Emil Cioran...
Intimitatea , melancolia şi scepticismul, singurătatea, fatalitatea ontologică, misterul, alienarea şi angoasa sunt tot atâţi termeni tematici dominanţi care au preocupat viaţa livrescă şi creatoare a filosofului şi scriitorului Emil Cioran, încă de pe băncile facultăţii de filosofie din Bucureşti şi până în ultimile clipe ale vieţii sale...
L- am cunoscut bine pe fratele său, Aurel Cioran, pe cel care mi-a fost şi un bun prieten şi caruia îi plăcea să relateze, în cadrul cenaclului "Euphorion" din Sibiu, cenaclu pe care acesta îl frecventa cu o tenacitate de invidiat, despre scrisorile primate din Paris de la Emil Cioran, despre întreaga activitate filosofică şi condiţia socială a fratelui său în în Cartierul Latin al Parisului, în Franţa.
Am înţeles că personalitatea intelectuală a lui Emil Cioran a fost influenţată în bună măsură şi de cultura religioasă pe care acesta a primit-o de mic , prin condiţia sa de copil de preot în Răşinari. A dezavuat, în urma unor adânci reflexii şi unor studii de hermeneutică eclesiastică, până la permanenţa obsesiei în abordarea acestei teme, a personalismului sau unicităţii-monistice, unele excese dogmatice şi canonice!..
Nu s-a mai întors la Răşinari, de la plecarea în Franţa, nici măcar să-şi viziteze locurile natale, casa părintească şi celebra sa " Coasta Boacii", şi aceasta nu din cauză că era urmărit de securitate, ci doar pentru faptul că o revenire în corespondenţă cu motivele şi momentul dezrădăcinării sale o considera rece şi intempestivă!...
Acest fapt m-a mişcat şi m-a determinat să compensez nerevenirea filosofului în spatiul mioritic al Răşinarilor, în care personal am hălăduit conjectural- profesional în ani, cu un poem pe care l-am intitulat ” Periplu”, şi pe care îl redau în continuare:
Intimitatea , melancolia şi scepticismul, singurătatea, fatalitatea ontologică, misterul, alienarea şi angoasa sunt tot atâţi termeni tematici dominanţi care au preocupat viaţa livrescă şi creatoare a filosofului şi scriitorului Emil Cioran, încă de pe băncile facultăţii de filosofie din Bucureşti şi până în ultimile clipe ale vieţii sale...
L- am cunoscut bine pe fratele său, Aurel Cioran, pe cel care mi-a fost şi un bun prieten şi caruia îi plăcea să relateze, în cadrul cenaclului "Euphorion" din Sibiu, cenaclu pe care acesta îl frecventa cu o tenacitate de invidiat, despre scrisorile primate din Paris de la Emil Cioran, despre întreaga activitate filosofică şi condiţia socială a fratelui său în în Cartierul Latin al Parisului, în Franţa.
Am înţeles că personalitatea intelectuală a lui Emil Cioran a fost influenţată în bună măsură şi de cultura religioasă pe care acesta a primit-o de mic , prin condiţia sa de copil de preot în Răşinari. A dezavuat, în urma unor adânci reflexii şi unor studii de hermeneutică eclesiastică, până la permanenţa obsesiei în abordarea acestei teme, a personalismului sau unicităţii-monistice, unele excese dogmatice şi canonice!..
Nu s-a mai întors la Răşinari, de la plecarea în Franţa, nici măcar să-şi viziteze locurile natale, casa părintească şi celebra sa " Coasta Boacii", şi aceasta nu din cauză că era urmărit de securitate, ci doar pentru faptul că o revenire în corespondenţă cu motivele şi momentul dezrădăcinării sale o considera rece şi intempestivă!...
Acest fapt m-a mişcat şi m-a determinat să compensez nerevenirea filosofului în spatiul mioritic al Răşinarilor, în care personal am hălăduit conjectural- profesional în ani, cu un poem pe care l-am intitulat ” Periplu”, şi pe care îl redau în continuare:
Lui Emil Cioran
Întors la rostul tău, cuprinzi în braţe zarea,/
cornişele cărării le-apuci din Răşinari/
să te întreci cu norii din pajişti alabastre/
pe plaiul revederii zăpezit de ani …/
La stâncile cărunte de ostenirea vieţii/
ajuns, respiri sălbatic şi desprinzi de cer/
azurul prăfuit de dor - o sacră revedere-,/
într-un decor de cetini, de vrajă şi mister …/
Trezit de nesfârşit, aici tu îţi cerţi clipa,/
privirea ţi-o arunci prin rariştea de pini/
stropiţi cu zorile, când crestele rebele/
te-aleargă la crepuscul, iubire să le-nchini!.../
Sclav serii îi vorbeşti şi o hrăneşti cu stele/
pe lucii de izvoare ce fug prin firea ta/
cu amintirile întoarse din înălţimea Steazei/
la boca văii strâmte, în a le-mbrăţişa!.../
Tăcerile din aşternutul de negură-a plecării/
în reveria nopţii le stingi cu un sărut/
pe genele ce cad din pleoapa de amurg,/
în susur de izvoare şi în miros de brad …/
Răşinari – Sibiu, 1996
Emil Cioran a transcens în studiile sale, după cum se exprima Blaga, din planul "imediatului" în cel al orizontului misterului şi aceasta pentru revelarea fenomenologică a genezei existenţiale, nu biologice, ci a mutaţiilor ontologice divine specifice genomului umanităţii... Dar nu a găsit decât un scepticism al sacralităţii esteticului şi nu a văzut dincolo de mister, în travaliul său de depăşire a trecerii, bine cenzurat de transcendenţă , decât limita metafizică a lacrimilor sfinţilor!..
Oricum, filosoful a fost o flacără nestinsă a conştiinţei livrescului şi un explorator temerar de nestemate filosofice, dar fără a se bucura în viaţa sa de preţul valorilor sale agonisite şi transferate cu o oarecare gratuitate eternităţii!... Gheorghe Apetroae Sibiu
Întors la rostul tău, cuprinzi în braţe zarea,/
cornişele cărării le-apuci din Răşinari/
să te întreci cu norii din pajişti alabastre/
pe plaiul revederii zăpezit de ani …/
La stâncile cărunte de ostenirea vieţii/
ajuns, respiri sălbatic şi desprinzi de cer/
azurul prăfuit de dor - o sacră revedere-,/
într-un decor de cetini, de vrajă şi mister …/
Trezit de nesfârşit, aici tu îţi cerţi clipa,/
privirea ţi-o arunci prin rariştea de pini/
stropiţi cu zorile, când crestele rebele/
te-aleargă la crepuscul, iubire să le-nchini!.../
Sclav serii îi vorbeşti şi o hrăneşti cu stele/
pe lucii de izvoare ce fug prin firea ta/
cu amintirile întoarse din înălţimea Steazei/
la boca văii strâmte, în a le-mbrăţişa!.../
Tăcerile din aşternutul de negură-a plecării/
în reveria nopţii le stingi cu un sărut/
pe genele ce cad din pleoapa de amurg,/
în susur de izvoare şi în miros de brad …/
Răşinari – Sibiu, 1996
Emil Cioran a transcens în studiile sale, după cum se exprima Blaga, din planul "imediatului" în cel al orizontului misterului şi aceasta pentru revelarea fenomenologică a genezei existenţiale, nu biologice, ci a mutaţiilor ontologice divine specifice genomului umanităţii... Dar nu a găsit decât un scepticism al sacralităţii esteticului şi nu a văzut dincolo de mister, în travaliul său de depăşire a trecerii, bine cenzurat de transcendenţă , decât limita metafizică a lacrimilor sfinţilor!..
Oricum, filosoful a fost o flacără nestinsă a conştiinţei livrescului şi un explorator temerar de nestemate filosofice, dar fără a se bucura în viaţa sa de preţul valorilor sale agonisite şi transferate cu o oarecare gratuitate eternităţii!... Gheorghe Apetroae Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu