Gheorghe Apetroae - MIRCEA IVĂNESCU - scriitor și traducător român
ASTĂZI SE ÎMPLINESC 9 ANI DE LA TRECEREA ÎN ETERNITATE A SCRIITORULUI POET ȘI TRADUCĂTOR MIRCEA IVĂNESCU
Mircea Ivănescu s-a născut la 26 martie 1931,în București și a decedat la 21 iulie 2011, la vârsta de 80 de ani, în Sibiu.
A urmat studii universitare în cadrul Facultății de Filologie, secția franceză de la Universitatea din București.
A fost redactor la Agerpres, la revista „Lumea”, la Editura pentru Literatură Universală și la revista „Transilvania” din Sibiu. Este considerat un precursor al postmodernismul literar românesc și a făcut parte din această miscare literară, care căpătase o amploare deosebită la Sibiu, în jurul anulor 1986-1996. A frecventat o perioadă îndelungată cenaclurile literare sibiene, precum cel al revistei ”Transilvania”, al revistei EUPHORION, cenaclul ”Lumina” și cenaclul ”Vladimir Munteanu”.
A tradus romanul Ulysses al lui James Joyce și numeroase scrieri din opera lui William Faulkner, Robert Musil, Jostein Gaarder și F. Scott Fitzgerald. A tradus și o serie de scrieri narative, jurnale și corespondență ale lui Franz Kafka.
Pentru că l-am cunoscut, în jurul anului 1985, și mi-a fost mentor în reluarea activității mele literare, la Sibiu, asupra activității sale literare am avut ocazia să scriu mai multe cronici și comentarii.
POSTMODERNISMUL LUI MIRCEA IVĂNESCU
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Poezia curentelor postmoderniste - un edificiu liric de mediu și scurt metraj a fost construit în peisajul literaturii contemporane românești de către Mircea Ivănescu, din elemente structurale de firească sensibilitate și imaginație, într-un sublimat de interioritate și de incantație, în configurații suprastilistice de simbol… Se asistă la acest scriitor, la seria construcțiilor poetice în afara convențiilor estetice cu un liant de metaforă specifică genului său livresc, în crome stranii și în vibrații asonante...! Se descoperă în registrul armoniilor fonice ale creatorului de sublimări literare partituri ale dizarmoniilor cosmice, care dezvoltă voliţii şi atitudini propensive limaxise, stări noetice ce reverberează celestul în integralitatea existențialismului uman cu o rezistență comprehensivă nebăuită în ecuațiile sale estetice (din „Versuri”...vorbe, vorbe, vorbe; din „ Alte poezii”... poezia e altceva...). Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmările estetice ale grotescului ideomatic, mitului, chiar și a satanicului, a răului și tragismului uman, a sinistrului, spre a crea în structurile poetice înterfeţe - măști cu reflexii antinomice de natură telurică și apolinică, de înaltă factură neoexpresionistă, opuse prețiozității estetizante… Se vor pune în evidență toate aceste ipostaze ale valorii creaţiei sale prin tropismul metaforei, prin corespondențe și analogii de termeni identificatori prin simple intenții, fie ele și absconse: frumosul, concretul uman și normalitatea ontologicală, în structuri cu formulaări ermetice. Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul, prin utilizarea acestor elemente artistice postmoderniste cu principii simbolistice dominate lingvistic de imagismul metaphoric - esențe lirice care ne despart de creațiile versicate clasice, prin înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și disimulării în actul creației.... Mircea Ivănescu, așa cum l-am cunoscut şi cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni, sau din afară în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor sibiene, era unul dintre puținii poeți care în destinul și voința-i livrești putea realiza facil, de multe ori cu tentă ironică, comparații – corespondențe cu principiile textelor comparate, rostind frecvente citate bine articulate în contextul acelor ședințe din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot sau din Dylan Thomas… Cocheta foarte relaxat cu Paul Eluard, cu J. P. Jouve, G. Apollinaire și într-un cadru ofelian cu Jean Arthur Rimbaud. Nega cu accente sociologice radicale valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora, împreună cu Tristan Tzara, cu R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba și cu Giusepe Ungaretti… Sau, de multe ori, particulariza cu o spontaneitate genuină rezonanțele meditative ale sensibilității și neliniștilor cotidiene, preparând pe loc soluții politice pe care le releva doar anecdotic, ca pe o iubire aridă pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului, cochetând, de această data, cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil, Raymond Queneau și cu J.R. Jimenez, sau lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de textele auctoriale ale participanților cu creații în ședințe de cenaclu, aducându-le în luminare poetică prin descifrarea facilă a misterelor existențiale și a filoanelor filigran din textele expuse. Lucra cu o sumă de culturi și învățături sedimentate în conștientul și lăuntricul său, pe care ni le releva spontan, dialogând cu noi, împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw, Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound și cu W. C. Wiliams. Apăsând pe pedala realismului în lucidele sale observații, îl semnifica pe Cesare Pavese și pe Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și a lui Rabindranath Tagore... Mircea Ivănescu s-a configurat, astfel , într-un simbol creator și critic al postmodernismului literar în România! - De ce? Pentru că a reușit o sindinamică spațial sinchorologică a unei literature autentice, raportat la mediul literar sibian, o inducere a acestui curent postmodernist narativ și substituirea lirismului în poezia românească contemporană… A reușit cu success aceast lucru, așa cum o releva însăși Mircea Ivănescu în ” Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, argumentând prin intervențiile sale edificatoare, prin structurarea accentuat anecdotică, expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor sensibile şi abisale în canoanele literare, de la satiric și până la descifrarea parmenidică a misterului ființării... Prin poezia inedită și prin critica doctă dezvoltată, în principal, în cercurile literare sibiene, Mircea Ivănescu a fermentat suprarealismul și a activat expresionismul în lirica sibiană, extrapolându-le cu mult succes în poezia românească din acei ani memorabili pentru literatură, devenită bază valorică pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne cu sedimentele impresiilor entive lăuntrice, revelatoare... Reuşise, într-un scurt timp, Mircea Ivănescu, neeludând și pe alți făuritori de literatură românească, inducerea masivă a posmodernismului în spaţiile literare româneşti la sfârșit de secol și de mileniu la cotele pe care le reușise alţi titani ai literaturii în alte spații literare, amintindu-ne, desigur, prin Mircea Ivănescu de Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams, Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și de John Crowe Ransom în critica literară și eseistica americană, de Andre Gide, J.F.E. Lemaitre, Andre Maurois, Andre Thibaudet, Charles Mauron, Jean-Pierre Richard, Jean - Paul Sartre și de L. Goldman în critica literară și eseistica franceză, de Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, de Eugenio Montale și Antonio Gramsci în critica literară italiană, de William Edmund Gosse, Edward Herbert Read, Middleton John Murry și Arthur Symons în critica literară și eseistica engleză, de Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno în literatura spaniolă și nu numai. În același timp, prin erudiția și talentul scriitoricesc, cât și grație activității de traducător, prin numeroasele traduceri din limba engleză, să nu uităm traducerile din Wiliam Faulkner (Povestiri...), Francis Scott Fitzgerald (Marele Gatsby), Soren Aabye Kierkegaard (Şcoala creştinismului), Friederich Nietzsche (Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti), culminând cu traducerea romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyce, scriitorul Mircea Ivănescu a devenit reper literar de cel mai înalt rang al literaturii române și, de ce nu, universale a sfârșitului de secol 20 și a începutului de secol 21... În prezența scriitorului poet eseist și traducător poliglot Mircea Ivănescu, de multe ori găsindu-mă, modestia sa conjugată cu înalta cultură, dialogul livresc cu acesta - un permanent antren la inedit şi la transcenderi metafizice, mă fericea și mă fascina…! De aceea, îi voi păstra, cât voi trăi, imaginea vie în memorie...!
Gheorghe Apetroae, Sibiu.
