luni, 17 aprilie 2017

Literatura: La castelul din Levant; G.A.S.


LA CASTELUL DIN LEVANT  
Gheorghe Apetroae Sibiu

Din port, plecând  cu soarele
în braţe strâns,
pe umerii săi largi,
cu cerul levantin,
urca pe scara-naltă-n arce de recif ,
nerăbdător  a-şi revedea castelul,
El, prinţul Cristofor,
uimit de fluorinele verduri
de pe aleile cu oglindire-n cer,
cu  rodii și magnolii zăpezite-n flori
ce îi curta misterul...!


Cu aripile –ntinse peste necuprins
îl însoţea în dans, din cheiul vechi,
Lilith,
și-l îndrăgea-n păcatul ei,
Ursita:
răspunsul lui era numai turcoazul 
fiecărui val,
cu dor aprins de Porto Santo…,
de-ntoarcere la largul egean…!

În urmă-i, valuri năvăleau pe chei,
scăldând faleza –n boraciu cinabru
și undele în spume,
unduind în vele -
columbele  stropeau azurul
cu soarele l-apus…,
și-n turmalinul stelei,
dansa turcoazul viu al mării
cu adamitul cris al zării…!
era tot cerul în prasen cuprins
și-al lui castel pe stânci,
curtat de briza serii!...

În jur, livezi de rodii rodosii
batute-n salbe-mbălsămau
calea-i în fire de absint
sub grelele lor ramuri -
- prinţese îi erau, în flori plângeau,
în mersu-l lui gândit,
magnolii, drumul i-l ningea…
… corolele valsau cu dorul prințului,
iubirea mare a Felippei
rămasă-n Porto Santo-n chin
în dorul prințului, visând
la andaluze nesfârșite zări
și la-ntristate princiare zodii! …



În troienirea urnelor de crini,
pe-alei de taină, unduind lumini
scruta El, prinţul
azurul de pe înălțimi,
și, cuprins de Eros,
în apriga-i vâltoare,
castelu-i alb cu fresce siderale
și ziduri vechi în travertin
cu axinii portale
în cristă,  princiara-i cale …!

Curteni slujeau castelul cu onor
şi-l însoţeau acum supuși pe prinţ,
pe Cristofor ,
de cum urca pe scări,
cel mistuit-bolnav
de dor și de neîmplinit amor,
spre turnul marilor fiori,
acolo unde îi sporea în rău, ursita,
doruri mai mari de larg
şi dorul de Felippa …!

Din turnul prins de cer, columbele
vegheau la salba de culori
ce îmbrăcau castelul princiar…,
… cuprinsul nins de rodii
și împânzit de parfumate roze 
ce  irizau necontenit
în zecile de crome
îmbălsămând castelul,
veşmântul levantin al mării -
al prinţulului cel iubitor  de stele-
frânt de dorința revederii
și de-al Felippei dor,

crescut în El, din Ea, întru magia  serii…!

sâmbătă, 15 aprilie 2017

Literatura: La timpul și locul lui Labis; Gheorghe Apetroae, Sibiu



LA  TIMPUL  ȘI  LOCUL  LUI  LABIȘ…
Gheorghe Apetroae, Sibiu          

Era atunci când  zeii, pe codrii Suhei  împărați,
cu fagi își cuvântau simțiri din înfoşnirea frunzei...
izvoarele Naiadelor cântau la adăpatul ciutei,
iar stele  galopau peste păduri cu surlele de vânt
și-n pajiştile de -anatas, cu glas  de ne-nceput…!

De-atunci, prin veri  se tot preling  din creste,
în luminări de dor șiroi pe-alama feţelor agreste,
sudorile cu iz de vâsc şi mosc în mări de cetini
cu șuvoirea unei lumi cuprinsă de beții stelare -
din destrămarea norilor în duh cu inelări barbare…

Copil era și-avea ochi-n lazurul pietrelor încinse
în ametistul cris-prasen  din despicarea stâncii,
și-al Stânișoarei miez vulcanic  reaprins  în astre,
dansând cu el în munții Suhei cărările  în arce
de-n toarcere cu har în cerul din fuiorul Parcei ..!

Era tot El, pe Suha, la obârşii și-nfrățit cu sfinxii,
cu brazii retezați de vânt , Vălenii din răscruce,
în lungi și –n repezi prăvăliri cu irizări năluce…
zăcea de fiecăre brad condus de o țapină spre uluce
la poala muntelui pietros,  sub Taliana Cruce …!

Păşea în văl de corindon cu soarele-n  amiezi,
din Obcini, răscolind în liniști , iubirile himerice  
de flăcări  îngerii, a le-mpărți-n  Mălini, buchete 
spre retrezirea  plaiului înalt, însângerând în creste
stelare trepte abisale-n vidul tăinuitei vetre…!

Pe locul lui cuprins de cer, știi să-l urmezi și-acum
hoinar prin lunca de mălini cu înroiri de fluturi
s-admiri juneţea-n  joc cu rit în veșnicia de culori-
și locul lui cel sfânt cântat  de-al cerului sobor,
la stea de mag , slujind orfeic, altarului cibilic …!




marți, 11 aprilie 2017

Literatura: Prințul Cristofor; Gheorghe Apetroae, Sibiu.

PRINȚUL CRISTOFOR (Columb)
Gheorghe Apetroae


De unde-i el? ... E fiu de Albisola -
ţinut sub cer azur, de – ntinderi portocale?!
Cândva, trecând pe străzi, la Boliasco,
se prezenta cu „Prinţul de Chiavara”-
unui ţinut exotic, pururea în soare...

Mulţi îl ştiau că e din neam regal,
urmaş ales al regelui din Quinto…!
chiar şi Savona şi –l dorea al ei
şi-i declara pretura, viţa princiară!
deşi...unii ziceau că l –au văzut copil,
trăgând din sfârcul ţâţei unei bone din Piadeloo...!

Dar el, ajuns, în ani, de Eldorado rege,
n-ar recunoaşte alt paradis al vieţii
decât Genova însorind - un mare port italic...
acolo unde adăstau, cum călătoresc stele,
galere mari şi lunge caravele....,
de unde-i tatăl său de fapt, Domenico Columbo...

De acolo, el scruta cu mintea-i agera, întinsul
atras, ca porumbelul  blând de cântecele marii,
de voci sirene reci la ţărmuri egeene,
corabii călărind pe valurile zării – și
 înspumând în vise,
îl fericeau  pe Crist….  cărări orientale...

Aşa porni pe mare, prinţul spre Levant
cu stelele din bolți ce-i cuvântară drumul
mânat de crezul unei noi Veneţii,
lăsând Genovei dorul de lagună
şi soarele italic, răscolind în ţărmuri
pelagicul nisip închis în scoica vieţii...

Fălticeni, 10.08.1963


Literatura: Glasul clipei; Gheorghe Apetroae, Sibiu

GLASUL CLIPEI 
Gheorghe Apetroae , Sibiu

Vărsând clepsidra umbrei crude
în vid  mundan, stelar din fire,
pe boltă-n  Pollux irizezi   
între mister şi  geana clipei
cu începutul altor vieți…
și-n  joc zeiesc, te dăruieşti,
un meteor să cazi din  Gemeni…,
... petreci cu Luna în izvorul
stelei limone - n  rătăcire,
și-i smulgi apusu-n prăbușire
din gheara clipei de nerost...!

La cer, slujind, toarta-i desprinzi,
să cazi cu El, în El,  nesigur
prinzi clipa cuibărită-n  înger,
din al lui suflet, ca să bei
gena de zbor - sânge de zeu,
iar El , din tine: gratitudini…!
cu El,  tot  îţi repeţi trecutul-
şi porţi cu grijă ne-nceputul,
al stelelor ce-ți plâng pe umeri
cu glas magnetic în oricând...!

bolnav, dar întărit de gânduri ,
corăbier cu vis barbar, aluneci
pe largul frământat de slavă,
te-mbeţi  cu  valul  înspumat,
sorbind licoarea zării caste
din cupa trecerii sihastre…:
ambrozii slobode, vii flăcări
din sânii clipei desfrânate! ...

Cerni des lumini prin năluciri,
să scapi de clipe- necunoaşteri,
iar din  implozii adori umbre…
le joci ritmat, brâncind un suflet…
… îi cerţi destinul, i-l renegi,
iubindu-te mereu cu-absurdul
din slove, tainele-ţi  trăind,  
în faţa clipei, chip himeric...!

te - alinţi când ştii că-i poţi fi idol,
la cea ce lesne,  hoinărind
prin haos  calea-ţi luminând
de braţul ei mai strâns te  prinzi,
ca gândul ei vorbit să-l sfâşii,
când ţipă-n vifor, să o pierzi…,
la agonii, psalmi vii  îi cânţi,
sporindu-i simţul prin săruturi!...

De- aceea,  retrezită-n  chinuri,
cât  geme  clipa-n  Ea, ea-n tine,
o resfinţeşti cu flăcări vii…,
…din rozii sâni ispite-i slobozi…
pulsând în Ea în alte ritmuri
pe care cânţi...  seraf,  şi roze,
poeţilor le- oferi tot clipa, 
și stânci le-mparţi,  înmugurind
din ne-nceput, tot începutul!...

sâmbătă, 8 aprilie 2017

Literatura: Pe stânci , la Palos; Gheorghe Apetroae, Sibiu

PE STÂNCILA PALOS

Christopher-s Song on the cliffs at Palos -
 Gheorghe Apetroae, Sibiu

Pe când crisele-i coapse le dezgolea

abisinic şi ai ei nuri îi frământa

dezlănţuit cu întregul ocean,

cu glasul aprins, El, Cristofor

îi şoptirile inimii, o privea princiar:


- Felippa mea frumoasă, dorită,

plină de farmec şi sfioasă-n cuvânt,

tu m-ai renăscut şi vindecat în Levant

cu surîsul pur și cu al tău sărut...!

Chinul meu, în rostul tău s-a stins,

și m-ai reîmplinit...,

nuntind cu tine în marele palat,

la Palos,

Veneră, pe stânci ţi-am jurat

credinţa neţărmurită,

cum marmurei albe, valul din larg...


Ea îl privea zeu al luminii şi mării,

cunună de irişi albaştri

îi puse pe frunte,

și clipele-i erau acum împărţite

în numai plăceri şi-n fiori,

uitând de lungi nopţi de nelinişti,

de zilele grele de mari aşteptări...


Erau acum împreună, acoperiţi de lauri şi roze

şi legănaţi de un madeiric ocean,

la Palos, în castelul pe stânci,

în destrămarea freneticelor valuri

 amorul lor primea peceţi stelare,

cum Luna pe larg, rangul regal...

Fericirea ei era iarăşi a lui,

era a lor..., ... ca-ntr-un vis ireal...!

Literatura: Să înveți, fă-ți timp; Gheorghe Apetr0ae, Sibiu

SĂ ÎNVEȚI,  FĂ-ȚI TIMP
Gheorghe Apetroae, Sibiu

Să-nveţi s-ajungi din nou supusul,
în straja neputinţei pus,
un îngeresc păstor al turnului sedus
de-o  stea, înlăcrimând apusul
în ne-mpliniri, căzut…  ecou…

Cu-n  tâlc, acum, lui să-i zâmbești
și să-l primeşti în razele-i de- atunci…
să-l uiţi în tine să-l înveţi
să re-nflorească –n prund un crin
pe seara vieții, sângerând
de brat cu diafanul astru…!

Fă-ți timp să-nveţi cum să iubeşti,
cum s-aromezi cu focul stelei
pe un pold cu îngeri travertini
un cer căzut în pâinea verii,
cu miezul zilei mai carnal…!

Să-nveţi cum s-o dezbraci de rele
gând, rătăcind prin oase drepte
şi-n lanul plin de maci albaştri,
de cercul crucii, umbra-i răstignind…

Fă-ți timp s-o reaprinzi  pe boltă
și glasul flăcării  să-i stingi
în zborul grav de fluturi albi,
s- o- nveţi  să-și crescă-n al tău vid
magnetic, din fluidul vieții,
lumina firii argilii… !
G.A.S.




Literatura: Vrăjit de trecere; Gheorghe Apetroae, Sibiu


VRĂJIT  DE  TRECERE
Gheorghe Apetroae, Sibiu

Cum totul nu-i decât  secunda revărsare
a cerului căzut, în joc de trecere,
în crâncenă, magnetica vâltoare,
gemea însângerând în facerile vii
şi apa limpede-n bulboane
sub roţi milerice  de car stellar-
fluide căile, în inelări barbare...

Și flori se ofileau de mângâieri aprinse,
plângeau - râzând  bătute ierburi grase
sub trecerea ecvestrelor copite
spre exilarea lacrimilor  reci
cu şiroirile-n dureri, cântând,
pe faţa libertăţii fiecărei clipe !…

Din trecere, să-ţi fi oprit părinţii,
cu glasul orfic,  de binecuvântare,
îți închinai  în ei cu gândul rugăciunii
la liniștirile-n trezii,  străbunii,
din somnul lor adânc, pe tăinuita Vale!

Te bucurai de semnele prunciei,
lăsate-n ea, spre-nsufleţirea sorții…
…și-ţi  pregăteai,  în loc de  rai,
plecări de taină în sfințire- triste,
în zborul  de rostire - a morţii
cu chip  aprins de dor…, condor
cu  aripile-ntinse  de … ispite !
G.A.S.




vineri, 7 aprilie 2017

Literatura: De atunci; Gheorghe Apetroae,Sibiu.


De atunci - Ever since

Efebul, mai mult în transă, în pauzele alburne
ascultai cum susura arhetipal izvoarele anotimpurilor
de povarnișul căutarilor rastignite, sângerand
prin fiecare rază - cântecele astrelor,
mai întâi în zambile, apoi în crini și trandafiri ...

De atunci, tot cobori pe lunci stelele
și le păstorești în portocaliul de sânziene,
cochetând cu certarețul Eol ...

De atunci,  batjocorești cugetul adânc al stâncilor
prăbușite în pârâul pe care l-ai coborât deseori
în stihuri cu ritmuri din ele cioplite
și le stropești cu amintirile ploilor de aprilie...

De atunci,  asculți simfoniile albe ale zefirului
cu melodica uverturii despre neînceput
în bemolii gravi ai cerului,  pe care i-ai îngropat
alături de trilurile ciocârliei, împreună cu primăverile
și de grindina verii i-ai dezgropat
de sub albaștrii trandafiri rămași înfloriți
în copilaria simbolurilor: așteptarile în cei adormiți...

De atunci,  te iubești cu obiceiurile și aberațiile…,
te bucuri de timpul himeric, de tine, fară habar...

 G.A.S.

duminică, 2 aprilie 2017

Literatura: Mariaj în Levant; Gheorghe Apetroae, Sibiu.

CÂNTECUL LUI CRISTOFOR
MARIAJ ÎN LEVANT
Gheorghe Apetroae, Sibiu

La revărsarea Lunei pline
în turnul falnic de cristal,
nuntirea grabnic începuse …
dorinţele -şi uneau rebele,
selenice-n prelung sărut…
El, Cristofor, prinț, ea , Felippa,
de-mbrăţişări, în ei, aprinşi
roze-și muşcau din roze buze…!
Sărutul lor: un cer în fulger
ritmat de corul andaluz ...!

… pe creştet, prinţul i-aşternea
Felippei, marea diademă
de amintiri, șirag stelar -
văl de bocard: adâncul bolţii-
filonu-i sfânt: valul seraf..,
… zei palatini cântau pe clape
pianic valsul crin al apei
şi clopote ritmau în larg
cu glasul mării, nemurirea -
semnul păgânei răzvrătiri…!

El, de cântari sfinte - aprins
trăia-n iubirea cu Felippa…,
… din mare-i înfloreau smaraldic
sâni alunii- un cer albastru
şi coapse-țărmul abisal…!
… pe braţe- o trece în săruturi
sub arcele de bolţi, spre rai
rob, ei, și-ntr-un ceresc alai,
irişi în flăcări ard azurul
cu-al duhului mir princiar...!

Din raze, dar de nuntă-n scrin:
surâsul ei și al lui zâmbet,
pagane vreri îi ispitesc
cuvintele luminii : șoapte,
el, ei, ea, lui, dar și le-oferă..!
în dezmierdări, ea îl apucă
uşor, saturnian de mijloc…
fiorii ritmului din cântec,
în print înviorează- apusul,
spre-a răsări stele pe larg ..!

Iar în vulcanicii ei munţi,
pe dansul sânilor zglobii,
de vii simţiri și-nfiorări
din marile plăceri, în val,
nuntea cu ei… marea-n Levant !…
Din volumul ” Fulgerând tăcerea”, ciclul ” Cântecul lui Cristofor

joi, 30 martie 2017

Literatura: Măcinând tainele, Gheorghe Apetroae, Sibiu

MĂCINÂND  TAINELE
Gheorghe Apetroae, Sibiu
 Soarele, trudind la cer, ningea mărunt
cu fulgi de flori și sincere lumini
spre-a risipi secundele în repezii torenţi-  
zăpezile  din poala lunga-iernii…,
nunteau troienele - zâne pe văi-
pulsând în mit izvoarele din stele…
erai un vis atunci, al binecuv­ântării :
răsfăț în simț solar cu torțe de-nviere..!

Și nabuia-n fantsme ceru-n el căzut
în lunci fluorine de mălini în plâns
cu ploi căzute reci pe ultimul april…
o zare în prasen și norii grei
în herghelii mușcau din undele lumini…,
atunci melisele-n altarele de flori
se-opreau din zbor la liturghii selene…!

Priveai puhoaiele cum pline de furii,
purtau prinosul  sevei primăverii:
molizii doborâţi de vânt în stei,
amirosind  a crud, a cetini și rășini,
a sufletului vale-mbălsămând-o...!
Tu îi trăgeai nebun cu cangea din șuvoi
și îi purtai rotunzi pe umerii copili
spre - albastrele lacustre locuri…!

Spre-acolo unde plopi piramidali
își pendulau paterne, limbile de jar
și fluierau în tremolul secundei,
de salbele de- amenţi se ușurau,
pe când Naiadele izvoarelor cântau,
neştiind că-i mort, zeului Pan…!
Acolo,  păsările-ntoarse din alt cer
își odihneau pe aripi triste zările…!

Printre cireşii de pe luncă îmbrăcați
în giulgiuri crise lungi și largi…,
în straiul lor, și tu, cu fire de absint
sfidai în alergări chemările materne…, 
adulmecai  în  ziuă urma stelei
ascunsă –n  zorii reci și hyacinți
retrași din firea lor cu apele-n furtuni,
sub mal și-ncuibăriți cu şerpii…!

Iar munții ancherii pe boltă leagănați
de îngerii lazuri ai fulgerelor sfinte
sub muchea Pleșului căzuți,
scăpau  l-amiezi  de sub blestemul ceței,
și plumbul umbrei ți-l da vieții…!
…mai lesne - acum s- oprești din plâns
timpul urât, taina să-i măcini
cu crezul cristic în mormânt…!