, «că realitatea» ține de «absurd», răul fiind în urma și nu înaintea
noastră, manifestând o conduită antiphysis, cinică, față de unicitatea
nașterii… Acest stil aforistic, tradus prin „rău”, la Cioran se încadrează în
spațiul unei axiologii cinice, bine receptată la fenomenologul axiolog Raymond
POLIN, echivalentă cu izolarea-detașarea de toate valorile existente și de
toate ierarhiile valorice. Se poate, astfel, lua o „decizie legitimă”, de a
transcende conștient intențional axial- valoric în timpul real și de a gândi axiologic,
în viitor (Polin, Heidegger și Sartre), de a cunoaște și a judeca valorile în
episteme, într-o nouă ierarhie axiologică, în relativitatea principiilor
axiologie: identității, finalității, analogiei-echivalenței și ierarhiei,
neexcluzând din analiza valorii Neantul și Posibilul (Jean-Paul SARTRE),
incertitudinea, apărând, astfel, într-o poziție demiurgică, cu calități
colectiviste, suprimarea oricărei izolări prin muncă și acțiunea forței.
Atunci, când individul creator izolat refugiat într-o certitudine axială,
făcându-și datoria cu o decizie conștientă, luată în arbitrariu și în
incertitudine, refugiat într-o incertitudine, cu o opțiune pentru inopțiune-
structurată pe logica functorului sau operatorului„«nici-nici» a echivalenței
printr-o autosuspendare cinică, Cioran a ales să evalueze și să acționeze,
într-o atitudine cinică, care presupune altceva decât altceva al altcuiva,
deci, prețuirea de sine și libertatea, o permanentă depășire responsabilă, o
valoare intrinsecă cu cuantificare pozitivă. Cinismul axiologic al lui Emil
Cioran, arată T.G. se integrează și, chiar se fundează, independent de
Jean-Francois LYOTARD, Jurgen HABERMAS, Michel FOUCAULT n.a.- filosofia
modernă. Tot, la fel, T.G. arată că CIORAN își definește, prin cinism, propria
situație de refuz al trecutului, a valorilor tradiționale, de răzvrătire
împotriva eredității, preferând singurătatea, a se descurca singur, liber,
„...Total liber. Liber ca un mort din fașă” de a pierde agresivitatea,
expansiunea, furia, localizate în origini și nu simte „nevoia de nimeni” iar
indispoziția o consideră o experiență fizică avortată, pe când nașterea aduce
temporalitatea concretă, individuală iar non-cunoașterea o eroare care servește
drept suport tuturor adevărurilor, necesitatea de a exista în timp, care
personalizează eul (unicitatea existenței) și non-necesitatea fiind
contingente, nu exclusive, într-un extaz al temporalității, functor sintactic
de detașare a eului existențial, de naștere și de începuturi, putând, astfel,
identifica un eu anterior eului și o sfidare a morții. Urmare a reliefării, în
acest eseu, a cinismului axiologic cioranian pe întreg spațiul acestui studiu,
universitarul filosof, Tudor GHIDEANU concluzionează metafizic: „ Să te tot
duci cu gândul la o lume, în care încă nimic nu s-a înjosit să se ivească, în
care presimți conștiința, fără să aspiri la ea, în care, tolănit în virtual, te
bucuri de plenitudinea vidă a unui eu anterior eului… Să nu te fi născut, numai
să te gândești la asta, ce fericire, ce libertate, ce spațiu!” Excepțională
concluzie a universitarului ieșean la cinismul cioranian!
- Poetul Nicolae TZONE în poemul „Omul roșu zidește în urmă ușa”
realizează o identificare în versuri cu o structură neomodernistă dispozițiile
malefice ale „omului roșu„ obișnuit cu maltratarea geniilor, în speță, a
geniilor poetice.
- Poetul Vasile TUDOR , în poemele sale, reclamă nașterea sa ca
o regenerare lăuntrică spirituală a sinelui contopit organic cu cosmosul poetic
și trecerea ca o devenire axiomatică, demiurgică („Qui prodest?...).
- Poetul Gheorghe Mihai BÂRLEA, în poemele sale cu reliefări și
configurări moderniste, abordează formele erosului în structuri lirice
insolite, rezultate prin transfigurări genezice deterministe, plenar factuale,
uneori cu tentă hedonică (epicureică), alteori reflexive, până în vecinătatea
absurdului…
- Dumitru ȚEPENEAG în ideatica sa „Onirismul- În căutarea unei
definiții” consideră onirismul tern și îl expune în viziunea lui Breton și
Aragon, ca o recuzită a suprarealiștilor și în teatrul absurdului, în sensul
transcendental, al proiectării hiperbolice a sentimentelor, până la a le
obiectualiza și a crea, astfel, o stare de ubicuitate. Face referiri, de
asemenea, la onirismul liric și epic, dezvoltă onirismul aesthetic în
literatură și arată că în realitatea estetică operele artistice conțin ambele
realități, onirică și cotidiană (diurnă), iar oniricul se opune liricului și
metaforicului.
- Pe poetul și criticul literar Lucian GRUIA îl găsim în
paginile revistei cu eseul „BRÂNCUȘI- formele demiurgului”. În cercetarea sa,
pentru care folosește o bibliografie impresionantă, prezintă flaneur-ul perfect
al arhetipurilor ființiale hiperbolizate și cu extrapolare în tehnicitatea
actuală, în amploarea monumentelor brâncușiene și în formele arhitecturale
moderne, totul preluat în viziunea criticului literar Roxana MARCOCI, „de
depășire, la BRÂNCUȘI a limitelor în dublu sens, a ieșirii interiorului în
exterior și a aducerii exteriorului în interior, urmate de o refacere a
unicității”, stării libere, a regnului mineral, în principal, cu sentimentul
cosmic al totalității, proprii marii creații brâncușiene, care ne facilitează
pătrunderea în interiorul formelor demiurgice…
- Gheorghe IORGA, eseistul și criticul literar cu o viziune
realistă și un spirit creator sensibil a reușit să recepteze magnific
activitatea teatrală și social-politică a actorului- profesor Dorel VIȘAN în
eseul intitulat „Paradigma „Dorel VIȘAN”, sesizându-i „eul psihologic și eul
artistic/creator, în terminologia lui Proust din „Contre Sainte-Beuve”, într-o
alchimie a variațiilor stilistce și a rafinamentelor sofisticat-comunicative”,
identificându-l ca mare actor polimorf, un aristocrat al spiritului, iubitor de
parabole și de învățături, dăruit spiritului cu toată ființa, descoperit în arheologia
umană a personajelor sale.
- La rubrica POEZIA EXPERIMENTALĂ îl găsim pe Șerban FOARȚĂ cu
poemul „ALLEMANDĂ”, unul din poemele sale- spectacole livrești de
surprinzătoare incantații (Daniel CORBU) și, de asemenea, pe
- poetul Mihai MERTICARU, cu poemele „Toul seamănă cu tine”;
„Slavă ție-n veci, femeie”; „Noaptea lungă ce m-așteaptă”; „Din zâmbete și
suspine” ș.a, cu structură ideatică și lirică - rimă și ritm, experimental-
clasicizate, cu teme, precum erosul, cristicul, natura, existențialul, apollinicul
în tandem cu teluricul ș.a..
- La rubrica proză îl găsim pe Aurelian SILVESTRU cu „O istorie
controversată”. Este narată viața în varii ipostaze și condiția psihologică
panicardă a romanticului țar al Rusiei, PETRU I, luptător nepretențios, cu insuccese
la Narva-Suedia și Stănilești-Moldova, cu slăbiciuni erotice (vezi sevitoarea
baltică- letonă Marta, devenită Ecaterina, cu care s-a și căsătorit la anul
1711) și cu apucături stranii, de deghizare și de saltimbanc…de pelerin
deghizat și umblător pe străzile Europei civilizate, de unde va culege
informații din varii domenii, valorificându-le, apoi, pentru imperiul său, de
călău al pedepsiților din imperiu, făcând din condamnările la moarte o
distracție... Petru I moare la 28 ianuarie 1725, după ce o instalase în tron pe
Ecaterina și după ce își înalță capitala Petersburg. Se rețin din cuprinsul
prozei lui Aurelian Silvestru câteva caracteristici ale țarului: „Petru I a
fost geniu al paradoxului. Stimulând progresul în plan social, el a declanșat
regresul în plan individual. Datorită reformelor sale, Rusia a devenit o țară
modernă, dar prin caracterul ei a rămas un deșert al instictelor primare,
asiatice”.
- Tot la rubrica proză semnează medicul scriitor și jurnalist
Lucian MERIȘCA narațiunea sa, intitulată „închide lumina în lumea cealaltă”,
din care se desprinde existențialismul nihilist generat de lenea și adicția la
masochismul realității;
- De semnalat este și interviul poetului „Daniel CORBU în dialog
cu Nasos VAGHENAS, intitulat „Iașul este un oraș al amintirilor”, interviu luat
de Daniel Corbu cu ocazia apariției în limba română a antologiei de poezie
„Rătăcirile unui călător”, având ca interlocutor pe importantul poet grec Nasos
VAGHENAS, un original, prin modalitatea abordării ideatice și stilistice a
scrierii, continuator al modernismului poeziei neogrecești, generat prin
Kavafis, Iannis RITOS, Odysseas ELYTIS, Ghiorghios SEFERIS, încununată cu două
premii Nobel, cel care nu crede într-un realism absolut al postmodernismului ci
într-un relativism relativ.
- Poemul vizual se identifică în paginile revistei cu poemul
unor fascinații, inedit în viziunea lui Mihai PÂNZARU-PIM, cu poemul „Eu tot la
adevăr , bine și frumos” de Matei VIȘNIEC și cu poemul„ răsturnarea lumilor cu
un plans de oțel”, de Alexandru Ovidiu VINTILĂ.
- La rubrica „document” beneficiem de imaginile lui Emil CIORAN
și Constantin NOICA, Lucian BLAGA și Cornelia BLAGA-BREDICEANU, Mircea ELIADE
și Nina ELIADE, Panait ISTRATI și Nikos KAZANTSAKIS;
La rubrica Remember:
- Adam PUSLOJIč apare cu poemul doinit „Podul luciferic”, un
poem cu structură lirică clasică, dedicat lui Mihai Eminescu;
- Acad. Eugen SIMION este înscris în pagini cu eseul intitulat
„Naționalismul a creat România modernă”, în care marele filolog și critic
literar roman sesizează criza morală, identitară și criza spiritului românesc,
negaționismul național, de care este bântuit, de 30 de ani, poporul român. S-a
început, astfel, cu negarea lui Călinescu în capitolul din Istoria Literaturii
Române „Specificul național”, în timp ce România Modernă, țara cu pământul ei,
cu limba sa, cu toleranța, religia și ideea de unitate s-a creat numai în
naționalismul pe care încearcă să-l combată delatorii și zelatorii poporului
roman, unul cu aceste în clișee, fiind, în singurătatea sa retras, și Emil
CIORAN. apoi M. Ralea ... și, nu în ultimul rând, mediile și politicile
românești actuale;
- Poetul român bucovinean din Cernăuți, Vasile TĂRÂȚEANU apare
cu poemul „Spovedanie”, prin care acesta se identifică cu ecoul adânc și nobil
național, cu accente românești, în versurile: „Cum să-mpart, Doamne, strămoșii/
Și copiii ce îi am/Cum să-mpart o țară-n trei/și în două acelașți neam”, precum
și în versurile: „Cum să-mpart , Doamne, Moldova/ Și prea dulcea Bucovină,/
Lăsând crengile de-oparte/ De străbuna lor tulpină”;
- Medicul- poet Emil BRUMARU (1938 -2019) apare în studiul
operei sale, realizat de Daniel CORBU, intitulat „Emil BRUMARU sau Poezia ca
epopee eroico-erotică”. Acesta este caracterizat ca „o voce lirică absolut
originală”, un precursor al tinerilor poeți postmoderni de astăzi, propunând
„senzualitatea ca un spectacol nesfârșit”. Sunt redate în studiu titlurile
volumelor sale și se realizează o analiză critic-literară a unui număr însemnat
din creațiile sale. Poemele sale, ne spune Daniel CORBU, sunt „ un fel de
bocete de adult răsfățat, venind în linia Conachi, Dimov,Tonegaru, dar și a
unui Apollinaire, din cântecele pentru Lou, sunt exotice, grațioase și cuceresc
la prima vedere.”;
- Poetul și prozatorul Tucu MOROȘANU(1954-2022) este prezentat
în studiul operei sale, realizat de dr. filolog Mihaela GRĂDINARU, ca „parte
din categoria celor care scriu mai întâi pentru propriul suflet. Interior
sensibil, nutrit cu esențele spirituale ale Bucovinei” ne apare mai întâi ca
poet cu un număr important de volume, apărute la edituri de prestigiu, dar și
cu romanul „Guzganii de apă” construit din două planuri narative cu personaje
puternic polarizate, arhitectura narativă sprijinindu-se „pe opoziția dintre
polii principiilor morale, dintre întuneric și lumină”…;
- Prozatorul și dramaturgul acad. Dumitru Radu POPESCU
(1935-2023), unul dintre scriitorii contemporani devenit clasic, ne este
prezentat de Daniel CORBU, de Răzvan VONCU, Nicolae BALOTĂ și de Horea GÂRBEA
în studiul HIC ET NUNC sau La Vânătoarea regală, cu blazonul de Împărat al
norilor, însoțit de Cei doi din dreptul Țebei, duios D.R. Popescu trecea”. Este
un mare scriitor din generația 60, din pleiada Nicolae VELEA, Fănuș NEAGU,
Ștefan BĂNULESCU, Romulus GUGA, Sorin TITEL, care și-a împărțit scrisul între
proza scurtă, roman și teatru. Daniel CORBU ne sesizează, referindu-se la opera
dramatică a lui D.R.P. , aceasta „ca fiind de un neobaroc esențialmente modern,
în algoritmizări luxuriante și, deopotrivă, stilizate, cu structuri necanonice,
mixând atitudinea romantică, realismul fantastic, hiporbolizarea grotescă,
farsa bufonă, ambiguitatea tragică”. Prin piesa de teatru „Muntele”, Valentin
SILVESTRU, citat de Daniel Corbu, îl consideră pe D.R.P.„reprezentativ pentru
întreaga mișcare literară, prin cota de conștință critică și expresivitate
originală a scrierilor sale, definind o direcție estetică”. D.R.P. s-a dedicat
și obștei scriitoricești, de redactor șef al revistei literare „Tribuna” din
Cluj (1969-1982), în care avea să debuteze și Daniel CORBU, apoi de redactor
șef la „Contemporanul” (1982-1990) și de președinte al Uniunii Sciitorilor din
România. Nuvela scrisă de Dumitru Radu POPESCU „Duios Anastasia trecea” este
prezentată de Răzvan VONCU ca fiind „Densă prin semnificații, originală prin
stil, generoasă prin mesajul ei protestatar…demonstrează maturitatea nuvelei
noastre contemporane, care consolidează virtuțile genului scurt…”. Nicolae
BALOTĂ îl identifică pe Dumitru Radu POPESCU„- prozator și dramaturg
contemporan „cel care a demonstrat până acum o mai acută sensibilitate a
tragicului” iar Costin TUCHILĂ evidențiază faptul că „Romanele lui D.R. Popescu
fixează într-o veritabilă fenomenologie narativă drama…de factură deopotrivă
ontologică și pragmatică” iar Horea GÂRBEA ne va spune că „ Nici o istorie
literară scrisă în timpul activității sale nu l-a ignorant pe D.R. Popescu.
Nici nu ar fi fost posibil”.
- Poetul Radu CÂRNECI (1928-2017) este prezentat cu poemele „La
paradisul biblic”, un excurs biblic- eufratic și „ Ce ierburi fi-vom”, un poem
existențial, al temporalității, în metamorfoze entropice, în versurile „când
clopote vor bate-armonios/ce ierburi fi-vom, ce pământ duios”;
- Sciitorul Vasile ANDRU (1942-2016) este prezent cu ideatica sa
narativă „Te vei schimba…-Despre perfecțiune”, cu referire la exprimarea
e-goului și a antinomiilor existențialității telurice, care eluviază în
imaginea perfecțiunii sau imperfecțiunii ontice, din volumul „Terapia
destinului”, Editura Princeps și din Clipa –Timpul din „Omul împotriva morții”,
de limită în finalitatea vieții „Pentru marea masă a oamenilor, singura relație
cu veșnicia este totuși dragostea. După cum singura lor iluminare este
vecinătatea morții”.
- La rubrica portrete critice, revista o prezintă pe poeta Ana
BLANDIANA printr-o descriere și analiză a universului său liric realizate de
poetul Daniel CORBU, aceasta fiind prezentată cu „distincția de poet autentic
în literatura noastră la sfârșit de secol douăzeci”, ducând „mai departe
expresionismul blagian, poezia sa fiind un joc al spiritului, o gnoză culminând
cu o contopire a subiectului cu elementele lumii, cu simbolurile și mitologia”
și „cultivă starea de grație a textului”. „Viața simbolică, somnul vegetal,
moartea, anotimpurile, iubirea necarnală, frica existențială… sunt materia
primară a poeziei sale…”. Ana BLANDIANA se reliefează în literatura română și
în mediul social românesc ca un „artist de o ținută morală impecabilă, în
social, dissident …în întunecatul deceniu nouă pentru rezistența intelectuală
la regimul communist…”. Îi sunt prezentate, în continuare, volumele de scrieri
și imagini foto ale copertelor volumelor, precum și unele dintre cele mai
semnificative poeme, relevându-le mai jos: „Epitaf”, „ Elegie de dimineață ”,
„Umilință ”; „Legături”, „Hibernare”, „Eu cred”, „Cruciada copiilor”,
„Delimitări”, „Corabia cu poeți ”, „Descântece de ploaie ”, „Ar trebui” și „Eu
cred că norii”.
- În biblioteca de poezie îl găsim pe poetul, eseistul și
scriitorul portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan Fernando
PESSOA- Portugalia, cu referințele lui Claude Michel CLUNI și Luciana
STEGANGO-PICCHIO, într-un grupaj alcătuit și tradus din limba portugheză de
criticul literar, traducător și poet Geo VASILE;
- Evghenios ARANITSIS - Grecia este cuprins în paginile revistei
cu eseul„ Odyseeas ELYTIS (Alepoudelis)- Geografia paradisului”, un paradis
enigmatic, reversul fericirii, al acelui murmur delicat al singurătății,
provenit din inocență, de conciliere a contrariilor, care să învingă distanța
între dragoste și lumină, între etică și simțire, între pasiune și decență…;
- La rubrica „galaxii lirice” îl găsim pe poetul Carl SANDBURG-
S.U.A.. apropiat de lirica lui Edgar Allan POE, cu poemele: „Motiv în galben”,
„Monumentul lui Washington, noaptea”, „Spălarea creierului”, „Călăul, acasă”,
„Roșu și alb”, „Casierița roșcată de la restaurant”, „Porumbelul vesel”,
„Nocturnă într-o cărămidărie ”, „Sub un bour de pălărie ”, „Feamătul mării” și
„Copil”.
-La aceeași rubrică îl găsim pe William E.LEPARULO- S.U.A., docent
în literatura italiană, poet și prozator, specialist în CAMUS, cu poemele
scrise în lb. italiană: „Lake Bradford ”, „Al ristorante”, „Ricordo ”, „Ultimo
giorno a Caserta ”, „Incontro”, „Panama City”, „Amore de vivere”, „Autuno” și
„Panta Rei”, iar
- Jorge Luis BORGES- Argentina este prezent cu o lirică cu teme
erotice, elegiace sau duale și hristic- celeste în poemele: „Remușcarea”,
„Paznicul cărților”, „Poetul își proclamă faima”, „Everness”, „Poema umbrei”,
„Înserare”, „O viață întreagă” și „Fragment”.
- Ludmila BEJENARU, la rubrică eseu își prezintă volumul,
intitulat „Realismul magic în contextual cunoașterii celuilalt” în care autorul
său, azerul KAMAL ABDULLA, abordează fenomenul străvechei culturi azere, făcând
posibilă înțelegerea „ce înseamnă Azerbaidjan și acel spoațiu etnocultural
specific, care dintotdeauna a fost o permanență a culturii universale”. În
acest roman, ca și toate celelalte romane ale sale, regândind miturile
tradiționale, universitarul Ludmila BEJENARU ne arată că autorul transferă
personajele din mituri arhice în lumea modernă, „mitul folosindu-l ca o bază
structurală și etico-estetică a genului fantezy…”, sublimând „două două
perspective ale realismului magic, perspectiva rațională asupra realității și
acceptarea supranaturalului ca realitate prozaică…punctele esențiale ale acelui
real miraculos - un veritabil tezaur identitar, unul dintre elementele absolute
necesare unui realism magic mereu reconfigurat și recontextualizat într-un
spațiu anume”.
- De reținut la rubrica „galaxii lirice” și pe Wystan Hug AUDEN,
unul din cei mai mari poeti americani cu grupajul său de poeme, intitulat„ În
memoria poetului și dramaturgului irlandez William Butler YEATS- 8 Martie
1939”, în traducere de Adriana BULZ, prin care deplânge într-un cadru poetic
inedit, prin lirismul pronunțat, moartea marelui YEATS, în versul său sublimat
„Azi cu el secă izvorul poeziilor din stâncă”.
- Mioara BAHNA,apare, de această dată, cu eseul său, intitulat
BORIS PASTERNAK (1890-1960)- Drame fără sfârșit” în care prezintă biografia și
opera scriitorului. Acesta, prin intermediul părinților săi- artiști evrei
localizați în Moscova-, îi va întâlni în propria casă pe Lev Tolstoi, Émile
Verhaeren, Serghei Rahmaninov, Alexandr Skriabin, Rainer Maria Rilke… Prin
studii în filosofie la Univ. din Moscova și prin continuarea acestora la
Universitatea din Marburg, cu debutul ca poet în anul 1911 îl consacră poet
apropiat de creația simbolistă rusă și de futurism. În urma realizării de
traduceri din operele marilor scriitori, aceștia îl vor influența ideologic,
devenind, astfel, suspect prin introducerea liberalismului în scrieri. Romanul
„Doctor Jivago”, romanul existențialist complex, epopeic al lui BORIS PASTERNAK
, comparat cu romanul lui Lev Tolstoi „Război și pace”, este caracterizat prin
nucleele sale epice în succesiunea acțiunilor- un bildungsroman generat, prin
flashbank, de realismul imaginilor mizeriei și a deportărilor politice și al
personajelor aristocratice, ale celor considerați dușmani ai poporului, din
perioada 1903-1929, ca parte din imaginea tipică a spațiului lumii rusești, „
prin urmărirea concomitentă a mai multor planuri, prin îmbinarea realismului și
a romantismului”, prin numărul mare al personajelor în dinamică scenică. Pentru
romanul genial „Doctor Jivago, o frescă a realismului și psihologismului social
și politic rus, Academia Suedeză îi va decerna lui BORIS PASTERNAK premiul
Nobel, iar ”, pentru critica stalinismului și colectivizării agriculturii” va
suporta consecințele excluderii din rândul Uniunii Scriitorilor și amenințarea
cu expulzarea, în cazul nerenunțării la marele premiu, obligat fiind să-l
refuze, nedorind a părăsi pământul Rusiei, de care va fi legat până la moarte…
- Mai prezentăm, din paginile revistei, la rubrica „galaxii
lirice” și pe Laureano SILVEIRA- Potugalia, cu poemele sale ”Leopoldina
Augusta- in perpetuum”, „Cuvântul și fructul”, „Sânul-Catrinei”, „Figură
subtilă”, „ Portretul Anei- pentru Ana Luiza” , „Trupurile – omagiu războiului”
și „Felinele ascunse (fragment)”, poemele sale fiind scrise într-o lirică
neomodernistă cu teme existențiale majore, precum moartea, tăcerea, iubirea și
tentațiile nudului, războiul ș.a..
- Scriitorul și criticul literar Virgil DIACONU, în eseul său
elaborat, intitulat „O umanitate tăcută sângerază liniște” –„Observații
generale asupra poeziei lui TRAKL” ne prezintă pe poetul austriac Georg TRAKL
(1887-1914), născut la Salzburg, absolvent al Universității din Viena, secția
Farmacie și militar farmacist, participant la războiul dintre Austro-Ungaria și
Rusia în bătălia de la Grodek din anul 1914. Este diagnosticat schizofrenic în
spitalul garnizoanei din Cracovia și în scurt timp se sinucide. Scrie poezie,
în perioada 1906-1914 și i se publică volumul„Tânguirea mierlei”, în anul 1919.
Este imediat receptat ca un mare talent poetic, prin construcțiile sale lirice
în sublimat semantic, unitare, înlănțuite, sau mixte, în versuri cu incoerențe,
fără o continuitate semantică, dar axiologizate pozitiv prin viziunea sa
poetică, a eului său asupra unei lumi „crepuscular-dramatică…în prăbușire și
descompunere”( Virgil DIACONU.) Ecoul acestor versuri în rândul cititorilor
vienezi, în condițiile de loc favorabile Imperiului Austro-Ungar la acei ani,
sunt imediat receptate favorabil, iar poetul așezat lângă Rilke și Homannsthal.
- Franz KAFKA este prezent în Violon d'Ingres, cu poemele
„Cunoaște-te pe tine însuți”, „Satul învecinat”, „Sub soarele înserării”, „Rece
și nepăsător”, „Declarație de dragoste”, „Țimpul care ți-e dat”și „Lasă
viitorul să doarmă”, în care lirismul și ideaticul se înglobează în ineditul
ipostazelor existențiale suficient de bine cuprinse de autor în chingile
ego-ului poetic.
- Și, în sfârșit, la „promo libris”, găsim tratatul filosofic
Vasile CONTA, intitulat Teoria fatalismului- apărut la Editura Princeps,
Multimedia, cu o prezentare doctă de Andrei STURDZA, cum și volumul de versuri
Matei VIȘNIEC, intitulat „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, apărut la Editura
Cartea Românească, cu o prezentare realist de Nora VELICICOVSKI.
Cele două numere 9 și 10 (septembrie-octombrie) ale revistei
FEED BACK, anul XX, asfel cum au fost prezentate succint, mai sus, cuprind
material literare cu valore axiologică, pentru care se impune o parcurgere
analitică, atentă, a întregului lor conținut, pentru o meritată valorizare de
către cititorii revistei.
Comentariu și editor comenariu: Gheorghe Apetroae d.B., exeget
și poet, Sibiu, 2023.
