Dr. ing. Gheorghe T. Apetroae - dr. h. c. în literatură *TIPOLOGIA ENERGIILOR CULTURALE*
Filosofia : „CONCEPTUL CATEGORIAL AL CUNOAȘTERII în opera lui Lucian Blaga”.
* Interpretarea hermeneutică a conceptului blagian în “Hronicul şi cântecul vârstelor”, studiul-eseu realizat de Gheorghe Apetroae d.l.B.
Se receptează la Lucian Blaga, începând cu “Hronicul şi cântecul vârstelor”, o satisfacţie ideatică peremptorie a filosofului creată de investigările sale polivalente şi de identificarea temporalităţii în fatum şi, aceasta, în cele din urmă, graţiei trecerii sale translative prin natura “locurilor de mister“, calea unei polarităţi energetice şi spirituale, atât apollinice cât și teluric-luciferice, sistemic duale-antinomice...! Ieşirile blagiene din mister sunt primele determinante structurale specifice primelor dimensionări noetico - fenomenologice reușite de filosof, cu evidență în fragmentele de text, precum ” (…) răzbăteam uneori în livezi cu linişti ce n-au fost parcă niciodată sparte de cineva “ sau „(… ) trezeau în mine o luciditate nouă faţă de care fantasmele terifiante se prăvăleau sub plugul conştiinţei”. .. Sunt acele cadre gnoseologice configurate în livrescul determinismului epistemologic bergsonian, tot mai implicat, cu care filosoful va reuşi să depăşească în scurt timp simplele relaţionări ontologice şi ideatic imaginare-imaginale, „bucuriile primului venit”, o anumită ataraxie în limite pitagorice, exprimată cu evidență și până atunci, în volumul “ Încercări filosofice”, Editura Facla, 1977, în texte nonexpresioniste, fără prea multă exuberanţă şi cromatică filosofică.
Cu siguranţă, magnetismu-i genuin livresc îi va determina dinamismul trecerii sale la construirea unui sistem filosofic authentic, silogistic, a terțului inclus, reliefat cu baza în multele sale studii speculative, laborioase, pe care le efectuează în perioada prezenței sale la catedra de Filosofie a Universității Clujene. Astfel, Lucian Blaga, perseverând livresc și intuitiv, a reuşit geneza unui concept ontologic funcţional, cu referinţă genomică și specifică fenomenologiei în sensibil, imaginar-imaginal şi în raţional, în marele temple al misterului, uzitând de mijloacele logice de cunoaştere rational-intelective şi de mijloacele proprii de natură supra-logică, convenționale, cum ar fi minus-cunoaşterea fenomenologică și metafizică în triada: epistemologie-metafizică și artă-poezie.
Reformulând obiectivele gândirii blagiene în conceptul categorial de cunoaştere - atât axiologic, ca diferenţiale pozitive- leibniziene cât şi cele existenţial-panteistic-spinoziste, acestea sunt larg şi adânc abordate de filosof, iar unele în mare măsură soluţionate, prin formalizarea termenilor liberi din ecuaţiile sistemului incognoscibilităţii fenomenologice (n.n.). Soluţiile sunt elaborate şi grupate în cele două volume de o valoare axiologică, cel puţin a operei kantiene, intitulate Trilogia cunoaşterii" și “Trilogia valorilor”, cu extindere la Filosofia culturii “ şi “ Trilogia cosmologică”. Cele trei studii filosofice ample constituie un edificiu conceptual blagian- trial şi quadrat, dacă ne referim și la transens, la terțul exclus, orientat natural spre spațialitatea mioritică ondulatorie, al unei opere ce-l remarcă şi-l individualizează în spiritualitatea europeană, conferindu-I, lui Lucian Blaga, la fel cum și predecesorului său, Vasile Conta, cu aproximativ aceleași abordări fenomenologice- prin mister, fatalismul și ideaticul-metafizic, un loc binemeritat pe podiumul filosofiei româneşti şi universale.
Pornind, în principal, de la formulele fizicii şi metafizicii aristoteliene, precum şi de la dezvoltările criticismului și neoraţionalismului kantian, din „Critica rațiunii pure” asupra apriorismului formelor sensibile, dar și asupra rigorilor antinomiilor categoriilor intelective etice și estetice, cât și assupra supra(neo)raționalismului bachelardian din „Filosofia lui Nu” și din „Poetica spațiului”, Lucian Blaga realizează serii de speculaţii creatoare şi reuşeşte să definească intuitiv - bergsonian, substanţa existenţialului sensibil imaginar într-un creuzet spiritual- raţional, ca entelechie a formelor materiei în temporalitatea universală, rezultat al diferenţialelor divine spirituale leibniziene cvadridimensionale, induse de El în mister şi extrapolate fenomenologic, pentru a fi luate de aici şi proiectate relevatoriu, augmentativ, în sinele dezvăluit- fanic şi în substanțialul ascuns- criptic. Este raționalul augmentat, un domeniu constatat de filosof ca fiind numai al fiinţelor superioare în raportul formal transcendendal, între esenţa materiei şi metaformele materiei superior organizate, proiectate ca fiinţiale parmenidice, într-un context de determinism cazuistic relativ al spiritului, de material, care pot să declanşeze funcţionalităţi raţionale ce pot conduce la revelaţii şi la stingerea misterului- terțiului exclus, a inefabilului în relaţia cu ontologicul universal (n.n), în urmărirea obiectivă a cauzalității, necesității și legittății ca determinante fenomenologic- ontologice.
Prin receptarea analitică, gradientică a sensibilului şi apoi a interioarelor formelor, a propriului lor câmp spiritual, Lucian Blaga a reuşit un control al fluxului dinamizării stărilor lăuntrice, ale sinelui în eternitatea universalului, al magnetismului individual şi cel universal, să determine întreg spectrul categorial existenţial de natură cosmic antinomică, coordonatele misterului în sensibilul catabazic şi nivelul său universal, al abisalului în lăuntricul anabazic, ca stări sistemice cartezian-spaţiale, unice, iar raţionalul să-l identifice ca un dat și nu ca determinat, ca un principiu ontologic holistic propriu întregului existenţial metafizic, fie şi fenomenologic, sub raport imaginar- estetic, fie şi numenologic, al identităţii şi cunoasterii sinelui în coordonatele unei matrice stilistice.
Opera blagiană infuzată, prin stoicismu-i caracteristic, de ideea determinismului biologic şi cel mecanicist-mathematic, graţie studiului newtonian realizat de filosof asupra magnetismului mişcării astrale continui, a penetrat systemic, în gravificul universal prin conceptele clasicismului filosofic descartesian. Graţie propagării valenţelor cunoaşterii în structuri şi în sinteze de concept a generat o epistemologie a cosmicului - diacronic şi sincronic- constituită structural ideatic cu o armătură de principii ontologice în complexul de relaţii şi de reflexii asupra activităţilor şi condiţiilor umane social interpătrunse şi culisabile, în același timp, cu scopul identificării emergenţelor entive şi în istorismul deconstrucţiei holistice a unicităţii (n.n.)...
Grupuri tot mai largi de admiratori ai operei blagiene încearcă să recepteze şi să asimileze la filosof o fenomenologie promisteră, la cotele sale autentice şi majore, apriori, având ca ambază şi releveu speculaţiile şi experienţa filosofilor clasici antropologi şi existenţialişti, începând cu Aristotel, apoi, continuând cu Leonardo Davinci, Galilei, Descartes, Spinoza, apoi cu David Hume, Malbranche, Locke, Kant, Hegel, Spengler, cu fenomenaliştii husserlieni, de formaţie pozitivă şi cu Bergson, ultimul cu filosofia sa dualist- intuitivă, de conflict permanent între forța vieții (élan vital) și lupta lumii materiale, a entităților independente în spațiul intelectual, împotriva acelei forțe determinate de intuiție şi care provine din instinct, oferind idea de universalitate despre forța vieții, de vitalism cosmic, cea care străbate tot ce ființează...
Fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă, dar şi fizicaliştii neopozitivişti-scientişti, începând cu fizicaliştii metateoreticieni ai şcolilor scientismului modern propagat de Cercul de la Viena, durat şi de cercetătorii naturalişti ai Şcolii filosofice de la Marburg, au avut o influenţă notabilă asupra filosofului în abordarile sale gnoseologice privind existenţa în dualitate - antinomică, iar toate conceptele acestor gânditori au fost cunoscute de Lucian Blaga, fiind amplu analizate de acesta şi mai mult sau mai puţin acceptate ori criticate în studii elaborate pentru construcţia noului său sistem.
Meritul incontestabil al filosofului român este acela de a fi reuşit să delimiteze în Kant originea scientismului, iar pe baza dezvoltărilor teoretice şi a experienţelor creatoare postkantiene, să participe cu unele teorii şi concepte ontologico - epistemologice la construirea unei cosmologii fizicale într-un spirit, stilistică matriceală postnewtoniană, pe structura sistemului logico - matriceal wolfian, introvers - noetic, să realizeze prima critică la “Critica raţiunii pure“, o critică logico-formală a subiacenţelor existenţiale, la fel cum și logicianul roman Anton Dumitriu a juxtapus contigui sau discontinui diferenţialele spaţialui material-spiritual, în aletheia spaţialităţii universale şi asupra finitudinii pitagorice. Cu aceste concepte filosofice fanice - de adevăr, existenţă dezvăluită şi de temporalitate, abordate mai întâi şi cu success de Kierkegaard şi cum vom vedea, postblagian, de logicianul filosof Anton Dumitriu, va pune, el, bazele primei epistemologii a metafizicii, dar cu premise şi concluzii intuitiv- subiective şi imaginare, epistemologic, destul de incerte în decriptarea şi în identificarea “Marelui Anonim”...
În grupajul de studii filosofice intitulat generic “ Trilogia valorilor” se identifică construcţia celui mai calificat răspuns la esotericul categorial cauzalitate iniţiatică, aristotelianul “ cum e posibilă ştiinţa exactă”, o întrebare pusă și de Kant şi care avea rolul de a premerge seriile valorice de teorii din diversele ştiinţe pozitiviste, cum ar fi: teoria geometriilor neeuclidiene, spaţiilor curbate, difracția electronilor în teoria cuantelor şi câmpurilor magnetice extraparticulare, teoria relativităţii şi mişcării ondulatorii, agregatelor bozonice- ioni - cuantice etc…
Tot Lucian Blaga a reuşit să pună în evidenţă la Kant conceptele şi metodele de descoperire a izvoarelor fundamentale ale cunoaşterii: intuiţia spenglerian- bergsoniană, culturală, cu formele ei conştiente, anticipate, raţionale şi aportul reflectării sensibilului în senzaţii, percepţia limitată-pitagoreică a concretului în imaginar- imaginal, repere pe baza cărora filosoful a construit tipul dantesc de cunoaştere paradisiacă și parnasiană- gautierian- petrarciană şi a deschis o perspectivă apofantică asupra cunoaşterii lumii sensibilului şi senzualului, iar pe de altă parte, asupra gândirii inteligente, humeiane, asupra psiho- conceptelor kantiene, expresii ale entelehiei metaformelor pure, pe baza cărora şi-a construit filosoful român tipul de cunoaştere luciferic- raţională.
Pentru acest tip de cunoaştere, luciferică, a existențelor autentice în planul misterelor, opusă cunoașterii conceptuale - paradisiace, obiectuale, Lucian Blaga a folosit ca elemente de ansamblare categorial- sistemică: spiritul, conştiinţa şi inconştientul, toate abordate ca diferenţiale leiniziene existenţiale cvadridimensionale, ideatice, uzând în primul rând de categoriile cunoaşterii spațiale, abisale prin abordarea lor anabazică, în temporalitatea acestora, preluate în mare parte de la Hegel ca şi corespondente ale evoluţiei pozitive a existenţialului material, categorii fenomenologice identificate în extinderile paradisiace - narcisice şi parnasian - orfice, abordate filosofic–structural pentru prima data de Aristotel.
Prin descoperirea sau, mai bine spus, prin delimitarea spaţial-temporală a celor două izvoare ale cunoaşterii: paradisiac - conceptuală şi luciferic - fanic - criptică, raţională în fond, prin încadrarea categorială a acestora în sistemul filosofului român cu specificitate funcţional - matriceală, într-o configuraţie architectonic- raţională, a fost disipată pentru totdeauna starea de conflict din punct de vedere epistemologic - metafizic, între senzualiştii (paradisiaci) şi raţionaliştii (luciferici). Aceste două concepte ale cunoaşterii diferenţiale, eterogene prin natura lor, nu au fost reductibile în sistem, unul la celălalt, dar, prin studiile întreprinse, în special în domeniul categoriilor abisale şi misterului, în esenţă categorial- antinomice, s-a concluzionat o egală însemnătate a celor două tipologii ca realităţi şi abordări fenomenologice, ca problematici ale ontologiei universalului, în sistemul filosofic blagian (n.n).
În contextul delimitării şi înserării funcţiilor categoriale sensibile şi abisale şi al determinării coordonatelor spaţial- temporale ale universalului, Lucian Blaga a definit cunoaşterea în ansamblul structurilor sale pe intervalele cosmice metagalactice, dar tot atât şi infinitizimal subcuantice, populate de spațialul nonfiinţial şi de fiinţa concretă constelar- cardinală în starea de plasmă eterogenă, neuniform distribuită spaţial şi temporal, discontinuă şi culisabilă în interiorul spaţial, promovând ideea de realitate pe domeniul spaţial al unor cardinali care includ între ei lumea lucrurilor concrete, dar discontinui, ce nonfiinţează şi magnetizează, în devenire. Când intuiția percepe realitatea timpului, durata se exprimă din punctul de vedere al vieții scalar şi vectorial, în imaginar- imaginal, dar nu se poate divide sau măsura în stările interioare estetice.
- Rezultatele acestor asocieri sunt complexiuni ale intuiţiei senzitive şi gândirii conceptuale, concluzii la care ajunge Lucian Blaga prin analiza atentă a teoriei kantiene cu privire la rolul ştiinţelor exacte în cunoaşterea senzitiv- raţională şi prin deducerea din aceasta a faptului că natura s-ar orienta după legile pe care spiritul uman şi le-ar impune ca judecăţi “ necesare şi general valabile, ştiinţelor exacte “, rezultate din aplicarea unor intuiţii şi unor concepte categoriale verificate, atât ontologic cât şi în socialul augustcomptean.
De fapt, obiectivul acestui studiu ţine de structura generală a spiritului uman şi a găsit la Blaga un teren de cercetare epistemologică, al metateoriilor de cunoaştere. În sprijinul studiilor sale speculative, Blaga aduce în prim plan senzualismul englez, analizele neopozitiviste întreprinse de David Hume în legătură cu conceptele fundamentale intelective ale “ substanţei” şi ale “ cauzalităţii” spontane şi instituite, acele concepte care au preocupat şi au influenţat creator critica filosofică- pură și practică kantiană. Cu toate acestea gânditorul român a lucrat, le-a expus şi supus unei examinări atente, profunde, apoi le-a individualizat în seria conceptelor sale categoriale fundamentale. Abordarea existenţialului, din punct de vedere categorial i-a facilitat descoperirea unor structuri noi şi un conţinut fenomenologic și ideatic diferenţial, care depăşeşte datele simţurilor, potenţialul de receptare analizatorie a unui entiv neavizat, de receptare raţională a sensibilului, fiind perceput la limita perathosului, ca determinat de limita sensibilităţii structurii materiei receptoare a fiinţei umane. Toate acestea, pentru a identifica în cadrul existenţial al misterului proprietăţile esenţiale şi legăturile cele mai generale ale obiectelor şi proceselor realităţii obiective în devenirea spaţial - temporală, într-un paralelism sau interferenţă materială cu spiritul inclus în formele sale pure sau în ipostazele respingerii lor duale ori triale. Filosoful a lucrat pe tot intervalul cognoscibilității, în obiectivarea ontologică a formelor material-spirituale, de la obiectivarea imediată, la misterul abisal universal, cardinal, la totul posibil.
În cognoscibilul categorial trebuie reţinut din conceptul blagian, din trilogia transcendentabilității cunoașterii, faptul că toate categoriile naturii sensibile ori abisale sunt operante asupra simţurilor şi îşi au geneza într-o inteligenţă individuală cu „n” variabile, dar care nu acoperă totalitatea spațiilor ontologice și aceasta, determinat, atât de nivelul experienței senzuale, cât mai ales de nivelul intuitiv, de potenţialul de receptare limitată a simţurilor individuale, natura lor fiind, deci, subiectivă.
Interpretându-l pe Kant, Lucian Blaga se detaşează de acesta asupra conceptului de cunoaştere raţională imediată şi susţine intuitiv că obiectivitatea categoriilor abisale s-ar putea evidenţia doar printr-un miracol sau ca produse pure ale divinităţii, zămislite şi semănate imediat, direct în spiritul uman. Kant consideră conceptele categoriale ca fiind “apriori” şi funcţii inerente ale intelegenţei umane, le distribuie “subiectivitate” şi, apoi, “ necesitate” şi “ generalitate”, pe când Lucian Blaga le consideră într-un imperiu al ontologicului, al existenţialului universal, al microcosmosului intraparticular şi extraparticular care, în transcendere, rămân în continuare ca neinvestigate, puterea de receptare a concretului prin sensibil fiind limitată, în mister. De aceea, determinarea unor noi principii şi elemente de geneză rămâne pentru cunoaştere doar o ipoteză de cauzalitate, ce nu poate fi încă demonstrată, decât numai bergsonian, intuită.
Intuiţiile realizate, astfel, poartă amprenta aleatoriului, rezultat al unor raţionamente silogistice prin completarea de valenţe libere în structurile neuronale umane hipotalamice şi realizarea unor selecţii de inducţie în cortex, imaginare, de reflectare extrapolară cosmică a unor termeni în ecuaţia universalului, deducerea prin relaţionare a adevărului genezei universale din necunoscutele apriori ale limbajelor metafizice luciferic-abisale în cadrul silogistic al terțului inclus(n.n.).
Dar conceptul categorial de cunoaştere pentru Blaga este şi expresia apercepţiilor transcendentale induse în forma organizată a eu-lui gânditor cu posibilităţi de desfinire şi de desmărginire a conştiinţei în devenire lăuntrică, cu tendinţa de depăşire a limitelor cunoaşterii obiective... De la acest nivel de investigare, în fond kantian, pornea şi Hegel în elaborarea idealismului obiectiv, a dialecticii categoriale de cunoaştere pozitivă, pentru care nu s-a ferit să uzeze de reacţiile antinomiilor existenţiale cu inducerea combustiilor entropice ale unor categorii de genul: substanţă, câmp bioelectric, magnetic şi spiritual, energie, precum şi de surprinderea acestora în rivalitatea cosmică duală, antinomică, ori în formele lor de coabitare şi de susţinere în magnetismul mişcării relative a spiritului generalizat în materie, făcând astfel înţeleasă funcţia, auzit şi urmărit îndeaproape motorul mişcării gravitice - diacronice şi sincronice a universalului, în sens scientist-pozitivist, neluînd în calcul limitele structural fenomenologice ale peratologicului în vitalitatea biologică.
În studiile întreprinse asupra celor două tipuri de cunoaştere, paradisiacă și luciferică, filosoful accentuează propensiv discontinuitatea cunoaşterii în orizontul lumii sensibile, pentru deschiderea obiectuală a orizontului misterului, în vederea revelării acestuia în climaxul spaţialităţii gradientice şi ondulatorii gravimetrice, în variabilitatea polifactorială și cos-vectorială a misterului în Universal. Se realizează hiatusuri, discontinuul autoconservării, ca urmare a abordării directe a lumii sensibile şi a relevării ei prin seria de plăsmuiri teoretice, rol al fizicalismului şi al scientismului neopozitivist, ideatici noetico-ontice teoretizate epistemologic și promovate de B. Russel, L. Wittgenstein, R. Carnap, H. Reichenbach, A. Ayer şi de funcţionaliştii fenomenologi contemporani în actul cunoaşterii, în cadrul scolii neopozitiviste de la Viena și școlii dialectice de la Baden.
Lucian Blaga sesizează sensibilul ca fiind pentru ştiinţă ”numai un prag de pe care se încearcă salturi în mister şi nu singura realitate”, aşa cum sunt prezentate fenomenologic obiectele cunoaşterii, ca simple aparenţe, de pozitivismul pur al lui Mach, ori de neopozitivismul şi ficţionismul lui Waihinger.
«Ştiinţa este, după filosoful român (este) rezultatul unui proces infinit al gândirii “posteriori” care, prin etape gnozice categoriale, procedează (…) evoluţionist, spre constituirea unui dat problematic». Acesta este şi conceptul şcolii lui Heinrich Rikert, de la Baden şi conceptul argumentativ al Şcolii lui H. Cohen, de la Marburg, de orientare logico-formală în teoria cunoaşterii istorice, concept de care uzează filosoful roman, atunci când abordează analitic cel de-al doilea tip de cunoaştere, abisal-luciferic, reuşind astfel să separe cele două orizonturi ale cunoaşterii şi să disocieze, spre obiectualizare, sincretismul relativ pronunţat al cunoaşterii categoriale de tip kantian. Acel “ dat problematic ” este “ indeterminatul” infinit depărtat sau infinit apropiat, a cărei determinare este tocmai ţinta cauzală infinită a procesului de gândire- conceptuală iar, în acest proces, categoriile abisale inconştiente apar ca o necesitate dialectică, istorică (Sc de la Baden), modelează plăsmuirile ştiinţifice, problematicul cunoaşterii adevărului prin elemente aletheice, încercându-se nu mai puţin şi disocierea obiectelor, ajungerea evolutivă la părţile ascunse ale acestora, la desfinirea fiinţială parmenidică şi la revelarea posibilă a misterelor, la determinarea holistică a indeterminatului. Ori, pentru fundamentarea categorială a acestui tip de cunoaştere şi pentru determinarea coordonatelor spaţiale a părţilor ascunse ale obiectelor se acţionează, desigur, mai mult intuitiv decât experimental- senzorial asupra câmpului de forţă al misteruluiui.
Lucian Blaga a proiectat şi a construit, astfel, pe baza studiilor categoriale întreprinse de Kant, a idealismului hegelian revolut- dialectic şi a studiilor categoriale de concept, elaborate de Ernst Mach şi chiar și de Friedrich Nietzsche, precum si pe baza atomismului logic husserlian, un sistem de cunoaştere referenţiat la sensibilul conştientizat, culturalizat şi la abisalul imaginar stilistic- metaforic, singular ori interferat, cu totul original, referindu-se la acel spațiu nemărginit și diferențiat, ondulatoriu, mioritic.
Pentru stabilirea tipurilor de cunoaştere, Lucian Blaga s-a folosit şi de observaţiile lui Haeckel privind cunoaşterea relativă a concretului material şi spiritual, de cazuistica fenomenologică, de studiile teleologice pragmatice lamarkiene şi de evoluţionismul darwinian, teorii pe baza cărora a fost elaborată legea fundamentală a biogeneticii, formulată de Haeckel , lege conform căreia “ ontogeneza este scurta recapitulare a filogenezei “. Astfel, folosindu-se de osatura coordonatelor geologice, paleontologice, fenomenologice şi biologic-pragmatice, ca recuzită filosofică importantă în transcenderile obiectuale, marele gânditor român a realizat serii de raporturi categoriale şi a determinat stilistic reperele marilor sale construcţii ontologice, în principiu dialectice, cu propensiuni revelatorii în matricea stilistică variabilă a misterelor.
În fundamentarea acestui sistem, Lucian Blaga ţine să precizeze, în nenumărate rânduri că ştiinţa cunoaşterii determină liniile de forţă ale câmpului stilistic în coordonate categoriale sensibile şi abisale, o interpretare în plan metafizic a cunoaşterii care depăşeşte, astfel, simpla analiză logică–metodologică şi epistemologică a conceptelor categoriale clasice… Aici se va referi, în principal, la categoriile ontice de unicitate - personalizare, multiplicitate, substanţă, cauzalitate spontană şi instituită, la discontinuu, diferenţial, apoi la spaţiu şi timp, la gravitaţie şi mişcarea în câmpurile electromagnetice extraparticulare și ale Universalului, toate definite în formele lor unice - holistice, duale în plan dialectic şi triale, în spaţialitatea transcendentală a demiurgicului, forme diferite care crează posibilitatea de obiectualizare şi de depăşire a câmpului categorial sensibil, pentru a conduce la orizontul spiritual psihologic freudian evolutiv, al misterelor, construit pe coordonate abisale, la dimensiuni transcendente axiologic - divine, cu disponibilităţi umane ascendente, de sustentare în planul anabazic stilistic-abisal al cunoaşterii.
Prin această teorie, superioară teoriei cunoaşterii kantiene, uzând de procedeele de deducţie, inducţie şi intuiţie, promovate de neopozitiviştii neokantieni scientişti, Lucian Blaga, fiind exponenţial, cu siguanţă, un referenţial ideatic al acestora, se rup liniile de forţă principale ale câmpului stilizat- ondulatoriu şi se deschid hiatusuri spre descifrarea cripticului abisal- aparent. Plăsmuirile teoretice ale filosofului au reuşit să penetreze adânc problematica cunoaşterii în spaţii cu perspectiva unor revelaţii mult înafara lumii sensibile, spre entelechia formelor şi infailibilului, în diferențialitatea leibniziană cosmică a raţionalului divin (n.n.).
Receptarea eclatantă a modurilor existenţiale şi a structurilor categoriale ale celor două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică sub imperiul personalizat al magiei stilistice, studiile sale logico-analitice elaborate fundamentat, superioare altor epistemologii ontologice şi utilizarea categoriilor stilistice pentru modelarea, direcţionarea şi amplificarea angajării spiritului uman în imaginarul revelării misterelor, conferă lui Lucian Blaga dreptul de originalitate a sistemului său matriceal- stilistic.
*Studiu publicat în anul 1992, în volumul de eseuri intitulat “Despre neînceput”, Editura Hermann, Sibiu, apărut şi în revista de cultură“Interferenţe”, nr. 5, iulie 1998, Gheorghe Apetroae d.l.B., Sibiu
