luni, 28 octombrie 2013

Literatura, Necrolog eseu pentru Mircea Ivănescu, Gheorghe Apetroae,Sibiu

Rămas bun, de la scriitorul Mircea Ivănescu... 
      Legătura de  suflet şi materială cu tine, Mircea Ivănescu are azi,  în faţa catafalcului în care stai condamnat de instanţele entropice ale Universalului stâlp de trup despiritualizat, dimensiuni cosmice!... Peste nimic, s-a prăbuşit din cerul citrin al  astralului Sibiu , pentru a se înălţa în loc şi a-i opri prăbuşirea în neantul clipei  pentru totdeauna, încă o fiinţă. Este aceasta una dintre stelele unice în  strălucire pe cerul literaturii şi spiritualităţii româneşti, mereu în căutările dedalice, cum cele ale unui Ulise homeric. Este scriitorul european şi traducătorul anglicist Mircea Ivănescu, sufletul blând , adânc şi înalt auctorial, astral în simţiri şi în silogismele ţesute din ironii anecdotice, spre dezalienarea adâncurilor din cuvânt cu jocuri de esenţe spirituale sublimate în crome anatase şi tremole.        Aşadar, atât de jos, fiind şi atât de apăsat de procesiunea ta de înhumare, cred că tu, Mircea Ivănescu poţi lesne să atingi cu lumina livrescului tău, toate traveele şi colţurile cerului, locurile veşniciei tale, în chip divin, de serafim cu aripile în amplieri apoteosice  creatoare de lumină prometeică, iniţiatică, largi cât cerul!... Eşti  tu, acum, aici, acea umbră a unei fiinţe mult iubită de noi, de cei care te-am cunoscut, dintre care mulţi ţi-am fost discipoli şi am exultat în lumina ta mereu curgătoare în noi,în revărsările solare, acum plecată  cu tine după  altă stea pe vesperale văi, pentru a se pierde în înălţimile cu voie divină, ori pe câmpiile vide ale unui cer hăruit cu harul flacării tale, cu al tău nemărginit lăuntric transubstanţializat în El pentru eternitate!.. Că sufletul tău şi-a căpătat insolitul din vieţile înalte james - joyceiene şi poundiene, pe care le-ai împrumutat pentru exilul pământean, din  viziunile halucinante, groteşti şi stranii, în tangajul realului cu fantastical, ale lui Kafka, din dramatismul şi sindinamica fluxului conflictual narativ dialectizat prin metafore antinomice, ale lui Faulkner, sau din complexitatea sufletelor proteice în topologii cu peisaje lucinde şi, de ce nu, din ironile enciclopedice şi gnomice configurate antinomic şi metaforic, de Musil, ori din armonia interioară a versului care individualizează în eseu imnic cosmicul antic, cu diacroniile sale existenţiale, la Holderlin şi nu numai. Sunt coordonatele  celestei tale traiectorii hiperbolice  providenţiale, muncite sisific de-alungul vieţii , mult meritate şi bine-cuvântate. . Şi nu oricum!... Mările sepulcrale îţi vor vântura nisipul  tenebros, cum şi al altora, dar mult spiritualizat , complexat abisal în teluricul din neant şi care se va amesteca cu cel al Stelei tale iubite,  distinsul ziarist şi om de cultură, un alt astru căzut, de lângă tine, în acelaş neant, spre nepieire acum mai bine de 13 ani, în acelaş cer sibian!...
     Cu tine, sub tine, poate şi deasupra ta, în apolinicul razelor tale vor trece, în  angelice plutiri, îngerii sacerdotali în chip de păsări sfinte şi în zborul lor astral, cu fâlfâiri de cristice  aripi, în coruri de slavă, cu goarne, surle şi trâmbiţe îţi vor cânta  şi îţi vor însoţi zborul, spre a-ţi auzi mereu cântecele mării tale existenţiale în talazurile-i crisale şi smaragde, valuri care au bătut adânc deceniile navei tale spirituale, tu rămânând statornic, în glorie şi invincibil la prora literaturii naţionale contemporane, a simbolismului şi postmodernismului literar european şi a traducerilor filigrane, până, hăt..., la vârsta neputinţei!...
   Printre noi, cu noi, ai plecat cu sufletul, ca o clipă, în sacrificarea unui tradiţionalism literar  nefericit adormit, vremuit de optuzele întunecimi ale unui demers de principiu apocaliptic, în speranţa unei vremi escatologice, de trezii iconoclaste şi de renaşteri pure,  Mircea Ivănescu!... Plecarea ta e un transfer într-un alt exil, cel al sporirii identităţii literare şi îşi va lăsa aici şi oriunde, acum şi pentru totdeauna, reverberaţiile golului nemărginit în sufletele celor care te-au cunoscut şi te-au înţeles, care au trăit spiritual în preajma ta  şi te-au  iubit ca pe o flacără a flăcării divine, cea din care şi-au sorbit căldura luminii... Ei sunt veniţi aici, din Sibiu, de lângă tine , lângă tine, de la Bucureşti, de la Cluj, de la Iaşi, din Basarabia cea sfântă şi românească, pentru a înota în regret şi în mările lor pline de lacrimi spre abisul înălţimilor tale cereşti de mult rupte de bruiajul coborâtor al cotidianului şi a te purta pe valuri de stăruinţă pe ultima ta cale pământească, spre Edenul madeiric al literaturii – paradis al eternităţii tale!..
   Tot atât de mult, ţi-au  simţit  plecarea şi colegii scriitori de la revistele literare sibiene "Transilvania" şi " Euphorion",de la cotidienele locale, de la alte reviste la care ai publicat cursiv şi ţi-ai lăsat în filele lor mai bine de 50 de ani vlaga voinţei schopenhauereiene, meristemele de rod ale genei tale literare, existenţa-ţi solară în literatura română contemporană, şi nu numai, o viaţă caracterizată printr-o muncă livrescă tenace şi la fel de fructuoasă, reperată axiologic pe tărâmul creaţiei estetice naţionale şi europene.
   De aceea, colegii  scriitori pe care i-ai ţinut lângă tine n-au reuşit să se desprindă uşor şi oricum de tine, cel care ai fost mereu cu ei de decenii,  Mircea Ivănescu!... I-am văzut alături, proteici şi neproteici, lângă catafalcul tău, în acest ceas - arc al despărţirii pentru o eternă nedespărţire, pe redutabilii cărturari Mircea Tomuş , Mircea Braga, pe scriitorii  Ion Radu Văcărescu, Mihai Posada, Dumitru Chioaru, Rodica Braga, Anca Sârghie..., pe poetul basarabean Leon Butnaru şi pe mulţi alţi scriitori importanţi , pe toţi cei care , mai vârstnici sau mai începători, au stăruit în preajma ta...Au stăruit  pentru a se hărui şi a-şi consfinţi existenţa cu tot sufletul tău, lângă tine, în tine, Everest al culturii române, pentru a lua din înălţimile tale şi spre a primi de la tine prinosul intelectual  de sacră lumină !... Mă aplec acum înspre tine, Mircea Ivănescu,  cu gratitudine, pentru a-ţi sorbi toate culorile amintirilor, începând de la 1984 şi pentru a-ţi mulţumi de căldura cu care m-ai primit atunci, dezinteresat, în universul tău, universul literaturii!... Mă obligă aceasta, de a-ţi purta vie şi integrală imaginea de magistru, ca a unui personaj de mit, unei fortăreţe inexpugnabile în poezie, unei referinţe morale şi spirituale, lumina din lumina astrului liber care a apus încă în plină zi, dar  fără a-şi pierde cât de puţin din genuina-i  strălucire!... Memorez momentul anului 1984, în care m-ai lasat să-ţi iau, fără vamă, lumină din vulcanicii tăi ani, atunci, în vogă literară !... De aceea,  nu am odihnă şi nu pot şi nu ştiu decât să te caut mereu primul printre cei din care am crescut  în lăuntrică  iubire spirituală, rodire întinsă din razele-ţi solare, ca ale unui cer celestin - senin îngăduitor şi ocrotitor în destin!...
   Tot timpul tău a rămas în noi  havuzul ce –şi eluviază din abisul sufletului tău absintul tantric al marelui  tău spirit într-un fluviu grandiose de gratitudini şi de  trecut literar magnific,că tu eşti un Cronos prăbuşit, spre a se înălţa şi mai mult în arcul cascadelor canonice futuriste ale  literaturii postmoderniste !...
     Că tu, Mircea Ivănescu nu pleaci spiritual dintre noi!..Tu ai rămas zidit în tot monumentul  cultural naţional  prin întreaga-ţi existenţă raţională şi prospeţime intuitivă, anabazice şi celeste , nadirul eternităţii căutărilor întru marea-ţi  fiinţă a Fiinţei. Vom păstra mereu vie imaginea chipului tău de lumină, într-o permanenţă a surâsului generos pe buze cu grimasa expresivă a dimensiunii bunătăţii tale nemărginite, cu semnificante intelectual- arnoldice anecdotice. Tu ai plecat acum după steaua ta,aşteptat de ea, o stea cu har din harul veşniciei cristice, iar noi rugăm providenţa la răsplata muncii tale de propăşire aici pentru cei ce-ţi urmează, a unei literaturi într-un sublimat de înaltă factură ontică şi axiologic hermeneutică, în substanţa estetică şi gnomic- epistemologică românească!...   Că răsplata binelui făcut este o datorie a Providenţei de a te primi în înflorile grădinilor celeste, unde nu-ţi vei înceta prezenţa nobilă, opera ta de prim ctitor spiritual  al paradisului literar veşnic!...       Nouă, cei de aici, nu ne-a  rămas decât să te căutăm în misterele cerului, prezenţi mereu pe cărările albastre - ametiste ale celestului, spre a te regăsi şi a te readuce  Nestor al nostru, în atingerea memoriei Edenului,  din zodiile eterului!… Să-ţi glăsuiască, ţie, sfânt magistru întru  nobilă literatură , clopotele sfinte ale catedralelor, eternitatea helenică, cu vocea revolută a nemărginirii!..      Să ne vestească, ele, prin dangătul astral, spre a ne bucura de ştirea sosirii marelui tău spirit în slava dantescă a celor mai înalte ceruri!... Ele, să-ţi primească, în văzul lor , lumina veşnică a fiinţei tale înspre primenirea luminii lor dăruită doar unora dintre noi  să ţi-o păstreze întru cele divine, iar crucea acoperită de jerbele de lumină din florile recunoaşterii pământeşti să-ţi păstreze  între noi, cei veniţi pentru tine, în tine şi celor neveniţi, tronul tău uzurpat de teluricul ţărânii , pentru toţi cei care ne-am certat cu Caliban, spre a-ţi rămâne străjerii loiali ai oglinzii tale vii , simbolul etern al cerurilor mereu împlinite de iubirea nemuririi tale!...
Gheorghe Apetroae, Sibiu, 23.07.2011…Rămas bun, de la scriitorul Mircea Ivănescu...
     

Literatura, Eseu filosofic,Despre incantaţia finalităţii, Gheorghe Apetroae, Sibiu

FRAGMENTE… DESPRE INCANTAŢIA FINALITĂŢII, Christian Morgenstern…Cântece de spânzurătoare,  Gheorghe Apetroae Sibiu.
         Epistemologic, inexistenţa heideggeriană asein generează ontic dar şi ipotetic o criză a metaphysicii, într-o incantaţie a finitudinii (prin desfiinţare) cu forţa nihilismului fenomenologic husserlian, în fiinţă, în “Logosul” distrucţiei, speculativ şi, invers, in construcţio-compositum, prin raţionalismul cartesian în receptarea sensibilului, fiinţării temporale a formelor quasiaristotelice şi ordinii universal în cadre perathologice. Se receptează, dar, la Christian Morgenstern logosul maieutic-socratic şi aletheicul platonician, în diversitatea fiinţării şi cunoaşterii metafizice, în contrast cu finitudinea ontică. Distrugerea limitei pitagoreice în evidenţă antropologică, este susţinută de neopozitivismul scientist material- spiritual  fundamentat de Scoala de la Viena. Se regenerează – dialectizează ontological- în perpetuu tangaj între atemporalitatea (nihilum nil – tempora) şi temporalitatea -zeit - existenţială nondeterminată în limitele ontice, ambele în transcendere pe via platonică ideatică a prezenţelor subiectivate dialectic - dinamice, în structuralismul naturalist, apriori-cauzal, kantiane...
       Este vorba de un ontologic în sine (noumenon - da-sein -) în transcenderea sinelui şi în alt.. (alter ego), determinat şi evidenţiat, aici, de biologismul limitativ, de Hegel şi Schelling, în coordonate spaţial-temporale ideale, în universal, limitate. Este un ontologic aletheic înzestrat cu forţa principiilor (“Grund”-satz) universalităţii şi individuaţiei, ambele - principii axiologice ale transcendenţei, de speţă convenţional pseudoangelice, estetizate, obiectivând în formele corporale - aristotelice armonic simetrice - leibniziene- in principium rationis, într-o permanentă culisare şi în spiritualizare..., în coordonate metafizice duale şi universale. Asistăm la o mobilitate axiomatică între metafizica transcendenţei noniconice material-spirituale şi materia pură eternă, diaclectizată hegelian în substanţa ei cu voinţă magnetică acceleratorie şi cu valenţe spiritual- gânditoare sau relevată, posibil reflexivă, în exerciţiile reprezentării schopenhaueriene. Asistăm la extrapolările nelimitei şi ale nedefinitului material la formele monadice leibniziene, posibil armonizate,  expresii duale ale nemărginirii nemărginitului spaţial-temporal universal nedeterminat. Se actualizează realul în sensibilul ireal şi se dimensionează existenţe genezic temporale dialectice, cum ar fi cea în dinamica spiritului intelectiv uman humeian, evolutiv, caracteristici canonice mecaniciste ale biologicului antropologic schelerian, cu valenţe sociologice corporale sau, printr-o nouă extrapolare, la orice – aposteriori- (Wie-sein) socio- biologic în climaxul absolutului intuitiv, bergsonian . Aceasta, numai spre evidenţa unor orientări rationalist-dialectice în explorarea incognoscibilităţii şi indeterminării diversităţii duale a universalului şi metafizicii sale, a infinitului mereu actualizat, substanţa - câmp a veşniciei, în creştere eliptică-descreştere placidă, culisabil în non-sensul proximei finitudini.... Gheorghe Apetroae Sibiu 

miercuri, 23 octombrie 2013

Literatura, Eclipse proustiene, Gheorghe Apetroae Sibiu


III.  TEMPLE ÎN FLĂCĂRI            


ECLIPSE  PROUSTIENE


Din copilărie te uiţi  cu avânt

în ochii axinii ai cerului şi cânţi

curtat de firescul gând al luminii...

te joci  ala-bala pe papirusul

cunoaşterii cu incerte pasiuni...

eşti rob al  eclipselor din Argos

şi în fraze muzicale…asculţi

aceaşi poveste, cu licorn...

Sortit  la trezii, ţii mai mult

la  asfinţit  vântul cel de foc

al captivei şi frumoasei Briseis...

îţi înfiripi în evadări vulcanii:

o realgară cerneală regală

cu milerice reflexii de trecere,

ţi se scurge trofee prin vene,

...pe când, în locuinţa de nisip

îşi ascunde umbra crocodilul,

şi sub razele fecunde, oule,

puii să-i înveţe ce-i întoarcerea

cum şi steaua ta, sub grămada

de frunze vânturate-n cărări

limone  putrezind între flăcări,

lava: o cenuşă de gelozii

cu balsamuri vii , emerse

în filoane fluorine de armonii:

de misterele trecerii... magii

se îngrijesc şi de  reveniri...

Da!... libertatea  e în triumf

şi e binecuvântată cu amintiri...

întoarcerea e-n ne-nceput solemnă ..!...

 

G.A.S.

 

 

 

 

 












 

 
 

miercuri, 16 octombrie 2013

Literatura, Reînfloriri celeste, Gheorghe Apetroae Sibiu

III.  TEMPLE ÎN FLĂCĂRI                                                                     
 REÎNFLORIRI CELESTE 
 Ca să-şi aducă de tine aminte
candela cea cu ardere sfioasă
o umpli mereu cu sânge de stea,
să-ţi pâlpâie în scarn şi în desmin..,
baţi clopotele, până le încinzi
cerul  sidefându-l , bântuind
altarele catedralelor de linişti!...
spânzuri de el icoanele luminii:
limpezi fulgere în crisoberil
şi în japs, aripile îngerilor idoli...
Monahii alungă într-un neant
prin slujbe lungi, relele  duhuri
îngrijind  misterul lor resorbit
din  zâmbetul voit al fecioarelor
în vreri precoce şi-n fiori divini
în rugi fierbinţi şi în metanii,
şi-şi reînviu cu frângerea de trup
de gânduri pustiite, sufletele
prin sărutul cristic al icoanei
la sfintele cu har împărtăşanii! ...
Într-un sobor cu heruvimii
serafimii le cântă în neştire
pe voci, troparul răzvrătirii!...
Din ploile reci de aprilie, ei
le picură curăţenie şi elan în lut,
 le germinează retrăirile!...
Tu  ningi cu amintiri- rozare fluorine ,
albele lor trupuri, sfinţindu-le!..,
adâncul vrerii li-l scalzi în vise
din ferestrele-n lazur deschise
livezilor cu straie ancherii, pustii...
le oferi  idei sonore şi,.. in revenire
cu desfrunzirea criselor silene
de armonii, în cruguri turmaline
eşti candelă de rai în renflorire!...
G.A.S.