vineri, 14 iulie 2017

Literatura: Columbus la Porto Santo, Gheorghe Apetroae, Sibiu


GHORGHE APETROAE ~  CÂNTECUL LUI  CRISTOPHER COLUMBUS  (20)


 COLUMBUS LA  PORTO  SANTO

Felippa în Levant, lui Crist, îndemn,
de  Madeira, tânără prințesă,
din cerul nins de ametist,
cu mlădierile-i în valuri,
pe- alesul ei şi-l duse cântec
într-un  dezmierd şi-n  desfătări
pe lunga-i caravelă Sfinx,
în paradisul Porto Santo :
regală insulă-n Azore,
Canarelor: și vis și Eden…

O insulă -n strai celestin
de margasit și chihlimbare
cu preț de liniște și farmec,
-de fală-n ceruri Portugale… !
Îl aşeză pe Cristofor  stăpân
castelului din Porto Santo,
ţinut de flori sub cer adamic…!

El, prinţul și columbul zeu
cu aripi de  lazur -desmine
așteptă să-l colinde munte
pe  prințul lor din pântece…!
Diego-n cer, i-a lui simțire:
rod al iubirii levantine…!
Visa , el, prinț, un vis al ei,
Ea , lui -  misterul  fericirii ?!

Dar  Crist era legat de – ocean,
de ceru-i larg  și largul cer,
l- apusul zării …,  paradisuri
cu-al purpurei taină în  Indii,
de larguri  ce duc în Cipangu :
o insula bogată-n  perle,
de aur cu ntreg cuprinsul,
în care el, de mult credea… !
… De locuri noi, de japoneze temple,
chiar floretinul Toscanelli
îi înflorise din copilărie, visul!...





joi, 13 iulie 2017

Filosofia - „Conceptul categorial al cunoaşterii în opera lui Lucian Blaga”, Gheorghe Apetroae, Sibiu.


Filosofia - „Conceptul categorial al cunoaşterii în opera lui Lucian Blaga”.
      În “ Hronicul şi cântecul vârstelor” se receptează la Lucian Blaga o satisfacţie peremptorie creată de investigarea şi identificarea temporalităţii în fatum şi cele din urmă, graţiei trecerii sale translative prin “ locuri de mister “, calea unei polarităţi energetice şi spirituale systemic-antinomice...  Ieşirile din mister sunt primele determinante structurale specifice primelor dimensionări noetico - fenomenologice şi care sunt evidente în fragmentele de text, precum ”(…) răzbăteam uneori în livezi cu linişti ce n-au fost parcăniciodată sparte de cineva “  sau ” (… ) trezeau în mine o luciditate nouăfaţă de care fantasmele terifiante se prăvăleau sub plugul conştiinţei”. ..  Sunt cadre gnoseologice noi, configurate în livrescul determinismului epistemologic tot mai implicat şi cu care filosoful va reuşi să depăşească în scurt timp simplele relaţionări ontologice şi imaginare, bucuriile primului venit şi o anumită ataraxie, în limite iraţionale, exprimate până atunci, în volumul “ Încercări filosofice”, Editura Facla, 1977, fără prea multăexuberanţă şi cromatică filosofică.  Cu siguranţă, magnetismu-i genuin livresc  va determina dinamismul trecerii sale la construirea unui sistem filosofic autentic şi configurat cu baza în multele studii speculative, laborioase, pe care acesta le efectuează.   Lucian Blaga a perseverat şi a reuşit geneza unui concept ontologic funcţional, cu referinţăfenomenologică sensibil-imaginară şi raţională în templul misterului, uzitând de mijloacele logice de cunoaştere rational-intelectivă şi de mijloacele proprii de natură supra-logică, cum ar fi minus-cunoaşterea.
        Reformulând obiectivele gândirii blagiene în conceptul categorial de cunoaştere - atât axiologică, ca diferenţiale pozitive - leibniziene cât şi  existenţial - panteistică - spinozistă, acestea sunt larg şi adânc abordate  de filosof, în mare măsură soluţionate şi, în acelaşi timp,  formalizaţi termenii liberi din ecuaţiile sistemului incognoscibilităţii fenomenologice.  Soluţiile sunt elaborate şi grupate în cele două volume de valoarea cel puţin a operei kantiene, intitulate Trilogia cunoaşterii", “Trilogia valorilor”, cu extindere la filosofia culturii “ şi “ Trilogia cosmologică”.  Cele trei studii filosofice ample se constituie laitmotivul conceptual trial şi quadrat, orientat, al unei opere ce-l remarcă şi-l individualizează în spiritualitatea europeană, conferindu-i lui Lucian Blaga, un loc binemeritat pe podiumul filosofiei româneşti şi universale.
    Pornind , în principal , de la formulele fizicii şi metafizicii aristoteliene, precum şi de la dezvoltările neoraţionalismului kantian, Lucian Blaga realizează serii de speculaţii creatoare şi reuşeşte să definească, intuitiv bergsonian, substanţa existenţialului sensibil imaginar într-un creuzet spiritual – raţional, ca entelechie a formelor materiei în temporalitate, rezultat al diferenţialelor divine spirituale leibniziene  cvadridimensionale, induse în mister şi extrapolate fenomenologic, pentru a fi luate de aici şi proiectate relevatoriu în sinele  fanic şi criptat.  Este un domeniu constatat de filosof ca fiind numai al fiinţelor superioare în raportul formal transcendendal, între esenţa materiei şi metaformele materiei superior organizate, proiectate  ca fiinţialitate parmenidică într-un context de determinism cazuistic relativ al spiritului de material, care pot sădeclanşeze funcţionalităţi raţionale ce pot să conducă la revelaţii şi la stingerea inefabilului în relaţia cu ontologicul universal.
        Prin receptarea analitică, gradientică a sensibilului şi apoi a interioarelor formelor, propriului lor câmp spiritual, Lucian Blaga a reuşit un control al fluxului dinamizării stărilor lăuntrice în eternitatea universalului, al magnetismului individual şi universal,  să determine întreg spectrul categorial existenţial de natură antinomică, coordonatele misterului în sensibilul catabazic şi nivelul universal al abisalului în lăuntricul anabazic, ca fiind stări sistemice cartezian - spaţiale unice, iar raţionalul să-l identifice ca un dat, ca un principiu ontologic holistic al întregului existenţial metafizic, fie şi fenomenologic sub raport imaginar- estetic, fieşi numenologic, al identităţii şi cunoasterii sinelui.
       Opera blagiană infuzată, prin stoicismu-i caracteristic, de ideea determinismului biologic şi cel mecanicist - mathematic, graţie studiului newtonian realizat de filosof asupra magnetismului mişcării astrale continui, faptului că a penetrat systemic, gravitaţional conceptele clasicismului filosofic, graţie propagării valenţelor cunoaşterii  în structurişi în sinteze de concept şi a generat o epistemologie a cosmicului - diacronic şi sincronic - constituită ca armătura de principii ontologice şi în complexul de relaţii şi de reflexii  asupra activităţilor şi condiţiilor umane interpătrunse şi culisabile în identificarea emergenţei entive şi deconstrucţia unicităţii...
        Grupuri tot mai largi de admiratori ai operei blagiene încearcă sărecepteze şi să asimileze la filosof o fenomenologie promisteră, la cotele sale autentice şi majore, apriori, având ca ambază şi releveu speculaţiile şi experienţa filosofilor clasici antropologi şi existenţialişti, începând cu Aristotel, continuând cu Leonardo Davinci, Galilei, Descartes, Spinoza, apoi cu David Hume, Malbranche, Locke, Kant, Hegel, Spengler, cu fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă şi cu Bergson, ultimul cu filosofia sa dualistă, de conflict permanent între forța vieții (élan vital) și lupta lumii materiale, ca entități independente în spațiul intelectual, împotriva acelei forțe determinată de intuiție şi care provine din instinct, oferind o idee de universalitate despre forța vieții, cea care străbate toate ființele...
       Fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă, dar şi fizicaliştii neopozitivişti – scientişti, începând cu fizicaliştii metateoreticieni aişcolilor scientismului modern propagat de Cercul de la Viena, durat şi de cercetătorii naturalişti ai  Şcolii filosofice  de la Marburg  au avut o influenţă notabilă asupra abordării gnoseologice de către filosof asupra existenţei în dualitate - antinomică, iar toate conceptele acestor gânditori au fost cunoscute de Lucian Blaga, fiind amplu analizate şi mai mult sau mai puţin acceptate ori criticate de acesta în studii elaborate pentru construcţia noului său sistem.
       Meritul incontestabil al filosofului român este acela de a fi reuşit sădelimiteze în Kant originea scientismului, iar pe baza dezvoltărilor teoreticeşi a experienţelor creatoare postkantiene, să participe cu unele teorii şi concepte ontologico-epistemologice la construirea unei cosmologii fizicale într-un spirit nou, postnewtonian, pe structura sistemului logico - matriceal wolfian, introvers-noetic, să realizeze prima critică la “ Critica raţiunii pure “, o critică logico-formală a subiacenţelor existenţiale - juxtapuse contigui sau discontinui de diferenţiale în spaţialul material - spiritual, în aletheia spaţialităţii universale şi asupra finitudinii.  Cu aceste concepte filosofice fanice - de adevăr, existenţă şi de temporalitate-, abordate mai întâi şi cu success de  Kierkegaard şi cum vom vedea, postblagian, de logicianul filosof Anton Dumitriu, va pune, el, bazele primei epistemologii a metafizicii, dar cu premise şi concluzii intuitive- subiective şi imaginare, destul de incerte în decriptarea şi identificarea “Marelui Anonim”...
       În grupajul de studii filosofice intitulat generic “ Trilogia valorilor” se identifică construcţia celui mai calificat răspuns la esotericul cauzalitate iniţiatică, aristotelian “ cum e posibilă ştiinţa exactă”, o întrebare pusă de Kant şi care avea rolul de a premerge seriile valorice de teorii din diverseleştiinţe, cum ar fi: teoria geometriilor neeuclidiene, spaţiilor curbate, teoria cuantelor şi câmpurilor magnetice extraparticulare, teoria relativităţii şi mişcării ondulatorii, agregatelor ioni-cuantice etc…
       Tot Lucian Blaga a reuşit să pună în evidenţă la Kant conceptele şi metodele de descoperire a izvoarelor fundamentale ale cunoaşterii: intuiţia spenglerian - bergsoniană, culturală, cu formele ei conştiente, anticipate, raţionale şi aportul reflectării sensibilului în senzaţii, percepţia limitată-pitagoreică a concretului în imaginar, repere pe baza cărora filosoful a construit tipul de cunoaştere paradisiaco – parnasianică şi a deschis  o perspectivă apofantică asupra cunoaşterii lumii sensibilului şi senzualului, iar pe de altă parte, gândirea inteligentă, humeiană şi psiho-conceptele kantiene, expresii ale entelehiei metaformelor pure, pe baza cărora şi-a construit filosoful român tipul de cunoaştere luciferic-raţională.
       Pentru tipul de cunoaştere luciferică, Lucian Blaga a folosit ca elemente de ansamblare categorială sistemică: spiritul , conştiinţa şi inconştientul, toate abordate ca diferenţiale existenţiale cvadridimensionale, uzând în primul rând de categoriile cunoaşterii abisale prin abordarea lor anabazică, în temporalitatea acestora, preluate în mare parte de la Hegel, caşi corespondente ale evoluţiei pozitive a existenţialului material, categorii fenomenologice identificate în extinderile paradisiace - narcisic şi parnasian–orfice, abordate filosofic–structural pentru prima data de Aristotel.  Prin descoperirea sau, mai bine spus, prin delimitarea spaţial-temporală a celor două izvoare ale cunoaşterii: paradisiac-sensibil şi luciferic - raţional şi prin încadrarea categorială a acestora în sistemul filosofului român cu specificitate funcţional-matriceală, într-o configuraţie arhitectonic – raţională,  a fost disipată pentru totdeauna starea de conflict din punct de vedere epistemologic-metafizic între senzualiştii (paradisiaci)şi raţionaliştii (luciferici). Aceste două concepte ale cunoaşterii diferenţiale, eterogene prin natura lor, nu au fost reductibile în sistem, unul la celălalt, dar, prin studiile întreprinse, în special în domeniul categoriilor abisale şi misterului, în esenţă categorial- antinomice, s-a concluzionat o egalăînsemnătate a celor două tipologii ca realităţi şi abordări fenomenologice, ca problematici ale ontologiei universalului în sistemul filosofic blagean.
          În contextul delimitării şi înserării funcţiilor categoriale  sensibile şi abisale şi al determinării coordonatelor spaţial- temporale ale universalului, Lucian Blaga a definit cunoaşterea în ansamblul structurilor sale pe intervalele cosmice metagalactice, dar tot atât şi infinitizimal subcuantice, populate de nonfiinţa şi de fiinţa concretă constelar- cardinală în starea de plasmă eterogenă, neuniform distribuită spaţial şi temporal, discontinuă şi culisabilă în interiorul spaţial, promovând ideea de realitate pe domeniul spaţial al unor cardinali care includ între ei lumea lucrurilor concrete dar discontinui ce nonfiinţează şi magnetizează, apoi, în devenire. Când intuiția percepe realitatea timpului, durata se exprimă din punctul de vedere al vieții scalar şi vectorial în imaginar, dar nu se poate divide sau măsura în stările interioare estetice.   — Rezultatele acestor asocieri sunt complexiuni ale intuiţiei senzitive şi gândirii conceptuale, concluzii la care ajunge Lucian Blaga prin analiza atentă a teoriei kantiene cu privire la rolul ştiinţelor exacte în cunoaşterea senzitiv- raţională şi prin deducerea din aceasta a faptului că natura s-ar orienta după legile pe care spiritul uman şi le-ar impune ca judecăţi “ necesare şi general valabile, ştiinţelor exacte “, rezultate din aplicarea unor intuiţii şi unor concepte categoriale verificate ontologic şi în socialul augustcomptean.
        De fapt, obiectivul acestui studiu ţine de structura generală a spiritului uman şi a găsit la Blaga terenul epistemologic al metateoriilor de cunoaştere.  În sprijinul studiilor sale speculative, Blaga va aduce în prim plan senzualismul englez, analizele neopozitiviste întreprinse de David Hume în legătură cu conceptele fundamentale intelective ale “ substanţei”şi ale “ cauzalităţii” spontane şi instituite, acele concepte care au preocupatşi au influenţat creator critica filosofică kantiană. Pe toate acestea gânditorul român le-a expus şi supus unei examinări atente, profunde şi le-a individualizat în seria conceptelor categoriale fundamentale. Abordarea existenţialului din punct de vedere categorial i-a facilitat descoperirea unor structuri noi şi un conţinut diferenţial care depăşeşte datele simţurilor, potenţialul de receptare analizatorie, chiar şi raţională a sensibilului, fiind perceput ca perathic, determinat de limita sensibilităţii structurii materiei receptoare a fiinţei umane. Toate acestea, pentru a identifica în cadrul existenţial al misterului proprietăţile esenţiale şi legăturile cele mai generale ale obiectelor şi proceselor realităţii obiective în devenirea spaţial-temporală, într-un paralelism sau interferenţă materială cu spiritul în forme pure sau în ipostazele respingerii duale ori triale, pe intervalul de la misterul abisal universal, cardinal,  la totul posibil.
          În cognoscibilul categorial trebuie reţinut, din conceptul blagian, faptul că toate categoriile naturii sensibile ori abisale sunt operante asupra simţurilor şi îşi au geneza într-o inteligenţă individuală, dar nu sunt acoperite în totalitate de potenţialul de receptare limitată a simţurilor individuale, fiind deci subiective.
         Interpretându-l pe Kant, Lucian Blaga se detaşează de acesta asupra conceptului de cunoaştere raţională imediată  şi susţine intuitiv căobiectivitatea categoriilor abisale s-ar putea evidenţia doar printr-un miracol sau ca produse pure ale divinităţii, zămislite şi semănate direct în spiritul uman.  Kant consideră conceptele categoriale ca fiind “apriori” şi funcţii inerente ale intelegenţei umane, le distribuie “subiectivitate” şi, apoi, “ necesitate” şi “ generalitate”, pe când la Lucian Blaga le consideră imperiul ontologicului, al existenţialului universal, al microcosmosului intraparticular şi extraparticular care transcende şi rămân în continuare ca neinvestigate, puterea de receptare a concretului prin sensibil fiind limitatăîn mister. De aceea , determinarea unor noi principii şi elemente de genezărămâne pentru cunoaştere doar o ipoteză ce nu poate fi încă demonstrată, decât numai intuită.
     Intuiţiile realizate, astfel, poartă amprenta aleatoriului, rezultat al unor  raţionamente silogistice prin completarea de valenţe libere în structurile neuronale umane şi realizarea unor selecţii de inducţie în cortexul imaginarşi de reflectare extrapolare cosmică a unor termeni în ecuaţia universalului, deducerea prin relaţionare a adevărului genezei universale din necunoscutele apriori ale limbajelor metafizice luciferic-abisale.
      Dar conceptul categorial de cunoaştere pentru Blaga este şi expresia apercepţiilor transcendentale induse în forma organizată a eului gânditor cu posibilităţi de desfinire şi de desmărginire a conştiinţei în devenire, cu tendinţa de depăşire a limitelor cunoaşterii... De la acest nivel de investigare, în fond kantian, pornea şi Hegel în elaborarea idealismului obiectiv, a dialecticii categoriale de cunoaştere pozitivă, pentru care nu s-a ferit să uzeze de reacţiile antinomiilor existenţiale cu inducerea combustiilor entropice ale unor categorii de genul: substanţă, câmp bioelectric, magnetic şi spiritual, energie, precum şi de surprinderea acestora în rivalitatea cosmică duală, antinomică, ori în formele lor de coabitare şi de susţinere în magnetismul mişcării relative a spiritului generalizat în materie, făcând astfel înţeleasă funcţia, auzit şi urmărit îndeaproape motorul mişcării diacronice şi sincronice a universalului, în sens scientist-pozitivist, dar neluînd în calcul limitele structural fenomenologice ale peratologicului.
      În studiile întreprinse asupra celor două tipuri de cunoaştere, filosoful accentuează propensiv discontinuitatea cunoaşterii în orizontul lumii sensibile pentru deschiderea obiectuală a orizontului misterului, în vederea revelării acestuia în climaxul spaţialităţii gradientice şi ondulatorii, în variabilitatea polifactorială a misterului. Se realizează hiatusuri, discontinuul autoconservării, ca urmare a abordării directe a lumii sensibileşi a relevării ei prin seria de plăsmuiri teoretice, rol al fizicalismului şi al scientismului neopozitivist, ideatici noetico-ontice promovate de B. Russel, L. Wittgenstein, R. Carnap, H. Reichenbach, A. Ayer şi de funcţionaliştii fenomenologi contemporani în actul cunoaşterii.
      Lucian Blaga sesizează sensibilul ca fiind pentru ştiinţă ”numai un prag de pe care se încearcă salturi în mister şi nu singura realitate”, aşa cum sunt prezentate fenomenologic obiectele cunoaşterii, ca simple aparenţe de pozitivismul pur al lui Mach, ori de neopozitivismul şi ficţionismul lui Waihinger. Ştiinţa este, după filosoful român, rezultatul unui  < proces infinit al gândirii “posteriori” care, prin etape gnozice categoriale, procedează(…) evoluţionist, spre constituirea unui dat problematic >.  Acesta este şi conceptul şcolii lui Heinrich Rikert, de la Baden şi conceptual argumentativ al Şcolii lui H. Cohen, de orientare logico-formală, de la Marburg în teoria cunoaşterii istorice, concept de care uzeazăfilosoful român atunci când abordează analitic cel de-al doilea tip de cunoaştere, abisal-luciferic, reuşind astfel să separe cele două orizonturi ale cunoaşterii şi să disocieze  sincretismul relativ pronunţat, al cunoaşterii categoriale de tip kantian.  Acel “ dat problematic” este “ indeterminatul” infinit depărtat sau infinit apropiat, a cărei determinare este tocmai ţinta infinită a procesului de gândire conceptuală iar, în acest proces, categoriile abisale inconştiente apar ca o necesitate dialectică, istorică(Sc de la Baden), modelează plăsmuirile ştiinţifice, problematicul cunoaşterii adevărului prin elementele aletheice, încercându-se nu mai puţin şi disocierea obiectelor, ajungerea evolutivă la părţile ascunse ale acestora, la desfinirea fiinţialăparmenidică şi la revelarea posibilă a misterelor, la determinarea indeterminatului. Ori, pentru fundamentarea categorială a acestui tip de cunoaştere şi pentru determinarea coordonatelor spaţiale a părţilor ascunse ale obiectelor se acţionează , desigur, asupra câmpului de forţă al misteruluiui.
       Lucian Blaga a proiectat şi a construit, astfel, pe baza studiilor categoriale întreprinse de Kant, a idealismului hegelian revolut- dialectic şi a studiilor categoriale de concept elaborate de Ernst Mach şi de Friedrich Nietzsche, precum si pe baza atomismului logic husserlian, un sistem de cunoaştere referenţiat la sensibilul conştientizat, culturalizat  şi la  abisalul imaginar stilistic,  singular ori interferat, în fond quadrat, cu totul original.
          Pentru stabilirea tipurilor de cunoaştere, Lucian Blaga s-a folosit şi de observaţiile lui Haeckel privind cunoaşterea relativă a concretului material şi spiritual, de cazuistica fenomenologică, de studiile teleologice pragmatice lamarkiene şi de evoluţionismul darwinian, teorii pe baza cărora s-a elaborat legea fundamentală a biogeneticii formulată de Haeckel , lege conform căreia “ ontogeneza este scurta recapitulare a filogenezei “. Astfel, folosindu-se de osatura coordonatelor geologice , paleontologice, fenomenologice şi biologic-pragmatice, ca recuzită filosofică, marele gânditor român a realizat serii de raporturi categoriale şi a determinat stilistic reperele marilor sale construcţii ontologice, în principiu dialectice, cu  propensiuni în matricea stilistică variabilă a misterelor.
           În fundamentarea acestui sistem, Lucian Blaga ţine să precizeze în nenumărate rânduri că ştiinţa cunoaşterii determină liniile de forţă ale câmpului stilistic în coordonate categoriale sensibile şi abisale, o interpretare în plan metafizic a cunoaşterii  care depăşeşte simpla analizălogică–metodologică şi epistemologică a conceptelor categoriale clasice. Aici se va referi, în principal, la categoriile ontice de unicitate - personalizare , multiplicitate, substanţă, cauzalitate spontană şi instituită, la discontinuu, diferenţial, apoi la spaţiu şi timp, gravitaţie şi mişcare, în formele lor unice - holistice, duale în plan dialectic şi triale în spaţialitatea trinităţii, forme diferite care  crează posibilitatea de obiectualizare şi de depăşire a câmpului categorial sensibil, pentru a conduce la orizontul spiritual psihologic freudian evolutiv, al misterelor, construit pe coordonate abisale, la dimensiuni transcendente axiologic-divine, cu disponibilităţi umane ascendente, de sustentare în planul anabazic stilistic-abisal al cunoaşterii.
         Prin această teorie , superioară teoriei cunoaşterii kantiene , uzând de procedeele de deducţie, inducţie şi intuiţie, promovate de neopozitiviştii neokantieni scientişti, Lucian Blaga, fiind exponenţial, cu siguanţă, un referenţial ideatic al acestora, se rup liniile de forţă principale ale câmpului stilistic şi se deschid hiatusuri spre descifrarea cripticului abisal – aparent. Plăsmuirile teoretice ale filosofului au reuşit să penetreze adânc problematica cunoaşterii în spaţii cu perspectiva unor revelaţii mult înafara lumii sensibile, spre entelechia formelor şi infailibilului raţional divin. 
     Receptarea eclatantă a modurilor existenţiale şi a structurilor categoriale ale celor două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică sub imperiul magiei stilistice, studiile sale logico-analitice elaborate, superioare altor epistemologii ontologice şi utilizarea categoriilor stilistice pentru modelarea, direcţionarea şi amplificarea angajării spiritului uman în imaginarul revelării misterelor, conferă lui Lucian Blaga dreptul de originalitate a sistemului .



Studiu publicat în anul 1992, în volumul de eseuri intitulat “Despre neînceput”, Editura Hermann , Sibiu.   Apărut şi în revista de cultură“Interferenţe”, nr. 5, iulie 1998,  Gheorghe Apetroae, Sibiu

marți, 11 iulie 2017

Literatura științifică. Fitocenologia... Gheorghe Apetroae, Sibiu

Ştiinţa: Fitocenologia, Gheorghe Apetroae , Sibiu
 FITOCENOLOGIA  PAJIŞTILOR  PERMANENTE  DIN  AREALUL
 GEOBOTANIC “ VL. TILIŞCUŢEI – DL. CĂŢĂNAŞ – VL. CERNAVODĂ – VL. ORLATULUI – DL. ŞCORUŞEŢU - CRINŢ “  
Sinteză asupra tipologiilor de habitat pratologic.  Sibiu, 10 iunie, 2000
                                                                                           
                                                                        Dr. ing. Gheorghe  Apetroae - Sibiu

Consideraţii de ordin general

  Caracterizarea tipologică a habitatelor pratologice  se realizează în strânsă corelaţie cu structura topologică a scoarţei terestre, factorii umani zoonomici şi factorii climatici zonali. Variabilitatea  litologică, orientarea culmilor şi depresiunilor, nivelul altitudinal, de climax al precipitaţiilor şi cel gradientic termic au influenţat diferit procesul de formare a solurilor, care în areal se prezintă mult diferenţiate structural. Diversitatea solurilor a cauzat o variabilitate semnificativă a variaţiunilor vegetale- arboricole şi erbacee în areal.
  1. Covorul vegetal şi relaţia cu factorii ecologici din areal
Covorul vegetal aparţine etajelor altitudinale: depresionar, colinar-piemontan şi montan, dintr-un areal floristic de 100 km pătraţi, pe axisul depresiunilor Sălişte-Sibiu şi a munţilor Cibin, joşi şi mijlocii, pe care sunt dispuse topologic subetajele de specii lemnose şi erbacee cu condiția de dominante şi codominante. Pe fundalul acestor subetaje de vegetaţie primară, sub forma de brâie neregulate se interpun areale fitocenotice secundare cu accente de influenţă antropică. Acestea s-au format după defrişarea masivă a pădurilor, fiind constituite din fitocenoze de pajişti secundare din fitocenozele primare (relicte), care mai continuă să populeze doar biotopurile hidromorfe.
   Comparând asociaţiile identificate pe baza elementelor fitocenozelor furnizate de releveele floristice din fiecare staţiune fitocenotică, în  arealul geobotanic studiat în cadrul tezei de doctorat, precum şi pe baza indicatorilor biologici, ecologici şi economici, ca  o verificare a tipologiilor pratologice rezultate pe baza studiului floristic prezent, s-a realizat încadrarea ,din punct de vedere geografic-stratigrafic, edafic-floristic şi biotopic-antropic a fitocenozelor într-o schemă specifică zonei.
   Datele obţinute din studiul fundamental al arealului floristic sunt descrise în comunicarea “Caracterizarea din punct de vedere floristic a pajiştilor permanente din depresiunile Sălişte-Sibiu şi din munţii Cibinului, joşi şi mijlocii, 1998”. Această caracterizare s-a efectuat prin realizarea de relevee prin metoda geobotanică pe itinerar în 41 de staţiuni fitocenotice, corespunzătoare celor 41 biotipuri principale, identificate în areal. Pentru a concluziona asupra rezultatelor cartării  tipologice  floristice, se relevă, mai jos, zonalitatea vegetaţiei, pe subzone şi etaje. Se identifică în arealul cercetat următoarele etaje::
¤ 1. Arealul depresionar al pădurilor, zonă constituită de subetajul (subzona) pădurilor de stejar, cuprins în climaxul altitudinal: 473-550 m.
¤  2. Arealul perimontan al zonei pădurilor, zonă constituită de subetajul (subzona) pădurilor de stejar şi fag şi vegetaţie erbacee secundară, cuprins gradientic între altitudinile de 550-700 m.
¤  3. Arealul zonei montane joase, zonă constituită de etajul (subzona) pădurilor de fag de munte (Fagus silvatica) şi al vegetaţiei erbacee secundare specifice, cuprins între altitudinile de 700-1000 (1100) m.
¤ 4.  Arealul zonei montane mediu-joase, zonă constituită de etajul (subzona) pădurilor de fag şi răşinoase (Fagus silvatica, Picea excelsa, Abies alba) şi vegetaţiei secundare,cuprins între altitudinile: 1100-1250 m.
¤  5.Arealul zonei montane medii, zonă constituită de etajul - subzona pădurilor de molid (Picea excelsa) şi vegetaţia erbacee secundară, cuprinsă între altitudinile de 1250-1417 m.
Se dezvoltă, în continuare, etajarea vegetaţiei primare şi secundare pe areale:

1. ETAJAREA VEGETAŢIEI DIN ZONA DEPRESIONARĂ SĂLIŞTE-SIBIU.

  1.1. Arealul  fitocenozelor de stejărete şi gorunete (Quercetum robur herborum), situate la altitudini între 473 - 550 (600) m, formate aricetic din speciile Quercus robur, Quercus petraea şi în subsidiar: Carpinus betulus, Ulmus foliaceea, Tilia tometosa, Acer campestre, Fraxinus excelsior ş.a. (Pădurea Bărcu Roşu,Săliște).
      Din punct de vedere al vegetaţiei erbacee secundare, pe terasele depresiunii predomină speciile Agrostis capillaris, Festuca pratensis, Andropogan ischaemum, Poa pratensis, Lolium perenne, Dactylis glomerata, iar în zona luncilor frecventează speciile Agrostis alba, Arrhenatherum elatius, Anthoxanthum odoratum, Festuca sulcata, Alopecurus pratensis, Holcus lanatus. În zonele cu exces de umiditate, din lunci şi terase, sunt frecvente speciile hidrofile: Carex sp., Ranunculus sp., Phragmites communis, Juncus efusus, Tifa latifolia ş.a.
Pe baza releveelor floristice, în staţiunile fitocenotice 1, 2, 3, 4, 12, 13, 14, relevate în cartogramele floristice, anexate la teza de doctorat, s-au determinat următoarele tipuri de pajişti:
         Tipul: Agrostideta capillaris – Festucetum rupicole (pajişti de iarba câmpului cu păiuş sulcat);
         Tipul: Agrostideta capillaris collina, facies: Agrostideta capillaris – Festucetosum heterophylae (pajişti de iarba câmpului);
         Tipul: Juncetum effusae et conglomerate (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă);
         Tipul: Arrhenathereto – Triseteta flavescentis –facies: Arrhenatheretum elatioses typicum (pajişti de ovăscior);
         Tipul: Phragmitetum australis – Typhetum latifolie (pajişti de mlaştini).

   1.2. Arealul perimontan al zonelor pădurilor – subetajul (subzona) pădurilor de stejar şi fag şi vegetaţia ierboasă secundară, cuprins între altitudinile de 550-700 m, de tipul Querceto – Fagetum asperulosum.
        La altitudinile cuprinse între 550-700 m se întind pădurile de stejar, în amestec cu gorunul şi fagul, în toată zona periferică nordică a Munţilor Cibin, reprezentate tipologic prin asociaţiile de  Querceto – Tilietum fagetosa – caricetosum, în arealele cu expoziţie sudică şi în treimea superioară a versanţilor cu alte expoziţii - Dealul Furcilor ( Puşcaru - Soroceanu E., 1966) şi de asociaţii în amestec cu carpenul, de tipul: Quercetum cerris - sessiliflorae carpinietosum (Puşcaru - Soroceanu E.,1966), situate în biotopuri mai umede, de la baza pantelor şi pe versanţii nordici. Şi într-un caz şi în celălalt, alături de fag şi stejar, în areal de facies piemontan, participă Carpinus betulus, Tilia tomentosa, Fraxinus excelsior, Acer campestre, Betula verucosa ş.a.
       În locul gorunetelor de diverse compoziţii, în acest subetaj platourile şi jumătăţile superioare ale versanţilor sunt ocupate într-o bună parte de păiuş sulcat, în asociaţii de tipul Agrostideto capillaris-Festucetum sulcatae (rupicole) E. M. Cs – Kaptalan, 1962, 1964, şi care sunt exploatate în majoritatea cazurilor ca păşuni, în timp ce la baza teraselor, pe terasele depresionare şi în luncile înalte ale râurilor s-au instalat fâneţe de păiuş, iarba câmpului şi firuţă.
       Tot în acest subetaj, pantele abrupte, pietroase, cu expoziţie sudică sunt populate de pajişti xerofile, în general degradate prin păşunat şi slab instalate din cauza proceselor de diluviere, denudare coluvială şi proluvială, în condiţiile pantelor excesive şi regimului de precipitaţii abundent ( Dl. Căţănaş, Dl. Furcilor ş.a.).

      Concluzii: În pajiştile permanente încheiate ale acestui subetaj, studiul floristic stațional relevă prezența și frecvența în  predominanță a speciilor de Agrostis capillaris, Festuca sulcata, Festuca pseudoovina şi Festuca pratensis.
     Ca asociaţii ierboase secundare întâlnim codominanţa speciilor Agrostis capillaris, Festuca pseudoovina, Festuca sulcata, Festuca rubra, Anthoxanthum odoratum şi Tymus sp. în asociere cu specile: Cynosurus cristatus, Nardus stricta, Taraxacum ofiicinale, Euphorbia cyparisias, Centaurea jacea ş.a., în asociaţii de tipul:
      Tipul: Agrostis capillaris collina, facies: Agrostideto capillaris – Festucetosum heterophylae (pajişti de iarba câmpului);
      Tipul: Botriochloetum ischaemi (pajişti de bărboasă);
      Tipul: Juncetum effusae et conglomerate (pajişti de pipirig, iarba câmpului şi izmă, localizate în microdepresiunile acestui areal ).

     1.3. Arealul zonei montane joase, zonă constituită din etajul (subzona) pădurilor de fag de munte (Fagus silvatica) şi a vegetaţiei ierboase secundare, specifice, cuprinsă între altitudinile de 700 -1000 m. Făgetele predomină partea centrală altitudinală a arealului situat pe colinarul pericarpatic nordic al Munţilor Cibin, formând făgete pure, de tipul Făgetum rubrosum montanum, facies: Fagetum caricetosum, pe expoziţiile nordice, şi de facies: Fagetum festucetosum (Puşcaru-Soroceanu E., 1960) pe celelalte expoziţii.
      Spre limita superioară a acestui subetaj, al fagului, care sustenează gradientic până la altitudinea de 1100 m din areal, determinate de expoziţia nordică a versanţilor, se întâlnesc păduri masive de fag în amestec cu bradul, de tipul: Piceto - Fagetum oxalidosum normale, de facies: Piceto - Fageto oxalidosum, pe expoziţiile nordice şi de facies: Piceto - Fageto luzuletosum, pe celelalte expoziţii. În acest subetaj, defrişarea făgetelor şi a făgetelor în amestec, au dus la instalarea pajiştilor de Festuca rubra de tipul: Festucetum rubrae – Agrostidetum capillaris (Horv, 1951), prin intermediul unor serii dinamice, incluzând şi buruienişurile înalte de pădure. Aceste pajişti, cu tipurile fitocenotice: Festuceto - Agrostideta montana - facies: Festuceto (rubrae) - Agrostideto capillaris festucetosum; Agrostideto - Cynosurethum monatnae- facies Agrostideto capillaris - Cynosurethum cristati; facies: Agrostideto capillaris - Nardetosum stricta montana; facies: Agrostideto capillaris - Festucetosum rubrae submonatanum şi tipul de fitocenoză Agrostideto montana- facies: Agrostideto capillaris - Leguminosum submontanum; subfacies: Agrostideto capillaris-Genistum Tinctorie et sagitalis montanum sunt utilizate în cea mai mare parte fâneţe de o coasă şi constituie baza furajeră a zootehniei tradiţionale  în zonele de relief colinar şi submontan ale localităţilor Sălişte, Tilişca - parţial, Vale, Galeş, Sibiel, Fântânele şi Orlat - parţial. Dar menţinerea acestor pajişti la tipologia actuală este condiţionată de întreţinerea acestora şi de exploatarea anuală prin cosit şi păşunat raţional. Se semnalează, totuşi, abandonarea multora dintre fâneţe şi scăderea presiunii păşunatului în această zonă, aspect care se manifestă pe 30-40 % din suprafeţele de pajişti ale cestui subetaj. Această situaţie conduce, în condiţiile unor ani cu precipitaţii abundente, cu procese de hidroliză și acidifiere a stratului edafic accentuate, la instalarea în codominanță a speciilor de Nardus stricta, Deschampria cespitosa, Carex pallescens, Luzula pilosa, Oxalis acetoseella ş.a., precum şi a vegetaţiei forestiere primare (exemplu pajiştile de la Fântâna Mărului, Dosul Orlatului, Dosul Şurilor ş.a.). Buruienişurile de ţolul lupului (Clinopodio - pteridietum, Dihor, 1975) sunt indicatori ai acestui tip de evoluţie.
        Fitocenozele din acest etaj forestier, se remarcă în releveele floristice , în biotipurile staţionale 6, 19, 29, 21, 22, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 31, 39, 40, 41 înserate în cadrul tezei de doctorat, 1999. Releveele, unul sau mai multe într-un areal, certifică speciile indicatoare, dimensiunile fenologice, creşterea, abundenţa, frecvenţa, prezenţa-constanţa,dominant,  factori care determină structura şi dinamica fiecărei cenoze din areal.
      
    1.4. Arealul zonei montane mediu-joase, zonă constituită din etajul (subzona) pădurilor de fag şi foioase (Fagus silvatica, Picea excelsa, Abies alba) şi al vegetaţiei secundare, cuprins între altitudinile de 1100-1250 m. Fitocenozele din acest areal, denumit şi subetajul nemoral al pădurilor de fag şi răşinoase, au în compoziţie, alături de speciile Fagus silvatica, Picea excelsa, Abies alba şi speciile lemnoase, precum: Ulmus montana, Acer pseudoplatanus, Betula verrucosa, Corylus avellana, formând pajişti de tipul: Piceto abieto - Fagetum et foliota compozite.
    Speciile erbacee ale acestui etaj floristic sunt reprezentate de Festuca rubra fallax, Agrostis capillaris, Nardus stricta, Poa nemoralis, Poa violacea, Deschampsia caespitosa, iar în zonele cu exces de umiditate sunt reprezentate de speciile Carex, Juncus ş.a. Asociaţiile acestui subetaj sunt de tipurile: Festuco - Agrostideto capillaris montana - subfacies: Festuceto rubrae, tipul: Agrostideto capillaris deschampsietosum cespitasae; tipul Festuca - Agrostideto capillaris montana - facies: Festuco (rubrae) - Agrostidetum capillaris montana - subfacies: Festuceto (rubrae)- Agrostidetum capillaris nardetosum, tipul Festuca (rubrae)-Agrostideto capillaris montana - facies: Festuceto (rubrae) – Agrostideto - luguminosurum montanum; subfacies: Festuceto rubrae - Agrostideto capillaris trifolietosum pratense et repens. Faciesurile tipologice pratologice au fost identificate prin releveele floristice din tipurile staţionale 30, 32, 33, 37 şi 38 relevate în cadrul tezei de doctorat, 1999.
    Se observă, în acest etaj floristic, înlocuirea speciilor de Agrostis capillaris şi Festuca rubra fallax ş.a., urmare a exploatării iraţionale şi acidifierii solului acestor pajişti cu Nardus stricta (Violo declinatae - Nardetum ), pâlcuri de afinişuri (Campanula abietinae - Vaccinietum, Arsene, 1998) şi tufişuri scunde de ienupăr (Campanula abietinae şi Juniperetum, Arsene, 1998), cu o biodiversitate specifică scăzută.
      
 1.5. Arealul zonei montane medii, zonă constituită de etajul (subzona) pădurilor de molid (Picea excelsa) şi vegetaţia ierboasă secundară, cuprins între altitudinile de 1250-1417 m, denumit şi subetajul boreal al pădurilor de conifere, reprezentat tipologic de molidişuri, secondate de Acer pseudoplatanus, Sorbus aucuparia, Poplus tremula şi mai rar de Abies alba, Fagus silvatica şi Betula verucosa, de tipul Picetum oxalidosum normale montanum, de facies: Picetum pseudooxalidetosum, pe soluri scheletice cu expoziţie N şi de facies: Picetum luzuletosum, pe celelalte expoziţii.
       Faciesurile protocenotice sunt determinate de frecvenţa mai mare a speciilor Nardus stricta şi Festuca rubra fallax, în detrimentul speciei Agrostis capillaris, potrivit relevărilor floristice în biotipurile staţionale 34, 35 şi 36, şi se identifică prin asociaţiile de tipul Festuca rubra fallax - facies: Nardetum stricta - Festucetosum rubrae montanum, facies: Nardetum diversiherbosum montanum şi tipul Deschampsieta caespitosae, facies: Deschampsieta caespitosae nardetosum strictae. Această evoluţie compoziţională dinamică, determinată de exploatarea parţială şi iraţională a pajiştilor din subetaj (Crinţ, Tomntic, Poeniţa Cacovei, Dl. Bănceştilor, Poeniţa Orlatului), şi de acidifierea pronunţată a solului, a condus la instalarea asociaţiei de tipul: Deschampsieta cespitosa-Carpaticum, de facies: Deschampsieta caespitosa nardetosum stricte (II S 36).
     
    2.Alte asociaţii de pajişti (fitocenoze: azonale, intrazonale şi alte microfitocenoze)
Vegetaţia azonală  şi intrazonală este reprezentată în primul rând de zăvoaiele de Alnus glutinosa (Sibiel, sub Cetate), instalate pe soluri criptospodice, în fitocenoze de tipul: Stellario nemori - Alnetum glutinosae (Kastner, 1938, Lohm, 1957), însoţite de buruienişuri înalte de Telekio speciose - Petasitetum albae (Beldie, 1967),  G. Arsene, 1998. În locul acestor buruienişuri înalte, dacă se reduce vegetaţia de Alnus sp., în locul pajiştilor de Agrostis stalonifera se instalează pajişti de tipul Rorripo sylvestri - Agrostidetum stolonifere (Moor, 1958, Ober et Müller, 1961,  G. Arsene, 1998), sau  păşuni degradate prin păşunatul excesiv, de tipul Junco - Mentetum longifoliae (Lohm, 1953). Astfel de staţiuni, în depresiuni cu exces de umiditate şi pe pante domoale, cu izvoare de suprafaţă (Dosul Cetăţii-Sibiel), pâlcurile de Molinia coerules (Peucedano - molinietum, Boscaiu, 1965) formează pajişti înalte, împânzite de buruienişuri, de Filipendula ulmaria, sau de pâlcuri de Betula pendula.
   Ca tipuri de microfitocenoze, în întregul areal cercetat, în cadrul tipurilor de asociaţii zonale, s-au identificat:- tipul Poeta bulbosae - facies: Poetum bulbosae- Mixtum compositum;- tipul: Cynodonteta - Agropyreta repentis, faciesul Agropyretum repentis et diversi herbosum;- tipul: Thero herbeta - facies: Polygonatum bistortae - cirxetosum oleraceae;
- tipul: Cirsieto - Symphietum officinale;- tipul Geranieto pratensis - veronicetum longifolie;- tipul: Poetum palunstris - Pramitetum communis;- tipul: Calamagrostetum pseudophragmites - Typhetum angustifolia;- tipul: Caraicetum elate - Juncetum effusae et conglomerate; tipul:- Equisetetum palustre; tipul: Phragmites australis;- tipul: Typhoides arundinacea; tipul: Deschampsia caespitosa - Juncus effusus;- tipul: Geranium sanguineum;- tipul: Asplenieto (rupestris) - Campanuletum carpatica;- tipul: Peoto (minoris)- Achilleetum schurii;- tipul: Aconietum repellas;- tipul: Veratretum albae – montanum;- tipul: Urticetam dioici - montanum;- tipul: Holcetum irnatae;- tipul: Agrostidetum albae; tipul: Calamagrostetum arundinacea altimontanum.
    Aceste tipuri ocupă suprafeţe relativ mici şi sunt determinate în special de presiunea antropică (culturi, fertilizări excesive, păşunat excesiv,ruderalizare, etc…. ) cât şi de factorii ecologici specifici biotipurilor hidromorfe, acide, bazice, de degradarea terenurilor şi de prezenţa unor complexe de soluri, cu influenţe fitocenotice specifice, în condiţiile de variabilitate ecotopologică pe axisul altitudinal-climatic, funcţie de regimul termic şi de volumul de precipitaţii  anual şi pe perioade fitofenologice.

BIBLIOGRAFIE
ANGHEL GH., RĂVĂRUŢ M., TURCU GH., 1971 – Geobotanica, Editura Ceres, Bucureşti.
ANGHEL Gh., NEACŞU MARCELA VASU ALEXANDRA, 1982 – Etajarea vegetaţiei ierboase în Munţii Cibinului, (Munţii Cindrel).A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Braşov, vol VIII, Bucureşti.
APETROAE  Gh. , - Caracterizarea din punct de vedere floristic a pajiştilor permanente din depresiunea Sălişte - Sibiu şi din munţii Cibinului joşi şi mijlocii, Comunicări ştiinţifice, USAMV Bucureşti, teza de doctorat, 1998.
ARSENE G., GABRIEL, 1998 – Studiul ecologic şi fitocenologic al vegetaţiei ierboase de pajişti din Munţii Poiana Ruscă, Teză de doctorat, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină veterinară a Banatului, Timişoara.
BĂRBULESCU C., BURCEA P., 1971 – Determinator pentru flora pajiştilor, Editura “Ceres”, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., MOTCĂ GH., 1983 – Păşunile munţilor înalţi, Editura Ceres, Bucureşti.
BĂRBULESCU C., MOTCĂ GH., 1987 – Pajiştile de deal din România, Editura “Ceres”, Bucureşti.
BELDIE AL., CHIRIŢĂ C., 1962 – Flora indicatoare din pădurile noastre, Editura agrosilvică, Bucureşti.
BELDIE AL., DIHORU GH., 1968 – Comunicări de Botanică, vol VI, Societatea de Ştiinţe Biologice, Bucureşti.
BRAUN-BLANQUET I., – Pflanzensozilogie,III,Aufl.Springer,Verlag,Wien,New-York.
BURCEA P., 1965 – Cercetări asupra fâneţelor naturale dintre râul Cibin şi râul Dobra (Raionul Sibiu), Teză de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
CARDAŞOL V., 1985 – Studiul pajiştilor din Carpaţi prezent şi viitor, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. X, Bucureşti.
CHIPER CONSTANTIN, CARDAŞOL V., RAZEC I., MOTCĂ GH., 1986 – Utilizarea modelelor matematice de optimizare şi prognoza fertilizării pajiştilor permanente, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
CHIRIŢĂ D., TUFESCU V., BELDIE AL., CEUCA G., HARING P., STĂNESCU V., TOMA G., TONESCU AURORA, VLAD I., 1964 – Fundamentele naturalistice şi metodologice ale tipologiei şi cartării staţionale forestiere, Editura Academiei R.P.R.
ELLENBERG H., 1974 – Indicator values of vascular plants in Central Europe, Verlag Erich Goltze K.G.D., Gottingen.
EMBERGER L., GODRON M., DAGET P., LONG G., SAUVAGE C., Le FLOCH E., WAQUANT I., POISSONET I., 1968 – Code pour le relèvé méthodique de la vegetation e du milien, Editions du C.N.R.S., Paris.
GEGOUT I. C., HOULLIER F., 1993 – Aport de l’analyse factorielle des correspondances sur variables instrumentalles en typologie des stations; illustration sur la plaine de la Lanterne (Hante Saone), Revue Française des Forêts, XVL, 5, p. 539-548.
GEHU I. M., 1986 – Des complexes de grupements vegetaux à la phytosociologie paysagère contemporaine,Informatore Botanica Italiano, 18.
IVAN DOINA, 1979 – Fitocenologia şi vegetaţia R.S.R., Editura didactică, Bucureşti.
KERGUELEN M., 1963 – Posibilite de detecsion de climat homolog par de metod floristic, Anal des l’Amelioration de Plant, Institut National des la recherc. Agronomic, Paris.
KERQUELEN M., 1960 – Quelques aspects de la fertilisation des prairies temporaries, Revae de “Forrages” nr.3.
KOVACS J., ATTILA, 1979 – Indicatorii biologici, ecologici şi economici ai florei pajiştilor, A.S.A.S., S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, Bucureşti.
LAUER C., 1974 – Studiul geobotanic şi tipologic al pajiştilor din zona Carasova a Carstului bănăţean, Rezumat al tezei de doctorat, I.A.N.B., Bucureşti.
LĂPUŞAN A., NIEDERMAIER K., VASIU V., SAMOILĂ Z., POPOVICI D., POP M., ŞERBAN V., VINEŞ, VL., LANER C., CARDAŞOL V., CIUBOTARU C., SLUSANSCHI M., DANILIUC D., CHIRIAC A., STÂNGĂ N., 1975 – Aplicarea amendamentelor şi a îngrăşămintelor pe pajiştile naturale şi semănate din R.S.R., A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Braşov, vol. I, Bucureşti.
LONG G. – Diagnostic phyto-écologique et ammenagement du territoire,Toma, I., Principe generaux et méthodes, Editions Masson et Cie Paris.
MARUŞCA T., 1977 – Influenţa modului de folosire, fertilizare şi amendare asupra pajiştilor dominate de specia Nardus stricta L., din zona de deal, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P., vol. II, Bucureşti.
MARUŞCA T., 1998 – Studii asupra gradienţilor ecologici şi economici din spaţiul carpatic românesc. Conferinţa naţională de comunicări ştiinţifice a Societăţii Inginerilor Agronomi din România (S.I.A.R.), Sibiu.
MILES D.G., GRIFFITH G. AP., WALTERS R.S.K., 1964 – Variation in the chemical composition of four grasses, Rep.Welsh.Pl.Breed.Sn.pp. 110-114.
MOTCĂ GH., BĂRBULESCU C., OPREA GEORGETA, 1986 – Influenţa fertilizării de lungă durată asupra pajiştilor de Agrostis fenuis, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
MOTCĂ GH., OANCEA I., GEAMĂN LIDIA-IVONA, 1994 – Pajiştile României, Tipologie şi tehnologie, Editura Tehnică Agricolă, Bucureşti.
MOŢOC M. ŞI COLECTIVUL, 1975 – Eroziunea solului şi metode de combatere, Editura “Ceres”, Bucureşti.
MUELLER-DOMBOIS D., ELLEMBERG H., 1974- - Aims and Methods of Vegetation Ecology, Jhon Willey & Sons, New-York-London-Sydney-Toronto.
NEACŞU MARCELA, DRAGU I., TUCRA I., CARDAŞOL V., VASIU ALEXANDRA, DULVARA EUFROSINA, TUDOR ANA, 1986 – Caracterizarea câmpurilor experimentale în pajişti în cadrul grupelor de tipuri de pajişti din R.S.R., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
NIEDERMAIER K. –  Productivitatea pajiştilor dintre Râul Mare şi Valea Sadului (munţii Cibinului), Teză de doctorat, I.A.N.B.,1960, Bucureşti.
OBREJANU G., 1948 – Evoluţia structurii biologice a pajiştilor naturale din Transilvania, Cluj.
ODUM E. P., 1971 – Fundamentals of Ecology, W.B. Saunders Company, Philadelphia-London-Toronto.
PASCOVSCHI S., LEANDRU V., 1958 – Tipuri de pădure din R.P.R., Editura Agro-silvică, Bucureşti.
POISSONET P., POISSONET Y., 1969 – Edute comparée de diverses méthodes d’analyse de la végétation des formations herbacées denses et permanentes, C.E.P.E. Montpellier.
POPA C., 1977 – Biologia solului, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti.
POP M., 1980 – Probleme actuale şi de perspectivă privind cercetările în domeniul culturii pajiştilor din R.S.R., A.S.A.S., S.C.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, Casa Agronomului, Braşov.
POPOVICI D., CIUBOTARIU C., RUSAN N., DAVIDESCU G., DĂSCĂLESCU D., ŞTEFAN N., VIŢELARIU CRISTINA, 1980 – Potenţialul de producţie al pajiştilor de Agrostis tenuis cu Festuca rubra, în condiţiile fertilizării  diferenţiate de durată, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, vol. VI, Bucureşti.
POSEA GRIGORIE ŞI COLABORATORII, 1986 – Geografia de la A la Z, dicţionar de termeni  geografici, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
PRODAN  I., 1939 – Flora pentru determinarea şi descrierea plantelor ce cresc în România, vol. II, Fitogeografia României, Ed. III, Cluj.
PRODAN  I., BUIA AL., 1966 – Flora mică ilustrată a României, ediţia a V-a, Editura Agro-silvică, Bucureşti.
PUIA I., BĂRBULESCU C., KLEMM HEINKE, SORAN V., 1980 – Caracterizarea şi bonitarea pajiştilor, A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, Braşov.
PUIA I., ERDELYI ST., PAZMANY D., ROTARU I., 1996 – Îndrumător pentru determinarea unor specii din pajişti după organele vegetative, ediţia a VI-a, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj-Napoca.
PURCELIAN ST. – Cercetări tipologice de sinteză asupra tipurilor fundamentale de pădure din România, I.C.F., Centrul de documentare tehnică pentru economia forestieră.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA ŞI COLABORATORII, 1960 – Contribuţii la metode şi tehnica de inventariere şi cartarea topologică l scară mare a pajiştilor naturale de munte cu aplicarea la comuna Harghita, Raionul Ciuc, Analele I.C.A.R., seria B, vol. XXVIII.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA ŞI COL., 1960 – Păşunile şi fâneţele din R.P. Română,Studii geobotanic şi agroproductiv, Ed. Academică R.P.R.
PUŞCARU-SOROCEANU E. ŞI COLABORATORII, 1961 – Aerofotograma aplicată la studiul şi cartarea pajiştilor naturale de dealuri şi coline din sud-estul R.P.R., Natura, seria Biologie, nr.6.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA, POPOVA-CUCU A., 1966 – Geobotanica, Metode de cercetare a vegetaţiei cu aplicaţii pe teritoriul  R.S.R., Editura ştiinţifică, Bucureşti.
PUŞCARU-SOROCEANU EVDOCHIA, 1969 – S.S.B.,Comunicări de geobotanică, vol XI, Bucureşti.
RAMADE F., 1993 – Dictionnaire Encyclopedique de l’Ecologie et des Sciences de l’Environnement, Ediscience International.
RĂVĂRUŢ M., ANGHEL GH., 1967 – Botanică,Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.
RESMERIŢĂ I. ŞI TEXTER D., 1954 – Cercetări asupra acumulării de substanţă organică şi minerală în sol. sub influenţa dezvoltării ierburilor perene. Studii şi cercetări ştiinţifice, Academia R.P.R., Filiala Cluj, nr.1-2.
REŞMERIŢĂ I., SPIECHEZ Z., 1963 – Măsuri practice de conservarea solului  pe păşuni, Editura Agro-silvică, Bucureşti.
ROŞCA D. – Contribuţii la studiul asociaţiei Festucetum Valesiacae din Moldova, Rezumat al tezei de doctorat, Institutul Agronomic, Iaşi.
SAFTA I. ŞI COLECTIVUL., 1979 – Pajiştile din Banat, Red. de prop. tehnice agricole, Bucureşti.
SAMOILĂ Z., 1960 – Contribuţii  la studiul geobotanic şi al stării de producţie a pajiştilor naturale din regiunea Hunedoara, Studii şi cercetări-biologice-ştiinţe agricole, VII,1-2.
SAMOILĂ Z. A., GÂRDA T., CONTREA A., 1963 – Rezultate experimentale privind transformarea asociaţiei de Nardus stricta L. prin măsuri agrotehnice de suprafaţă şi de refacere radicală, Studii şi cercetări de biologie, Seria Biologie vegetală, 3, IV, p. 411-420.
SAMOILĂ Z., SAFTA I., GRIGORE S., POPA T., LAUER C., TEACI D., CRIŞAN I., COSTE I., ARVAT N., OLTEANU D., CRISTOI I., 1979 – Pajiştile din Banat – Sporirea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii lor, Redacţia de propagandă tehnică agricolă, Bucureşti.
SANDA V., POPESCU A., DOLTU M., 1980 – Cenotaxonomia şi caracterizarea grupelor vegetale în România, Muzeul Brukenthal, Ştiinţe naturale, Studii şi comunicări,Supliment,24, Sibiu.
SĂULESCU N. A., SĂULESCU N., 1967 – Câmpul de experienţă, Ediţia a doua, Editura agrosilvică, Bucureşti.
SCHMITT A., 1978 – Aport des méthodes numeriques à l’établissement de synthèses phytosociologiques régionales, application aux forêts du Jura, Documents phytosociologiques, N.S., II, J, Cramer.
SIMONNEANU P., 1980 – Demonstication et Phytosociologie, Séminaire de Phytosociogie appliquée-Indici biocenotiques, E.E.Metz, 28-29 mars 1980.
SIMTEA N., MARUSCA T., ŞERBAN V., 1972 – Ameliorarea pajiştilor în Elveţia, Editura “Ceres”, Bucureşti.
SMITH L. R., 1977 – Elements of Ecology and Field Biology. Harper and Row Publishers, New-York, Hagerstown, San Francisco, London.
SOCEAVA V. S., 1957 – Probleme geobotanice în lumina şcolii geobotanice ruse, Analele româno-sovietice, Bucureşti.
SOHNEIDER-BINDER E., 1976 – Caracterizareaa generală a vegetaţiei Depresiunii Sibiului şi a dealurilor marginale, Muzeul Brukenthal, Studii şi comunicări, Ştiinţe naturale, 20.
SPEDDING C. R. W., 1971 – Grassland Ecology, Clarendon Press, Oxford..
STATOV GH., BURLACU I., ŢURCA T., PÎRLEA T., NEACŞU MARCELA, MIHAI GH., FAUR SABINA, 1986 – Valoarea nutritivă a principalelor tipuri de pajişti naturale din zona colinară a Podişului Transilvaniei, A.S.A.S., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI
STĂNESCU V., 1973 – Tipologia pădurilor-“Silvicultura”, Editura “Ceres”, Bucureşti.
STÂNGĂ V.,  ŞERBĂNESCU IULIANA, BLĂNARU V., 1963 – Solurile de pajişti din munţii Cibinului, Analele I.C.C.A., Secţia Pedologie, vol. XXXI, 1963.
ŞTEFANIC G., 1968 – Influenţa amendamentelor şi îngrăşămintelor asupra microflorei din rizosfera plantelor. Teză de doctorat, Institutul Agronomic Bucureşti.
TEACI D., 1970 – Bonitarea terenurilor agricole, Editura “Ceres”, Bucureşti.
TOMA M., 1976 – Cercetări asupra florei şi vegetaţiei din depresiunea Dornelor (jud. Suceava),Teză de doctorat, Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca.
TOMBALL P., MERIAUX I., 1980 – Contribution à une méthode propre à inventorier, évaluer et hiérarchises les sites naturels à l’échelle regionale et nationale. Seminaire de Phytosociologie appliquée-Indices biocoenotiques, I.E.E. Metz, 28-29 mars 1980.
TUCRA I., KOVACS A., CARDAŞOL V., NEACŞU MARCELA, 1980 – Caracterizarea şi bonitarea pajiştilor, A.Ş.A.S., Lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov, Braşov.
TUCRA I. ŞI COLABORATORII, 1984 – Aspecte ale tipizării pajiştilor din R.S.R., Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Braşov, vol. IX, Bucureşti.
TUCRA I., NEACŞU MARCELA, 1985 – Aspecte privind caracterizarea, cartarea şi bonitarea pajiştilor permanente (naturale),Lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. X, Bucureşti.
TUCRA I., KOVACS A., ROŞU C., CIUBOTARU C., CHIFU T., NEACŞU MARCELA, BĂRBULESCU C., CARDASOL V., POPOVICI D., SIMTEA N., MOTCĂ GH., DRAGU I.,      SPIRESCU M., 1987 – Principalele tipuri de pajişti din R. S. România, A.S.A.S., I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. XI, Bucureşti.
TUTIN C. T., (RED,COORD.), 1964-1980 – Flora Europa (I-V),Cambridge.
VERTES F., 1988 – Role diagnostic de la phitosociologie pour une évalution scientifique de la valeur pastorale d’un territoire, in Coll. Phyto-Sociologie et conservation de la nature, Strasbourg, Berlin-Stuttgard.
WHITTAKER R. H., 1975 – Communities and EcosystemS. Mac Millan Publishing Co.,Inc.New-York.


BIBLIOGRAFIE:

Anghel, Gh., Neacşu, Marcela, Vasu Alexandra (1982), Etajarea vegetaţiei ierboase din Munţii Cibinului (Munţii Cindrel), Lucr. ştiinţifice, Inst. Cerc. Prod. Cult. Pajiştilor. Măgurele-Braşov, X.
Anghel, Gh., Cardosol, V., Neacşu, Marcela, Ţucra, I., Vasu, Alexandra (1985), Pajiştile din Munţii Cindrel, Lucr. şt. ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov, vol. X, Bucureşti.   
Anghel, Gh., Niedermaier, K., Burcea, P., Stângă, N. şi Şerbănescu, Iuliana (1965), Studiul şi cartarea păşunilor din corpul Crinţ - Munţii Cibinului, Comunicări de botanică, vol. III.
Anghel, Gh., Răvănuţ, M., Turcu, Gh. (1971), Geobotanica, Editura Ceres, Bucureşti.
Apetroae, Gh. (2000), Studiul geobotanic şi economic al pajiştilor permanente situate între râul Orlat şi Valea Tilişcuţei, Teză de doctorat. U.S.A.M.V. Bucureşti.
Apetroae, Gh. (2000), Universul geografic, economic şi cultural -     spiritual al Mărginimii Sibiului, Sesiunea de comunicări ASTRA, Secţiunea a V-a, Istorie-geografie. Făgăraş, 2000.
Apetroae, Gh. (2002), Tipologia şi sindinamica fitocenozelor în arealul geobotanic Valea Orlatului – Valea Cernavodă – Scoruşeţu Crinţ, Societatea Inginerilor Agronomi din România (S.I.A.R.). Studii şi cercetări ştiinţifice, vol. III.
Badea, L., Conea, I., Bozovici, Şt. (1985), Cadrul antropogeografic, în vol. Mărginenii Sibiului, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Bălăceanu, V. (1970), Condiţiile naturale şi solurile Depresiunii Sibiului, Studii tehnico-economice. C, 17, St. pedol., VII, Inst. Geologic.
Bărbulescu, C., Motcă, Gh. (1987), Păşunile munţilor înalţi, Editura Ceres.
Beldie, Al., Chiriţă, C. (1962), Flora indicatoare din păşunile noastre, Editura agrosilvică, Bucureşti.
Berciu, D. (1950), Despre apariţia şi dezvoltarea patriarhatului pe teritoriul R.P.R., St. cerc. ist. veche, I, 2.
Bucur, C. (1978), Invarianţă şi variabilitate în păstoritul tradiţional (Despre momentul, cauzele şi caracterul transhumanţei pastorale a românilor). An. Muz. Etnogr. Transilvaniei, X.
Bucur, N. (1963), Câteva principii şi legi în pedologie şi geografia solurilor, Analele ştiinţifice. Univ. Al. I. Cuza, Iaşi, Secţiunea IIb.
Burcea, Paul, Apetroae, Gh. (1998), Caracterizarea din punct de vedere ecologic şi floristic a principalelor pajişti permanente situate între Orlat şi Valea Tilişcuţei, judeţul Sibiu, S.I.A.R., Studii şi cercetări ştiinţifice, volumul II.
Buza, M. (1974), Consideraţii istorico-geografice asupra populaţiei şi aşezărilor de la marginea Munţilor Cindrel, St. cerc. geol., geofiz., geogr., Geografie, XX, I.
Buza, M., Fesci, Simona (1972), Studii geoecologice ale etajelor alpin şi subalpin din Munţii Cindrel, St. Cerc. geol., geofiz., geogr., Geografie, XIX, 1.
Buza, M., Fesci, Simona (1973), Condiţiile ecologice şi unele aspecte geografice ale păstoritului în Munţii Cindrel, St. cerc. geol., geofiz., geogr., Geografie, XX, 2
Buza, M. (1979), Structura geosistemelor din Munţii Cindrel, St. cerc. geol., geofiz., geogr., Geografie, XXVI.
Buza, M. (1995), Mărturii etno-istorice şi aspecte antropogeografice oglindite în toponimia Munţilor Cindrelului, St. cerc. etnologie, IX, Sibiu.
Buza, M., Fesci, Simona (1985), Munţii Cindrel, Edit. Sport-Turism, Bucureşti.
Cardosol, V., Daniliuc, D. (1979), Contribuţii la punerea în valoare a pajiştilor din Munţii Cibin, Lucr. şt. ale I.S.C.C.P. Măgurele-Braşov, vol. V.
Cernescu, N. (1959), Seriile trofice ale tipurilor genetice de sol din zona forestieră, Bucureşti.
Chiriţă, D.C., Păunescu, C., Teacă, D. (1963), Solurile României, Editura agro-silvică, Bucureşti.
Ciulache, S. (1997), Clima Depresiunii Sibiului, Edit. Univ. Bucureşti.
Codarcea-Desilla, Marcela (1964), Consideraţii asupra stratigrafiei, genezei şi structurii formaţiunilor cristalofiliene din Carpaţii Meridionali Centrali, An. Com. Stat. Geol., XXXIVI.
Cristea, V. (1993), Curs de fitocenologie, Univ. „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
Decei, A. (1939-1942), Cetatea Salgo de la Sibiel, An. Inst. Naţ., VIII.
Doniţă, N., Leandru, V., Puşcaru-Soroceanu, E. (1960), Harta geobotanică a României, Editura Academiei, Bucureşti.
Drăgulescu, C. (1996), Ariile naturale protejate din judeţul Sibiu, Edit. Constant, Sibiu.
Fesci, Simona (1975), Aspecte ale florei şi vegetaţiei zonei alpine a Munţilor Cindrel, Stud. Com., Muz. Brukenthal, 19
Fesci, Simona, Buza, M. (1972), Studiul geoecologic al rezervaţiilor din circurile glaciare ale Munţilor Cindrel şi Şureanu, Ocrotirea naturii, 18, 2.
Florea, N., Munteanu, I. (2003), Sistemul român de taxonomie a solurilor (SRTS), Editura ESTFALIA, Bucureşti.
Haşeganu, I. (1941), Mărginenii în viaţa economică a Transilvaniei şi a Vechiului Regat, Braşov.
Ionescu, Simona, Fesci, Simona (1972), Observaţii cu privire la entomofauna din zona alpină a Munţilor Cibin, St. cerc. biol., Zoologie, 24, 4.
Irimie, C. (1956), Pivele şi vâltorile din Mărginimea Sibiului şi de pe Valea Sebeşului, St. com., Muz. Brukenthal.
Martonne, Emm. De (1900), Recherches sur la periode glaciaire dans les Karpathes Meridionales, Bul. Soc. Sci., Bucarest, IX.
Maruşca , Teodor, Studii asupra gradienţilor ecologici şi economici din spaţiul carpatic românesc, I.C.P.C.P. Braşov, 1998, Societatea Inginerilor Agronomi din România (S.I.A.R.), Studii şi cercetări ştiinţifice, vol, II.
Maruşca, T. (1995), Gradientica ecologică – baza strategiilor de dezvoltare durabilă în zona montană. A VI-a Conferinţă Naţională de ecologie, Arad.
Mihăilescu, V. (1960), Monografia geografică a R.P.R., vol.I, Geografia fizică, Edit. Academiei R.P.R.
Morariu, T. (1974), Modificarea geosistemelor din zonele muntioase înalte carpatice prin activitatea antropică, Lucr. dimpozionului „Ecosistemele naturale şi evoluţia lor în raport cu impactul uman”, Academia Română, Filiala Cluj.
Moţoc, M. şi col. (1975), Eroziunea solului şi metode de combatere, Editura „Ceres”, Bucureşti.
Munteanu, I. (1896), Monografia economică-culturală a comunei Gura Râului, Sibiu.
Niculescu, Gh. (1969), Relieful glaciar din Munţii Şureanu şi Cindrel, St. cerc. geol., geofiz., geogr., Geografie, XVI, 1.
Niedermaier, K. (1969), Vegetaţia căldărilor glaciare din Munţii Cibinului, Ocrot. Nat., 9, 1.
Nistor, N., Marinescu-Frăsinei, M.N. (1990), Sibiul şi ţinutul în lumina istoriei, Edit. Dacia, Cluj-Napoca.
Pascovschi, S., Leandru, V. (1958), Tipuri de pădure din R.P.R., Edit. Agrosilvică, Bucureşti.
Pârvu, I. şi col. (1980), Ecosistemele din România, Editura „Ceres”, Bucureşti.
Pop, E. (1960), Mlaştinile de turbă din R.P.R., Editura Academiei, Bucureşti.
Posea, Grigorie şi col. (1986), Geografia de la A la Z, dicţionar de termeni geografici, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Rusu, Mariana, Rotar, I., Prică, Fl., Sima, N., Câteva consideraţii privind păstoritul în Munţii Cindrel, (1998). Societatea Inginerilor Agronomi din România (S.I.A.R.), Studii şi cerc. st., vol.II.
Săulea, Emilia (1967), Geologie istorică, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.
Sârcu, T. (1971), Geografia fizică a R.S.R., Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.
Simu, R. (1895), Monografia comunei Orlat, Sibiu.
Soceava, V.B. (1975), Geosistemele: concept, căi şi clasificare, St. cerc. geol., geofiz., geogr., Geografie, XXII.
Someşan, L. (1942), Rolul factorilor geografici în aşezarea şi în viaţa ecomică a satelor din Depresiunea Sibiului, Rev. Geogr. rom., IV, 3.
Stănescu, V. (1973), Tipologia pădurilor „Silvicultura”, Edit. „Ceres”, Bucureşti.
Stângă, N., Şerbănescu, Iuliana, Blănaru, V. (1963), Solurile de pe pajişti din Munţii Cibinului, Analele secţ. pedol., Inst. Agron. „N. Bălcescu”, XXXI.

Stoica, D., Buiuc, M., Borza, Doina (1972-a). Le climat de la station climatique de Păltiniş situee dans les Monts Cibin, Lucr. celei de-a V-a Conf. Meteo. Carpat., Bucureşti, 1971.