APUS CU CERB
Autor: Gheorghe Apetroae
*
În largul poienii din pădurea albastră,
la izvoarele serii colorate de toamnă
cerbul, plin de trufie, în inima turmei-
un arcaş dibaci al coroanei tenebre,
adulmecă bolta, suflarea şi-aprinde,
săgeată cu vârful de sceptru s-aruncă,
ia stelele-n coarne şi cerul la fugă...!
Toţi arborii vremii îi vreamătă-n vene!
*
De vânt, mânaţi flămânzi înspre creste,
cânii Proserpinei îl scot din turmă,
colţii-raze-i înfing în coapsele-i albe,
gambele-i sfâşie...
stele în salbe, copitele-i scapără...
Sângele serii îi curge de sub chişiţa neagră
şi cu ultima spasmă din ultimul muget
astrul alunecă sub stei răpus, printre ciute
şi cade-n cutremur sub stânci andaluze...!
*
Departe rămase, din vreme trezite
de urletul apelor însângerate de seară,
ciutele-şi sorb vreri din izvoarele nopţii
şi-mbătate de vise pe pajiştea luminii
în mersul bolţii pasc zorii veciei:
flăcări de sânge dianic aprinse!
... cu centaurii nopţii petrec cerbu-n uitare
şi-n valuri de raze, împreună se scaldă!
*
E nuntă-n tot cerul sub un văl de uimire…
E un rai de plăceri, poiana albastră-a luminii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu