Literatura: Alte sensuri, G.A.S.

SENSURI

Gheorghe Apetroae Dela Boroaia

*

Tu nu o să lași să fulgere zeii

în beții de stele, nevăzutele…!

Templele fluide pentru Haos

cu fresce de amurg,

neînceputului zidite,

peste tot le-ai deschis…

*

Veniți, dar, când  vă cheamă

cu zorii din abis zenitul

înlărgit de stelarii crini-

la neștiutele piscuri,

din oriunde căzute

pulberi încremenite, veniți...

*

Din oriunde, de oricând,

în zvoniri de umbre

cu cântec galactic,

în fluvii de mugete 

și de rostiri astrale

în pulsații și în șerpuiri,

încă neiubite, veniți...!

*

Nu așteptați, veniți

să creșteți zambile cu miresme

de astre din sufletul

nevăzutelor, 

de roua clipelor înlăcrimate,

când vă cheamă,

în fulgere, zeii, veniți!

Literatura: Florin Caracas. Despre sufletul plantelor; Gheorghe Apetroae, Sibiu

ADMIN. REVISTA ”NEGRU PE ALB” Comentariu publicat de Mircea Florin Caracas cu 3 ore în urmă

Domnilor Gheorghe Apetroae şi Ioan Grigoraş , mulţumesc din inimă pentru trecere , peniță şi mai ales pentru comentariul deosebit de profund, domnule Apetroae.

Observaţiile dumneavoastră sunt deosebit de valoroase pentru munca mea de a scoate la lumină aspecte sensibile de multe ori ignorate de oameni.

Capitolul următor la care lucrez este cel legat de suferinţa plantelor , de empatia ce ar trebui să existe permanent între om , ceilalţi oameni , animale şi plante. Chiar dacă aparent nu pot vorbi coerent, plantele pot fi înţelese printr-un alt limbaj codificat. Lacrimile plantelor de multe ori trec neobservate de oameni. Sângele omului poate fi asemănat cu seva plantelor . Într-adevăr este o întreagă infinitate a coexistenţei materiei cu spiritul , la plante doar aparent nesesizabilă , deşi s-au făcut identificări cu aura plantelor despre care am să încerc de asemenea să vorbesc la alt capitol, nu numai de empatia pentru suferinţe sau bucurii. Voi vorbi de moralitate. Cu deosebite mulţumiri pentru aplecarea asupra muncii pe care o desfăşor de aproape doi ani pe acest site , de care mă simt mai legat chiar decât Reţeaua Literară a domnului Vlaşin unde ne-am cunoscut şi unde am debutat.

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș cu 4 ore în urmă

PENIȚĂ!

ADMIN. Comentariu publicat de Mircea Florin Caracas cu 12 ore în urmă

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae, Sibiu cu 12 ore în urmă la studiul întreprins de dr. ing.Mircea Florin Caracas:

”Un adevărat studiu de istorie a literaturii universale impregnat cu metafizica luminii ! Interesant! Dați-mi voie să vă felicit pentru râvna cu care cercetați registrul formelor vegetale, unde infuzia de sacru este căutată și adusă cu multă grijă din universalitate, din infinitatea coexistenței materiei cu spiritul, și pe care le identificăm ca forme finite de exprimare a trecerii (plante) cu locusuri și temporalități interesante! Gheorghe Apetroae, Sibiu. ”

Literatura: Nunta Felippei cu cerul; Gheorghe Apetroae, Sibiu

GHORGHE APETROAE ~  CÂNTECUL LUI  CRISTOPHER COLUMBUS  (25)

 

Literatura: Nunta Felippei cu cerul;

NUNTA  FELIPPEI  CU  CERUL

Cândva, de drag de prințul Crist

Felippa ajunse –n Chios, în Levant,

să-i stingă lui din piept focul iubirii,

acum, pe el l-ar fi știut al ei -

un stâlp de vise și de împlinire,

al ei și pentru-al lor copil, Diego,

spre-a-l crește mare-n fericire…!

Dar Cristofor uitase de  trecut,

de dragostea ce îi purta Felippa,

de când în simțu-i zile se scurtau

și-al vieții  fir ea-i re-nnoda…!

Ajunse sfinxul altor zări, râvnit

de drumuri  lungi, necunoscute

pe larg adânc, spre locuri neștiute…!

Era un zeu în rostul despărțirii, crud,

purtat de cer spre alte țărmuri…

de-a  guverna pe orice nou ținut

și nu știa de altceva mai mult, decât

oceanul să-l străbată și s-ajungă

la nestemate și la munți  de aur,

la bogățiile din depărtate Indii…!.

În crez și-n gând cu cel de ea iubit,

doar să-i revină, să-i rămână…,

cu sufletul de nepăsarea lui rănit -

lovit de așteptări și-mbolnăvit,

se mistuia Felippa în tăceri și dor,

iertând ușor pe prințul călător

străin de amintiri, în ultimul ei vis…!

La cerul care își dorea mireasă,

pe tânăra Azorelor, zeiță, pe Felippa,

ea-și închinase duhul ne-nțeleasă,

plecând odihnei grele, despărțită

și-n zacere, cu ceru-n nesfârșită nuntă…!

… slujea acum cu sârg, cu sufletul

și conversa cu stele înflorite-n duhuri…

Diego, cel rămas  bunicilor în multă grijă,

la cei de cel mai nobil rang espan în Pasos,

cu stăpâniri pe țărmuri și pe valuri,

de viță, lusitani, guvernatori de Palos,

fu dus în  locul fiicei dragi, de ei jelită,

a stăpâni în locul lor Azorele, s-ajungă…! 

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Literatura: Postmodernismul lui Mircea Ivănescu. Gheorghe Apetroae, Sibiu.

 

Literatura: Postmodernismul lui Mircea Ivănescu

 Gheorghe Apetroae, Sibiu 

    Poezia curentelor postmoderniste - un edificiu liric  de mediu și scurt metraj s-a construit în peisajul literaturii contemporane românești de către Mircea Ivănescu din elemente structurale de firească sensibilitate și imaginație, într-un sublimat de interioritate și de incantație, în configurații suprastilistice de simbol… Se asistă la acest scriitor la seria construcțiilor poetice în afara convențiilor estetice cu un liant de metaforă specifică genului său livresc, în crome stranii și în vibrații asonante...! Se descoperă în registrul armoniilor fonice ale  creatorului de sublimări literare partituri ale dizarmoniilor cosmice, care dezvoltă voliţii şi atitudini propensive limaxise, stări noetice ce reverberează celestul în integralitatea existențialismului uman cu o rezistență comprehensivă nebăuită în ecuațiile sale estetice (din „Versuri”...vorbe, vorbe, vorbe; din „Alte poezii”... poezia e altceva...).  Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmările estetice ale grotescului, mitului, chiar și a satanicului, a răului și tragismului uman, a sinistrului, spre a crea în structurile poetice înterfeţe - măști cu reflexii antinomice de natură telurică și apolinică, de înaltă factură neoexpresionistă, opuse prețiozității estetizante… Se vor pune în evidență toate aceste ipostaze ale valorii creaţiei sale prin tropismul metaforei, prin corespondențe și analogii de termeni identificatori prin simple intenții, fie ele și absconse: frumosul, concretul uman și normalitatea ontological, în structuri cu formulaări ermetice. Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul, prin utilizarea acestor elemente artistice postmoderniste cu principii simbolistice dominate lingvistic de imagismul metaphoric - esențe lirice care ne despart de creațiile versicate clasice, prin înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și disimulării în actul creației.... Mircea Ivănescu, așa cum l-am cunoscut şi cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni, sau din afară în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor sibiene, era unul dintre puținii poeți care în destinul și voința-i livrești putea realiza facil, de multe ori cu tentă ironică, comparații – corespondențe cu principiile textelor comparate, rostind frecvente citate bine articulate în contextul acelor ședințe din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot sau din Dylan Thomas… Cocheta foarte relaxat cu Paul Eluard, cu J. P. Jouve, G. Apollinaire și într-un cadru ofelian cu Jean Arthur Rimbaud. Nega cu accente sociologice radicale valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora, împreună cu Tristan Tzara, cu R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba și cu Giusepe Ungaretti… Sau, de multe ori, particulariza cu o spontaneitate genuină rezonanțele meditative ale sensibilității și neliniștilor cotidiene, preparând pe loc soluții politice  pe care le releva doar anecdotic, ca pe o iubire aridă pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului, cochetând, de această data, cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil, Raymond Queneau și cu J.R. Jimenez, sau lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de textele auctoriale ale participanților cu creații în ședințe de cenaclu, aducându-le în luminare poetică prin descifrarea facilă a misterelor existențiale și a filoanelor filigran din textele expuse. Lucra cu o sumă de culturi și învățături sedimentate în conștientul și lăuntricul său, pe care ni le releva spontan, dialogând cu noi, împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw, Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound și cu W. C. Wiliams. Apăsând pe pedala realismului în lucidele sale observații, îl semnifica pe Cesare Pavese și pe Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și a lui Rabindranath Tagore... Mircea Ivănescu s-a configurat, astfel , într-un simbol creator și critic al postmodernismului literar în România!  - De ce?  Pentru că a reușit o sindinamică spațial sinchorologică a unei literature autentice, raportat la mediul literar sibian, o  inducere a acestui curent postmodernist narativ și substituirea lirismului în poezia românească contemporană… A reușit cu success aceast lucru, așa cum o releva însăși Mircea Ivănescu în ” Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, argumentând prin intervențiile sale edificatoare, prin structurarea accentuat anecdotică, expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor sensibile şi abisale în canoanele literare, de la satiric și până la descifrarea parmenidică a misterului ființării... Prin poezia inedită și prin critica doctă dezvoltată, în principal, în cercurile literare sibiene,  Mircea Ivănescu a fermentat suprarealismul și a activat expresionismul în lirica sibiană, extrapolându-le cu mult succes în poezia  românească din acei ani memorabili pentru literatură, devenită bază valorică pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne cu sedimentele impresiilor entive lăuntrice, revelatoare... Reuşise, într-un scurt timp, Mircea Ivănescu, neeludând și pe alți făuritori de literatură românească, inducerea masivă a posmodernismului în spaţiile literare româneşti la sfârșit de secol și de mileniu la cotele pe care le reușise alţi titani ai literaturii în alte spații literare, amintindu-ne, desigur, prin Mircea Ivănescu de Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams, Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și de John Crowe Ransom în critica literară și eseistica americană, de Andre Gide, J.F.E. Lemaitre, Andre Maurois, Andre Thibaudet, Charles Mauron, Jean-Pierre Richard, Jean - Paul Sartre și de L. Goldman în critica literară și eseistica franceză, de Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, de Eugenio Montale și Antonio Gramsci în critica literară italiană, de William Edmund Gosse, Edward Herbert Read, Middleton John Murry și Arthur Symons în critica literară și eseistica engleză, de Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno în literatura spaniolă și nu numai. În același timp, prin erudiția și talentul scriitoricesc, cât și grație activității de traducător, prin numeroasele traduceri din limba engleză, să nu uităm traducerile din Wiliam Faulkner (Povestiri...), Francis Scott Fitzgerald (Marele Gatsby), Soren Aabye Kierkegaard (Şcoala creştinismului), Friederich Nietzsche (Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti), culminând cu traducerea romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyce, scriitorul Mircea Ivănescu a devenit reper literar de cel mai înalt rang al literaturii române și, de ce nu, universale a sfârșitului de secol 20 și a începutului de secol 21... În prezența scriitorului poet eseist și traducător poliglot Mircea Ivănescu, de multe ori găsindu-mă, modestia sa conjugată cu înalta cultură, dialogul livresc cu acesta - un permanent antren la inedit şi la transcenderi metafizice, mă fericea și mă fascina…! De aceea, îi voi păstra, cât voi trăi, imaginea vie în memorie...!
 Gheorghe Apetroae, Sibiu.

Literatura: De veghe, Iancul , Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

Literatura: De veghe, Iancul,

Gheorghe Apetroae, Siviu

„ÎNTOARCEREA CARMENTEI”,
 „Patria:  locul unde am văzut lumina din vechimea neamului” 

..... DE VEGHE, IANCUL

Cât clopote cu dangăt românesc  mai înfierbântă  Blajul
şi din Sibiu,  Bărnuţiu ne declamă libertatea-n zodii,
cât vârful lancei e-n triumf: izvor de legământ eroic...
... ne trec prin firea Iancului tribun, chemările la arme...!

Nu-i loc de şedere, nici de-nchinări, de ni-s umbrite glorii...
cât ţara e -n dureri şi lacrimile-i curg pe şarul Vidrei
și-i plânge Arieşul, Nistrului - român neliniştile zilei,
contăm pe Iancul şi pe moţi! cu ei, pe toţi românii…!

Chemări le înălţăm, ... ei le-nţeleg şi ştiu să le răspundă!
stejarii veacului cuvântă-n frunze de aprinse graiuri!
Ei, mari Goruni, în crezul lor, o taină ne ascund în ramuri
și-şi cresc coronae-n cer din Bucovina, Basarabia și întreg Ardealul!

În glorie, cu faptele de arme mari, împovăraţi de stele
păşesc lumini pe cer și lângă ei cu mersul hotărât poporul...
îl ştie-n veci pe Iancul crai! ..în fruntea sa, cu cerul scut,
de pavăză - trecutul își înalţă-n fii, în strălucire,Tricolorul!

Sub semnul stâncii pe - Apuseni  ni-s veşniciţi Eroii...!
cu Iancul ne veghează Sever, Pumnul, Dobra şi Buteanu…
în legământ de ţară, stau strajă dreaptă Ghibu şi Cipariu ..
urmaşii lor le venerăm jertfirea, ne-nflăcărăm curajul...!

Cu glasul torţei vii - când ei cuvântă , se aprinde cerul!
- noi le-am pus cruci şi flori pe osemânt, în loc de arme,
credinţa să le- aromeze-n veci în lan,iar vechile livezi
să-mbălsămeze cu-nfloriri române  noile (v)lăstare !

Şi-acele flăcări ce ne ard  din neam, statornicind  în candele
un soare ce îşi varsă duhul re-nfrăţirii în străvechi hotare,
se-nalţă-un imn de slavă ţării și-un glas de binecuvântare:
Români  sunteți uniţi şi tari, cât Iancul vă veghează, sunteți în sărbătoare!!

Literatura: Aurel I. Zăinescu ... , Gheorghe Apetroae, Sibiu

RESTITUIRI – Aurel I. Zăinescu : un scriitor important din perioada socialismului românesc pe care l-am uitat?!

  La amiaza zilei de 3 aprilie 1988,  în spațiul Casei de Cultură a municipiului Sibiu s-a desfășurat una dintre sedințele cenaclului literar sibian ”Lumina”, la care a ținut să participle și  poetul  publicist Aurel I. Zăinescu (1939-2004), secretarul de redacție al revistei literare ” Luceafărul”,de  la acea vreme.  Este vorba de poetul eseist cu tonalități epice agresive și uneori caustice în discursul versificat bine articulat,  de un publicist și scenarist de anvergură, cel care a fost și a rămas un scriitor reprezentativ, reper al literaturii române, având un rol special - de columnă dacică, alături de Adrian Păunescu, Alexandru Brad, Corneliu Vadim Tudor pe linia literaturii  patriotice, a  trecutului unui popor cu fond tracic, de cel care și-a dorit participarea la această ședință. 

   Acest scriitor, despre care ne vorbesc astăzi cu respect și pioșenie Aurel Gubandru și alții care l-au cunoscut, a fost prezentat membrilor cenaclului de către poeta sibiană, coordonatoarea cenaclului Artemiza BOTNAR, aceasta reliefând contribuția lui A.I. Zăinescu la promovarea predilectă a literaturii pentru copii și tineret, la promovarea literaturii creată de adolescenții și de tinerii cu  vocatie literară, cu energii și valențe creatoare, pe care acesta le-a sesizat în cadrul cenaclului sibian și le-a înserat  pe spații largi în paginile următorului număr al revistei literare ” Luceafărul”.

      A fost atunci motivul  pentru care câțiva elevi din școala sibiană deosebit de  talentați în versificația juvenilă,  să-i reamintim doar pe elevii  Emil Popa, Sanda Iosif și Cătălina Ștefan,  și-au expus în această ședință cu succes încercările lor literare.  Poemele prezentate de tinerii scriitori, așa cum au fost caracterizate de oaspetele cenaclului:  ” au excelat prin încărcătura de sensuri, de semnificații, de  patriotism”, fiind receptate  de A.I. de Zăinescu, cel care a debutat în presă, în anul 1971, ca redactor la ”Scânteia Tineretului” și, în scurt timp, în anul 1972 să devină redactor șef al acestei publicații, ca fiind semnificante  sub aspectul valorii literare, peste vârsta acestor tineri scriitori, ca abordare a vieții  și lumii exterioare, a fanteziei și cunoasterii , așa cum le văd aceștea și cum reușesc, prin fuga de clișee, să le formuleze literar.   

       Pe parcursul ședinței, A. I. Zăinescu a ținut să remarce, în repetate rânduri, rolul deosebit al acestui cenaclu pentru promovarea creațiilor literare aparținând tinerilor și rol de pepinieră pentru literatura sibiană și națională contemporană.

    Partea a doua a sedinței  de cenaclu  a cuprins prezentarea de poeme pastel și poeme cu tentă filosofică desprinse din spațiile maturității literare, aparținând poeților Artemiza Botnar, Gheorghe Apetroae, Georgeta Sarafie, Vasile Munteanu, Gabriela Stuparu, Eugen Jitariuc, Dan Ioan Bogdan, Adriana Mohai, Ovidiu Tomuleț ș.a. 

       A.I. Zăinescu a rămas încântat de valorea creațiilor expuse și în urma unei analize critice atente și exigente  a lucrărilor expuse, acesta s-a oferit să aloce un spațiu sporit , o întreagă pagină a revistei ”Luceafărul” într-un alt număr al revistei, angajament îndeplinit de domnia sa doar parțial…  S-a reținut la A.I. Zeinescu accentul pus de acesta pe literatura patriotică, dar nu prin cea pătrunsă de tarele proletcultismului, ci  prin fuga de mimesis,  de psedo- literatură, acea literatură ingénue care să se constituie  piatră de boltă a talentului și consacrării unui scriitor, făcând,  în acest sens,  referiri importante la  poeții Văcărești, la Dosoftei, Eminescu, Alecsandri, Octavian Goga și alti  poeți clasici, care au ținut să abordeze într-un mod strălucit această temă în limitele esteticului și lingvisticului, apreciind, în aceași abordare, și poezia patriotică scrisă de poeți români contemporani, precum Grigore Vieru, Nichita Stănescu, Grigore Hagiu, Adrian Păunescu ș.a. Mai mult acesta se declară angajat solemn în sfera ritmului fluidic al sonanțelor epice, mytosului românesc și mai puțin în cea a lirizării elenice și daco –oralo- mioritice…  În cea de a treia parte a ședinței s-au ascultat și comentat constructiv de către membrii cenaclului poemele expuse de A. I.  Zăinescu,  printre care: ”Întoarcerea fiului risipitor la părintele său și mai risipitor”; ”Noaptea e singură”; ”Clopotele Albei Iulii”;  ” Fluturi prin aer” ș.a., poeme înserate în volume, dintre care unele cu ușoră tentă socialistă, dar toate străbătute de personalitatea poetului care excelează în abordarea complexului genezic al devenirii noastre naționale, în armonia comunicării.

    Poetul,solicitat de auditoriu, a dorit să-și prezente la finalul ședinței activitatea sa ca poet și eseist, activitatea literară în cadrul revistei ”Luceafărul” cât și activitatea de presă cu calitatea de responsabil  de redacție al ”Scânteii Tineretului”, dar și cea de conducător al paginii de cultură la Agerpress.

   A făcut referiri civile asupra condiției sale, fiind născut în satul Dara din cunoscuta comună buzoiană Pietroasele,dar mai ales asupra operei sale publicate: ”Zeii neantului”, în anul 1997; ” Recviem într-un cimitir de mașini”, în anul 1969; volumul ”În zale albe”, în anul 1971; ”Grădinile ascunse, în anul 1974. În final și-a prezentat activitatea sa din perioada de tânăr scriitor  în cadrul cenaclurilor literare, amintind cu cu mult interes de participarea domniei sale la ședințele cenaclului ”Labis”, de la Casa Monteoru, de cenaclul buzoian,  cenaclurilor”Neculuță” și  ”Gheorghe Preoteasa”,  alături de nume importante ale literaturii române contemporane, precum  Ovidiu Genaru, Ion Gheorghe, Mircea Ichim, Ion Băieșu, Florentin Popescu,  Viorel Frâncu, Ion Gătej, Nicolae Pogonaru, Mihai Boghițoiu, Gheorghe Istrate, Dumitru Dănăilă, Constanța Buzea, Dumitru Țepeneag, Valeriu Oișteanu,C. Abăluță, poetul ieșean Dan Laurențiu, Radu Cârneci, Gheorghe Ciobanu, Alexandru Oproescu, Bucur Chiriac, Passionaria Stoicescu  și de alte figuri emblematice ale literaturii noastre contemporane. A încercat, în același timp, să realizeze corespondențe, similarități și diferențe între aceste cenacluri și cenaclul Sibian ”Lumina”… După ședință, câțiva membri ai cenaclului, am întreprins împreună cu poetul Zăinescu un periplu  prin Agora Sibiului, acesta rămânând încântat de arhitectura construcțiilor și relatările noastre, consider pertinente, privind istoria acestei cetăți de sorginte medievală germanică… Nu știu ce poem o fi scris Aurel I. Zăinescu în urma întâlnirii sale cu Sibiul și cenaclul ”Lumina”, dar mi-am amintit cu drag de acea activitate literară , de emanația bucuriei trăirii în emoția evenimentului literare sibian, avându-l ca protagonist, de această data, pe poetul Aurel I,. Zăinescu, atunci când am parcurs, cu mult drag, un comentariu apărut pe o pagină internet RDG78T5: A.I. Zainescu, la data de 24 mai 2014, un comentariu pertinent realizat de cei care l-au cunoscut  bine pe scriitor și din diverse biografii, cum ar fi cea a lui Ștefan Goanță, printre mărturisitori, trăitorii în preajma lui A.I Zăinescu la multele evenimente literare bucureștene, numărându-se:  Aurel Gubandru, Șerban Cionoff,  Ion Lazu, Bebe Ravescu, Florin Răzvan Mihai și Nicolae Havriliuc. Felicitări pentru cei care l-au memorat pe A. I. Zăinescu într-un amplu și reușit comentariu! Gheorghe Apetroae, Sibiu.