CU TOAMNA ÎN SUFLET
Autor: Gheorghe Apetroae d.B.
*
Sufletul tău petrece acum cu toamna,
cu abundențe de corindon-ruginiu
și, spre- a deveni o stea de argint,
cântă înduhovnicit în Găvanul Lyrei,
magul cel împovărat cu trupul iernii,
în eterne trezii, între crizanteme…!
*
Tiptil, tu, în măruntaiele lutului plecat
cu sufletu-ți curat, viu colorat-
material gânditor cu vedenii-, deja
porți lumina oaselor descărnate,
în care El îți rămâne etern zidit-
o stâncă sfântă pe pat de mormânt
cu blestemul cuvântului „moaște”…!
*
Îți rămâne mereu euharistic în slujiri-
un rod cu simț-lutul adâncului viu-,
îmbrăcat în lințoliu lung de iarnă
să dormi, fără a te trezi, îngrijit,
purtându-ți pomul prins în nume-
un lăstar din sufletul îmbrăcat de toamnă
cu veșminte umede și ruginii…!
*
Da. Oasele-ți păstrează sufletul viu
și ploaia nicicând nu-l va umezi,
ci doar anii care îți aleargă în toamnă
ți-l îmbrăcă în giulgiul lor de gală,
suflet, ca pentru o iubire regală...
Oasele, cuminte-slujitoar ți-l țin ascuns-
suflet tomnatic pârguit, trezit de Lună…-!
*
Cu fața galbenă și buzele de spumă,
oasele-ți chipeșe cu chipul de stâncă,
El, e înconjurat de prințese fecioare,
îmbrățișat și iubit, dezinvolt în vecii,
și toamna veselă și tristă-l petrece
în triumf, pe poarta inimii de piatră,
într-un festin palatin, spe Neînceput…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu