marți, 27 septembrie 2016

Literatura. ADRIAN GRAUENFELS: ” NEVOIA DISONANŢEI” şi “DUPĂ PARADIS”, comentariu - Gheorghe Apetroae,Sibiu



Literatura. ADRIAN GRAUENFELS: ” NEVOIA DISONANŢEI” şi “DUPĂ PARADIS”, comentariu - Gheorghe Apetroae,Sibiu
      Prezentărille domnului Adrian Grauenfels, cu titlul " Nevoia disonanţei",  sunt revelatorii pentru încercările tot mai frecvente de promovare în arta picturii, în imagologie, a inesteticului, angoasei, haosului şi solitudinii, în crome stridente şi în tuşe disonante, diforme, de tot mai mulţi artişti contemporani nonconformişti cu o viziune apocaliptică, continuatori ai picturii decadente (Gleen Braun, Terence Koh, Paul Mc Carthy) şi aceasta într-un limax art-now (Louis David) de nestăvilit. Toţi aceştea sunt  obsedaţi de incertitudinile valorice în artă, încearcaţi de tensiunile şi trăirile interioare puternic refulate în neconformismul imaginativ - imitativ, în ofensiva lor declarată asupra impresionismului imaginar ( Renoir, Cezanne, Claude Monet), un current neoimpresionist , caracterizat printr-o violentare a imaginii (fovismul), a imagologiei naturalismului. Stările lor estetice sunt generate de nevoia  actului artistic liber, de system configurat detaşat istoric şi semnificat de o viziune apocaliptică asupra existenţei sensibile ( A. Breton).  Este o nouă artă, copleşită de discreţia diacromelor şi de variaţii complexe de  liniarităţi, de extravaganţa penumbrelor, în care realitatea este definită ca destinaţii existenţiale sistemice supuse  exhibării forţate de  formele caracteristice armonice  în planul artistic. Obiectivul lor este cel de substituire aproape în masă a formelor artistice clasice armonizate prin altele, în transfigurări neesthetice. Structură estetică  este sugerată  psihologic prin diformităţile gnozice, prin grimasele  forţate ale esteticului în imaginarul timpului lăuntric, într-un plan interior cu coordonate estetice în  expresii liniare. Imaginarul se interiorizează prin forme şi crome sugerând  modalităţi existenţiale şi ideatice neconforme, postimpresioniste şi expresioniste, inedite în present în fondul acestora ( Matisse, Picasso) .În acest cadru, Adrian Graunfels  relevă antitetic  pictura germanului Neo Rauch, barocul artistei fotograf Cindy Sherrman din New York, pictura erotică şi portretica Marlenei Dumas din Africa de Sud şi pictura provocatoare a femeii răstignite, în alb, de Mauritzio Cattelan din Padua, Italia. Pentru pictura lor evidentă prin exponatele expuse nu se poate intui o perenitate, ci doar o modalitate de exprimare în detaliu şi în temporalitate a stărilor complexe de conştiinţă estetică, ideatică  şi  de reflexii ontice asupra realităţii individuale şi universale. În acelaş context, al interesului pentru arta de la graniţa dintre ficţiune şi suprarealismul caricatural grotesc, al supraexpresionismului, Adrian Grauenfels  relevă în Reţeaua literară  pe artista pictor Beatrice Bernath, din Haifa, a cărei expoziţie, purtând genericul “După Paradis”, şi constând într-o colecţie de desene şi schiţe  în culori simple, primare, şi cu tuşe groase,  expuse recent  în salonul din “Cafeneau Tina” din oraşul de pe ţărmul mediteranian, Ein Hod , este bine prezentată de d. Bianca, din Haifa. Se pune în evidenţă interesul deosebit al pictoriţei pentru folclorul iudaic şi arta ebraică  într-o linie postmodernă, pictura sa fiind revelatoare de tensiuni interioare, radiază satira, umorul , grotescul antropomorfic şi ridiculizează sexul opus feminităţii, cu un final al regăsirii şi împletirii sexelor. Stilul  lui Beatrice Bernath este asemănător expresionismului german (Kirehner, Beckmann), care a culminat cu expoziţia din anul 1937, intitulată “Arta degenerată”.   “ După Paradis”-ul pictural al lui Beatrice Bernath înfăţişează pe cei doi, Adam şi Eva izgoniţi din paradis, pe Eva,  cercetând spectacolul dincolo de Paradis, iar pr Adam, static şi grotesc, neapetisant, cu dinţi de carnivor, pregătit să devoreze prada. Nu există în această pictură o axă de demarcaţie între cele două condiţii existenţiale: Paradis şi după Paradis, condiţia modernităţii în arta picturală fiind astfel îndeplinită. ”Tehnica picturală clasică este înlocuită cu un desen instinctiv în care obsesiile şi angoasele existenţialiste îşi fac loc cu forţa şi cu o sinceritate care ne dezarmează” (Bianca)...  Pentru interesul manifest al domnului ROB REMUS, cu referire la acest comentariu, am încercat doar o  modestă definire a esteticului portretistic în plastica graphic- picturală, în principal de după Van Gogh şi nu am dorit să mă refer asupra valorilor concrete din expunerea imagistică a acestora în Reţeaua literară, nu fără valoare estetică, de către domnul Adrian Grauenfels. Desigur, în exerciţiul promovării conştiente de către pictorul artist a stilului abstract, cu aport fictional himeric şi cu suport imagologic apocalyptic în expresii şi în diformităţi (Albert Durer) cu nuanţe compoziţionale  thanatice (Louis David), acesta încearcă debarasarea de desuietudinea  impresionismului, abandonul tiparelor şi canoanelor clasice şi promovarea expresionismului senzual conflictual (Kandinski, Chagall).  Kitchul  şi urâtul generat de kitch  este utopic şi intempestiv artei. Acesta, chiar şi conştientizat de artist (C.Brâncuşi), niciodată nu va reuşi să creeze stări estetice revelatorii , nu încântă ochiul lăuntric şi nu poate răscoli sufletul în dezordinea sa estetică, nu reuşeşte să genereaze vibraţii şi frământări interioare, să releve estetica reflexivă a creaţiei şi toate acestea nu semnifică, dimpotrivă, nu-şi ating scopul şi disperă conştiinţele estetice! Reţin din exponatele dumneavoastră, forţa expresivităţii existenţiale în formele stilizate şi în potrivirea de culori (H. Focillon), a unui mixaj de fabulaţie, realism în graţie  şi de umanism, de unificare (Dada),  caracteristici ale cubismului spaţial lobacevskian ( Cezanne, Picasso) şi ale futurismului aspaţial şi atemporal abstract, în formulări iluzive, suprarealiste. Obiectele, pentru a fi interiorizate estetic - imaginative, sunt decromate şi dezobiectivate, vidate de contrast  în geometria formal quadridimensională a imaginarului interiorizat (T.V. Doesburg). Toate acestea se petrec, cu siguranţă, în “Art Now”, numai pentru denudarea onticului anthropologic de un real în derizoriu şi pentru evadarea din cotidianul instinctual amorf, pentru o evidenţă a valorii axiologice a artefactului imagistic interiorizat (Louis Lavelle) şi pentru o certă  estetizare - conştientizare etică  estetică  postmodernistă, spectral revelatory, în universalitatea artelor !  Cu stimă, Gheorghe Apetroae, Sibiu, 18.04.2014.

    Comentariu realizat şi publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu , 18.04.2015   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu