DUPĂ O RĂTĂCIRE ÎN CLIPĂ
Un
poem ofelian cu accente arthur-rimbaudiene.
Autor: Gheorghe Apetroae (Dela Boroaia)
*
Ai revenit, psalmodiind melodice cântări
în nopțile de liniști
sub salcâmi…
Cu buzele emfatice de
așteptări
ai sărutat pe cer
polară fruntea ei
de lut oliv în mersul rătăcirii tale …
*
Iar păru-i cris,
vâlvoi, învăluit de nori
de dezmerdări:
platonice-aurori,
i-ai răsfirat în văluri
de brocart-
precum Ofeliei pe nesfârșite-înspumate ape-…!
*
Cu-n tâlc, ea
ți-a zâmbit o clipă,
să o primești în raza ta de- atunci
și-n ea s-o uiți, să-nveți a înflori
un crin, în seri
să-nsângerezi sălbatic,
*
să o iubești și
s-aromezi în pâine
miezul zilei mai carnal
în oase drepte, rătăcind sihastru
și-n lanul plin de maci roșii și-albaștri…!
*
Dar tu, de cercul sângelui
făcut scăpat
la Ne-nceput, pe diafanul astru,
din cercul crucii umbrele-i
dezbraci,
de gândurile negre să-l desparți...
*
Cu brațul flăcării
milerice îi smulgi
pe plaiul pajiștei în alabastru
din egiria razei tale, o clipă altei raze
în zborul grav, în
cerc, de fluturi albi...!
*
Să-ți uiți de cât ai fost iubit
de ea, de zei, de
îngeri și de flori, de vânt,
de ne-nceputul de
culori – balsamul
vrerilor adânci, prin
tine rătăcite-…!
*
Tu- îngerul păstor al
turnului căzut,
te -nobilezi cu aripi de lumini
s-ajungi la
straja altor zori…, te lupți
spre-a evada din rătăcirea-n „clipă”-
*
ecou al celor care sunt
și încă-s ne-ncepute-…!
Gheorghe Apetroae, Sibiu, 11 Iunie, 1996
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu