duminică, 26 iunie 2011

Literatura, Desprindere, Gheorghe Apetroae Sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI

DESPRINDERE

Pe când, El, mult mai agresiv de fire
îşi desprinse  uşor sufletul  de trup
şi“Totul” se plimba  în El cu alt El ,
cel în loc de cruce, lesne  în-apoi,
îi  apăruse în cale, ne-ştiută, Ispita
cu carnea  alunie  de  ne-împlinire...

Ea-l însoţi şi-l cuprinse cu înţelesuri,
că în senectute  pe irişii gândului
pe-trec, de ne-văzut-născute, dorinţele…
Ea-i pre-gătea de sfârşit, crinii rotunzi,
răsfăţul astral al unei nopţi valpurgice,
în-coronată cu ruguri  de flăcări....

Simţul i-l testa, dezvelindu-şi uşor,
câte una,abisale, formele, iar de sfârşit,
în oglinda de cristal îşi  arăta chipul
angelic-vernal, parcă leit al  mamei..
El o privea, fecioară, cu bucuria magului
iubitor de  mari  celeste  taine !..

Irişii Lui, în cearcăne, admirau, în armonii
peisaje  andaluze, dedicaţii exotice
pentru irişii eri-gini ai cu-vintelor Ei
şi nu dovedeau  a-i culge proaspete
de  pe  hău, drept dar, stelele albe-roze ,
în mari buchete de fulgere cinabrice…

Spre a-i regăsi  albastrul  nins al buzelor
şi a-l zidi în El, tot Ea, în desprindere 
îşi  punea  petale de narcise în umblet:
fiorul extins- prin trup, bătătorind absurd
plăcerile să -i crească  din crepuscul,
Lui, împărăţia morţii, sângerând  în simţuri...





sâmbătă, 25 iunie 2011

Literatura, Abis dual, Gheorghe Apetroae Sibiu


Abis Dual - Gheorghe Apetroae Sibiu



Te-am surprins în lupta
cu Totul,
sigur de victorie;
cu timpul ce-ţi fură,
câte puţin,
 fără griji
stropi de idei şi putere …
Crist de raze, în cădere
te frângi şi preschimbi
în plăcere;
de imanenţa revelării
nu-ţi faci probleme …

cu mâinile cuantice desfaci
din câte una,
corolele de stele
şi deschizi libere,
porţile metagalactice …

Totul intră la tine …
îl priveşti şi-i zâmbeşti...
 eşti pe placul lui.
Îl iubeşti şi cuprinzi
în mâna
ce-a dezmierdat, tânără,
cosiţele fetelor …

Într-o mână ţii Totul …
a doua, pentru cine-i ?
mâinile nu sunt date
 fiecare, o eternitate ?
Da! Totul nu este numai
Unul
şi infinitul - în doi -
îl desfăşori:
tu, el: doi; polii: doi; ochii: doi;
buzele: două....
toate se întâlnesc, unesc
şi despart ne-nţeles!?

Alt necuprins din Tot s-a desprins,
aleargă spre tine …
vrea să-l primeşti în Cuvânt
           şi să crezi ce spune …
ca să-i fii pe plac, pentru el
          pregăteşti cealaltă mână …
Tu, să arăţi cât de mult îl iubeşti,
îl dezmierzi şi cuprinzi
cu a doua mână …

Mâinile îngemănate,
sub greutatea sferelor
fiecare, împreună
simt mişcarea posibilă …
In mâinile tale toate se-ntâlnesc
şi se iubesc...câte două, sferele
îşi fac de cap …
se despart neînţeles...
Unele stele, ascunse,
flămânde de limită,
sfărâmă şi înghit lanţul degetelor,
se conjugă-n secundă !…

din impulsul unirii
fulgeră prin degete nemărginirile –
să prindă putere,
 să piardă putere,
în mâinile tale înfloresc
 sferele …

Un univers, la braţul altui univers,
e în iubirea celuilalt,
 fără somn …
în mâinile tale, alte lumi se nasc,
 cresc, sufăr şi mor fără sens …
cu surâsul stelelor,
îţi dezgheaţă genele!… –
dar până când pierd
şi câştigă-n putere mâinile tale, sferele ? …


Poezii şi eseuri ,Volumul „Despre neîceput”,
Editura Hermann, 1992

joi, 23 iunie 2011

Literatura, Despre stafii, Gheorghe Apetroae Sibiu



III.  TEMPLE  ÎN  FLĂCĂRI


 DESPRE  STAFII


Diavolul negru, nestingherit,
trece prin glod, bălăcind...
mistreţul  cu râtul prea hâd
şi colţii înfipţi în hăţiş bălos
scormone năuc în istoria
stâncilor tale albastre...,dar
 
scormonitorul diversiv
nu-şi ia seamă de cum cresc
rădăcinile- stânci de nobleţe!
petrece răul, dar  trecerea-ţi
durează o vreme regală…
 
Sălbatic e cu-vântul  păcătos,
pocneşte necrotic şi găunos,
ca o prăjină strâmbă trasă
din gardul  putred al moşiei,
culcat de mistreţul Selenei…
 
Din strâmtori, la albele larguri,
gornind princiar firescul,
cerbul se înnalţă la ţancuri
sprijinind bolta regală-
singura şansă  a  pajiştei...!
 
În rest, sunt mulţi proştii
pe care-i sângerează colţii
mistreţului,
 băloşiţi în spaime?!
 
De urci zările înspre apus,
atingi în boronire pajiştile  
cu re-ngălbenirea rece a toamnei…
 
caprele negre  pe trecere
sângerează stafiile veacului…
Mioarele au coborât de curând
în ţarcuri , la datini …
 
pe când, istoria ta le stă
căpuşă, în gât
îţi ascunde regalitatea cervidă,

linguşitorii în gri şi foarte mulţi,
trădătorii tăi hipohondrici ,
stafiilor, să placă, o rescriu …





miercuri, 22 iunie 2011

Literatura, " De trecere, păzit ",Gheorghe Apetroae Sibiu

III.  ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII                                                                       

8.IV . DE   TRECERE,  PĂZIT


Netemător de boli şi-nşelăciuni
într-un apus - de răsărit  stelar
un  ne-ştiut, nepăsător, te văd
efebul clawn, un răsafăţat, aprins
de duhul orb al vrerilor demente…
În nicăieri, dorind, poţi să ajungi
sedus al mărilor de-amor şi beat
de zorii erigini, pictând pe ne-nceput,
oglinzi de cer în valuri realgar…
ce bine-auzi, în semne le asculţi,
 muşti lup, din nesfârşitul bolţii…


Din ne-venit te urci  pe  stânci,
a coborî-n fluid făclia sângelui-
crâmpei  al  unui gând  adamic ,
sosirea-n turn, fiinţa a-ţi  trezi,
bătătoreşti ne-cuviinţe-n dans,
damnând în gama Lunii un regat…
În somn agonic, zorii să îi culci
în  frământări, dorinţele de astre,
adulmeci vlaga sânilor albaştri,
cuprins al duhului de sfânt în simţ...
De-l vezi, nu-i de crezut, să-l crezi…

Că în ne-timp, învăluit, te pierzi
pe râna cerului, de munci,cărunt
de câte- arunci  din rostul vieţii -
îţi vezi lumina în oglinda  firii,
cum te frîmânţi în glodul din irugă,

de trecere, păziţi părinţii în cu-vânt,
să-i însoţeşti, te uiţi-renunţi în tine 
de ce şi când eşti, treci, visând
la ei şi ingeri,cer şi la copilărie…
pe calea lor, te laşi minţit-pierdut…

Clepsidra umbrelor în ele -aprinse
din  loc  în loc o  muţi,  prin rugă,
în zei, în flori, în stele şi -n cu-vinte…

Sibiu, 1987

prezentul tău de moarte în iubire…

sâmbătă, 18 iunie 2011

Literatura, Mercenar de sofisme - despre cuprins, Gheorghe Apetroae Sibiu

III.  ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII                                                                       

23  DESPRE CUPRINS

Norul  aluniu de  fluturi, e  mintea ta,
plutind  fantoşă  în  ireal,  atinsă
de o unică  fluorescenţă  nocturnă ...
în zbucium trece, de sine  împinsă,
să-i plângi câştigul frumuseţii târzii,
ca unui  Protagoras abia  împlinit:
mercenarul  de sofisme…despre
cuprins...

Chiar şi sfârşitului, în clar, i-ai văzut
jocul  pleoapei  negre  pe iris...
de-simţindu-i  gândului, umbrele
adânci, încerci iubirile-n iubirea
unui  Nevăzut... În el, ai simţit
pulsul  crescut cu sângerie măsură…

Eşti un Gorgias,  fără scrupule…
de Socrate  hulit,  adevărul îl porţi
fără sine,  numai de teama  preţuirii…
Un  statornic de averi încă răpit
pe traveea puterii care te-a  atins,
te plimbi, vestind  halucinaţiile lumii...

Capul maculat cu alb ţi-i desgheocat
de necunoaşterea  vieţii  din urmă
iar vindecarea de convingeri rebele
ţi-i cu-vântul zefir şi... te înfricoşează
când, adiind, naşte din tine un sfânt...
Munca ta liberă,  etern  neplătită:
neînceput şi cuprins- himeric se însumă !…




vineri, 17 iunie 2011

Literatura, La mariaj II, Gheorghe Apetroae Sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI

10 .  IV.    LA  MARIAJ   II


În largul poienii din pădurea albastră,
la izvoarele serii colorate de toamnă,
Cerbul, plin de trufie, în inima turmei,
un arcaş  dibaci al coroanei tenebre,
adulmecă bolta, suflarea  şi-aprinde…
săgeată cu  vârful de sceptru s-aruncă,
ia stelele-n coarne şi cerul la fugă...
toţi arborii vremii îi freamătă-n  vene…

Dar, de vânt îndemnaţi, spre pradă trimişi
în haită, pe cerb, de cornul de  lună aprinşi,
câinii Proserpinei  îl scot din turmă,
colţii: raze-I înfing în coapsele-I albe,
gambele-I sfâşie, spre luncă-l aleargă...
stele, în salbe, copitele-I scapără…
sângele serii îi curge de sub chişiţa neagră
şi cade sub stânci andaluzite, un  tunet
cu-o ultimă spasmă, în ultimul muget…

un astru, de zile apus, sub stei alunecă !...

Departe rămase, de vreme, în ele  trezite,
de  urletul apelor însângerate de seară,
ciutele-l uită şi sorb izvoarele nopţii
din al zilei crepuscul, îmbătate de vise...
pe pajiştea luminii, petrec cerbu-n uitare,
în alte valuri de raze,cu-ai nopţii centauri,
ciutele serii împreună se scaldă…

In mersul bolţii , din noapte, pasc zorii veciei :
flăcări  de sânge în vreri mai dianic aprinse..
E iarăşi logodnă  şi  e  nuntă-n  tot cerul,
e un rai de plăceri, poiana albastră-a luminii !..



marți, 14 iunie 2011

Literatura, Chloris, Gheorghe Apetroae Sibiu


IV.   SONATA  ASTRELOR


6.IV.    CHLORIS

Pe-aldine roze lungi cărări,
din lutul tău îţi cântă  orfic
însângerat de-nmugurire
un vid  în răsăritul grav…
asculţi glasul străin, vuind
din  razele ce  limpezi curg
în  despletiri din adevăr
pe  iarba  udă  de  lumină…
sunt flăcări, arce-n destrămări…
ne- linişti şi  lungi  aşteptări…

E prima, Chloris, cea-nflorită
în sânii rotunjiţi de  El…
tot semănând pe cer alt cer,
şi regăseste-n ei vâltoarea
din Gangele  cu- nfiorarea
prin trup, plăcerile-i cuminţi…

S-ocupi  imensul,  îl deşiri
un nor de fluturi : stele-n cârd,
ce cad , spre  a le păstori…
le tot săruţi, să le seduci,
cu ele,  rătăcind absurdul…
În turnul  tău  uşor le  urci
prin venele- cărări albastre...
să le subjugi le răstigneşti
fiinţa  lor, pe-a ta  icoană
în patul cald al închinării
tot  altelor  iubiri  lactee…

Eşti  zeul ce presară –n flori
pe câmpul selenar din zori,
răsunet  lung  de  nou ecou
adânc, pe-ntinsul  singuratic
pe valul de  topaz smaraldic,
regine - n galaxii , pe veacuri
galactice  vele ,  pe larguri

Din  nostalgii şi  din mister,
cu-o primavară -n mari  iubiri, 
lumina ei  la proră-o urci,
pe frunte irişi  să-ţi răsară,
tot semănând pe cer,  alt cer...


Sibiu,  3.03. 1988

duminică, 12 iunie 2011

Literatura, Ţară bolnavă, Gheorghe Apetroae Sibiu

Ţară bolnavă


Ţară bolnavă, durerea şi răul
îţi zac ascunse
cu cerul în noroi şi pâslă de fum...
din zăpezile pe stânci
balauri cresc pe creste,
purtaţi de vântul toamnei
peste stei, nebuni …

Cascade, peste tot, îţi înzăporesc
 lumina din izvoare,
bulboanele-nghiţind îngheţul tău
 în râu;
mai vin şi păsările-n crâng,
doar ca să-ţi cânte jalea,
când şobolani din zodii îţi mişună
urban sătui destui …

şi-ţi dorm „bâtlani” în trestii
şi-n mâl „ceata de broaşte”,
 iar nada în năvod s-adună
tot mai greu …
Mai ai femei cu braţele de flori
întinse prin casele curate,
 uitate de plăceri...

Mai stau căpiţele de fân
în dosul şurii
 şi-n ţarc mioare, prea puţine,
 mai behăie de miel,
iar vacile, rămase din măcel,
aşteaptă de păşune,
s-adune-n clopul sorţii,
al laptelui „mister” …

Mai ai cărările pe crestele alpestre,
 tot aşteptând mioarele în turme
care nu mai vin
şi stele blonde-ţi mai răsar devreme,
dar când te văd în chin,
în noapte-ţi pier senin …

Ţi se-nmulţesc, în schimb, „hârciogii”,
 se-mbuibă ca flămânzii toamna
din porumbiştea  neculeasă de ţăran …
şi tot mai rară-ţi creşte iarba
 printre spinii verii,
 iar sălcii prinse-n dâlme te plâng,
dar în zadar …

Tu ai şi „cruci” pe cer şi cruci
 în cimitire,
ce se-nmulţesc acum prin satele
 ce pier,
când mulţi copaci, de noul vânt,
blestemul tău, căzând
zăpor de suferinţă,
 se vor sicriul tău …

Şi-ţi cresc din ploaia nopţii
peste frunte „şerpii”
şi râuri scurg veninul lor
în marea-ţi de dureri …
la serile albastre de tăcere plâng
 bătrânii în van, ducându-se te duc
 doar ca să mori cu ei …

Ţi se-n înmulţesc „năpârcile”
în taină,
iar gloata ţi-i muşcată,
e-n groaznice dureri, de ieri …
şi mulţi ţărani îşi dau hectarul
 pe-o para,
 la zar primit,
de s-ar scăpa de el …. e greu …

Au ruginit piroanele din porţi
 ce cad din balamale, iar carele
nu ies din curţi,
nici se întorc din ţarini...
se-mpodobesc ferestrele în colb
 şi în paianjeni
şi-n vatra stinsă de cătun,
 în sihle se-ntorc anii …

Ciulinii cresc în şes,
se-ntrec cu mărăcinii
şi-ţi bate „Traista goală”,
de mulţi ani a pustiu;
La Râul Vadului închizi devreme ochii
şi casele se urlă în steu
 din senin …

Şi vin străinii, ca să-ţi vindem totul,
 în a-ţi grăbi pieirea;
să-ţi verse sărăcia în sacul ce ţi-e gol;
ei vâră-n sacul lor
 pân-l-or tixi nebunii, noi,
să cerşim la poduri pentr-un leu …

La subsiori, pe trup, pădurile îţi tund,
 de poale te despoaie,
în alte părţi virgine putrezind,
dar cresc acum vârtos,
vânjoşi din gropile din drum
stejarii de care să te sprijini,
 să nu apleci de boală,
nici de vânt …

Că pomii tăi, bătrânii, de rod lipsiţi,
s-or altoi de vreme,
spre a-nflori noi stele din muguri rubinii
şi-n gând de vindecare
îţi înmulţească zorii, izvoarele prunciei,
să-ţi ieşi din agonii !!!…


Valea Oltului, 5.03.1999