miercuri, 23 martie 2016

Literatura, Ţară bolnavă, Gheorghe Apetroae, Sibiu


ŢARĂ BOLNAVĂ

    Patria - locul unde ai cunoscut lumina şi

            vechimea neamului”

 Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

Ţară bolnavă, durerea şi răul îţi zac ascunse

cu cerul în noroi şi pâslă de fum;

din zăpezile pe stânci, balauri cresc pe creste

purtaţi de vântul toamnei peste stei, nebuni...

 

Cascadele pe Olt  înzăporesc lumina din izvoare,

bulboanele-nghiţind îngheţul tău în râu;

mai vin şi păsările-n crâng, doar ca să-ţi cânte

jalea, când şobolani din zodii îţi mişună urban

sătui destui…!

 

şi-ţi dorm „bâtlani” în trestii şi-n mâl „ceata de

broaşte”, iar nada în năvod s-adună tot mai

greu...

Mai ai femei cu braţele de flori întinse prin

casele curate…, uitate de plăceri…

 

mai stau căpiţele de fân în dosul şurii şi-n ţarc

mioare, prea puţine, mai behăie de miel,

iar vacile, în grajd, rămase din măcel,

aşteaptă de păşune,

s-adune-n clopul sorţii, al laptelui „mister”...

 

Mai ai cărările pe crestele alpestre, tot aşteptând

mioarele în albe turme care nu mai vin

şi stele blonde-ţi mai răsar devreme, dar,

când te văd în chin, în noapte pier cu al tău frig...

 

Ţi se-mulţesc, în schimb, „hârciogii”, se-mbuibă

ca flămânzii toamna din porumbiştea încă

neculeasă de ţăran...

şi tot mai rară-ţi creşte iarba printre spinii verii,

iar sălcii prinse-n dâlme te plîng, dar în zadar...!

 

Tu ai şi ”cruci”  pe cer şi cruci în cimitire,

ce se- mulţesc cu rod prin satele ce pier,

când mulţi copaci, de noul vânt, blestemul tău,

căzând zăpor de suferinţe, se vor sicriul tău...!

 

şi-ţi cresc din ploaia nopţii peste frunte”şerpii”

şi râuri scurg veninul lor în marea-ţi de dureri...

la serile albastre de tăcere plâng bătrânii în van,

ducându-se, te duc, doar ca să mori cu ei…!

 

Ţi se-nmulţesc în schimb „năpârcile” în taină,

 iar gloata ţi-e muşcată, e-n groaznice dureri, de ieri...

şi mulţi ţărani îşi dau hectarul pe-o para, la

zar primit, străinilor, de s-ar scăpa de el...! E greu!!

 

Au ruginit piroanele din porţi ce cad din balamale,

iar carele nu ies din curţi, nici se întorc din ţarini;

se-mpodobesc ferestrele cu colb şi cu paianjeni

şi-n vatra stinsă din cătun, în sihle se-ntorc anii...!

 

Ciulinii cresc în şes, se-ntrec cu mărăcinii

şi-ţi bate „Traistă goală” de mulţi ani, a pustiu;

La Râul Vadului, de-nchizi devreme ochii

vezi casele urlându-se pe steuri din senin...

 

şi-ţi dau străini năvală, ca să îţi vindem totul,

în a-ţi grăbi pieirea; să-ţi verse sărăcia în sacul ce ţi-e gol;

ei vâră-n sacul lor pân l-or tixi, nebunii,

românii, noi, ca să cerşim la poduri pe un leu...

 

La subsuori şi de pe sfântu-ţi trup, pădurile îţi tund,

de poale te despoaie, în alte părţi virgine putrezind...

dar cresc acum vârtoşi din gropile adânci din drum

stejarii de care să te sprijini, să nu apleci de boală,

nici de vânt...

 

Că pomii tăi, bătrânii, de rod lipsiţi, s-or altoi cu-o vreme,

spre a-ţi înflori noi stele din muguri rubinii

şi-un gând de vindecare, să-ţi înmulţească zorii,

izvoarele prunciei…, să-ţi ieşi din agonii...!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu