joi, 30 martie 2017

Literatura: Măcinând tainele, Gheorghe Apetroae, Sibiu

MĂCINÂND  TAINELE
Gheorghe Apetroae, Sibiu
 Soarele, trudind la cer, ningea mărunt
cu fulgi de flori și sincere lumini
spre-a risipi secundele în repezii torenţi-  
zăpezile  din poala lunga-iernii…,
nunteau troienele - zâne pe văi-
pulsând în mit izvoarele din stele…
erai un vis atunci, al binecuv­ântării :
răsfăț în simț solar cu torțe de-nviere..!

Și nabuia-n fantsme ceru-n el căzut
în lunci fluorine de mălini în plâns
cu ploi căzute reci pe ultimul april…
o zare în prasen și norii grei
în herghelii mușcau din undele lumini…,
atunci melisele-n altarele de flori
se-opreau din zbor la liturghii selene…!

Priveai puhoaiele cum pline de furii,
purtau prinosul  sevei primăverii:
molizii doborâţi de vânt în stei,
amirosind  a crud, a cetini și rășini,
a sufletului vale-mbălsămând-o...!
Tu îi trăgeai nebun cu cangea din șuvoi
și îi purtai rotunzi pe umerii copili
spre - albastrele lacustre locuri…!

Spre-acolo unde plopi piramidali
își pendulau paterne, limbile de jar
și fluierau în tremolul secundei,
de salbele de- amenţi se ușurau,
pe când Naiadele izvoarelor cântau,
neştiind că-i mort, zeului Pan…!
Acolo,  păsările-ntoarse din alt cer
își odihneau pe aripi triste zările…!

Printre cireşii de pe luncă îmbrăcați
în giulgiuri crise lungi și largi…,
în straiul lor, și tu, cu fire de absint
sfidai în alergări chemările materne…, 
adulmecai  în  ziuă urma stelei
ascunsă –n  zorii reci și hyacinți
retrași din firea lor cu apele-n furtuni,
sub mal și-ncuibăriți cu şerpii…!

Iar munții ancherii pe boltă leagănați
de îngerii lazuri ai fulgerelor sfinte
sub muchea Pleșului căzuți,
scăpau  l-amiezi  de sub blestemul ceței,
și plumbul umbrei ți-l da vieții…!
…mai lesne - acum s- oprești din plâns
timpul urât, taina să-i măcini
cu crezul cristic în mormânt…!

vineri, 24 martie 2017

Literatura: Rețeaua literară și Gelu Vlașin, Gheorghe Apetroae, Sibiu

 Rețeaua literară și Gelu Vlașin

Suntem, sincer spus, mândri și deosebit de impresionați de succesul activitatii literare prestate cu atâta râvnă, cu atât suflet și profesionalism de scriitorul român GELU VLAȘIN și de colaboratorii săi apropiați în spațiul cultural european și, de ce, nu, universal..! Să ne referim numai la activitatea Rețelei literare, o organizație literară pe care GELU VLAȘIN a creat-o de mai mult timp și pe care reușește să o mențină, bineînțeles, cu deosebite eforturi materiale, și ar fi chiar de ajuns..! Prezența valentă și constantă a domniei sale în mediul literaturii și culturii spaniole contemporane, de inducere facilă și de cunoaștere largă, prin multele manifestări românești organizate, a spiritului cultural românesc înalt cotat în coordonatele culturii spaniole, și nu numai spaniole, permite identificarea și valorizarea paternității culturii noastre naționale la dimensiuni exponentiale în arealul spiritual și multicultural European! GELU VLAȘIN, prin tot ceea ce întreprinde românesc în mediile spaniole, și nu numai, se constituie, în același timp, un simbol de potențare și magnificiență a culturii și spiritualității noastre cu caracteristici nobile de multe secole, un apostol al spiritualității marelui popor daco-latin cu acele trăsături prestigioase, sacre, configurate de liniile sale genetice ingenui, statornicite de milenii, foarte bine definite și relevate ca valori naționale alese și bine expuse, prin tot ceea ce intreprinde scriitorul GELU VLAȘIN, între culturile și civilizațiile europene! Felicitări și admirație! Gheorghe Apetroae, Sibiu.  



miercuri, 22 martie 2017

Literatura: Abis dual, Gheorghe Apetroae,Sibiu


Abis Dual

 G.A.S.
Te-am surprins în lupta cu Totul,
sigur de victorie;
cu timpul ce-ţi fură, câte puţin, fără griji
stropi de idei şi putere …
Crist de raze, în cădere
te frângi şi preschimbi în plăcere;
de imanența revelării nu-ţi faci probleme …

cu mâinile cuantice desfaci, câte una,
corolele de stele
şi deschizi libere, porţile metagalactice …
Totul intră la tine …
îl priveşti şi-i zâmbeşti, eşti pe placul lui;
îl iubeşti şi cuprinzi în mâna
ce-a dezmierdat, tânără, cosiţele fetelor …

într-o mână ţii Totul …
a doua, pentru cine-i ?
mâinile nu sunt date fiecare, o eternitate ?
Da! Totul nu este numai Unul
şi infinitul, în doi, îl desfăşori:
tu, el: doi; mâinile: două; ochii: doi…;
toate se-ntâlnesc, unesc şi despart ne-nţeles…

alt necuprins din Tot s-a desprins,
aleargă spre tine …
vrea să-l primeşti în cuvânt şi să crezi ce spune …
ca să-i fii pe plac, pentru el pregăteşti cealaltă mână …
Tu, să arăţi cât de mult îl iubeşti,
îl dezmierzi şi cuprinzi cu a doua mână …

mâinile îngemănate, sub greutatea sferelor
fiecare, împreună simt mişcarea posibilă …
în mâinile tale toate se-ntâlnesc şi iubesc
câte două, sferele îşi fac de cap …
unele stele ascunse, flămânde de limită,
sfărâmă şi înghit lanţul degetelor,
se conjugă-n secundă …

din impulsul unirii fulgeră prin degete nemărginirile –
să prindă putere, să piardă putere,
în mâinile tale înfloresc sferele …!

un univers, la braţul altui univers,
e în iubirea celuilalt, fără somn …
în mâinile tale, alte lumi se nasc, cresc, sufăr şi mor fără sens …
cu surâsuri stelele  îţi dezgheaţă genele –
dar până când pierd şi câştigă-n putere mâinile tale, sferele ? …


Poezii şi eseuri „Despre neînceput”, Editura Herman, 1992



vineri, 17 martie 2017

Literatura: Dor nou de veșnicii, Gheorghe Apetroae,Sibiu



LITERATURA, volumul „ FULGERÂND TĂCEREA”,ciclul
TEMPLE  ÎN ZORI”, Gheorghe Apetroae Sibiu

DOR  NOU  DE  VEŞNICII

Azuru-n alanit îl copleșiai atunci cu roze,
ziua ta,  cu un văl de sărutări parfumate…,
în munţi, urcând,  pe liniştea serilor,
la Chaterton, ajuns, intrat în corul erelor,
de la muzele lui ai învățat
din flaut să cânţi, alături de izvoare,
iubirea pelagică a nereidei Thetys ...!

... ardeai în inima ei, necuprinsu-i marin:
sângele neînceput din silicea recifului
era un alt cuvânt  sfinţit de armonii:
sonanţele fericirii tale în game de cer auzite… .

Furtunile de atunci le tot alungi,
destrămând din timpul lor al tău netimp
în albastrul adamit al pădurii ;
pe Soarele în travertin, îl dezbraci
uşor, ca pe un copil, visând de început,
zâmbitor, cu privirea-i de corindon
și-l acoperi cu linţoliul tău de... neguri…!

Ai strâns în braţe mereu zării, lazurul
dar şi mijlocul axiniu al infinitului
din nopţile cu evantaie selene...!
mereu în plutirea nisipului din stele
vibrezi sidereal și arzi în recele-i adânc...,
-uşurinţa în zbor ai luat-o de- atunci
de la păsările cu aripi de flăcări…!

Tu, nicicând nu  ai  abătut  naiadele -
surorile tale, de la noile izvodiri:
pâraiele cerului în jasp, sfen şi anatas
le conduci în cântec printre stânci,
și le slobozi fulgerate de cer
în dorul tău aprins de veşnicii - cu ele să-ți cânţi

în oricând, noi melodii pe portative de stele….

vineri, 10 martie 2017

Literatura: Alt adevăr din rest, Gheorghe Apetroae, Sibiu


ALT ADEVĂR  DIN  REST
Gheorghe Apetroae, Sibiu

Adâncul bulboanei și acum
îl priveşti, cum atunci,
în cerul umplut cu resturi
de stele reci cu găuri diamantine
căzute în luptă şi în extaz
lângă tine, înflăcărate 
de absentele zăpezi: umbra ta
crescută pe zâmbetul neînţeles
al Lunei
mereu înveşmântată în turcoaz...

Impulsul materiei s-a  extins
în zeul ce nu ştie decât a-şi coborî
din tronul  permanenţei
umbra hiacintă lângă tine,
 în tine
lumina curge în ritm în lumină
pe spinarea cerului turmalin
din geana adâncului…,
...un şiroi  
e neînceputul cu care petreci
flăcăra, să-i înteţeşti glasul
în mari nelinişti,
să-i vorbeşti
despre  stelara  ardere cu rest... 
misterul morţii să-l dezlegi,
ascultând în ochrul serii reci
cântecul cuantei  din cuantele
ce-ţi plâng nepăsarea
pe umăr:
lebede june fecunde,
valsând pătimaşe
adevărul pe valuri de topaz,
dedus din a sferelor netăcere ...,
... să-ţi aminteşti cu plăcere
de gema cristal: al tău amor
poposit în sfârşitul copilăriei
și bălăcit de atunci în clipele
trecerii …
cu dorinţe, reaprinzi fecioare,
să înţelegi din limpezimi, 
adevărul fluid şi să-l negi, 
arşiţele verii sporind în izvoare…!
G.A.S.


luni, 6 martie 2017

UNIVERSITATEA DIN SIBIU, STUDII LITERARE, PROF.UNIV. DR. CLEMENTINA MIHĂILESCU

JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016 GHEORGHE APETROAE’S POEMS FROM THE PERSPECTIVE OF THE CONNOTATIONS SPECIFIC TO CULTURAL IMAGOLOGY Clementina Mihăilescu Assoc. Prof., PhD, “Lucian Blaga” University of Sibiu Abstract: The paper entitled ˮThe Poetry of Gheorghe Apetroae Approached in Terms of the Connotations Specific to Cultural Imagologyˮ dwells upon the mental images related to the concept of cultural imagology which are central both to reason and to the literal. Our methodology based on image studies which stand for national and cultural stereotypes brings into bold relief those national characteristics such as sensibility, intelligence and courage and shows how the poet turns into good account the Romanians as a collectivity that lives and regenerates through each and every individual. In order to help us identify the Romanian national characteristics, the poet resorts to the philosophy of detail associating ˮthe language and the country, the sea and the skyˮ which represent an emanation of the involuntary national memory and which certify the heroism and spirituality of the Romanian people. Keywords: cultural imagology, language, country, sensibility, transcendence Pentru a demonstra că abordarea noastră este în consonanţă cu metodologia elaborată în studiile imaginii ca teorie a stereotipurilor culturale si naţionale, câteva consideraţii pe această temă se impun a fi luate în discuţie. Imagologiştii susţin că naţionalitatea este redată în contextul perspectival al textului de reprezentare sau a discursului, aşa numitul ―spectant‖1. Din acest motiv, imagologiştii sunt interesaţi de dinamica dintre acele imagini care-l vizează pe celălalt şi acele imagini care caracterizează propria noastră identitate. Studiind imaginile de identificare naţională specifice lui Gheorghe Apetroae, problema pe care ne propunem s-o demonstrăm este că acest poet se identifică pe sine nu doar ca român ci şi ca un intelectual european autentic. Wellek susţine că ―imaginile nu reflectă identităţi, dar constituie posibile identificări ale acestora‖2. Deci, imaginile valorificate de Gheorghe Apetroae ne ajută să identificăm specificul românesc, care specific, în epoca globalizării, vine şi întregeşte semnificativ sensibilitatea şi valorile estetice ale unei Europe ce se vrea culturală prin asimilarea contribuţiilor individuale semnificative. Gheorghe Apetroae, personalitate complexă cu performanţe în variate domenii: inginerie, publicistică, poezie, relaţionează cu modelul proustian bogat în imagini ce reflectă itinerariul spiritual al poetului, focalizându-şi atenţia pe momentele existenţiale: copilăria, care interacţionează cu memoria şi imaginarul, adolescenţa, perioada zbaterilor în încercarea disperată de a identifica ―esenţa lucrurilor‖3 şi în sfârşit stadiul creativităţii când poetul se cunoaşte pe sine prin scris. Actul creaţiei relaţionează strâns cu diferite aspecte ale imagologiei culturale. 1 Wellek, R. and Warren, A., The Theory of Literature, London, 1949, p. 8 2 Ibidem, p. 8 3 Rusu, L., Estetica poeziei lirice, Editura pentru literatură, București, 1969, p. 110916 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016 Demersul nostru metodologic are ca linie de forţă aducerea în prim plan a acelor caracteristici naţionale ca sensibilitate, inteligență, curaj şi de a arăta modul în care poetul Apetroae îi identifică şi îi pune în valoare pe români ca o colectivitate ce viază şi se regenerează prin fiecare individ în parte. Aşadar, românul se defineşte şi se evidenţiază ca parte integrantă şi reprezentativă a conştientului colectiv. Sinecdoca, figura de stil prin care partea reprezintă întregul, întregul partea, prin care particularul este expresia generalului şi generalul se defineşte prin particular, este un element de referinţă al lucrării noastre, alături de teoriile proustiene şi bachelardiene și alături de teoria sunetului a lui T.S Eliot. Etapele evoluţiei eului poetic se circumscriu poeziei ―Noime‖: Lângă paternitate să rămâi, cu nesfârşitul, de el îndrăgostit, iubitei i-ai furat obârşiei, gralul… I-ai colorat gândurile vorbite cu cinabrul pietrei, în El aprins de întâlniri sub privirea infinitului: armoniile vieţii paterne… Adolescentul bătut dar neînvins de gânduri izvorâte dintr-un cer de mistere, şi atins de carnalul valurilor, rebele dorinţe vii le ţii şi le alergi de atunci, noime pârguite de soarele, aromind lanurile alămite de nori travertini, cu culorile vii ale gândurilor… Această evoluție răzbate și din subtilele orchestrații ale sunetului. Astfel, vocala ˮaˮ din cuvântul ˮpaternitateˮ, primește conotații spirituale în cuvântul ˮgralulˮ, se nuanțează în vecinătatea vocalei ˮoˮ în cuvântul ˮcoloratˮ, intră în ˮarmoniile vieții paterneˮ unde se încarcă cu candoare și cu sentimentul copleșitor al protecției și al trăirilor inedite dar bine conduse din cuvântul ˮadolescentulˮ. Vocala ˮaˮ atinge nivelul zvâcnirilor senzuale în sintagma ˮcarnalul valurilorˮ, pentru ca în versurile ˮ aromind/ lanurile alămite de nori travertiniˮ transcendentul să- și facă loc și să se nuanțeze ˮcu culorile vii ale gândurilorˮ. Această vocală intră într-o orchestrație interesantă alături de vocala ˮoˮ din ˮobârșiileˮ, ˮarmoniileˮ, ˮaromindˮ și ˮgândurilorˮ. Vocala deschisă ˮiˮ nu este vocala țipătului expressionist ci vocala prin care infinitul se circumscrie finitului pentru a irupe din nou și a se lăsa legănat ˮde lanurile alămite de nori travertiniˮ. Vocala ˮeˮ din silaba finală a majorității cuvintelor din poezia ˮNoimeˮ este și ea o vocală de referință. Aparținând registrului mediu, ea creează un echilibru formal și semantic prin care generalul ajunge să se definească prin particular. Particularul nu este nimic altceva decât esența manierii estetice în care poetul Gheorghe Apetroae valorifică valorile conotative ale simbolurilor specifice imagologiei culturale. Aceste sunete ne deschid drumul spre zonele misterioase care anunță valorile de transcendență dar și de intimitate ale poeziilor extrem de inspirate de care ne ocupăm. Trebuie să subliniem în continuare că blânda căldură a zonelor închise, aproape interzise, redate artistic prin cuvântul ―gralul‖ şi sintagma ―cinabrul pietrei‖ sunt primele indicii de917 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016 intimitate. Această intimitate caldă este rădăcina tuturor imaginilor psihologice arcuite în jurul paternităţii. Intrând în armonia vieţii paterne, imaginile încep să crească, să evadeze din sfera individualului, dobândind valori ce ţin de conştientul colectiv. Poetul adolescent exprimă, în a doua strofă, o mare lege psihologică. El ne plasează întrun punct sensibil, moment în care trebuie să acceptăm detalii greu observabile. Primul, ne plasează în transcedental, un transcedental ce se sustrage accesului nemijlocit, devenind un centru de gravitate pasiv în care adolescentul ―este bătut dar neînvins de înţelesuri izvorâte dintr-un cer de mistere‖. Cu memoria încărcată de plinurile şi golurile adevărului, adolescentul plonjează în realitatea fiziologică ―atins de carnalul valurilor‖. Sintagmele ―rebele dorinţe vii‖, ―noime pârguite de soarele, aromind / lanurile alămite de nori travertini, / cu culorile vii ale gândurilor‖ ne oferă ―germeni de reverie‖4. O lectură lineară ne-ar priva de reverii. Nu este doar o descriere fenomenologică a intrării în lume a poetului. Poezia vizează intrarea în lume şi emanciparea noastră individuală şi colectivă. Adevărata valoare dinamică o au ―noimele‖. Suntem în prezenţa unei imagini care visează, şi în felul acesta viază, invitându-ne să continuăm reveria pe care a creat-o. Căci ce poate fi mai frumos decât să-ţi imaginezi noime ―aromind / lanurile alămite de nori travertini, / cu culorile vii ale gândurilor‖. În felul acesta noimele au devenit ―un centru de gravitaţie poetică‖5, un centru de interes poetic. Noimele au devenit valori ale contemplării poetice, simbol al profunzimii poetului, expresie a creativităţii sale şi, din nou, prin extensie, a profunzimii şi creativităţii poporului român. Poezia ―Mărturii‖ este un duet de dragoste al poetului vizionar Gheorghe Apetroae cu patria mumă şi cu istoria ei sacră. Patriei, Istoria, cupolă de rubin, e un cântec de arbore întins peste neam… E pajura ce-i poartă în aripi izvoarele în culorile de sânge, pâine şi cer; E cântecul de dor al trezitelor zări din Cartea Unirii... Printre genele zorilor săgeată cerul arc, întinsele rădăcini şi trunchiul de Eroi: arcul noii generaţii... Trandafirii cresc temple din sângele ţărânei, scut şi simbol: Limba şi neamul, 4 Bachelard, G., Dreptul de a visa, Editura Univers, București, 2009, p. 125 5 ibidem, p. 125918 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016 marea şi cerul stau mărturii de safire, Poporului român, Erou! Valoarea vizionară a poeziei ˮMărturiiˮ se desprinde din tandemul ˮpatriei – poporului românˮ, tandem care se încarcă cu noi valențe din perspectiva metaforei sunetului. Consoana ˮpˮ prezentă în cele două cuvinte cheie este ca o poartă deschisă simbolic spre adâncimile nebănuite ale acestor două cuvinte cu conotații naționale profunde. Toată paleta de vocale este prezentă în acest tandem. În loc să sugereze o axă a orizontalității, dat fiind compatibilitatea semantică, dimpotrivă, sugerează o axă a verticalității. Patria este vatra care a dat naștere unui popor ales, caracterizat prin acele trăsături de caracter care explodează în ultimul cuvânt din poezie și anume cuvântul ˮErouˮ. Ca într-un exercițiu de moralitate fiecare vocală din acest cuvânt este o reiterare a respectivelor vocale prezente în cuvintele cheie. Este o explozie de bucurie și de mândrie națională, explozie care are un ecou de excepție, biruind limitele entității semantice transformând astfel cuvântul ˮErouˮ în ceea ce Bachelard numea germen și rațiune. Eroul este și germenul intrării noastre în universalitate și rațiunea noastră de a dăinui peste veacuri. Aceste repere ne pot servi drept punct de plecare pentru a experimenta în plan sensibil consonanţa dintre imensitatea şi intensitatea istoriei poporului român şi adâncimea fiinţei intime. Într-o încercare disperată de a descifra istoria patriei şi a transmite această formă superioară de cunoaştere posterităţii, poetul transfigurează artistic istoria noastră spirituală. Consternaţi, observăm mlădierea eului naţional. Pentru a face această mlădiere perceptibilă, poetul leagă infimul de imens. Astfel istoria apare transfigurată ca o „cupolă de rubin‖, ca un „cântec de arbore întins peste neam‖, ca „o pajură ce-i poartă în aripi izvoarele în culorile de sânge, pâine şi cer‖, ca un „cântec de dor al trezitelor zori din Cartea Unirii‖. Asemenea asocieri demonstrează cum, în plan artistic, se poate depăşi contradicţia dintre mic şi mare, real şi ireal, material şi transcedental, sugestii interpretative valorificate pe linia interpretării bachelardiene a textului poetic. În ultima strofă, pentru a pune în evidenţă elemente ce ţin de „psihologia profunzimilor‖6, „poporului român, Erou‖, Gheorghe Apetroae ne proiectează într-un spaţiu înalt calitativ unde „trandafirii cresc temple din sângele ţărânei, scut şi simbol‖. Pentru a ne ajuta să experimentăm consistenţa fiinţei naţionale, poetul apelează la o filozofie a detaliului asociind „limba şi neamul, marea şi cerul‖, care, constituindu-se într-o emanaţie a memoriei naţionale involuntare, parafrazându-l pe Proust, „stau mărturii de safire / Poporului român, Erou!‖ Poezia „Judecata dreaptă‖ ne copleşeşte încă din prima strofă cu puterea unui adevăr: Cei cunoscuţi, în dreptul de laudă, lăsaţi-vă prezentul pentru început şi luaţi de model neînceputul întoarcere-i pedepsită pe rug... Adevărul ce emană din această strofă este ca un bulgăre de nea. Consoana lichidă ˮlˮ din cuvântul ˮdreptulˮ este cea care asigură prelungirea ecoului vocalei ˮuˮ care îl precedă în cuvintele ˮlaudăˮ, ˮprezentulˮ, ˮînceputˮ, ˮneînceputulˮ și ˮrugˮ. Aparent, ultimul cuvânt ne sugerează un deznodământ. Dar, judecata dreaptă este o cale de acces spre puritatea originară a fiecăruia dintre noi care se cere descoperită prin aducerea la nivelul conștiinței a încărcăturii 6 Bachelard, G., Dreptul de a visa, Editura Univers, București, 2009, p. 160919 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016 negative originare din fiecare dintre noi. De abia atunci, imaginea ˮruguluiˮ devine expresia luminii desăvârșite și nu a întunericului ce vizează disperare și lipsă de speranță. Aprecierile de mai sus au netezit drumul pentru a interpreta această strofă din perspectiva „fenomenologiei imaginilor‖7. Această metodă constă în constituirea imaginii ca „un exces al imaginaţiei‖8. Pentru a surprinde irealitatea imaginii, legată de o puternică realitate, poetul Gheorghe Apetroae accentuează dialectica lui „început / neînceputul‖. Dar imaginaţia lucrează nu numai în planul simbolismului sonor sau în planul imaginilor, ci şi a ideilor. Poetul creează un exemplu de „idee vis‖9 când continuă jocul dialecticii, joc ce antrenează opoziţii neaşteptate: vulturi, corbi versus „zările în care înoată misterele‖. Poetul, psiholog desăvârşit, animat mai mult sau mai puţin conştient de ideologia proustiană conform căreia scrutarea adevărului implică o căutare autentică a sensurilor acestei lumi şi în consecinţă a sensurilor care stau la baza evoluţiei eului poetic, şi prin extensie, a eului naţional, doreşte ca noţiunea de judecată dreaptă din titlul poeziei să nu rămână doar o reprezentare. Astfel, în ultima parte, o imensă dreptate cosmică se află în visul oricărui român despre dreptate. În centrul ei radiază o „geometrie transcendentală‖10 ce se constituie din: „fluvii de umbre, stele-n petreceri, / ce curg pe albastre întinderi / ca erele apaşe cu iz de păcat.‖ Transcendenţa este dată de data aceasta de dialectica „păcat / lumină‖, încărcată de puternice conotaţii psihologice şi metaforice. Finalul poeziei „cu lumina voastră le înveşmântaţi‖ ne proiectează metaforic în miezul unei imagini luminoase. Judecata pronunţată în primele versuri se transformă în stare de vibraţie, iar simbolul luminii apare dezumbrit, umanizat, parte integrantă a sufletului românesc în ansamblul său şi care se evidenţiază prin sufletul fiecărui român în parte. În poezia intitulată „Timpuri în imagini‖, poetul Gheorghe Apetroae deşi face un apel la un vocabular care vizează lucruri precise din lumea exterioară, totuşi, când intrăm cu adevărat în atmosfera poeziei sale, nu suntem prinşi de imaginea acestor lucruri, ci, de ceea ce Liviu Rusu numea „viziunea lăuntrică‖, „sensul existențial‖11 care nu are un caracter strict individual, ci mai degrabă este emanaţia conştientului colectiv. Primele două versuri: „Primordiul vieţii / mi l-am oferit trecerii‖, pătrund la rădăcina spirituală12 a cuvântului viață. O citire lirică pune în ecuație cuvintele „vieții‖ și „trecerii‖ care trădează o atmosferă plină de profunzimi, așa cum este și sufletul românesc și conștientul colectiv în ansamblul său. La a doua citire, vom sesiza lucrurile din afară: „verile calde‖, „pădurea‖ „acasă‖, „ploile‖. Ele ne surprind sensibil în următoarele versuri: În verile calde coboram pădurea acasă, albastră de lumină, după ploile repezi flagelată de zbucium și de neguri. 7 ibidem, p. 162 8 ibidem, p. 162 9 ibidem, p. 162 10 ibidem, p. 162 11 Rusu, L., Estetica poeziei lirice, Editura pentru literatură, București, 1969, p. 142 12 ibidem, p. 142920 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016 Înlănțuirea versurilor nu intră în contradicție cu logica externă a lucrurilor și fenomenelor naturale. Această înlănțuire corespunde și „logicii interioare‖13, fiind în armonie perfectă cu simțirea adâncă a poetului. Poetul, acea parte de sensibilitate individuală, este expresia sensibilității românești, iar reprezentările sale în plan poetic sunt expresia fidelă a imagologiei culturale românești și nu numai. Sensibilitatea care răzbate din reprezentările comentate până acum este cea care face ca părțile succesive să se încadreze armonios în structura globală a poeziei. Revenind la strofa prezentată în această lucrare o putem interpreta ca o „coborâre în real‖14, căci ce altceva ar putea reprezenta versul „coboram pădurea acasă‖. Nu este vorba însă de un real obișnuit, ci de un real transfigurat de simțire poetică. Pădurea este „albastră de lumină‖, „flagelată / de zbucium și de neguri‖. Antinomia „lumină / neguri‖ demonstrează cum imaginația surprinde metamorfozele lumii exterioare, pentru a ne conduce în strofa a doua spre lumea interioară. De pe stânci admiram, albind, credința mea, ce creștea în mâhnire, unsă cu mirul de brad, în canicula verii, a buștenilor, în balans purtați de puhoaie, amirosind a rășini. La prima vedere, strofa induce ideea de ascensiune în ideal „de pe stânci, admiram, / albind, credința mea‖. Și totuși, destinul uman este încrustat în brad, în concret, „căci credința mea ce crește în mâhnire‖ este „unsă cu mirul de brad‖. Viața este redată metaforic prin imaginea buștenilor „purtați de puhoaie‖. Dar bradul, simbolul conștientului colectiv, nu acceptă înfrângerea. El este simbolul invincibilității deoarece continuă să poarte în sine mirosul „mirului‖ și al rășinii, ambele expresia curajului, redat în planul simbolismului sonor prin vibrațiile de excepție ale vocalei deschise ˮiˮ. Căutând parcă o amintire culturală, din strofa a treia, răzbat accente ale zbaterilor spirituale ale poetului, și, prin extensie, ale poporului român. Câteodată fremătau sinistru, în furtunile grele pădurile albastre de blesteme mii. Pentru a păstra viu „lirismul culorii‖15 din imaginea pădurii „albastră de lumină‖ din prima strofă, în strofa a treia, poetul adaugă lirismul materiei. Pe lunca de stele „se ascundeau / în zăvoaiele de cireși și măslini‖ „fulgere sinistre, revărsate din cer‖. „Lumina cerului lucrează în materie‖, spunea Bachelard, construind „labirintul luminii‖16. Prin acest măreț elogiu bachelardian al culorii, timpurile reflectate în imagini din poezia cu același titlu analizată mai sus, sunt etapele evoluției sufletului și ale minții care ne fac să ne simțim tulburați în fața acestui joc estetic al profunzimilor, specific nu numai sufletului românesc ci și sufletului universal. 13 Bachelard, G., Dreptul de a visa, Editura Univers, București, 2009, p. 144 14 ibidem, p. 145 15 ibidem, p. 146 16 ibidem, p. 45921 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016 Bibliografie Wellek R and Warren, A., The Theory of Literature, (London, 1949), 8 Rusu L., Estetica poeziei lirice, (București: Editura pentru literatură, 1969), 110-142 Bachelard, G., Dreptul de a visa, (București: Editura Univers, 2009), 45-162 Apetroae, Gheorghe, Spirale în imagini, (Sibiu: Editura Ade Print, 2009), 4-90

duminică, 5 martie 2017

Literatura: PAITING.., Gheorghe Apetroae, Sibiu

SPIRALLY CURVED IMAGES TABLOU – Gheorghe Apetroae, Sibiu Zările de japs tăvălite în ninsoare, duh al soarelui în vacanțe cerești, din izvoarele norilor tăi beau curcubee- oglindiri în raze umede și reci… Sulițe de unde – jocul bland al brizei, se înghit în marea Lojei de argint; fluturi criși imită erele apuse, zac sub pleoapa clipei, se întorc în mit… Urlă la cascade lupii surzi romantici… grațioși și sadici, beau sânge de-amurg; năvălesc hiene peste vremuri grele… Își odihnesc privirea stelele pe crug… Translated: PAITING by Gheorghe Apetroae, Sibiu The skyline of jasper dotted with snow, the spirit of the sun during celestial feasts, the springs of clouds quench the rainbows – beaming reflexions wet and cold… Spearheaded waves- the gentle play of wind, are swallowed by the sea of the silvery lodge; white butterflies reproduce The bygone times, iie under the eyelid of the moment, and return into the mythical ground … The stone deaf mysterious wolves howl at the waterfall. Charming and sadistic, they drink the blood of twilight; The hyenas rush when the day is harsh Upon the canopy the stars rest their light …

joi, 2 martie 2017

Literatura: După o rătăcire.. Gheorghe Apetroae, Sibiu

GREUTATEA SÂNGELUI DUPĂ O RĂTĂCIRE Gheorghe Apetroae, Sibiu Ai revenit, spalmodiind cântări în nopțile de liniști, sub salcâmi… cu buzele emfatice, de așteptări, ai sărutat pe cer, polară, fruntea ei de lut al rătăcirii tale și părul cris vâlvoi, învăluit de nori, de dezmierdări- platonice-aurori-, l-ai răsfirat pe zbuciumate ape … … cu un tâlc, ea ți-a zâmbit… să o primești în raza ta de-atunci… în ea să uiți și-n ea să-nveți cum să-nflorești un crin sălbatic, sângerând pe seară diafanul astru..., cum să-l iubești, aromizând în pâine miezul zilei mai carnal…, cum să-l dezbraci de gândurile rele, în oase drepte, rătăcind sihastru și-n lanul plin de maci albaștri, de cercul crucii umbre, răstignind, din brațul flăcării, zmulgând cu raza-i alte raze în zborul grav de fluturi triști cu aripile de lumini, înmătăsind pe pajiștea lazură cu al tău destin… … să-ți uiți de cât ai fost iubit, iubit de zei, de vânt, de îngeri și de flori, de ne-nceputul de culori – balsam al vrerilor prin tine rătăcite… de cercul sângelui făcut scăpat, spre-a evada din nepăsarea primei clipe… Să-nveți s-ajungi la straja altor zori înger pastor al turnului căzut de nou, ecou a câte-s vii și încă ne-mplinite…! G.A.S.