Literatura, "Aurel Dumitraşcu, 1955-1990" , Gheorghe Apetroae, Sibiu

 
AUREL DUMITRAŞCU    (21 noiembrie 1955-16 septembrie 1990).
 
   “ Ultimul poem” al lui Aurel Dumitraşcu, publicat de Dana Pîntea în grupul "Time for love is anytime",  se constituia, la acea zi de septembrie, 1990,  din ultimile eluviuni  solare  ce răbufneau în arcuiri angelice din adâncul ideatic al poetului sensibil, bolnav, prea-mult cunoscător în manipularea silogismelor aristotelice, în explicitarea  fatumică evenimenţială a unei vieţi, acum adusă în registrul evidenţei thanatice premonitive : “  Alţii o duc mai rău şi trăiesc mai mult / să vadă soarele cum răsare./ (Dacă eu mai bine o duc voi muri timpuriu... ?)”…
     Aurel Dumitraşcu a fost atras mereu de strălucirea astrelor de pe cerul Sabasei şi cuprins  de sensibilităţi şi de imaginaţii, de sentimentele unor trăiri adânci  invadate de exotisme platonice, cu crezul său de depăşire a trecerii,  a existenţialului banal…
       Ajuns în suferinţă şi în neputinţă, la presimţirea ceasului de sfârşit…, simţindu-se tot mai mult în preajma morţii, şi-ar fi ales, dacă ar fi putut, altfel sfârşitul, o sinucidere prin ritualul “seppuku”, moarte neascunsă, practicată cu curaj de scriitorul  Yukio Mishima, un idol al poetului “ .
      Iată şi crezul său dedus din “ Ultimul poem”:  “dacă lama care hăcuieşte creierul meu/ e un sentiment stupid atunci / sînt un sentimental şi nu întîmplător /pe balcon seara mă gîndesc la/ scriitorul mishima. Nu avea nimic de ascuns. / Pe balcon stau cu o (pasăre) moartă”.
       Putem deduce şi din acest poem,  arta poetului de a-şi comunica prezenţa, până în ultimile clipe ale vieţii sale, în spaţiile metafizice cu multiple semnificaţii evenimenţiale, modul de solubilizare minerală în propriul eu  a esenţelor universale cvasiantinomice în forme imagistice de contrast, cu contururi sugestive, cu o relativă simplitate...
      Genomul lui Aurel Dumitaşcu este unul reflexiv, generat de forme existenţiale şi de plane circulare în sustentaţii metafizice, spiritual celeste, angajate dynamic în temporalitatea unei vieţi interioare, pur raţionale... În acest poem, ca şi în majoritatea poeziilor sale, se simte tensiunea exerciţiilor umanizării prin ritualul sacrificial, se descoperă soluţia ideatică a formelor şi sensurilor ontice în existenţa minerală a celestului şi se admiră monumentalitatea şi  frumuseţea în simetrii, toate ordinate static şi imanente în quadratul  trecerii ...
        Din publicarea poemelor, impresiilor şi analizelor literare asupra poeziei lui Aurel Dumitraşcu, putem constata, în acelaş timp,  prezentarea omagială reuşită a evenimentului aniversar în grupul "Time for love is anytime", valoarea literară a poeziei celui  plecat prea repede, dar pentru o sigură revenire,  din universal literaturii române, o prezentare realizată professional şi cu  mult succes de scriitorul  ION  Ţoanţă...! Felicitări ...! Gheorghe Apetroae, Sibiu