ÎN SEMNE SUB ZODIE
Gheorghe Apetroae d.B., Sibiu
Ți-ai închis calea în acest lânced-greu amurg,
aproape de toamna sufletului nevindecat
și pătruns de golul crescut al pământului
în limpeziri- așterneri pe liticul rece adânc-...
Un recif e ultimul gând văzut acum de tine
cum pleacă-n uitare cu toamna din suflet…!
Știi, dar, să-l alinţi și să-i furi ecstatică-i aură
cu privirea rece, de bronz, în risipire, a Lunii,
A celei ce te-ncântă cu neantul, când tresare
iarăși dezvelită de braţele cerului gârbov:
- un încărunțit, mereu pipăind sânii de gemă
ai stâncii, conici, încrescuți în milerice flăcări-...!
E timpul opririi tale la o margine a sinelui,
în nevăzutul plâns, în marea cursă a viselor
celor ce bine odihnesc în iubirea de înalţimi:
aripi albe în plutiri pe auriile larguri deschise…!
Cu ochii înscânteind azurul în ultimul iureș,
vulturul tău coboară cerul în tine-n nefrică,
înfinge clonțul în inima ta pustie de înger,
sfârtecând-o ca pe o zare ceruită de fulgere...!
Bucăţile ei stibinice sângerează altă lumină,
să-ți poți înfierbânța în sărutul bacantei ideile
freamătându-le sub călcâiul zodiei-nisipul tău,
al mării tale bolnave de plăcerile neliniştilor-..!
Ți-ai plumbuit chipul cris în adamicele oase
descarnate de nefiresc, de carnalul luminii…
Miezul lui, o măduvă-semn cuprins al zodiei-
idolii sufletului însingurat, înfrigurat și bolnav-...!
Să-ți crească din toamnă, în luptă, umbrele,
îți zac semne pe irugă și plâng pe runa lâncedă
de facere, osemintele-ți drepte în cuvinte:-
verduri desflorite, cernite, închise-n ele, clipele-...!
Văzutul ți-l împarţi la cei reveniți din nevăzut
spre vindecări de taină și de cuget, iar iubirii,
în care ai crezut atunci, cum crezi și acum,
neînceputul ei i-l ascunzi într-un alt rece surâs …!
Ți-alunecă din tidvă, zuruie în tine pământul
cum izvorul vieții în clocot de irişi-
obscurul îți rostește din adâncul semnelor...!
G.A..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu