Conversaţii lirice
Poemul domnului Boris Marian, intitulat "Cântec" e incitant!... ne trimite la reflexii gnomice şi la observaţii genezice analitice...Iubirea este un câmp de rezonanţă electromagnetică (cvasispirituală) permanentă a universalului cu oricare existent. Acesta însăşi, aparţinând Universalului... În cazul nostru este vorba de fiinţa , în speţă, umană şi se manifestă regenerativ, în sinele ei şi apolinic prin reproductivitate. Se realizează permanenţa universalului la condiţia atracţiei - iubirii , un simpatetism între două existenţe! ... Aceste existenţe nu pot fi decât particole sau fiinţe ontologice entive, în speţă, personae cu genomuri opuse, spre a asigura o regenerare a câmpului dialectic restructurat - monadic perpetuu. Parafrazându-l pe Leibniz, acest câmp monadic deţine structura unicităţii, a divinităţii, adică a unei existenţe unice-monadice... Asistăm la o reproducere în miniatură a universalului, la o miniatură a sa , acea în speţă, umană, mereu conştientă , prin transcendere, de apartenenţa la universal... Asistăm şi la sentinţa pe care i- o dă universalul, codificată, obligaţia acestei biostructuri litotice, raportată la hiperbolele galactice ale universalului, de a întreţine, perpetua universalul !...Nu e de mirare că atât de înalt este acest câmp rezonator universal, că se poate manifesta până şi prin abstragerea între câmpurile monadice... Bine zice poetul Boris Marian: "mi-aş pune inima în palma ta,/ dar tu eşti altcineva"... - Vedeţi cât este de puternic aceast camp al rezonanţelor magnetice , această iubire_?!_.. De aici şi până la expurgarea inimii din trup , cât mai este ?.. Unele persoane chiar îşi dăruiesc , celuilalt inima şi orice... nerealizând , în conştienţa lor, că această dăruire empatică, in nuce, în fond îi duce la placeri, dar şi la suicid.. Şi se întâmplă în inconştienţă, apriori, acest lucru, tocmai pentru a realiza voinţa universalului... Poetul realizează cu un ludism al cuvintelor, din care se deduce jocul de lumini şi umbre regenerator de câmp, această antinomie a teluricului cu apolinicul, de rotor existential particular şi universal; "Trist trece ziua, noaptea-ngenunchez, / În fața umbrei tale , aiurez" sau "Înviu și mor, depind doar de cuvânt.". Da , depindem toţi de acest cuvânt , cu care în vechiul testament se transfigurează divinitatea şi aş zice, mutatis mutandis, Universalul... Felicitări , domnului Boris Marian pentru conţinutul poemului şi pentru ludismul lingvistic excellent !...
Gheorghe Apetroae Sibiu
Poemul domnului Boris Marian, intitulat "Cântec" e incitant!... ne trimite la reflexii gnomice şi la observaţii genezice analitice...Iubirea este un câmp de rezonanţă electromagnetică (cvasispirituală) permanentă a universalului cu oricare existent. Acesta însăşi, aparţinând Universalului... În cazul nostru este vorba de fiinţa , în speţă, umană şi se manifestă regenerativ, în sinele ei şi apolinic prin reproductivitate. Se realizează permanenţa universalului la condiţia atracţiei - iubirii , un simpatetism între două existenţe! ... Aceste existenţe nu pot fi decât particole sau fiinţe ontologice entive, în speţă, personae cu genomuri opuse, spre a asigura o regenerare a câmpului dialectic restructurat - monadic perpetuu. Parafrazându-l pe Leibniz, acest câmp monadic deţine structura unicităţii, a divinităţii, adică a unei existenţe unice-monadice... Asistăm la o reproducere în miniatură a universalului, la o miniatură a sa , acea în speţă, umană, mereu conştientă , prin transcendere, de apartenenţa la universal... Asistăm şi la sentinţa pe care i- o dă universalul, codificată, obligaţia acestei biostructuri litotice, raportată la hiperbolele galactice ale universalului, de a întreţine, perpetua universalul !...Nu e de mirare că atât de înalt este acest câmp rezonator universal, că se poate manifesta până şi prin abstragerea între câmpurile monadice... Bine zice poetul Boris Marian: "mi-aş pune inima în palma ta,/ dar tu eşti altcineva"... - Vedeţi cât este de puternic aceast camp al rezonanţelor magnetice , această iubire_?!_.. De aici şi până la expurgarea inimii din trup , cât mai este ?.. Unele persoane chiar îşi dăruiesc , celuilalt inima şi orice... nerealizând , în conştienţa lor, că această dăruire empatică, in nuce, în fond îi duce la placeri, dar şi la suicid.. Şi se întâmplă în inconştienţă, apriori, acest lucru, tocmai pentru a realiza voinţa universalului... Poetul realizează cu un ludism al cuvintelor, din care se deduce jocul de lumini şi umbre regenerator de câmp, această antinomie a teluricului cu apolinicul, de rotor existential particular şi universal; "Trist trece ziua, noaptea-ngenunchez, / În fața umbrei tale , aiurez" sau "Înviu și mor, depind doar de cuvânt.". Da , depindem toţi de acest cuvânt , cu care în vechiul testament se transfigurează divinitatea şi aş zice, mutatis mutandis, Universalul... Felicitări , domnului Boris Marian pentru conţinutul poemului şi pentru ludismul lingvistic excellent !...
Gheorghe Apetroae Sibiu
