GHEORGHE
APETROAE - “ CÂNTECUL LUI
CRISTOFOR”
LA
CASTEL
Din port, cu soarele în braţe
şi cerul Levantin, pe umeri
urca El, prinţul Cristofor,
uimit
de Luna ce-i
curta solia ,
pe scările-n recif cuprins
de nerăbdarea de-aş
vedea castelul…
Cu aripile-i brune, largi,
îl însoţea, în dans , Lilith,
şi-l îndrăgea - n
păcat Ursita…
În jur , îmbălsămau livezile
de stele şi, în al lor absint,
cu gândul fericit mari rodii,
îi valsau dorul de Felippa
cărări andaluzii, pe boraciul mării…
când neguri lazurii stropeau
pe cerul adamit turcoazul zării ,
mari valuri,
năvăleau pe chei,
falezei deschizându-i
axinii portale,
luminii crise, vrerea princiară,
şi-n franjuri alunii castelul ,
vegheau aici columbele
în turle,
pe stei, cuprinsul nins de roze
visa - n verduri cu aurite salbe
şi flăcări inocente dezmierdau,
pe prinţ cu revărsarea serii
irizând, sonore nesfârşite crome,
ce-nveşmâtau întreg Levantul….
În troienirea urnelor
de flori,
pe-aleea însorită,
princiară,
el îşi privea înspre
faleza -naltă,
castelul cris , cuprins de Eros…
Curtenii îi vegheau palatul
şi-n mistuirile
de - amor,
pe Cristofor, cel dus de sfetnici
în turnul marilor
fiori,
acolo unde îşi simţea
chemarea
în dorul
nobilei Felippa,
răspunsu-n şoapta fiecărui val
din largul egeean al mării...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu