miercuri, 31 august 2022

Literatura: ÎMBĂLSĂMEAZĂ UN CER, autor: Gheorghe Apetroae de la Boroaia

 

 ZBORURI ÎN ABIS                                                                       

ÎMBĂLSĂMEAZĂ UN CER 
autor: Gheorghe Apetroae de la Boroaia



În necuprinsuri de ninsori -
petale slobozite-n marea
din  irişi, lacrimând regale,
îmbălsămează-un cer cu flori...



Gingaşi și graţioși, dragi zori,
din visele în voi răsfrânte
cu  sângerări blue sfinţite,
luaţi-mă-n  muguri cu voi...!


Purtaţi-mă! şi-n drumul cris
pe orizontul larg deschis
să înfloresc din voi, Narcis,
iubirea din sublimul vis...!


Din miez galactic, să vă cern 
lumina în tăcerea serii,
și-n vis cu viersul primăverii,
pe toate scumpe flori, vă chem...!

Fălticeni 1963

miercuri, 24 august 2022

Literatura: Despre necuprins, Gheorghe Apetroae

 

ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII                                                                       

DESPRE  NECUPRINS

Autor: Gheorghe Apertroae de la Boroaia

*
Norul  aluniu de  fluturi e  mintea ta,

plutind  fantoşă  în real,  atinsă

de o unică  fluorescenţă  nocturnă...

În zbucium galactic, de sine e împinsă,

să-i plângi câştigul frumuseţii târzii,

ca unui  Protagoras abia împlinit:

mercenarul  de sofisme…despre

Necuprins- Neînceputul fără de cuprins...!

*

Chiar şi sfârşitului, în clar, i-ai văzut

jocul  pleoapei  negre  pe iris...

și, de-simţindu-i  gândului, umbrele

adânci, încerci iubirile-I în iubirea

unui  Nevăzut... În el, ai simţit

pulsul  crescut cu sângerie măsură…!

*

Eşti un Gorgias,  fără de scrupule…

De Socrate  hulit,  adevărul îl porţi

fără sine,  numai de teama  preţuirii…

statornic, de averile-ți fără preț încă răpit

pe traveea puterii care te-a  atins,

te plimbi, vestind  halucinaţiile lumii...!

*
Capul maculat în crisotil ţi-e desgheocat

de necunoaşterea  vieţii  din urmă,

iar vindecarea de convingeri rebele

ţi-e cu-vântul zefir şi... te înfricoşează

când, adiind, naşte din tine un sfânt...

Munca ta liberă, etern  neplătită:

Neînceputul în Necuprins te însumă !…

Sibiu, 03.12.1989

duminică, 21 august 2022

Studiul științific: conf. univ. dr. Clementina Mihăilescu- conferința, 2015, poezia lui Gheorghe Apetroae d. l. B.

 2015-Conferința organizată de Institutul de Științe Socio- umane, din cadrul Academiei Române, intitulată ”Poezia lui Gheorghe APETROAE- expresie a voinței de restituire a formelor și experiențelor fundamentale”, conf. univ. dr. Clementina Mihăilescu, în colaborare cu prof. Stela Pleșa. Rezumat în analele Institutului de Științe Socio- umane, din cadrul Academiei Române.