sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Literatura, Arca albastră, Gheorghe Apetroae Sibiu

V. ZBORURI ÎN ABIS -

ARCA ALBASTRĂ

Cât râde-n El  lumina
iar El, de Ne-nceput
şi-un univers albastru
îi stă slujbaş supus ...
... şi-l satură statornic
curatele-i bătrâne  rădăcini,
rămâne tot El, crinul,
ninsori de flori pe buze,
cu-aşternere-n culori,
să-i lunece prin simţuri …

Cât luna solitară poartă
gândul  lui  în  crise braţe
şi fluture aprins rămâne,
tot colorat de raze-i,
în ciuda celor puşi
să-i toarcă crisalida -
Clepsidra, El , e cerul,
cu încă mult nisip
ce curge viu, în mai adânc...

El, fără El, confuz, ciobit,
să-şi contureaze chipul,
să-şi înţeleagă rostul…
păşeşte - albastru-n Ea,
însângerând cuvântul
cu ochi reci smaraldici...
Se ţine drept bătrânul cer,
privindu-şi în adâncuri
tot simţul din nelinişti…


Pe când, de trunchiu-i verde,
în inelări , o decăzută,
n-ar vrea arca să-şi  vadă
o frunză - ngălbenită
pe-o apă, în derivă,
sfârşind în putrezimi......
... nici nu ar vrea să-i simtă
în resturi sfinte formele ei vii
din revelări divine,
nisipul, în alte simetrii!...

Ar vrea,în schimb, s-o ştie
cu ceru-n armonii
şi-n frângeri adamite
de braţe fecioreşti –
din ancore, scăpând,
zburând în grave piruiete,
cu chip de pasăre columbă,
Lelith, în nebunii! ...

Adam e El, nu-i Noe
şi-n valpurgia vieţii
s-ar vrea desculţ şi-albastru,
păşind prin slova ei
de gene litere, să-i picure
din înflorirea crisă, petalele de crini…
Şi , sigur, nu şi-ar duce, El
în purgatoriu, trupul
...din nudul lui albastru,
să-i curăţe, Ei, duhul…

Că-s re-nfrunziri de gânduri,
nelinişti în simţiri
 ....  cât sevă e destulă
şi grija  Providenţei,
nu-i dor de amurgiri!...
dar..,de cât Arca albastră,
ca o lebădă de gheaţă,
mai  bine blândul Luceafărce îl mângâie de-o viaţă!...


Gheorghe Apetroae Sibiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu