vineri, 28 martie 2014

Literatura, La castel, Gheorghe Apetroae Sibiu


CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”

de Gheorghe Apetroae Sibiu
LA CASTEL 

Din port, cu soarele în braţe strâns,
pe umerii săi largi,cu cerul levantin,
spre scara-naltă-n arce de recif
urca El, prinţul Cristofor, uimit
de Luna fluorină ce-i curta misterul...,
...nerăbdător a-şi revedea castelul!...

Cu aripile largi, întinse-n necuprins
îl însoţea în dans, din chei, Lilith,
îl îndrăgea-n păcatul greu, Ursita:
răspunsul îi era-n turcoazul fiecărui val-
şi-n dorul greu, aprins de largul egean! ...

În jur, livezile de rai îmbălsămau,
batute-n salbe, calea-i de absint
a lui prinţesă-n mersul fericit,

şi-n înflorire, rodii
valsau corolele cu doru-i de Felippa,
prinţesa lui rămasă-n Porto Santo
sub andaluze boracite triste zodii! …

În troienirea urnelor de crini,
pe-alei de taină-n unduiri solare
scruta El, prinţul înspre înălţimi,
de Eros prins, în apriga-i vâltoare,
castelu-i alb în fresce siderale,
zidirile-n lumini cu axinii portale
pe-o  cristă,  princiară cale!...

În urmă,valuri năvăleau pe chei,
scăldând faleza, unduind în vele
mari negurile ce stropeau lazurul
cu soarele l-apusu-n văl granat-
turcoazul viu şi adamit al zării,
tot ceru-n  anatas al mării,
şi-al lui castel, curtat de briza serii!...

Curteni slujeau castelul lui cu dor
şi-l însoţeau  pe prinţ, pe Cristofor ,

cel mistuit de ne-mplinit amor

pe scări, spre turnul marilor fiori,

acolo unde îi sporea în rău, ursita,

chemările din larg şi dorul de Felippa!...


Din turnul prins de cer, columbele

vegheau la salba de verduri rebele

şi tot cuprinsul nins de roze izabele

ce  irizau în multele lor crome

veşmântul levantin al mării

şi-al prinţulului sedus de stele

căzute -n El, întru magia  serii!...


 Gheorghe Apetroae Sibiu  

joi, 27 martie 2014

Literatura, Imnul reîntoarcerii, Gheorghe Apetroae Sibiu


 

 

IMNUL  REÎNTOARCERII

Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”

 

 Gheorghe Apetroae Sibiu

 

Prin colbul zărilor, de fiii tăi atât de mult bătute,

să se întoarcă-n tine ei, acum, la locul lor străbun,

cutezătoare Patrie le cânţi  solemnă retrezirea

şi le reverşi din suflet, scumpi, zorii re-ntregirii!

 

Tu ştii şi poţi a-i vindeca de dor în rana rătăcirii,

din gheara vitregiei lor, a-i smulge, de la moarte

şi a le da un semn de bun venit în liberă sosire,

tot dreptul de-nălţare-n zi, prin ei cu-alese fapte!

 

…în duhul firii tale re-nflorit…de mamă cu iubire,

nu înceta de a-ţi  primi în cuviinţă dreaptă, fiii

şi-a-i re-nvăţa că sunt lăstari din trunchiul tău, al României,

de a le-aprinde-n cuget mare - vie,  flacăra Unirii!

 

Azi, bucură-te că se-ntorc în tine-acasă şi-ţi cuvântă!

Toţi sunt ai tăi şi vor a-şi coborî în rosturile gliei

sămânţa sângelui matern…să crească-n stăpânire

pe şesuri de lumină cerul lor…sfânt, geniul României!

 

 

duminică, 23 martie 2014

Literatura, ... de veghe, Iancul, Gheorghe Apetroae Sibiu


 

„ÎNTOARCEREA CARMENTEI”,

 de Gheorghe Apetroae Sibiu

„Patria - locul unde am văzut lumina şi vechimea neamului”

..... DE VEGHE, IANCUL

Cât clopote cu dangăt românesc  mai înfierbântă Blajul

şi din Sibiu, Bărnuţiu îi declamă libertatea-n zodii,

cât vârful lancei e-n triumf: izvor de legământ eroic...

... ne trec prin firea Iancului tribun chemările la arme!…

 

Nu-i loc de şedere, nici de-nchinări, de ni-s umbrite glorii...

cât ţara ni-i lovită, e-n dureri şi lacrimile-i curg pe şarul Vidrei,

şi-I plânge Arieşu-nlăcrimat de Nistrul, neliniştile zilei,

contăm pe Iancul şi pe moţi!…prin ei, pe toţi românii!…

 

Chemări le înălţăm..., ei le-nţeleg şi ştiu să le răspundă!...

stejarii veacului eroic ne cuvântă cu aprinse graiuri!...

Ei, mari Goruni, în crezul lor, o taină ne ascund în ramuri

şi-şi cresc coroanele, cât Bucovina, Basarabia şi- Ardealul!…

 

În glorie, cu faptele de arme mari şi-mpovăraţi de stele

păşesc lumini în cer, iar lângă ei, în mers român, Poporul

şi-l ştie-n veci pe Iancul crai!..în fruntea lui, cu cerul scut

de pavăză, trecutul şi-l înalţă-n fii şi-n strălucire,Tricolorul!…

 

Sub semnul stâncii pe- Apuseni  ni-s veşniciţi Eroii!…

cu Iancul ne veghează Sever, Pumnul, Dobra şi Buteanu…

în legământ de ţară stau în dreaptă strajă,  Ghibu şi Cipariu ..

urmaşi ai lor, le venerăm jertfirea şi ne-nflăcărăm curajul!…

 

De glasul torţei vii - când ei cuvântă - se aprinde cerul!…

- noi le-am pus cruci şi flori pe osemânt, în loc de arme,

credinţa să le aromeze-n veci în lan şi-n vechile livezi

să-mbălsămeze primăveri române- flori din noile (v)lăstare !…

 

Din flăcările ce le ard  în neam, statornicind  în candele

cu soarele ce-şi varsă duhul re-nfrăţirii în străvechi hotare

se-nalţă-un imn de slavă ţării şi-un glas de binecuvântare!…

-  Românii mei, îmi sunteţi liberi, de veghe, cât vă este Iancul!…
 

 

 

Literatura, Erai la locuri..., Gheorghe Apetroae Sibiu

ERAI  ÎN  LOCURI …
Gheorghe Apetroae Sibiu
 
Haiduc iubit de codru,
de codrul,  răsfăţat,
îi ascultai freamătul sfânt:
- un cor de filomele!..
Toţi pinii de pe stei
cu vântul rece îţi  grăiau...
... te ploconeau, înalţi
şi te iubeau în val naiade
pe hăul Pădurenii !...
 
... îl coborai de pe  azur,
din zborul spre abis,
visând  totemic, uliul
cu aripile-n alici negre
de boltă ţintuite-n sine,
salvând de clonţul oţelit
şi ghearele morţii,
ascunse-n rugul răvăşit,
mici, vulpile carmine!...
 
... şi-aici, tu duhul rătăcit
al unui pui de cerb,
de codrul, lepădat curând,
prea zvelt în salt şi liber
ca soarele... în el, scăpat
din lăţul marelui adânc,
din-nalt de cer abia căzut
în oglindirea unui gând, 
îl ucideai adâncul nevăzut,
vuind cu glas turbat de corn
prin nesfârşite crânguri !...

vineri, 21 martie 2014

Literatura, Dorul de Iancul, Gheorghe Apetroae Sibiu


DORUL DE IANCUL

Gheorghe Apetroae Sibiu

 

De dor de Craiul lor, răsar la Ţebea moţii…

îşi leapădă calvarul şi-l freamătă-n gorun,

să le coboare Iancul în retrezire cerul

cu Vidra în cunună şi Apusenii brâu!…

 

... durerea să le curme, El se revarsă-n zorii

împărtăşiţi cu Horea sub roata altei lumi!…

 

Sfânt, magul libertăţii şi soarele dreptăţii

se-nalţă printre aştre mai falnic, mai august…

furtunile să-n frunte, El se-mpleteşte-n ramul

gorunului din Ţebea cu trunchiul de roman!…

 

Din Mureş le cuvântă, din Arieş le cântă

pe undele soboare de harfe îngereşti…

Că-s ocrotiţi de Thetis, mărturiseşte Crişul

cu malul drept în Tisa şi malul stâng în Nistrul!…

 

La Ţebea, nalt , gorunul le stăruie zenitul…

o mamă, România, i-a botezat şi-n Jii!...

înconjurat serafic pe drumul sfânt al Vidrei

îi însoţeşte Iancul în cer, în munţi şi-n fii!…

 

... în templul Judecăţii, din tronul dreptei legi

le porunceşte Iancul, îi vredniceşte sfântul

să-şi neclintească locul şi, împlinindu-i gândul,

pe Apuseni, pe Alba, va străluci Crai Nou!…

 

Se creşte-n cer gorunul şi se preschimbă-n scuturi

cu chip de moţi, Ardealul iubit de Dumnezeu!…

 

 

 

 

Literatura, .... magneticei iubiri..., Gheorghe Apetroae Sibiu

 .... MAGNETICEI  IUBIRI
Gheorghe Apetroae Sibiu
 
... de cerul ei cărunt în travertin,
când ai ajuns pătruns şi prins
în buiecii  şi de iubire beat-
tu serii dai un kantian tribut...
şi...  osie de stea te crezi
în luminări de sfinte pasiuni,
rotit în firea ta, de nimbu-i eritrin -
preplin magneticei iubiri!...
... eşti cordul ei şi evu-i viu aprins
în trupul firii unui suflet nins
pe- adânc de cer în axiniu,
învăluit de clipe reci astrofilii!...
... socrat în gând şi aletheic crez,
în adamitul mării de smarald,
de valul ei,  nu eşti învins...
... urcat pe crucea rozelor târzii,
te răstigneşti de  Ne-nceput,
să poţi sorbi cu fiecare gând:
- din sânii alunii
ai Marelui magnetic Necuprins,
tot fluxul celestin,
parfumul rost al zării porfirii...,
- dorinţe mari şi multe vreri:
ambrozii în corolele pocal-
lăcaş de un carnalic chihlimbar
şi de lumini, magneticei  iubiri!…

duminică, 16 martie 2014

Literatura, Alexandru Brad "acasă", Gheorghe Apetroae Sibiu

VALORI ALE ESEISTICII CONTEMPORANE       III

 Alexandru Brad, „acasă”

    Dacă scriitorii Grigore Vieru şi Leonida Lari aveau să treacă în Edenul - cerului lazur, lăsându-şi rămăşiţele în tărâna Basarabiei etern româneşti, mereu cu gândul la o reintregire a României cu Câmpiile Elizee ale Basarabiei, atunci, vă spun că nu am găsit un scriitor român, mai român decât, poate Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Ioan Alexandru sau Radu Selejan ,apărut în literatură după 1959, anul în care am început să scriu şi să mă intereseze acest domeniu, care să tânjească atât de mult după locul natal şi să iubească cu atâta înflăcărare satul românesc, să-l proslăvească cu responsabilitate şi simţ etico-civilizator, aşa cum este poetul Alexandru Brad. Dar cine e Alexandru Brad? S-a  născut la 27 0ctombrie 1938, al cincilea din cei nouă copii ai Corneliei(n.Barna) şi Traian Brad din Pănade, satul lui Timotei Cipariu , judeţul Alba, fratele poetului şi omului politic, Ion Brad. – De  ce  vorbesc,  de Alexandru Brad şi ce m-a îndeamnat să-l abordez ? Pentru că era prin anul 1983. Activam ca inginer şef la una dintre cele mai mari, să zicem entry price agricolă din judeţul Sibiu, la Ocna Sibiului. Era atunci când activitatea cotidiană, diversitatea lucrărilor şi acţiunilor, într-un  asemanea  domeniu îţi solicitau, desigur, la maxim, toate puterile şi toată voinţa şi îţi ocupau tot timpul şi nu ştiai decât să vorbeşti cu pământul şi să-l îngrijeşti ca pe propriul copil!.. Dar s-a întâmplat ceva!  Era la o oră de dimineaţă însorită de primăvară-văratică, când spre mine se îndrepta dezinvoltă, parcă rupând rândurile, spre o revendicare, credeam  profesională, inginera B.G.. Flutura în mână, o revistă ca pe un stindard, după o cucerire războinică... - Te rog citeşte G.A., această revistă!... Era revista Flacăra, redactată de Adrian Păunescu!.. Preocupările şi tensiunile producţiei nu-mi lăsau un răgaz. . Văzându-mă  atât de încurcat, cu frica de a nu-i  aborda revista, mi-o deschise ea, la o pagină în care am putut observa, de la distanţă, un titlu scris cu majuscule: „RECVIEM, pentru bunicii mei”... M-a cucerit această sintagmă. Revista cu pricina nu mi-ar fi trezit un interes şi putea să-mi rămână necitită, dacă doamna inginer n-ar fi fost insistentă .  B.G. înregistrase asupra mea o primă victorie!. Era poemul lui Alexandru Brad, publicat de Adrian Păunescu în acel număr, din Flacăra. Titlul era reflexiv, provocator şi mă interesa acum!... I-am luat nerăbdător revista din mână şi am început  lectura poemului cu glas tare şi cu tot mai multă înflăcărare:  ” E în Ardeal un sat cu pomi bătrâni,/ în care-s trezi ai mei, ca o pădure,/ rărită an de an în legea ei,/ de aprigă nemernica secure,// La el mă-ntorc , atât cât îmi stă în putere /  cu aceeaşi cadă bucurie,/ ca la un ţărm în care bate unda/ de sânge bătrânesc şi apă vie./.../”. Citeam un poem care era revendicativ, în plin comunism, articulat, fascinant. B.G. realizase o a doua victorie, asupra condiţiei mele de atunci! Reflectam îndelung, pe măsură ce citeam poemul, la curajul lui Alexandru Brad. Făceam pauze de respiro, după tumultul unor versuri, cum ar fi: „ Frâng pâinea. nu –i acea  pe care-o ştiu,/ deşi era mai rară ca acum/ Şi nu e albă , nici crescută nu-i,/ cum o creştea cuptorul ars de muma,/”!.., sau exclamam la versurile în care se arătau inechităţile socialului rural: „ Noi, dragul nostru facem ce putem/ pe aici pe lângă casă, ca bătrânii,/ noroc cu voi, că după cei de aici / ne-ar da ca mâine se ne mânce câinii/.”, sau cântam dizarmonic la versurile: „Şi stiu că-s drepte rosturile ţării,/ că-n fruntea ei avem un om de soi,/ tot din ţărani crescut, că aşa-s ţăranii,/ au lemnul sănătos pentriu altoi./”, . apoi mă legănam de pe un picior pe altul cu un ritus de revoltă, la versurile: „ Dar iar mă-ntreb şi zic /de ce dreptatea-i pusă la mijloc,/ de ce la noi mai sunt boieri/ care trăiesc supă săraci,/ De ce anapoda  se dă pământul,/ pe braţ de muncă, tânăr sau bătrân,/ Unii cosesc pe deal, alţii pe luncă,/ unii adună spini şi alţii fân/ „, îmi accentuam revolta, la versurile: „ Hotarul nostru pacă e bătut de gheaţă,/din an în an tot mai măcel,/se ară cu tractoarele pe fugă, mai rău de cât aram cu plug de lemn,/” sau îmi schimbam paloarea feţii spre un regret patern şi compasiune, la versurile: „ La grădină suntem noi bătrânii,/ că tot avem mijlocu-n covoiat/”....Toate aceste schimbări de nimică , cu accente şi reacţii psihologice, de înverşunare, îmi erau observate de cei care erau la acea oră în preajma mea şi care, de la acea dată şi-au dat seama că au de a face, nu cu un om rece, aşa cum păream, de ani de zile, ci cu o persoană sentimentală , cu principii umane . Un moment memorabil pentru un poem  la fel de memorabil! Am apreciat public curajul înflăcăratului Adrian Păunescu, de a publica în revistă, un asemenea poem. Pentru că în acea perioadă cine avea curajul să pună în evidenţă racilele sociale, nu puţine, atunci, orice mijloc de exprimare ar fi folosit, nu avea decât un sfârşit dramatic .I-am considerat, aşadar, şi lui Păunescu, gestul sacrificial, deşi nu-i prea suportam acestuia "urletele" de înflăcărare, amplificate de microfon în spectacolele Flacărei, decibelii care mă deranjau şi îmi oboseau auzul, cu toate că îi apreciam lirismul poetic şi pe el, ca poet. L-am apreciat pe Alexandru Brad pentru curaj , dar şi pentru că acesta reuşea să sublimeze într-un singur poem toată condiţia satului românesc de la acea vreme, decelându-i şi radiografiindu-i structura elementelor etico- morale şi politice componente, pentru a evidenţia faptele reprobabile şi grava diluare a principiilor morale, valorile intrinseci ale toposului rural românesc, liantul naţiunii române de veacuri.!. Erau versurile unui scriitor pe care, să mă ierte acum pentru preceptul meu de atunci, îl consideram minor, eu fiind un emfatic,  la  gândul că la vremea când eram licean şi în primii ani de facultate  scriam în vogă poezie, cu mult succes, iar acum domeniile  literare, pe care le abandonasem, încă din primii ani de facultate, nu însă fără regret, mi se păreau desuete şi mult neimportante.

            Era, atunci,  cu puţin timp înainte de a lua contactul cu marele scriitor  Mircea Ivănescu, cel care avea să mă determine, prin obligarea de a scrie excesiv de mult şi de a-i prezenta săptămânal scrierile, în reluarea  activităţii  literare.  S-ar putea ca momentul Alexandru Brad, să-mi fi declanşat acea stare anamnezică, care să-mi reamintească şi de un alt fel de a fi, trecut al meu şi să mă determine  să reiau activitatea literar- filosofică, în care mă consideram, cu toate că o abandonmasem de mai mulţi ani, şi pe care nu ştiam decât să o  banalizez, fără a mă exterioriza,  un redutabil. Dar, cred că Alexandru Brad, prin poemul său mă mobilizase, iar acum, când l-am cunoscut în Bucureşti, la Societatea Inginerilor Agronomi  şi în urma publicării articolelor mele tehnice,  ştiinţifice şi politice, cu zecile, în revista „Agricultura României” pe care a  condus-o mai mulţi ani, devenisem  unul dintre prietenii lui. Aşa, stând lucrurile, m-am mobilizat pentru această intervenţie a mea, trebuie să ştie de acest lucru, Alexandru Brad,  iar aceasta  o socot ca pe o datorie de conştiinţă  şi de gratitudine, o încercare de recuperare a unei literaturi flamante din noianul umbrelor culturnice !..

    Tot  ce pot azi să spun, este că tot  de atunci, îi port neîncetat în memorie poemul. Aproape zilnic îmi vin în memorie versurile ce exprimau adevăruri, acum istorice. Un poem şi social, şi moralizator, dar şi patriotic şi destul de estetizat. Un poem  scris aunci când  nu  puteai vorbi  nici chiar de realitatea ţăranului îmbătrânit  şi de condiţia agriculturii, precară, la acea dată. El nu pregeta a le exprima cu mult aplomb, în versuri, precum „ .../ajuns în faţa casei buimăcit / cuvintele n- au braţe- a ne cuprinde/ şi moşul scoate un rachiu bătrân / şi buna împle masa cu merinde. /... După cum ştii, nu-ţi spun o veste nouă/ Sunt lucrurile tot mai rele-n sat/ Căci s-a ajuns ca-n ale brazdei/ Să fie rară mâna de bărbat / Mai sunt , ce-i drept, câţiva, puţini la număr,/Care, se zice, ne conduc pe toţi,/ Aceştea, să ne fie cu iertare, / Ne vâră mâna-n straiţă! Parcă-s hoţi!/"(am reprodus poemul, din memorie).

Pentru că totul trebuia să fie numai perfect. Consider acest  poem al lui Alexandru Brad,  un poem referenţial în reflectarea unei nestrămutate legături a românilor din Ardeal , cu glia, cu  locul natal. Am simţit aici legăturile  strânse cu toposul  locului natal şi preocupările faţă de condiţia satului românesc a autorului. Mai târziu, din răsfoirea volumului său de versuri, intitulat „Carusel”, apărut la editura Eminescu, în anul 1979, am reţinut aceleaşi elemente topologice rurale româneşti, ce-i aureolează creaţia, din  poemul „Fântână”, în  versurile: ” Vă simt suflarea rece şi doar  sunt / Oglindă de-aşteptări ascunsă-n apă ,/Şi setea vă răstoarnă-n cerul meu, / Şi cerul se dilată să vă-ncapă/ ”,sau din  poemul   „Acasă”, în versurile:  „ Acasă - apă vie, cald cuvânt, / Acasă - locul sfânt / În care simt că sânt chiar când nu sânt / , iar din poemul „Inscripţie pe o potcoavă, închinat lui Fănuş Neagu, versurile: „  Mi-e dor de cai, de cai adevăraţi /Hrăniţi în vis cu foc, înaripaţi/ Mi-e dor de-o sanie şi de un ham / .../ Mi-e dor de cai ca de copilărie /.../”.i-am simţit legătura monolitică şi perenă cu spaţiul existenţial românesc transilvan .  Acest lucru explicitează legătura magnetică  funciară a românilor transilvăneni de locurile  genezice, de legăturile cu ele, de jertirile pentru glie, ce sunt genomic  ancestrale,şi nu pot nici când fi  rupte.  Alexandru Brad , un legat redutabil de ele, se constituie în exponentul grijii pentru menţinerea acestor legături.  Se va exprima poetul ,în acest sens, în  poemul: ” Numele meu în tăcere”,  în versurile: /...câte spice de grâu copt în mirişte/ şi câtă nesfârşire în cărare / câtă alergare în această odihnă/..../ atâta sudoare, înclinându-ne frunţile / atâta risipire de tinereţe/”, cât  şi  în poemul „ Roşu de inimă”, în versurile:”...E veghe starea ta primară/ Ca primăvara să dea-n vară, / Părinţii stinşi să ardă- n fii / Cât mai albastru, cât mai vii././..../”. Foarte frumoase  şi  în mult  adânc  spuse !

 Am trăit, cu Alexandru Brad, acea nerăbdare a copilului plecat în oriunde , de a se întoarce mereu pentru a  călca  în locurile de joacă cu copii satului şi  pe locurile muncite alături de părinţii şi fraţii săi, pe propriul  ogor, în trecut, mijlocul unic de subzistenţă al majorităţii românilor. Se trudea în „loc” cu râvnă , cu sudoare şi cu bucuria de a avea prin munca ţarinei, cele trebuitoare. Născut, nu departe de Blaj, am simţit  în aceste versuri, influenţa pe care a avut-o asupra sa spiritul naţional cultural al Blajului. Am reţinut grija de a transmite continuitatea neamului şi a spiritului locului din toposul ardelean rural-agraar, al Pănadelui, urmaşilor poetului, în poemul „Rânduri pentru fiul meu”, în versurile: „ Ulciorul să nu-ţi sece niciodată- // Chiar marea de s-ar stinge vinovată,/ Să simţi pe limbă cum foşneşte grâul / Ca în năvodul lunii ramul, râul, / Să-ntorci în bine răul, cât de bine,/ Cinstit mai mult, de poţi, să fii ca mine,/ Să  legeni şi să arzi în vorbă dulce, / Să dai şi nume, să ciopleşti şi cruce,/.../...În toate risipit să te înduri./”. O grijă permanentă pentru perenitatea antropologică a ruralului!..   La acele locuri bătrâneşti, din Pănadele natal, se întorcea de la Bucuresti, de mai multe ori pe an, Alexandru Brad, cu bucuria, cu nerăbdarea  şi  cu memoria  bunicilor şi părinţilor. Se va confesa poetul în poemul „ Stea polară” , în versurile: „....Numai aici îmi pot uita vârsta, / Zidit în trupul tău veşnic, / Tânăr şi roditor / Pământ al nemuririi neamului meu/” şi în acelaşi  poem, „Acasă”, în versurile:” Acasă- cât mai e câte-un părinte, / Acasă - şi de sunt numai morminte / Ne dau puteri aducerile-aminte;/ Aici, acasă-i şi balsam şi rug, / Un neam străvechi încovoiat pe plug / Din care nici în moarte n-o să fug/.E o contopire genetică a trupului cu spiritul oricărei entităţi umane, iar câmpul existenţial al poetului îl gravitează mereu spre referenţialul genezic.

     E îngrijorător  pentru poet că la aceleaşi locuri se întoarce şi astăzi, acasă, tot mai în vârstă, fiind, Alexandru Brad, la pietrele de hotar ale neamului. Şi astăzi se întoarce poetul, gârbovit de ani şi de frumoasele amintiri ale locului natal, şi tot atât de nemulţumit, ca şi atunci când îşi scria poemul ” Recviem pentru bunicii mei” , şi la acea vreme, necăjit şi tulburat  de sălbăticiile locurilor de atunci, ca şi de acum,” locuri” rămase nelucrate , ţelini  neroditoare.

       Îl ştiu pe Alexandru Brad că suferă, ca un Sisif, de lucrurile nefăcute bine.. .I-am  simţit durerile  şi i le  ştiu  din bucuria cu care îmi publica articolele mele, nu mai puţin caustice şi mai adevărate, privind condiţia agriculturii şi a satului românesc  de după revoluţie, în interesanta revistă  „Agricultura României, pe care a condus-o mai mulţi ani, ca director .

    Nu-l bucură condiţia satului românesc de astăzi şi de aceea îşi dă poetul militant  dă tot obolul  vieţii rămase pentru îndreptarea racilelor şi pentru reînflorirea satului românesc, ca o datorie sfântă şi pe viaţă, ce o are  la  părinţii,  bunicii şi strămoşii săi,cu gândul la o întoarcere lăuntrică, „Acasă”.  Pentru că se exprima poetul în poemul său ”S-ar putea”, în versurile: „ ...trupul meu peste clipă să-ţi rămână de veghe / s-ar putea să mă chemi când e ceasul mai drept / când la vremea poruncii nu mai fivom pereche / când din ora aceea ar mai fi de trecut / ca o apă stătută  doar  un pas, o părere / s-ar putea ca bezmetic, muribundul minut /  să m-abată la ţărmul înnecat de durere... / 

  L-am considerat şi  îl găsesc şi acum  pe  Alexandru Brad,  un  neobosit activist al presei vremii şi al culturii române, aşa cum  îl observase şi-l preţuise,  public ,atunci,  Adrian Păunescu, chiar şi cu puţin timp, înainte de plecarea în eternitate, referindu-se la acel strălucit  poet de suflet al neamului, al său, care i-a fost, nu altul decât Alexandru Brad. Il va preţui pe poetul „ Recviem-ului- pentru bunici” şi Ion Gheorghe, care în posfaţa la   volumul  „Carusel” , va exclama:   „- Iată-l pe Alexandru Brad, cel până peste cap implantat în solul bătăliilor realităţii, scuturându-se, atât cât trebuie, de toate ţărânile. El vine în poezie dintre ziariştii de linia întâia ai presei..fierbinţi... din zmulgerea lui din teren şi faptul diurn  a rezultat bărbăţia filosofică  a cântecului din cartea (sa) de poeme ce a păstrat numai Fiorul celor la care a fost martor pe viaţă. Adică Esenţa...ceva de totdeauna pentru totdeauna. Adică Poezia...” . O radiografie a socialului şi soluţia îndreptării  le expune poetul în poemul ” Lemnul de umilinţă”, în versurile: „Niciodată / Furtunile / Nu-şi asmut dulăii / La umbrele tufelor,/La poalele codrului./ Ele cu munţii, se-ncaeră / ,Cu fruntea pădurii - / Să calce, / Să îngenuncheze./ Securea caută / Copacii rămaşi./..../”.  Am citit , nu de mult timp, articolul  lui Alexandru Dumutru, în periodicul PORT@LEU, ca să aflu de pledoaria culturală a lui Alexandru Brad , pentru   întoarcerea, prin literaturaă, la unitatea naţională, că  <<“Presa culturală românească (se îmbogăţise,încă din anul 2009), cu un nou titlu, foarte preţios: este vorba despre … serioasa publicaţie ” Acasă”, (acest titlu va spune mult) periodic …editat de Fundaţia Naţională “ Satul românesc”, condusă (de cine altul decât )de poetul Alexandru Brad…O publicaţie aparte, solemnă, înfăptuită cu devotament şi dăruire, de un colegiu editorial…de elită, care îi reuneşte pe Eugen Simion, Viorel Mărginean, Horea Bădescu, Ion Brad, Lucia Mureşan, Ştefan Dincă, George Filiti, Răzvan Voncu, Petru Poantă, Ioan Sălcudean, Mircea Popa, Petru Sechel…Mircea Tomuş. O publicaţie globală a spiritualităţii naţionale, reunind în paginile sale acea intelectualitate contemporană verticală, durabilă, fidelă unui românism echilibrat, dar esenţial şi … unui consevatorism, la fel de echilibrat şi esenţial…>>. Se spune, în continuare în acest articol,de faptul că în acel  număr al publicaţiei “Acasă” sunt implicaţi, cu scrieri literare de factură spiritual naţională  : Cristina Crăciun, Ioan Opriş, Petre Pandrea, Ioan Buzaşi, Nichita Stănescu, Dan Hăulică, Ion Brad, Răzvan Teodoresco, Dumitru Popescu, Maria Corduneanu, Răzvan Voncu, Fănuş Neagu . De asemenea, sunt omagiaţi, la aniversar, “în semn de apreciere şi deosebit respect … reperele verosimile (naţionale)….: Ioanichie Olteanu, Ion Lăncrăjan, Ion Rahoveanu, Toma George , Maiorescu, Miron Scorobete, August Buzura, Nicolae Dragoş…De ce “Acasă”?. Pentru că Alexandru Brad , în toată viaţa lui, indiferent unde a umblat, a fost  în totul , în spaţiu şi în timp, în tumultul efervescenţei sale  spirituale, numai şi numai acasă!...

Pentru că se exprima poetul ,în poemul,” Numele meu în tăcere”, în versurile: câtă  linişte în această nelinişte/ câtă  neîmpăcare în această  împăcare / câte spice de grâu copt în mirişte/ şi câtă nesfârşire în cărare / câtă alergare în această odihnă / câtă supunere în această tristeţe- / atâta sudoare, înclinându-ne frunţile / atâta risipire de tinereţe / câtă nelinişte în această  neodihnă  / câtă sfiaslă în această durere-

Premoniţia unor timpuri de bine, într-o nelinistită  aşteptare şi de încredere într-un anotimp nou, al seninului primăverii pământului, o relevă  Alexandru Brad , atât în poemul comentat ” Recviem pentru bunicii mei”, în versurile finale: „Mă-ncred în anotimpul nou în care / Pământul va miroase-sărbătoare”, dar şi în poemul „ Semnul care rămâne, în versurile: „.../ Să aşezăm în pământul poemelor noastre / Sămânţa curată, iertată de lacrimi, / De nedreptatea făcută părinţilor noştri, / Să rămânem cu fruntea sus / În febra mistuitoare a revoluţiei / Până la ultimul, inegalabilul / Şi adâncul răsuflet / Al trecerii noastre în lumina / Care macină la rădăcina nopţii./”,sau în poemul „Inscripţie pe o coloană, în versurile „.../ În tot ce valul veşnic spală / În tot ce timpul creşte-n noi / Nu-s numai fructe de-ndoială / Ci şi nădejdea-n calde ploi/.”

         Îl felicit  pe Alexandru Brad, cum şi pe fratele său, poetul şi omul politic de valoare naţională, Ion Brad pentru trecutul literar curajos, pentru totul sufletul pus în slujba promovării  condiţiilor de civilizaţie şi spiritualitate, româneşti prin literatura,în principal prin cea poetică şi publicistică. Îi mulţumesc, în primul rând, pentru tenacitatea abordării socialului, pentru promovarea acţiunilor literare sinergice, prin fundaţii şi publicaţii, ca prim autor, scopul fiind acela de inducere a preceptelor etico-politice morale în ruralul românesc şi, aceasta în perspectiva unei reconstrucţii literare aletheice şi sincategorematice durabile, cu valenţe şi de factură, naţionale... Apreciez, în primul rând, diversitatea mijloacelor culturale uzitate pentru înflăcărarea spirituală a sentimentelor naţionale prin literatură, prin publicistica sa, fie literară, fie tehnică sau ştiinţifică, prin scrierile  literare de certă valoare naţională, atât de mult necesare societăţii româneşti şi, în speţă, vieţii ruralului, la această vreme, tot atât de mult eludate de marea majoritate

a componenţilor generaţiei pseudopostmoderniste în literatura şi filosofia română. Pentru că  fluxul memoriei  ne descoperă o mare parte din generaţia autointitulată postmodernistă,  care este, din păcate,  turbionată, până la hăbăucire, de curentul rugos, deşi emblematic şi aparţinător acesteia, înţeles, poate numai de ea, cu un de iz de învechit de pestilenţe occidentale... Este, cum ne-am putea imagina, partea de generaţie lucrătoare de câteva decenii pe câmpul unei pseudoliteraturi - minore, de circ, care îşi doreşte identitatea doar  prin decadenţă, prin " Agonia", prin invaziile de exhibări erotice, întuneric şi ficţiune, prin stâlciri de limbaj şi prin juxtapunerea de grunduri lingvistice preparate în laboratorul unei pseudoliteraturi neinteligente, mult corozivă pentru valorile literare naţionale autentice..., utilizând drept oxireductanţi imaginari, semnificând doar pulberile amorfe utopice ale unei generaţii bolnavă de egocentrisme mimetice incoerente şi hiperhalucinante, în scrieri necristalizate şi proteice, prin textura multiplelor forme literare impure, nicicând asumate!...

 15.09. 2009, Gheorghe Apetroae- Sibiu

vineri, 14 martie 2014

Literatura, Mariaj (II), Gheorghe Apetroae Sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI
 MARIAJ  (II) 
Gheorghe Apetroae Sibiu
 
În largul poienii din pădurea albastră,
la izvoarele serii colorate de toamnă,
cerbul, plin de trufie, în inima turmei,
un arcaş  dibaci al coroanei tenebre,
adulmecă bolta, suflarea  şi-aprinde !…
săgeată cu  vârful de sceptru
pe zarea-n lazur degrabă se-aruncă…
ia stelele-n coarne şi cerul la fugă !...
toţi arborii vrerii îi freamătă-n  vene !…
 
De vânt adunați,  înspre pradă trimişi
în haită, de cornul de  lună încinși,
câinii Proserpinei pe cerb îl aleargă
din turmă îl scot, de pe zare-l alungă,
colţii: raze-i înfing în coapsele-i albe,
gambele-i sfâşie , stele  în salbe,
copitele-i în iureş fulgere  scapără!…
sângele serii îi curge de sub chişiţa neagră
şi cade  din boltă sub andaluze stânci,
cu o ultimă spasmă, în ultimul muget!…
 
… un astru, de zile apus, sub stei alunecă !...
 
Departe rămase, de vreme, în ele  trezite,
de  urletul apelor însângerate de seară,
ciutele și-l vor  şi-l  sorb al  nopţii izvor
din al zilei crepuscul ... , îmbătate de vise...
pe pajiştea luminii, petrec cerbu-n uitare,
în alte valuri de raze,cu ai nopţii centauri
se-mpreună şi stele, se scaldă în turmă…
 
In mersul bolţii , din noapte, pasc zorii veciei :
flăcări  de sânge în vreri dianic aprinse !...
- E iarăşi logodnă  şi e  nuntă-n  tot cerul !...
E un rai de plăceri : poiana albastră-a luminii !..
 
Volumul de versuri” Depășirea trecerii” ,



Literatura, Flou pantheistic, Gheorghe Apetroae Sibiu


FLOU PANTEISTIC
 (II)
De braţ cu serile
rătăceşti printre zile...
dianică, Luna 
îţi urmează calea de mult...
Nicoţiana îşi împarte
balsamul cu tine
şi cu gândul luminii
îţi dă un sărut!...


 Printre agherate plăpânde
şi tagete strivite,
cu zynii <elegance>
dansezi în Copou!...
teii cordaţi, tomentoşi ,
platifilici
îţi cuvântă hematici
paideic, sonor!...


Arţari fără frunze
şi seryngi fără floare,
pini, paltini înalţi
şi desmini oţetari
te privesc cu mirare
şi, dispuşi la visare,
în suflet le aprinzi
iubiri din fragezii tăi ani!...


 cu toate împreună,
prin corola grădinii
petreci  şoptirea
clipei în al tău amor...
... un prinţ al visării,
la întâlnirea cu cerul,
te pierzi în grădina
cetăţii de dor!...


Iaşi, Copou, noiembrie 1965




 

vineri, 7 martie 2014

Literatura, Demers faustian, Gheorghe Apetroae Sibiu





DEMERS FAUSTIAN

Gheorghe Apetroae Sibiu

.. cu ochii  stelei în izvoare,

un meteor  din  seri căzut

plin de mister şi-mpătimit,

veghezi ... oricare  asfințit!...

 

ceri  sacrul clipei efemere

s-o scapi de un necunoscut!...

scoți din implozii, viaţă, vremii,

dai  grai  iubirii  de absurd!...

 

te-acuzi și când te ştii în rai,

sorbind din pleoape clipe  mari...

trânteşti de stânci...pentru  paradă,

tot începutul lor de slavă!...

 

slujești celui divin, bând vin,

din mers, repeţi cu El trecutul-

magistrul zămislit din El,

sapi în imens neînceputul!...

 

-  te-alinţi  femeie care... eşti

neîmplinită-n chip cu gândul,

de braţul lui, când strâns te prinzi,

din sânge ca să-i sorbi pământul!...

 

şi de aceea  eşti  în chinuri,

cea care, neştiind ce eşti

cu flăcări... ca să te sfinţeşti

împarţi infernul  la ... poeți! ...

 

mai cânţi  cu îngeri  pentru roze,

acolo sus când rătăceşti

în bucuria că trăiești
cu-n visător, ne-cunoscutul!...

 

- Dar, Tu ce faci.. prezent și  singur,

de toarta cerului desprins?...

... bolnav și prins în rugăciuni

joci clipa lui cu ne-nceputul!...

 

și cazi letargic dintr-o slovă

într-un magnetic  necuvânt,

sporind simţirile în linişti,

sorbind din sânii lor... alt gând!...

 

ca să te-ntreci cu- al  clipei  vis,

tot alte  flăcări să aprinzi,

să arzi iubiri în reci  şoptiri,

netimpul dragostei de îngeri...

 

agonic, cânţi psalmul în zori

seminţei cerului din fire -

un legământ i-acorzi şi-n rod,

crești clipa-n calda-i  retrăire!....

Boroaia , 5 septembrie,1963



marți, 4 martie 2014

Literatura, Clopotele Basarabiei, Gheorghe Apetroae Sibiu

CLOPOTELE   BASARABIEI
Gheorghe Apetroae Sibiu

Bat iarăși clopotele!..
tresar de multă pace
în turla Basarabiei?..
urmele colților
monștrilor hidoși,
demult poposiți aici
la ospățul festin,
înfipți în limba ei
i-au deschis  rană adâncă
și crudă,... de ură! ...
are  pleoapele obosite
de veghe și întuneric,
de pecinginea veacului!...
Din peștera cerului,
străinii năpustiți
vor să-i curme pașii,
îi înghit pământului
sufletele rădăcinilor...
În ruga de libertate
flămânde, ele  îi cântă:
- Serafică și  sfântă
ești și rămâi în veci, Basarabie!...