Emil Cioran…comentariu… Gheorghe Apetroae, Sibiu
Intimitatea , melancolia şi scepticismul,
singurătatea, fatalitatea ontologică, misterul, alienarea şi angoasa sunt tot
atâţi termeni tematici dominanţi care au preocupat viaţa livrescă şi creatoare
a filosofului şi scriitorului Emil Cioran, încă de pe băncile facultăţii de
filosofie din Bucureşti şi până în ultimile clipe ale vieţii sale…
L- am cunoscut bine pe fratele său, Aurel
Cioran, pe cel care mi-a fost şi un bun prieten şi caruia îi plăcea să
relateze, în cadrul cenaclului „Euphorion” din Sibiu, cenaclu pe care acesta îl
frecventa cu o tenacitate de invidiat, despre scrisorile primate din Paris de
la Emil Cioran, despre întreaga activitate filosofică şi condiţia socială a
fratelui său în Franţa.
Am înţeles că personalitatea intelectuală a
lui Emil Cioran a fost influenţată în bună măsură şi de cultura religioasă pe
care acesta a primit-o de mic , prin condiţia sa de copil de preot în Răşinari.
A dezavuat, în urma unor adânci reflexii şi unor studii de hermeneutică
eclesiastică, până la permanenţa obsesiei în abordarea acestei teme, unele
excese dogmatice şi canonice!..
Nu s-a mai întors la Răşinari, de la
plecarea în Franţa, nici măcar să-şi viziteze locurile natale, casa părintească
şi celebra sa ” Coasta Bocii”, şi aceasta nu din cauză că era urmărit de
securitate, ci doar pentru faptul că o revenire în corespondenţă cu motivele şi
momentul dezrădăcinării sale o considera rece şi intempestivă!…
Acest fapt m-a mişcat şi m-a determinat să
compensez nerevenirea filosofului în spatiul mioritic al Răşinarilor, în care
personal am hălăduit conjectural- profesional în ani, cu un poem pe care l-am
intitulat ” Periplu”, şi pe care îl redau în continuare:
Lui Emil Cioran
Întors la rostul tău, cuprinzi în braţe
zarea,/
cornişele cărării le-apuci din Răşinari/
să te întreci cu norii din pajişti
alabastre/
pe plaiul revederii zăpezit de ani …/
La stâncile cărunte de ostenirea vieţii/
ajuns, respiri sălbatic şi desprinzi de
cer/
azurul prăfuit de dor – o sacră revedere-,/
într-un decor de cetini, de vrajă şi mister
…/
Trezit de nesfârşit, aici tu îţi cerţi
clipa,/
privirea ţi-o arunci prin rariştea de pini/
stropiţi cu zorile, când crestele rebele/
te-aleargă la crepuscul, iubire să
le-nchini!…/
Sclav serii îi vorbeşti şi o hrăneşti cu
stele/
pe lucii de izvoare ce fug prin firea ta/
cu amintirile întoarse din înălţimea
Steazei/
la boca văii strâmte, în a le-mbrăţişa!…/
Tăcerile din aşternutul de negură-a
plecării/
în reveria nopţii le stingi cu un sărut/
pe genele ce cad din pleoapa de amurg,/
în susur de izvoare şi în miros de brad …/
Răşinari – Sibiu, 1996
Emil Cioran a transcens în studiile sale,
după cum se exprima Blaga, din planul „imediatului” în cel al orizontului
misterului şi aceasta pentru revelarea fenomenologică a genezei existenţiale,
nu biologice, ci a mutaţiilor ontologice divine specifice genomului umanităţii…
Dar nu a găsit decât un scepticism al sacralităţii esteticului şi nu a văzut
dincolo de mister, în travaliul său de depăşire a trecerii, bine cenzurat de
transcendenţă , decât limita metafizică a lacrimilor sfinţilor!..
Oricum, filosoful a fost o flacără nestinsă
a conştiinţei livrescului şi un explorator temerar de nestemate filosofice, dar
fără a se bucura în viaţa sa de preţul valorilor sale agonisite şi transferate
cu o oarecare gratuitate eternităţii!… Gheorghe Apetroae Sibiu
