marți, 17 noiembrie 2026

CANDELĂ STELARĂ PE PRUT- LEONIDA LARI- Autor: Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 



CANDELĂ  STELARĂ  PE PRUT- REQUIEM -LEONIDA  LARI

Autor: Gheorghe Apetroae

dlB.,Sibiu

*

Să luminezi de pe alt ţărm,

din cer, te cheamă Basarabia:

comoara neamului de-o stripe-.

O taină, în extins eter,

română-n dor, cu chip astral,

slujești  de sus prin

graiul-dor,

înobilând pe neamul tău...!

*

Casandră-n slăvi, vie-n destin,

ai fost, rămâi cu rost

român...!

Eternă-n stih- o stea moldavă

Tu ești pe cerul Basarabiei:

comoară limbii și iubirii,

și far și clopot

de-ntregire...!

*

Durerea- chinul despărţirii

de neam, în ultimul sărut,

cu lacrimi vii, din nemurire,

fiicei țării, Basarabiei,

cu dor de mamă,renăscut

ai nou destin, de împlinit…!

*

Din capătul puterii tale

îți vin nori grei, un aspru

ger…

Dar, tu rămâi flacără vie…,

și-mpărtășind rost întregirii,

prin sânge, cuget i-ai unit,

hotarul Prut a dispărut…!

*

Tu, stea moldavă, luminoasă,

briliant galactic, duh divin -,

la Basarabia românească

i-ai pus cunună de Unire

cu Țara Mare,  a ei mamă,

să-mpărtășească- același drum…!

*

Neliniştea speranţei tale-

de vie candelă-n Cuvânt-…,

din cer, ții dorul re-nfrățirii

într- unul - acelaș pământ…

Rămâi, dar duh al nemuririi -

și foc aprins cu har român...!

*

Rămasă clopot, Basarabiei

îi clopotezi de ani mai buni…!

Cu strălucirea-ți stelă

christă,

o veșnicie, României,

tu luminezi prin stih,

astrală-,

cu dor de dor, printre

genuni-…!

 

11 Decembrie, 2011

Cu pietate și recunoștință!

Gheorghe Apetroae dlB., Sibiu.

 

 

duminică, 8 noiembrie 2026

}n crepusculul firii, autor> gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

ÎN CREPUSCULUL FIRII


Autor Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu


MOTTO: S
ă înveți de la stele că toate care au fost și toate care sunt toate gravifică material și spiritual în sisteme cosmice, toate, în cădere, purtate de osia (axa demiurgică) a „tronului ceresc”, că toate sunt energii operatorii cronome-cosmic fluide, iar de la oameni să afli că cei frumoși în interiorul lor, chiar neprețuiți, fiind, nu mor! Ei rămân în substanța lor duală, precum stelele din constelații, în rostul universalei gravitații, întru sfințenia armonică a trupului veșniciei! (Gheorghe Apetroae dlB., Sibiu).



*
Magnetic ax de tron ceresc,
arzi rugul violet al Firii
și tot întorci treceri cu rest,
cântând cu cerul, s
ă încânți
copil
ării, în tropii serii…
Cu dang
ăte-n treziri rebele,
se resfin
țesc tremole stele…!
*
Cuprinsul de prasen al z
ării,
magnetic ax de tron ceresc,
i-l colorezi dens cu poeme…
La anemone, ne-nceputul
l-arunci s
ămânța-n sol veneric,
pe paji
ști de-anatas cu rost
î
ți joci seara cu sufletul…
*
Cu patimi reaprinzi în roze
pl
ăceri în rod din re-nflorire
din muguri noi: izvod iubirii…
galantul cris…l-aduni
și-l legi-
flori în buchete de nelini
şti-,
pe trecerea din dep
ăşiri,
to
ți crinii tăim stelari, pribegi…
*
Iar din clepsidr
ă verși tot cerul
peste oceanul apollinic…
Damnate-n grota lor cu legi,
împr
ăştii umbrele, zâmbind…
În insomnii de mult aluneci
şi razelor le furi adâncul,
s
ă le oferi Firea în schimb…
*
La întâlnirea cu mormântul,
magnetic ax de tron ceresc,
dai rest din vreri ceri necuvinte…:
pl
ăceri, ce ştii să le închini
icoanei vii din stânci...; revii
în Fire, ca s
ă fii prezența
secundelor ce-ntorc lumini…
*
Aprinse-n candele-nvechite:
magnetic ax de tron ceresc,
sim
țirile le porți fierbinți…!
De cât iube
şti,te odihneşti
în alte lumi... din galaxii, te știi
un demiurg p
ătruns de zi-,
cobori în aluniu, amurgul…
*
Cu cerul, spre a-i fi mereu-
magnetic ax de tron ceresc-,
pe Ne-nceput îl am
ăgești
cu un nou rest de adev
ăr…! 

 

 


Din limită, nicicând nu poți să pleci; autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 


DIN LIMITĂ NICICÂND NU POȚI SĂ PLECI
Autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
Cât știi că tot ce ai și tot ce este nu au preț,
cu pământescul firii, vulcanic în simțire,
deși cuprins de ritmul poeziei tainicii căderi,
regal în suferințe și în culorile iubirii,
de ce ai fost învingător, ai fost iubit și ești,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
De-ți vrei mereu ieșirea din vâltoari
și căi pe creste cu străfund adânc, atinse,
tu, mântuit, angelic, plâns, necontenit în rugă,
siren, pribeagul în abis, rătăcitor în lune,
cu tot ce-ți cauți zilnic spre reîmplinire,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Din eul tău, cât stelele îți mușcă cu plăcere,
nu poți să ieși biruitor, cu al lor eu,
dar poți zidi în toate nemurirea…
Când sufletul îți e zidit cu trăinicie-n trup
și Ne-nceputul ți-e-n rost cu har și duh,
te-alegi, în fond, cu rostul pomenirii,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Chiar de-ți alungi misterul de pe bolți și hăuri,
pământ încins sub necuprinsuri de ninsori,
stăpân pe rai și pe abis, pe îngerii din tine,
pe florile-n verduri stelare și pe sine,
pe zei și poezie, surâsuri de fecioare,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Cât cu un ritm de zbor din zbucium te însuflețești,
de crezi mereu în zări cu nemurire,
într-un alt ev de foc, nu crede, nu-l spera…
În cel ce nu îi vezi lumina din a sa prezență,
ajunsă-n eul tău, n-ai cum să o reverși,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Deși ești un abisal în umbre și un trecător
în stele, mări, grădini pline de flori,
și-o fierbere-n căderi e-a ta gândire,
să fii sigur că vei rămâne doar substanță-duh:
–matricea unei vieți din trupul veșniciei...,
din limită, nicicând nu poți să pleci…!

miercuri, 4 noiembrie 2026

Teză de doctorat-Studiu geobotanic; Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 


IMAGINI AUTUMNALE - POIANA ALBASTRĂ A LUMINII APUS CU CERB Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu *


 

APUS CU CERB ÎN POIANA ALBASTRĂ A LUMINII

Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

În largul însorit al poienii din pădurea albastră,

la izvoarele reci ale serii, colorate de toamnă,

cerbul svelt și plin de trufie în inima turmei-

arcaşul de ciute și al întregii celeste coroane,

*

adulmecă bolta-n adânc și în boncăn suflarea şi-aprinde,

săgeată cu vârful de sceptru se-aruncă,

ia stelele-ciute în coarne şi cerul la fugă…

toți arborii, cu freamătul lor, îi sângerează în vene…!

*

În haită sosiți, din Cornul de Lună desprinși

și de un vânt din apus îndemnați înspre pradă,

ai Proserpinei câini se-aruncă spre cerb și-l aleargă,

din turmă-l desprind și de pe zare-l alungă…,

*

Colţii de raze-și înfing în coapsele-i albe-fragede,

gambele-i sfâşie, stele-n șiroaie de salbe-n iureș

pe cerb îl petrec…, copitele-i scapără fulgere;

și-n siderale țâșniri sângele-i curge de sub chişiţa neagră…

*

Un astru cervid din ziuă apus, sub stei alunecă

și, sleit de puteri, de pe bolta toamnei târzii,

în hău se prăvale cu spasme în ultimul muget,

suflarea și-o curmă sub stâncile-n culori andaluze…

*

Depărtate de cerb, cu vrerile mari, de El, în ele trezite

pe urletul apelor din văile însângerate de seară,

ciutele-stele își sorb plăcerile din al nopţii izvor,

de pe boltă își pasc neliniștile din al zilei crepuscul...

*

Pe lazurul zării, ele,fără regret, își lasă cerbu-n uitare

și-n valuri de raze cu Centaurul, găsindu-l, petrec,

împreună se scaldă, se-mpreună, se-adapă din cornul de lună

și-n mersul bolţii își pasc celestine flăcări:- zorii veciei…

*

 E logodna cervidă cu Centaurul în galacticul apus,

a ciutelor-stele cu vrerile-n ele,de cerb, dianic aprinse…

Și e nuntă în tot cerul ruginiu al poienii luminii

din pădurea albastră, în apusul de toamnă târzie…!

marți, 3 noiembrie 2026

Neînceputul din început înmugurit, autor: Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 



NEÎNCEPUTUL, DIN ÎNCEPUT ÎNMUGURIT

Autor:Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

Pomii tăi virili de tumultul sevei, au înebunit

și le abundă plânsul în aprilie, constelar…

Îşi scot la lumină toți dinţii rupţi - muguri:

explodând proiectile în schije tremole

în coronae desmine cu fragezimi anuale,

pe ramurile cu dorinţe de drept natural,

în vinovăţii înflăcărate,dar toate sincere:

explozii în jumătăţi de fecunde bucurii-

neînceputul lor, înmugurit din început…!

*

Se înalţă-n serpentine natura în cântece: 

cântă mugurii, dansează pe jarul dragostei

năuciţi de lumina vernală, bătuciţi şi regali,

aşezaţi în șiragul ceremonial de fluturi-

în ghirlande fierbinți pe frunţile de aprilie,

în absint şi-n anatas, iar plăcerile le cresc,

în trezii, înfierbântați toți se dezvelesc 

cu gândul înfloririi în décoruri de corole

pe acordul Lirei razelor pe harpa iubirii: 

*

Simţirile devin idei și din ramuri irump,

zmulg balsamuri cu suflet, limbile vernale,

sorbind din Apollo, solare nostalgii….

Polenul adamic al cerului din anemone, viole 

arde făclii în amforele Mellisei cu amăgiri:

sunt fresce lipite-n altar, pe rugul facerii...

E virtutea monahă- potența tainei cainei

golită în triumph,în aceză de ultimul duh

și acoperă iar scena neînceputului…!

*

Stele cu braţele reci se agăţă de hăul virgin

și-l învaţă, tacticos, să le urmeze-n slujire,

cântându-i sevei înfierbântate pe clavir-

florilor înmugurite din ieri în talazurile mării,

care au înecat atâtea glasuri angelice…

Cu irizări hematice și privirile stropite pe zare,

ochii tăi lazurii îți înfloresc sub pleoape

în livezile tale gânditoare rodul târziu:

din început e înmugurit ne-nceputul, în fluorine făclii…!