ESEISTICA, FRAGMENTE… DESPRE INCANTAȚIA FINALITĂȚII LA CHRISTIAN MORGENSTERN… Cântece de spânzurătoare... autor Gheorghe T. Apetroae, Sibiu

 FRAGMENTE… DESPRE INCANTAȚIA FINALITĂȚII LA CHRISTIAN MORGENSTERN… Cântece de spânzurătoare...

autor Gheorghe T. Apetroae, Sibiu: comentariu eseu

Epistemologic, inexistenţa heideggeriană - asein generează ontic şi gnomic o criză a metaphysicii, adusă într-o incantaţie a finitudinii (prin entropismul desfiinţării) cu forţa nihilismului fenomenologic husserlian, în fiinţa materiei.

Este vorba în acest concept, la Christian Morgenstern, de un “Logos” al distrucţiei, în esenţă speculativ şi, invers, in constructio-compositum, atunci când apelează la raţionalismul cartesian în receptarea graduală a sensibilului, prin evaluarea și pozitivarea fiinţării temporale a formelor aristotelice fizice și metafizice, a ordinii universale, în fond, o atemporalitate a percepției ontogenetice.

Se receptează, dar, la Christian Morgenstern dia-logosul maieutic-socratic şi aletheicul platonic, de care vorbeşte demonstrativ filosoful român Anton Dumiriu în Istoria logicicii, atunci când se stabilesc interferenţe logice în definirea diversităţii fiinţării nousului în materie cu dimensionări în coordonate de la cuantic la metagalactic şi cunoaşterii metafizice revelatorii, în contrast cu finitudinile ontice personalist- moniste, apanaj al dogmelor tomiste .

Distrugerea limitei, într-o evidenţă antropologică, neglijabilă la sferele universalului, este susţinută de neo-pozitivismul logic-scientist fundamentat de curentul material- spiritual-dual pozitivist indus de Scoala de la Viena prin denudarea dogmelor neodaghine şi ghilotinarea incertitudinilor simbolistic-fenomenologice, prin metode axiologice wittgensteiniene. Se regenerează – dialectizează, astfel, ontologicul, în perpetuu tangaj entropo - peratologic între atemporalitate (nihilum nil – tempora) şi temporalitatea - zeit, o existență heideggeriană non-determinată, în limite ontice, ambele - finitudinea și atemporalitatea- fiind categorii în transcendere pe via platonică ideatică a prezenţelor formale dialectic - sindinamice, cu proiecţii în structuralismul naturalist fenomenologic husserlian, apriori-cauzale, în cadre kantiane.

Doar Kant mai inventase o nouă manieră de a pune problemele epistemologice în raţionalismul apriorist,..(dând) subiectului cunoscător (ipse intelectus, al lui Lebniz), o greutate şi dimensiuni creatoare necunoscute până la el, vulnerabile, însă, prin stările biolimitative ale intelectului uman (David Hume)...

Este vorba de un ontologic în sine ( Noumenon- Dasein) în transcenderea sinelui şi în alt..(alter ego), determinat şi evidenţiat aici de idealismul biologist pozitivist limitativ, cel socializat la Auguste Comte, dialectizat la Hegel şi revelat la Schelling, în coordonate spaţial-temporale , dar nesemnificate în universal, limitate.

Este un ontologic aletheic înzestrat cu forţa principiilor (“Grund”-satz) universalităţii şi individuaţiei, ambele- principii axiologice ale transcendenţei, de speţă convenţional pseudoangelică, o atenuare a misterului prin entazie intelectuală (Lucian Blaga, Cenzura transcendentă), estetizat și obiectivat în formele corporale-aristotelice armonic simetrice leibniziene - in principium rationis-, într-o permanentă culisare anticlină şi sinclină, în tangajul spiritualizării duale şi universale, o angajare în soluționarea finalității ontice a universalului. Se receptează o mobilitate axiomatică între metafizica transcendenţei non-iconice material-spirituale şi materia pură, dialectizată spinozist în substanţa ei cu voinţă universală şi cu valenţe posibil gânditoare universale sau posibil reflexive, intelective, în exerciţiile reprezentării schopenhaueriene, o dinamică a stărilor ontice imposibil de receptat de bioanalizatorii umani . Hegel va detona limitele aprioriste kantiene, dând ideii absolute, imposibil cognoscibilă, valenţele de însumare istoric - dialectică subiect - obiect, în ipostazieri existenţiale, formulând, astfel, legea stadiilor progresiste ale gândirii umane, de construire a realităţii.

Asistăm la extrapolările nelimitei şi ale nedefinitului material la formele monadice, expresii metafizice duale ale nemărginirii nemărginitului depăşit spaţial- temporal în universal. Se actualizează realul în sensibilul ireal şi se dimensionează existenţele genezic temporale dialectice, cum ar fi cele în dinamica spiritului intelectiv uman humeian- în ipse- evolutiv, caracteristici canonice ale biologicului antropologic schelerian cu valenţe sociologice formale comteene sau, printr-o nouă extrapolare la orice – aposteriori- (Wie-sein) socio- biologic.

Se degajă o regulă în coborârea şi în urcuşul sinclimaxic al unui existent material spiritualizat cu amplitudini regresive şi progresive în absolutul axiomatizat de depăşirea trecerii spre tot neînceputurile ontice... Aceasta, și numai spre evidenţa unor orientări raţionalist-dialectice în explorarea (i)cognoscibilităţii diversităţii duale universale şi a metafizicii infinitului mereu actualizat ca substanţă - un câmp al veşniciei cu corespondențe în creştere eliptic hiperbolică- descreştere placid - litotică, sensuri în culisarea eternului obiectivat dar și revelat, cu incantație în non - sensul proximei finitudini.

Gheorghe T. Apetroae, Sibiu

1Felicia Elena

Literatura, Pe stânci, la Palos, gheorghe APETROAE, Sibiu

CÂNTECUL LUI CRISTOFOR-

PE STÂNCI, LA PALOS

Christopher-s Song on the cliffs at Palos -

autor: Gheorghe APETROAE, Sibiu

x

Pe când crisele-i coapse i le dezgolea

abisinic şi ai ei nuri olivi îi frământa

dezlănţuit cu întregul ocean,

cu glasul aprins, El, Cristofor,

întors din larg pe valuri smaralde la Palos,

ascultând şoptirile inimii ei, o privea princiar!

xx

- Felippa mea frumoasă și dorită,

plină de farmec, sfioasă-n cuvânt,

tu m-ai renăscut şi vindecat în Levant

cu surîsul pur și sărutul sublim...!

Chinul meu, în rostul tău s-a stins.

cu iubirea ta, zeiță, m-am reîmplinit!

xxx

Tu știi că în palatul pretorian de la Palos,

nuntindu-mi fericirea cu tine,

dansând pe oglinzi travertine,

Veneră, pe stânci, atunci ţi-am jurat

credinţă neţărmurită-n iubire,

cum marmurei albe, valul din larg!

xxxx

Ea îl privea pe prinț, zeu al luminii şi mării

și o cunună de irişi albaştri-

în milerice raze îi puse pe frunte....

Clipele trăite împreună erau împărţite

între plăceri şi-ntre fiorii din ultimul bal...

Fericirea mare a ei, era și a lui,

era a lor..., ca într-un vis ireal...!

xxxxx

Ea își uitase de zilele grele de așteptări

și de lungile nopţi de nelinişti...

Acum, în castelul de pe stânci înegrite,

care gem, de înaltele valuri lovite,

erau împreună, acoperiţi de roze și lauri

şi legănaţi de un madeiric ocean...!

xxxxxx

În destrămarea freneticelor valuri

amorul lor primea peceţi stelare

la Palos, cum Luna pe ocean, rangul regal! (G.A.)

Literatura. Irișii ei din ultimul bal. Autor gheorghe APETROAE

 

IRIŞII   EI   DIN  ULTIMUL  BAL

autor  Gheorghe APETROAE, Sibiu

 

Îi apăruse în destin nechemată ispita

și, rezidind în El o ultimă dragoste,

îl cuprinse cu multe neînţelesuri:

cum că în senectute irişii gândului Lui

petrec cu dorinţele din neînceput,

a-și regăsi în Ea cerul albastru!

 

Ea îi pregătea de sfârşit, un cântec:

răsfăţul faustic al nopţii valpurgice!

Simţul i-l testa, tot Ea, dezvelindu-şi,

câte una, formele și, în marş nupţial,

în oglinda de cristal îi arăta Lui

chipul angelic, buzele-i  în surâs ireal!

 

El o privea magul iubitor de început-

al mării val crisal în ultimul bal!

Tot  Ea, cântând pentru El la pian,

îi  desprinse uşor sufletul de  trup 

şi i-l plimba gând prin salonul oval-

zarea-i ultimă siderală în simfonii de Haydn...

 

În locul crucii, îi încrucișa cuvintele

cu fulgerări crisoberile i le însângera!

De pe hău, astrele alb-roze, în fulgere,

se grăbea a i le culge anemone

cu scânteieri cinabre, irişi-ametiste-

buchete de vise din selenicul clar…

 

Cristale albastre se prindeau în cearcăne-

peisaje andaluze pe irișii ce încă revărsau

razele regăsirii  ispitei în cerul albastru...

ascultau împreună “Aida, Marşul triumfal”.

Din cântecul de leagăn îi fura amintirile-

irișii gândului, iubirea din ultimul bal...!