duminică, 29 aprilie 2012

Literatura, Fulgerând tăcerea, Gheorghe Apetroae - Sibiu

FULGERÂND TĂCEREA - REVEDEREA  DIN  ZORI
Gheorghe Apetroae- Sibiu

 
  
 LA  PORT  ARTHUR
 
Aici, din resturi argilii, o fire blue de cer încins
în suflul primăverii, plasmă din adânc desprinsă
eşti prund cu sângerări în vreri: chip de nisip  
ce creşti în duh, duh bolţii, granatic în cuvânt...
s-aduni din ploi de flori, balsamul greu de  mir,
sedus de jumătăţi de corn magnetice - n de-lir,
încercuit de-un gând involt, zvâcnind în bobociri
de îngeri cu lumini în aripi pe cerul în citrin!....
Ca să răsari din el, al lui şi-n sine-n re-găsiri
pe- algare mări  geode, colindător de stele,
în valuri crise-malachii, plimbi rozele re-bele...
Eşti rege pe columbe, pe  griji şi pe  mistere!..
Ţi-alegi, în schimb, simţirile în Thule, alte arce
din vieţile de aştri-n zori cu re- trăiri în Parce,
în mistice asceze, verşi razele, un râu de lacrimi!...
De suferi, stânci îţi cresc din cruce şi din datini,
un crin alb cu balsam, să i - l  oferi bacantei
virilă-n simţăminte mari şi în iubiri cu patimi !....
Speranţa noii dimineţi  zăgăzuită - n Sfinx,
din ce-s smeriri, să le înalţi, o rugă  la  părinţi,
în tot ce sapi adânc, să dai  de stele, de senin,
cu raze, re-nflorind  trăiri, în recile iatacuri...
De trecere, să scapi, re-izvodeşti în firi icoane...
le- aşezi : pe fruntea Lunii, mălinii coroane,
şi-n scrin femeiei uceniţă..Monah, cu chip de pelerin,
dintr-un gheţar norveg-spre Ron, pe-o glacială cale,
în pripăşiri de demoni, sub vălmăşii de-azur,
apostol crist devii şi-o strajă Ofeliei barbare,
s-o cânţi, ca şi Rimbaud, uimit de Port Arthur!...







sâmbătă, 21 aprilie 2012

Literatura, Meditaţie la catafal...Mircea Ivănescu , Gheorghe Apetroae Sibiu




De la scriitorul Mircea Ivănescu, un rămas bun...  Gheorghe Apetroae  - Sibiu





       Legătura de  suflet şi materială cu tine, Mircea Ivănescu, are , acum,  în faţa catafalcului în care stai condamnat de instanţele entropice ale Universalului stâlp de trup luminat de - spiritualizat, dimensiuni cosmice!... Peste nimic, s-a prăbuşit din cerul andaluz şi citrin al frumosului şi al astralului Sibiu , pentru a se înălţa în loc şi a-i opri prăbuşirea în neantul clipei şi pentru totdeauna, încă o fiinţă. Este aceasta una dintre stelele, unice în  strălucire pe cerul literaturii şi spiritualităţii româneşti, mereu în căutările dedalice, cum cele ale unui Ulise homeric. Este scriitorul european şi traductologul anglicist Mircea Ivănescu, sufletul blând , adânc şi înalt auctorial, astral în simţiri şi în silogisme ţesute din ironii anecdotice, spre dezalienarea adâncurilor din cu-vânt cu jocuri de esenţe spirituale sublimate în crome anatase tremole. 
       Aşadar, atât de jos, fiind şi atât de apăsat de procesiunea ta de înhumare, cred că tu, Mircea Ivănescu, poţi lesne să atingi, cu lumina livrescului tău, toate traveele şi colţurile cerului , locurile veşniciei tale, în chip divin, de serafim cu aripi în amplieri apoteosice  creatoare de lumină prometeică, iniţiatică, largi cât cerul. Eşti  tu acum, acea umbră a unei fiinţe mult iubită de noi, de cei care te-au cunoscut, dintre care mulţi ţi-au fost discipoli şi au exultat în lumina ta mereu curgătoare în revărsări solare şi acum plecată  cu tine , după o altă stea pe vesperale văi, pentru a se pierde în înălţimile cu voie divină, ori pe câmpiile vide ale unui cer hăruit cu harul flacării tale, cu al tău nemărginit lăuntric transubstanţializat în el pentru eternitate!.. Că sufletul tău şi-a căpătat insolitul din vieţile înalte james - joyceiene şi poundiene, pe care le-ai împrumutat pentru exilul pământean, din  viziunile halucinante, groteşti şi stranii, în tangajul realului cu fantasticul, ale lui Kafka, din dramatismul şi sindinamica fluxului conflictual narativ dialectizat prin metaforele antinomice, ale lui Faulkner, sau din complexitatea sufletelor proteice în topologii cu peisaje lucinde şi, de ce nu, din ironile enciclopedice şi gnomice configurate antinomic şi metaforic, de Musil, ori din armonia interioară a versului care individualizează, în eseu imnic, cosmicul antic în diacroniile existenţiale, la Holderlin şi nu numai. Sunt coordonatele verticalei celestei tale traiectorii  providenţiale, muncite sisific de-alungul vieţii tale, mult meritate şi bine-cuvântate. . Şi nu oricum!... Mările sepulcrale vor vântura acel nisip tenebros al tău, cum şi al altora, dar spiritualizat , complexat în teluricul din neant, care se va amesteca cu cel al Stelei tale iubite,  distinsul ziarist şi om de cultură, un alt astru căzut, şi el, în acelaş neant, spre ne-pierire, acum mai bine de 13 ani, din acelaş cer sibian!...
     Cu tine, sub tine, poate şi deasupra ta, în apolinicul razelor tale vor trece în  angelice plutiri îngerii sacerdotali în chip de păsări sfinte şi în zborul lor astral, cu fâlfâiri de cristice aripi, în coruri de slavă, cu goarne, surle şi trâmbiţe îţi vor cânta  şi îţi vor însoţi zborul lung, spre a-ţi auzi mereu cântecele mării tale existenţiale în valurile-i crisale şi smaragde care au bătut adânc deceniile navei tale spirituale, tu rămânând statornic, în glorie şi invincibil la prora literaturii naţionale, a postmodernismului literar şi a traductologiei, până, hăt, la vârsta neputinţei!...
   Printre noi, cu noi, ai plecat cu sufletul, ca o clipă, în sacrificarea unui tradiţionalism literar  nefericit adormit, vremuit de optuzele 
întunecimi ale unui demers literar apocaliptic, în speranţa unei vremi escatologice, de trezii iconoclaste şi de renaşteri pure, Mircea Ivănescu!... Plecarea ta e un transfer într-un alt exil, cel al identităţii literare şi îşi va lăsa aici şi oriunde,acum şi pentru totdeauna, reverberaţiile golului nemărginit în sufletele celor care te-au cunoscut şi te-au înţeles, care au trăit spiritual în preajma ta  şi te-au  iubit ca pe o flacără a flăcării divine, din care şi-au sorbit căldura luminii. Ei sunt veniţi aici, din Sibiu, de la Bucureşti şi de la Cluj, de la Iaşi  şi din Basarabia cea sfântă şi românească, pentru a înnota în regret şi în mările lor pline de lacrimi spre înălţimile tale, de mult rupte de bruiajul coborâtor al cotidianului, în a te purta pe valuri de stăruinţă pe ultima ta cale pământească, spre edenul madeiric – paradis al eternităţii tale!..
   Tot atât de mult, ţi-au  simţit  plecarea şi colegii scriitori de la revistele literare sibiene "Transilvania" şi " Euphorion", de la alte reviste la care ai publicat cursiv şi ţi-ai lăsat, în filele lor, mai bine de 50 de ani, vlaga voinţei schopenhauereiene şi genei tale literare, existenţa-ţi solară în literatura română astrală, şi nu numai, o viaţă caracterizată printr-o muncă livrescă tenace şi la fel de fructuoasă, reperată axiologic pe tărâmul creaţiei estetice.
   De aceea, colegii tăi scriitori n-au reuşit să se desprindă uşor şi oricum de tine, cel care ai fost mereu cu ei, de decenii,  Mircea Ivănescu!...
 I-am văzut alături, proteici şi neproteici, lângă catafalcul tău, în acest ceas, arc al despărţirii de tine, pe redutabilii cărturari Mircea Tomuş , Mircea Braga, pe scriitorii  Ion Radu Văcărescu, Mihai Posada, Dumitru Chioaru, Rodica Braga, Anca Sârghie..., pe poeţii basarabeni şi pe toţi cei care , mai vârstnici sau mai începători, au stat în preajma ta, pentru a se hărui cu tot sufletul tău, lângă tine, Everest al culturii române, spre a lua din înălţimile tale şi a primi de la tine prinosul intelectual  de  lumină scriitoricească!... 
     Mă aplec spre tine, Mircea Ivănescu,  cu gratitudine, pentru a-ţi sorbi toate culorile amintirilor, începând de la 1984 şi pentru a-ţi mulţumi de căldura cu care m-ai primit atunci, dezinteresat, în universul tău literar!... Mă obligă aceasta, de a-ţi purta vie şi integrală imaginea de magistru, ca a unui personaj de mit, unei fortăreţe inexpugnabile în poezie, unei referinţe morale şi spirituale, lumina din lumina astrului liber care a apus încă în plină zi, dar  fără a-şi pierde cât de puţin din genuina-i  strălucire!... Memorez momentul anului 1984, în care m-ai lasat să-ţi iau, fără vamă, lumină din vulcanicii tăi ani, atunci, în vogă literar-existenţială!... De aceea  nu am odihnă şi nu pot şi nu ştiu decât să te caut mereu primul printre cei din care am crescut în lăuntrică  iubire spirituală, rodire întinsă din razele-ţi solare, ca ale unui cer celestin - senin îngăduitor şi ocrotitor!...
   Tot timpul tău a rămas în noi un havuz ce –şi eluviază absintul marelui  tău spirit
într-un fluviu de gratitudini şi de mare trecut literar, un Cronos prăbuşit, spre a se înălţa, pe cascadele canonice ale  literaturii 
postmoderniste futuriste!...
     Că tu, Mircea Ivănescu, nu pleaci spiritual dintre noi!..Tu ai rămas zidit în tot monumentul  cultural naţional  prin întreaga-ţi existenţă raţională şi intuitivă, anabazică şi celestă , pentru eternitatea căutărilor întru marea-ţi  fiinţă a Fiinţei. Vom păstra mereu vie imaginea chipului tău de lumină, într-o permanenţă a surâsului generos pe buze, cu o grimasă expresivă a dimensiunii bunătăţii tale nemărginite şi cu semnificante intelectual- arnoldice anecdotice. Ai trecut după steaua ta, stea cu har din harul veşniciei cristice, iar noi rugăm providenţa la răsplata muncii tale de propăşire aici, pentru cei ce-ţi urmează, a unei literaturi într-un sublimat de înaltă factură hermeneutică, estetică şi gnomic -     epistemologică!...   Că răsplata binelui făcut este de a te primi în înflorile grădinilor celeste, unde nu-ţi vei înceta prezenţa nobilă, opera ta de prim ctitor spiritual – intelectiv  al paradisului veşnic!... 
      Nouă, cei de aici, nu ne-a  rămas decât să te căutăm în misterele cerului, prezenţi mereu pe cărările albastre - ametiste ale celestului, spre a te re-găsi şi a te re-aduce, un Nestor al nostru, în atingerea memoriei Edenului,  din zodiile eterului!…
     Să-ţi glăsuiască, ţie, sfânt magistru întru  nobilă literatură , clopotele cele sfinte ale catedralelor, eternitatea helenică, cu vocea revolută a nemărginirii!.. 
     Să ne vestească, ele, prin dangătul astral, spre a ne bucura, ştirea sosirii marelui tău spirit în slava celor mai înalte ceruri!... Ele, să-ţi primească, în văzul lor , lumina veşnică a fiinţei tale înspre primenirea luminii lor  şi s-o păstreze   întru cele divine, iar crucea acoperită de jerbele de lumină din florile recunoaşterii pământeşti să-ţi păstreze aici, între noi, cei veniţi în tine şi neveniţi, tronul tău uzurpat de teluricul ţărânii , pentru toţi cei care ne-am certat cu Caliban, rămânându-ţi străjerii loiali ai oglinzii tale vii , simbolul etern al cerurilor mereu împlinite  în iubirea nemuririi tale!...
               
               Sibiu, 23.07.2011….Meditaţie la catafalcul scriitorului Mircea Ivănescu    - Gheorghe Apetroae  Sibiu




luni, 9 aprilie 2012

Literatura,eseu critic, RASMILES,Gheorghe Apetroae Sibiu












RASMILES   în cenaclul literar "Pavel Dan"     -Gheorghe Apetroae Sibiu




Am lecturat acest ciclu de poeme,  din arhiva  de autor, publicat cu pseudonimul de "rasmiles",de pe cite-ul cenaclului "Pavel Dan",fără a reuşi să reperez autorul. M-am gândit să încep să zburd cât mai repede pe câmpiile cu înfloririle de erotism ale aceastui gen de poezie, urmând a mă  convinge pe parcursul studiului acestui ciclu de identitatea scriitoarei. Dar, nu mai
repede de a reitera gama paletelor literare, de o evidentă rezistenţă şi consistenţă estetico- gnomică, din acest site, care reuşeşte să promoveze cu succes activitatea literară a  cenaclului studenţilor şi intelectualilor timişoreni  "Pavel Dan", condus ingenios  de un  magistru  cu o tenacitate  de invidiat, de scriitorul Eugen Bunaru. Am remarcat activitatea literară susţinută a membrilor  acestui cenaclu,cât şi relevarea ultimului eveniment literar, cel al întâlnirii, în data de 14 aprilie a.c.(2012), cu prozatorul Radu Pavel Gheo.  Am reţinut, de asemenea, numele autorilor acestui cite de socializare literară, care manifestă mult înteres şi consecvenţă în promovarea unei creaţii literare de calitate, realizând, astfel, evidenţa unui cenaclu literar,tot mai remarcat în cadrele literaturii naţionale. Printre autori se remarcă, desigur, scriitorii poeţi şi prozatori: Moni Stănilă; Ana Maria Puşcaşu; Alexandru Colţan; Crislit; Marian Oprea; Rasmiles; Cătălina Letiţia; Alex Condrache; Filiana Popeti; Nicoleta Papp; Alex Roşu; Arnold Schlachter; Livia Batista; Aleksandar Stoicovici.  Dar, nu numai atât!.. Am reţinut şi şirul de scriitori , dintre care mulţi dintre ei redutabili în literatura  contemporană, care onorează literatura română prin colaborarea cu cenaclul "Pavel Dan. Aceştia sunt: Alexandru Vakulovschi, Andrei Ruse, Cătălina George, Claudiu Komartin, Cosmin Perţa, Cristina Ispas, Dan Sociu, Daniel  Vighi, Gelu Diaconu, Marius Ianuş, Mihail Vakulovski, Miruna Vlada, Oana Cătălina Ninu, Savatie Bastavoi, Radu Vancu, Ovidiu Baron, Dragoş Varga, Răzvan Tupa, Tudor Creţu, Vlad Moldovan, Ştefan Baştovoi ş.a. . După unele observaţii generale,dar de o evidentă factură în promovarea creaţiei literare contemporane, am să trec la prezentarea de consideraţii lematice asupra ciclului de poeme, pe care, personal l-aş intitula  "rasmiles",şi ştiu de ce, sugerându-i autoarei grăbirea desconspirării publice a  identităţii.  Voi începe cu primul poem din ciclu, intitulat " Untitled", semnificând o imagine cu reflexie de lumină provocatoare, incitantă, în ochii de observator al poemului. Din primul vers, se degajă o atmosferă în mai multe planuri, una, apollogetică , încărcată de azurul unui cer prea senin, reflectat în irişii poetei, apropiaţi de cerul erotismului, până la contopirea  privirii adânci, reflexive , cu acel cer , o alta, anamnetică  şi tributară copilăriei ,dar actualizată, în teluricul psiho-biologic al maturităţii ,cu  evidenţă conjunctivă, în versurile: " unchiul meu dă cu putere frânghia-n / avânt  şi leagănul meu cel roz de lemn / zvâcneşte  ca un bulgăr de pământ / ţintit în aer/",  o alta, conciliantă temporal, împăciuitoare a primelor două, într-un cadru paradisiac şi în narcisismul ludic complex, imaginativ profund şi policord, de zbor salvator, dar şi de cădere prematură din zbor, în teluricul unui ontologic entropic,mai evident în versurile "...două degete care nu vor să ţină leagănul./ Ştiu că nu-s dintre păsări şi iarba, rece, / mi-ar întinde mâna de-ar fi să cad,.../". Dacă primul poem începe într-o notă de lumină cu reflexii erotice, atunci poemul, intitulat " Răbdare" degajă , încă de la primul vers, o stare de luptă cu relativitatea trăirilor sublime, într-o existenţă devenită statică, glacială şi patologică, sepulcrală, dar şi erotică, reflectată chiar şi  în apocaliptic, cu un recurs în geamăt, fie el şi conjugal, destul de evidentă în versurile: " Irişii-s de piatră,/ îmi râd sub gene că încă/ mi-e frică să-mi las mânat de ei, îngustul piept, / prin troiene calc şi-n troiene, zestrea mea, / de gheaţă..../ ...de n-ar fi geamăt pe buza mea.../. Este promovat de autoare idealul rugii la cer, în zbuciumul salvator al urmelor de existenţă , spre apocalipticul  ce apare evident în versurile: " ...de cerul mi-ar face un loc sub el / ghetele să-mi scurg de vânturi aspre, / bluza să-mi scutur de ger/ că n-am ştiut cu sufletul de ele să mă prind/ mai bine/", pentru ca finalul poemului  să fie reflexiv , cu accente antinomice şi nihilist hedeggeriene, de fiinţare doar în temporalitatea copleşită  de arderi vulcanice,de un erotism lilitic ,până la difuziile din lavele  thanatice, şi  evidente în versurile: " Clintirile mele-s de singurătate, neclintirile-s / de dragoste / De n-aş fi , de n-aş fi, pe sub gene să-mi râdă/ sub gene, irişi negri de piatră!/".  Şi poemul , intitulat " Clipping masc" este într-un clişeu anamnetic, imaginea, configurând o existenţă cuprinsă de apofantic, dar şi de regret,îni umbre exibite, în versurile: "... şi soarele a uitat de umbra lacomă / privirea caldă să şi-o .nnoade:/", un cadru de climax boreal din care se ejectează sau eluviază  premoniţiile apocaliptice şi  simţul de nelinişte, dorinţa  muritorului exhibit de a  nu muri şi de a nu transgresa apele Styixului, în jurul ţinutului lui Hades, până la împlinirea scenei falluxiene , temeri, exprimate în versurile : "...plutesc  prin carnea-i de praf- un luntraş / micuţ şi vânât, dospind la întâmplare ciuperci / crescute pe copaci,/ Lasă-l măcar de un spectacol.porţile cu var aprins să mi le scrie!" Şi în următorul.poem ale acestui ciclu, intitulat:  "Six" , sau mai clar spus, "sex" , cât şi  în următoarele poeme ale autoarei , intitulate: "Soare", "Chibrituri", "Latifundiar" , " Ţi-am uitat ibricul pe foc", "Ori  vară de jar, ori toamnă de popor" şi "Melancolie", toate ,emană, mai mult sau mai puţin, aceleaşi  respiraţii  conjugale,într-un teatru,poate comic,poate tragic,  în care se joacă aceeaşi piesă, pe variate scene, cu acte de erotism adânc şi prelungit, în care actorii sunt bine deghizaţi . În fiecare act, graţie  unor  metafore de nudă vestimentaţie ,  bine induse,şi ,credem, noi, gustate din plin de actualele tinere generaţii antropomorfe  de papiliformi  se gustă esenţele unei poezii de rafinament  şi de reflexii adânci asupra ontologicului uman , în  multiplele ipostaze existenţiale. Putem crede, aşadar, şi de ce nu, că şi acest gen de poezie, în care vulgul, destul de bine încifrat în metafore, devine patetic în acest registru, dar şi exaltant, putând deveni   un "ars amandi" , de un real succes, pentru acum şi pentru toate timpurile !...cu stimă, Gheorghe Apetroae Sibiu , 9-04.2012 .

duminică, 8 aprilie 2012

Literatura, Semnificaţii pascale, Gheorghe Apetroae Sibiu



Harisma




Pe sub bolţile aurite
cu zorii din " Lumină",
în Iisus să ajung,
cu smerenie păşesc
în glasul de crez
al clopotelor sfinte;
de graţie, mă închin
şi Cerul slăvesc …

Duhul ,în Duh, pogorât,
mă înalţă-n Treime
într-un miracol divin
de iubire, ne-stins;
reverberează-n altar
lumini inefabile, 
smulg din glasul razelor
nemurirea-n sfinţenie
şi un suflet, din vis …

Din Pacea creştină
înfloreşte o inimă;
irump nădejdi
pentru o Lume-n Iisus
cu adevărul Crucii,
care se revarsă
"Lumina"în lumină
peste Apus …

Prealargul albastru,
Mântuitorul coboară
În-Dumnezeit în trup,
celest prin Cu-vânt;
mărturisesc crezul meu
în Iisus, Mariei 
şi o Naştere  a  Cerului
prin  Ea, pe pământ …


Poem cuprins în  ciclul  " Porunca  iubirii", din volumul de versuri" Depăşirea trecerii", 
Editura " FIATLUX", Bucureşti, anul 2000

vineri, 6 aprilie 2012

Literatura, Scenă de aprilie, Gheorghe Apetroae Sibiu






GHEORGHE APETROAE - REVEDEREA DIN ZORI


SCENĂ DE APRILIE

Pomii, de tumultul sevei, virili, în nebunii
le abundă plânsul constelar, în aprilie…
îşi scot la lumină dinţii rupţi - mugurii:
proiectile, explodând- schije tremolite

pe tulpinile dorinţelor în drept, desmine,
fragede de ani şi în vinovăţii, sincere:

explozii, în jumătăţi de fecunde bucurii...




Se înalţă serpentinic în astral, cântecele: 
cântă mugurii în jocuri pe jarul dragostei

năuciţi de multa lumină, bătuciţi  şi regali,

aşezaţi în ghirlande pe frunţi de aprilie

în absint, ancherit şi anatas, iar plăcerile
le cresc în trezii şi crise, se tot dezvelesc 
cu gândul înfloririi, într-un décor de amor,
pe acorduri de raze în ne-întrecute lire: 



Simţirile - idei se irump din braţele -ramuri:

în limbi vernale, sorbind din solarul Apollo….
Polenul cerului e adamic şi arde-n fluorin:


sunt fresce, lipite de el, cu rugul facerii...

E virtutea potenţei  preoţilor,golită în duh... 
În asceză, acoperă scena ne-începutului…



Stele cu braţele reci se agăţă de hăul virgin

şi-l  învaţă, tacticos, să le urmeze în slujbă,
cântându-i sevei cu lira angelicei lumini…
Din irizări hematice, în feţe stropite pe zare,


ochi azurii înfloresc sub pleoapele livezii...




Cu irişii lor de ametist îşi privesc îngerii

înzepeziţi în flori, acum, veşmintul de vis
şi cerul lor, în telur, din jumătăţi limonii: 
norii stibini iarăşi trec pe vremelnic azur,
s-admire mării, trecută în ei, smaraldul...




În albastrul măzgălit de fiori,mai bătrâni,
pomii se iubesc din nou şi mai apofantic... 
Într-un cor îşi cântă amorul cu aprilie
şi-şi recunosc, în flori, glasul razelor iubirii…
Zboară fluturi în turcoaz-în crisotil paradis,


peste larg cuprins, deasupra zării virgine:

mixaj în decoruri cu râuri de sânge...



Îşi deşartă aprilie vrerea în înflăcărările blue-

podoabe pe rugul  verde  al  altarelor sfinte-
bacantelor, însetate de limpezite licori,
sorbite,seduse de miresme şi vernalul cântec …
Îşi alungă mereu cerul, flămânzi, mistreţii,


sfâşâindu-şi ceaţa groasă, de pe haos, în zori…




Petalele îşi pierd sufletul turcuaz din cu-vinte...

În scenă dansează, în lănţuiri vii, îngerii cu demonii 
tot mai blânzi, re-sfinţiţi de adamicul aprilie…