duminică, 19 mai 2013

Literatura, Arca albastră, G.A.S.


V. ZBORURI ÎN ABIS -
ARCA ALBASTRĂ

Cât râde-n El,  lumina
iar El, de un nou Ne-nceput
şi-un univers albastru
îi stă slujbaş supus ...
... şi-l satură statornic
curatele-i bătrâne  rădăcini,
rămâne tot El, crinul,
ninsori de flori pe buze
cu-aşternere-n culori
în lunecări prin simţuri! …

Cât luna solitară-i poartă
gândul  pe  crise braţe
şi fluture aprins rămâne,
tot colorat de raze-i,
în ciuda celor puşi
să-i toarcă crisalida -
... clepsidra, El , e cerul
cu încă mult nisip
ce curge-n albăstrimi, adânc...  
El,  fără El, confuz, ciobit,
să-și contureaze chipul,
să-şi înţeleagă rostul,
păşeşte - albastru-n Ea,
însângerând cuvântul
cu ochii reci smaraldici...
se ține drept bătrânul ,
privindu-şi în adâncuri
tot simţul din nelinişti!…

 Din trunchiu-i verde
 și-n inelări de boltă,
pe zare zămislită,
nu ar vrea arca să-şi  vadă
o frunză - ngălbenită
pe-o apă,  în derivă,
sfârşind în putrezimi...
... nici nu ar vrea să-i simtă
în resturi  formele ei vii
din revelări divine, nisipul,
în alte simetrii!...

În schimb  ar vrea s-o ştie
cu cerul  în  sfinte armonii !...
şi-n frângeri adamite
de braţe fecioreşti ,
din ancore, scăpând,
în  zbor  și-n grave piruiete
cu chip de pasăre columbă,
...  Lelith, în nebunii! ...

Adam e El  și nu e  Noe,
în valpurgia vieţii
s-ar vrea desculţ şi-albastru,
păşind prin slove în iubiri
din gene litere, să-i picure,
într-o-nflorire crisă 
petalele de crini!…

Şi , sigur, nu şi-ar duce, El
în purgatoriu, trupul ...
cu nudul lui albastru
să-i curăţe Ei, duhul…
... din re-nfrunziri de gânduri-
nelinişti în simţiri... 
 cât sevă e destulă
şi grijă-n   Providenţă,
nu-i dor de amurgiri!...
Dar... de cât Arca albastră
ca o lebădă de gheaţă,
mai  bine blândul Luceafăr
care-l mângâie de-o viaţă!...

Gheorghe Apetroae Sibiu
 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu