luni, 27 mai 2013

Despre" cântec"-ul d-lui B. Marian,G.A.S.

Conversaţii lirice 
      Poemul domnului Boris Marian, intitulat "Cântec"  e incitant!... ne trimite la reflexii gnomice  şi la observaţii genezice analitice...Iubirea este un câmp de rezonanţă electromagnetică (cvasispirituală) permanentă a universalului  cu  oricare existent. Acesta însăşi, aparţinând Universalului... În cazul nostru este vorba de fiinţa ,  în speţă, umană  şi se manifestă regenerativ, în sinele ei şi  apolinic  prin reproductivitate.  Se realizează  permanenţa universalului la condiţia  atracţiei - iubirii , un  simpatetism între două existenţe! ... Aceste existenţe  nu pot fi  decât  particole sau  fiinţe ontologice  entive, în speţă, personae cu genomuri opuse, spre a asigura o regenerare a câmpului dialectic restructurat -  monadic perpetuu. Parafrazându-l pe  Leibniz, acest câmp monadic deţine structura unicităţii, a divinităţii, adică a unei existenţe unice-monadice... Asistăm la  o reproducere în miniatură a universalului,  la o miniatură a sa , acea în speţă, umană, mereu conştientă , prin transcendere, de apartenenţa  la universal... Asistăm şi la sentinţa pe care i- o dă universalul, codificată, obligaţia acestei biostructuri litotice, raportată la hiperbolele galactice ale universalului, de a întreţine, perpetua  universalul !...Nu e de mirare că atât de înalt este acest câmp rezonator universal, că se poate manifesta până şi  prin abstragerea între câmpurile monadice... Bine zice poetul Boris Marian: "mi-aş pune inima în palma ta,/ dar tu eşti altcineva"... - Vedeţi cât este de puternic aceast camp al rezonanţelor  magnetice , această iubire_?!_.. De aici şi până la expurgarea inimii din trup , cât mai este ?..   Unele persoane  chiar îşi   dăruiesc , celuilalt inima şi orice... nerealizând , în conştienţa lor, că  această dăruire  empatică, in nuce,  în fond îi duce la placeri,  dar şi la suicid.. Şi se întâmplă în inconştienţă, apriori, acest lucru, tocmai pentru a realiza voinţa universalului... Poetul realizează cu un ludism al cuvintelor, din care se deduce  jocul  de lumini şi umbre regenerator de câmp,  această antinomie a teluricului cu apolinicul, de rotor existential particular şi universal; "Trist trece ziua, noaptea-ngenunchez, /  În fața umbrei tale , aiurez"  sau "Înviu și mor, depind doar de cuvânt.". Da , depindem toţi de acest cuvânt , cu care în vechiul testament se transfigurează divinitatea şi aş  zice, mutatis mutandis,  Universalul...  Felicitări , domnului Boris Marian pentru conţinutul poemului şi pentru ludismul lingvistic excellent !...
Gheorghe Apetroae Sibiu 

Conversa'ii lirice," Frumoasă şi palidă" de Javier Canaves , Gheorghe Apetroae Sibiu

Poemul lui Javier Canaves , intitulat " Frumoasă şi palidă", înserat pe site-ul Reţelei literare, în traducerea poeţilor Claudiu Komartin şi Cristina Maria Vlaşin, spre deosebire de poemul "Întâlniri",al aceluiaş autor, care era mult mai ermetizat şi mai reflexiv,   este mai scenic, shakespearean şi descriptiv, anume construit, pentru a crea o dihotomie  a sensurilor existenţiale ,frumuseţea exprimată de însăşi primul termen" Frumoasă" din  titlul poemului  şi pentru ca finalul poemului , al doilea termen din titlul poemului "palidă" să ne conducă, încet, unde, decât în punctul ontologic al  oricărei finitudini... 
 gratitudine, pentru prezentare,
Gheorghe Apetroae Sibiu...

sâmbătă, 25 mai 2013

Literatura, Despre lirica poetei Linda Maria Baros, Gheorghe Apetroae Sibiu

Despre lirica  poetei Linda Maria Baros
    Se obsevă din parcurgerea textului versificat, înserat pe site-ul personal al poetei Linda Maria Baros că aceasta concepe facil serii de instantanee lirice care dau bine  curentului mallarmist.  Structura versificaţiei este ermetică şi preţioasă , rigidă , până la extrem  şi sugerează magismul, până la sadism : ” am sa-mi smulg inima din piept,/  am s-o crestez cu dinţii/   şi am s-o presar cu sare taiată la târnacop”…   Răzvrătirea poetei Linda Maria Baros, absolutizând aspecte existenţiale relevate  în  versurile de pe bordul site-ului  său are, în schimb, cu  părere  de rău spun, şi am în vedere cotaţia înaltă de care beneficiază această poetă, pe care nu aş vrea să o alterez  câtuşi de puţin,  semnificaţii primare, de puţină reflexivitate!…Pentru că inima configurată filosofic şi  cum este  abordată în poemul  său,  acest organ ontologic vital , chiar şi pentru poetă, acum membru titular cu multă cinste în Academia Franceză “Mallarme” asigură vitalitatea biologică şi apoi cea spiritual ontică şi nu poate fi desprinsă şi aruncată  din primul plan, cel existential, în jocul cel de al doilea plan , cel spiritual- metafizic, chiar şi printr-o semantică metaforică.  Acest organ, din păcate, vital, smulgându-şi-l şi aruncându-şi-l, declanşează , cum ştie orice muritor, un peras, o limită existenţială, iar dincolo de aceasta totul este hazard şi un superflu… De aici, mai departe totul devine şi se afundă pleonastic în derizoriu evenimenţial... Şi, dacă tot vrea şă-şi arunce inima şi insistă, cum se vede în poemul său, “ - ca pe o piatra de moară am s-o arunc! -“ , să nu aibe credinţa această poetă că va putea zdrobi, tot  printr-o metaforă forţată, nepotrivită, vreodată : “ tibia si peroneul  farâmite!”... Va trebui, dar, să lucreze încă mult Linda Maria Baros cu tehnica liricii postmoderniste în Academia “Mallarme” pentru ca, " aruncându-şi inima", poezia sa să ajungă şi să rămână în inimă  altora !…Îi doresc succes!.. Gheorghe Apetroae Sibiu
 
 


vineri, 24 mai 2013

Lirismul lui Javier Canaves, Gheorghe Apetroae Sibiu

Poemul lui Javier Canaves , intitulat " Frumoasă şi palidă", înserat pe site-ul Reţelei literare, în traducerea poeţilor Claudiu Komartin şi Cristina Maria Vlaşin, spre deosebire de poemul "Întâlniri",al aceluiaş autor, care era mult mai ermetizat şi mai reflexiv,   este mai scenic, shakespearean şi descriptiv, anume construit, pentru a crea o dihotomie  a sensurilor existenţiale ,frumuseţea exprimată de însăşi primul termen" Frumoasă" din  titlul poemului  şi pentru ca finalul poemului , al doilea termen din titlul poemului "palidă" să ne conducă, încet, unde, decât în punctul ontologic al  oricărei finitudini... 
 gratitudine, pentru prezentare,
Gheorghe Apetroae Sibiu...

duminică, 19 mai 2013

Literatura, Arca albastră, G.A.S.

V. ZBORURI ÎN ABIS -
ARCA ALBASTRĂ

Cât râde-n El,  lumina
iar El, de un nou Ne-nceput
şi-un univers albastru
îi stă slujbaş supus ...
... şi-l satură statornic
curatele-i bătrâne  rădăcini,
rămâne tot El, crinul,
ninsori de flori pe buze
cu-aşternere-n culori
în lunecări prin simţuri! …

Cât luna solitară-i poartă
gândul  pe  crise braţe
şi fluture aprins rămâne,
tot colorat de raze-i,
în ciuda celor puşi
să-i toarcă crisalida -
... clepsidra, El , e cerul
cu încă mult nisip
ce curge-n albăstrimi, adânc...  
 
El,  fără El, confuz, ciobit,
să-și contureaze chipul,
să-şi înţeleagă rostul,
păşeşte - albastru-n Ea,
însângerând cuvântul
cu ochii reci smaraldici...
se ține drept bătrânul ,
privindu-şi în adâncuri
tot simţul din nelinişti!…
 

 Din trunchiu-i verde
 și-n inelări de boltă,
pe zare zămislită,
nu ar vrea arca să-şi  vadă
o frunză - ngălbenită
pe-o apă,  în derivă,
sfârşind în putrezimi...
... nici nu ar vrea să-i simtă
în resturi  formele ei vii
din revelări divine, nisipul,
în alte simetrii!...
 

În schimb  ar vrea s-o ştie
cu cerul  în  sfinte armonii !...
şi-n frângeri adamite
de braţe fecioreşti ,
din ancore, scăpând,
în  zbor  și-n grave piruiete
cu chip de pasăre columbă,
...  Lelith, în nebunii! ...
 

Adam e El  și nu e  Noe,
în valpurgia vieţii
s-ar vrea desculţ şi-albastru,
păşind prin slove în iubiri
din gene litere, să-i picure,
într-o-nflorire crisă 
petalele de crini!…

Şi , sigur, nu şi-ar duce, El
în purgatoriu, trupul ...
cu nudul lui albastru
să-i curăţe Ei, duhul…
... din re-nfrunziri de gânduri-
nelinişti în simţiri... 
 cât sevă e destulă
şi grijă-n   Providenţă,
nu-i dor de amurgiri!...
 
Dar... de cât Arca albastră
ca o lebădă de gheaţă,
mai  bine blândul Luceafăr
care-l mângâie de-o viaţă!...

Gheorghe Apetroae Sibiu
 



 

luni, 6 mai 2013

Literatura, Pe stânci, la Palos

de flori îi puse pe frunte,

clipele-i erau acum
numai plăceri și fiori ,
uitând de nopţi de nelinişti
ş  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR”



PE STÂNCI,  LA PALOS
                Gheorghe Apetroae, Sibiu

Pe când crisele-i coapse le dezgolea
abisinic
şi ai ei nuri îi frământa în ocean, 
cu glasul  stins, El, Cristofor
îi şoptea princiar:


- Felippa mea frumoasă, dorită,
plină de farmec  şi de aprins cuvânt,
tu m-ai renăscut  în Levant
cu al tău sărut !…

 Chinul meu, în rostul tău s-a stins,
m-ai împlinit,
nuntind împreună în mare palat
la Palos ,
Veneră,  pe stânci ţi-am jurat
credinţă nețărmurită,
cum valului din larg!...

 Ea îl privea  zeu al luminii şi mării,
cunună i de lungi aşteptări…

erau acum acoperiți de lauri și roze
şi legănați de madeiric ocean,
la Palos, în castelul pe stânci,
în  destrămărea freneticelor  valuri
şi amorul lor  primea
un rang  regal …
fericirea  era acum a ei,
era a lui, a  lor, ca-ntr-un vis ireal…
G.A.S.



 

Literatura,Întoarcerea la Palos, G.A.S.


 “  CÂNTECUL  LUI CRISTOFOR”,  24/

 ÎNTOARCEREA LA  PALOS/

 Învingător în noi ţinuturi, peste mări,
 întors  din <Indii> la un an, în  fast
cu prada-n mari galere, acostând la Palos, 
ajuns  la vechiul lor castel pe stânci
în bachelare  fresce,
găsi pe nobila Felippa tristă, așteptând
pe soțul prinț ajuns și amiral și rege ...

 Aici sub paza stelei, la un sfânt apus
de nesfârşit  fior, el trupul îi cuprinse
și ai ei genunchi,  între genunchii lui
îi ferecă  cu-aprinse dese- alinturi,
iar  buzele-n surâs le-acoperi în zâmbet
cu-n râu de lungi săruturi adamite ...
 
Vrăjită de întoarcerea  marei iubiri -
frumosului bărbat din vraja mării,
 azi   rege Crist  pe  depărtate <Indii >,
și  mare amiral  pe-Azore și Antile,
scăpând din braţele-i vânjoase-n plânset,
Felippa-și  spuse  soțului  dorinţa:
 
- Drag Crist, frumos bărbat, regele meu
de peste ape, ţi-i întreg  cuprinsul ,
dar de-al  Felippei  lung alint
și de iubirea ei, tu mult ai fost lipsit…
 nu  știi că  de  al tău dor, de multe ori
eram ca să mă pierd,  să mor? !...
 
El, rege , Cristofor , cu mâinile -n vârtej,
în despletirea-i cozii lungi în raze vii căzute
pe gleznele-i subţiri  i le- aduna pe crini
și-n cerul dragostei, le re-mpletea-n șuvițe
din braţe mari de flori, angelice cuvinte…
- sorbind avid , regal , chinul  Felippei !…
 
Fragilă  îi era  , un  necuprins  de-amor,
frumoasă  şi statornică, fierbinte,
iubirea îi curgea un râu de lacrimi în culori
pe faţa ei de roze, rourări prelinse,
El, Crist, I le sorbea-n sărut simțiri
din viu  potir, alb anotimp de flori !… G.A.S.

 

duminică, 5 mai 2013

Literatura, C\ntecul lui Cristofor, 23, La Guanahani, G.A.S.


 “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR”,  23

LA   GUANAHANI

La ţărmuri noi,  galerele - și adastă
și Cristofor  le săruta privirea …
iar ele buze zâmbitoare îi oferă
într-un surâs pelagic de vii stele…
simțindu-le sărutul îi palpită firea
într-un amor profund, căzând în ele…

le- admira în ocean și-n ceruri desfăcute
acele  Guanahani, Juana, însorite
mari insule  solare, mreje sfinte,
valsându-le  în graţie crisalele columbe !…
cu inima de prinţ , de ele-ndrăgostit
un basm tărâmul lor, în brațe le cuprinse…

privea-n ostroave mari,  melanice fiinţe,
sălbatici  bruni cu căutări de fiare
 în alergări , năluci  printre liane
cu plete fluturând și-n goliciunea
împodobită-n aur,  în salbe și inele
își glăsuiau prin ţipete și-n hohot!…

El, Crist, le urmărea cu-o vie pasiune
și se credea-n păşirea-n altă lume  
pe insulele constelaţii, Sfinxul-
Antilele-n şirag , un labirint exotic 
din nebuloasa unor vreri nocturne
și-un paradis, de lume  neștiute …

Se-n nobila, iubindu-se cu țărmuri
le  sărută prelung… cu ochii mării
le dezbrăca fiinţa-n ceruri cu nelege
şi-n zodiile noi se cununa cu ele…
se-ncorona în legea lui de vrere , 
pe Eldorado,   paradis,…drept  rege!…


El, Cristofor, stăpân acum pe Juana,
pe insula-nsorită  Guanahani
privea în ochii mării, axiniul zării,
tot mai  flămând  în noile-i deprinderi
de tot ţinuturi noi , de alte  !…
în noi şi noi  călătorii, pe  larguri !…

GHEORGHE  APETROAE   -SIBIU

Literatura, Un neînceput, G.A.S.

 III.  ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII  /                                                                     
 UN  NEÎNCEPUT/
 Deasupra mării în turcoaz,
de valuri duși ,doar ea cânta,
Sirena, în lung vals de aripi,
columbei : Lui,  pe înălțimi
romantic, liber în văzduh
spre templul înspumat
din larg!…
și-n zborul  lor îi admira
adâncul ,cât un cer lazur,
Sirenei, rătăcit Flamingo !…
 
El, cu penajul  de-nceput -
clivaj în ametist țesut ,
își legăna adânc, adâncul
cu  al Sirenei : un destin
 al valurilor, cântec sfânt!…
și  clipele pe cer trecute
se revărsau clepsidrei liniști:
fayalice în răsăriri -

 În ei, un zbor se-mpreuna
tăcerea  zărilor adânci
se presăra văzduh de  flori-
în glasuri slobode, sonând
duale  aripi  large-n simț…
în cercul liber, îngeri crisi
tot mai adânci în necuprins,
…purtați de-acelaș ne-nceput !….

  <Fulgerând tăcerea>
Gheorghe Apetroae Sibiu