joi, 21 iulie 2016

Literatura: Eseu la poemul "November" de Luisa Pârvan"




Iată un alt neînceput liniar al trecerii proteice pe „ alei zglobii” căptuşite cu frunzele în corindonul aproape autumnal al poetei Luisa Pîrvan. Este cel într-un zbor de întrecere a „frunzelor galbene” cu frumoasa-i vârstă „ ille tempore” , cu gândul câştigării cursei în devenire „ mă întrec cu un novembre” în peisajul exotic plutitor al frunzelor desprinse” ,”păsări galbene” din braţele tremole ale cerului albastru de culoarea ochilor ei. Poeta simte în frunzele ce cad în jur şi peste trupu-i o relativizare existenţială a jumătăţii din Tot, lipsa trunchiului ”fără rădăcini”, ea însăşi, o ramură ce încă mult viază, prea încărcată de mustirea eluviilor telurice în creaţii lirice ce îi împlinesc lăuntricul, la banchetul de lumină... Din genomul axis al focului sacru, interior în creaţia prin cuvânt, cel mult predestinat poetei ” se aprind felinare prin zodii”, exponenţii  transcenderii asimptotice înt-un estetic elliptic-gnomonic din creaţia sa adânc reflexivă şi  atât de frumos versificată . Observăm un travaliu arhitectural al sublimului în lirica versului său şi asistăm la un rit sacerdotal, sacrificial, al unui suflet cristic inundat şi robit de frumuseţea tăcerii iubirii în zidirea de cupole lirice pentru o cauză a slujirii celeste, a iubirii pure pe pământ „făcând zidiri din duminici”, spre înobilarea apolinică a trecerii edenice... A construit poeta Luisa Pârvan templul său liric spre liniştea în dumnezeire ” cu uşi deschise către tine” spre revigorarea oricărui suflet sensibil în divinitate serafică, fie chiar şi a partenerului său. Şi nu întâmplător, poeta îi simte trecerii valul greu de balsam „ miroase a tufănici ascunse” în adierea vântului de toamnă peste sufletul său cuprins de tot aşteptarea marilor împliniri...Dintr-un registru panteistic încifrat” în sânul pumnului de frunze”, în culori hematice căzute pe caldarâm şi în suflet, poeta îşi destăinuie abundenţa gândurilor „iar sufletul mi se întoarce/ în destăinuiri”. Dar poeta se resemnează la condiţia trecerii şi la peisajul autumnal cu abundenţa frunzelor ruginii care o fascinează, ” păsări galbene /mi se rostogolesc în păr/ în dansul prizioner/al îngerilor goi”... Este cuprinsă, din nou, de fulgerări de lumini, flăcări din inima amiezii sale ,în rostogoliri de suflet în spiralele flăcărilor tinereţii aşa că va exclama imperativ „ în ochi port amiezi însorite”, şi în anamneză , de acele frunze de rodii sau de roze albastre, plutind libere prin spaţii , îngeri goi, care ce pot fi altceva în oglinda versului său de gală, decât „...trupul tău cald” culisând în pozitivări metafizice în culoarea cerului unei inimi atât de însângerată de vulcanii iubirii, într-o binemeritată graţie...! Gheorghe Apetroae Sibiu

 

miercuri, 20 iulie 2016

Literatura: Un trandafir albastru, Gheorghe Apetroae, Sibiu




FUGERÂND TĂCEREA- ELEGII  ÎN  IMAGINI

 

UN  TRANDAFIR  ALBASTRU



Bolnavul de furtuni e cerul în El nins,

să-l culci cu chip de stâncă-n turmaline  roze…,

- jertfindu-i din Cu-vânt, corola îi admiri,

lazuru-i re-aprinzi printre stelarii crini 

pe–aleile adânci, beţive de narcoze…


Cu El, furi zările adânci din ameţite raze

cuprinse de delir şi de-ncâlcite fraze,

sorbindu-i  seva grea de vii împătimiri…


Din când în când înfingi adânc din zi,

 în scalpul Lui, lungi  ghimpi sihaştri

crescuţi de cer, de El, angelici trandafiri

din sânii albi rotunzi ai Lunei sfinte,

ajunşi aşa albaştri-n vindecări târzii… !


spre-a te  hrăni mereu din « pomenirea  lui »–

cu greu balsam de  mosc, tu, stelă călătoare,

porţi clipa-n crez de  bine-cuvântare

şi sorbi ambroziile din lumina  Blue…


Mai creşti din cerul Lui argilică-divină

cu slăvile-i  din ruga lungă, resorbind

prin crude rădăcini adamice solare,

iubirea razelor din mările smaralde…!


Îl prinzi de cer ca pe un policandru

de stele-n El, sorbi vieţii adevărul, harul

şi, înger blând, în gândul sfintei taine,

cu zborul crist  la lumea celor sus

îl vrei, pretext de-o nouă cu-vântare…!


Că toate se rodesc cu vrerile în cripte

să crească crucile tot mai albastre-n  irişi,

...să îl alini, te pierzi  în Tot, în a lui minte…,

Treime-n fire creşti, în El, un nor divin...


Cu el, în El, te aperi şi-ţi  hrăneşti Cuvinte

din seva blue a sfintelor  morminte !

joi, 14 iulie 2016

AGORAFOB ÎNTR-UN SURGHIN SIDERAL

Gheorghe Apetroae,Sibiu


Când adâncurile udă cu lacrimile clipei în ametist cerul 


şi buzele sărate ale mării de sidef, de furii cuprinsă,


ating celestul - lumina de pe faţa crisă a fiecărui val,


vă mângâie Silfu-n adieri, cum obrajii Lunei, seara...


 


Pe bolţile brumate de absint amnarul luminii scânteie


în turcoazul mării şi în cântecul de briză- al înserării...


pe ţărmul de dacit - melanian, în sideralele reverii,


cu toge albastre v-acoperă zarea cu plăceri adamice, zeii..!


 


Înverzită e faleza de platanii roiali, de zinii şi irişi;


e un incendiu de corole pe ţărm şi în al luminii pojar


e nisipul împânzit cu scoici cristale-spirale de început


pe neritice locuri, în repetat avatar, vă cheamă abisuri...


 


Din valuri de topaz şi argint, muzele, ieşind, vă privesc,


la gât au salbe de spumă, din viola mării solare vă cântă


pe ţărmul înflorit de Alysum şi de juna Silene(acaulis):


vrerile le sorbiţi pelagice din pocalul stibinic al serii -


 


şi, precum, la Tomis, Ovidiu, suferindu-şi surghiunul


tot mai nefericit, geniul vestal al Salmonei sporindu-i -


copilei lui Thetis, prinţesei de Pont Euxin, în citrin...


voi, cu frica despărţirii de cerul adamic, îi purtaţi chinul...


 


voi, precum Achelous din Pind ,din izvor iubit de Sirene,


generozitatea apei şi-o revarsă paternă în valuri,


şi nimfelor tolănite-n nisipul fierbinte-al  Ionei,


în deliruri vergine, faunii îşi varsă paternitatea în ele, dansaţi


 


aici sideral, în  pontice ritmuri, captivele voastre stele:


flori ale bolţii aprinse-mpânzite pe ţărm, în ele, selene


cu limbile scoase carene azure fierbinţi , cântând în zadar


la ţărmul geodic..., valuri lazure vă  viiază balsamuri...!


 


Costineşti, (tabăra studenţească), 1967


 

luni, 11 iulie 2016

Literatura: Crepuscul aluniu, Gheorghe Apetroae, Sibiu


CREPUSCUL  ALUNIU

            Gheorghe Apetroae, Sibiu

Pe trecerea  din  depăşire,
cu patimi reaprinzi în roze-
izvod de muguri ai iubirii -
galanthe crise…pe amurg...
... ai faţa tronului ceresc
şi-arzi  rugul  violet  al  firii...


tot cânţi, ca să- ţi dezmierzi
cuvântul, copilăria-n tropii serii
şi să-ţi petreci, cu rest, tăcerea,
trezit de dangăte rebele,
- pe pajiştea în anatas,

tremole stele-ţi cântă-n greieri...!

 

Văzduhul în prasen al zării
îl colorezi  dens cu poeme
şi anemone..., ne-nceputuri -
plăceri în rod, şi le restitui,
semănător în sol veneric,
flori, în buchete de nelinişti…! 

 

Le-mprăştii umbrele prin zâmbet
şi-ţi  joci pe ele sufletul
damnat într-un altar cu legi
de crinii obosiţi, pribegi...
...în insomnii de mult aluneci
şi razei-duh îi furi adâncul...!   

 

Împarţi din vrere-ţi, necuvinte:
simţiri ce ştii să i le-nchini
icoanei vii din stânci..., revii
la ea, spre-a fi, în ea, prezente
secundele ce plâng lumini
aprinse- n “candele- nvechite...”

 

.... de cât iubeşti, te odihneşti:
din alte lumi... din galaxii,
de ziua ta, în pătimiri,
cobori, în aluniu, amurgul
şi pacea - n sufletul trudit:
- e re-nvierea cu ... trecutul...!