Literatura, Anotimp, Gheorghe APETROAE, Sibiu

 ANOTIMP

Autor: Gheorghe APETROAE, Sibiu

Străini, cu ochii cenuşii

şi buzele albe,

săruta rece

anului din an

cea mai scurtă zi,

cea mai lungă noapte

în trecere ...

Pe marea crinilor

fără sirene

gaiţa neliniştii

trezeşte verbele

din Odisee;

din tăria timpului

soarbe nejustificat

repaosul…

Cu soarele zâmbet,

Venera admiră

pe trupul de grâu

borangicul...!

SEASON

by Gheorghe APETROAE, Sibiu

Strangers, with grey eyes

and white lips,

coldly kiss

the longest night

while passing by...

On the sea of lilies

with no sirens

the clacker of anxiety

awakens the verbs

in the Odysee,

out of the vigour of time

the leisure

quaffs unjustified.

with the sun as her smile,

Venera admires

on the body of wheat

the floss silk.

Din volumul de versuri„ DESPRE NEÎNCEPUT”, Editura HERMANN, 1991,G,A.

Literatura; Lângă Labiș sub Crucea Talionului, Gheorghe APETROAE, Sibiu

LÂNGĂ LABIȘ SUB CRUCEA TALIONULUI

86 de ani ar fi avut Nicolae Labiș-n. la 02 decembrie 1935, astăzi, în 02 decembrie 2021, poetul magnific, una dintre stelele cele mai mari ale galaxiei poeților români din toate timpurile. De aceia, m-am gândit să-l memorăm, precum i se cuvine, cu poemul pe care i l-am scris în anul 1988, la o revedere a plaiurilor Moldovei, a Boroaiei și Moișei mele materne, nu departe de Poiana Mărului și de Mălinii poetului...

autor: Gheorghe APETROAE, Sibiu

*

Era atunci, când El împărățea pe codrii arși ai Suhei,

vorbind cu fagii însetați din uscăciunea frunzei,

când în prelins, izvoare clipoceau în adăparea ciutei

iar zările dansau cu El un asfințit cu luminări în arce,

*

cu sfinxul enigmatic, temător în cerul din fuiorul Parcei...

O stea trecea-n galop pe ocoliș de munți, cu chip de căprioară

cu oglindire-i siderală-n apa Suhei, ca să piară

de clonțul cel de fier al pasării cu aripi reci, străpunsă...

*

De atunci, se tot încing în limpezimi la creste focuri

din reci sudori cu iz de vâsc şi mosc, din maldăre de cetini

și ciute-n cavalcade trec pe-alama feţelor agreste

spre poala muntelui, întoarse-n crug, în vânători ucise...

*

Îl vezi pe El, ca și atunci, pe obârşie-nfrățit cu linxul,

cu brazii cei înalți și retezați de vânturile în năluce,

cu fagii groși căzuți și de țapini conduși înspre uluce,

tot suferind de prăvălirrea-n irizări sub Taliana Cruce...

*

Pe-aceleași locuri- un altar de cer, Orfeu, slujindu-l

tu steaua albatrosului ucis, sibilică i-o porți și-i cânți

cu șuvoirile-n izvoare purtate în beții stelare

l-amiezi caniculare, satanice în duh, în inelări barbare…

*

Și mergi la locul sfânt, al Lui, să îl urmezi sălbatic,

jelindu-i inima din ne-nceput a ciutei, sub Talionul Crucii,

de-al pasării cu clonț de fier străpunsă - un zbor fatal

al glonțului păgân dintr-o paternă flămânzită pușcă...!

 

La Moișa, Boroaia - Suceava, 20.08.1988

 

 

Literatura; Mărturii- 1 Decembrie, Gheorghe APETROAE; Sibiu

 MĂRTURII - 1 DECEMBRIE

autor: Gheorghe APETROAE, Sibiu

Patriei, Istoria- cupolă de rubin,

e un cântec de arbore

întins peste neam...!

E pajura ce-i poartă în aripi,

izvoarele

în culorile de sânge, pâine şi cer;

e cântecul de dor al trezitelor zări

în lumina din Cartea Unirii...!

Printre genele zorilor săgeată cerul arc-

trunchiul de Eroi

cu rădăcini în neam...

E arcul întins, din corzile străbune,

vânjose în lupte,

sacre în libertate,

cu puteri de biruință

și aprinse în rost:

e arcul din simțul noii generaţii…!

Din sângele ţărânei, trandafirii cresc temple,

în legile firii gliei-

scut şi simbol-:

Limba şi neamul, marea şi cerul,

stau veciei mărturii de safire,

înhăruite cu glorii

și în curată credință,

Poporului Român ales, Erou!

Poem-eseu. Plecarea prințului Crist din Chios, autor:Gheorghe APETROAE, Sibiu

 PLECAREA PRINȚULUI CRIST DIN CHIOS

 

autor: Gheorghe APETROAE, Sibiu

 

 

-Voi, raze smulse din nemărginit

cu glas de linişti, asteri vii căzute

ninsori rebele peste orbul Sfinx,

lui Crist, prin viață-i rătăcite,

de ce-i zoriți spre moarte paşii...?

 

 

De mare-ndrăgostit și-aprins,

sfârşitul lui i-l vreți alai...?

- De ce-l împresurați cu umbre,

mușcând din Sine-i în risipă

cum viermii cei hapsini din stârv...?

 

 

Din turnul princiar îi stingeți

cuprinsul de vâltori albastre?

Dorințe adânci, trăiri, simţiri,

le vreți lui Crist un naufragiu

sub negre stânci andaluzite...?

 

 

- Să nu-ntârzii, îi spune marea...

În Tirr doar tu îi ești iubitul

și cerul ți-o dansează-n valuri...!

-Tu poți s-o lași...? De brațul mării,

cu ea să pleci, cobori din turn!

 

 

- Să nu-ntârzii dezgheţul Lunei..!

Un colier cu fir de ametist te prinzi

la gâtul diamantin al mării,

ca-n flacări-valuri să-i topească

pe larg zăpezile-andaluze...!

 

 

Cu visul ei prin duhul serii

smulgi vălul rece de pe frunte-i,

galera în curând să-ți cearnă

cu briza pe- a Egeei mare

cărări, magneticei Genove...!

 

 

A-ți reveni, te plimbă gândul

de braț cu-adâncul din Cipangu

l-al pasărei de noapte ţipăt

sinistru- ntr-un cuprins de uragane

pe-oceanul răzvrătirii oarbe...!

 

 

- Grăbit, cu marea pleci din Chios,

Genovei tale să-i admiri coralul...

Cu caravela vârfuită-n stambe

s-alergi pe larg vrăjit de cerul portugal

și Madeirei să-i îmbrățișezi oceanul...!

 

 

 

ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII DUPĂ O RĂTĂCIRE... Autor: Gheorghe APETROAE, Sibiu

 

ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII

DUPĂ O RĂTĂCIRE...

Autor: Gheorghe APETROAE, Sibiu

 

Ai revenit acum, psalmodiind cântări

în nopţile de linişti sub salcâmi...

Cu buzele emfatice de aşteptări

ai sărutat pe cer polară fruntea ei

de lut oliv al rătăcirii tale...

 

Ca s-o primeşti în raza ta de-atunci,

lung păru-i cris, vâlvoi, învăluit

de nori de dezmerdări: platonice-aurori,

l-ai răsfirat în văluri de brocart

pe nesfârşite - înspumate ape...

 

Cu-n tâlc, din vis ea ţi-a zâmbit,

să o dezbraci de gândurile rele,

în ea să-ți uiţi şi-n ea să-nveţi să înfloreşti

un crin sălbatic, sângerând pe seară

cu ne-nceputul, diafanul astru...!

 

În oase drepte-a rătăci sihastru

şi-n lanul plin de maci albaştri,

de cercul crucii, umbra răstignind,

cu aripile de lumini, înmătăsind,

pe pajiştea lazură, plaiu-n alabastru...

 

De braţul flăcării milerice purtat

înnveți și-acum cum să iubeşti şi s-aromezi

în pâine, miezul zilei mai carnal,

cum să îți smulgi, în zborul grav de fluturi trişti,

din egiria razei tale alte raze...

 

De cercul sângelui făcut scăpat,

a rătăci și-a evada din nepăsarea clipei,

te lupţi s-ajungi la straja altor zori-

înger pastor al turnului căzut

ecou al câte sunt şi încă ne-mplinite...!

 

 Să-ţi uiţi de cât ai fost iubit,

iubit de zei, de vânt, de îngeri şi de flori,

de suflete în sine păgâne și preasfinte,

de ne-nceputul de culori – balsam

al vrerilor adânci, prin tine rătăcite...

 

Iar când ce-a fost și este nu insuflă preț,

la locul tău din rătăciri revii și-ți cânți

ca să slobozi din galaxii, din cerul tău adânc,

lumina zilei cele lungi: un ne-nceput

în vidul celor ce petrec cu un extins eter...

 

 

LITERATURA, SUB CRUCEA TALIONULUI, autor: GHEORGHE APETROAE, SIBIU

O radiografie excepțională realizată de Alex ȘTEFĂNESCU unei perioade scurte și dense din viața poetului Nicolae LABIȘ, cel care ne spunea în unul dintre poemele sale contrariul celor spuse de critic, în versuri pe care le parafrazez: „ Trăim în miezul unui ev aprins/ să dăm a însuflețirii noastre vamă./ cei ce nu ard dezlănțuiți ca noi/ în flăcările noastre se destramă...”. Personal l-am admirat pe Labiș, pentru strălucirea câtorva poeme și nu întâmplător i-am închinat confratelui moldovean poemul pe care îl relev în continuare:

LÂNGĂ LABIȘ SUB CRUCEA TALIONULUI

autor: Gheorghe APETROAE

 

Atunci când El împărățea pe codrii arși ai Suhei,

vorbind cu fagii însetați din uscăciunea frunzei,

când în prelins, izvoarele curgeau în adăparea ciutei,

dansau cu El și-n susur zările sub luminări în arce

și-o stea-n galop pe ocoliș de munți, cu chip de căprioară,

cu oglindirea-n clipocirea de izvoare, ca să piară

de clonțul cel de fier al pasării cu aripi reci străpunsă,

și sfinxul temător în cerul din fuiorul Parcei...

De atunci, se tot încing în limpezimi la creste focuri

din reci sudori cu iz de vâsc şi mosc, din maldăre de cetini

și ciute-n cavalcade trec pe-alama feţelor agreste...

Îl vezi pe El, ca și atunci, pe obârşie-nfrățit cu linxul,

cu brazii cei înalți și retezați de vânturile în năluce,

cu fagii groși căzuți și de țapini conduși înspre uluce,

tot suferind de prăvălirea lor în irizări sub CRUCE,

spre poala muntelui întoarsă-n crug, la vânătoarea ciutei...

Pe-aceleași locuri- un altar de cer, Orfeu, slujindu-l

tu steaua albatrosului ucis, sibilică i-o porți și-i cânți

cu șuvoirile-n izvoare  purtate în beții astrale

l-amiezi caniculare, satanice în duh, în inelări barbare…

Și mergi la locul sfânt, al Lui, să îl urmezi sălbatic,

jelindu-i inima de ne-nceput a ciutei, sub Talionul Crucii,

de-al pasării cu clonț de fier străpunsă- un zbor fatal

al glonțului păgân dintr-o paternă și flămândă pușcă...!

Moișa, Boroaia - Suceava, 20.08.1988

  

LITERATURA. ROMÂNUL PATRIOT AVRAM IANCU, autor GHeorghe APETROAE; Sibiu

 ROMÂNUL ARDELEAN PATRIOT AVRAM IANCU

Notă biografică și poem, de Gheorghe APETROAE

AVRAM IANCU, de naționalitate română, cetățenie austriacă și religie ortodoxă, s-a născut în anul 1824 în Munții Apuseni, la Vidra de Sus, în satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România, într-o familie de țărani de moți înstăriți. Cel dintâi strămoș cunoscut al lui Avram Iancu a fost Gheorghe Iancu, preot ortodox în satul Vidra de Sus, participant la răscoala lui Horea, fratele lui HOREA și bunicul lui Avram IANCU. Preotul Gheorghe Iancu (decedat înainte de 1812) a avut șapte copii, dintre care unul dintre copii, ALISANDRU a fost tatăl viitorului erou pașoptist român, Avram IANCU. Primii ani de scoală, Avram Iancu i-a urmat la Vidra şi Câmpeni, clasele elementare la Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar cursul superior şi Facultatea de Drept la Cluj. A terminat cu eminență Facultatea de Drept, în anul 1845 și s-a pregătit în meseria de avocat, a cărei atestare a primit-o în anul 1848. A fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist care în preajma izbucnirii revoluţiei de la 1848, făcea parte din elita intelectulităţii românesti transilvanene care lupta pentru emancipare socială şi naţională. Iubirea faţă de neam şi ţară, îl fac să-şi exprime dezacordul fată de moţiunea votată la 15 martie 1848, la Budapesta, care era potrivnică poporului român majoritar din Transilvania şi care prevedea unirea forţată a acestei provincii cu Ungaria. Militant pentru desfiinţarea iobăgiei din Transilvania şi pentru respectarea libertăţilor naţionale ale românilor s-a implicat în activitatea politică și militară în anii 1848-1849 și a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania.

A fost unul dintre initiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15 – 17 mai şi 15 – 23 septembrie 1848 și conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

A decedat la 10 septembrie 1872, la Baia de Criș, Hunedoara, România și a fost îngropat în cimitirul de la Țebea, potrivit dorinței sale, lângă gorunul lui Horea.

În urma uneia din manifestările culturale ale ASTREI rediviva, care a avut loc la Țebea, și la care am participat, pe locul unde tribunul Avram Iancu odihnește sub gorunul bătrân al lui Horea, străjuit de tunul libertății, într-o permanentă veghe la neam și la țară, sub impresia acestui eveniment cultural și impresionat de spiritul său patriotic, am încercat să-l imortalizez în poemul:

”DORUL DE IANCUL”

autor: Gheorghe APETROAE Dela Boroaia

De dor de Craiul lor,

răsar la Ţebea moţii …

Îşi leapădă calvarul

şi-l freamătă-n gorun,

să le coboare Iancul

în retrezire cerul

cu Vidra în cunună

şi Apusenii brâu …

Sfânt, magul libertăţii

şi soarele dreptăţii

se-nalţă printre astre

mai falnic, mai august …

Durerea să le-o curme,

El se revarsă-n zorii

împărtăşiţi cu Horea,

sub roata altei lumi …

Furtuni să le înfrunte,

El se-mpleteşte-n ramul

gorunului din Ţebea

cu freamătul român !

Din Mureş le cuvântă,

din Arieş le cântă

pe undele soboare

de harfe îngereşti …

Că-s ocrotiţi de Thetis,

mărturiseşte Crişul

cu malul drept în Tisa

şi malul stâng în Nistrul,

o mamă, România,

i-a botezat şi-n Jii...

La Ţebea-nalt gorunul,

le stăruie zenitul !

În templul Judecăţii,

din tronul dreptei legi

le porunceşte Iancul,

îi vredniceşte sfântul

să-şi neclintească locul, şi,

împlinindu-i gândul,

pe Apuseni, pe Alba,

va străluci Crai Nou! …

Înconjurat seraphic

pe drumul sfânt al Vidrei

îi însoţeşte Iancul în cer,

în munţi şi-n fii …

Să le aline dorul,

El le-mplineşte visul …

Se creşte-n cer gorunul

şi se preschimbă-n scuturi

cu chip de moţi, Ardealul

iubit de Dumnezeu...!